Amăgirile finale ale lui Satana

Era una dintre acele dimineți superbe de septembrie, în Chicago. În timp ce soarele răsărea asupra Lacului Michigan și oamenii erau blocați în trafic, în drum spre muncă, pe Autostrăzile Kennedy și Eisenhower, iar copiii porneau pe drumul spre școală, a început să circule o poveste înfiorătoare care a semănat frica în inimile locuitorilor orașului Chicago. Oamenii se îmbolnăveau îngrozitor și unii chiar mureau la câteva ore după ce luau pastile de Tylenol. În urma testelor, s-a dovedit că fiecare capsulă conținea cianură de potasiu, o otravă mortală. O persoană bolnavă mintal modificase compoziția medicamentelor. Nici până astăzi nu s-a aflat cine a făcut lucrul acesta.
După cum am văzut, Apocalipsa ne avertizează că „locuitorii pământului” vor bea o poțiune mortală, numită „vinul Babilonului”. Acestea sunt doctrinele și învățăturile false care, la sfârșit, vor duce la moarte. Totuși, lumea nu este lăsată fără antidotul, protecția, împotriva acestei otrăvi spirituale: cele trei solii îngerești.
În studiul din această săptămână vom continua să analizăm nu numai amăgirile Babilonului, ci și planul lui Isus de a ne salva din ele și din moartea pe care, altfel, ar aduce-o asupra noastră.

3 iunie – Ziua Licuricilor
 

Încleştarea strânsă a marii lupte este chiar înaintea noastră, când, cu „tot felul de minciuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii”, Satana va acţiona pentru a prezenta în mod greşit caracterul lui Dumnezeu, astfel încât „să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”. Dacă a fost vreodată un popor care să aibă nevoie mai mult de o creştere continuă a luminii din cer, atunci acesta este poporul pe care, în acest timp plin de pericole, Dumnezeu l-a chemat să fie depozitarul Legii Sale sfinte şi să apere caracterul Său înaintea lumii. Cei cărora le-a fost acordată o încredere atât de sfântă trebuie să crească în spiritualitate şi să fie înnobilaţi şi însufleţiţi de adevărurile pe care spun că le cred. – Mărturii, vol. 5, p. 746
 
Domnul Isus spune: „Cuvântul Tău este adevărul”. De aceea noi trebuie să ne familiarizăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, să îl studiem și să îl aplicăm în viața noastră. Noi Îl tăgăduim pe Isus ca fiind Acela care ia păcatele lumii dacă, după ce am primit adevărul, nu îi descoperim lumii efectele sfințitoare ale adevărului asupra caracterului nostru. Dacă nu suntem oameni mai buni, cu inimi mai binevoitoare, mai miloși, mai bine-crescuți, mai delicați și mai plini de iubire, dacă nu manifestăm față de alții iubirea care L-a determinat pe Domnul Isus să vină în această lume în misiunea Sa de har, nu suntem înaintea lumii martori ai puterii lui Isus Hristos. …

Domnul Hristos este modelul nostru, dar, dacă nu privim la El, dacă nu contemplăm caracterul Său, nu vom reflecta acest caracter în mod practic în viața noastră. Lui Dumnezeu nu-I place modul nostru de a ne purta cu alții – insensibil, aspru și lipsit de înțelegere. Toate aceste manifestări de egoism trebuie să fie îndepărtate din caracterul nostru; noi trebuie să luăm jugul lui Hristos. Atunci vom fi potriviți să stăm împreună cu îngerii cerului. … Așa cum Domnul vieții și al slavei a venit în lumea noastră ca reprezentant al Tatălui, tot așa trebuie să mergem și noi în lume ca reprezentanți ai lui Isus. – That I May Know Him, p. 306 
Alergați cu răbdare în alergarea creștină și ridicați-vă mai presus de orice ispită care ar veni peste voi, oricât de dureroasă, de chinuitoare ar fi ea. Împotriviți-vă Diavolului și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu și, dacă vreți să faceți primul pas spre în sus, veți găsi mâna Lui întinsă ca să vă ajute. Depinde de fiecare dintre voi, în mod personal, dacă umblați în lumina Soarelui Neprihănirii sau în întunericul rătăcirii. Adevărul lui Dumnezeu poate fi o binecuvântare pentru voi doar dacă îngăduiți ca influența lui să vă curățească și să vă înnobileze sufletul. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 79 (13 martie)
 

În contextul zilelor din urmă, Isus a rostit o avertizare plină de putere: „Căci se vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși. Ei vor face semne și minuni ca să înșele, dacă ar fi cu putință, și pe cei aleși” (Marcu 13:22). Cine sunt „cei aleși”? Mai târziu, El spune: „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31). Un pic înfricoșător, nu-i așa, când amăgirea zilelor din urmă va fi atât de mare încât până și cei aleși vor fi în pericol să fie înșelați?
 

