1 Împăratul David era bătrân, înaintat în vârstă; îl acopereau cu haine şi nu se putea încălzi.

David era bătrân. Relatarea care deschide cartea Împăraţilor aparţine de fapt încheierii cărţii lui Samuel, fiind urmarea raportului de acolo cu privire la David. Dar ea formează o introducere potrivită la domnia lui Solomon prin aceea că procură date despre relatarea insurecţiei lui Adonia. Motivul pentru care Solomon s-a urcat pe tron înaintea morţii lui David se găseşte în efortul lui Adonia de a lua împărăţia. David era atunci bătrân şi bolnăvicios, după câte se părea, aproape de sfârşitul vieţii şi cu nici un chip nu era în situaţia de a acţiona în mod hotărât într-o vreme de criză. De aceea, scriitorul începe cu descrierea situaţiei lui David. David ajunsese la vârsta de şaptezeci de ani (2Sa 5,4). Aceasta face ca el, la data morţii, să fie mai bătrân decât oricare alt împărat evreu despre care s-a păstrat un raport scris. Viaţa lui a fost grea şi plină de încercări. Lipsurile, suferinţa, primejdiile şi durerea au doborât un organism altă dată robust. Împăratul se vedea lipsit de tăria lui şi în mare măsură slăbit. Se mai putea de asemenea ca el să fi suferit de vreo boală grea. Şi acum, pe lângă suferinţele trupeşti, mai era rebeliunea din partea unuia dintre fiii săi.

Descriind incidentele naraţiunii, autorul dovedeşte că este bine informat. El descoperă amănunte intime cunoscute numai de unul care este la curent cu viaţa de la curte. El nu scrie pentru slava sau beneficiul împăratului, ci pentru posteritate. Nu este necesar să se sublinieze învăţătura morală, fiecare amănunt usturător al naraţiunii vorbeşte de la sine. Asprele fapte ale vieţii sunt raportate în mod exact aşa cum au avut loc, exact aşa cum aveau să aibă loc într-o lume în care monarhi îngâmfaţi şi victorioşi şi chiar bărbaţi serioşi ai lui Dumnezeu nu sunt absolviţi de a aduna recolta seminţelor pe care le-au semănat.

2 Slujitorii lui i-au zis: „Să se caute pentru domnul, împăratul, o fată fecioară; ea să stea înaintea împăratului, să-l îngrijească şi să se culce la sânul tău; şi domnul meu, împăratul, se va încălzi.”

Slujitorii lui. Aceştia erau slujbaşi regali, miniştri ai împăratului care se îngrijeau de nevoile lui personale şi erau răspunzători faţă de naţiune de starea lui. Iosif Flavius îi numeşte medici (Antiquities VII 14.3). Remediul propus de a căuta o femeie tânără şi sănătoasă pentru a transmite căldură şi vigoare unui trup amorţit şi slăbit era folosit în vremurile din vechime când cunoştinţele medicale erau puţine. Prescrieri asemănătoare pot fi citite găsite în Europa medievală şi în Orientul modern.

3 Au căutat în tot ţinutul lui Israel o fată tânără şi frumoasă şi au găsit pe Abişag, sunamita, pe care au adus-o la împărat.

Sunamita. Suna, numit acum Sôlem, era în Isahar (Iosua 19,17.18), pe o colină din câmpia Ezraelonului la vreo 12 km sud-vest de Tabor. Atractiva sunamită era din acelaşi loc cu fata sulamită din Cântarea lui Solomon (Cântarea cântărilor 6,13), dar nu este nici o dovadă că cele două erau identice.

4 Această fată era foarte frumoasă. Ea a îngrijit pe împărat şi i-a slujit; dar împăratul nu s-a împreunat cu ea.

I-a slujit. Aleasa fată nu urma doar să ajute aducând vitalitate unui monarh bolnav, ci şi să lucreze ca soră de caritate şi îngrijitoare, să stea înaintea lui pentru îndeplinirea unor astfel de îndatoriri care aveau să asigure confortul şi sănătatea împăratului.

5 Adonia, fiul Haghitei, s-a sumeţit până acolo încât a zis: „Eu voi fi împărat!” Şi şi-a pregătit care şi călăreţi şi cincizeci de oameni care alergau înaintea lui.

