Moartea într-o lume a păcatului

Domnul Hristos a fost Agentul divin prin care Dumnezeu a adus la existență universul (Ioan 1:1-3,10; Coloseni 1:16; Evrei 1:2). Dar, când Dumnezeu Tatăl I-a conferit această onoare specială lui Hristos și a anunțat că împreună aveau să creeze această lume, „Lucifer a fost invidios pe Isus Hristos” (Ellen G. White, Istoria mântuirii, p. 14) și a complotat împotriva Lui. După ce a fost alungat din cer, Satana a decis „să distrugă fericirea lui Adam și a Evei” pe pământ și așa să producă „durere în cer”. El și-a imaginat că, „dacă putea să-i ademenească [pe Adam și pe Eva] la vreun fel de neascultare, Dumnezeu urma să găsească o modalitate prin care să poată fi iertați, ca apoi el însuși și toți îngerii căzuți să poată, într-un mod echitabil, să beneficieze împreună cu ei de mila lui Dumnezeu” (Ibidem, p. 27). Conștient de strategia lui Satana, Dumnezeu i-a avertizat pe Adam și pe Eva să nu se expună ispitei (Geneza 2:16,17). Aceasta înseamnă că și atunci când lumea era perfectă și nevinovată existau deja restricții clare pentru oameni.

1 – 8 octombrie: Săptămâna de Consacrare Personală

De înțeles:

Căderea lui Adam și a Evei, modul în care păcatul și moartea au pus stăpânire pe lumea noastră și cum Dumnezeu a sădit o sămânță de speranță pentru omenire încă din Eden.

Comentariu EGW

Când toți îngerii s-au plecat înaintea lui Isus pentru a recunoaște supremația Lui, înalta autoritate și domnia Sa de drept, [Satana] s-a plecat și el împreună cu ei, deși inima lui era plină de invidie și ură. Domnul Hristos fusese chemat să participe la sfatul special al lui Dumnezeu cu privire la planurile Sale, iar Lucifer nu știa nimic despre ele. El nu a înțeles, nici nu i s-a îngăduit să cunoască scopurile lui Dumnezeu. Însă Hristos era recunoscut ca suveran al cerului, iar puterea și autoritatea Sa erau recunoscute ca fiind la fel ca ale lui Dumnezeu Însuși. Lucifer credea că el era cel favorizat în cer printre îngeri. El fusese foarte onorat, dar faptul acesta nu l-a făcut să aibă simțăminte de recunoștință și laudă față de Creatorul său. El a aspirat să ajungă la poziția înaltă pe care o deținea Însuși Dumnezeu. El s-a simțit strălucit în măreția lui. … El fusese lângă Marele Creator, iar razele de lumină pline de slavă care Îl înconjurau fără încetare pe Dumnezeul cel veșnic străluciseră asupra lui într-o modalitate deosebită. El s-a gândit la felul în care îngerii ascultaseră cu plăcere și promptitudine poruncile lui. Nu erau veșmintele lui luminoase și frumoase? Ca urmare, de ce trebuia Hristos să fie onorat mai presus de el? – Istoria mântuirii, p. 14

În mijlocul grădinii, lângă pomul vieții, se afla pomul cunoștinței binelui și răului. Acest pom a fost rânduit special de Dumnezeu pentru a fi garanția ascultării, a credinței și a dragostei față de El. Dumnezeu le-a poruncit primilor noștri părinți să nu mănânce din pomul acesta, nici să nu îl atingă, ca să nu moară. El le-a spus că pot să mănânce cât doresc din toți pomii din grădină, cu excepția acestuia, dar, dacă vor mânca din pomul acesta, vor muri negreșit.

Când au fost așezați în grădina aceea frumoasă, Adam și Eva au avut tot ce doreau pentru fericirea lor. Totuși, în planurile Sale atotînțelepte, înainte de a putea să le acorde siguranța veșnică, Dumnezeu a ales să pună la încercare credincioșia lor. Ei urmau să beneficieze de favoarea Sa și să stea de vorbă cu El. Totuși, Dumnezeu nu a exclus posibilitatea ca ei să intre în contact cu răul. Lui Satana i s-a îngăduit să-i ispitească. Dacă aveau să reziste încercării, urmau să beneficieze de favoarea neîntreruptă a lui Dumnezeu și a îngerilor din cer. – Istoria mântuirii, p. 24

Lumea ieșită din mâna Domnului era perfectă (Geneza 1:31). Moartea era o experiență necunoscută lui Adam și Evei. În acest context, Dumnezeu a venit în Eden și a emis următoarea avertizare.

1. Citește Geneza 2:16,17. Cum se prezintă aici realitatea voinței libere în contextul perfecțiunii din Eden? Cu alte cuvinte, de ce să fi fost nevoie ca Dumnezeu să-i avertizeze, dacă ei nu ar fi putut alege liber?

La puțin timp după avertizare, Satana a luat forma unui șarpe și a intrat și el în Eden. Eva s-a uitat cum șarpele mânca fericit din fructul interzis, fără să moară. „El însuși mâncase din fructul oprit” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 54) și nu i se întâmplase nimic.

2. Citește Geneza 3:1-4. Punându-te în postura Evei, de ce aceste cuvinte ar fi putut suna convingător?

Din perspectiva logicii umane, argumentul șarpelui a sunat mult mai convingător decât cuvântul lui Dumnezeu. Întâi de toate, până atunci în lumea naturală nu existase nicio dovadă a existenței păcatului și a morții. În al doilea rând, șarpele chiar mânca din fructul oprit și îl savura din plin. Așadar, de ce să nu facă și Eva același lucru? Porunca lui Dumnezeu părea prea restrictivă și lipsită de noimă.

