Rugul aprins
Text de memorat
„Domnul a zis: «Am văzut __ poporului Meu, care este în __, şi am auzit __ pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc __. M-am coborât ca să-l __ din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară __şi __, într-o ţară unde curge __ şi __ [...]»” (Exodul 3:7,8).
Chemarea pe care Dumnezeu ne-o adresează ne va schimba adesea direcția vieții. Însă, dacă o urmăm, descoperim că această cale a Domnului este întotdeauna cea mai bună pentru noi. Doar că uneori – la început – nu este ușor de acceptat chemarea divină. Așa a fost și în cazul lui Moise și al chemării adresate de Dumnezeu la rugul aprins. Fie că știa sau nu legile combustiei, Moise și-a dat seama că vedea o minune. Fără îndoială, Domnul îl chema la o misiune specială. Dilema era dacă avea să răspundă chemării, dată fiind schimbarea radicală pe care avea să o aducă în viața lui. La început, Moise nu a fost foarte receptiv.
Poate îți amintești cazuri în care ai avut obiective clare, dar Dumnezeu a reorientat respectivele planuri. Este adevărat că Îi putem fi de folos lui Dumnezeu în multe feluri, dar, dacă răspundem chemării Lui și facem ceea ce El ne îndeamnă, ne îndreptăm cu siguranță către cea mai satisfăcătoare existență. S-ar putea să nu fie întotdeauna ușor, și n-a fost ușor nici pentru Moise, dar cât de absurd ar fi să mergem pe drumul nostru, când Dumnezeu ne cheamă în altă direcție!
12 iulie: Ziua Misiunii Mondiale (colectă misiune mondială)
Comentariu EGW
Porunca divină care i-a fost dată l-a găsit pe Moise lipsit de încredere în sine, greoi la vorbire și timid. El era copleșit de simțământul nevredniciei sale de a fi portavocea lui Dumnezeu pentru Israel. Dar, odată ce a acceptat această lucrare, el a pășit în ea cu toată inima, punându-și toată încrederea în Domnul. Măreția acestei misiunii a pus la lucru cele mai bune puteri ale minții sale. Dumnezeu a binecuvântat această dispoziție a sa de a asculta imediat și el a devenit elocvent în vorbire, plin de nădejde, stăpân pe sine și bine pregătit pentru a săvârși cele mai mari lucrări care i-au fost date vreodată omului să le facă. Acesta este un exemplu de ceea ce face Dumnezeu pentru întărirea caracterului acelora care se încred în totul în El și se predau fără rezervă poruncii Sale. – Gospel Workers, p. 359 (ed. 1892)
Să luăm ca exemplu experiența lui Moise. Educația pe care a primit-o în Egipt ca nepot al împăratului și viitor moștenitor al tronului a fost foarte riguroasă. Nu a fost neglijat nimic din cele presupuse că vor face din el un om înțelept, așa cum înțelegeau egiptenii înțelepciunea. A primit cea mai înaltă pregătire civilă și militară. El credea că era pe deplin pregătit pentru lucrarea de a-l elibera pe Israel din robie. Dar Dumnezeu judeca lucrurile altfel. Providența Sa a hotărât pentru Moise patruzeci de ani de pregătire în pustie, ca păstor.
Educația pe care Moise o primise în Egipt i-a fost de folos în multe privințe, însă cea mai valoroasă pregătire pentru lucrarea vieții lui a fost aceea care a avut loc în timpul în care a fost angajat ca păstor. Din fire, Moise era impulsiv. În Egipt, ca favorit al împăratului și al poporului, conducător militar plin de succes, fusese obișnuit să primească laude și aprecieri lingușitoare. Atrăsese poporul către sine. El spera să împlinească prin propriile puteri lucrarea de eliberare a lui Israel. Mult diferite au fost lecțiile pe care a trebuit să le învețe ca reprezentant al lui Dumnezeu. Conducându-și turmele în pustietatea munților și prin pajiștile înverzite ale văilor, el a învățat credința, blândețea, răbdarea, umilința și lepădarea de sine. A învățat să îngrijească oile slabe, să le oblojească pe cele bolnave, să le caute pe cele rătăcite, să aibă răbdare cu cele nesupuse, să aibă grijă de mielușei și să le hrănească pe cele bătrâne și pe cele slăbite.
În această lucrare, Moise a fost adus mai aproape de Marele Păstor. El a ajuns într-o legătură strânsă cu Sfântul lui Israel. Nu mai plănuia să facă o mare lucrare. El căuta să ducă la bun sfârșit cu credincioșie, ca pentru Dumnezeu, lucrarea încredințată lui. Recunoștea prezența lui Dumnezeu în jurul său. Întreaga natură îi vorbea despre Cel Nevăzut. Îl cunoștea pe Dumnezeu în mod personal și, meditând asupra caracterului Său, începea să fie pătruns din ce în ce mai mult de prezența Sa. El găsea scăpare în brațele veșnice. – Divina vindecare, p. 474, 475
Să luăm ca exemplu experiența lui Moise. Educația pe care a primit-o în Egipt ca nepot al împăratului și viitor moștenitor al tronului a fost foarte riguroasă. Nu a fost neglijat nimic din cele presupuse că vor face din el un om înțelept, așa cum înțelegeau egiptenii înțelepciunea. A primit cea mai înaltă pregătire civilă și militară. El credea că era pe deplin pregătit pentru lucrarea de a-l elibera pe Israel din robie. Dar Dumnezeu judeca lucrurile altfel. Providența Sa a hotărât pentru Moise patruzeci de ani de pregătire în pustie, ca păstor.
Educația pe care Moise o primise în Egipt i-a fost de folos în multe privințe, însă cea mai valoroasă pregătire pentru lucrarea vieții lui a fost aceea care a avut loc în timpul în care a fost angajat ca păstor. Din fire, Moise era impulsiv. În Egipt, ca favorit al împăratului și al poporului, conducător militar plin de succes, fusese obișnuit să primească laude și aprecieri lingușitoare. Atrăsese poporul către sine. El spera să împlinească prin propriile puteri lucrarea de eliberare a lui Israel. Mult diferite au fost lecțiile pe care a trebuit să le învețe ca reprezentant al lui Dumnezeu. Conducându-și turmele în pustietatea munților și prin pajiștile înverzite ale văilor, el a învățat credința, blândețea, răbdarea, umilința și lepădarea de sine. A învățat să îngrijească oile slabe, să le oblojească pe cele bolnave, să le caute pe cele rătăcite, să aibă răbdare cu cele nesupuse, să aibă grijă de mielușei și să le hrănească pe cele bătrâne și pe cele slăbite.
În această lucrare, Moise a fost adus mai aproape de Marele Păstor. El a ajuns într-o legătură strânsă cu Sfântul lui Israel. Nu mai plănuia să facă o mare lucrare. El căuta să ducă la bun sfârșit cu credincioșie, ca pentru Dumnezeu, lucrarea încredințată lui. Recunoștea prezența lui Dumnezeu în jurul său. Întreaga natură îi vorbea despre Cel Nevăzut. Îl cunoștea pe Dumnezeu în mod personal și, meditând asupra caracterului Său, începea să fie pătruns din ce în ce mai mult de prezența Sa. El găsea scăpare în brațele veșnice. – Divina vindecare, p. 474, 475
După ce a fugit în Madian, Moise a avut o viață relativ ușoară. S-a căsătorit, a avut doi băieți, pe Gherșom și Eliezer (Exodul 18:3,4), și a făcut parte din familia extinsă a lui Ietro, socrul său și preotul din Madian. A petrecut 40 de ani liniștiți ca cioban, la fel ca David (2 Samuel 7:8), bucurându-se de prezența lui Dumnezeu, în special de cea manifestată în natură.