Adonia. Al patrulea fiu al lui David (2Samuel 3,4; 1Cronici 3,2). Fiii mai mari, Amon şi Absalom erau morţi, se presupune că şi Chileab, pentru că nu se mai aude nimic despre el. În felul acesta, se părea că Adonia era următorul la tron.

Eu voi fi împărat. Fără îndoială că Adonia a susţinut că era îndreptăţit să ceară pentru sine tronul. Încrezându-se în faptul că era mai vârstnic şi plin de mândrie, el s-a hotărât să facă paşii necesari pentru a-şi asigura accesul la împărăţie. Cu toate că trebuie să fi ştiut de planurile tatălui său, el era gata să ocupe tronul prin forţă, dacă era necesar, împotriva a ceea ce era în mod evident dispoziţia divină (1Cronici 22,5-9). Solomon, fratele mai tânăr, era mai bine calificat să fie domnitor peste Israel (PP 749), dar Adonia era hotărât să fie el împărat, fără să-i pese de urmările care puteau veni asupra ţării şi asupra celor care alegeau să-şi lege soarta de a lui. Totdeauna rezultatele sunt tragice când judecata şi discernământul sunt dispreţuite în favoarea slujirii eului.

6 Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui, zicând: „Pentru ce faci aşa?” Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip şi se născuse după Absalom.

Nu-l mustrase. Adonia era un copil stricat – stricat de un tată prea îngăduitor. Copil fiind, acestui aspirant la tron i se îngăduise să umble pe propriile lui căi şi acum era lipsit de control. Multe vieţi au fost ruinate printr-un exces de iubire paternă.

Frumos. Adonia era frumos şi atrăgător şi, de aceea, fără îndoială drag multora din popor. Dar frumuseţea personală nu se află printre calificările principale necesare ocupării poziţiei de conducător. Darurile naturale ale lui Adonia i-au adus vanitate, înfumurare nebunească şi ambiţie egoistă. Patimile lui tinereşti erau mai puternice decât principiile lui şi pornirile lui călcau în picioare convingerile lui. El era doar frumos la chip. Este mult mai important pentru un bărbat să aibă o inimă bună.

Se născuse. Ebraicul yaledah, ea născuse. Mama lui (engl.) a fost adăugat de traducător. Maaca a fost mama lui Absalom (1Samuel 3,3), în timp ce Haghita era mama lui Adonia (1Samuel 3,4). O redare mai bună ar fi: El se născuse după Absalom.

7 El a vorbit cu Ioab, fiul Ţeruiei, şi cu preotul Abiatar: şi aceştia au trecut de partea lui.

A vorbit cu Ioab. Cu sprijinul căpeteniei oştirii, Ioab, Adonia a sperat să câştige oştirea şi, prin marele preot Abiatar, să-şi asigure sprijinul preoţiei. Atât Ioab, cât şi Abiatar fuseseră foarte apropiaţi de David şi aduseseră la îndeplinire servicii nobile pentru el în vremuri grele şi tulburi. Ioab a fost un om aspru, îndrăzneţ şi uneori fără scrupule, uneori poruncitor şi chiar neascultător de poruncile împărăteşti. Abiatar era fiul lui Ahimelec, care murise din cauza lui David. Abiatar fusese unul dintre cei mai hotărâţi prieteni ai lui David, însoţindu-l în peregrinările sale, când se ascundea de Saul (1Samuel 22,20-23), slujindu-i când a fost împărat la Hebron (2Samuel 15,35) şi fugind împreună cu el, când s-a răzvrătit Absalom (2Samuel 15,24.29.35.36; 17,15; 19,11). Motivul acestei dezertări în acea vreme nu este clar, dar se poate că el n-a văzut purtarea lui Adonia ca o răzvrătire adevărată. Desemnarea de către David a lui Solomon pentru tron putea fi privită ca izvorând dintrun exces de afecţiune, iar pretenţia fiului mai mare pentru coroană putea fi privită drept justă şi îndreptăţită. În ceea ce-l priveşte, Ioab se poate să fi dat sprijin lui Adonia din ură faţă de împărat din cauză că fusese s scos din slujbă (2Samuel 19,13).

