Surprinși de har

Text de memorat

„Prin __ n-a __ curva Rahav împreună cu cei __, pentru că __ iscoadele cu __” (Evrei 11:31).

„De ce am făcut din nou așa ceva?” Poate că fiecare dintre noi a rostit aceste cuvinte. La urma urmei, nu doar istoria se repetă, ci și oamenii în general, și noi înșine în special. Cât de des repetăm aceleași greșeli!

Poporul Israel are a doua șansă de a intra în țara făgăduită, iar Iosua ia această misiune în serios. Primul pas este să înțeleagă bine ce îi așteaptă. El trimite doi spioni să îi aducă informații valoroase despre țară: sistemul de apărare, pregătirea militară, rezervele de apă și atitudinea populației în fața unei forțe invadatoare.

S-ar putea crede că promisiunea lui Dumnezeu de a le da țara isra­eliților nu necesita niciun efort din partea lor. Dar garanția sprijinului divin nu anulează responsabilitatea umană. Poporul Israel se află pentru a doua oară la granița Canaanului. Așteptările sunt mari, dar data anterioară când poporul Israel a fost la graniță și a avut aceeași sarcină, rezultatul a fost un eșec abisal.

Săptămâna aceasta vom explora două dintre cele mai fascinante istorisiri din cartea Iosua și vom descoperi relevanța lor pentru credința noastră prezentă. Harul lui Dumnezeu are posibilități infinite de a ne surprinde.

 4-11 octombrie: Săptămâna de Consacrare Personală
 11 octombrie: Dar pentru construcții Conferințe (colectă)
Comentariu EGW
Poporul aşteptător al lui Dumnezeu se apropia de ceasul când spera din toată inima că bucuria sa avea să fie împlinită prin venirea Mântuitorului. Dar timpul acela a trecut din nou, fără ca Isus să fi venit. A fost greu să ne reluăm grijile vieţii, pe care credeam că le-am lăsat pentru totdeauna. Aceasta a fost o amară dezamăgire care a căzut peste mica turmă, a cărei credinţă fusese atât de puternică şi a cărei speranţă fusese atât de înaltă. Însă am fost surprinşi că ne simţeam atât de liberi în Domnul şi că eram atât de puternic susţinuţi de puterea şi de harul Lui. – Mărturii, vol. 1, p. 55

Urmașii lui Hristos știu puțin despre comploturile pe care Satana și oștile lui le pun la cale împotriva lor. Dar Cel care stă în ceruri stăpânește deasupra tuturor acestor unelte pentru împlinirea planurilor Sale profunde. Domnul permite ca aceia care sunt poporul Său să fie supus încercării de foc a ispitei nu pentru că Îi face plăcere să vadă suferința și nenorocirea lor, ci pentru că acest proces este esențial pentru victoria lor finală.

Prin puternicul tăiș al adevărului lui Dumnezeu, am fost luați din cariera lumii și aduși în atelierul Domnului ca să fim pregătiți să ocupăm un loc în templul Său. În această lucrare, ciocanul și dalta trebuie să-și aducă la îndeplinire lucrarea lor, apoi urmează lustruirea. Nu vă răzvrătiți sub această procedură a harului. S-ar putea să fii o piatră brută, pe care trebuie să se lucreze mult înainte ca tu să fii pregătit pentru locul pe care ți l-a desemnat Dumnezeu. Nu trebuie să fii surprins dacă Domnul folosește ciocanul și dalta încercării ca să îți taie defectele de caracter. Numai El poate realiza această lucrare. Și fii sigur că El nu va da nicio lovitură inutilă.

Dumnezeu mi-a arătat că El le-a dat copiilor Săi să bea un pahar amar ca să-i purifice și să-i elibereze de orice pată. … Acest pahar amar poate fi îndulcit prin răbdare, prin suferință și rugăciune și … va avea efectul dorit de Dumnezeu asupra inimii celor care îl primesc astfel, iar Domnul va fi onorat și glorificat. Nu este puțin lucru să fii creștin, să fii al Domnului și să ai aprobarea Lui.

Harul Său este îndestulător pentru toate încercările noastre și, deși sunt mai mari decât oricând înainte, totuși, dacă ne încredem pe deplin în Dumnezeu, vom putea să înfruntăm orice ispită și, prin harul Său, să ieșim biruitori. Trebuie să îmbrăcăm toată armura lui Dumnezeu și să fim pregătiți în orice moment pentru o luptă cu puterile întunericului. – The Faith I Live By, p. 317


1. Analizează Iosua 2:1, împreună cu Numeri 13:1,2,25-28,33 și Numeri 14:1-12. De ce ar începe Iosua misiunea de cucerire a țării promise prin trimiterea de iscoade?

Numele locului din care sunt trimise cele două iscoade, Sitim, poate fi tradus drept „Crângul de salcâmi” (engl. NKJV) și ne amintește de două episoade negative din istoria poporului Israel. 

Primul este tot cu spioni (vezi Numeri 13) și are aceleași elemente esențiale: trimiterea spionilor, incursiunea lor secretă pe teritoriul inamic, întoarcerea lor; raportul privind descoperirile făcute și decizia de a acționa pe baza raportului.

Cealaltă situație de la Sitim constituie una dintre cele mai sfidătoare și idolatre încălcări ale legământului de către israeliți: la instigarea lui Balaam, s-au dedat la desfrâu cu femei moabite și s-au închinat zeilor lor (Numeri 25:1-3; Numeri 31:16). În acest context, numele Sitim creează o tensiune extraordinară cu privire la deznodământul acestui episod. Va fi un nou eșec la granița cu țara promisă? Sau va duce la împlinirea mult așteptată a promisiunii străvechi?

2.  Ce paralele descoperi între a doua șansă oferită lui Israel ca națiune și a doua șansă oferită lui Petru ca persoană, în Ioan 18:16-18,25-27 și Ioan 21:15-19?

Dumnezeu este un Dumnezeu al celei de-a doua șanse (și al mai multor șanse). Biblia numește a doua șansă (și șansele repetate) „har”. Harul este pur și simplu primirea a ceea ce nu merităm. Învățătura Bibliei este încărcată de conceptul de har (compară cu Romani 5:2; Efeseni 2:8; Romani 11:6). Dumnezeu oferă tuturor, prin har, posibilitatea unui nou început (Tit 2:11-14). Petru însuși a avut parte de acest har și a îndemnat biserica să crească în har (2 Petru 3:18). Și vestea devine și mai bună: primim mult mai multe șanse, nu-i așa? (Unde am fi, dacă nu le-am primi?)