Din nefericire, când a ales să creadă una dintre cele două afirmații contradictorii, Eva a ignorat trei principii de bază: (1) judecata umană nu este întotdeauna cea mai sigură cale de a evalua chestiunile spirituale;
(2) cuvântul lui Dumnezeu ni se poate părea ilogic și lipsit de sens, dar este întotdeauna corect și demn de încredere și (3) există lucruri care nu sunt rele sau greșite în ele însele, dar pe care Dumnezeu le-a ales ca teste ale ascultării.

Ar trebui să înțelegem că experiența Evei din Eden nu reprezintă un caz singular în timp. În fiecare zi și în fiecare moment noi trebuie să alegem între cuvântul lui Dumnezeu (care pentru mulți poate fi nepopular) și apelurile ademenitoare din cultura care ne înconjoară. Alegerea noastră va avea consecințe veșnice.

În ce aspecte învățăturile clare ale Bibliei intră în conflict cu ideile lumii?

Comentariu EGW

Îngerii i-au avertizat [pe Adam și Eva] să se păzească de înșelăciunile lui Satana, întrucât eforturile lui de a-i prinde în mrejele sale aveau să fie neobosite. Atâta vreme cât erau ascultători de Dumnezeu, cel rău nu le putea face niciun rău, căci, dacă era nevoie, toți îngerii cerului aveau să fie trimiși în ajutorul lor. Dacă ei respingeau cu tărie primele lui insinuări, atunci aveau să fie tot atât de în siguranță ca și solii cerești. Dar, dacă o dată cedau ispitei, natura lor avea să ajungă atât de stricată, încât să nu mai aibă nicio putere și nici voință în ei înșiși ca să îi reziste lui Satana. … Îngerii o avertizaseră pe Eva să aibă grijă să nu se despartă de soțul ei în timp ce erau ocupați cu lucrul lor de fiecare zi din grădină; lângă el, ea avea să fie mai puțin în primejdia de a fi ispitită decât dacă era singură. Dar, absorbită de îndeletnicirea ei plăcută, fără să-și dea seama, s-a îndepărtat de lângă el. Când și-a dat seama că era singură, a avut simțământul primejdiei, dar a dat la o parte teama, considerând că are suficientă înțelepciune și putere ca să discearnă răul și să i se opună. – Patriarhi și profeți, p. 53

Curiozitatea ei [a Evei] a fost stârnită. În loc să fugă din locul acela, ea a rămas să-l asculte pe șarpe. Nu i-a trecut prin minte că acel vrăjmaș căzut se putea folosi de un șarpe ca mediu. Satana era cel care vorbea, nu șarpele. Eva a fost ademenită, flatată și orbită. Dacă ar fi întâlnit un personaj impunător, cu o înfățișare asemănătoare cu cea a îngerilor, ar fi fost vigilentă. Totuși, vocea aceea ciudată ar fi trebuit să o determine să meargă la soțul ei pentru a-l întreba de ce exista o altă făptură care îi vorbea într-un mod atât de deschis. Dar ea a intrat în controversă cu șarpele. – Istoria mântuirii, p. 33

Se spune într-un mod clar că Satana lucrează în copiii neascultării, nu numai prin faptul că are acces la mintea lor, ci prin faptul că se foloseşte de influenţa lor conştientă şi inconştientă pentru a-i atrage şi pe alţii la aceeaşi neascultare. Dacă îngerii răi au o asemenea putere asupra copiilor oamenilor aflaţi în starea lor de neascultare, cu cât mai mare este puterea pe care o au îngerii buni asupra acelora care se străduiesc să fie ascultători! Când ne punem încrederea în Isus Hristos, exercitând ascultarea care duce la neprihănire, îngerii lui Dumnezeu lucrează în inima noastră, pentru a ne ajuta să ajungem la neprihănire. …

În luptele lor cu Satana, membrii familiei omeneşti au tot ajutorul pe care l-a avut Domnul Hristos. Oamenii pot să fie mai mult decât biruitori prin Acela care i-a iubit şi Şi-a dat viaţa pentru ei. „Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ” (1 Corinteni 6:20). Şi cu ce preţ! În natura Sa omenească, Fiul lui Dumnezeu S-a luptat cu aceleaşi ispite nemiloase şi aparent copleşitoare de care sunt asaltaţi oamenii… Fiecare va fi ispitit, dar Cuvântul declară că nu vom fi ispitiţi peste capacitatea noastră de a suporta. Noi putem să ne împotrivim şi să îl înfrângem pe vrăjmaş. – Solii alese, cartea 1, pp. 94–95

3. Citește Geneza 3:1-7. Ce criterii a folosit Eva pentru a alege între cuvântullui Dumnezeu și cel al șarpelui?

Capitolul 3 din Geneza este unul dintre cele mai clare exemple de psihologie a ispitirii. Dumnezeu i-a avertizat pe Adam și pe Eva că, dacă aveau să mănânce din fructul interzis, urmau categoric să moară (Geneza 2:16,17). Luând formă de șarpe, Satana a folosit diferite strategii retorice pentru a o face pe Eva să păcătuiască: (1) A generalizat interdicția precisă a lui Dumnezeu. Satana a întrebat-o: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncați din toți pomii din grădină?»” (Geneza 3:1). Contraargumentul Evei a fost că interdicția era strict cu privire la acel pom anume: dacă mâncau din el sau dacă îl atingeau, aveau să moară. (2) Apoi Satana a contrazis afirmația lui Dumnezeu, declarând categoric: „Hotărât că nu veți muri” (Geneza 3:4). (3) Iar în cele din urmă L-a acuzat pe Dumnezeu că în mod voit ținea ascunsă de ea și de soțul ei cunoașterea esențială. Amăgitorul a susținut: „Dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Geneza 3:5).