8 Dar preotul Ţadoc, Benaia, fiul lui Iehoiada, prorocul Natan, Şimei, Rei şi vitejii lui David n-au fost cu Adonia.

Ţadoc. Mare preot împreună cu Ahimelec (vezi despre 2 Samuel 8,17), iar după moartea lui, cu Abiatar (2Samuel 20,25). Atât Ţadoc, cât şi Abiatar au rămas credincioşi lui David în răzvrătirea lui Absalom, fiind trimişi înapoi împreună cu chivotul la Ierusalim, când a fugit David (2Samuel 15,24-29.35). Legătura exactă dintre cei doi preoţi nu este clară, dar probabil că, având în vedere că Ţadoc a slujit la Cortul mărturiei de la Gabaon (1Cronici 16,39), Abiatar a slujit la sanctuar, care avea chivotul în Sion (vezi 1Cronici 16,1; compară cu 2Samuel 5,2).

Benaia. Căpetenia cheretiţilor şi peletiţilor (2Samuel 8,18; 20,23; 1Cronici 18,17), garda personală a lui David (2Samuel 23,20-23) care l-a însoţit cu ocazia răzvrătirii lui Absalom (2Samuel 15,18). Avându-se în vedere numele lor s-a ajuns la concluzia, în general acceptată, că erau recrutaţi dintre cretani şi filisteni. Aceste trupe nu erau sub comanda lui Ioab şi fără îndoială că Ioab îl privea cu invidie pe Benaia, considerându-l rival.

Natan. Un profet activ din zilele lui David şi foarte apropiat de împărat. Natan a putut fi socotit de Solomon printre principalii săi susţinători. El a fost acela care a dat prinţului-copil numele de Iedidia, iubitul lui Iehova (2Samuel 12,25).

9 Adonia a tăiat oi, boi şi viţei graşi, lângă piatra lui Zohelet, care este lângă En-Roguel; şi a poftit pe toţi fraţii lui, fiii împăratului, şi pe toţi bărbaţii lui Iuda din slujba împăratului.

A tăiat oi. Când Saul a fost făcut împărat la Ghilgal, ei au adus jertfe de mulţumire (1Samuel 11,15). Când Samuel a fost chemat să-l ungă pe David ca împărat, el a fost instruit de Domnul să aducă o jertfă, la care au fost chemaţi şi Işai şi fiii lui (1Samuel 16,1-5). Tot aşa, când Absalom a pus mâna pe tron, el a adus jertfe (2Samuel 15,12). Jertfa lui Adonia era o jertfă de mulţumire, ca acelea aduse în ocazii de bucurie sau de mulţumire, o jertfă la care puteau fi mulţi invitaţi.

En-Roguel. Un izvor adânc, la poalele Ierusalimului, chiar dincolo de contopirea văii Chedronului cu cea a Hinomului. În conformitate cu Iosif Flavius, acesta era în grădina împăratului (Antiquities, VII. 14,4), în afara cetăţii. Astăzi este cunoscută sub numele de Bir Ayyub, Fântâna lui Iov.

10 Dar n-a poftit pe prorocul Natan, nici pe Benaia, nici pe viteji, nici pe fratele său Solomon.

Dar n-a poftit. Faptul că Solomon nu a fost invitat la jertfă este o dovadă că Adonia îşi dădea bine seama de dorinţa tatălui său ca împărăţia să fie preluată de Solomon, iar Adonia era hotărât să împiedice aducerea la îndeplinire a planurilor lui David. Neinvitându-l pe Solomon, Adonia şi-a trădat planurile şi intenţiile şi a prilejuit insuccesul străduinţelor sale.

11 Atunci Natan a zis Bat-Şebei, mama lui Solomon: „N-ai auzit că Adonia, fiul Haghitei, s-a făcut împărat, fără să ştie domnul nostru David?

Natan a zis. Fapta lui Natan corespundea cu răspunderile lui ca profet al lui Dumnezeu şi ca slujbaş credincios al statutului. El a văzut că înfăptuirea complotului avea să fie îndreptată împotriva împlinirii scopului divin şi cu o hotărâre şi rapiditate caracteristice a trecut la punerea în acţiune efectivă a unor mişcări destinate să dejoace planurile conspiratorilor. Bat-Şeba ştia prea bine că uzurparea de către Adonia ar fi fost fireşte pecetluită cu sângele ei şi al fiului ei . Mai mult ca oricine altcineva, ea era în măsură să se apropie de împărat ca să ia măsurile cerute de situaţie. Cu mare pricepere şi prudenţă, Natan a propus desfăşurarea unei acţiuni menite să pună capăt conspiraţiei şi să prevină repetarea experienţei teribile a lui Absalom.

