INTRODUCERE - Psalmul 115 prezintă absurditatea închinării la idoli, care sunt lucrarea mâinilor oamenilor. Psalmistul îndeamnă pe toţi credincioşii să-L înalţe pe Dumnezeu şi să-I aducă laude.

În LXX-a, Psalmii 114 şi 115 sunt combinaţi pentru a alcătui un singur psalm care poartă numărul 113 (vezi p. 627).

1. Nu nouă. O renunţare la lauda de sine. Psalmistul doreşte ca Dumnezeu să nu mai fie obiectul insultei şi ridiculizării păgânilor.

Oamenii sunt întotdeauna nerăbdători să-şi atribuie lauda sau ca alţii să-i laude. Tot astfel sunt dispuşi să-i linguşească pe alţii. Din cauza înclinaţiei inimii omeneşti către mândrie, oamenii sunt sfătuiţi să se "ferească de a aduce altora sau de a primi ei linguşire şi laudă" (COL 161).

Unde? Dumnezeu Şi-a desfăşurat puterea în Egipt, când Faraon a pus întrebarea: "Cine este Domnul?" (Exod 5,2). Acum aceeaşi întrebare batjocoritoare e pusă de păgâni, iar psalmistul e îngrijorat, deoarece pare că Dumnezeu îngăduie ca, în felul acesta, să se vorbească dispreţuitor despre Numele Său.

În cer. Domnul lui Israel domneşte în înălţime şi este mai presus de toate puterile împotrivitoare. Tronul Lui rămâne neclintit, iar planurile Lui neschimbate în ciuda ameninţărilor din partea oamenilor muritori.

Idolii. Dumnezeii ciopliţi ale păgânilor sunt doar chipuri fără viaţă. Cât de iraţional e ca oamenii să se închine lucrului pe care ei înşişi l-au făcut şi să-l adore!

Nu vorbesc. Idolii aceştia nu au capacitatea să stea de vorbă cu oamenii. Ei nu pot să înveţe pe închinătorii lor şi nici nu cunosc nevoile acelora care fac apel la ei.

N-aud. Unii dumnezei păgâni erau reprezentaţi prin chipuri cu urechi monstruoase, dar nici o rugăciune nu era auzită de aceşti dumnezei. Bătându-şi joc de închinătorii lui Baal, Ilie îi îndemna să strige mai tare la dumnezeii lor păgâni, dar nu s-a auzit nici un răspuns. Baal n-a scos o vorbă (vezi 1 Regi 18,27-29).

Ca ei. Un om nu se înalţă mai presus de acela căruia i se închină (vezi PP 91). Tot aşa cel care Îl adoră pe Domnul e schimbat după chipul Lui şi merge de la slavă la slavă (vezi 2Corinteni 3,18).

Casa lui Aaron. Adică preoţii. În calitate de conducători şi învăţători spirituali, preoţii ar trebui să dea exemplu de încredere puternică în Domnul.

Cei ce vă temeţi de Domnul. Adică toţi cei care Îl venerează pe Dumnezeu. Îndemnul de a se încrede din inimă în forţa Lui atotputernică este pentru toţi.

Şi-aduce aminte. Dumnezeu nu uită niciodată nici pe cel mai neînsemnat din copiii Săi. El Îşi va aduce aminte de poporul Său mereu şi oricând (vezi Isaia 49,15).

Pe cei mici şi pe cei mari. Expresia tradusă astfel este un idiom ebraic care înseamnă "tânăr şi bătrân", când e aplicată la persoane. De pildă, cel mai vârstnic dintre doi fraţi este numit "mare" şi cel mai tânăr e numit "mic", chiar dacă cel mai tânăr ar fi mai înalt decât fratele său. Expresia nu are legătură cu înălţimea fizică sau cu rangul social. Idiomul este obişnuit în Scripturi (vezi Genesa 19,11; Deuteronom 1,17; 1 Samuel 5.9; etc).

A făcut cerurile şi pământul. În contrast cu dumnezeii păgânilor, care ei înşişi sunt făcuţi de mâinile oamenilor, Dumnezeul nostru este Creatorul atotputernic, Cel ce a făcut totul.

L-a dat. Dumnezeu a creat pământul pentru a fi locuinţa omului (vezi Genesa 1,28; Isaia 45,18). "Dumnezeu a făcut pământul pentru a extinde cerul. El dorea o familie mai mare."(E.G.White, RH, 25 iunie 1908). Aceeaşi planetă va fi căminul final al celor răscumpăraţi. El a făgăduit că cei blânzi "vor moşteni pământul" (Matei 5,5).

Nu morţii laudă. [Morţii nu laudă, KJV]. Morţii sunt într-o stare de somn inconştient, uitând de tot ce are loc pe pământ sau în cer. "Cei morţi nu ştiu nimic" (Eclesiastul 9,5; cf. Ps 146,4; 1 Tesaloniceni 4,13-17). Concepţia populară că sufletele oamenilor pleacă la moarte şi îşi continuă existenţa într-o stare de fericire conştientă în locurile de sus este infirmată de afirmaţia psalmistului. Ar fi de aşteptat, fireşte ca asemenea suflete răscumpărate să fie nerăbdătoare să aducă laude Aceluia care a lucrat o atare răscumpărare minunată pentru ele. Dar cei morţi dorm inconştienţi în mormintele lor şi nu laudă pe nimeni.

Ci noi. Adică noi, cei vii, în contrast cu cei morţi (vezi v. 17). Până în veac. Adică atât cât ţine viaţa, deoarece morţii nu-L pot binecuvânta pe Domnul (vezi

v. 17).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1�

PP 289; 5T 219

3�

�

MB 156 8��

PP 91

17�

GC 546; 1T 299