Cum ar trebui să manifestăm har față de cei care au nevoie de el?

Comentariu EGW
Aceasta este lucrarea pe care Domnul intenționează să o facă pentru toți cei care I se consacră Lui. … Tuturor celor care vor primi învățătură, El le va da har și înțelepciune. … El le va descoperi defectele lor de caracter și va revărsa asupra tuturor celor care caută ajutorul Lui puterea de a-și corecta greșelile. Oricare ar fi păcatul cu care se luptă omul, orice patimi amare sau distrugătoare se luptă pentru stăpânire, el poate birui dacă va veghea și va lupta împotriva lor în Numele și tăria Ajutorului lui Israel. Copiii lui Dumnezeu ar trebui să cultive o conștiință sensibilă, foarte atentă când este vorba de păcat. … Una dintre tacticile cele mai de succes ale lui Satana este aceea de a-i conduce pe oameni la săvârșirea de mici păcate, de a le orbi mintea față de pericolul micilor îngăduințe, ale micilor abateri de la cerințele clar exprimate ale lui Dumnezeu. Mulți dintre cei care s-ar îndepărta cu groază de la o mare nelegiuire sunt făcuți să creadă că, în chestiuni mărunte, păcatul are consecințe neînsemnate. Dar aceste mici păcate distrug treptat viața de evlavie din suflet. Picioarele care pornesc pe o cărare care se abate de la calea cea dreaptă merg spre calea cea largă al cărei sfârșit este moartea.

Oricare ar fi poziția în care ne-a așezat Dumnezeu, oricare ar fi responsabilitățile sau pericolele pe care le avem de înfruntat, ar trebui să ne amintim că El S-a angajat să îi dea harul necesar aceluia care Îl caută cu seriozitate. Cei care se simt nevrednici pentru poziția lor, și totuși, pentru că Dumnezeu le poruncește, o acceptă bazându-se pe puterea și înțelepciunea Sa, vor înainta din putere în putere. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 242 (22 august)

Dumnezeu dorește ca noi să atingem standardul perfecțiunii, care a devenit posibil pentru noi prin darul lui Hristos. El ne cheamă să stăm de partea cea bună, să colaborăm cu Cerul, să ne însușim principiile care vor reface în noi chipul divin. În Cuvântul Său scris și în marea carte a naturii, El a descoperit principiile vieții. Iar partea noastră este să obținem o cunoaștere a acestor principii și, prin ascultare, să cooperăm cu El pentru refacerea sănătății, atât a corpului, cât și a sufletului.
Oamenii au nevoie să știe că toate binecuvântările care vin din ascultare pot fi ale lor doar când primesc harul lui Hristos. Harul Său este ceea ce îi dă omului puterea de a asculta de legile lui Dumnezeu, de a fi capabil să rupă legăturile obiceiului rău. Aceasta este singura forță care îl poate face să umble pe calea cea dreaptă și să rămână statornic.

Evanghelia este un remediu pentru bolile care își au rădăcina în păcat. Soarele neprihănirii va răsări și „tămăduirea va fi sub aripile Lui” (Maleahi 4:2). Nimic din tot ce oferă această lume nu poate vindeca o inimă zdrobită, nu poate aduce liniște sufletească, da, nimic nu poate alunga grijile sau boala. Faima, inteligența, talentul – nimic dintre acestea nu poate aduce bucurie unei inimi întristate și nu poate reda o viață irosită. Prezența lui Dumnezeu în sufletul omului este singura lui speranță. – Divina vindecare, p. 114, 115


3. Ce aflăm despre Rahav din Iosua 2:2-11; Evrei 11:31 și Iacov 2:25?

Elementul central al acestei narațiuni este minciuna în beneficiul spionilor evrei. În acest context trebuie să ținem cont că Rahav făcea parte dintr-o societate extrem de păcătoasă, fapt care a și atras judecata divină (Geneza 15:16; Deuteronomul 9:5; Leviticul 18:25-28). Deși este adevărat că Noul Testament laudă credința lui Rahav, o analiză atentă a referirilor din Noul Testament la fapta ei arată că niciuna nu aprobă tot ce a făcut ea și niciuna nu îi validează minciuna.

Evrei 11:31 confirmă că a avut credință atunci când și-a asumat aceeași soartă cu iscoadele, în loc să se agațe de o cultură coruptă. Iacov 2:25 o laudă pentru că le-a oferit găzduire celor doi israeliți și le-a dat indicații despre o rută sigură de întoarcere. În ciuda culturii corupte și a stilului de viață păcătos, Dumnezeu, în harul Său, a văzut o scânteie de credință prin care a putut să o salveze pe Rahav. S-a folosit de ceea ce era bun la ea – credința dovedită în El și alegerea ei de a face parte din poporul Său –, dar nu a aprobat niciodată tot ce a făcut ea. Dumnezeu a apreciat-o pentru curajul ei excepțional, pentru credința ei neînfricată, pentru că a fost un mijloc de salvare și pentru că L-a ales pe Dumnezeul lui Israel.

După ce a văzut ce se întâmplă, ea a declarat: „Căci Domnul Dum­nezeul vostru este Dumnezeu sus în ceruri și jos pe pământ” (Iosua 2:11). Este remarcabil să auzi o femeie canaanită recunoscând că Iahve este singurul Dumnezeu, mai ales pe un acoperiș unde, în religia ei păgână, rugăciunile erau de obicei înălțate către presupusele zeități cerești.

Expresia folosită de Rahav este întâlnită anterior doar în contextul dreptului exclusiv al lui Dumnezeu de a primi închinare (Exodul 20:4; Deuteronomul 4:39; 5:8). Cuvintele ei exprimă o alegere premeditată, conștientă, de a recunoaște că Dumnezeul israeliților este singura divinitate adevărată. Mărturisirea ei demonstrează înțelegerea relației strânse dintre suveranitatea lui Dumnezeu și judecata care condamnă Ierihonul.

Alegerea ei morală transmite conștientizarea că, în lumina judecății lui Iahve, existau doar două posibilități: să continue în răzvrătire față de El și să fie nimicită sau să aleagă să se predea prin credință. Alegându-L pe Dumnezeul israeliților, Rahav a exemplificat posibila soartă a celor din Ierihon dacă s-ar fi întors la Dumnezeul lui Israel și ar fi cerut îndurare.

