Misiunea în beneficiul celor influenți

Text de memorat

„Şi ce ar folosi unui om __ toată lumea, dacă şi-ar pierde __? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16:26). 

Deși scrisă în urmă cu mulți ani, Biblia este dezvăluirea adevărului lui Dumnezeu pentru lumea noastră. Printre multele adevăruri pe care le dezvăluie se numără acela privitor la natura umană și că – fie în Iudeea secolului al VII-lea, fie în Brazilia secolului al XXI-lea – oamenii sunt în esență aceiași: păcătoși care au nevoie de harul divin.
Este valabil și în dreptul celor bogați și influenți. Cei bogați și influenți din vremurile biblice nu erau diferiți de cei bogați și influenți din vremurile moderne, mai ales în ce privește căutarea bogăției, faimei și puterii, adeseori (dar nu întotdeauna) în detrimentul celor vulnerabili. Așadar Dumnezeu este la fel de preocupat de mântuirea celor bogați și influenți cum este de mântuirea celor slabi și nevoiași. Scriptura oferă câteva exemple captivante de personaje care dețineau putere sau bogăție ori și una, și alta și câteva moduri în care Dumnezeu le-a folosit pentru a fi o binecuvântare pentru alții: Avraam, Isaac, Iov, Solomon și Iosif sunt doar câteva exemple. 
În această săptămână vom explora misiunea lui Dumnezeu în beneficiul celor bogați și influenți. Alătură-te nouă pentru a vedea cum Dumnezeu a atins inima acestor oameni și cum îi cheamă și îi pregătește pe adven­tiștii de ziua a șaptea să fie o mărturie vie pentru ei în zilele noastre. 

2-9 decembrie: Săptămâna de Rugăciune
 

Comentariu EGW

Cei care aparțin claselor înalte ale societății trebuie căutați cu o iubire duioasă, cu o atenție și o considerație frățească. Oamenii de afaceri, aflați în poziții înalte de răspundere, oamenii inventivi, cu aptitudini și capacități vaste și cu o profundă cunoaștere științifică, oamenii de geniu, învățătorii Evangheliei, a căror minte încă nu a fost atrasă spre adevărurile speciale pentru acest timp, trebuie să fie primii care să audă chemarea. Invitația Evangheliei trebuie să le fie adresată tuturor acestora. …
Cei care ocupă poziții înalte în lume, datorită educației, bogăției sau talentului lor, sunt rareori abordați în mod personal cu privire la interesele lor sufletești. Mulți lucrători creștini ezită să se apropie de această categorie de oameni. Dar nu ar trebui să fie așa. Dacă am vedea că un om se îneacă, nu am sta nepăsători, uitându-ne cum moare, doar pentru că este avocat, comerciant sau judecător. Dacă am vedea nişte oameni îndreptându-se grăbiţi spre marginea unei prăpastii, nu am ezita să-i avertizăm să se întoarcă, oricare ar fi fost poziția sau răspunderea lor. De aceea, nu ar trebui să ezităm să-i avertizăm pe oameni de pericolul în care se află sufletul lor. – Parabolele Domnului Hristos, p. 230

Există mulți … oameni pe care El dorește să-i aducă în legătură cu biserica Sa. Aceștia simpatizează cu poporul Domnului. Dar legăturile pe care le au cu lumea îi țin cu putere. Acești oameni au nevoie de curaj moral pentru a lua poziție alături de cei de condiție umilă. Ar trebui depus un efort deosebit pentru aceste suflete, care se află într-un așa de mare pericol din cauza răspunderilor și relațiilor lor.
Se spun multe cu privire la datoria noastră față de cei săraci neglijați, dar nu ar trebui acordată ceva mai multă atenție și bogaților neglijați? Mulți privesc această clasă ca fiind compusă din oameni lipsiți de speranță și fac puțin pentru a le deschide ochii acelora care, orbiți și amețiți de strălucirea slavei pământești, au pierdut veșnicia din calculele lor. Mii de oameni bogați au coborât în mormânt neavertizați. Dar, oricât de indiferenți ar părea, mulți dintre cei bogați au sufletele împovărate. „Cine iubește argintul nu se satură niciodată de argint și cine iubește bogăția multă nu trage folos din ea” (Eclesiastul 5:10). – Divina vindecare, p. 209-210
Mai este și o altă primejdie la care sunt expuși în special cei bogați … . În lume, mulți oameni prosperi, care n-ar ceda nicicând formelor obișnuite de viciu, sunt totuși nimiciți prin iubirea de bogății. Nu cupa cea goală este cel mai greu de dus, ci cupa care este plină ochi. Aceasta trebuie purtată într-un echilibru perfect. Nenorocirile și suferințele aduc dezamăgire și tristețe, dar prosperitatea este cea mai periculoasă pentru viața spirituală. …

Adesea, se solicită rugăciuni pentru cei ce suferă din cauza bolii sau a vreunei nenorociri; dar cel mai mult au nevoie de rugăciunile noastre oamenii prosperi și influenți. …
… Dar oamenii care stau, ca să zicem așa, într-un turn semeț și care, din cauza poziției lor, ar trebui să aibă o mare înțelepciune, aceștia sunt în cea mai mare primejdie. Dacă nu aleg să depindă de Dumnezeu, astfel de oameni vor cădea cu siguranță. – Divina vindecare, p. 211–212
 

Ca adventiști de ziua a șaptea, credem în ceea ce se cheamă „ispășire nelimitată”. Aceasta înseamnă că, spre deosebire de alți creștini, noi credem că moartea lui Hristos a fost pentru toată omenirea, nu doar pentru o categorie specială a celor care ar fi fost predestinați de Dumnezeu la mântuire. Pentru că Dumnezeu „voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului” (1 Timotei 2:4; vezi și 2 Petru 3:9), Isus S-a adus „jertf[ă] de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2:2). De aceea toți au fost aleși „în El […] înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4), chiar dacă nu toți Îl aleg la rândul lor. De aceea și găsim relatări în Biblie despre tot felul de oameni mișcați spre Dumnezeu.

1. Citește Daniel 4. Ce i se întâmplă împăratului și ce ne spune lucrul acesta despre mântuirea din dreptul unuia dintre cei mai puternici oameni din lume?

