1 Cuvântul Domnului spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel.

Cuvântul Domnului. Vezi comentariul la Ieremia 46,1. Printr-o vorbire directă caracteristică profeţilor, Osea declară că solia pe care el o poartă nu este de obârşie omenească ci din inspiraţie dumnezeiască (vezi 2Timotei 3,16; 2Petru 1,20.21.).

2 Întâia dată când a vorbit Domnul către Osea, Domnul a zis lui Osea: „Du-te şi ia-ţi o nevastă curvă şi copii din curvie; căci ţara a săvârşit o mare curvie, părăsind pe Domnul!”

Ia-ţi o nevastă. Cu privire la evenimentele descrise aici au fost susţinute trei concepţii:

a. Că ele reprezintă numai un vis sau o viziune, şi că prin urmare ele nu avut de fapt loc în viaţa personală a lui Osea.

b. Că cele povestite sunt numai o parabolă sau o alegorie.

c. Că cele povestite sunt o schiţă literală, biografică a vieţii personale de familie a profetului. Obiecţia principală ridicată împotriva interpretării literare este că porunca de a lua o nevastă curvă şi copii din curvie pare nepotrivită cu caracterul lui Dumnezeu.

Totuşi, în lipsa unei afirmaţii sau indicaţii directe că pasajul este alegoric sau că descrie o viziune sau un vis, felul cel mai natural de a înţelege pasajul este de a-l privi ca o naraţiune literală. Mulţi comentatori favorizează concepţia literală, cu toate că ei diferă mult în felul cum înţeleg amănuntele. Unii au căutat să justifice porunca lui Dumnezeu dată lui Osea observând că tot ce porunceşte Dumnezeu este drept în sine. Alţii observă ca naraţiunea nicidecum nu afirmă că Gomera era de un caracter îndoielnic atunci când Osea s-a căsătorit cu ea, întrucât expresia din curvie (KJV) ar putea doar să descrie neamul din care se trăgea, nu în chip necesar caracterul ei personal, sau ar putea să descrie în mod anticipativ starea viitoare a femeii. Că ea mai târziu a devenit infidelă reiese limpede (cap. 3,1-3). Totuşi, timpul exact al căderii ei nu este prezentat clar. Cu privire la cei trei copii născuţi, numai despre cel dintâi Izreel, se spune ca i-a fost născut lui, adică lui Osea.

Dacă Gomera avea un caracter curat când Osea s-a căsătorit cu ea, atunci nu mai poate fi nici o discuţie asupra faptului că a fost o poruncă de la Dumnezeu să o ia în căsătorie femeia aceasta. Posibil că a fost o poruncă permisivă (vezi Numeri 13,1.2; comp. Deuteronom 1,22; PP 387) de a lua în căsătorie o persoană pe care el deja o iubea.

Naraţiunea are forma unui raport strict istoric, iar în lipsa unei dovezi reale în favoarea contrariului pare de preferat a o lua ca atare. Ţara a săvârşit. Experienţa personală de familie a lui Osea a fost făcută temeiul unei învăţături importante şi al unui important apel religios.

3 El s-a dus şi a luat pe Gomera, fiica lui Diblaim. Ea a zămislit şi i-a născut un fiu.

Gomera. Probabil însemnând întregire. Nu s-a găsit o explicaţie satisfăcătoare cu privire la sensul acestui nume. Aceasta vine să întărească credinţa că Gomera era numele istoric al unui personajului real. Acelaşi lucru este valabil şi pentru numele Diblaim.

4 Şi Domnul i-a zis: „Pune-i numele Izreel; căci, peste puţină vreme, voi pedepsi casa lui Iehu pentru sângele vărsat la Izreel şi voi pune capăt domniei lui peste casa lui Israel.