Curiozitatea a dus-o pe Eva pe tărâmul fermecat al lui Satana. Acolo, ea a fost constrânsă să decidă dacă să rămână fidelă poruncii restrictive a lui Dumnezeu sau să accepte ademenirile lui Satana. Punând la îndoială cuvântul lui Dumnezeu, ea și-a folosit propriile simțuri – metoda empirică, cea a observării personale – pentru a alege între cele două afirmații care se contraziceau. Mai întâi, ea a văzut că, din perspectivă alimentară, „pomul era bun de mâncat”. Apoi, din perspectivă estetică, a văzut că era „plăcut de privit”. În al treilea rând, pe baza unei analize logice, „pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea”. Prin urmare, în mintea ei a avut cu siguranță motive întemeiate să țină cont de cuvintele șarpelui și să mănânce din pomul oprit.

Unii susțin că toate formele de cunoaștere sunt valabile atâta timp cât păstrăm „ce este bun” (1 Tesaloniceni 5:21). Dar tragica experiență a lu Adam și a Evei din Eden demonstrează că, în sine, cunoașterea poate fi foarte dăunătoare. Există unele lucruri pe care categoric este mai bine să nu le știm.

Ce te învață acest episod despre cât de ușor găsești logică și justificare pentru alegerile păcătoase?

Comentariu EGW

Îngerii sfinți vizitau adesea grădina și îi învățau pe Adam și pe Eva cum să lucreze și i-au informat, de asemenea, despre răzvrătirea și căderea lui Satana. Îngerii i-au avertizat cu privire la Satana și le-au spus să nu se despartă unul de altul în timpul lucrului, căci ar fi putut să intre în contact cu acest vrăjmaș căzut. În același timp, îngerii le-au cerut să urmeze îndeaproape îndrumările pe care li le dăduse Dumnezeu, căci nu erau în siguranță decât în supunere desăvârșită. Atunci, acest dușman căzut nu putea avea nicio putere asupra lor.

Satana și-a început lucrarea cu Eva, pentru a o face să fie neascultătoare. Prima ei greșeală a fost că a umblat departe de soțul ei, apoi că a zăbovit lângă pomul oprit și, după aceea, că a ascultat de vocea ispititorului și a îndrăznit chiar să se îndoiască de faptul că Dumnezeu spusese: „… în ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit”. Ea s-a gândit că poate Domnul nu a vrut să spună chiar aceasta și, aventurându-se, a întins mâna, a luat un fruct și a mâncat. Acesta era frumos la privit și plăcut la gust. Apoi a fost invidioasă că Dumnezeu ținea departe de ei ceva ce era de fapt pentru binele lor. – Scrieri timpurii, p. 147

Satana voia să le transmită [lui Adam și Evei] ideea că, dacă vor mânca din pomul oprit, vor ajunge la un nou nivel de cunoaștere, mai înalt decât cel pe care îl atinseseră până atunci. Aceasta a fost lucrarea lui specială, cu un mare succes încă de la cădere – să-i determine pe oameni să cerceteze curioși tainele Celui Atotputernic, să nu fie mulțumiți cu ce le-a descoperit Dumnezeu și să nu fie atenți la ascultarea de cele poruncite de El. Satana vrea să-i determine să calce poruncile lui Dumnezeu, iar apoi să-i facă să creadă că pătrund într-un domeniu minunat al cunoașterii. Aceasta este o pură presupunere și o amăgire jalnică.

Ei nu reușesc să înțeleagă ce a descoperit Dumnezeu, desconsideră poruncile Sale explicite, aspiră să aibă și înțelepciune, dar independenți de Dumnezeu, și caută să înțeleagă lucrurile pe care El a binevoit să le ascundă oamenilor muritori. Ei sunt încurajați de idei ale progresului și sunt fascinați de propria filozofie deșartă, dar, cu privire la cunoașterea adevărată, bâjbâie într-un întuneric precum cel de la miezul nopții. Ei învață mereu, dar nu sunt în stare să ajungă niciodată la cunoașterea adevărului. – Istoria mântuirii, pp. 33–34

Cunoașterea pe care Dumnezeu nu a dorit ca primii noștri părinți să o dobândească a fost cunoașterea vinovăției. Iar când ei au acceptat afirmația lui Satana, care era falsă, neascultarea și încălcarea legii au pătruns în lumea noastră. Această neascultare față de porunca expresă a lui Dumnezeu și acceptarea minciunilor lui Satana au deschis porțile unui potop de nenorociri, care au invadat lumea. – Minte, caracter și personalitate, vol. 2, p. 562

6. Citește Geneza 3:7-19 și Romani 5:12. Care au fost principalele consecințe ale păcatului?

Captivată de discursul convingător al șarpelui, Eva nu a anticipat consecințele ample ale deciziei ei. Prin acest act de neascultare, Eva a pus capăt loialității ei față de Dumnezeu și s-a angajat să se supună lui Satana. Capitolul 3 din Geneza descrie căderea lui Adam și a Evei și urmările ei cele mai tragice. Din perspectivă teologică, amândoi au fost cuprinși de teofobie (frică de Dumnezeu) și s-au ascuns de El (v. 8). Din punct de vedere psihosocial, le era rușine de ei înșiși și au început să se acuze reciproc (v. 7, 9-13). Din punct de vedere fizic, aveau să muncească din greu, să simtă durere și în final să moară (v. 16-19). Și, dintr-o perspectivă ecologică, lumea naturală degenerase (v. 17, 18).