Judecata lui Dumnezeu a căzut asupra lui Nebucadnețar într-un mod asemănător cu cel asupra unor regi israeliți (vezi, de exemplu, 2 Cronici 32:25,26; 1 Împărați 14:21-31; 1 Samuel 28). Relatarea despre Nebucadnețar, care și-a venit în fire și L-a recunoscut pe Dumnezeul creator, ne arată că lui Dumnezeu Îi pasă de cei bogați și influenți la fel ca și de cei sărmani și nevoiași. În versetul 37, cel mai puternic bărbat de pe pământ declară: „Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!” (Daniel 4:37). Ce bine ar fi dacă cei bogați, influenți și aroganți dintre noi, muritorii, ar înțelege acest adevăr!

Ce putem învăța din acest fragment de istorie? În primul rând, că Dumnezeu folosește credincioși devotați, precum Daniel, drept punte spre inima necredincioșilor influenți. În al doilea rând, că Dumnezeu poate interveni direct în procesul de mărturisire pentru a impresiona inima necredincioșilor influenți. Nebucadnețar a fost smerit de Dumnezeu din cauza aroganței lui. Situația lui a fost una deosebit de dramatică, dar există și multe alte moduri în care cei bogați, puternici și aroganți pot fi smeriți.

Chiar dacă nu suntem bogați și influenți după standardele lumii, de ce trebuie să fim atenți să nu dovedim aceeași mândrie ca Nebucadnețar? De ce e posibil să ajungem la această atitudine mai ușor decât credem?

Comentariu EGW

Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie salvați, pentru că El a făcut totul dându-L pe singurul Său Fiu să plătească răscumpărarea omului. Cei care vor pieri vor pieri pentru că nu au vrut să fie adoptați și să devină copii ai lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Mândria îl împiedică pe om să primească prevederile mântuirii. Dar, prin meritele sale, omul nu va putea să stea în prezența lui Dumnezeu. Ceea ce îl face pe un om să fie plăcut lui Dumnezeu este harul lui Hristos, de care poate avea parte prin credința în Numele Lui. Nu faptele, nici sentimentele pline de avânt și fericire sunt dovada că omul este ales de Dumnezeu, pentru că cei aleși sunt aleși prin Hristos.
Isus spune: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Când un păcătos pocăit vine la Hristos, conștient de vinovăția și de nevrednicia sa și convins că merită să fie pedepsit, dar se sprijină pe harul și iubirea lui Hristos, el nu va fi niciodată respins. – Our High Calling, p. 78

În viața lui Daniel, dorința de a-I aduce slavă lui Dumnezeu era mai puternică decât orice. El a înțeles că stând în prezența unor oameni cu mare autoritate, dacă nu ar fi reușit să facă să fie recunoscut Dumnezeu ca sursă a înțelepciunii lui, ar fi fost un slujitor necredincios. Și această continuă recunoaștere a Dumnezeului cerului înaintea prinților și oamenilor de stat nu a micșorat nici cu o iotă autoritatea sa. Împăratul Nebucadnețar, înaintea căruia Daniel a onorat de atâtea ori Numele lui Dumnezeu, a fost în cele din urmă convertit și a învățat ceva: „Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor”. 
Împăratul de pe tronul Babilonului a devenit un martor pentru Dumnezeu, aducându-și mărturia cu elocvență și căldură, dintr-o inimă care se făcuse părtașă de îndurarea și harul, de dreptatea și pacea naturii divine. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ , vol. 4, p. 1170

În lucrarea pentru această clasă [a celor bogați și puternici], vor apărea multe descurajări, se vor face multe descoperiri ce vor sfâșia inima. Dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință. El poate și va lucra prin uneltele omenești la mințile oamenilor ale căror vieți au fost închinate câștigării de bani. 
Se vor face minuni prin convertiri sincere, minuni pe care acum nu le bănuim. Cei mai mari oameni de pe pământ nu se află dincolo de puterea unui Dumnezeu făcător de minuni. Dacă aceia care sunt împreună-lucrători cu El își vor face datoria cu credincioșie și curaj, Dumnezeu va converti oameni care ocupă locuri de răspundere, oameni cu influență și intelect strălucit. Prin puterea Duhului Sfânt, mulți vor fi conduși să accepte principiile divine. – Divina vindecare, p. 215–216
 

2. Citește 2 Împărați 5:1-19. Ce putem învăța din acest episod despre cum să îi evanghelizăm pe oameni?

În 2 Împărați 5:17-19, Naaman a formulat două cereri neobișnuite după ce Dumnezeu l-a vindecat de lepră. În primul rând, a cerut să ia pământ din Israel cât pot duce doi catâri, pentru a-l duce în Siria cu scopul de a se închina Dumnezeului celui viu. Deși era clar că Naaman credea acum în singurul Dumnezeu adevărat, această primă cerință a sa dovedește că, într-o anumită măsură, influențele păgâne încă îi dominau gândirea. Deși conștientiza realitatea că nu exista un alt Dumnezeu în afară de Domnul lui Israel, Naaman nu se eliberase de ideea că Dumnezeu ar fi fost, în anumite privințe, legat de teritoriul lui Israel. Astfel, în propria lui țară, voia să se închine lui Dumnezeu pe pământ israelit. 

A doua cerință a lui Naaman dovedește sinceritatea credinței lui. Deși se hotărâse să Îi slujească numai Dumnezeului lui Israel, Naaman și-a dat seama că, în țara lui idolatră, nu-i va fi ușor să-și pună în practică decizia. Mai mult, împăratul Siriei încă se închina zeului Rimon, iar printre atribuțiile lui Naaman era aceea de a-l escorta pe împărat. Naaman nu avea nici cea mai mică intenție de a-și neglija atribuțiile, dar nu voia să se considere că el s-ar pleca în închinare în fața lui Rimon (v. 17). Se închina și Naaman odată cu împăratul (v. 18)? Cert este că generalul cu conștiință sensibilă nu voia să ajungă cumva la urechile lui Elisei vorba că el ar fi făcut așa ceva.
Elisei a răspuns la rugămințile lui Naaman prin cuvintele: „Du-te în pace” (2 Împărați 5:19). „Aceste cuvinte nu trebuie considerate nici o aprobare, nici o dezaprobare a cerințelor lui Naaman de dinaintea plecării. El trebuia să plece liniștit, nu măcinat de îndoieli sau neobosită nesiguranță. Dumnezeu fusese bun cu el, iar el avea să se bucure de fericire și pace în cunoașterea și închinarea lui la Dumnezeu. Naaman era un nou-convertit, un om cu scrupule și conștiință, care avea să crească în forță și înțelepciune, dacă avea să se țină strâns de noua lui credință. Dumnezeu îi conduce pe nou-convertiți pas cu pas și știe momentul adecvat în care să le ceară o reformă într-o anumită privință. Acest principiu ar trebui avut în vedere întotdeauna de cei care sunt implicați în lucrarea de salvare a sufletelor” (Comentariul Biblic Adventist, vol. 2, p. 878).