Izreel. Sensul numelui ebraic este Dumnezeu va semăna sau Dumnezeu va împrăştia. Din cauză că în vechime sămânţa era împrăştiată în procesul semănării, cuvântul a împrăştia a ajuns să aibă şi înţelesul de a semăna sau de a sădi. Cel dintâi înţeles al numelui Izreel s-a aplicat la timpul necredincioşiei Gomerei, ca urmare a căreia Osea a împrăştiat-o sau a împiedicat-o, adică a îngrădit-o şi i-a restrâns privilegiile. Mai târziu când s-a pocăit Osea a sădit-o, adică a reaşezat-o în vechea ei poziţie şi în vechile ei privilegii (vezi comentariul la cap. 2,22). De asemenea este un joc de cuvinte tipic ebraic în contrastul dintre cuvântul Izreel şi Israel: acesta din urmă se referă la a lupta cu Dumnezeu spre mântuire (vezi comentariul la Geneza 32,28), iar cel dintâi aşa cum este folosit aici, este o referire la împrăştierea din partea lui Dumnezeu spre nimicire. Numele celor trei copii ai profetului sunt semnificative, îndreptând atenţia spre pedepsirea de către Dumnezeu a poporului Său pentru păcatele lor.

Pedepsi. Sau răzbuna. Literal cerceta; folosit aici cu sensul de a aplica o pedeapsă (vezi comentariul la Psalmi 8,4; 59,5)

Sângele vărsat la Izreel. La porunca lui Dumnezeu Iehu stârpise întreaga casă a lui Ahab în cetatea Izreel (2Regi 9,6.7; 10,17). Atunci pentru ce să fie pedepsită fapta lui Iehu? După cât se pare pentru că motivul acestuia pentru nimicirea dinastiei lui Ahab a fost unul păcătos. Nimicirea casei lui Ahab a corespuns dorinţei egoiste a lui Iehu de a pune mâna pe regat. Scopul lui Dumnezeu la stârpirea casei lui Ahab era de a desfiinţa cu totul idolatria atât de general provocată de Ahab şi Izabela. Cu toate că Iehu a pus capăt cultului lui Baal, el încă a mai păstrat cultul viţeilor înfiinţat de Ieroboam (vei 2Regi 10,25-31). Această împlinire pe jumătate a poruncii divine a descoperit o inimă împărţită şi a atras asupra lui Iehu o osândă mai mare întrucât aceasta anula planul lui Dumnezeu. El şi-a aşezat planurile sale mai presus de cele ale lui Dumnezeu şi aşa sentinţa a fost rostită în dreptul său: Voi pedepsi. Un om poate fi folosit de Dumnezeu pentru a îndeplini un plan divin şi totuşi să fie lepădat dacă inima nu este sinceră.

Casa lui Iehu. Fiul lui Iehu (Ioahaz), nepotul său (Ioas) şi strănepotul său (Ieroboam II) i-au urmat pe tronul lui Israel; apoi Şalum l-a ucis pe fiul lui Ieroboam II, Zaharia, punând capăt acestei linii dinastice (2Regi 15,8-12). În felul acesta s-a împlinit atât profeţia lui Osea cât şi cuvântul anterior al Domnului, spus lui Iehu (2Regi 10,30).

Voi pune capăt. Aceasta urmează deoarece evenimentul care i-a pus capăt casei lui Iehu, asasinarea lui Zaharia, a constituit începutul perioadei de confuzie politică care a adus repede prăbuşirea regatului de nord (vezi Vol. II, p. 84, 85). Pronunţata prosperitate seculară a naţiunii în timpul lui Ieroboam II nu era o dovadă a favorii divină. Rezultatul final al neascultării a fost acelaşi atunci ca şi acum – nimicirea.

5 În ziua aceea, voi sfărâma arcul lui Israel în valea Izreel.”

În ziua aceea. Când regatul de nord va fi distrus.

Voi sfărâma arcul. Adică, va distruge puterea militară a lui Israel.

Valea Izreel. Pedepsirea naţiunii era descrisă ca petrecându-se în aceeaş1Regiune unde Iehu omorâse familia lui Ahab (vezi 2Regi 9,15-37). Pentru sensul cuvântului Izreel vezi comentariul la Osea 1,4.