Ce învățăm azi despre loialitatea noastră supremă față de Dumnezeu?

Comentariu EGW
Domnul Hristos a fost Conducătorul copiilor lui Israel în timpul călătoriei lor prin pustie. Ziua i-a călăuzit învăluit într-un stâlp de nor, iar noaptea, într-un stâlp de foc. Domnul i-a păzit de primejdiile pustiei, i-a adus în țara promisă și i-a așezat acolo ca popor ales al Său, via Domnului, sub privirile națiunilor care nu Îl recunoșteau pe Dumnezeu.
Acestui popor i-au fost încredințate scrierile sfinte ale lui Dumnezeu. Iudeii au fost „îngrădiți” prin intermediul perceptelor Legii Sale, al principiilor veșnice ale adevărului, dreptății și curăției. Supunerea față de aceste principii trebuia să constituie protecția copiilor Săi, deoarece ele erau menite să-i ferească de la autodistrugerea provocată prin practicile păcătoase. Iar ca turn al viei, Dumnezeu a așezat templul Său sfânt chiar în centrul țării.

Domnul Hristos a fost Învățătorul lor. El i-a însoțit în pustie și a continuat să fie Învățătorul și Călăuzitorul lor. În sanctuar și în templu, slava Sa era prezentă prin șechina sfântă care se afla deasupra tronului harului. Domnul Și-a manifestat fără încetare față de ei bogățiile dragostei și ale răbdării Sale.
Dumnezeu a dorit să facă din poporul Israel un motiv de laudă și de slavă. Iudeilor li s-au acordat toate avantajele spirituale. Dumnezeu nu i-a lipsit de nicio favoare în vederea formării unui caracter care i-ar fi putut face reprezentații Săi. …

Adam și Eva pierduseră Edenul prin neascultare și, din cauza păcatului, întregul pământ a fost blestemat. Dar, dacă poporul lui Dumnezeu ar fi urmat învățătura Sa, pământului lor i-ar fi fost redate fertilitatea și frumusețea. Dumnezeu Însuși le-a dat evreilor îndrumări cu privire la cultivarea pământului, iar ei trebuiau să coopereze cu El pentru refacerea solului. În felul acesta, întreaga țară, aflată sub conducerea lui Dumnezeu, ar fi devenit o pildă a adevărului spiritual. După cum pământul avea să producă recolte bogate prin respectarea legilor naturii date de Dumnezeu, tot astfel inima oamenilor urma să reflecte atributele caracterului lui Dumnezeu prin ascultarea de Legea Sa morală. Chiar și păgânii ar fi recunoscut superioritatea acelora care Îi slujeau Dumnezeului celui viu și I se închinau. ...

Copiii lui Israel trebuiau să ocupe întregul teritoriu pe care îl stabilise Dumnezeu pentru ei. Popoarele care au respins închinarea și slujirea față de adevăratul Dumnezeu urmau să fie deposedate de teritoriile lor. Dar scopul lui Dumnezeu era ca, prin descoperirea caracterului Său prin intermediul poporului Israel, oamenii să fie atrași la Sine. Invitația Evangheliei urma să fie vestită în lumea întreagă. Prin învățătura serviciului religios al jertfelor, Domnul Hristos trebuia să fie înălțat înaintea tuturor națiunilor, iar cei care urmau să creadă în El trebuiau să trăiască. Asemenea lui Rahav, canaanita, și lui Rut, moabita, toți cei care s-au întors de la idolatrie la închinarea la adevăratul Dumnezeu trebuiau să se alăture poporului Său ales. Pe măsură ce poporul Israel urma să crească, teritoriile sale aveau să se extindă, până când împărăția lui ar fi cuprins lumea întreagă.
Dumnezeu a dorit să aducă toate popoarele sub conducerea Sa plină de milă. El a dorit ca pământul să fie umplut de bucurie și pace. Dumnezeu l-a creat pe om pentru a fi fericit și dorește nespus de mult să umple inima oamenilor cu pacea cerului. El vrea ca familiile de pe pământ să fie un simbol al marii familii cerești. – Parabolele Domnului Hristos, p. 289, 290

4. Cum ne ajută Iosua 2:12-21 și Exodul 12:13,22,23 să înțelegem învoiala dintre iscoade și Rahav?

Învoiala cu Rahav este foarte clară: viață pentru viață și bunătate pentru bunătate. Cuvântul hesed (Iosua 2:12), „bunătate iubitoare”, are o varietate de sensuri, greu de exprimat într-un singur cuvânt în alte limbi. Se referă în primul rând la loialitatea din cadrul unui legământ, dar are și nuanța de credincioșie, milă, bunăvoință și bunătate.

Cuvintele lui Rahav fac trimitere și la Deuteronomul 7:12, unde Yahve Însuși a jurat să Își mențină hesed-ul față de Israel. „Dacă veţi asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, Domnul Dumnezeul tău va ţine faţă de tine legământul şi îndurarea [hesed] cu care S-a jurat părinţilor tăi” (Deuteronomul 7:12). 

Este interesant că același capitol (Deuteronomul 7) prevede condamnarea (herem) canaaniților. Iat-o pe Rahav, o canaanită sub blestem, care pretinde totuși, prin credința ei incipientă, promisiunile făcute israeliților! Drept urmare, ea este salvată.

În conversația dintre iscoade și Rahav, prima imagine care apare inevitabil în minte este Paștele de la exod. Atunci, ca să fie protejați, israeliții trebuiau să rămână în casă și să marcheze stâlpii ușii și pragul cu sângele mielului de jertfă. „Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului” (Exodul 12:13; vezi și Exodul 12:22,23). 

„Prin ascultare, poporul trebuia să dea dovadă de credință. Tot astfel, toți aceia care speră să fie salvați prin meritele sângelui lui Hristos trebuie să conștientizeze că și ei au ceva de făcut pentru a-și asigura mântuirea. Deși doar Hristos, El singur, ne poate răscumpăra de sub pedeapsa neascultării, noi trebuie să ne întoarcem de la păcat la ascultare. Omul trebuie să fie mântuit prin credință, nu prin fapte; cu toate acestea, credința sa trebuie dovedită prin fapte” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 279).

