Privire generalăAcest prim studiu rezumă lunga istorie a poporului lui Dumnezeu în Egipt, de pe vremea lui Iosif, când Israel a cunoscut o prosperitate extraordinară, până la înrobirea israeliților de către nemilosul faraon care a poruncit uciderea tuturor copiilor de sex masculin. Cu toate acestea, Dumnezeu nu este pasiv atunci când forțele răului încearcă să Îi distrugă poporul. El este Salvatorul lui. Astfel, El a trimis un eliberator, pe robul Său Moise, care a fost ocrotit în mod miraculos la naștere și a ajuns să facă parte în mod excepțional din familia faraonului ca fiu adoptiv. Primii 40 de ani din viața lui Moise sunt marcați de primirea celei mai bune educații, mai întâi de la mama lui și apoi în cadrul universității egiptene. Chiar dacă era pregătit pentru a ocupa tronul Egiptului și a deveni un mare conducător, Moise a ajuns, prin greșelile lui și prin providență, în casa lui Ietro. Acolo s-a căsătorit și a devenit cioban.
Teme1. Faptul că Dumnezeu Își împlinește făgăduințele și binecuvântările privind prosperitatea este un motiv de sărbătoare. Inimile recunoscătoare sunt conștiente de dragostea și grija lui Dumnezeu în viața lor și recunosc că Dumnezeu este Cel care binecuvântează și intervine pentru a oferi bunăstare și succes. Cu toate acestea, dacă nu suntem atenți, putem pierde prea ușor din vedere faptul că bunăstarea noastră I se datorează lui Dumnezeu, nu propriilor noastre realizări. Faptul că unii uită că tot ce avem Îi aparține în cele din urmă lui Dumnezeu îi poate face să fie dominați de invidie, dorind să controleze și să distrugă lucrarea bună pe care Dumnezeu încearcă să o facă prin ei pentru a-i salva pe alții.
2. Rugăciunile au diverse funcții. Nu au doar rolul de a-L lăuda pe Domnul pentru bunătatea și îndurarea Sa față de noi, ci sunt și cereri – strigăte ale oamenilor răniți, asupriți, disperați și abuzați care au nevoie de ajutor. Oamenii răi pot încălca drepturile altora, dar Dumnezeu promite să îi ajute pe cei care sunt astfel răniți.
3. Vestea bună este că Dumnezeu aude strigătele noastre disperate după iertarea, prezența și intervenția Sa. El ne vede luptele, ne observă lacrimile, ne înțelege agonia și răspunde la gemetele noastre.
4. Toți oamenii asupriți, persecutați, exploatați și marginalizați se pot identifica cu istorisirile din cartea Exodul. Prin aceste relatări istorice,
ei află că nu sunt singuri. Dumnezeu este cu ei în ciuda aparentei Lui tăceri. Prezența Lui invizibilă și promisiunile Bibliei caută să ofere pace interioară și siguranța mântuirii.
5. Dumnezeu Își amintește de legământul cu Avraam, Isaac și Iacov. El este fidel. Se ține de promisiuni. Dumnezeu intervine la momentul ales de El. Timpul divin este adesea contrar dorințelor și așteptărilor noastre finite.
Comentariu
Cartea Exodul nu este despre Moise, ci, în primul rând, despre Dumnezeu și modul în care El i-a condus pe Moise și poporul Israel. Exodul începe cu imaginea binecuvântărilor pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra familiei lui Iacov: erau doar 70 de oameni când l-au urmat pe Iosif în Egipt, dar au ajuns extrem de numeroși (
Exodul 1:7), în conformitate cu promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam (
Geneza 15:5).
Totuși prosperitatea poporului Israel se transformă într-o problemă. Noul faraon devine invidios și se teme de Israel, așa că îi transformă cu viclenie pe israeliți în sclavi, prin muncă grea și asuprire. Din punct de vedere istoric, aceste evenimente dramatice pot fi cel mai probabil plasate spre finalul celei de-a XVIII-a dinastii egiptene. În acea perioadă a început să domnească noua dinastie a hicsoșilor. Primul faraon, Amosis (1580-1546 î.H.), poate fi recunoscut ca acela care nu a ținut cont de realizările lui Iosif (
Exodul 1:8) și a început să îi înrobească pe israeliți. Situația poporului lui Dumnezeu a început rapid să decadă, de la prosperitate și locuințe libere în Egipt la sclavie cumplită sub robia unor stăpâni duri (
Exodul 1:11,13,14). Faraonul din spatele acestei schimbări dramatice a fost Amenhotep I (1553-1532 î.H.). Cu toate acestea, cu cât israeliții erau mai asupriți, cu atât numărul lor creștea (
Exodul 1:12). Și la fel creștea și presiunea asupra faraonului de a supune poporul lui Dumnezeu prin muncă grea.