6 Ea a zămislit din nou şi a născut o fată. Şi Domnul a zis lui Osea: „Pune-i numele Lo-Ruhama căci nu voi mai avea milă de casa lui Israel, n-o voi mai ierta!

A născut o fată. Unii au găsit semnificativ faptul că raportul nu spune i-a născut un copil, aşa cum s-a afirmat cu privire la Izreel (vezi v. 3). Faptul acesta i-a determinat să tragă concluzia că Lo Ruhama nu a fost un copil al lui Osea, ci s-a născut ca urmare al adulterului Gomerei. Concepţia aceasta este întărită dacă capitolul 2 este considerat relatarea experienţei reale a profetului cu soţia lui, Gomera (vezi comentariul la cap. 2,4).

Lo-Ruhama. Ebr. Lo'ruchamah, necompătimită sau care nu a primit milă. Pavel, referinduse la profeţia lui Osea, pare să interpreteze expresia ca însemnând neiubită (Romani 9,25), iar Petru referindu-se, fără îndoială, la acelaşi pasaj general, vorbeşte despre un popor care nu căpătase îndurare (1Petru 2,10). Naţiunea Israel ajunsese la punctul la care iubirea lui Dumnezeu nu mai putea să aibă milă de ea (vezi Geneza 6,3).

N-o voi mai ierta. Sau O voi îndepărta cu totul [KJV]. LXX zice, cu siguranţă Mă voi aşeza împotriva lor . Aceasta este evident o referire la apropiata captivitate asiriană.

7 Dar voi avea milă de casa lui Iuda şi-i voi izbăvi prin Domnul Dumnezeul lor; dar nu-i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin lupte, nici prin cai, nici prin călăreţi.”

Dar voi avea milă. Starea spirituală a regatului de sud, casa lui Iuda era mult mai bună decât aceea a regatului de nord. Cu toate că se vedea o decădere spirituală în Iuda, naţiunea ca un tot încă mai ţinea, mai mult sau mai puţin, la cultul lui Dumnezeu, la Lege, la slava Templului şi la jertfele care îndreptau atenţia la Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (Ioan 1,29). Aceasta atrăgea mila lui Dumnezeu asupra regatului de sud într-un contrast mustrător cu aceea retrasă de la regatul lui Israel.

Şi-i voi izbăvi. Dumnezeu l-a izbăvit pe Iuda de soarta suferită de Samaria în 723/722; El l-a izbăvit mai târziu de Sanherib omorându-i pe cei 185.000 de oameni din tabăra asiriană (2Regi 19,35.36; Isaia 37,36.37).

Nu-i voi izbăvi nici prin arc. Iuda, deşi atins de idolatrie, a păstrat într-un grad considerabil devoţiunea şi încrederea lui în Dumnezeu mai mult decât în tăria militară aşa cum a făcut Israel. Amintirea în detaliu a forţelor armate de aici scoate în evidenţă în mod izbitor adevărul că atunci când Dumnezeu Îşi izbăveşte poporul nu are nevoie de arc sau de sabie, de cai sau de călăreţi pentru a câştiga victoria; şi că acestea, când sunt folosite, nu pot izbăvi fără El (vezi Psalmi 20,7; Isaia 31,1).

8 Ea a înţărcat pe Lo-Ruhama; apoi iar a zămislit şi a născut un fiu.

A născut un fiu. Din nou nu există o declaraţie pozitivă că profetul este tatăl acestui copil (vezi comentariul la v. 6).

9 Şi Domnul a zis: „Pune-i numele Lo-Ami căci voi nu sunteţi poporul Meu, şi Eu nu voi fi Dumnezeul vostru.

Lo-Ami. Ebr. Lo'ammi, nu este poporul meu. Unii văd în numele acesta o recunoaştere finală de către Osea a adulterului Gomerei; adică profetul spune ca copilul nu este din familia lui. În orice caz, numele dat copilului era un simbol al legăturii lui Dumnezeu cu regatul de nord al lui Israel.