Grădina Edenului nu mai era locul frumos și plăcut care fusese până atunci. „Când au văzut florile ofilindu-se și frunzele căzând, primele semne ale degradării, Adam și tovarășa lui au plâns mult mai mult decât își plâng oamenii morții acum. Moartea fragilelor flori era într-adevăr un motiv de durere; dar, când pomilor falnici le-au căzut frunzele, această scenă le-a făcut viu în minte faptul dureros că moartea este partea a tot ce are viață” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 62).

Adam și Eva nu au murit imediat, în sensul că au continuat să trăiască, dar exact în aceeași zi și-au primit condamnarea la moarte. Domnul i-a spus lui Adam: „În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce” (Geneza 3:19). Căderea a avut consecințe tragice într-adevăr asupra întregii omeniri. Apostolul Pavel avea să explice: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit” (Romani 5:12).

Tristul și durerosul adevăr este că, după cum omenirea a suferit în toate timpurile, și noi astăzi suportăm consecințele a ce s-a întâmplat în Eden. Cât de recunoscători putem fi totuși că, datorită lui Isus și jertfei Sale, avem speranța vieții fără sfârșit într-o lume în care păcatul nu va mai apărea niciodată.

Ce lecții înveți din experiența dureroasă a Evei cu privire la urmările faptelor păcătoase?

Comentariu EGW

Prima mare lecție morală care i-a fost predată lui Adam a fost aceea a tăgăduirii de sine. Frâiele stăpânirii de sine au fost puse în mâna lui. El trebuia să fie condus de judecată, rațiune și conștiință. … Adam și Eva puteau să mănânce după plăcere din orice pom din grădină, cu excepția unuia singur. Era pusă o singură interdicție. Pomul interzis era la fel de frumos și atracțios ca toți ceilalți pomi din grădină. Era numit pomul cunoștinței, pentru că, dacă mâncau din acest pom, despre care Domnul spusese: „Să nu mănânci din el” (Geneza 2:17), oamenii ar fi cunoscut păcatul, ar fi avut experiența neascultării. – That I May Know Him, p. 14

În umilință și cu o tristețe de nedescris, Adam și Eva au părăsit minunata grădină în care fuseseră atât de fericiți până când nesocotiseră porunca lui Dumnezeu. Atmosfera s-a schimbat. Nu mai era constantă ca înainte de păcat. Dumnezeu i-a îmbrăcat cu haine din piei, ca să-i protejeze de frigul și de căldura la care erau expuși. Tot cerul a plâns din cauza neascultării lui Adam și a Evei și a căderii lor, care au atras mânia lui Dumnezeu asupra întregului neam omenesc. Comunicarea cu Dumnezeu le-a fost întreruptă, iar ei s-au cufundat în nenorocire fără speranță. Legea lui Dumnezeu nu putea fi schimbată pentru a întâmpina nevoia omului, deoarece, în ordinea hotărâtă de Dum­nezeu, ea nu avea să-și piardă nici puterea și nici cea mai mică parte din cerințele ei.

Fiului lui Dumnezeu I-a fost milă de omul căzut. El știa că Legea Tatălui Său este la fel de neschimbătoare ca El Însuși. El nu a putut să vadă decât o cale de scăpare pentru călcătorul Legii. S-a oferit pe Sine Însuși Tatălui ca sacrificiu pentru om, ca să ia asupra Sa vina oamenilor și pedeapsa care li se cuvenea și să-i răscumpere de la moarte, murind în locul lor, plătind astfel răscumpărarea. … Pentru Fiul Său scump, Tatăl a reținut pentru o vreme pedeapsa cu moartea și I-a încredințat lui Hristos omenirea căzută. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 46

Călcarea Legii lui Dumnezeu a adus după sine nenorocire și moarte. Prin neascultare, puterile omului au fost pervertite și egoismul a luat locul iubirii. Natura lui a devenit atât de slabă, încât omului îi era acum imposibil să reziste puterii celui rău. Astfel, ispititorul își vedea ajuns scopul de a se împotrivi planului divin al creațiunii și de a umple pământul de nenorocire și dezastru. Oamenii și-au ales un legiuitor care i-a pus în lanțurile robiei sale. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 33