În acel caz, sângele a fost un semn care i-a salvat de îngerul nimicitor al lui Dumnezeu. Așa cum Dumnezeu a cruțat viața israeliților în timpul ultimei plăgi din Egipt, israeliții urmau să o salveze pe Rahav și familia ei atunci când distrugerea avea să ajungă la Ierihon.

Ce mesaj puternic evanghelic găsim în aceste două relatări? 

Comentariu EGW
A fost un mod unic acela de a merge la luptă împotriva armatei duș­manului lăudându-L pe Domnul, cântând și înălțându-L pe Dum­nezeul lui Israel. Acesta a fost cântecul lor de luptă. Ei aveau frumusețea sfințeniei. Dacă acum s-ar aduce mai multă laudă lui Dumnezeu, speranța, curajul și credința ar crește în mod constant. Și nu ar întări aceasta mâinile soldaților viteji care astăzi stau în apărarea adevărului?
Ei L-au lăudat pe Dumnezeu pentru biruință și, după patru zile, armata s-a întors la Ierusalim, încărcată cu prada vrăjmașilor lor, cântând laudă pentru victoria câștigată.
Când vom avea o apreciere mai profundă a milei și a bunătății iubitoare a lui Dumnezeu, Îl vom lăuda în loc să ne plângem. Vom vorbi despre grija iubitoare a Domnului, despre mila delicată a bunului Păstor. Limbajul inimii nu va fi murmurare și nemulțumire egoistă. De la cei cu adevărat credincioși lui Dumnezeu, lauda va curge ​​ca un pârâu limpede și bogat. …

De ce să nu ne înălțăm glasul în cântări spirituale în zilele pelerinajului nostru? … Trebuie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu, să medităm și să ne rugăm. Atunci vom avea o vedere spirituală bună pentru a discerne curțile interioare ale templului ceresc. Vom surprinde notele de mulțumire cântate de corul ceresc din jurul tronului. Când Sionul se va ridica și va lumina, lumina lui va fi cea mai pătrunzătoare și, în adunarea sfinților, se vor auzi cântece de laudă și mulțumire. Micile dezamăgiri și dificultăți vor fi pierdute din vedere.
Domnul este ajutorul nostru. … Nimeni nu s-a încrezut vreodată în Dumnezeu în zadar. El nu-i dezamăgește niciodată pe cei care își pun toată speranța în El. Dacă am face doar lucrarea pe care Domnul vrea să o facem, umblând pe urmele lui Isus, inimile noastre ar deveni harpe sfinte și fiecare coardă a lor ar răspândi laude și mulțumiri Celui trimis de Dumnezeu pentru a ridica păcatul lumii. – Conflict and Courage, p. 218

Noi trebuie să venim la Tatăl nostru ceresc cu credința plină de încredere a unui copilaș, spunându-I toate nevoile noastre. El este întotdeauna gata să ierte și să ajute. Oferta de înțelepciune divină este inepuizabilă, iar Domnul ne încurajează să bem cu îndestulare din ea. Dorința pe care ar trebui să o avem după binecuvântări spirituale este descrisă în cuvintele: „Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” Avem nevoie de o foame sufletească mai profundă pentru darurile bogate pe care Cerul le are de oferit.
Trebuie să fim flămânzi și însetați după neprihănire.
Ar trebui să avem o dorință mistuitoare de a-L cunoaște pe Dumnezeu printr-o experiență personală, de a veni în camera de audiență a Celui Preaînalt, ridicând mâna credinței și lăsând sufletele noastre neputincioase să se sprijine cu totul pe Acela care ne poate mântui. Bunătatea Lui plină de iubire este mai de preț decât viața. – Our Father Cares, p. 23

5. Studiază Iosua 9:1-20 și găsește asemănările și deosebirile dintre episodul cu Rahav și cel cu gabaoniții. Ce concluzii ai? 

Acest capitol din Iosua începe prin a ne informa că cinci împărați canaaniți, care de obicei conduceau mici orașe-stat, au decis să creeze o coaliție împotriva israeliților. În schimb, locuitorii din Gabaon au decis să încheie un legământ cu poporul Israel. 

Pentru a-i păcăli pe israeliți să facă un contract cu ei, gabaoniții au recurs la strategia de a se preface că sunt ambasadori dintr-o țară străină. Conform Deuteronomul 20:10-18, Dumnezeu făcea distincție între canaaniți și locuitorii din afara țării promise.

Cuvântul tradus cu „vicleșug” poate fi folosit în sens pozitiv, denotând prudență și înțelepciune (Proverbele 1:4; Proverbele 8:5,12), sau în sens negativ, implicând intenția de a călca legea (Exodul 21:14; 1 Samuel 23:22; Psalmii 83:3). În cazul gabaoniților, în spatele acțiunii lor viclene se ascunde o intenție de autoconservare, care este mai puțin distructivă.

Discursul gabaoniților este izbitor de asemănător cu cel al lui Rahav. Și ea, și ei recunosc puterea Dumnezeului poporului Israel și că succesul lui Israel nu este doar o realizare umană. Spre deosebire de alți canaaniți, ei nu se revoltă față de planul lui Iahve de a le acorda israeliților țara și recunosc că Domnul Însuși alungă aceste națiuni dinaintea lui Israel. Vestea eliberării din Egipt și victoriile asupra lui Sihon și Og îi determină pe Rahav și pe gabaoniți să caute o alianță cu israeliții. Totuși, în loc să își recunoască pe deplin dorința de a se preda Dumnezeului lui Israel, așa cum face Rahav, gabaoniții recurg la un subterfugiu.

Legea lui Moise prevedea dispoziții pentru aflarea voii lui Dumnezeu în astfel de cazuri (Numeri 27:16-21). Iosua ar fi trebuit să se intereseze de voia Domnului și să evite înșelăciunea gabaoniților. 

Datoria fundamentală a unui lider teocratic și a oricărui conducător creștin este să caute voia lui Dumnezeu (1 Cronici 28:9; 2 Cronici 15:2; 2 Cronici 18:4; 2 Cronici 20:4). Prin faptul că au neglijat-o, israeliții au fost obligați fie să încalce condițiile fundamentale de cucerire a țării, fie să încalce un legământ făcut în numele Domnului, care era la fel de obligatoriu.

Cât de des te-ai confruntat cu aparenta contradicție dintre două valori biblice?