Acest lanț de cruzime și asuprire faraonică a culminat în timpul cruntei domnii a lui Tutmes I (1525-1512), care a emis fără milă decretul de execuție a tuturor copiilor evrei de sex masculin (
Exodul 1:22). Dacă exodul din Egipt al israeliților a avut loc în martie 1450 î.H. – dată pentru care pledăm –, înseamnă că Moise s-a născut cu 80 de ani mai devreme, adică în 1530 î.H., în timpul domniei lui Tutmes I. Tutmes I a avut o fiică, ce a ajuns cunoscută ca regina Hatșepsut (1504-1482 î.H.). Hatșepsut l-a adoptat pe Moise și i-a dat acest nume. Hatșepsut a murit în timp ce Moise se afla în Madian. Soțul lui Hatșepsut, Tutmes II (1508-1504 î.H.), a avut, de la o concubină, un fiu, și anume pe Tutmes III (1504-1450 î.H.), care a fost faraonul exodului. Faraonul Amenhotep II (1453-1425 î.H.), care nu era primul născut de sex masculin al lui Tutmes III, a fost mai mult de doi ani coregent cu tatăl său și a avut un fiu care a murit în cea de-a zecea plagă, fiind primul lui născut. Faraonul Tutmes IV (1425-1412 î.H.), care i-a urmat pe tron lui Amenhotep II, nu a fost fiul cel mai mare, după cum indică inscripția de pe Stela Sfinxului. Astfel, datele biblice pot fi armonizate cu dovezile extrabiblice.
Numele egiptean al lui Moise se potrivește bine cu această perioadă (similar cu numele Tutmes) și înseamnă „născut din…” sau „scos (din)”. Numele său complet era probabil Hapi-mose (Hapi fiind zeul fluviului Nil). Dar Moise, atunci când făcea referire la sine și scria sub inspirația lui Dumnezeu, tăia Hapi din numele său, semn al refuzului de a fi asociat cu zeul Nilului.
Nașterea lui Moise (
Exodul 2:1-10) este un moment de cotitură în cursul istoriei lui Israel. Poporul lui Dumnezeu se ruga pentru eliberarea din sclavie, cerând ajutor divin în situația disperată în care se afla. Dumnezeu a răspuns rugăminților israeliților prin nașterea lui Moise. Intervenția miraculoasă a lui Dumnezeu pentru a proteja viața lui Moise în această împrejurare specială a fost posibilă doar în colaborare cu părinții lui și cu Maria, sora lui. Astfel, observăm că Dumnezeu folosește instrumente umane pentru înaintarea cauzei și scopului Său.
În întunericul greutăților și al suferinței noastre, trebuie să ne fixăm privirea asupra lui Dumnezeu și să avem încredere în El, în conducerea Lui și în înțelepciunea Sa, pentru că El nu Își va abandona niciodată copiii. El este cu ei în mijlocul asupririi și persecuției. El cunoaște lacrimile celor abuzați și răniți. Suferă împreună cu ei. Profetul Isaia declară pe bună dreptate că Dumnezeu este îndurerat de toate necazurile noastre (
Isaia 63:9). Solidaritatea Sa cu noi este puternică și irevocabilă. În suferința noastră, El suferă; în necazul nostru, El este necăjit și în durerea noastră, El este îndurerat. Dumnezeu este de partea celor persecutați care suferă pentru dreptate (
Matei 5:10). Este un Domn milostiv și îndurător. Este îndelung răbdător cu noi și, pe cruce, a suferit pentru a ne asigura salvarea.
În schimb, asupritorii, abuzatorii și răufăcătorii vor avea parte de judecata de condamnare și de distrugerea finală din partea lui Dumnezeu. În acest context, să ne amintim de declarația profundă a lui Ellen G. White: „În viața viitoare, tainele care aici ne-au măcinat și ne-au dezamăgit, ni se vor clarifica. Vom vedea că rugăciunile noastre aparent neascultate și așteptările noastre aparent zadarnice s-au numărat printre binecuvântările cele mai mari” (Divina vindecare, p. 474).
Șifra și Pua, două moașe, sunt modele de credincioșie. Pentru că se temeau de Dumnezeu, ele nu aveau de ce să se teamă de mânia faraonului. Respectul lor pentru Dumnezeul vieții le-a îndrumat să aibă respect pentru viața umană. Ele au refuzat să ucidă, „accidental”, copiii evrei de sex masculin la naștere. Știau că viața este un dar de la Dumnezeu, așa că au respins ordinele faraonului.
