1 Vai! Cum stă părăsită acum, cetatea aceasta atât de plină de popor altădată! A rămas ca o văduvă! Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntaşă printre ţări, a ajuns roabă astăzi!

Cum. Ebr. ’ekah. O exclamaţie deseori folosită pentru a începe o elegie ebraică (Plângeri 2,1; 4,1,2; Isaia 1,21). ’Ekah a fost luat ca titlul al cărţii în biblia ebraică (vezi p. 543).

Capitolul acesta, ca şi cap. 2, 3 şi 4 este un poem acrostih (vezi Vol. III, p. 625). Fiecare verset începe cu o literă ebraică diferită, aranjată în ordine alfabetică.

Stă părăsită. Ierusalimul, părăsit şi ruinat prezintă un jalnic contrast cu capitala cândva prosperă, vestită pentru frumuseţea ei arhitecturală şi pentru tăria ei strategică. Acelaşi simbol, o femeie şezând părăsită şi îndurerată, e folosit într-o medalie a victoriei emisă de cuceritorul roman Titus, care a cucerit Ierusalimul în anul 70 d.Hr., şi a distrus Templul. Medalia aceasta prezintă o femeie plângând sub un palmier, sub care este inscripţia: Judaea capta, Iudea capturată.

A rămas ca o văduvă. Ierusalimul este lipsit de poporul său (vezi comentariul la Ieremia 4,25). Cetatea mai este văduvă şi pentru că Domnul nu mai este soţul ei. Comentatorii iudei accentuează cuvântul ca: ea este o văduvă numai temporar, întrucât Domnul a părăsit-o doar pentru câteva clipe (Isaia 54,6.7).

Roabă. Ebr. mas, muncă forţată, sau o persoană luată la muncă forţată. Cuvântul pare să cuprindă atât ideea de robie, cât şi pe acea de asuprire. Ea a fost folosită în legătură cu isprăvniceii egipteni (Exod 1,11).

2 Plânge amarnic noaptea şi-i curg lacrimi pe obraji. Niciunul din toţi cei ce o iubeau n-o mângâie; toţi prietenii ei au părăsit-o şi i s-au făcut vrăjmaşi.

Din toţi cei ce o iubeau. Naţiunile înconjurătoare ale lui Iuda cu care ea făcuse alianţe defensive împotriva Babilonienilor (vezi Plângeri 1,19; vezi comentariul la Ieremia 4,30).

Nici unul… n-o mângâie. Vaietul acesta revine de repetate ori în cursul plângerii (v. 9, 17, 21). Deşi contextul arată că această expresie se aplică mai ales la lepădarea lui Iuda de către vecinii ei, ea reflectă şi lepădarea trecătoare de către Dumnezeu.

I s-au făcut vrăjmaşi. Sau S-au purtat înşelător. Când Babilonienii au venit către Iuda, vecinii ei, care o încurajaseră să participe la rebeliunea împotriva Babilonului (vezi comentariul la Ieremia 27,3), au părăsit-o, şi unii chiar s-au unit în jefuirea ei (2Regi 24,2); Psalmi 137,7; Obadia 10-13). Ideea centrală a acestui verset este aceea că Iuda a săvârşit un adulter spiritual prin umblarea după alianţe cu vecinii ei păgâni, în loc de a asculta de Dumnezeu şi de a depinde de El în ce priveşte siguranţa. Când a venit criza, ibovnicii ei s-au întors împotriva ei, şi ea este acum înţepată de toţi şi o captivă.

3 Iuda a plecat în pribegie din pricina apăsării şi muncilor grele. Locuieşte în mijlocul neamurilor şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.

Locuieşte în mijlocul neamurilor. Sau, Şade în mijlocul neamurilor. Paralela dintre pustiirea Ierusalimului şi singurătatea poporului lui în Exil este întărită prin folosirea aceluiaşi cuvânt aici ca şi în v. 1; acolo cetatea este singuratică; aici poporul şade printre neamuri.