12 Vino, dar, acum, şi-ţi voi da un sfat, ca să-ţi scapi viaţa ta şi viaţa fiului tău Solomon.

Verset ce nu a fost comentat.

13 Du-te, intră la împăratul David şi spune-i: „Împărate, domnul meu, n-ai jurat tu roabei tale, zicând: „Fiul tău Solomon va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie?” Pentru ce, dar, împărăţeşte Adonia?”

Verset ce nu a fost comentat.

14 Şi în timp ce tu vei vorbi cu împăratul, eu însumi voi intra după tine şi-ţi voi întări cuvintele.”

Verset ce nu a fost comentat.

15 Bat-Şeba s-a dus în odaia împăratului. El era foarte bătrân; şi Abişag, sunamita, îi slujea.

Bat-Şeba s-a dus în odaie. Mama lui Solomon avea permisiunea să se mişte în voie oriunde în palat, de aceea a mers în mare grabă la împărat, chiar dacă acesta era bolnav. Privind-o cum se apleacă reverenţios înaintea sa, cu un aer preocupat şi umil, David şi-a dat seama imediat că ceva neobişnuit de important a provocat vizita şi, de aceea, a cerut amănunte. Faptul că David nu ştia nimic despre cele ce se petreceau, că el nu fusese consultat de Adonia cu privire la planurile propuse de el şi că Natan fusese informat despre ele în momentul punerii lor în aplicare dovedeşte cât de în ascuns fusese condusă operaţiunea. Intriga descoperă că Adonia nu era condus de o conştiinţă curată. Bat-Şeba a început prin a-i aminti soţului ei făgăduinţa pe care i-o făcuse că fiul ei, Solomon, va urma la tron şi apoi, pe neaşteptate, l-a informat că, în ciuda făgăduinţei lui, Adonia era deja împărat. Acesta îndrăznise să ia împărăţia în timp ce David era încă pe tron. Într-o situaţia ca aceasta, ochii întregului Israel erau asupra lui David ca să vadă care era poziţia acestuia. Bat-Şeba i-a adus aminte de răspunderea lui faţă de naţiune în acest ceas al crizei şi de faptul că, în caz că nu va acţiona, va purta vina pentru soarta care îi aştepta pe ea şi pe fiul ei.

16 Bat-Şeba s-a plecat şi s-a închinat înaintea împăratului. Şi împăratul a zis: „Ce vrei?”

Verset ce nu a fost comentat.

17 Ea i-a răspuns: „Domnul meu, tu ai jurat roabei tale pe Domnul Dumnezeul tău, zicând: „Solomon, fiul tău, va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie.”

Verset ce nu a fost comentat.

18 Şi acum iată că Adonia împărăţeşte! Şi tu nu ştii, împărate, domnul meu!

Verset ce nu a fost comentat.

19 El a înjunghiat boi, viţei graşi şi oi, în mare număr; şi a poftit pe toţi fiii împăratului, pe preotul Abiatar şi pe Ioab, căpetenia oştirii, dar pe robul tău Solomon nu l-a poftit.

Verset ce nu a fost comentat.

20 Împărate, domnul meu, tot Israelul are ochii îndreptaţi spre tine, ca să-i faci cunoscut cine va şedea pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu, după el.

Verset ce nu a fost comentat.

21 Şi când împăratul, domnul meu, va fi culcat împreună cu părinţii săi, se va întâmpla că eu şi fiul meu Solomon vom fi priviţi ca nişte vinovaţi.”

Verset ce nu a fost comentat.

22 Pe când încă vorbea ea cu împăratul, iată că a sosit prorocul Natan.

Iată că a sosit. În momentul culminant, a intrat Natan şi a întrerupt pe regină cu raportul lui urgent. Bat-Şeba s-a retras cu înţelepciune (vezi v. 28), dându-i lui Natan ocazia să facă acelaşi anunţ neliniştitor, că Adonia domnea. Desigur că aceasta nu se putea întâmpla decât la porunca împăratului! Dar cum putea David să dea astfel de porunci? Cum le-a dat fără să spună nimic sfetnicului şi prietenului său de încredere?