Comentariu EGW
Din Sihem, israeliții s-au înapoiat în tabăra lor din Ghilgal. Aici au fost căutați curând de o delegație specială care dorea să încheie un legământ cu ei. Delegații susțineau că ar veni dintr-o țară îndepărtată, iar lucrul acesta părea să fie confirmat de înfățișarea lor. Hainele lor erau vechi și zdrențuite, încălțările peticite, proviziile mucegăite, iar burdufurile pe care le foloseau ca vase pentru vin erau vechi, rupte și legate pe alocuri, ca și cum le-ar fi reparat în grabă, pe drum. …
Aceste argumente au biruit. … „Iosua a făcut pace cu ei și a încheiat un legământ prin care trebuia să-i lase cu viață, și căpeteniile adunării le-au jurat lucrul acesta.” Așa s-a încheiat acest legământ. …

Dar le-ar fi fost mai bine gabaoniților dacă ar fi fost sinceri cu Israel. Deși supunerea față de Iehova le-a asigurat păstrarea vieții, înșelăciunea le-a adus numai ocară și robie. Dumnezeu luase măsuri ca toți cei care, părăsind păgânismul, doreau să se unească cu Israel să aibă parte de binecuvântările legământului. Ei erau cuprinși în expresia: „străinul care locuiește în mijlocul tău” și, cu câteva excepții, această clasă de oameni trebuia să se bucure de aceleași favoruri și privilegii ca Israel. Porunca Domnului suna astfel: „Dacă un străin vine să locuiască împreună cu voi, în țara voastră, să nu-l asupriți. Să vă purtați cu străinul care locuiește între voi ca și cu un băștinaș din mijlocul vostru” (Leviticul 19:33,34). …

Acestea ar fi fost condițiile pe temeiul cărora ar fi fost primiți gabaoniții dacă n-ar fi recurs la înșelăciunea de care s-au folosit. Nu era o umilință ușor de suportat pentru locuitorii unei „cetăți împără­tești”, ai cărei cetățeni erau cu toții „viteji”, ca, timp de sute de ani, să fie făcuți tăietori de lemne și cărăuși de apă. Dar, ca să poată înșela, au luat haina sărăciei și aceasta a rămas lipită de ei ca o emblemă a robiei veșnice. În felul acesta, starea lor de robie a dat mărturie, câtă vreme au trăit ei și urmașii lor, despre ura lui Dumnezeu față de înșelăciune. – Conflict and Courage, p. 122

Supunerea cetății Gabaon în fața lui Israel i-a umplut de spaimă pe împărații Canaanului. Imediat au luat măsuri pentru a se răzbuna pe aceia care încheiaseră pace cu năvălitorii. Sub conducerea lui Adoni-Țedec, împăratul Ierusalimului, cinci împărați ai Canaanului au încheiat un pact împotriva gabaoniților. Procedeul lor a fost rapid. Gabaoniții nu erau pregătiți să se apere și i-au trimis o solie lui Iosua, la Ghilgal: „Nu părăsi pe robii tăi, suie-te la noi în grabă, iz­băvește-ne, dă-ne ajutor, căci toți împărații amoriților care locuiesc pe munte s-au strâns împotriva noastră.” Primejdia îi amenința nu numai pe gabaoniți, ci și pe israeliți. Cetatea aceasta domina trecătorile care duceau către partea centrală și sudică a țării, iar acestea trebuiau să fie păstrate dacă urma să fie cucerită țara.

Iosua s-a pregătit în grabă pentru eliberarea Gabaonului. Locuitorii cetății asediate s-au temut că, din cauza înșelăciunii la care au recurs, el va neglija apelul lor, dar, întrucât ei s-au supus stăpânirii lui Israel și au acceptat să I se închine lui Dumnezeu, el s-a simțit îndatorat să-i apere. De data aceasta, nu a acționat fără sfat divin și Dumnezeu l-a încurajat să pornească la luptă. „Nu te teme de ei”, spunea solia dumnezeiască, „căci îi dau în mâinile tale și niciunul din ei nu va putea să stea împotriva ta.” De aceea, „Iosua s-a suit din Ghilgal, el și toți oamenii de război cu el și toți cei viteji”. – Patriarhi și profeți, p. 507


6. Studiază Iosua 9:21-27. Cum îmbina soluția lui Iosua dreptatea cu harul?

Chiar dacă ar fi vrut să-i atace pe gabaoniți, israeliților nu li s-ar fi permis, din cauza jurământului depus de conducătorii lor. Aceștia acționau după principiul că, atâta timp cât nu implică fărădelegi sau intenții criminale (Judecători 11:29-40), jurământul este obligatoriu, chiar dacă duce la un prejudiciu personal. În Vechiul Testament, prudența înainte de a face un jurământ și respectarea lui sunt văzute ca virtuți ale celor credincioși (Psalmul 15:4; 24:4; Eclesiastul 5:2,6). Deoarece jurământul fusese făcut în numele Domnului, Dumnezeul lui Israel, conducătorii nu aveau voie să-l încalce.

Odată cu jurământul solemn făcut de conducătorii poporului Israel, destinul israeliților a fost indisolubil legat de cel al gabaoniților. De fapt, prin faptul că au fost desemnați să taie lemne și să transporte apă pentru casa lui Dumnezeu (Ios. 9:23), gabaoniții au devenit parte din comunitatea de credincioși a lui Israel. Răspunsul lui Iosua, spre deosebire de verdictul conducătorilor lui Israel, prin care li se decretase să slujească „pentru toată adunarea” (Iosua 9:21), a transformat blestemul într-o potențială binecuvântare pentru gabaoniți (compară cu 2 Samuel 6:11).

Istoria ulterioară a Gabaonului atestă privilegiile religioase înalte de care s-a bucurat cetatea, precum și loialitatea gabaoniților față de poporul lui Dumnezeu. Jurământul făcut de Israel a rămas în vigoare de-a lungul generațiilor, astfel încât, atunci când israeliții s-au întors din captivitatea babiloniană, gabaoniții au fost printre cei care au ajutat la reconstruirea Ierusalimului (Neemia 7:25). Acțiunile lor vor avea consecințe pozitive veșnice, dar numai datorită harului lui Dumnezeu.