Nu găseşte odihnă. O împlinire a textului din Deuteronom 28,65. Ebraicul manoach tradus aici prin odihnă se poate referi la un loc de odihnă (Geneza 8,9; Isaia 34,14), la odihnă pentru suflet (Psalmi 116,7), sau la siguranţa în cadrul căsătoriei (Rut 3,1). Acest din urmă sens, îndeosebi, pare să fie cel mai potrivit aici; umblând după siguranţă, Iuda s-a dus după ibovnici nelegiuiţi, care au părăsit-o. Acum în pedeapsa ei nu are parte de siguranţă conjugală (vezi comentariul la Plângeri 1,1).

Strâmtorare. Sau nenorocire, întristare.

4 Drumurile Sionului sunt triste căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porţile lui sunt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui sunt mâhnite, şi el însuşi este plin de amărăciune.

Drumurile Sionului. Sau, Căile Sionului. Ierusalimul se afla la întâlnirea a patru drumuri mari: unul de la Ierihon de la valea Iordanului, unul de la Iope la Mediterană, unul de la Hebron din miază-zi, şi unul care mergea pe culmea ţinutului deluros din Samaria spre miază-noapte. Acestea, împreună cu toate drumurile mai mici care duceau la el din satele din împrejurimi, fuseseră cândva pline de peregrini pe vremea marilor sărbători anuale. Acum sunt pustii.

Sărbători. Ieremia fusese fără îndoială de faţă în anul 621 î.Hr. la cea mai mare slujbă de Paşti pe care o văzuse cândva Ierusalimul (2Regi 23,21-23). Asemenea amintiri fac pustiirea prezentă să pară chiar şi mai amară.

Porţile lui. Probabil o referire la spaţiul chiar imediat înăuntrul porţilor care servea ca loc public de adunare pentru negustorie şi tranzacţii guvernamentale (vezi Deuteronom 21,19; Rut 4,1.11; 2Samuel 19,8; 1Regi 22,10; Amos 5,12.15; vezi comentariul la Geneza 19,1; Iosua 8,29). Întregul comerţ zilnic al marii cetăţi încetase.

Fecioarele. Ebr. bethuloth (vezi comentariul la Isaia 7,14).

5 Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmaşii lui sunt mulţumiţi. Căci Domnul l-a smerit din pricina mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.

Biruitori. Sau Căpetenii. O împlinire a celor din Deuteronom 28,44.

Domnul l-a smerit. Profetul recunoaşte că mâna lui Dumnezeu determină starea prezentă a Ierusalimului. Aceasta este cu totul în armonie cu profeţiile lui Ieremia înainte de captivitate (Ieremia 26,4-6; 32,28-35).

Păcatele. Sau Încălcările. Ebr. pesha‘im, rebeliuni, revolte, sau fărădelegi, adică, păcate săvârşite cu voia (vezi Ieremia 2,8; Plângeri 3,42). Pentru astfel de păcate nu era prevăzut nici un sacrificiu specific în serviciul sanctuarului. Totuşi, încă era nădejde pentru mântuirea finală; serviciul sanctuarului nu era absolut lipsit de vreo prevedere pentru astfel de fărădelege, întrucât fărădelegile (pesha‘im) erau puse în lista acelor păcate care erau scoase din sanctuar în Ziua Ispăşirii (Levitic 16,21). Hristos era străpuns pentru fărădelegile noastre (Isaia 53,5).

6 S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi care nu găsesc păşune şi merg fără putere înaintea celui ce-i goneşte.

Fără putere. Probabil o referire la felul în care Zedechia şi curtea lui au fost prinşi de Babilonieni (Ieremia 39,4.5).

7 În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi râdeau de prăbuşirea lui.

Când a căzut poporul lui. Întrucât expresia aceasta vine imediat după pauza metrică majoră care marchează mijlocul versetului în Biblia ebraică (vezi p. 544), ea aparţine pe bună dreptate ultimei jumătăţi a versetului, şi nu primei jumătăţi.