Doar că în această perioadă Moise a mai avut și altceva de făcut pe lângă mirositul florilor (ori poate, în cazul lui, a cactușilor din deșert). Acești ani de umblare cu Domnul l-au schimbat și l-au pregătit pentru rolul de lider. De asemenea, Dumnezeu l-a folosit pe Moise în acest pustiu liniștit pentru a scrie, sub inspirație divină, două dintre cele mai vechi cărți biblice: Iov și Geneza (a se vedea Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 251; Francis D. Nichol, et al. (ed.), The SDA Bible Commentary, vol. 3, p. 1140). Moise a primit așadar de la Dumnezeu cunoștințe esențiale despre marea luptă, despre creație, cădere, potop, patriarhi și, cel mai important, despre planul de mântuire. Deci Moise a avut un rol esențial în procesul de transmitere a adevăratei cunoașteri despre viul Dumnezeu, Creatorul și Susținătorul nostru, precum și despre acțiunile lui Dumnezeu în contextul păcatului, care a făcut ravagii pe această planetă. Istoria biblică și istoria mântuirii nu prea au sens în absența temeliei cruciale pe care ne-a furnizat-o Moise, sub inspirație, în special în cartea Geneza.
1. Ce semnificație putem găsi în faptul că, în Exodul 3:1-6, Domnul S-a prezentat lui Moise drept „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov”?
Moise a văzut că rugul în flăcări nu se mistuia și astfel a știut că vede o minune și că ceva dramatic și important se întâmpla chiar în fața lui. Când Moise s-a apropiat, Domnul i-a spus să se descalțe în semn de profund respect, deoarece prezența lui Dumnezeu sfințea locul.
Domnul i S-a prezentat lui Moise ca „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov” (Exodul 3:6). Domnul le promisese acestor patriarhi că urmașii lor aveau să moștenească Canaanul, promisiune despre care Moise știa cu siguranță. Astfel, chiar dinainte de a Se exprima clar, Dumnezeu îi oferea lui Moise șansa să-și dea seama ce avea să se întâmple și ce rol esențial urma să joace.
Moise a avut nevoie de 80 de ani înainte ca Dumnezeu să îl considere pregătit pentru îndatorirea sa. Ce ne poate învăța acest adevăr despre răbdare?
Comentariu EGW
La rugul arzând, când, nedându-și seama de prezența lui Dumnezeu, Moise s-a întors să contemple minunata priveliște, a fost dată porunca: „«Nu te apropia de locul acesta; scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.» … Moise și-a ascuns fața, căci se temea să-L privească pe Dumnezeu” (Exodul 3:5,6). …
Omul nu-L poate găsi pe Dumnezeu prin cercetare. Nimeni să nu caute să ridice, cu o mână a încumetării, vălul care ascunde slava Sa. „Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui!” (Romani 11:33). Faptul că El Își ascunde puterea este o dovadă a îndurării Sale, căci ridicarea vălului care ascunde prezența divină înseamnă moarte. Nicio minte de muritor nu poate pătrunde taina în care este învăluit și lucrează Cel Atotputernic. Putem înțelege despre El numai ceea ce găsește El potrivit să ne descopere. Rațiunea trebuie să recunoască deasupra ei o autoritate superioară. Inima și mintea trebuie să se plece înaintea marelui EU SUNT. – Divina vindecare, p. 436, 438
Scopul lui Dumnezeu este acela de a manifesta, prin cei care sunt poporul Său, principiile Împărăţiei Sale. Pentru ca prin viaţa şi prin principiile lor să poată descoperi aceste principii, El doreşte să-i separe de obiceiurile şi de practicile lumii. El caută să-i apropie de Sine ca să le descopere voia Sa.
Acesta a fost scopul Său când l-a eliberat pe Israel din Egipt. La rugul aprins, Moise a primit de la Dumnezeu mesajul pe care să-l ducă împăratului Egiptului: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească” (Exodul 7:16). Cu mână tare şi cu braţ puternic, Dumnezeu a scos mulţimea evreilor din ţara robiei. Minunată a fost eliberarea pe care le-a pregătit-o, pedepsindu-i cu nimicirea totală pe duşmanii lor care au refuzat să asculte de cuvântul Său.
Dumnezeu dorea să-i separe de lume pe cei care erau poporul Său şi să-i pregătească pentru a primi Cuvântul Său. Din Egipt, El i-a condus la muntele Sinai, unde le-a descoperit slava Sa. Aici nu era nimic care să le stimuleze simţurile sau să le distragă mintea de la Dumnezeu şi, când imensa mulţime a privit la munţii semeţi care se înălţau în faţa lor, oamenii şi-au dat seama de nimicnicia lor în ochii lui Dumnezeu. Lângă aceste stânci, pe care nu le putea clinti nimic în afara puterii voinţei divine, Dumnezeu a comunicat cu oamenii. Şi, pentru ca în mintea acestora cuvântul Său să poată fi întotdeauna clar şi distinct, El a proclamat din mijlocul tunetelor şi al fulgerelor şi cu o teribilă măreţie Legea pe care o dăduse în Eden şi care era oglinda caracterului Său. Iar cuvintele au fost scrise pe table de piatră cu degetul lui Dumnezeu. Astfel, voinţa Dumnezeului infinit a fost descoperită unui popor chemat să transmită oricărui neam, oricărei seminţii şi oricărei limbi principiile stăpânirii Sale în cer şi pe pământ. – Mărturii, vol. 6, p. 9
Omul nu-L poate găsi pe Dumnezeu prin cercetare. Nimeni să nu caute să ridice, cu o mână a încumetării, vălul care ascunde slava Sa. „Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui!” (Romani 11:33). Faptul că El Își ascunde puterea este o dovadă a îndurării Sale, căci ridicarea vălului care ascunde prezența divină înseamnă moarte. Nicio minte de muritor nu poate pătrunde taina în care este învăluit și lucrează Cel Atotputernic. Putem înțelege despre El numai ceea ce găsește El potrivit să ne descopere. Rațiunea trebuie să recunoască deasupra ei o autoritate superioară. Inima și mintea trebuie să se plece înaintea marelui EU SUNT. – Divina vindecare, p. 436, 438
Scopul lui Dumnezeu este acela de a manifesta, prin cei care sunt poporul Său, principiile Împărăţiei Sale. Pentru ca prin viaţa şi prin principiile lor să poată descoperi aceste principii, El doreşte să-i separe de obiceiurile şi de practicile lumii. El caută să-i apropie de Sine ca să le descopere voia Sa.
Acesta a fost scopul Său când l-a eliberat pe Israel din Egipt. La rugul aprins, Moise a primit de la Dumnezeu mesajul pe care să-l ducă împăratului Egiptului: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească” (Exodul 7:16). Cu mână tare şi cu braţ puternic, Dumnezeu a scos mulţimea evreilor din ţara robiei. Minunată a fost eliberarea pe care le-a pregătit-o, pedepsindu-i cu nimicirea totală pe duşmanii lor care au refuzat să asculte de cuvântul Său.