1. Citește Apocalipsa 12:9. Pe cine înșală Satana? Cum înțelegem aceste cuvinte?

Evident, în zilele din urmă Dumnezeu va avea niște oameni credin­cioși, așa cum a avut de-a lungul secolelor. Totuși, exprimarea de aici arată cât de larg răspândită este amăgirea lui Satana.

2. Ce avertizare puternică avem în Proverbele 14:12?

Oamenilor li se spune adeseori să își urmeze conștiința pentru a hotărî singuri ce este corect și ce este greșit, ce este bine și ce este rău, și să trăiască în consecință. Dar Scriptura spune că suntem toți păcătoși, toți stricați (Ieremia 17:9, Romani 3:9-18), așa că încrederea în propriile sentimente este o modalitate aproape garantată ca, mai devreme sau mai târziu, să înțelegem greșit sau chiar să greșim. Mult rău a fost făcut de-a lungul vremii de către oameni care au fost convinși de dreptatea cauzei lor – oameni care au urmat calea care li s-a părut bună.
În schimb, noi trebuie să ne cufundăm în Cuvântul lui Dumnezeu și, din Cuvântul Lui, atunci când ne predăm Duhului Sfânt, să deosebim adevărul de rătăcire și binele, de rău. Lăsați în voia rațiunii noastre sau chiar a sentimentelor noastre, putem cădea foarte ușor pradă amăgirilor lui Satana.
 

Gândește-te la exemple de oameni care au acționat pe baza a ceea ce au crezut ei că este corect sau chiar a ceea ce au crezut că este voia lui Dumnezeu, dar au făcut lucruri rele. Ce putem învăța din aceste evenimente tragice?

Comentariu EGW

Odată ce impulsul şi emoţia obţin supremaţia asupra judecăţii calme, se va manifesta o grabă mult prea mare, chiar şi în călătoria pe calea cea dreaptă. Acela care merge prea repede va întâlni nu doar unul, ci multe feluri de pericole. Poate că nu va trece mult până când se va îndepărta de calea cea dreaptă şi va intra pe o cale greşită. 

Simţămintelor nu trebuie să li se îngăduie să aibă stăpânire asupra raţiunii nici măcar o singură dată. Există pericolul de a face excese în ceea ce este permis, iar ceea ce nu este permis va conduce cu siguranţă pe căi greşite. Dacă nu are loc o lucrare atentă, stăruitoare, inteligentă, solidă ca o stâncă, în promovarea fiecărei idei, a fiecărui principiu şi în fiecare cuvântare, sufletele vor fi distruse. …
… Mulţi presupun că o emoţie sau o stare de extaz este dovada prezenţei Duhului Sfânt. Există pericolul ca părerile corecte să nu fie înţelese, iar cuvintele lui Hristos: „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:20) să îşi piardă semnificaţia. Spuneţi poporului nostru: Nu fiţi nerăbdători să aduceţi ceva ce nu este descoperit în Cuvânt. Rămâneţi aproape de Hristos. – Solii alese, cartea 2, p. 17–18 
Domnul Isus Şi-a ridicat vocea, avertizând: „Păziţi-vă de proroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor” (Matei 7:15,16). „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «N-ascultaţi cuvintele prorocilor care vă pro­rocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zadarnice, spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului»” (Ieremia 23:16). „Dacă vă va zice cineva atunci: «Iată, Hristosul este aici» sau: «Iată-L acolo», să nu-l credeţi. Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Păziţi-vă! Iată că vi le-am spus toate dinainte” (Marcu 13:21-23). – Solii alese, cartea 3, p. 341 