Voi nu sunteţi poporul Meu. În această manieră puternică Dumnezeu arată lepădarea din partea Lui a lui Israel ca naţiune din cauza păcatelor lor, ruperea legăturii Lui de legământ cu ei.

10 Totuşi numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării care nu se poate nici măsura, nici număra; şi de unde li se zicea: „Nu sunteţi poporul Meu”, li se va zice: „Copiii Dumnezeului celui Viu”!

Totuşi numărul. Combinată cu profeţia despre zdrobirea regatului lui Israel (v. 4) este făgăduinţa refacerii. Observaţi asemănarea celor de aici cu făgăduinţa dată lui Avraam (Geneza 22,17) şi cu aceea dată lui Iacov (Geneza 32,12). Făgăduinţa refacerii nu urma să fie pentru cele zece seminţii ca atare, ci pentru Israel şi Iuda împreună (vezi comentariul la v. 11). Totuşi copii lui Israel nu s-au ridicat la înălţimea destinului glorios pe care Domnul îl plănuise pentru ei (vezi p. 3032). Apostolul Pavel arată cum profeţia va fi împlinită cu privire la neamuri (Romani 9,25.26; vezi p. 35,36).

Copiii Dumnezeului Celui viu. Făgăduinţa aceasta îşi găseşte acum împlinirea în biserica creştină. Prin primirea prin credinţă a evangheliei, noi, fie iudei fie neamuri, suntem adoptaţi ca indivizi în familia lui Dumnezeu (Romani 9,24-26) devenind astfel moştenitori ai vieţii veşnice (Ioan 1,11.12; Romani 8,14-17; Galateni 3,26.29; Apocalipsa 21,7; compară ilustraţia lui Pavel cu altoirea în smochinul adevăratului Israel, Romani 11).

Dumnezeu l-a recunoscut pe Israel ca popor al Lui pe temeiul legământului. Numele Lo'ammi implica astfel o anulare a legământului, iar afirmaţia Voi sunteţi copiii Dumnezeului Celui viu restaurarea acestuia.

11 Atunci copiii lui Iuda şi copiii lui Israel se vor strânge la un loc, îşi vor pune o singură căpetenie şi vor ieşi din ţară; căci mare va fi ziua lui Izreel.

Copiii lui Iuda. Iuda şi Israel sunt prezentaţi împreună pentru a arăta că planul lui Dumnezeu pentru poporul Său ales era ca ei să fie uniţi într-o singură naţiune. Profeţii de mai târziu au accentuat acelaşi adevăr (Ieremia 3,18; 50,4.5; 33; Ezechiel 77,16-22; etc.). Printre exilaţii care s-au înapoiat după captivitatea lui Iuda au fost şi reprezentanţi din seminţiile lui Israel (vezi Ezra 6,15).

Vor ieşi din ţară. Evident o referire la întoarcerea din captivitatea asiriană şi babiloniană.

Izreel. În timp ce în v. 4 Osea foloseşte numele Izreel pentru a reprezenta împrăştierea poporului, aici (ca în capitolul 2,22.23) profetul foloseşte pe Izreel pentru ca să exprime semănarea iubirii şi îndurării lui Dumnezeu faţă de poporul Său.

Capitolul acesta accentuează adevărul că Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit (Galateni 6,7). Dacă suntem neascultători faţă de El, nu ne putem aştepta să scăpăm de pedeapsa pentru fărădelegile noastre. Cei trei copii ai lui Osea, reprezentându-i pe copiii apostaţi ai lui Israel, declară prin numele lor pedepsele din ce în ce mai aspre pentru această apostazie. Totuşi, îndurarea divină este afirmată aici la fel de puternic ca şi judecata divină. Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptăţii şi al iubirii (vezi Psalmi 85,10; 89,14).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 10 AA 174, 376; PK 292