Ce lecții putem învăța din acest episod despre faptul de a nu-i grăbi pe oameni, mai ales pe cei care vin dintr-un mediu sau o cultură necreștină?

Comentariu EGW

Puțini și-au dat seama de însemnătatea cuvintelor rostite de Hristos atunci când, în sinagoga din Nazaret, El S-a anunțat ca fiind Cel Uns. El Și-a făcut cunoscută misiunea Sa, aceea de a mângâia, de a binecuvânta și de a-i mântui pe cei întristați și păcătoși; și, apoi, văzând că mândria și necredința stăpâneau inimile ascultătorilor Săi, El le-a reamintit că, în trecut, Dumnezeu Se îndepărtase de poporul Său ales din cauza necredinței și a răzvrătirii lui și li Se descoperise celor din țările păgâne care nu au respins lumina cerului. Văduva din Sarepta și Naaman sirianul trăiseră potrivit întregii lumini pe care o avuseseră, de aceea ei au fost socotiți neprihăniți mai degrabă decât poporul ales al lui Dumnezeu, care se abătuse de la El și sacrificase principiile pentru o viață ușoară și onoare lumească. – Faptele apostolilor, p. 416 
Unii sunt în mod deosebit potriviți să lucreze pentru cei din clasele sociale superioare. Aceștia ar trebui să caute înțelepciune de la Dumnezeu, pentru a ști cum să ajungă la inima acestor oameni, nu doar să facă în mod întâmplător cunoștință cu ei, ci, printr-un efort personal și o credință vie, să trezească în aceștia nevoile sufletului, să-i călăuzească în cunoașterea adevărului, așa cum este el în Isus.

Mulți presupun că, pentru a-i contacta pe cei din înalta societate, trebuie adoptate un stil de viață și o metodă de lucru potrivite cu gusturile lor pretențioase. Se crede că, pentru acest lucru, este esențială aparența bogăției, clădirile scumpe, îmbrăcămintea costisitoare, trăsură și un anturaj monden, conformarea la obiceiurile lumești, poleiala artificială aînaltei societăți, cultura clasică, harul oratoriei. Acest lucru este o gre­șeală. Calea politicii lumești nu este calea lui Dumnezeu de a ajunge la inima celor din înalta societate. Ceea ce-i va mișca într-adevăr este prezentarea hotărâtă și fără egoism a Evangheliei lui Hristos. – Divina vindecare, p. 213

Adevărul trebuie să fie prezentat cu tact divin, cu blândeţe şi cu delicateţe. El trebuie să vină dintr-o inimă care a fost sensibilizată şi umplută cu compasiune. Noi trebuie să avem o comuniune strânsă cu Dumnezeu, pentru ca eul să nu se înalţe, cum s-a întâmplat cu Iehu, şi să revărsăm asupra celor din jur un torent de cuvinte nepotrivite, care nu sunt ca roua sau ca ploaia liniştită care înviorează plantele ofilite. Atunci când căutăm să câştigăm suflete la Hristos, cuvintele noastre trebuie să fie blânde, delicate. Dumnezeu va fi înţelepciune pentru cel care caută înţelepciunea din sursa divină. Trebuie să căutăm ocazii la tot pasul, să veghem în rugăciune şi să fim întotdeauna gata să răspundem oricui ne cere socoteală de nădejdea care este în noi, cu blândeţe şi cu teamă. Ca să nu creăm o impresie nefavorabilă asupra unui suflet pentru care a murit Hristos, trebuie să ne păstrăm inima înălţată spre Dumnezeu, astfel încât, atunci când apare ocazia, să putem rosti cuvântul potrivit la vremea potrivită. Dacă vă angajaţi astfel în lucrarea lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu va fi ajutorul vostru. Duhul Sfânt va aplica acelui suflet cuvântul rostit cu dragoste. Adevărul va avea o putere de trezire, când va fi rostit sub influenţa harului lui Hristos. – Mărturii, vol. 6, p. 400
 

Nicodim era un om cu studii. Un erudit, un om învățat. Biblia îl descrie drept „conducător al iudeilor” (Ioan 3:1, EDCR). Isus l-a numit „învățător al lui Israel” (Ioan 3:10). El înțelegea bine Biblia și avea o foame spirituală după Domnul. Din perspectivă umană, putea părea un urmaș al lui Dumnezeu. Ținea toate poruncile și era un lider respectat printre iudei. Era influent și bogat. Mulți vedeau în aceste trăsături semne că Dumnezeu îl binecuvântase. Dar se pare că aparențele nu erau decât atât – aparențe.

3. Citește Ioan 3:1-12. Ce transmite acest pasaj despre nevoile spirituale ale lui Nicodim și despre modul în care Isus le-a acordat atenție imediat?

Când a venit la Domnul Isus, Nicodim a încercat să păstreze aparențele. Dar Dumnezeu îi cunoștea inima. Tot la fel, Dumnezeu cunoaște inima și nevoile tuturor oamenilor bogați și influenți, indiferent de mediul din care provin. Nicodim a venit la Isus pentru că fusese convins de învățăturile Lui. Mândria îl împiedica să Îl mărturisească deschis pe Isus Hristos ca Domn, dar noaptea aceea l-a schimbat pentru totdeauna. Chiar și după ce s-a convins că Isus fusese trimis de Dumnezeu, Nicodim tot nu a recunoscut deschis că era un adept al lui Isus Hristos.