Dumnezeu nu le-a dat oamenilor libertatea să se abată de la cererile Sale. Domnul îi spusese lui Israel: „Să nu faceți ... fiecare ... ce-i place”, ci „păzește și ascultă toate aceste lucruri pe care ți le poruncesc” (Deuteronomul 12:8,28). Când ne hotărâm la un anumit fel de purtare, nu trebuie să ne întrebăm dacă ne aduce necaz, ci dacă este în acord cu voința lui Dumnezeu. „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (Proverbele 14:12). …
Nu se poate da o dovadă mai lămurită cu privire la puterea înșelătoare a lui Satana, decât faptul că mulți care se lasă călăuziți de el în felul acesta se înșală singuri, crezând că sunt în slujba lui Dumnezeu. Când s-au răzvrătit împotriva autorității lui Moise, Core, Datan și Abiram au crezut că se împotrivesc numai unui conducător omenesc, unui om ca ei, și astfel au ajuns să creadă că, de fapt, Îi fac un serviciu lui Dumnezeu. … Același duh este și în inima acelora care și-au propus să-și urmeze propria voință, contrar voinței lui Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, p. 634–635 
 

3. Ce aluzii la spiritism găsești în Apocalipsa 16:13,14 și Apocalipsa 18:2,23?

Expresii precum „locaș al dracilor” sau „duhuri de draci” ori „vrăjitorie” indică activitate demonică. Nu este de mirare că am fost avertizați că una dintre cele două mari rătăciri ale zilelor din urmă va fi nemu­­ri­rea sufletului (vezi Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 588).
Desigur, lucrul acesta este ușor de văzut astăzi. Chiar și în lumea creștină, ideea nemuririi sufletului este aproape o doctrină creștină principală. Mulți creștini cred că la moarte cei mântuiți se înalță în rai, iar cei pierduți coboară în iad. Cât de des, de exemplu, după moartea marelui evanghelist Billy Graham, am auzit: „Billy Graham este acum în siguranță în rai și în brațele iubitoare ale lui Isus” sau ceva asemănător? Acest tip de gândire este promovat tot timpul de la amvoane, în sălile de clasă și, mai ales, la înmormântări.

4. Citește Eclesiastul 9:5; Iov 19:25-27; 1 Tesaloniceni 4:16-17 și Apocalipsa 14:13. Ce învățături clare a oferit Dumnezeu poporului Său cu privire la viața de după moarte? În ce stă speranța noastră?

Unul dintre stâlpii de susținere ai amăgirii babiloniene este o falsă în­țelegere asupra morții, care, având în centru ideea nemuririi sufletului, pregătește calea pentru influența amăgitoare a spiritismului. Dacă tu crezi că cei morți, într-un fel sau în altul, trăiesc și pot chiar să comunice cu noi, atunci cum poți să fii protejat de mulțimea rătăcirilor lui Satana? Dacă cineva despre care crezi că este mama sau copilul tău decedat ori o altă persoană dragă ți s-ar arăta brusc și ar începe să îți vorbească într-un fel cunoscut, cât de ușor ar fi să fii păcălit de simțu­rile tale? Lucrul acesta s-a întâmplat în trecut, se întâmplă în prezent și, cu siguranță, pe măsură ce ne apropiem de zilele din urmă, se va întâmpla din nou. Singura noastră protecție este să rămânem adânc în­ră­dăcinați în ceea ce Biblia ne învață și să ne agățăm de adevărul biblic despre moarte – că este ca un somn, până la a doua venire a lui Isus.

Ce exemple de spiritism modern există în zilele noastre, în cultura românească? De ce ascultarea strictă de Cuvântul lui Dumnezeu este singura noastră scăpare?

Comentariu EGW

Satana le-a spus îngerilor lui să facă un efort deosebit pentru a răspândi minciuna spusă pentru prima dată Evei, în Eden: „Hotărât că nu veţi muri.” Iar când rătăcirea a fost primită de popor şi acesta a fost condus să creadă că omul este nemuritor, Satana l-a făcut să creadă mai departe că păcătosul avea să trăiască în nenorocire. Atunci a fost pregătită calea pentru ca Satana să lucreze prin reprezentanţii lui şi să-L reprezinte pe Dumnezeu înaintea oamenilor ca fiind un tiran răzbunător, care îi aruncă în iad pe toţi cei de care nu este mulţumit şi îi face să simtă veşnic mânia Sa, şi, în timp ce aceştia suferă un chin de nespus şi se zvârcolesc de durere în flăcările veşnice, El este reprezentat ca uitându-Se la ei cu satisfacţie. Satana ştia că, dacă această rătăcire avea să fie primită, Dumnezeu ar fi fost urât de mulţi, în loc să fie iubit, adorat, şi mulţi alții ar fi crezut că ameninţările din Cuvântul lui Dumnezeu nu se vor împlini în mod literal, căci ar fi împotriva caracterului Său plin de bunăvoinţă şi iubire să arunce în tortură veşnică făpturile pe care le-a creat. – Scrieri timpurii, p. 218 