7. Citește Geneza 3:15,21. Ce speranță pentru toată omenirea se găsește în aceste texte?

Geneza 3 descrie tragedia abătută asupra lumii după căderea în păcat. Totul s-a schimbat, iar Adam și Eva au putut vedea contrastul dintre ce fusese și ce devenise lumea. Dar, în mijlocul dezamăgirii și al disperării, Dumnezeu le-a dat asigurări privind prezentul și o speranță privind viitorul. În primul rând, a blestemat șarpele printr-un cuvânt de speranță în legătură cu Mesia: „Și voi pune dușmănie între tine și femeie și între sămânța ta și sămânța ei; el îți va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul” (v. 15, BTF). Cuvântul „vrăjmășie/dușmănie” (ebr., ′eybah) presupune nu doar o luptă cosmică de lungă durată între bine și rău, ci și o repulsie față de păcat, pe care harul lui Dumnezeu a sădit-o în conștiința umană. Prin natura noastră, noi suntem cu totul decăzuți (Efeseni 2:1,5) și „robi ai păcatului” (Romani 6:20). Dar harul pe care Isus Hristos îl toarnă în fiecare om naște în noi dușmănie față de Satana. Iar această dușmănie, un dar divin din Eden, este cea care ne permite să acceptăm harul Său salvator. Fără acest har care produce convertire și fără această putere înnoitoare, omenirea ar fi continuat să fie prizoniera lui Satana, o slugă gata să-i îndeplinească ordinul.

Apoi, Domnul a folosit o jertfă animală pentru a ilustra această făgăduință mesianică (vezi Geneza 3:21). „Când a trebuit să aducă prima jertfă pentru păcat, conform îndrumărilor precise ale lui Dumnezeu, pentru Adam a fost o ceremonie foarte dureroasă. Mâna lui trebuia să se ridice și să ia o viață, pe care numai Dumnezeu putea să o dea, și să aducă astfel o jertfă pentru păcat. Era prima dată când asista la moartea cuiva. Privind la victima care sângera, zvârcolindu-se în agonia morții, el trebuia să privească, prin credință, la Fiul lui Dumnezeu – prefigurat de victima sa – care urma să moară ca jertfă pentru om” (Ellen G. White, Istoria mântuirii, p. 50).

8. Citește 2 Corinteni 5:21 și Evrei 9:28. Ce ne spun aceste texte despre ceea ce a fost dezvăluit pentru prima dată în Eden?

Știind că în cele din urmă aveau să moară (Geneza 3:19,22-24), Adam și Eva au ieșit din Grădina Edenului. Dar nu au plecat goi sau cu învelitoarea din frunze de smochin (Geneza 3:7). Dumnezeu le-a făcut „haine de piele” și chiar „i-a îmbrăcat cu ele” (Geneza 3:21) – un simbol al veșmântului Lui de neprihănire (vezi Zaharia 3:1-5; Luca 15:22). Astfel, chiar atunci, în Eden, de la bun început, Evanghelia i-a fost dezvăluită omenirii.

Comentariu EGW

Tristețea a umplut cerul când s-a înțeles faptul că omul era pierdut, că lumea pe care o crease Dumnezeu avea să fie populată cu muritori condamnați la mizerie, boală și moarte și că nu exista nicio cale de scăpare pentru cel vinovat. Întreaga familie a lui Adam trebuia să moară. Apoi L-am văzut pe iubitul Isus și am zărit o expresie de compasiune și tristețe pe fața Sa. L-am văzut în scurt timp apropiindu-se de lumina strălucitoare care Îl învăluia pe Tatăl. Îngerul care mă însoțea a zis: „El vorbește acum în mod nemijlocit cu Tatăl Său”. … (Când) a ieșit de la Tatăl … a făcut cunoscut oștirii îngerilor că fusese creată o cale de scăpare pentru omul pierdut. Le-a spus că intervenise la Tatăl Său și Se oferise să-Și dea viața Sa ca răscumpărare, să ia asupra Sa sentința de condamnare la moarte, pentru ca, prin El, omul să poată găsi iertare; ca, prin meritele sângelui Său și ascultare de Legea lui Dumnezeu, să poată redobândi favoarea lui Dumnezeu, să fie adus înapoi în grădina cea minunată și să mănânce din rodul pomului vieții. – Scrieri timpurii, p. 149

În toată plinătatea divinității Lui, în toată slava naturii Sale omenești fără pată, Hristos S-a dat pe Sine ca jertfă deplină și de bunăvoie și oricine vine la El trebuie să-L primească pe Isus ca și cum el ar fi singurul pentru care a fost plătit prețul. După cum toți mor în Adam, tot așa toți trebuie să fie făcuți vii în Hristos, pentru că cel ascultător va fi înviat la nemurire, iar călcătorul de lege va fi înviat pentru a suferi moartea, pedeapsa Legii care a fost călcată. …

Mulți consideră că ei nu pot păcătui deoarece sunt sfințiți, dar aceasta este o cursă amăgitoare a celui rău. Există un pericol constant de a cădea în păcat, întrucât Domnul Hristos ne-a avertizat să veghem și să ne rugăm ca să nu cădem în ispită. Dacă suntem conștienți de slăbiciunea noastră, nu vom fi încrezători în noi înșine și nepăsători în fața primejdiei, ci vom simți nevoia de a căuta izvorul puterii noastre. Isus este neprihănirea noastră. Noi trebuie să venim la El cu părere de rău și pocăință, cu un simțământ disperat al slăbiciunii noastre și să învățăm că zilnic trebuie să ne folosim de meritele sângelui lui Hristos ca să putem deveni vase potrivite pentru Maestrul. Dacă depindem în felul acesta de Dumnezeu, nu vom fi găsiți luptând împotriva adevărului, ci vom fi făcuți în stare să rămânem de partea dreptății. Trebuie să ne ținem strâns de învățăturile Bibliei și să nu urmăm obiceiurile și tradițiile lumii, spusele și faptele oamenilor. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 148 (19 mai)