Dumnezeu dorea să-i separe de lume pe cei care erau poporul Său şi să-i pregătească pentru a primi Cuvântul Său. Din Egipt, El i-a condus la muntele Sinai, unde le-a descoperit slava Sa. Aici nu era nimic care să le stimuleze simţurile sau să le distragă mintea de la Dumnezeu şi, când imensa mulţime a privit la munţii semeţi care se înălţau în faţa lor, oamenii şi-au dat seama de nimicnicia lor în ochii lui Dumnezeu. Lângă aceste stânci, pe care nu le putea clinti nimic în afara puterii voinţei divine, Dumnezeu a comunicat cu oamenii. Şi, pentru ca în mintea acestora cuvântul Său să poată fi întotdeauna clar şi distinct, El a proclamat din mijlocul tunetelor şi al fulgerelor şi cu o teribilă măreţie Legea pe care o dăduse în Eden şi care era oglinda caracterului Său. Iar cuvintele au fost scrise pe table de piatră cu degetul lui Dumnezeu. Astfel, voinţa Dumnezeului infinit a fost descoperită unui popor chemat să transmită oricărui neam, oricărei seminţii şi oricărei limbi principiile stăpânirii Sale în cer şi pe pământ. – Mărturii, vol. 6, p. 9
„Îngerul Domnului” i S-a arătat lui Moise în flăcări „din mijlocul unui rug” (Exodul 3:2). Domnul Isus Însuși îi vorbea lui Moise „din mijlocul rugului” (Exodul 3:4). Nu te lăsa dus în eroare de apelativul „îngerul Domnului” pentru Isus Hristos! Termenul „înger” în sine înseamnă pur și simplu „mesager/sol” (ebr. mal’akh) și depinde întotdeauna de context dacă acest înger trebuie interpretat ca agent uman sau divin (vezi Maleahi 3:1). Există multe cazuri în Biblie în care „îngerul Domnului” face referire la persoana divină (ex.: Geneza 22:11,15-18; Geneza 31:3,11,13; Judecătorii 2:1,2; Judecătorii 6:11-22; Zaharia 3:1,2). Acest înger al Domnului nu vorbește doar în numele Domnului, ci este Însuși Domnul. Domnul Isus este mesagerul lui Dumnezeu care ne comunică ce spune Tatăl.
2. Cum i-a explicat Dumnezeu lui Moise, în Exodul 3:7-12, de ce dorea ca el să intervină în favoarea israeliților sclavi în Egipt?
Suferința poporului lui Dumnezeu în Egipt este redată plastic drept un geamăt și un strigăt fierbinte după ajutor. Dumnezeu a auzit țipătul israeliților și S-a îngrijorat (Exodul 2:23-25). El i-a numit „poporul [...] Meu” (Exodul 3:7). Adică de dinainte de Sinai și de ratificarea legământului, ei erau poporul Lui și El avea să îi facă să locuiască și să prospere (dacă ascultau) în țara Canaan, așa cum le promisese părinților lor.
Dumnezeu i-a spus lui Moise că îl trimite la faraon cu un scop anume: „Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon și vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel” (Exodul 3:10). Din nou, Dumnezeu îi numește „poporul meu”.
Ce misiune i-a încredințat Dumnezeu slujitorului Său! Moise a reacționat cu o întrebare: „Cine sunt eu [...]?” Cu alte cuvinte, înțelegând semnificația a ceea ce avea să se întâmple și a rolului său în toate acestea, Moise se întreabă de ce ar fi fost ales cineva ca el. Aici, încă de la început, avem un indiciu privind caracterul lui, umilința sa și sentimentul că nu este demn de ceea ce este chemat să facă.
De ce sunt atât de importante umilința și sentimentul propriei „nevrednicii” pentru oricine caută să-L urmeze pe Domnul și să facă ceva pentru El?
Comentariu EGW
În timp ce Moise trăia în locuri pustii, Domnul Și-a trimis îngerii să-l instruiască în mod special cu privire la viitor. Aici a învățat mai mult marea lecție a stăpânirii de sine și a smereniei. El a păzit turmele lui Ietro și, în timp ce își îndeplinea smeritele îndatoriri ca păstor, Dumnezeu îl pregătea să devină un păstor spiritual al oilor Sale, al poporului Său Israel. El fusese pe deplin calificat să stea în fruntea armatelor ca general, iar acum Domnul voia ca el să învețe îndatoririle și să îndeplinească slujbele ca un păstor credincios al poporului Său, să aibă grijă de oile Lui abătute și rătăcitoare. Când Moise a condus turma prin deșert și a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb, „Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc. Moise a zis: «Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.» Domnul a văzut că el se întoarce să vadă şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: «Moise! Moise!» El a răspuns: «Iată-mă!» Dumnezeu a zis: «Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.» Şi a adăugat: «Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.» Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu. Domnul a zis: «Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile. M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii. Iată că strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuie egiptenii. Acum, vino! Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.»” – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 187
Înainte să pornească, Moise a primit înaltul său mandat pentru lucrarea sa măreață într-un mod care l-a umplut de venerație și i-a dat un sentiment profund al propriei slăbiciuni și nevrednicii. În timp ce era angajat în îndatoririle sale obișnuite, el a văzut un tufiș – ramuri, frunziș și trunchi – arzând, dar fără să se mistuie. S-a apropiat pentru a vedea priveliștea minunată, când o voce i s-a adresat chiar din flacăra aceea. Era vocea lui Dumnezeu. Era Cel care, ca Înger al legământului, li Se descoperise părinţilor în veacurile trecute. Moise a tremurat, a fost cuprins de spaimă când a auzit cum Domnul îl cheamă pe nume. Cu buzele tremurânde el a răspuns: „Iată-mă.” El a fost avertizat să nu se apropie de Creatorul său cu o familiaritate nejustificată: „Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt!” – From the Heart, July 18, p. 211
Înainte să pornească, Moise a primit înaltul său mandat pentru lucrarea sa măreață într-un mod care l-a umplut de venerație și i-a dat un sentiment profund al propriei slăbiciuni și nevrednicii. În timp ce era angajat în îndatoririle sale obișnuite, el a văzut un tufiș – ramuri, frunziș și trunchi – arzând, dar fără să se mistuie. S-a apropiat pentru a vedea priveliștea minunată, când o voce i s-a adresat chiar din flacăra aceea. Era vocea lui Dumnezeu. Era Cel care, ca Înger al legământului, li Se descoperise părinţilor în veacurile trecute. Moise a tremurat, a fost cuprins de spaimă când a auzit cum Domnul îl cheamă pe nume. Cu buzele tremurânde el a răspuns: „Iată-mă.” El a fost avertizat să nu se apropie de Creatorul său cu o familiaritate nejustificată: „Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt!” – From the Heart, July 18, p. 211
3. Studiază Exodul 3:13-22. De ce voia Moise să cunoască numele lui Dumnezeu și ce înseamnă numele Lui?
Dumnezeu i Se prezintă lui Moise ca ’ehejeh ’așer ’ehejeh, „Eu voi fi cine voi fi” sau „Eu sunt Cine/Cel ce sunt”. În Exodul 3:12, Dumnezeu folosește același verb, ’ehejeh, ca în versetul 14, când îi spune lui Moise „Eu voi fi” (cu tine). Aceasta înseamnă că Dumnezeu este veșnic. El este Dumnezeul transcendent, precum și Dumnezeul imanent și locuiește cu „omul zdrobit și smerit” (Isaia 57:15).