4. Citește Ioan 7:43-52 și Ioan 19:39. Ce ne spun aceste texte despre Nicodim și Domnul Isus?

Putem vedea în aceste versete că Nicodim fusese, evident, puternic influențat de Domnul Isus. Nicodim a căutat să Îl protejeze pe Isus în timpul vieții Sale, apoi să Îl onoreze și după moartea Sa. Fără îndoială, Isus impresionase inima lui Nicodim, care, cu toate studiile și cu­noștințele lui, avea o mare nevoie de Mântuitorul, la fel ca noi toți.
 

De ce trebuie să avem grijă să nu cădem în capcana gândirii că, pentru că „avem adevărul” (pe care chiar îl avem), simpla cunoaștere a acestui adevăr este suficientă pentru a ne mântui? Cum vor fi pierdute multe suflete care au avut mai mult decât suficientă cunoaștere pentru a fi mântuite, inclusiv soliile celor trei îngeri?

Comentariu EGW

Succesul soliei Evangheliei nu depinde de discursuri erudite, de mărturii elocvente sau de argumente profunde. El depinde de simplitatea mesajului și de felul în care este adaptat la nevoile celor care flămânzesc după pâinea vieții. „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Aceasta este dorința sufletului. 
Mii de oameni pot fi abordaţi în maniera cea mai simplă și mai umilă. Adesea, intelectualii cei mai educați, cei care sunt priviți de lume ca fiind oamenii cei mai talentați, sunt înviorați de cuvintele simple ale unei persoane care Îl iubește pe Dumnezeu și care poate vorbi despre iubirea Sa la fel de natural cum vorbeşte un om lumesc despre lucrurile care îl interesează cel mai mult pe el. – Parabolele Domnului Hristos, p. 231–232

Nicodim era un membru al Sinedriului și împreună cu alții fusese mișcat de învățătura lui Isus. Fiind martor al lucrărilor minunate ale lui Hristos, în mintea lui s-a întipărit convingerea că Acesta era Trimisul lui Dumnezeu. Prea mândru pentru a recunoaște pe față că era atras de Învățătorul Galileean, a căutat să aibă o convorbire cu El în ascuns. În această convorbire, Isus îi descoperise planul mântuirii, cum și misiunea Sa în lume; cu toate acestea, Nicodim ezitase. El a ascuns adevărul în inima sa și, timp de trei ani, nu s-au văzut decât puține roade. … Când, în cele din urmă, Hristos a fost înălțat pe cruce, Nicodim și-a amintit de cuvintele pe care El i le spusese în timpul convorbirii din noaptea aceea, pe Muntele Măslinilor: „După cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului” (Ioan 3:14) și atunci L-a a văzut în Isus pe Mântuitorul lumii. …

Acum, când iudeii căutau să nimicească tânăra biserică, Nicodim s-a ridicat în apărarea ei. Fără precauție și șovăială, el a încurajat credința ucenicilor și și-a folosit averea pentru a sprijini biserica din Ierusalim și înaintarea lucrării Evangheliei. Aceia care altădată i-au dat cinste, acum își băteau joc de el și-l prigoneau; el a devenit sărac în bunurile lumii acesteia, totuși nu a șovăit în apărarea credinței sale. – Faptele apostolilor, p. 104–105
Experiența apostolului Pavel la întâlnirea sa cu filosofii din Atena prezintă o lecție pentru noi. Prezentând Evanghelia înaintea adunării din Areopag, Pavel a întâmpinat logica pe tărâmul logicii, știința cu știință, filosofia cu filosofie. Cei mai înțelepți ascultători ai săi au fost uimiți și reduși la tăcere. Cuvintele sale nu admiteau replică. Dar efortul acesta a adus puține roade. Puțini au fost convinși să accepte Evanghelia. Din acel moment, Pavel a adoptat o manieră diferită de lucru. El a evitat argumentele sofisticate și dezbateri ale teoriilor și i-a îndreptat pe oameni cu simplitate, către Hristos ca Mântuitor al păcătoșilor. …
Cei care lucrează pentru clasele sociale superioare să se poarte cu demnitate, amintindu-și că tovarășii lor sunt îngerii. Vistieria minții și a inimii lor să fie plină de „stă scris”. Atârnați în sala memoriei cuvintele prețioase ale lui Hristos. Ele trebuie prețuite cu mult mai mult decât aurul sau argintul. – Divina vindecare, p. 214–215
 

5. Citește Matei 19:16-22. Ce lecții putem învăța din acest fragment în care, spre deosebire de Nicodim, cineva nu L-a acceptat pe Domnul Isus?

Interacțiunea lui Isus cu tânărul conducător bogat ne arată cât de periculoasă poate fi capcana bogăției. Să luăm aminte la aceste cuvinte: „Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19:24)! Aceasta, desigur, nu înseamnă că cei bogați nu pot fi mântuiți, ci doar că, dacă acești oameni nu sunt atenți, bunurile lor pot fi cu adevărat un impediment în calea mântuirii. 
La sfârșit de tot, bogații și săracii se confruntă cu aceeași soartă: mormântul. Aceasta înseamnă că cei bogați au o la fel de disperată nevoie de mântuire ca oricine altcineva. Indiferent ce pot cumpăra, banii nu pot cumpăra scutirea de moarte. Această scutire vine ca un dar, oferit fără plată de Isus oricui îl cere prin credință. „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11:25). 

6. Citește Luca 19:1-10. Care este elementul decisiv în acest fragment, care îl deosebește de fragmentul despre tânărul bogat?

Zacheu a reacționat față de Isus așa cum, din nefericire, n-a reacționat și tânărul bogat. Observăm că Isus nu i-a spus lui Zacheu să vândă ce avea și să dea săracilor, așa cum i-a spus tânărului bogat. Isus trebuie să fi știut cât de legat era tânărul bogat de banii săi, de aceea i-a și spus ce i-a spus. În schimb, deși nu știm tot ce s-a discutat când Isus Se afla acasă la el, Zacheu a fost în mod evident convins de Isus și și-a dat seama că trebuia să facă anumite schimbări, mai ales legate de bunurile materiale pe care le deținea. 

„Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16:26). Ce ar trebui să ne transmită aceste cuvinte?

Comentariu EGW

… Iosif din Arimateea și Nicodim au venit în ajutorul ucenicilor. Acești oameni erau membri ai Sinedriului și, ca urmare, erau cunoscuți de Pilat. Amândoi erau oameni avuți și cu influență. Ei erau hotărâți ca trupul Domnului Isus să aibă parte de o înmormântare onorabilă.
Iosif a mers plin de îndrăzneală la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus. …
Nici Iosif, nici Nicodim nu-L primiseră pe față pe Mântuitorul în timp ce El era în viață. Știau că un asemenea pas i-ar fi exclus din Sinedriu și au sperat că-L puteau proteja prin influența lor în consfătuirile acestuia. Pentru un timp, se părea că izbutiseră, dar preoții cei șireți, văzând că ei Îl favorizează pe Hristos, le-au dejucat planurile. Isus a fost condamnat și dat să fie răstignit în absența lor. Acum, văzând că era mort, nu și-au mai ascuns deloc atașamentul față de El. – Hristos, Lumina lumii, p. 773
Avem nevoie de o putere care să vină asupra noastră şi să ne determine să manifestăm o credinţă fierbinte şi sârguincioasă. Dacă vom fi botezaţi cu Duhul Sfânt, chipul lui Hristos, nădejdea slavei, va fi format în noi. Atunci, Îl vom prezenta pe Hristos ca fiind obiectul divin al credinţei şi al iubirii noastre. Vom vorbi despre Hristos, ne vom ruga lui Hristos şi cu privire la Hristos. Vom lăuda Numele Său cel sfânt. Le vom înfăţişa oamenilor minunile Sale, renunţarea la sine şi sacrificiul de sine pe care le-a dovedit El, suferinţele Sale, răstignirea Sa, învierea şi înălţarea Sa triumfătoare la cer. Acestea sunt subiectele inspiratoare ale Evangheliei, care vor stârni dragoste şi un zel fierbinte în fiecare inimă. …

Pentru a-i învăţa pe alţii despre Isus, avem nevoie de o legătură vie cu Dumnezeu. Atunci, vom putea să prezentăm o experienţă personală vie, arătând ce înseamnă Hristos pentru noi prin credinţă. Dacă L-am primit pe Hristos, putem să vorbim cu un zel divin despre prezenţa continuă a puterii Sale în noi. Oamenii trebuie să fie atraşi la Hristos. Eficienţa jertfei Sale ispăşitoare trebuie să fie subliniată mereu.
Adevăraţii ucenici, care stau la picioarele lui Hristos, descoperă comorile preţioase ale adevărului pe care l-a rostit Mântuitorul nostru, înţeleg semnificaţia lor şi preţuiesc valoarea lor. Pe măsură ce ajung să fie din ce în ce mai smeriţi şi din ce în ce mai dispuşi să se lase învăţaţi, mintea lor va fi deschisă pentru a descoperi lucrurile minunate ale Legii Sale, deoarece Hristos le-a prezentat în afirmaţii clare şi precise. – Solii alese, cartea 3, p. 186–187 
Dacă am putea înțelege cu câtă seriozitate a lucrat Isus pentru a semăna în lume sămânța Evangheliei, am lucra neobosiți pentru a le duce pâinea vieții sufletelor care pier.
Observați spiritul marelui Maestru-Lucrător. Învățați de la Prietenul păcătoșilor cum să le slujiți celor bolnavi de păcat. Inima Domnului a fost întotdeauna foarte sensibilă față de suferința omenească. …

Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să lucreze pentru cei din clasa de sus, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să se lege de cei onorați de lume și să depindă de ei pentru putere, influență și succes. Adesea, Dumnezeu va atinge inima celor aflați în poziții de răspundere să le acorde favoare celor din poporul Său care păzesc poruncile Sale. Dar, când Îl nesocotesc pe Dumnezeu pentru a cere să fie recunoscuți de oamenii lumii, slujitorii Săi schimbă puterea pentru slăbiciune. – The Upward Look, p. 330–331
 

Isus știa cum să Se facă prieten cu cei care aveau puterea. Oamenii influenți care veneau la Domnul Isus pentru ajutor simțeau cu siguranță că Lui Îi păsa de ei. De asemenea, mulți dintre cei bogați și puternici nu veneau deschis la Isus imediat; așteptau până când erau siguri că Isus este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu. Așa s-a întâmplat atât cu Nicodim, cât și cu Iosif din Arimateea.

7. Citește Matei 27:57-60 (vezi și Marcu 15:43-47; Luca 23:50-53 și Ioan 19:38-42). Ce ne spune acest episod despre cum a folosit Dumnezeu un om bogat care fusese clar influențat de Isus?

Până la acest moment nu s-a pomenit nimic despre Iosif din Ari­ma­teea. Brusc, apare acest om bogat, aproape de nicăieri, și este folosit pentru a se împlini profeția. Dumnezeu i-a folosit, îi folosește și va continua să îi folosească pe bogați pentru scopurile Sale. Prin urmare, trebuie să avem o misiune care îi vizează și pe ei.
Punctul de plecare poate fi una dintre fazele cele mai dificile în împrietenirea cu oamenii influenți. În general, este mai bine să nu ne ducem noi la ei, ci să-i lăsăm pe ei să vină la noi. Isus așa a făcut; ei au ajuns să fie martori la mesajul Lui, la vindecările Lui și la puterea Lui primită de la Dumnezeu. Din culise, ei au fost convinși că El este adevăratul Fiu al lui Dumnezeu. Din mai multe motive, oamenii cu influență vor căuta să se asocieze cu o lucrare autentică. Aceștia vor să fie parte dintr-o acțiune pozitivă care schimbă viața oamenilor. În acest fel știu că își pot schimba și propria viață. Este un mod subtil prin care cei bogați și influenți pot primi ajutorul de care au nevoie fără a-și dezvălui public nevoile.
A doua etapă este aceea de a demara o acțiune autentică drept mijloc prin care cei bogați și influenți să fie parte din lucrarea lui Dumnezeu. Să ne luăm timp să investim în viața oamenilor cu bani și putere! 