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi și profeți, capitolele 3 și 4; Educație, capitolul „Cunoașterea binelui și a răului”

În ultimii ani s-au făcut studii privind experiențele din preajma morții. Practic, unii oameni mor, în sensul că nu le mai bate inima și nu mai respiră. Apoi revin la viață, dar cu povești fantastice despre cum pluteau într un alt tărâm al existenței și cum au întâlnit o ființă de lumină. Unii chiar spun că au întâlnit rude decedate de mult timp. Numeroase persoane, chiar și dintre creștini, care nu înțeleg adevărul despre moarte, cred că aceste relatări sunt o dovadă în plus despre nemurirea sufletului. Dar (și acesta ar trebui să fie elementul care să-i alerteze că ceva nu e bine) majoritatea celor cu astfel de experiențe susțin că ființele spirituale întâlnite le-au adresat cuvinte de mângâiere, declarații frumoase de iubire, pace și bunătate. Dar nimic despre salvarea în Hristos, păcat sau judecată. Dacă tot au avut o mică pregustare a vieții de apoi a creștinilor, nu ar fi trebuit să primească odată cu ea cel puțin o fărâmă din învățăturile creștine elementare? Însă ei par să fi primit ceea ce sună mai mult a doctrină New Age, fapt ce ar putea explica de ce, în multe cazuri, sunt și mai puțin atrași spre creștinism decât erau înainte de a „muri”. Din nefericire, acești oameni au fost amăgiți de aceeași ființă care a amăgit-o pe Eva în Eden și cu aceeași minciună. (Vezi studiul 11.)

Studiu zilnic:

1 Samuel 19

1 Samuel 20

1 Samuel 21

1 Samuel 22

1 Samuel 23

1 Samuel 24

1 Samuel 25

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 6 (până la par. „Cereți cu credință și apoi primiți”)

1. Cum a justificat Mical în fața tatălui ei plecarea lui David?

2. Unde și cum era păstrată sabia lui Goliat, filisteanul?

3. Câți oameni care purtau efodul preoțesc de in a ucis edomitul Doeg?

4. Cine și cu ce ocazie a zis: „Tu eşti mai bun decât mine, căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău”?

5. Ce obicei ne face mai slabi atât pe noi, cât și pe ceilalți?

Comentariu EGW

Studiu suplimentar

Educație, capitolul „Cunoașterea binelui și a răului”.

Privire generală

Dumnezeu a creat o lume perfectă, fără păcat, rău, violență, nesi­gu­ran­ță, boală și moarte. El este Dumnezeul vieții, Sursa vieții, Dătătorul vieții. Există o diferență uriașă între lumea din Geneza 1 și 2 – în care totul are sens, este frumos și armonios, redat în culori vii, vesele și luminoase, cu melodii înălțătoare – și lumea din restul cărții Geneza, în care tot ce e bun este dintr-odată lovit de furtuna păcatului și, drept urmare, stricat, cu relații distruse. Culorile devin întunecate, iar muzica, discordantă. Excelentul potențial de creștere și explorare este prejudiciat.

Dar, în mila Sa, Dumnezeu vine în căutarea omului și, în ciuda păcatului, aduce speranță și o soluție la problema păcatului și a morții. Niciun sistem filozofic sau religios nu poate veni cu o soluție pentru moarte, pentru trecerea în neființă, și nici nu poate restaura viața fără de moarte, în lumea noastră. Doar Dumnezeu poate face acest lucru – Viul Dumnezeu prin acțiunile Sale pline de har. Așadar nimic și nimeni nu se poate compara cu Creatorul și Răscumpărătorul nostru. El este, peste întreaga Sa creație, unic și suveran.

Răzvrătirea și neascultarea au început în cer, dar au fost transferate pe pământ când Adam și Eva au păcătuit, iar marea luptă dintre bine și rău a început pe pământ. Dumnezeu nu a lăsat omenirea în păcat, ci a dus un război cu puterile întunericului și comandantul lor, Satana. Dumnezeu a pus dușmănie între rău și om pentru ca oamenii să nu fie vrăjiți și prinși în capcana răului, ci să poată spune „nu” în timp ce apelează la Dumnezeu pentru înțelepciune și putere. Dumnezeul Creator a oferit o soluție la problema păcatului prin trimiterea Seminței promise (Geneza 3:15), a lui Isus Hristos, ca Salvator al omenirii (Ioan 3:16; 5:24; Faptele 4:12). Păcatul a adus nu doar complicații, ci și moartea în cele din urmă. Dar Isus a biruit moartea prin viața Lui desăvârșită de slujire plină de iubire, de sacrificiu lipsit de egoism și de supunere de bunăvoie (Romani 6:23).

Comentariu

Satana, autorul distrugerii și al morții

Nu Dumnezeu, ci șarpele a fost cel care a introdus neîncrederea față de Dumnezeu în inima oamenilor și a făcut ca moartea să fie o parte a destinului nostru. Prin neascultarea lui Adam, „moartea a trecut asupra tuturor oamenilor” (Romani 5:12). Astfel, moartea este o componentă a existenței noastre în această lume păcătoasă. Solomon spune: „Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic” (Eclesiastul 9:5). Moartea este un intrus și dușmanul nostru (1 Corinteni 15:26).