Numele propriu-zis al lui Dumnezeu „Yahweh/Iahve/Iehova” (tradus de obicei prin „Domnul”) le-a fost cunoscut israeliților încă de la început, chiar dacă nu îi cunoșteau semnificația mai profundă. Moise cunoștea și el numele Iehova, dar, la fel ca ceilalți, nu îi știa adevăratul sens. Întrebarea lui: „Care este Numele [Tău]?” (Exodul 3:14) este o întrebare care vizează acea semnificație mai profundă. Un indiciu util este în Exodul 6:3, unde Dumnezeu afirmă: „Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov ca Dumnezeul cel Atotputernic, dar n-am fost cunoscut de ei sub Numele Meu ca «Domnul»” (Exodul 6:3). Aceasta nu înseamnă că Adam, Noe, Avraam și patriarhii nu cunoșteau numele „Domnul/Iehova” (vezi Geneza 2:4,9; Geneza 4:1,26; Geneza 7:5; Geneza 15:6-8 etc.), ci că ei nu îi cunoșteau semnificația profundă.
Numele Iehova indică faptul că El este Dumnezeul personal, Dumnezeul poporului Său, Dumnezeul legământului. Este un Dumnezeu care este aproape, intim, care intervine în treburile oamenilor. Dumnezeul cel Atotputernic (Geneza 17:1) este Dumnezeul care a intervenit miraculos prin puterea Sa. Dar Iehova/Yahweh este un Dumnezeu care Își demonstrează puterea morală prin iubire și grijă. El este același Dumnezeu ca Elohim („Dumnezeu puternic, tare, transcendent”, „Dumnezeul tuturor popoarelor”, „Conducătorul universului”, „Creatorul tuturor lucrurilor”), dar diferite aspecte ale relației Sale cu umanitatea sunt dezvăluite prin numele Iehova.
Cunoașterea numelui sau invocarea numelui lui Dumnezeu nu este ceva magic. Este vorba despre o proclamare a numelui Său, ceea ce înseamnă a-i învăța pe alții adevărul cu privire la acest Dumnezeu și la mântuirea pe care El o oferă tuturor celor care vin prin credință. Așa cum spune Ioel, „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Ioel 2:32).
Cum ai avut parte în viața ta de relația apropiată cu Iehova, pe care El caută să o aibă cu toți cei care I se predau?
Gândeşte-te:
Se împlinise vremea și Dumnezeu l-a pus pe Moise să schimbe toiagul păstorului cu toiagul lui Dumnezeu, pe care îl va face puternic – cu el avea să facă semne și minuni pentru a-l elibera pe poporul Său de asuprire și a-l ocroti atunci când avea să fie urmărit de dușmani. „Moise a zis lui Dumnezeu: «Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?» Dumnezeu a zis: «Eu voi fi negreșit cu tine şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.» Moise a zis lui Dumnezeu: «Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: ’Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi’ şi mă vor întreba: ’Care este Numele Lui?’ ce le voi răspunde?» Dumnezeu a zis lui Moise: «Eu sunt Cel ce sunt.» Şi a adăugat: «Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: Cel ce se numeşte Eu sunt m-a trimis la voi.» Dumnezeu a mai zis lui Moise: «Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.»” – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 188
La crearea omului s-a descoperit puterea unui Dumnezeu existent ca Persoană. Când Dumnezeu l-a conceput pe om ca o reflectare a chipului Său, forma umană era perfectă, dar fără viață. Atunci, un Dumnezeu-Persoană, existent prin Sine Însuși, a dat acelei forme o suflare de viață și omul a devenit o ființă vie, rațională. Toate componentele organismului uman au fost puse în mișcare. Inima, arterele, venele, limba, mâinile, picioarele, nervii, neuronii, toate au început să funcționeze și toate au fost condiționate de niște legi. Omul a devenit un suflet viu. Prin Hristos-Cuvântul, Dumnezeu ca Persoană l-a creat pe om și l-a înzestrat cu inteligență și putere.
Făptura noastră nu era ascunsă de privirile Sale când eram concepuți în taină; deși nefinalizată, ochii Săi vedeau ființa noastră, iar în cartea Sa erau consemnate toate mădularele noastre încă pe când nu exista niciunul. – Divina vindecare, p. 415
Dacă Dumnezeu ar fi dorit să fie reprezentat ca locuind personal în lucrurile din natură – în floare, în pom, în firele de iarbă –, oare Hristos nu le-ar fi spus acest lucru ucenicilor Săi cât a fost pe pământ? Dar, în învățăturile lui Hristos, niciodată nu se vorbește astfel despre Dumnezeu. Hristos şi apostolii au predicat clar adevărul despre existența unui Dumnezeu personal.
Hristos a dezvăluit despre Dumnezeu tot ce puteau să suporte fiinţele omeneşti păcătoase fără să fie distruse. El este Învăţătorul divin, Iluminatorul. Dacă Dumnezeu ar fi considerat că avem nevoie şi de alte revelaţii decât cele făcute prin Hristos şi prin Cuvântul Său scris, ni le-ar fi dat. – Mărturii, vol. 8, p. 265, 266
La crearea omului s-a descoperit puterea unui Dumnezeu existent ca Persoană. Când Dumnezeu l-a conceput pe om ca o reflectare a chipului Său, forma umană era perfectă, dar fără viață. Atunci, un Dumnezeu-Persoană, existent prin Sine Însuși, a dat acelei forme o suflare de viață și omul a devenit o ființă vie, rațională. Toate componentele organismului uman au fost puse în mișcare. Inima, arterele, venele, limba, mâinile, picioarele, nervii, neuronii, toate au început să funcționeze și toate au fost condiționate de niște legi. Omul a devenit un suflet viu. Prin Hristos-Cuvântul, Dumnezeu ca Persoană l-a creat pe om și l-a înzestrat cu inteligență și putere.
Făptura noastră nu era ascunsă de privirile Sale când eram concepuți în taină; deși nefinalizată, ochii Săi vedeau ființa noastră, iar în cartea Sa erau consemnate toate mădularele noastre încă pe când nu exista niciunul. – Divina vindecare, p. 415
Dacă Dumnezeu ar fi dorit să fie reprezentat ca locuind personal în lucrurile din natură – în floare, în pom, în firele de iarbă –, oare Hristos nu le-ar fi spus acest lucru ucenicilor Săi cât a fost pe pământ? Dar, în învățăturile lui Hristos, niciodată nu se vorbește astfel despre Dumnezeu. Hristos şi apostolii au predicat clar adevărul despre existența unui Dumnezeu personal.