Ce s-ar fi întâmplat dacă gabaoniții și-ar fi dezvăluit identitatea și ar fi cerut îndurare, așa cum a făcut Rahav? Nu știm, dar nu putem exclude posibilitatea de a fi cruțați. Scopul suprem al lui Dumnezeu nu este de a-i pedepsi pe păcătoși, ci de a-i vedea că se pocăiesc și de a le acorda mila Sa (vezi Ezechiel 18:23 și Ezechiel 33:11). Viclenia gabaoniților trebuie percepută ca un apel la mila lui Dumnezeu, la caracterul Său bun și drept. Refuzul canaaniților de a se pocăi și sfidarea de către ei a scopurilor lui Dumnezeu au fost cele care au dus la decizia nimicirii lor (Geneza 15:16). Dumnezeu a onorat recunoașterea supremației Sale de către gabaoniți, precum și dorința lor de pace și nu de răzvrătire, precum și dorința lor de a renunța la idolatrie și a se închina singurului Dumnezeu adevărat.
Comentariu EGW
Mărșăluind toată noaptea, oastea a ajuns în fața Gabaonului dimineața. Împărații aliați de-abia își așezaseră oștile în jurul cetății, când Iosua s-a năpustit asupra lor. Atacul a adus înfrângerea totală a asediatorilor. Mulțimea fără număr a fugit dinaintea lui Iosua prin trecătoare, către Bet-Horon, și, după ce au ajuns pe culmile munților, ostașii au coborât pe partea cealaltă a coastei abrupte. Aici s-a abătut asupra lor o grindină grozav de mare. „Domnul a făcut să cadă din cer peste ei niște pietre mari…; cei ce au murit de pietrele grindinei au fost mai mulți decât cei uciși cu sabia de copiii lui Israel.”

În timp ce amoriții fugeau de le sfârâiau picioarele, cu speranța de a găsi un adăpost undeva, în munți, Iosua, privind de pe înălțime, a văzut că ziua era prea scurtă pentru a-și termina lucrarea. Dacă vrăjmașii nu erau complet înfrânți, s-ar fi adunat iarăși în scurt timp și ar fi reluat lupta. „Atunci Iosua a vorbit Domnului… și a zis în fața lui Israel: «Oprește-te, soare, asupra Gabaonului și tu, lună, asupra Văii Aialonului!» Și soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul până ce poporul și-a răzbunat pe vrăjmașii lui… Soarele s-a oprit în mijlocul cerului și nu s-a grăbit să apună aproape o zi întreagă.”

Făgăduința lui Dumnezeu față de Iosua se împlinise înainte de apusul soarelui. Întreaga oștire vrăjmașă fusese dată în mâinile lui. Ziua aceasta urma să rămână mult timp în amintirea israeliților. „N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om, căci Domnul lupta pentru Israel.” „Soarele și luna se opresc în locuința lor, de lumina săgeților Tale care pornesc, de strălucirea suliței Tale care lucește. Tu cutreieri pământul în urgia Ta, zdrobești neamurile în mânia Ta. Ieși ca să izbăvești pe poporul Tău” (Habacuc 3:11-13).

Spiritul lui Dumnezeu a inspirat rugăciunea lui Iosua, pentru ca încă o dată să se demonstreze puterea Dumnezeului lui Israel. Cele cerute nu evidențiau o încumetare din partea marelui conducător. Iosua primise făgăduința că Dumnezeu dorea să îi înfrângă pe acești vrăjmași, cu toate acestea, el s-a trudit tot atât de mult ca și cum victoria ar fi fost câștigată numai de oastea lui Israel. El a făcut tot ce stătea în puterea omului să facă și apoi a strigat în credință după ajutorul dumnezeiesc. Taina succesului său stă în unirea puterii dumnezeiești cu străduințele omenești. Aceia care realizează cel mai mult sunt cei care se sprijină mai hotărât pe brațul Celui Atotputernic. Bărbatul care a poruncit: „Oprește-te, soare, asupra Gabaonului și tu, lună, asupra văii Aialonului” este același care, în tabăra de la Ghilgal, prosternat la pământ, a petrecut ore întregi în rugăciune. Oamenii rugăciunii sunt oameni ai puterii. – Patriarhi și profeți, p. 508, 509


Suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi și profeți, cap. 44

Vechiul Testament nu o mai menționează pe Rahav după întâmplarea cu iscoadele. Ea apare din nou în genealogia Domnului Isus. Se afirmă că ea a devenit soția lui Salmon, din seminția lui Iuda – „Salmon a năs­cut pe Boaz, din Rahav; Boaz a născut pe Obed, din Rut” (Matei 1:5) –, deci Rahav a fost soacra lui Rut, o altă femeie remarcabilă menționată în aceeași genealogie (compară cu Rut 4:13,21). Prin credința ei în Dumnezeu, prostituata din Ierihon, condamnată la nimicire totală, devine o verigă importantă în genealogia regală a lui David și un progenitor al lui Mesia. Iată ce poate să facă Dumnezeu prin credință, chiar dacă aceasta este doar cât un bob de muștar (Matei 17:20; Luca 17:6)!
„Iar convertirea ei [a lui Rahav] n-a fost un caz izolat al milei lui Dumnezeu faţă de închinătorii la idoli care au recunoscut autoritatea Sa divină. În mijlocul ţării, un popor numeros – gabaoniţii – a renunţat la păgânism și s-a unit cu Israel, bucurându-se de aceleași binecuvântări ale legământului. Dumnezeu nu recunoaște nicio deosebire în funcție de naţionalitate, de rasă sau de clasă socială ori castă. El este Creatorul tuturor oamenilor. Toţi oamenii sunt o singură familie prin creaţie și toţi sunt una prin răscumpărare. Hristos a venit să dărâme orice zid de despărţire, să deschidă accesul în toate părțile curţilor templului, pentru ca orice suflet să aibă intrare liberă la Dumnezeu” (Ellen G. White, Profeți și regi, p. 369, 370).

1. Ce este viața (sufletul)?


2. Cum învăța cineva să se teamă totdeauna de Domnul?


3. Care sunt lucrurile care orbesc ochii înțelepților?


4. Cine trebuia să nu aibă moștenire în mijlocul fraților lor?


5. Cum era activ Pavel ca să îi ajute pe ceilalți să se simtă bine?

Comentariu EGW
Studiu suplimentar
Fiice ale lui Dumnezeu, cap. „Rahav”, p. 35, 36.