Prăbuşirea. Ebr. mishbathim. Cuvântul acesta apare numai aici în Vechiul Testament, şi prin urmare sensul lui exact este nesigur. Substantivul mishbath este derivat de la verbul shabath, a înceta, a se odihni, de la care este derivat şi substantivul shabbath, sabat. De aceea mulţi traducători l-au considerat pe mishbath ca sinonim cu cuvântul înrudit shabbath. Tradiţia Iudaică de asemenea recunoaşte interpretarea aceasta (Midrash Rabbah, Lamentations, sec. 34). Traducători recenţi au preferat să meargă mai aproape de sensul rădăcinii verbului shabbath, şi consideră pe mishbath că înseamnă încetare, etc. Mishbath este de asemenea strâns înrudit cu substantivul shebeth, nelucrarea [pricinuită de boală]. Întrucât există dovezi că înainte de căderea Ierusalimului iudeii nu ţineau Sabatul (Ieremia 17,19-27) nu ar fi motive ca duşmanii să râdă de el din cauza Sabatului în sine, cât de nepăsarea faţă de el. Referirea de aici poate are în vedere o mai largă imagine, a batjocurii cu ocazia prăbuşirii şi pustiirii generale a lui Iuda.

8 Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toţi cei ce-l preţuiau îl dispreţuiesc acum văzându-i goliciunea, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.

Ajuns de scârbă. Literal, e o excreţie, sau a ajuns spurcat. Expresia de aici implică atât curăţie ceremonială cât şi morală (2Cronici 29,5; Ezra 9,11). O curăţire de o astfel de întinăciune este făgăduită celor care o doresc (Zaharia 13,1).

Goliciunea. Era ceva obişnuit pentru biruitori să umilească pe prizonierii lor făcându-i să meargă goi în exil (vezi Isaia 20,4; 47,2.3; Ieremia 13,22.26; Ezechiel 23,29; Naum 3,5). În 1878 la Balawât în Asiria s-au descoperit câteva tăblii de bronz pentru uşi descriind cuceririle lui Salmanasar III (859-824 î.Hr.). Sunt arătate şiruri de captivi; bărbaţii sunt fără de haine, în timp ce femeile sunt constrânse să ţină fustele ridicate în timp ce merg. Fără îndoială că Ieremia a văzut poporul lui Iuda umilit într-o astfel de manieră şi din experienţa aceasta el trage o ilustraţie cu privire la felul cum nelegiuirea naţiunii este făcută acum vizibilă pentru toţi.

9 Necurăţia sta lipită pe poala hainei lui, şi nu se gândea la sfârşitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie. – „Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul!” –

Nimeni nu-l mângâie. Vezi comentariul la v. 2. Vezi-mi ticăloşia. Cetatea însăşi este descrisă ca izbucnind în tânguire şi alăturându-se profetului în plângerea lui.

10 Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum în Locaşul lui cel Sfânt au intrat neamurile cărora Tu le porunciseşi să nu intre în adunarea Ta!

A întins mâna. Evident ca să apuce, şi să stăpânească.

Au intrat neamurile. Amoniţii şi moabiţii nu trebuiau nici să intre în adunarea Domnului (Deuteronom 23,3.4); acum ei, cu alţii dintre neamuri, au întinat locurile sfinte (vezi 2Regi 24,2; Psalmi 74,79) de la care chiar şi un iudeu care nu era preot ar fi fost exclus.

11 Tot poporul lui caută pâine suspinând; şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa. „Uită-Te, Doamne, şi priveşte cât de înjosit sunt!”

Pâine. Ebr. lechem. Cuvântul acesta, în timp ce era folosit anume pentru pâine, adesea are sensul general de hrană (1Regi 5,11; Psalmi 136,25). Hrană. Ebr. ’okel, hrană, adică, orice este de mâncat.

Să-şi ţină viaţa. Literal, fă sufletul să revină, adică reînviorează viaţa. Viaţa [Sufletul, KJV]. Ebr. nephesh, e folosit aici în sensul lui mai fundamental de viaţă (vezi comentariul la 1Regi 17,21; Psalmi 16,10).

Uită-te, doamne. Aici din nou Ierusalimul e descris ca vorbind (vezi comentariul la v. 9), şi continuă ca vorbitor (cu excepţia v. 17) până la finele capitolului.