Fiecare întrebare era o mustrare mascată, o lovitură pentru împărat din cauza implicării acestuia într-o nedreptate care ţintea drept în Solomon, Benaia şi Ţadoc. Cum a putut David să întoarcă spatele acestor bărbaţi care-i fusese atât de apropiaţi? Întrebările au fost, desigur, numai pentru a obţine din partea împăratului o dezminţire puternică. Dezminţirea trebuia să implice în mod necesar o mustrare regală asupra întregului complot injurios, pentru că nimic asemănător nu putea fi conceput ca având loc fără voia împăratului, afară numai dacă acesta era un complot îndreptat direct împotriva tronului. Natan, nu făcea decât să asigure succesul misiunii sale, pentru că acum era rândul împăratului să fie ofensat şi să dea instrucţiuni cu privire la măsurile urgente care trebuiau luate pentru a nimici complotul conspiratorilor.

23 Au dat de ştire împăratului şi au zis: „Iată că a venit prorocul Natan!” El a intrat înaintea împăratului şi s-a închinat înaintea împăratului cu faţa până la pământ.

Verset ce nu a fost comentat.

24 Şi Natan a zis: „Împărate, domnul meu, oare tu ai zis: „Adonia va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie”?

Verset ce nu a fost comentat.

25 Căci el s-a coborât astăzi, a tăiat boi, viţei graşi şi oi, în mare număr; şi a poftit pe toţi fiii împăratului, pe căpeteniile oştirii şi pe preotul Abiatar. Şi ei mănâncă şi beau înaintea lui şi zic: „Trăiască împăratul Adonia!”

Verset ce nu a fost comentat.

26 Dar nu m-a poftit nici pe mine, care sunt robul tău, nici pe preotul Ţadoc, nici pe Benaia, fiul lui Iehoiada, nici pe robul tău Solomon.

Verset ce nu a fost comentat.

27 Oare din porunca domnului meu, împăratul, are loc lucrul acesta şi fără să fi făcut cunoscut robului tău cine are să se suie pe scaunul de domnie al împăratului, domnului meu, după el?”

Verset ce nu a fost comentat.

28 Împăratul David a răspuns: „Chemaţi-mi pe Bat-Şeba.” Ea a intrat şi s-a înfăţişat înaintea împăratului.

Chemaţi-mi pe Bat-Şeba. Împărăteasa era gata, aşteptând actul următor în drama care se desfăşura cu repeziciune. Ea s-a apropiat cu încredere de împărat, pentru că el îşi dăduse cuvântul faţă de ea şi ştia că promisiunea va fi împlinită. David a asigurat-o din nou, reînnoindu-şi jurământul şi făgăduindu-i că acesta va fi împlinit chiar în ziua aceea.

29 Şi împăratul a jurat şi a zis: „Viu este Domnul, care m-a izbăvit din toate necazurile,

Verset ce nu a fost comentat.

30 că – aşa cum am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israel, zicând: „Fiul tău Solomon va împărăţi după mine şi va şedea pe scaunul meu de domnie în locul meu” – aşa voi face azi.”

Verset ce nu a fost comentat.

31 Bat-Şeba s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea împăratului. Şi a zis: „Trăiască pe vecie domnul meu, împăratul David!”

Verset ce nu a fost comentat.

32 Împăratul David a zis: „Chemaţi-mi pe preotul Ţadoc, pe prorocul Natan şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada.” Ei au intrat şi s-au înfăţişat înaintea împăratului.

Chemaţi-mi pe preotul Ţadoc. Ţadoc, Natan şi Benaia nu fuseseră chemaţi de Adonia, dar ei au fost chemaţi acum de împărat. Ei nu sprijiniseră cu nimic pe Adonia în conspiraţia lui împotriva tronului, dar acum erau personajele principale în sprijinirea tronului. David, deşi era bătrân şi înaintat în vârstă, se simte cuprins de energia caracteristică tinereţii sale. El gândeşte limpede şi acţionează rapid. Sunt date directive concise privitoare la partea pe care o avea fiecare de făcut. Neaşteptata sclipire de forţă şi hotărârea în acţiune sunt în contrast clar cu timiditatea şi descurajarea cu care, mai tânăr fiind, a primit ştirea despre revolta lui Absalom (2Samuel 15,14). Pe vremea aceea, David ştia că păcătuise şi că primea o pedeapsă de la Dumnezeu. Acum totul trecuse şi ştia că Dumnezeu era de partea lui.