În mare parte, tristele consecinţe ale spiritismului vor fi puse asupra clericilor acestui veac; pentru că ei au călcat în picioare adevărul şi au preferat, în locul lui, legende şi născociri. Predica pe care Satana i-a ţinut-o Evei, cu privire la nemurirea sufletului – „Hotărât că nu veţi muri” – … este temelia spiritismului. Cuvântul lui Dumnezeu nu învaţă nicăieri că sufletul omului este nemuritor. Nemurirea este un atribut care Îi aparţine doar lui Dumnezeu. 1 Timotei 6:16: „… singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin.”

Dacă este corect înţeles şi aplicat, Cuvântul lui Dumnezeu este un scut sigur împotriva spiritismului. … Această doctrină atât de larg răspândită [învăţătura despre un iad care arde veşnic] i-a îndreptat pe mulţi oameni spre universalism, necredinţă şi ateism. Cuvântul lui Dumnezeu este clar. Este un lanţ continuu şi armonios al adevărului şi se va dovedi a fi o ancoră pentru cei care vor să-l accepte, chiar dacă, pentru aceasta, vor trebui să sacrifice legendele şi născocirile pe care înainte le îndrăgeau. El îi va salva de teribilele înşelăciuni ale acestor timpuri pline de pericole. – Mărturii, vol. 1, p. 344
Învățătura despre nemurirea naturală a sufletului a pregătit calea pentru spiritismul modern. … Aici se află un mijloc considerat sfânt, prin care Satana lucrează pentru realizarea scopurilor lui. Îngerii căzuți, care împlinesc poruncile lui Satana, apar sub forma unor soli veniți din lumea spiritelor. În timp ce pretind a-i pune pe cei vii în legătură cu cei morți, Satana își exercită influența fascinantă asupra minții lor. 
Mulți caută să explice manifestările spiritiste atribuindu-le întru totul fraudei și dexterității mediilor spiritiste. Deși este adevărat că rezultatele înșelăciunii au fost înfățișate adesea ca fiind niște manifestări adevărate, au existat și manifestări evidente ale unei puteri supranaturale. Ciocăniturile misterioase cu care a început spiritismul modern nu au fost rezultatul înșelăciunii sau al șireteniei omenești, ci au fost lucrarea directă a îngerilor răi, care au inițiat în felul acesta una dintre amăgirile cele mai pline de succes în nimicirea sufletelor. Mulți vor fi prinși în capcană prin credința că spiritismul este doar o impostură omenească, dar, când vor fi puși față în față cu manifestări pe care nu vor putea să le considere altfel decât supranaturale, vor fi amăgiți și determinați să le accepte ca fiind marea putere a lui Dumnezeu. – Istoria mântuirii, p. 393–394 
 

Închinarea la soare era larg răspândită în Egipt, în Asiria, în Persia și, cu siguranță, în Babilon. În cartea sa The Worship of Nature, James G. Frazer face următoarea observație: „În Babilonia antică, soarele era venerat din vremuri străvechi” (volumul 1, p. 529). Poate părea surprinzător, dar uneori închinarea babiloniană la soare a influențat în­chinarea poporului lui Dumnezeu, în Vechiul Testament.