Implică-te!  Adaugă pe lista ta zilnică de rugăciune pe cineva care se află într-o poziție influentă, care nu este credincios și cu care ai putea intra în contact din când în când. Gândește-te ce lucru specific să Îi ceri lui Dumnezeu cu privire la această persoană.

Implică-te și mai mult!  Roagă-te intens pentru cineva aflat într-o poziție de conducere – chiar dacă este o persoană pe care poate nu ai întâlnit-o niciodată Apoi scrie-i o scrisoare sau un e-mail și spune-i c33ă te rogi pentru ea. 
 

Comentariu EGW

Există o lucrare care trebuie făcută pentru cei bogați. Ei au nevoie să fie conștientizați cu privire la responsabilitatea lor, arătându-li-se că lorle-au fost încredințate darurile cerului. Oamenilor înstăriți trebuie să li se amintească faptul că vor trebui să dea socoteală în fața Aceluia care îi va judeca pe cei vii și pe cei morți. Ei au nevoie de lucrarea voastră,făcută cu iubire și temere de Dumnezeu. Prea adesea, acești oameni se încred în bogățiile lor și nu sunt conștienți de pericolul în care se află.Ochii minții lor trebuie atrași spre lucrurile care au o valoare nepieritoare. Ei trebuie să recunoască autoritatea Celui ce reprezintă adevărata bunătate și care spune: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară”(Matei 11:28-30). – Parabolele Domnului Hristos, p. 230

Chiar și tânărul [bogat] Îl admira pe Domnul Hristos. Inima lui era atrasă de Mântuitorul. Dar el nu a fost gata să accepte principiul Său cu privire la sacrificiul de sine. El a dorit viața veșnică, dar nu a fost dispus să primească în suflet acea iubire neegoistă, care înseamnă viața, și s-a îndepărtat întristat de Domnul Hristos. 
În timp ce tânărul pleca, „Isus a luat din nou cuvântul și le-a zis: «Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogății să intre înÎmpărăția lui Dumnezeu. Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile unui ac, decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu.» Ucenicii au rămas și mai uimiți”. Ei și-au dat acum seama că erau și ei cuprinși în solemna avertizare. În lumina cuvintelor Mântuitorului, taina lor, dorința lor de putere și bogăție a fost dată pe față. – Parabolele Domnului Hristos, p. 393-394
Biblia nu condamnă niciun om pentru că este bogat, dacă și-a câștigat bogățiile în mod cinstit. Nu banii, ci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. Dumnezeu este Acela care le dă oamenilor puterea să facă avere, și, în mâinile celui care acționează ca administrator al lui Dumnezeu, folosindu-și mijloacele în mod dezinteresat, bogăția este o binecuvântare atât pentru posesorul ei, cât și pentru lume. Însă mulți, absorbiți de interesul lor pentru comori lumești, devin insensibili față de cerințele lui Dumnezeu și nevoile semenilor lor. Ei își privesc bogăția ca pe un mijloc de a se autoglorifica. Ei strâng casă după casă, pământ lângă pământ; își umplu căminele cu lux, în timp ce pretutindeni în jurul lor sunt ființe omenești aflate în mizerie și ticăloșie, în boală și pe moarte. Aceia care își dedică astfel viețile slujirii eului nu dezvoltă în ființa lor atributele lui Dumnezeu, ci atributele celui rău.

Acești oameni au nevoie de Evanghelie. Au nevoie ca ochii să le fie întorși de la deșertăciunea lucrurilor materiale, pentru a privi către valoarea bogățiilor nepieritoare. Au nevoie să deprindă bucuria de a dărui, binecuvântarea de a fi împreună-lucrători cu Dumnezeu. – Divina vindecare, p. 212-213
 

Citește Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „Lucrarea pentru cei bogați”, p. 209-216.
Iubirea lui Isus este aceeași pentru oamenii săraci din această lume ca și pentru cei bogați și influenți. El a murit atât pentru prinți, cât și pentru cerșetori. Isus știa modul cel mai eficient de a le atinge inima. El ne-a avertizat că „mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu” (Marcu 10:25). În această săptămână suntem provocați să ducem Evanghelia lui Isus Hristos la oamenii puternici și bogați. Aceștia au la fel de multă nevoie de mântuire ca oricine altcineva, chiar dacă, din nefericire, s-ar putea să nu își dea seama de ea din cauza „siguranței” pe care cred că le-o oferă bogăția lor.
„Se spun multe cu privire la datoria noastră față de săracii neglijați, dar oare nu ar trebui acordată ceva mai multă atenție bogaților neglijați? Mulți consideră că această categorie este fără speranță. […] Mii de oameni bogați au coborât în mormânt neavertizați. Dar, oricât de indiferenți ar părea, mulți dintre cei bogați au sufletul împovărat” (Ellen G. White, Divina vindecare, p. 210).

Studiu zilnic:
Cântarea cântărilor 4
Cântarea cântărilor 5
Cântarea cântărilor 6
Cântarea cântărilor 7
Cântarea cântărilor 8
Isaia 1
Isaia 2
Ellen G. White, Divina vindecare, secți­unea „Misionarii medicali și lucrarea lor”, capitolul „Învățarea și vindecarea” (până la „O viață cu un orizont deschis”).

1. Cu ce fruct este asemănat obrazul iubitei?

2. Câte împărătese, țiitoare și fete avea iubitul? 

3. Ce băutură ar învăța iubita să-i dea iubitului ei? 

4. Ce profeție despre geografia muntelui Casei Domnului face Isaia?

5. Care este marele obiectiv al reformei?

Comentariu EGW

Studiu suplimentar - Istoria mântuirii, „Îngroparea”, p. 227–229.
 