Hristos a dezvăluit despre Dumnezeu tot ce puteau să suporte fiinţele omeneşti păcătoase fără să fie distruse. El este Învăţătorul divin, Iluminatorul. Dacă Dumnezeu ar fi considerat că avem nevoie şi de alte revelaţii decât cele făcute prin Hristos şi prin Cuvântul Său scris, ni le-ar fi dat. – Mărturii, vol. 8, p. 265, 266
4. Care sunt semnele din Exodul 4:1-17 pe care Dumnezeu i le-a dat lui Moise să le facă pentru a-și confirma statutul de mesager al lui Dumnezeu?
Moise a încercat din nou să renunțe la sarcina pe care Dumnezeu îi cerea să o îndeplinească (vezi Exodul 3:11). Nu voia să meargă în Egipt și să-l înfrunte pe faraon. La urma urmei, dăduse deja greș când încercase anterior, pe cont propriu, să îi ajute pe evrei. De asemenea, propriul lui popor nu credea în el și nu îl accepta ca lider. De aceea, a formulat o a treia obiecție: „Dar dacă n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu […]?” (Exodul 4:1, EDCR). Aceasta nu era o întrebare pentru a afla ceva nou, ci era o încercare de a refuza responsabilitatea pe care Dumnezeu îi cerea să și-o asume.
Lui Moise i-au fost date două semne miraculoase pe care să le facă în fața bătrânilor lui Israel și, mai târziu, în fața faraonului: (1) toiagul să i se transforme în șarpe și apoi din nou în toiag și (2) mâna să i se umple de lepră, dar apoi să se vindece instantaneu. Ambele minuni ar fi trebuit să-i convingă pe bătrâni că Dumnezeu lucrează pentru ei. Dar, dacă nu aveau să fie convinși, a fost adăugată a treia minune, aceea a transformării apei în sânge (Exodul 4:8,9). Dar, deși Dumnezeu i-a dat aceste minuni uimitoare, Moise a continuat să exprime o altă scuză, a patra: nu era un bun orator.
5. Cum îi răspunde Domnul lui Moise, în Exodul 4:10-18, și ce lecții extragem de aici, indiferent de chemarea pe care Dumnezeu ne-o face?
Aceste patru scuze arată reticența lui Moise de a urma chemarea lui Dumnezeu. În spatele unor obiecții „raționale”, acesta își ascunde refuzul de a merge. Primele trei scuze sunt sub formă de întrebări: (1) Cine sunt eu? (2) Cine ești Tu? și (3) Dacă nu mă vor crede? Iar (4) a patra obiecție este declarația: „Nu sunt un om cu vorbirea ușoară.” Dumnezeu a reacționat la toate acestea și a venit cu o soluție impresionantă. La aceste scuze, Dumnezeu prezintă multe promisiuni înălțătoare. Apoi Moise rostește a cincea și ultima sa rugăminte și cere direct: „Stăpâne, Te rog, trimite pe altcineva” (Exodul 4:13, NTR). Drept răspuns, Dumnezeu îi spune că l-a trimis deja pe fratele său Aaron să-i vină în întâmpinare pentru a-l sprijini. În cele din urmă, Moise cedează, nu mai spune nimic și îi cere binecuvântarea lui Ietro înainte de a pleca spre Egipt.
Comentariu EGW
Moise I-a răspuns Domnului și a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: «Nu ţi s-a arătat Domnul!»” Atunci Domnul l-a asigurat, prin minunea cu toiagul care s-a transformat în șarpe și cu mâna care s-a umplut de lepră, că, prin asemenea semne și minuni, va face ca egiptenii și Faraon să se teamă, ca să nu îndrăznească să-i facă rău. Prin aceste semne, el l-a asigurat pe Moise că îi va convinge pe împărat și pe poporul său că un om mai mare decât el își manifesta puterea în fața lor. Și totuși, după ce aveau să facă multe minuni înaintea lui Faraon, chiar sub ochii poporului, el avea să nu-l lase pe Israel să plece. Moise dorea să fie scutit de misiunea aceasta grea. El a adus drept scuză faptul că nu mai vorbea bine limba. Adică fusese plecat de atât de mult timp dintre egipteni, încât nu mai știa să vorbească atât de bine limba lor ca atunci când era printre ei.
Domnul l-a mustrat pe Moise pentru frica lui – se temea ca și cum Dumnezeul care l-a ales să îndeplinească marea Sa lucrare nu ar fi putut să-l califice pentru ea sau ca și cum Dumnezeu ar fi făcut o greșeală în alegerea omului. „Domnul i-a zis: «Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?»” Ce apel! Ce mustrare pentru cei neîncrezători!
„«Du-te dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.» Moise a zis: «Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.»” El L-a rugat stăruitor pe Domnul să aleagă pe cineva mai potrivit. Ezitarea lui Moise a provenit la început din smerenie, o neîncredere în sine plină de modestie. Dar, după ce Dumnezeu a promis că va înlătura dificultățile, că va fi cu gura lui, îl va învăța ce să spună și îi va da succes în cele din urmă în misiunea sa, faptul că el a manifestat încă reticență a fost neplăcut lui Dumnezeu. Faptul că nu a vrut să aducă la îndeplinire misiunea pentru care Dumnezeu îi păstrase viața și îl calificase să o îndeplinească, după asigurarea că Dumnezeu va fi cu el, a arătat necredință, o descurajare strigătoare la cer și neîncredere în Dumnezeu. Domnul l-a mustrat pentru această neîncredere. Eliberarea lui Israel din Egipt, în modul în care Dumnezeu dorea să facă aceasta, îi părea lui Moise fără nicio speranță, nu credea că misiunea ar putea avea vreodată succes. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 192, 193
Domnul l-a mustrat pe Moise pentru frica lui – se temea ca și cum Dumnezeul care l-a ales să îndeplinească marea Sa lucrare nu ar fi putut să-l califice pentru ea sau ca și cum Dumnezeu ar fi făcut o greșeală în alegerea omului. „Domnul i-a zis: «Cine a făcut gura omului? Şi cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?»” Ce apel! Ce mustrare pentru cei neîncrezători!
„«Du-te dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.» Moise a zis: «Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.»” El L-a rugat stăruitor pe Domnul să aleagă pe cineva mai potrivit. Ezitarea lui Moise a provenit la început din smerenie, o neîncredere în sine plină de modestie. Dar, după ce Dumnezeu a promis că va înlătura dificultățile, că va fi cu gura lui, îl va învăța ce să spună și îi va da succes în cele din urmă în misiunea sa, faptul că el a manifestat încă reticență a fost neplăcut lui Dumnezeu. Faptul că nu a vrut să aducă la îndeplinire misiunea pentru care Dumnezeu îi păstrase viața și îl calificase să o îndeplinească, după asigurarea că Dumnezeu va fi cu el, a arătat necredință, o descurajare strigătoare la cer și neîncredere în Dumnezeu. Domnul l-a mustrat pentru această neîncredere. Eliberarea lui Israel din Egipt, în modul în care Dumnezeu dorea să facă aceasta, îi părea lui Moise fără nicio speranță, nu credea că misiunea ar putea avea vreodată succes. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 192, 193
6. Cum înțelegem relatarea ciudată din Exodul 4:18-31 și ce învățăm?
Cei care studiază Biblia sunt șocați când citesc că, după ce Moise a ascultat de Domnul și a pornit la drum înapoi spre Egipt, Domnul „a vrut să-l omoare” (Exodul 4:24). Din context se înțelege că problema era circumcizia. Fiul lui cel mai mic nu fusese circumcis, așa cum cerea legământul avraamic (Geneza 17:10,11). În calitate de conducător al poporului lui Dumnezeu, Moise trebuia să-și arate supunerea și ascultarea desăvârșită față de Dumnezeu, pentru a fi calificat să conducă alți oameni la ascultare. El trebuia să fie un model al acelei supuneri totale față de Dumnezeu. Soția sa, Sefora, era o femeie cu inițiativă și și-a circumcis fiul pentru a salva viața soțului ei. L-a atins pe Moise cu „prepuțul” însângerat, iar acest sânge reprezintă ispășirea, viața și pecetluirea legământului. Faptul că totul s-a întâmplat atât de repede a adăugat dramatism situației.