5. Ce au scris profeții despre influența venerării soarelui în Israel și în Iuda? (Ezechiel 8:16 și 2 Împărați 23:5,11; vezi și Romani 1:25)

Profetul Ezechiel, contemporan cu Daniel, vorbește despre unii oameni din poporul lui Dumnezeu care se închinau soarelui, cu fața spre răsărit și cu spatele spre Templul lui Dumnezeu. În loc să I se închine Celui care a creat soarele, ei se închinau soarelui.
În Apocalipsa 17, Ioan descrie o perioadă când principiile Babilonului, inclusiv închinarea la soare, aveau să intre în biserica creștină, într-o epocă a compromisului. Convertirea întâmplătoare a lui Constantin, în prima parte a secolului al IV-lea, a fost un motiv de mare bucurie în Imperiul Roman. Constantin avea o afinitate puternică pentru închinarea la soare. Edward Gibbon, renumitul istoric, scrie: „Soarele era sărbătorit pretutindeni drept călăuzitorul și protectorul invincibil al lui Constantin” (The History of the Decline and Fall of Roman Empire, Londra: J.O.Robinson & Co, 1830, p. 12). În anul 321 d.Hr., Constantin a dat și prima „lege duminicală”. Acest edict susținea: „În venerabila zi a soarelui, magistrații și oamenii care locuiesc în orașe să se odihnească și toate atelierele să fie închise” (Edictul lui Constantin, 321 d.Hr.). Această lege nu îi forța pe toți supușii lui Constantin să păzească duminica, dar întărea păzirea acesteia în mintea populației romane. 

În secolele următoare, împărații și papii au continuat, prin decrete de stat și prin concilii bisericești, să instituie duminica drept singura zi de închinare, așa cum este și astăzi, pentru majoritatea creștinilor. Ce exemplu grăitor al unui adevăr relevant: Chiar dacă majoritatea crede într-un anumit lucru și îl practică, nu înseamnă neapărat că lucrul acela este bun.

Privește în jur la cât de răspândită este închinarea de duminică în bisericile creștine. Ce învățăm despre cât de adânc pătrund înșelăciunile lui Satana? La fel ca în cazul teoriilor amăgitoare despre cei morți, care este singura ta ancoră sigură?
 

Comentariu EGW

În anul al șaselea al domniei lui Zedechia, Domnul i-a descoperit lui Ezechiel, în vedenie, unele dintre urâciunile care se practicau în Ierusalim, înăuntrul Casei Domnului și chiar în curtea interioară. …
Aceia care ar fi trebuit să fie conducători spirituali în popor, „bătrânii casei lui Israel”, în număr de șaptezeci, au fost văzuți aducând tămâie înaintea reprezentărilor idolatre care fuseseră introduse în încăperile tainice din locurile sfinte ale curții templului. …

Dar mai erau „și alte urâciuni mari” pe care avea să le vadă prorocul. La intrarea din curtea exterioară spre cea dinăuntru, i-au fost arătate nişte „femei care plângeau pe Tamuz” şi „în curtea dinăuntru a Casei Domnului … la ușa Templului Domnului, între pridvor și altar, erau aproape două­zeci și cinci de oameni cu dosul întors spre Templul Domnului și cu fața spre răsărit și se închinau înaintea soarelui, spre răsărit” (Ezechiel 8:13-16). – Profeți și regi, p. 448–449 

Pe vremea când încă era păgân, Constantin a dat un decret prin care impunea respectarea generală a duminicii în calitate de sărbătoare publică în întregul Imperiu Roman. După convertire, el a rămas un susținător hotărât al duminicii și și-a impus din nou decretul păgân în interesul noii lui credințe. Totuși, cinstea arătată față de ziua aceasta nu era suficientă pentru a-i împiedica pe creștini să respecte Sabatul adevărat ca fiind ziua sfântă a Domnului. Era necesar încă un pas. Sabatul fals trebuia să fie înălțat pe o poziție de egalitate cu cel adevărat. La câțiva ani după emiterea decretului lui Constantin, episcopul de la Roma i-a conferit duminicii titlul de Ziua Domnului. În felul acesta, oamenii au fost determinați, treptat, să considere că duminica avea o anumită măsură de sfințenie. Sabatul original era însă încă respectat. – Istoria mântuirii, p. 329 
Arhiamăgitorul … era hotărât să aducă lumea creștină sub stindardul lui și să își exercite puterea prin locțiitorul său, mândrul pontif care pretindea că este reprezentantul lui Hristos. El și-a atins scopul prin păgânii pe jumătate convertiți, prin prelații ambițioși și prin oamenii iubitori de lume din biserică. Din când în când, au fost întrunite mari concilii bisericești, la care s-au adunat demnitarii bisericii din toată lumea. În aproape fiecare conciliu, importanța Sabatului pe care îl instituise Dumnezeu a fost micșorată puțin câte puțin, în timp ce importanța duminicii a fost tot mai înălțată. Astfel că, în cele din urmă, sărbătoarea păgână a ajuns să fie cinstită ca fiind o instituție divină, în timp ce Sabatul Bibliei a fost declarat o rămășiță a iudaismului, iar aceia care îl respectau au fost declarați blestemați. …
Acum, protestanții susțin că evenimentul învierii lui Hristos a făcut ca duminica să fie Sabatul creștin. Totuși dovada Scripturii lipsește. Nici Domnul Hristos, nici apostolii nu i-au acordat acestei zile o astfel de cinstire. Respectarea duminicii în calitate de sărbătoare creștină își are originea în „taina fărădelegii”, care își începuse lucrarea încă din zilele lui Pavel. – Istoria mântuirii, p. 229–230 
 