Privire generală
Textul de memorat din această săptămână face parte din cuvântarea Domnului Isus despre costurile uceniciei. În învățăturile Sale despre ucenicie, Isus a menționat în mod regulat nevoia de a lua în considerare costurile urmării Sale, care ar putea fi destul de mari. Matei 16:24-28 și Luca 14:25-33 sunt două pasaje-cheie pentru înțelegerea a ceea ce înseamnă pentru cineva să Îl urmeze pe Isus (vezi și Marcu 8:34-37; Luca 9:23-35). Este important să observăm că Domnul nu spune despre bani că sunt răi și nici nu îi condamnă pe cei bogați. El doar ne avertizează să nu ne lăsăm bunurile să stea în calea căutării veșniciei alături de El. Niciunul dintre lucrurile pe care banii le pot cumpăra – plăceri, putere, renume – nu ne va face niciun bine în cele din urmă dacă, din cauza lor, pierdem veșnicia.
Deși nu îi condamnă pe bogați, Biblia ne avertizează cu privire la potențialele pericole. Conform lui Pavel, este rea iubirea de bani, nu banii în sine (1 Timotei 6:10). Oamenii bogați și influenți, la fel ca cei săraci și slabi, sunt deopotrivă bineveniți în împărăția lui Dumnezeu. După cum și-a dat seama Petru în casa lui Corneliu, „Dumnezeu nu este părtinitor, ci […] în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănire este primit de El” (Faptele 10:34,35). Dumnezeu este la fel de preocupat de salvarea celor bogați și influenți, precum este de salvarea celor săraci și slabi.

Comentariu
Costurile uceniciei 
În Matei 16:24, se folosește un limbaj extrem pentru a scoate în evi­dență natura nenegociabilă a costului uceniciei: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze” (vezi și Luca 14:26,27). Isus nu a vrut ca oamenii să Îl urmeze numai din dorința de a profita de minunile pe care El le înfăptuia. O relație cu El care să aibă drept scop îndeplinirea dorințelor noastre ar însemna o relație oportunistă. În schimb, El dorește ca urmașii Săi să moară zilnic față de interesele proprii, față de dorințele egoiste și față de orice ambiții care ar sta în calea relației cu El. Chemarea la a-și calcula costurile faptului de a-L urma era o invitație la a înțelege și a fi de acord cu termenii uceniciei. 
De asemenea, Domnul Isus le cere urmașilor Săi un devotament care să depășească instinctul de a-și proteja propria viață. Ucenicii trebuie să pună fidelitatea față de Isus mai presus de viața însăși. Ca simbol al unei morți inevitabile și chinuitoare, luarea crucii pentru a-L urma pe Isus simbolizează angajamentul de a plăti cel mai înalt preț pentru ucenicie. La fel cum purtarea unei cruci propriu-zise era un act de supunere față de romani, purtarea crucii pentru a-L urma pe Isus sugerează supunerea în totalitate față de El. Ucenicia nu înseamnă a-L avea pe Domnul la cheremul nostru, ci a-I ceda Lui stăpânirea asupra a tot ce ne aparține. Isus Se exprimă direct și categoric pentru că nu vrea ca cineva să se angajeze să-I fie ucenic și mai târziu să fie surprins de costurile acestui lucru. El nu vrea ca ucenicii Săi să fie dominați de altceva sau de altcineva în afară de El.

În Luca 14 sunt menționate două absoluturi în raport cu costul de a fi ucenic. Primul absolut este „cineva” (v. 26) și „oricine” (v. 27). În loc să facă referire doar la un grup select, pronumele „cineva” și „oricine” înseamnă că acest cost al uceniciei se aplică oricărei persoane care dorește să Îl urmeze pe Isus indiferent de poziția ei socială. Al doilea absolut este „se leapădă de tot ce are” (v. 33). Renunțarea la tot pentru a-L urma pe Isus nu înseamnă doar renunțarea fizică la ceva, ci renunțarea și cu sufletul la acel lucru astfel încât omul în cauză să nu mai fie stăpânit de respectivul lucru. Practic, celor care se gândeau să Îl urmeze, Isus le solicită să își lase interesele deoparte și să adopte interesele Lui. Acest absolut accentuează faptul că un ucenic nu ar trebui să permită ca ceva să stea în calea predării sale complete lui Isus. Domnul Se așteaptă ca fiecare persoană care dorește să Îl urmeze să fie întru totul dispusă, în orice moment, să renunțe la toate relațiile ei, la toate bunurile ei și chiar la viață în sine. Hristos cere de la fiecare persoană care dorește să Îl urmeze o schimbare a atitudinii care duce la un angajament zilnic de a fi a Lui cu orice preț. Această așteptare divină este un avertisment, ca fiecare persoană care dorește să fie ucenicul Lui să nu facă din El un mijloc pentru îndeplinirea propriilor interese. Isus așteaptă ca ucenicii Săi să își înlocuiască voia proprie cu voia Lui și să Îi predea Lui întru totul controlul destinului lor.