Biblia nu ne dezvăluie prea multe despre primii 40 de ani din viața lui Moise (
Faptele apostolilor 7:23), cu excepția acestor detalii esențiale: (1) Moise a devenit fiul fiicei faraonului; (2) când a crescut, a ucis un egiptean care bătea un evreu; (3) s-a certat cu un evreu care lovea un alt evreu; (4) ulterior a fugit în Madian, unde a stat cu preotul Ietro și s-a căsătorit cu fiica acestuia, Sefora, și (5) apoi a avut un fiu, pe Gherșom.
Ideea principală a studiului din această săptămână este expresia „și [Dumnezeu] Şi-a adus aminte de legământul Său”, din textul de memorat: „Dumnezeu a auzit gemetele lor şi Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov” (
Exodul 2:24). Fidelitatea lui Dumnezeu față de promisiunile legământului Său aduce stabilitate în relația dintre Dumnezeu și poporul Său. El Își ține partea Lui de legământ, în ciuda infidelității noastre. Legământul lui Dumnezeu înseamnă instituirea legală a unei relații între Dumnezeu și cei care Îl urmează.
Cu toate acestea, promisiunea din cadrul legământului cu El părea neonorată, deoarece poporul Său nu prospera, ci suferea. Afirmația că Dumnezeu „Și-a adus aminte de legământul Său” nu înseamnă că Dumnezeu a avut o pierdere de memorie sau că Și-a uitat poporul. La momentul ales de El, Dumnezeu intervine în favoarea celor din poporul Său. Dumnezeu Și-a dat cuvântul în fața lui Avraam că acesta avea să ajungă o națiune mare; astfel, ca împlinire a acestei făgăduințe, Dumnezeu intervine pentru a aduce libertate celor asupriți. Dumnezeu eliberează poporul Israel pentru că a promis că îi va binecuvânta pe urmașii lui Avraam.
În aceste ultime două versete, termenul Elohim cu referire la Dumnezeu apare de patru ori. Elohim este un Dumnezeu puternic, tare, și Cel care îndeplinește patru acțiuni: Dumnezeu „a auzit”, „Și-a adus aminte”, „a privit” și „a luat cunoștință”. Aceste versete subliniază cunoașterea situației de către Dumnezeu, grija Sa și dorința Sa de a acționa în favoarea poporului Său. Ajutorul Său nu va mai întârzia. Va schimba cursul istoriei pentru că a sosit momentul intervenției Sale. Dumnezeu, în mila Sa, va spune „nu” asupririi și le va oferi libertate urmașilor Săi, astfel încât aceștia să Îl poată sluji pe Dumnezeul lor din recunoștință pentru darul libertății. Astfel, harul lui Dumnezeu triumfă asupra violenței, asupririi și sclaviei.
Aplicație1 . Cum te simți când oamenii te trec cu vederea, te rănesc, te exploatează sau te abuzează? Aceste dezamăgiri și suferințe profunde te pot ajuta să empatizezi cu cei care trec prin experiențe asemănătoare în viață. Cum îi poți încuraja eficient pe acești oameni care suferă? Care este cel mai bun remediu pentru dezamăgirile din viață?
2 . Cum poți reacționa în mod eficient la abuzul de putere de la locul tău de muncă sau din biserica ta?
3 . Imaginează-ți ce s-ar fi întâmplat dacă părinții lui Moise și Maria nu ar fi avut încredere în Dumnezeu și nu ar fi avut curajul să ascundă copilul. Ce s-ar fi întâmplat cu planul lui Dumnezeu? Cum ar fi reacționat Dumnezeu în această situație ipotetică? S-ar fi ridicat un alt Moise?
4 . Cum a fost posibil ca Moise, după atâția ani în care a trăit în lux și într-o casă păgână, să decidă să sufere alături de poporul lui Dumnezeu pentru o vreme?
5 . Cei care se închină în fața lui Dumnezeu nu trebuie să se teamă să stea în fața împăraților. Ei au pus voia lui Dumnezeu pe primul loc în viața lor; astfel, ei merg înainte cu curaj și respectă poruncile lui Dumnezeu. Ce înseamnă că Moise nu s-a temut de faraon, ci de Dumnezeu? Cum înțelegi afirmația paradoxală conform căreia Moise, pentru că L-a văzut pe „Cel ce este nevăzut”, I-a fost Acestuia credincios (
Evrei 11:27)? Cum Îl poți vedea pe Dumnezeu cu ochiul lăuntric al credinței?