Din acest episod putem învăța o lecție importantă: să nu ezităm niciodată să facem ceea ce știm că este corect. „Pe când se afla pe drum, din Madian spre Egipt, Moise a primit o surprinzătoare și teribilă avertizare cu privire la o situație neplăcută Domnului. Un înger i s-a înfățișat în mod amenințător, ca și când ar fi vrut să-l distrugă pe loc. Nu i s-a dat nicio lămurire, dar Moise și-a adus aminte că ignorase una dintre poruncile Domnului. [...] El neglijase să-l supună ceremonialului circumciziei pe fiul lor mai mic. El nu îndeplinise condiția pe temeiul căreia copilul său putea fi îndreptățit să aibă parte de binecuvântările legământului lui Dumnezeu cu Israel, iar o astfel de neglijență din partea unui conducător ales n-ar fi făcut altceva decât să slăbească puterea preceptelor divine asupra poporului. Sefora, temându-se ca soțul ei să nu fie omorât, a îndeplinit ea însăși acest ceremonial, după care îngerul i-a permis lui Moise să-și continue călătoria. În misiunea lui pe lângă faraon, Moise avea să se afle într-o situație foarte periculoasă. Viața îi putea fi cruțată numai datorită protecției îngerilor sfinți. Dar, atâta vreme cât trăia într-o vădită neglijare a unei datorii cunoscute, el nu avea să fie în siguranță, căci nu putea fi ocrotit de îngerii lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 255, 256).
Ce ar trebui să-ți transmită această istorisire, dacă ești într-adevăr vinovat de neglijarea unui lucru pe care știi că ar trebui să-l faci? Ce schimbări trebuie să faci, chiar acum?
Comentariu EGW
În timp ce Moise mergea spre Egipt, îngerul Domnului i s-a înfățișat într-un mod amenințător, ca și când ar fi vrut să-l nimicească. Moise s-a temut pentru viața sa. El cedase refuzului soției sale de a-și tăia fiul împrejur și, conformându-se dorințelor ei, nesocotise o poruncă a lui Dumnezeu. Soția lui, temându-se ca soțul ei să nu fie omorât, și-a învins sentimentele de afecțiune exagerată față de fiul ei și a îndeplinit ea însăși acest ceremonial. După aceasta, îngerul l-a lăsat pe Moise să plece. În misiunea sa pe lângă Faraon, Moise urma să se afle într-o poziție periculoasă, unde viața lui avea să depindă de voința regelui dacă Dumnezeu nu l-ar fi păstrat prin puterea Lui, prin prezența îngerilor săi. Atâta timp cât Moise neglija în mod vădit o poruncă foarte clară a lui Dumnezeu, viața lui nu era în siguranță, pentru că îngerii lui Dumnezeu nu îl puteau ocroti când el nu asculta. De aceea, îngerul i-a stat în cale și i-a amenințat viața. El nu i-a dat nicio lămurire lui Moise. Moise știa că există o cauză. El mergea în Egipt la porunca expresă a lui Dumnezeu, de aceea era bine ce făcea. Dar și-a amintit că, la rugămințile soției sale de a amâna ceremonia tăierii împrejur a fiului lor mai mic, el nesocotise porunca lui Dumnezeu neîndeplinind rânduiala. După ce a ascultat de porunca lui Dumnezeu, a fost liber să meargă înaintea lui Faraon și nu a existat nimic care să împiedice slujirea îngerilor în favoarea lucrării lui.
În timpul strâmtorării, chiar înainte de venirea Domnului Hristos, viața celor drepți va fi păstrată prin slujirea îngerilor sfinți. Cei care ajung în acel moment de încercare, dar au nesocotit poruncile lui Dumnezeu, nu vor fi în siguranță. Îngerii nu îi pot apăra de mânia dușmanilor lor atâta timp cât ei neglijează vreo datorie cunoscută sau calcă o poruncă lămurită a lui Iehova. –Spiritual Gifts, vol. 3, p. 195, 196
Domnul dorește să ne încredem în El fără să punem nicio întrebare cu privire la măsura în care vom fi răsplătiți. Când în suflet locuiește Hristos, gândul răsplătirii nu este predominant. Nu acesta este motivul care determină slujirea noastră. Este adevărat că, într-o măsură oarecare, ar trebui să privim spre răsplată. Dumnezeu dorește să prețuim binecuvântările pe care ni le-a făgăduit. Dar El nu vrea să fim absorbiți de dorința după răsplată și nici să considerăm că trebuie să primim o recompensă pentru fiecare îndatorire îndeplinită. Nu ar trebui să fim atât de nerăbdători să câștigăm răsplata, ci, mai degrabă, să dorim să facem ce este bine indiferent de câștig. Motivația noastră ar trebui să fie iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele. – Parabolele Domnului Hristos, p. 398
În timpul strâmtorării, chiar înainte de venirea Domnului Hristos, viața celor drepți va fi păstrată prin slujirea îngerilor sfinți. Cei care ajung în acel moment de încercare, dar au nesocotit poruncile lui Dumnezeu, nu vor fi în siguranță. Îngerii nu îi pot apăra de mânia dușmanilor lor atâta timp cât ei neglijează vreo datorie cunoscută sau calcă o poruncă lămurită a lui Iehova. –Spiritual Gifts, vol. 3, p. 195, 196
Domnul dorește să ne încredem în El fără să punem nicio întrebare cu privire la măsura în care vom fi răsplătiți. Când în suflet locuiește Hristos, gândul răsplătirii nu este predominant. Nu acesta este motivul care determină slujirea noastră. Este adevărat că, într-o măsură oarecare, ar trebui să privim spre răsplată. Dumnezeu dorește să prețuim binecuvântările pe care ni le-a făgăduit. Dar El nu vrea să fim absorbiți de dorința după răsplată și nici să considerăm că trebuie să primim o recompensă pentru fiecare îndatorire îndeplinită. Nu ar trebui să fim atât de nerăbdători să câștigăm răsplata, ci, mai degrabă, să dorim să facem ce este bine indiferent de câștig. Motivația noastră ar trebui să fie iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele. – Parabolele Domnului Hristos, p. 398
Suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi și profeți, cap. 22
Chemarea dramatică din rugul aprins a fost probabil cea mai transformatoare experiență din viața lui Moise. Toate celelalte momente importante din viața lui au depins de răspunsul său pozitiv și de asumarea însărcinării pe care Dumnezeu i-a încredințat-o de a-i conduce pe evrei afară din Egipt și în Țara Promisă.