Femeia îmbrăcată în purpură și stacojiu, care stă pe o fiară de culoare stacojie, și-a dat potirul cu vin din mână în mână, iar lumea s-a îmbătat de doctrinele false ale Babilonului. Vorbind despre „vinul Babilonului”, Ellen G. White face următorul comentariu clar: „Ce este vinul acela? Doctrinele ei false. A dat lumii Sabatul cel fals, în locul Sabatului poruncii a patra, și a repetat minciuna pe care Satana i-a spus-o Evei în Eden – nemurirea naturală a sufletului” (Ellen G. White, Review and Herald, 6 decembrie 1892). Aceste învățături eronate au în­șelat milioane de oameni. Drept rezultat, Dumnezeu adresează poporului Său, înrădăcinat încă în rătăcire, un ultim apel, în zilele din urmă.

7. Citește Apocalipsa 18:4,5. Care este apelul lui Dumnezeu pentru mulțimile care se află încă în organizațiile religioase apostate?

După cum am văzut deja (dar merită repetat), mulți oameni din po­porul lui Dumnezeu încă fac parte din organizații religioase care au compromis învățăturile biblice. Ei nu înțeleg adevărurile Scripturii. Ape­lul iubitor al lui Dumnezeu este unul direct: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei!” (Apocalipsa 18:4).

8. Compară 1 Ioan 3:4 cu Romani 14:23. Cum definește Biblia păcatul? Cum se armonizează între ele aceste pasaje biblice?

Păcatul este nesocotirea Legii lui Dumnezeu. Cineva poate asculta de Lege numai prin credința în puterea lui Hristos cel înviat. Noi suntem ființe umane slabe, firave, nesigure și păcătoase. Prin credință, atunci când Îl acceptăm pe Hristos, harul Lui plătește pentru păcatele noastre și ne întărește prezentul. El ne dă „harul și apostolia” pentru ascultare (Romani 1:5). Apelul Cerului pentru poporul Lui din bisericile care nu respectă Legea lui Dumnezeu este să iasă din ele prin credință. Apelul Lui pentru adventiștii din bisericile care păzesc Sabatul este să lepede toate încercările omenești egocentrice de a fi ascultători și să trăiască o viață duhovnicească prin credința în harul lui Hristos. Și, așa cum credincioșia lui Israel față de Lege (Deuteronomul 4:6) avea să fie un martor pentru lume, și credincioșia noastră față de ea poate să fie un martor care să-i călăuzească pe oameni afară din Babilon.
 

Comentariu EGW

Când Şi-a început lucrarea publică, Domnul Isus a curăţit templul de profanarea nelegiuită. Aproape ultimul act al slujirii Sale a fost acela de a curăţa templul din nou. Tot astfel, în ultima lucrare de avertizare a lumii, bisericilor le vor fi adresate două apeluri distincte: solia îngerului al doilea şi vocea din cer care va striga: „Ieşi din mijlocul ei, poporul Meu. ... Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei” (Apocalipsa 18:4,5). 