Privire generală
Mulți cititori asociază adesea cartea Iosua cu războiul, distrugerea și moartea. Deși sunt prezente în carte, aceste elemente nu zugrăvesc întreaga istorie. Distrugerea canaaniților a avut loc numai după o lungă perioadă de har (Geneza 15:16). Evenimentele din timpul exodului au servit ca o mărturie importantă a suveranității lui Dumnezeu și pot fi văzute ca un ultim apel la adresa locuitorilor din Canaan. Istoria lui Rahav și a gabaoniților demonstrează că majoritatea canaaniților erau conștienți de ceea ce făcuse Dumnezeu, dar doar câțiva au răspuns cum trebuia. În loc să se predea, ei au ales să opună rezistență, repetând greșeala faraonului din urmă cu 40 de ani.

Cu siguranță, Iosua este o carte a harului și a milei. În această săptămână vedem cum s-a manifestat harul lui Dumnezeu în viața israeliților și a canaaniților. Din nou, poporul Israel este gata să intre în țara promisă. Dumnezeu le oferă oamenilor a doua șansă. Amenințarea reprezentată de capacitatea militară a canaaniților nu s-a schimbat. Ceea ce s-a schimbat este credința acestei a doua generații de israeliți. În ceea ce-i privește pe canaaniți, istoria lui Rahav și a gabaoniților demonstrează că nu totul este pierdut în țara condamnată. În același timp, credința lor nu este nici pe departe perfectă. Credința poporului ales al lui Dumnezeu nu este nici ea perfectă. Putem învăța lecții importante pentru parcursul nostru spiritual în urma comparației cu credința poporului Israel, a lui Rahav și a gabaoniților. Cea mai importantă lecție, după cum vom vedea, este că avem nevoie cu toții de harul uimitor al lui Dumnezeu.

Comentariu
Credința celei de-a doua generații
În Iosua 2:1, a doua generație de israeliți din pustiu se confruntă cu aceeași dilemă ca prima. Trimiterea unor noi spioni le reamintește israeliților că țara pe care Dumnezeu le-o dă trebuie mai întâi cucerită. Acest paradox a stat în spatele frustrării primei generații din deșert, la Cades-Barnea (Numeri 13 și 14): pământul este un dar, dar dobândirea lui are un cost. Cum pot fi reconciliate aceste idei aparent opuse, de dăruire și de cucerire? Adică, cum poate un cadou – care, prin definiție, este gratuit – să îl coste ceva și pe destinatarul său? Altfel spus, dacă teritoriul este un dar, atunci de ce trebuie ca poporul Israel să îl dobândească prin cucerire?

În miezul acestei probleme este, de fapt, credința, care ar fi înțeleasă mai bine drept încredere. În relația cu făpturile Sale, Dumnezeu lasă întotdeauna loc pentru încredere. Într-un anumit sens, încrederea a fost miezul problemei încă de la căderea din grădina Eden. Nu este la fel și în sfera umană? Nu poate exista o relație autentică fără încredere. Dacă ar fi avut încredere în Dumnezeu, poporul Israel i-ar fi alungat pe canaaniți prin mijloace supranaturale (Exodul 23:28). Dumnezeu indică explicit că lipsa de încredere demonstrată de generația anterioară este motivul eșecului ei. Acest lucru este exprimat în întrebarea pe care Dumnezeu i-o adresează lui Moise: „Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul lui?” (Numeri 14:11).

Trec 40 de ani și apare o nouă generație. Pentru cei mai tineri, recenta victorie militară împotriva lui Og și Sihon și supraviețuirea miraculoasă în timpul peregrinărilor prin pustiu sunt doar amintiri ale unui trecut relativ îndepărtat. În acest moment, poporul Israel se află din nou la o răscruce, confruntându-se cu aceeași problemă: nu are încredere, nu are țară. 

De data aceasta sunt trimiși 2 spioni, nu 12. Nu pare să existe un motiv anume pentru această schimbare, dar ar putea avea legătură cu episodul de la Cades-Barnea, în care 2 iscoade au trebuit să înfrunte cele 10 iscoade necredincioase. Deși există unele asemănări între cele două relatări referitoare la acțiunea de spionaj, diferențele sunt și mai izbitoare. În primul rând, cei 2 spioni nu aduc de data aceasta nicio dovadă că țara este bună. În al doilea rând, nu există nicio mențiune cu privire la o cercetare extinsă a țării. În al treilea rând, ei petrec mai mult timp ascunzându-se decât iscodind. În cele din urmă, nu există niciun raport despre țară cu privire la caracteristicile ei generale sau la provocările legate de cucerirea ei. Iscoadele afirmă pur și simplu: „Cu adevărat, Domnul a dat toată țara în mâinile noastre” (Iosua 2:24). Ce le dă această încredere? Singurul lucru pe care îl au este asigurarea lui Rahav. În esență, iscoadele îi repetă lui Iosua ceea ce le-a spus Rahav: „Știu că Domnul v-a dat țara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi și toți locuitorii țării tremură înaintea voastră” (Iosua 2:9). Cuvintele lui Rahav, la rândul lor, evocă cuvintele lui Iosua și Caleb din Numeri 14:8 – „Domnul [...] ne-o va da”.

Prima generație nu a avut încredere, în ciuda a ceea ce văzuse. Această nouă generație are încredere pe baza a ceea ce a auzit de la o femeie desfrânată. „Personajul-cheie în ceea ce privește scăparea lor și cunoașterea țării și a locuitorilor este curva Rahav. [...] Ea este deopotrivă salvatoare și profeție” (Phyllis A. Bird, „The Harlot as Heroine: Narrative Art and Social Presupposition in Three Old Testament Texts”, în Semeia nr. 46, 1989, p. 127). Această dinamică indică faptul că cei 40 de ani petrecuți în pustiu le-au oferit israeliților cea mai puternică abilitate pe care o puteau dezvolta: încrederea în Iahve. Această abilitate îi va face invincibili în fața celor mai formidabili dușmani ai lor.