Sigur, acum știm cum a decurs totul. Dar pune-te în locul lui Moise la momentul în care rugul ardea! Fugise din Egipt pentru a-și salva viața. O nouă generație de evrei apăruse în cei 40 de ani, iar mulți dintre ei probabil nu știau prea multe despre el sau poate cele auzite erau greșite, influențate de relatări care se distorsionează în timp. Totuși acum era chemat de Dumnezeu să conducă același popor departe de o națiune puternică? Nu e de mirare că a fost reticent la început.
Da, era o sarcină extrem de solicitantă, dar imaginează-ți ce ar fi pierdut dacă L-ar fi refuzat într-un final pe Dumnezeu! Poate că s-ar fi pierdut pur și simplu în istorie, în loc ca – prin puterea lui Dumnezeu care a lucrat în el – să facă efectiv istorie și să devină unul dintre cei mai mari și mai influenți oameni, nu doar din Biblie, ci din întreaga lume.
Zilnic:
Exodul 24
Exodul 25
Exodul 26
Exodul 27
Exodul 28
Exodul 29
Exodul 30
Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 28
1. Când a chemat Domnul pe Moise din mijlocul norului?
2. Cum aveau să fie aripile și fețele heruvimilor din aur bătut?
3. Din ce metal erau făcute uneltele pentru slujba cortului și țărușii?
4. Ce trebuiau să poarte fiii lui Aaron spre cinste și podoabă?
5. Ce s-ar fi întâmplat dacă Pavel s-ar fi dus la teatru?
Privire generală
Dumnezeu i S-a descoperit lui Moise, chemându-l să fie slujitorul Lui care să-I elibereze poporul din Egipt și să îl conducă spre Țara Promisă. Moise este copleșit de această nouă sarcină și Îi cere lui Dumnezeu să aleagă pe altcineva.
Teme
În studiul nostru asupra capitolelor 3 și 4 din Exodul trebuie să subliniem un fapt crucial: atunci când îi cheamă pe oameni să îndeplinească o sarcină anume, Dumnezeu îi înzestrează corespunzător. Chemarea și dotarea merg mână în mână. Domnul conferă darurile și abilitățile spirituale necesare. Nu trebuie să ne facem griji, chiar dacă lucrarea poate fi enormă și mult peste capacitățile noastre. Dumnezeu este la conducere. Trebuie să-L lăsăm pe El să fie Dumnezeu în viața noastră și să ne bazăm total pe promisiunile Lui. Putem avea încredere în El. Este responsabilitatea noastră să Îi urmăm exemplul și să ne supunem.
Structura acestor două capitole, care tratează intervenția lui Dumnezeu în favoarea poporului Său, poate fi împărțită în patru părți principale:
A. Întâlnirea dintre Dumnezeu și Moise (Exodul 3:1 – 4:17), care conține o introducere și o trimitere (Exodul 3:1-10) și patru secțiuni care vizează dialogul dintre Domnul și Moise: (1) Exodul 3:11,12; (2) Exodul 3:13-22; (3) Exodul 4:1-9 și (4) Exodul 4:10-12, precum și un epilog: ultima rugăminte a lui Moise, mânia lui Dumnezeu și trimiterea lui Aaron la Moise pentru a-l ajuta (Exodul 4:13-17);
B. Întoarcerea lui Moise în Egipt, împreună cu soția și cei doi fii, și asigurarea dată de Dumnezeu lui Moise că îl va ajuta (Exodul 4:18-23);
C. Problema circumciziei (Exodul 4:24-26);
D. Întâlnirile lui Moise cu Aaron, cu bătrânii și, în cele din urmă, cu israeliții (Exodul 4:27-31).
Sunt de așteptat acțiuni mari și puternice din partea lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu crede și se închină viului Dumnezeu care va acționa în vederea răscumpărării lui.
Comentariu
Cel mai transformator eveniment din viața lui Moise a fost întâlnirea personală cu Domnul în timpul experienței cu rugul aprins. Acest episod i-a schimbat dramatic viața. La momentul acela avea 80 de ani și ducea o viață împlinită, stabilă și echilibrată. Era căsătorit, avea doi băieți, locuia în Madian și Îi era de folos Domnului. În momentele sale de liniște, în timp ce avea grijă de oi, a fost inspirat de Dumnezeu să scrie două cărți biblice: Iov și Geneza. În mod clar, Moise era mulțumit de viața sa de familie și de umblarea lui cu Domnul. Apoi se produce o perturbare șocantă a rutinei pașnice din viața lui de zi cu zi: Moise vede un tufiș în flăcări care nu se mistuia.
După ce i-a captat atenția, Domnul i-a spus lui Moise cât de îngrijorat era de situația israeliților din Egipt. I-a vorbit despre nefericirea, asuprirea, sclavia, strigătul de ajutor și suferința poporului. „M-am coborât ca să-l izbăvesc” (Exodul 3:8), a declarat Domnul, numindu-i pe israeliți „poporul Meu” (Exodul 3:10) și dorind să Își conducă poporul într-o țară nouă. O numim „Țara Promisă” pentru că Dumnezeu le-a promis lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov că urmașii lor aveau să moștenească Canaanul. Venise timpul ca Dumnezeu să acționeze, iar Moise avea să fie instrumentul prin care El urma să Își îndeplinească promisiunea.
Moise a fost chemat de Dumnezeu Însuși să se întoarcă în Egipt, țară din care fugise pentru a-și salva viața în urmă cu 40 de ani (în 1490 î.H.). Moise urma să se întâlnească acum cu faraonul Tutmes III (1504-1450 î.H.), pe care îl cunoștea personal de pe vremea când crescuse și locuise la palat. Mama adoptivă a lui Moise, Hatșepsut, murise în 1482 î.H. Când i-a cerut să se întoarcă în Egipt și să colaboreze cu El pentru a-i elibera pe israeliți, Dumnezeu i-a dat lui Moise două porunci: „Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon și vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel” (Exodul 3:10). Din acest verset putem observa că Dumnezeu a folosit două imperative, care nu sunt atât de clare în traducerile noastre moderne. Dumnezeu i-a spus lui Moise apăsat: (1) „Vino” și (2) „vei scoate din Egipt pe poporul Meu”. Astfel a decurs episodul dramatic al chemării lui Moise.
Cele patru scuze și cele patru promisiuni
1 . „Cine sunt eu?” versus „Eu voi fi negreșit cu tine” (Exodul 3:11,12)
Când aude aceste două porunci („Vino!” și „vei scoate din Egipt pe poporul Meu”), Moise nu este inițial dispus să se supună, să se conformeze acestora. El folosește patru strategii pentru a scăpa de povara enormă a acestei însărcinări. În primul rând, se ascunde în spatele umilinței sale și pune o întrebare excelentă: „Cine sunt eu?” Este important să fim conștienți de insuficiența noastră și de incapacitatea de a face ceea ce Dumnezeu ne cere să facem. Puterea de a ne supune conducerii Sale nu se află în noi, ci în afara noastră; ea constă în faptul că Dumnezeu ne echipează adecvat, când Îl urmăm cu umilință. Dar Moise trece dincolo de această conștientizare, în căutarea lui de a scăpa de misiunea divină.