A fost o vreme când moartea nu a existat și nici nu a fost prezentă în lume. Pentru a exprima acest lucru, Geneza 2:5,6 conține formularea scurtă, dar extrem de semnificativă „nu era încă”. A fost o vreme când „nu era încă” niciun spin, nicio acțiune dureroasă, nicio muncă agricolă istovitoare, niciun pic de ploaie. Aceste versete fac tranziția la Geneza 3, în care lucrurile s-au schimbat dramatic. Moartea a venit ca urmare a îndepărtării de Dumnezeu și a trăirii unei vieți autonome, independente de El: „Căci țărână ești și în țărână te vei întoarce” (Geneza 3:19).

Dumnezeu a avertizat în mod deosebit prima pereche în privința respingerii cuvântului Său. Urmarea neascultării avea să culmineze cu devastarea și tragedia, adică moartea: „Dar din Pomul Cunoașterii Binelui și a Răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, sigur vei muri” (Geneza 2:17, NTR). Satana L-a contrazis pe Dumnezeu, afirmând: „Sigur nu veți muri” (Geneza 3:4, NTR). De remarcat că șarpele știa exact ce îi spusese Dumnezeu lui Adam în Grădina Edenului și neagă cu aceleași cuvinte, inclusiv cu adverbul „sigur”: „Sigur nu veți muri.”

Cititorul este pus în gardă că primii noștri părinți au avut de-a face cu Satana, nu cu o reptilă oarecare, fiindcă șarpele vorbește și I se opune fățiș lui Dumnezeu. Dumnezeu a folosit adverbul „sigur” (NTR)/„negreșit” (VDC), iar Satana l-a accentuat și el. Diavolul apoi și-a susținut afirmația cu două minciuni amăgitoare: „Vi se vor deschide ochii”, adică veți dobândi noi perspective, veți deveni înțelepți, și „veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”, adică veți fi în stare să decideți ce este bine și ce este rău (Geneza 3:5). Satana, maestrul intrigilor, a prezentat neascultarea ca pe o chestiune de libertate și de câștig.

Mâncând din fructul oprit, Adam și Eva au avut parte într-adevăr de deschiderea ochilor (Geneza 3:7). Dar ochii li s-au deschis într-un alt mod decât anticipaseră ei. Au realizat că pierduseră ce avuseseră înainte: puritatea și inocența lor au dispărut, iar ei au văzut că erau goi. Această goliciune a fost mai mult decât nuditate fizică, deoarece: (1) fuseseră goi și înainte, dar nu le era rușine (Geneza 2:25) și, (2) când Dumnezeu a venit la ei și i-a întrebat: „Unde ești?” (Geneza 3:9), Adam a răspuns că s-au ascuns pentru că erau goi. Să fie clar: în acea situație ei nu erau goi din punct de vedere fizic, fiindcă erau acoperiți cu șorțurile din frunze de smochin (Geneza 3:7). Dar erau goi din punct de vedere moral, fiindcă, pentru prima dată, aveau un simțământ de vinovăție.

Și cea de-a doua promisiune a lui Satana a fost tot o minciună. Adam și Eva nu au devenit ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul, deoarece Dumnezeu nu cunoaște răul din experiență (El nu a păcătuit niciodată!). Dar Adam și Eva au pierdut ceea ce aveau: capacitatea de a discerne clar binele de rău. O traducere literală a versetului 22 din Geneza 3 exprimă acest adevăr: „Iată că omul era [nu a ajuns] ca unul din Noi, cunoscând [adică deosebind clar] binele și răul [...]” (pentru detalii, vezi Jiří Moskala, „«You Will Be Like God Knowing Good and Evil»: Discernment of Truth and Lies”, în Journal of Adventist Mission Studies vol. 12, nr. 2, 2016, p. 10-18). Astfel, Adam și Eva și-au pierdut nu doar integritatea, ci și abilitatea de a ști ce era bine și ce era rău. De atunci înainte ei urmau să aibă nevoie de revelația lui Dumnezeu pentru a distinge ce era bine de ceea ce era rău. Trebuiau să se bazeze pe puterea spirituală a lui Dumnezeu din afara lor ca să poată face ce este bine.

Consecințele păcatului

Păcatul este un blestem care are consecințe îngrozitoare. Este ca o avalanșă. Aparent, începe ca o nimica toată, după care rupe și sfâșie tot ce este frumos, de valoare și cu sens și apoi distruge viața în totalitate. Este doar o chestiune de timp ca această forță distrugătoare să devină clară ca lumina zilei. Acolo unde există o gândire greșită, automat rezultă un comportament greșit. Păcatul ruinează toate tipurile de relații importante; aduce doar nefericire, suferință, despărțire și complicații. Ruperea relației noastre cu Dumnezeu (dimensiunea verticală a existenței noastre) aduce multiple rupturi pe plan orizontal. Un „nu” spus lui Dumnezeu are multe consecințe păcătoase:

  1. Ruptura în relația cu Dumnezeu duce la o relație disfuncțională cu propria persoană. Astfel, natura lui Adam și a Evei a fost coruptă ca o consecință a păcatului. Ei au trăit fiind conștienți de vină și de rușine, precum și de senzația de degradare și înfrângere.

  2. Păcatul/neascultarea i-a făcut pe Adam și pe Eva să le fie frică de Dum­nezeu, în loc să se bucure de prezența Lui (Geneza 3:10).