Credința lui Rahav și a gabaoniților
 
Elemente ale credinței Rahav Gabaoniții
Temeiul Auzire Auzire
Mijlocul Minciună Minciună
Scopul Să fie cruțată Să fie cruțați
Rezultatele imediate Salvare Salvare
Rezultatele pe termen lung Cetățenie cu toate drepturile Servitute
 
După cum indică tabelul de mai sus, prima asemănare dintre Rahav și gabaoniți este faptul că își întemeiază credința pe ceea ce au auzit. Faptul că au auzit despre acțiunile din trecut ale lui Dumnezeu în favoarea poporului Său a fost suficient pentru a-i determina să răspundă pozitiv și să se predea, în timp ce majoritatea concetățenilor lor preferă să se opună. În acest moment, credința lor este lăudabilă, în conformitate cu ceea ce spune Isus în Ioan 20:29 – „Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.” Atitudinea lui Rahav și a gabaoniților este remarcabil de diferită de cea a primei generații de israeliți din pustiu, care nu au crezut, deși au văzut. Ca urmare a celor auzite, li „s-a tăiat inima” (Iosua 2:11). Această expresie, care are sensul de „a-și pierde curajul” sau „a se speria”, face referire proleptic la canaaniți în cântarea lui Moise (Exodul 15:15), la israeliții influențați de cele 10 iscoade (Deuteronomul 1:28), la locuitorii țării (Iosua 2:9), la împărații acesteia (Iosua 5:1) și la israeliții neascultători (Iosua 7:5). Mai mult, formularea lui Rahav arată că ea înțelege natura religioasă a războiului (Iosua 2:10). Verbul haram („a distruge cu desăvârșire”), care apare în cele rostite de Rahav, desemnează un obiect sau o persoană menită distrugerii de către Dumnezeu. Conceptul este cunoscut în afara poporului Israel, după cum demonstrează utilizarea sa în texte extrabiblice.

Al doilea element comun lui Rahav și gabaoniților este că și-au arătat credința prin mijloace neconvenționale. Dacă Rahav minte pentru a-i proteja pe spioni, gabaoniții mint pentru a-și salva pielea. În orice caz, acțiunile lor sunt motivate de certitudinea că Dumnezeu Își va respecta promisiunile față de poporul Israel. Deși din punct de vedere moral nu ne putem aștepta la prea multe de la acești canaaniți, șiretlicul gabaoniților este perceput altfel. Potrivit naratorului, ei au acționat cu „viclenie” (armah), cuvânt similar cu termenul ebraic folosit pentru a descrie șar­pele din Geneza 3. Spre deosebire de minciuna de moment a lui Rahav, planul lor este calculat și bine orchestrat.

A treia asemănare este legată de motivație. În ambele cazuri, ei caută să fie cruțați de distrugerea viitoare. În aceste prime etape, credința lor este egocentrică și caută soluții efemere la problema lor. În acest stadiu, credința lor nu poate vedea dincolo de orizont. Ea se bazează pe frică, nu pe dragoste (Iosua 2:9; 9:24). Aici, credința este cumva un târg. Aspectul ei pragmatic – este percepută ca un troc – reiese din utilizarea cuvântului ḥeseḏ. În sensul lui secular, acest termen se referă adesea la un fel de tranzacție în care „cel care primește un act de ḥeseḏ răspunde cu un act similar de ḥeseḏ sau cel puțin acela care dă dovadă de ḥeseḏ așteaptă pe bună dreptate un act echivalent în schimb” (Hans-Jürgen Zobel, „חֶסֶֶֶד”, Theological Dictionary of the Old Testament, 1986, p. 18). 

A patra și a cincea paralelă implică rezultatul deciziilor lor. Rahav primește garanția că ea și familia ei vor fi cruțate. La fel ca în cazul israeliților în timpul ultimei plăgi, există un semn care trebuie fixat: o funie cărămizie atârnată la o fereastră, probabil aceea prin care Rahav i-a coborât pe spioni cu ajutorul unei frânghii. Cu toate acestea, salvarea ei este în cele din urmă un act divin. Dacă zidurile Ierihonului au căzut, Dumnezeu trebuie să fi protejat partea în care se afla casa ei. Pe de altă parte, gabaoniții sunt de neatins după ce își aplică strategia. Ei reușesc să obțină protecția pe care o căutau, când o coaliție a regilor canaaniți înaintează împotriva lor, în Iosua 10. Apărarea Gabaonului declanșează o campanie militară majoră, în care multe cetăți sunt distruse. În cele din urmă, planul înșelător al gabaoniților este folosit pentru înaintarea scopului lui Dumnezeu de cucerire a țării. Cu toate acestea, rezultatele pe termen lung sunt destul de diferite. Rahav devine strămoașa lui Mesia și este asimilată în poporul Israel. Gabaoniții sunt și ei asimilați, dar ca servitori. Ei beneficiază de o protecție durabilă (compară cu 2 Samuel 21), dar consecința planului lor înșelător persistă. „Ei luaseră haina sărăciei cu scopul de a înșela, iar aceasta a rămas lipită de ei ca o emblemă a robiei veșnice” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 507).

Aplicație
Harul minunat în viața noastră
Istoria lui Rahav și a gabaoniților ne amintește că israeliții și canaaniții nu sunt doar niște grupuri etnice; ei reprezintă și anumite stări spirituale. Israelul lui Dumnezeu, indiferent de etnia oamenilor care îl compun, este, înainte de toate, o comunitate spirituală. Toți oamenii sunt invitați să facă parte din această comunitate. Nimeni nu este în afara sferei harului lui Dumnezeu. În acest sens, apelul lui Pavel de a dărâma toate barierele nu este o simplă noutate evanghelică (Galateni 3:28).

Subiect de gândire: Care sunt, în prezent, acele locuri cu oameni care trăiesc, aparent, în afara sferei harului? Ce puteți face tu și biserica ta pentru a ajunge la aceștia?
Deosebirea voii lui Dumnezeu
Incapacitatea poporului Israel de a discerne adevărata identitate a gabaoniților ne amintește de pericolul de a ne lăsa conduși de aparențe. Conducătorii poporului au gustat pâinea veche cu gura lor, în loc să întrebe „gura Domnului” (traducere literală din Iosua 9:14). Greșeala poporului Israel este gravă, deoarece faptul că nu L-a consultat pe Domnul i-a subminat chemarea de a transmite lumii voia lui Dumnezeu.

Invită-i pe membrii grupei tale să mediteze la următoarele întrebări:

1. Cum putem evita în zilele noastre căderea în capcana în care au căzut israeliții cu gabaoniții?
2. În ce mod a repetat poporul Israel greșeala Evei în fața șarpelui din Eden?
3. Cum discernem voia lui Dumnezeu în zilele noastre? Ce rol ar trebui să joace Scripturile aici?
4. Încercați să vă amintiți ultima oară când ați decis să urmați o anumită direcție fără a consulta voia lui Dumnezeu! Care au fost consecințele?

Studiul 2, 5-11 octombrie

Lesson image

Trimestrul 4, 2025

Lecții de credință din cartea Iosua