Ca răspuns, Dumnezeu îl asigură pe Moise că va fi cu el (aceeași expresie: „Eu voi fi” este folosită în original în versetele 12 și 14) și îi dă un semn, afirmând că Moise și israeliții se vor închina lui Dumnezeu chiar pe acel munte, muntele Sinai, pe care avea loc întâlnirea lor în acel moment. Această promisiune este atotcuprinzătoare. Toate elementele necesare sunt incluse în prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Motivul „Emanuel” („Dumnezeu este cu noi”) e cea mai importantă promisiune.
2. „Care este Numele [Tău]?” versus „Eu sunt” (Exodul 3:13-22)
Moise își exprimă a doua scuză prin întrebarea ce înseamnă numele lui Dumnezeu YHWH: „Care este numele [Tău]?” De data aceasta, el se ascunde în spatele neștiinței poporului lui Dumnezeu, susținând – pe bună dreptate – că acesta nu Îl cunoaște personal pe Dumnezeu; prin urmare, cum vor putea israeliții să fie siguri că Moise este conducătorul desemnat de Dumnezeu?
Domnul îi explică cu răbdare că El este etern, personal și adevăratul Dumnezeu. Este Dumnezeul istoriei, care i-a condus pe strămoșii lui Israel. El este Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, Dumnezeul care a comunicat cu ei și a avut grijă de ei în dragostea și mila Sa. El este Dumnezeul care le-a promis că îi va aduce într-o „țară unde curge lapte și miere” (Exodul 3:17), plină de binecuvântările lui Dumnezeu. El este Domnul, Dumnezeul evreilor. Acela care le-a promis că, atunci când vor ieși din Egipt, nu vor pleca cu mâna goală, ci cu multe daruri prețioase care le-au fost refuzate în perioada în care au fost înrobiți.
3. „Dacă n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu?” (EDCR) versus semnele mari ale lui Dumnezeu (Exodul 4:1-9)
Moise continuă cu a treia sa obiecție, menționând ezitarea israeliților: „Să presupunem că ei n-o să mă creadă și nici n-o să mă asculte! Ce se va întâmpla atunci?” În replică, Dumnezeu îi spune că îl va face în stare să facă două minuni, care vor fi semne și dovezi clare că Dumnezeu l-a trimis și că Îi va elibera poporul din Egipt: (1) Moise își va putea transforma toiagul în șarpe și înapoi în toiag și (2) își va băga mâna în sân, o va scoate plină de lepră, apoi o va pune înapoi pentru a fi vindecată.
4. „Nu sunt un om iscusit la vorbă” (Exodul 4:10, EDCR) versus „Eu voi fi cu gura ta” (Exodul 4:12)
Al patrulea pretext al lui Moise pentru a nu merge în Egipt este simplu: „Nu sunt un bun orator. Nu am fost niciodată elocvent.” Moise Îl imploră pe Domnul spunându-I că este lent la formularea argumentelor și că nu vorbește fluent limba egipteană și ebraică.
Este un argument de înțeles: nu mai folosise limba egipteană de patru decenii. Drept răspuns, Dumnezeu îl asigură pe Moise că îi va da capacitatea să exprime lucrurile în mod convingător și articulat, deoarece El este Creatorul. Prin urmare, Dumnezeu îi va da putere lui Moise pentru această sarcină: „Eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce vei avea de spus” (Exodul 4:12). (Această promisiune ne amintește de o istorie similară din Ieremia 1:5-8).
Exodul 4:13-17 descrie scuza finală a lui Moise și reacția lui Dumnezeu la ea. Moise este încolțit. Toate scuzele lui au fost puternic combătute de Însuși Dumnezeu. Ce va face Moise? Trebuie să își exprime clar poziția, răspunzând chemării lui Dumnezeu fie cu un „da”, fie cu un „nu”. Spre șocul nostru, Moise refuză să urmeze poruncile lui Dumnezeu, chiar și după ce a primit promisiuni excepționale din partea Lui. Moise nu este dispus să meargă: „Te rog, trimite pe altcineva!” (Exodul 4:13, NTR).
Acum rolurile se inversează. Moise nu numai că respinge imperativele lui Dumnezeu, dar îndrăznește să Îi poruncească lui Dumnezeu cu propriul său imperativ, chiar dacă îl îndulcește cu formularea „Te rog”: „Te rog, trimite pe altcineva!” Cel care ar trebui să se supună Îi dă în schimb directive lui Dumnezeu. Ce paradox!
În acest moment, textul biblic afirmă că „Domnul S-a mâniat pe Moise” (Exodul 4:14). Cu toate acestea, Dumnezeu prezintă o soluție: aceasta va veni în persoana lui Aaron, fratele lui Moise, care „vine înaintea [lui]” (Exodul 4:14). Dumnezeu știa dinainte răspunsul negativ al lui Moise și îl trimisese deja pe Aaron la Moise, pentru a-i încuraja să lucreze împreună la îndeplinirea misiunii divine. Aaron va fi „gura” lui Moise, adică purtătorul său de cuvânt, care va comunica cuvântul lui Dumnezeu faraonului și poporului. Ce Domn iubitor și milostiv! El oferă o soluție acolo unde noi vedem doar întuneric.
Cu mari ezitări, Moise urmează indicațiile lui Dumnezeu. Nu citim despre răspunsul lui Moise la soluția divină, dar descoperim, în versetele următoare, că Moise merge în Egipt. Ca un bun familist, el vorbește mai întâi cu Ietro despre numirea sa divină, iar Ietro îl trimite în Egipt cu aprobarea și binecuvântarea sa. Astfel, Moise merge mai departe. De aici încolo lucrurile vor avansa în moduri neașteptate, neanticipate.
Aplicație
1. Totul în viața noastră depinde de imaginea noastră despre Dumnezeu. Cine este Dumnezeu pentru tine? Cum vezi și cum înțelegi prezența lui Dumnezeu în viața ta? Ce fel de imagine a lui Dumnezeu cultivi?
2. Cel mai important lucru pentru Domnul nu sunt bunurile, averile, realizările, planurile sau performanțele; sunt relațiile. Dumnezeul cel viu este Dumnezeul relațiilor. Relațiile umane încep cu o relație pe verticală, cu El, și se traduc în relații pe orizontală, unii cu alții. Cum l-a transformat pe Moise întâlnirea avută cu Dumnezeu într-un om nou și un mare lider?
3. Chemarea lui Dumnezeu adresată vieții noastre este ca o autostradă cu multe benzi. De obicei, cea mai solicitantă sarcină sau chemare din viață ne poate ajuta să conștientizăm că Dumnezeu dorește să facem exact respectivul lucru. El nu ne conduce niciodată pe o cale ușoară sau egocentrică. El dorește creșterea noastră și binele nostru suprem. Cuvântul Său ne poruncește să mergem înainte, chiar dacă sarcina poate părea copleșitoare sau dincolo de capacitățile noastre de a o îndeplini. Cum putem recunoaște și cum putem fi siguri că urmăm chemarea Lui și vocația dorită de El?
4. Noi vrem să facem voia lui Dumnezeu conform planului și viziunii Sale pentru noi. Tu ce scuză Îi prezinți, care te împiedică să accepți calea Lui pentru viața ta? La ce făgăduințe biblice ai nevoie să recurgi pentru a prinde curaj și speranță în călătoria ta cu El? Cum te încurajează aceste promisiuni la slujirea altora?
Studiul 2, 5-11 iulie