12 O! voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!

Priviţi şi vedeţi. Literal, nu pentru voi. Aceasta poate fi tradusă ca o întrebare sau ca o afirmaţie: Nu e nimic pentru voi. Talmudul interpretează pasajul ca o avertizare: Să nu vină asupra voastră?

Durere. Ebr. mak’ob.

13 Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ sub picioare şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi o lâncezeală de toate zilele!

De sus. Adică din cer.

Oase. Aceeaşi expresie este adesea folosită în sensul de însăşi (vezi Geneza 7,13 - în aceeaşi zi). Nimicirea e atât de deplină, încât e ca şi cum foc din cer a lovit însăşi inima Ierusalimului (vezi Isaia 31,9)

M-a dat înapoi. Literal, m-a făcut să mă reîntorc. Profetul face un puternic joc de cuvinte: el foloseşte acelaşi cuvânt ebraic (vezi comentariul la v. 11) pentru a descrie împrospătarea vieţii fizice pe care poporul o căuta zadarnic; acum, aici, în loc ca viaţa lor să fie făcută să se reîntoarcă, ei înşişi sunt făcuţi să se întoarcă înapoi, de Dumnezeu, de pe căile păcatului.

Lâncezeală. Literal, bolnav. Observaţi cele trei judecăţi: focul, laţul şi boala.

14 Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.

Jugul. Intenţia profetului este de a arăta că Ierusalimul abia acum îşi dă seama că fărădelegile lui (vezi comentariul la v. 5) sunt cauza directă a pedepsei lui - păcatele lui sunt un jug pe gâtul lui. Dumnezeu cândva sfărâmase jugul robiei poporului Său (Ieremia 2,20), dar ei la rândul lor sfărâmaseră jugul slujirii către El (Ieremia 5,5; vezi Psalmi 2,3). Ei acum primesc un alt jug de robie (vezi Ieremia 27,2; 28,14; 30,8).

15 Domnul a trântit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu; a strâns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.

Mijlocul meu. Bărbaţii cei tari ai lui Iuda nu au pierit pe câmpul de luptă, ci pe când se luptau defensiv înăuntrul cetăţii sau pe când căutau să fugă din ţară.

A strâns. Un puternic contrast cu gândul exprimat în versetul 4. Acolo nimeni nu venea la adunările religioase, dar aici Dumnezeu a adus, în schimb, o mare adunare de vrăjmaşi ai Ierusalimului, împotriva lui.

Teasc. Un simbol al mâniei lui Dumnezeu (Isaia 63,3; Ioel 3,13; Apocalips 14,19; 19,15).

Fecioara. Ierusalimul fusese socotit de necucerit şi inviolabil (Plângeri 4,12; vezi Ieremia 18,13). Un pasaj paralel la Plângeri 1,15.16 şi astfel o mărturie incidentală cu privire la calitatea de autor al lui Ieremia a Plângerilor, este Ieremia 14,17.

16 De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci S-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa; fiii mei sunt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a biruit. –

Învioreze viaţa. Sau Aline sufletul. Vezi comentariul la v. 11. În timp ce poporul Ierusalimului în zadar căuta hrană fizică în timpul asediului final, acum ei îşi dau seama de nevoia lor după o hrană spirituală superioară.

17 Sionul întinde mâinile rugător, şi nimeni nu-l mângâie. Domnul a trimis împotriva lui Iacov de jur împrejur vrăjmaşi; Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor. –

Sionul. În paranteză profetul izbucneşte în deplângerea cetăţii, accentuând lepădarea ei prin adăugarea mărturiei lui.

Întinde mâinile rugător. Evident, cu cerere (vezi Exod 9,29; 1Regi 8,38).

Vrăjmaşi. O referire la naţiunile învecinate, care s-au întors împotriva lui Iuda, când el aştepta ajutorul lor împotriva Babilonienilor (vezi comentariul la v. 2).

De batjocură. Sau Femei în menstruaţie. Implicaţia mai cuprinzătoare a simbolului este aceea a unui lucru lepădat, a ceva respins ca murdar şi urâcios, aşa cum este acum Ierusalimul pentru păcatele lui (vezi comentariul la v. 8).