Lui Dumnezeu Îi pasă de cei bogați și influenți
Dumnezeu este la fel de preocupat de mântuirea celor bogați și puternici cum este de mântuirea celor slabi și neajutorați. Hristos a murit pentru toți oamenii, indiferent de mediul din care provin, indiferent de etnia lor, de sexul lor sau de statutul lor social. Sângele Lui are merite suficiente pentru răscumpărarea fiecărei ființe umane din pierzania păcatului. În consecință, fiecare persoană are acces, fără plată, la oferta Lui de iertare și împăcare cu Dumnezeu. Altfel spus, aria de acoperire a ispășirii lui Hristos este nelimitată; aceasta este accesibilă universal, deopotrivă celor săraci și celor bogați (Ioan 3:16; 2 Corinteni 5:15; 1 Timotei 2:3-6). Deși o căutare online după „Lui Dumnezeu Îi pasă de cei bogați și influenți” generează un număr neglijabil de rezultate în comparație cu o căutare după „Lui Dumnezeu Îi pasă de săraci”, ar trebui accentuat faptul că lui Dumnezeu Îi pasă de fiecare ființă umană, în virtutea faptului că este creată după chipul Său și în virtutea morții înlocuitoare a lui Hristos pentru ea. Deși nu toți oamenii vor fi mântuiți, fiecare om care a trăit vreodată sau care trăiește acum a avut sau are acces la Dumnezeu, fie prin revelația generală (natura), fie prin revelația particulară (lucrarea providențială a lui Dumnezeu printre cei neconvertiți), fie prin revelația specială (Isus Hristos și Scriptura). În Faptele 14:17 se spune că Dumnezeu nu S-a lăsat fără martori printre oameni. În cer, vor fi atât oameni care au fost miliardari în viața lor de pe pământ, cât și oameni care au trăit în sărăcie lucie. Printre cei răscumpărați vor fi atât oameni care erau considerați minți sclipitoare pe pământ, cât și oameni care nu au învățat niciodată să citească sau să scrie. 
Scriptura menționează indivizi bogați și influenți care L-au iubit pe Dumnezeu și s-au temut de El. Printre exemplele din Vechiul Testament se numără: Avraam, Isaac, Iov și David. Exemplele din Noul Testament îi includ pe: Matei (Matei 9:9), vameșul Zacheu (Luca 19:1,2), apostolul Pavel (Faptele 9), eunucul etiopian (Faptele 8:26-40) și centurionul Corneliu (Faptele 10). Acești ucenici au fost speciali nu datorită a ceea ce aveau, cât datorită relației lor speciale cu Dumnezeu, în ciuda bogăției lor.
Pe lângă exemplele de mai sus de oameni bogați și influenți care nu au lăsat ca bogăția și puterea să stea în calea relației lor cu Dumnezeu, există și exemplul celor care s-au lăsat împiedicați de bogăție să își predea viața Domnului. Un exemplu bine cunoscut este tânărul bogat care a respins invitația lui Isus de a-L urma, după ce a întrebat ce trebuia să facă pentru a moșteni viața veșnică. În ciuda respingerii invitației pe care i-a făcut-o Isus, Marcu 10:21 spune că Isus tot l-a iubit pe tânărul bogat. Doar pentru că Învățătorul i-a cerut acestuia să vândă tot ce avea și să-și dea veniturile săracilor înainte de a-L urma nu înseamnă că oamenii bogați nu pot fi ucenici ai Săi. În acest caz particular, problema era că bogățiile acestui tânăr erau un obstacol în calea predării inimii sale lui Dumnezeu. Inima tânărului era atât de prinsă de marea lui bogăție încât a devenit obiectul loialității sale supreme.

Contează momentul când ne transmitem mesajul 
După vindecarea lui de lepră, Naaman a avut două rugăminți care ar suna cât se poate de ciudat în zilele noastre: (1) a cerut să ia din Israel pământ cât pot căra doi măgari pentru a-l duce în Siria ca semn al angajamentului său de a nu se închina niciunui alt dumnezeu în afara Dumnezeului celui viu, Cel căruia se închina Israel (2 Împărați 5:17) și (2) a cerut permisiunea ca, împreună cu împăratul pe care îl slujea, să facă plecăciuni la altarul lui Rimon, dar nu ca act de închinare, ci ca parte din fișa postului. La urma urmei, el era mâna dreaptă a împăratului și trebuia să fie alături de el oriunde mergea acesta (2 Împărați 5:18).
Și de parcă aceste două cerințe nu ar fi suficient de ciudate, răspunsul lui Elisei la cererea lui Naaman va tulbura multe cercuri misionare din zilele noastre: „Du-te în pace” (2 Împărați 5:19). Răspunsul incredibil al lui Elisei nu a fost o încurajare pentru Naaman să își continue practicile idolatre. Cel mai probabil, Elisei avea încredere că Dumnezeu avea să continue să lucreze în viața lui Naaman. Prin mărturisirea lui, Naaman făcuse un pas uriaș înainte în parcursul său spiritual. Dumnezeu Însuși orchestrase această întâlnire cu Elisei. Elisei a salutat acel progres și probabil s-a gândit că nu era înțelept să treacă prea repede la alte aspecte ale credinței, pe care Naaman nu era încă pregătit să le accepte. 
Același principiu cu privire la transmiterea valorilor se găsește în Ioan 16:12, unde, după trei ani și jumătate de îndrumare a ucenicilor Săi, Isus le spune că mai are multe lucruri să le dezvăluie, dar că nu le va dezvălui, pentru că nu sunt încă pregătiți să le înțeleagă. Isus le cunoștea capacitatea de înțelegere a noului adevăr. El a ales să le descopere numai ceea ce credea El că era esențial pentru ei la momentul acela, lăsând restul pentru lucrarea Duhului Sfânt în viața lor. Ellen G. White ne sfătuiește: „Deși trebuie să fie fidel în prezentarea Evangheliei, acela care prezintă adevărul să nu îl toarne într-o așa mare măsură încât oamenii să nu îl poată înţelege, deoarece pentru ei este nou și greu de înţeles” (Evanghelizare, p. 202).

Aplicație
O parte importantă din existența umană se învârte în jurul banilor: câștigarea lor, cheltuirea lor, economisirea unei părți din câștiguri și dăruirea unei părți, în primul și primul rând ca zecimi și daruri. Banii și în mod special modul în care ne raportăm la ei nu ar trebui tratați cu superficialitate. Oamenii bogați nu sunt singurii care se confruntă cu pericolul de a fi hipnotizați de bunurile pământești. Oamenii săraci pot deveni și ei sclavii puținului pe care îl au sau ai dorinței de a dobândi mai mult, până într-acolo încât să fie în pericol să piardă din vedere veșnicia.
În calitate de creștini, este important ca modul în care ne raportăm la bani și la ceea ce aceștia pot cumpăra să nu ne afecteze relația cu Dumnezeu. Iată două lucruri de reținut în raport cu banii: (1) fragilitatea investițiilor pământești, în sensul că toate lucrurile pe care lumea le are de oferit (plăcere, siguranță, putere etc.) sunt efemere și (2) faptul că, în ziua în care ne vom prezenta înaintea lui Dumnezeu și vom da socoteală de viața noastră, vom fi evaluați după sănătatea sufletului nostru, nu după averea adunată.
Pentru că nu face deosebire între oameni, Dumnezeu dorește ca și oamenii cu bani și cu putere să devină ucenici ai lui Hristos. Lui Dumnezeu Îi pasă cel mai mult de ceea ce se află nu în mâna unui om, ci în inima lui. Exemple biblice de oameni bogați și influenți ne învață că această categorie de persoane poate fi și receptivă la Evanghelie. Este responsabilitatea credincioșilor devotați să se roage ca Dumnezeu să intervină direct în procesul de mărturisire a credinței, pentru a ajunge la necredincioșii influenți, precum și să se lase în voia Duhului pentru a deveni punți prin care aceștia să fie abordați.