  3. Păcatul/neascultarea i-a determinat pe Adam și pe Eva să se învinovă­țeas­că reciproc pentru eșec. Așadar au avut parte de o relație deteriorată unul cu celălalt (Geneza 3:12; 4:5-8). Păcatul i-a înstrăinat unul de altul.

  4. Păcatul/neascultarea a adus moartea în familia umană, fiindcă relația lui Adam și a Evei cu Dătătorul vieții a fost distrusă (Geneza 3:19).

  5. Păcatul/neascultarea avea să transforme nașterea și creșterea copiilor într-o experiență dureroasă (Geneza 3:16).

  6. Păcatul/neascultarea avea să facă din căsătorie un loc al luptei pentru supremație, în locul unei relații de iubire, grijă și intimitate între parteneri heterosexuali egali (Geneza 3:16).

  7. Păcatul/neascultarea avea să transforme munca într-o experiență dureroasă; sudoarea și oboseala în urma trudei pentru câștigarea existenței aveau să devină parte din viață (Geneza 3:18).

  8. Păcatul/neascultarea lui Adam și a Evei le-a afectat simțul binelui și i-a făcut să își piardă capacitatea de a discerne binele de rău (Geneza 3:5,22).

  9. Păcatul/neascultarea a afectat relația lui Adam și a Evei cu natura. Drept urmare, pământul urma să producă spini și pălămidă (Geneza 3:18; 6:11).

10. Păcatul/neascultarea a adus violență, durere, ură, poligamie etc. (vezi Geneza 4 – 19).

Pentru detalii pe subiectul naturii păcatului, a con­secințelor sale și a planului de răscumpărare al lui Dumnezeu, vezi Jiří Moskala, „Origin of Sin and Salvation According to Genesis 3: A Theology of Sin”, în Salvation: Contours of Adventist Soteriology, ed. Martin F. Hanna et al. (Andrews University Press, 2018, p. 119-143). Capitolul 3 din Geneza constituie un model de înțelegere a naturii păcatului și a mântuirii. În acest capitol este deja prezentă întreaga Evanghelie, după cum se vede în harul nemeritat care izvora deja de la Golgota pentru Adam și Eva (Apocalipsa 13:8).

Soluția lui Dumnezeu

Speranța se ivește în ciuda situației catastrofice. În mijlocul întunericului, al disperării și al condamnării, Dumnezeu îi asigură omenirii viitorul, chiar dacă Adam și Eva nu merită să trăiască.

În primul rând, Dumnezeu îi caută pe Adam și pe Eva: „Unde ești?” (Geneza 3:9). Această întrebare are multiple scopuri. Ea este (1) o invi­tație la dialog; (2) o ofertă a harului (Dumnezeu Își strigă copiii pierduți și dispăruți ca să le ofere o foarte costisitoare soluție la situația lor); (3) un ajutor ca ei să conștientizeze și să își înțeleagă atitudinea față de Dumnezeu după ce au păcătuit (adică, în loc să se bucure de prezența Sa, ei se ascund de El); (4) test/judecată de cercetare, care are loc pentru că ei sunt responsabili de acțiunile lor din trecut față de Dumnezeu în calitate de Creator și Judecător al lor.

În al doilea rând, Dumnezeu le pune la dispoziție haine reale (Geneza 3:21). Deoarece goliciunea primei perechi a fost mai mult decât un fenomen fizic, rezultă prin analogie că îmbrăcămintea confecționată de Dumnezeu reprezintă mai mult decât niște haine materiale. Dumnezeu le dă un veșmânt din piele făcut de El Însuși, și astfel îi acoperă pe păcătoși cu haina neprihănirii Sale (1 Corinteni 1:30; 2 Corinteni 5:21). Soluția la problema păcatului este Mesia (Efeseni 1:4; 1 Petru 1:20). Iertarea și răscumpărarea sunt asigurate prin intermediul sacrificiului plin de har al lui Dumnezeu, reprezentat prin moartea animalului a cărui piele o purtau Adam și Eva pe ei.

În al treilea rând, Dumnezeu creează o dușmănie între puterile binelui și cele ale răului pentru ca noi să putem urî răul (Geneza 3:15).

În al patrulea rând, Dumnezeu promite să trimită o Sămânță (Geneza 3:15) pentru a-l învinge pe vrăjmașul nostru, adică pe Satana. Declarația lui Dumnezeu făcută șarpelui se află în centrul acestui capitol. Mesia va deveni Răscumpărătorul și Salvatorul omenirii, iar moartea Lui victorioasă și de bunăvoie îl va distruge în cele din urmă pe Satana și, în consecință, orice lucru și pe oricine se asociază cu el. Mesia este Învingătorul și le oferă biruința tuturor acelora care se unesc cu El (Romani 8:1-4). Victoria finală este asigurată de El (Apocalipsa 12:7-12; 19:6,7,15-21; Iuda 24,25).

Aplicație

1. Moartea este o realitate imposibil de evitat, iar pierderea celor dragi este o parte inevitabilă a lumii căzute. Cum le putem aduce speranță celor îndurerați în mijlocul dezamăgirii și disperării?

2. Discutați în cadrul grupei de ce păcatul pare atât de atrăgător de parcă ar fi un câștig mai degrabă decât o pierdere, așa cum este în realitate. Ce are natura răului atât de amăgitor? Explicați.

3. Toți suntem condamnați la moarte, pentru că suntem păcătoși (Romani 3:23; 6:23). În ce fel moartea lui Isus pe cruce a învins moartea a doua pentru ca noi să putem trăi veșnic?