18 Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui. Ascultaţi, toate popoarele, şi vedeţi-mi durerea! Fecioarele şi tinerii mei s-au dus în robie.

Domnul este drept. Un contrast accentuat cu starea abominabilă a Ierusalimului. Aici poemul se ridică mai presus de plângerea pentru Ierusalim, şi recunoaşte dreptatea lui Dumnezeu în purtările Lui faţă de cetate. În felul acesta plângerea este rostită nu în atitudinea unei mile de sine, ci pentru a arăta amara remuşcare care apucă pe cineva care îşi dă seama de vastitatea eşecului său înaintea unui Dumnezeu drept. Nu poate fi îndoială cu privire la dreptatea lui Dumnezeu. Tot ce face El este drept, deoarece El este standardul dreptăţii (vezi Iov 38-41; Romani 9,20).

Poruncile lui. Literal, gura lui. Expresia gura lui Iehova este folosită în sensul unei exprimări sau porunci, a lui Iehova, adică toată învăţătura care vine de la El. Durerea. Vezi comentariul la v. 12.

19 Mi-am chemat prietenii, dar m-au înşelat, preoţii şi bătrânii mei au murit în cetate căutând hrană ca să-şi ţină viaţa. –

Prieteni. Sau Ibovnici. Vezi comentariul la v. 2 şi 17.

În cetate. Preoţii şi bătrânii n-au murit în apărarea Templului sau în îndeplinirea slujbelor lor, ci în timp ce umblau după cel mai elementar act al căutării de hrană pentru a-şi păstra viaţa (vezi comentariul la v. 15).

Hrană. Ebr. ’okel, hrană (vezi comentariul la v. 11).

Să-şi ţină viaţa. Sau Aline sufletele. Vezi comentariul la v. 11.

20 Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător. Afară sabia m-a lăsat fără copii, în casă, moartea.

Lăuntrul meu fierbe. O expresie ebraică caracteristică arătând o emoţie puternică (vezi comentariul la Ieremia 4,19). Neascultător. Sau M-am răzvrătit rău. Cetatea e descrisă ca prăbuşindu-se deplin şi făcând

o deplină şi abjectă mărturisire a păcatelor ei.

Sabia m-a lăsat fără copii. O recunoaştere a împlinirii cuvintelor din Ieremia 15,7 (vezi Deuteronom 32,25).

21 M-au auzit suspinând, dar nimeni nu m-a mângâiat. Toţi vrăjmaşii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o; dar vei aduce, vei vesti ziua când şi ei vor fi ca mine.

Tu ai adus-o. Sau Tu ai făcut-o. Vrăjmaşii lui Iuda par să fie deosebit de încântaţi, că propriul ei Dumnezeu, care în vremurile trecute o eliberase atât de minunat de vrăjmaşii lui, este cel care a îngăduit să vină nimicirea asupra ei.

Vei aduce… ziua. Literal, ai adus. Atât de sigur este profetul că judecăţile lui Dumnezeu vor cădea în ele din urmă asupra naţiunilor nelegiuite care acum apasă pe Iuda, încât el aşează afirmaţia lui la timpul perfect ebraic, indicând acţiune terminată. Faptul că Dumnezeu a folosit pe păgâni pentru a pedepsi pe Iuda nu vrea în nici un caz să lase a se înţelege că acele naţiuni erau nevinovate de păcate chiar şi mai mari (vezi cap. 5,11). Siguranţa cu care pedeapsa făgăduită a venit asupra lui Iuda, făcea doar mai inevitabilă împlinirea judecăţilor făgăduite asupra vecinilor lui (vezi Ieremia 25,17-26; Habacuc 1,5-17; 2,1-8; vezi comentariul la Ieremia 25,12).

22 Adu toată răutatea lor înaintea Ta şi fă-le cum mi-ai făcut mie, pentru toate fărădelegile mele! Căci suspinele mele sunt multe, şi inima îmi este bolnavă. –

Adu… înaintea ta. Adică, la judecată.

Bolnavă. [Leşină, KJV] Literal, bolnav, sau bolnăvicios.

Comentariile lui Ellen G. White

1 PK 461

2-5 PK 462