Aşa cum i-a chemat pe copiii lui Israel să iasă din Egipt pentru a putea să respecte Sabatul Său, tot astfel Dumnezeu îi cheamă pe cei din poporul Său să iasă din Babilon pentru a nu se închina fiarei, nici chipului ei. Omul fărădelegii, despre care se spune că va schimba vremile şi Legea, s-a înălţat pe sine mai presus de Dumnezeu, prezentându-i lumii un sabat fals, iar lumea creştină a acceptat acest copil al papalităţii, l-a crescut şi l-a susţinut, sfidându-L în felul acesta pe Dumnezeu, prin înlăturarea memorialului Său şi prin stabilirea unui sabat rival. – Solii alese, cartea 3, p. 406 
Cei care L-au primit pe Hristos trebuie să arate în cămin ce a făcut harul Lui pentru ei. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (în engl.: le-a dat puterea să devină fii ai lui Dumnezeu). Adevăratul credincios al lui Hristos este pe deplin conștient de puterea influenței sale în cămin. Aceasta poate fi favorabilă pentru desăvârșirea caracterelor tu­turor membrilor familiei.

Un cămin creștin ordonat este un argument puternic în favoarea religiei creștine, un argument pe care cei necredincioși nu îl pot nega. Toți pot vedea că există o influență care lucrează în cămin și îi afectează pe copii și că Dumnezeul lui Avraam este cu ei. Dacă familiile celor care pretind a fi creștini ar avea în vedere adevăratul model cu privire la religie, ei ar exercita o puternică influență spre bine. Ar deveni atunci cu adevărat „lumina lumii”. – Căminul adventist, p. 36 
Cel care devine părtaș naturii divine va trăi în armonie cu marele standard al neprihănirii lui Dumnezeu, care este Legea Sa sfântă. Aceasta este regula după care evaluează Dumnezeu faptele oamenilor. Acesta va fi testul caracterului la judecată. …
Satana a pretins că este imposibil ca omul să respecte poruncile lui Dumnezeu și este adevărat că, prin puterea noastră, nu suntem capabili să le respectăm. Dar Domnul Hristos a venit în chip omenesc și, prin ascultarea Sa desăvârșită, a dovedit că, unită cu natura divină, natura umană poate respecta fiecare poruncă a lui Dumnezeu. 
„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Această putere nu se află în om. Ea este puterea lui Dumnezeu. Când Îl primește pe Domnul Hristos, omul primește și puterea de a trăi viața lui Hristos. – Parabolele Domnului Hristos, p. 314 

„«Babilonul cel mare» este numele prin care Inspirația face referire la întreita uniune religioasă alcătuită din papalitate, protestantismul apostat și spiritism. […] 
Termenul «Babilon» face referire la organizații și la liderii lor, nu neapărat la membrii acestora. Aceștia din urmă sunt numiți «ape mari» (Apocalipsa 17:1,15)” (Comentariul biblic AZȘ, vol. 7, pp. 851, 852). 
„Satana îi va atrage pe oameni sub influența amăgirilor lui prin cele două mari erezii: nemurirea sufletului și sfințenia duminicii. În timp ce prima creează condițiile propice spiritismului, a doua creează o legătură de simpatie cu Roma” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 588). 
Spiritele morților jucau un rol important în religia babiloniană. Babilonienii aveau o credință puternică în doctrina nemuririi sufletului. Credeau că la moarte sufletul intra în lumea spiritelor. Conceptul ne­muririi sufletului este străin de învățăturile Scripturii. „Credința că sufletul își continuă existența după dezintegrarea trupului nu este […] exprimată clar nicăieri în Sfânta Scriptură. […] Credința în nemurirea sufletului a ajuns la evrei prin legăturile cu gândirea greacă, în special prin filozofia lui Platon, principalul ei reprezentant, care a fost condus la aceasta prin misterele orfice și eleusiene, în care perspectiva babiloniană și cea egipteană se amestecau într-un mod ciudat” (Kaufmann Kohler, The Jewish Encyclopedia, „Immortality of the Soul”, 1906).

Studiu zilnic:

Psalmii 15

Psalmii 16

Psalmii 17

Psalmii 18

Psalmii 19

Psalmii 20

Psalmii 21

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 22 (în continuare, până la „Rugăciunea pentru vindecare miraculoasă…”).

1. Ce anume era toată plăcerea lui David? 

2. De a cui cale se ferea David?

3. Cine-i dă înțelepciune celui neștiutor? 

4. Pe ce ne bizuim noi? 

5. Ce trebuie să li se explice celor care se roagă pentru restabilirea sănătății?
 

Comentariu EGW

Pentru studiu suplimentar: Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, „Conflictul ajunge mai puternic”, p. 407; Solii alese, cartea 2, paragrafele adresate celor îndoliați, din capitolul „Dimineața învierii, plină de slavă”, p. 270.