33 Şi împăratul le-a zis: „Luaţi cu voi pe slujitorii stăpânului vostru, puneţi pe fiul meu Solomon călare pe catârul meu şi coborâţi-l la Ghihon.

Pe catârul meu. Un animal care fără îndoială era bine cunoscut poporului ca fiind rezervat să fie folosit numai de împărat şi care simboliza prerogativele şi privilegiile împărăţiei. Dacă Solomon va fi văzut călărind pe acel măgar, poporul va şti că el era împărat.

Ghihon. Locul ales pentru ceremonie a fost Ghihon, faimosul izvor al Ierusalimului din vechime, pe panta sud-estică a Ofelului. El era aşezat chiar la răsărit de cetatea lui David şi astăzi este cunoscut sub numele de ’Ain Sitti Maryam, Izvorul fecioarei Maria. Acesta a fost izvorul spre care iebusiţii au construit un tunel ca apa să poată fi procurată fără ca ei să se aventureze în afara zidurilor cetăţii. Mai târziu Ezechia a construit un tunel de la Ghihon pentru a duce apa în partea de vest a cetăţii lui David (2Cronici 32,30) în Lacul de sus sau Lacul Siloamului. El a construit în jurul acestui lac un zid în aşa fel încât să se poată ajunge la apă în caz de asediu (2Cronici 33,14). Locul în care urma să fie uns Solomon se afla cam la 1 km peste valea En-Roguel, unde se desfăşurau festivităţile încoronării lui Adonia.

34 Acolo, preotul Ţadoc şi prorocul Natan să-l ungă împărat peste Israel. Să sunaţi din trâmbiţă şi să ziceţi: „Trăiască împăratul Solomon!”

Să-l ungă. Ceremonia ungerii trebuia adusă la îndeplinire de către Ţadoc ca preot şi de către Natan ca profet, ambii fiind împuterniciţi să îndeplinească ritualul prin prerogativele lor oficiale. Samuel, care a uns pe David (1Samuel 16,13) era şi profet şi preot. Iehu a fost uns de unul din fiii profeţilor, trimis de Elisei (2Regi 9,1-3).

35 Să vă suiţi apoi după el ca să vină să se aşeze pe scaunul meu de domnie şi să împărăţească în locul meu. Căci porunca mea este ca el să fie căpetenia lui Israel şi Iuda.”

Căci porunca mea este ca el să fie. Evident că David pretindea dreptul de a numi pe succesorul său. Aceasta corespundea obiceiului recunoscut al Orientului. Alyates l-a numit pe Creosus; Cir l-a numit pe Cambise şi Darius l-a numit pe Xerses. Herodot declară că era o lege a perşilor ca un împărat să-l numească pe succesorul său înainte de a pleca într-o expediţie. Un şi mai mare drept de a numi un succesor era exercitat de anumiţi împăraţi ai Romei şi ocazional de către califi (vezi cele despre cap. 1,39 şi 2,24).

Israel şi Iuda. Aici este de observată o distincţie clară între Israel şi Iuda. Dovezi ale deosebirii se pot urmări înapoi până pe vremea când ţara a fost împărţită, pentru prima dată, între seminţii (Iosua 11,21; 18,5). David a domnit întâi peste Iuda la Hebron (2Samuel 2,4) şi apoi l-au abordat bătrânii lui Israel în scopul de a deveni împăratul lor (2Samuel 5,1-3). Pe vremea revoltei lui Absalom, separarea dintre Israel şi Iuda s-a observat şi mai pregnant (2Samuel 15,10.13; 18,6.7; 19,41-43; 20,1.2).

36 Benaia, fiul lui Iehoiada, a răspuns împăratului: „Amin! Aşa să vrea Domnul Dumnezeul domnului meu, împăratul:

Verset ce nu a fost comentat.

37 Domnul să fie cu Solomon cum a fost cu domnul meu, împăratul, ca să-şi înalţe scaunul de domnie mai presus de scaunul de domnie al domnului meu, împăratul David!”

Verset ce nu a fost comentat.

38 Atunci preotul Ţadoc s-a coborât împreună cu prorocul Natan, cu Benaia, fiul lui Iehoiada, cu cheretiţii şi peletiţii; au pus pe Solomon călare pe catârul împăratului David şi l-au dus la Ghihon.

Verset ce nu a fost comentat.

39 Preotul Ţadoc a luat cornul cu untdelemn din Cort şi a uns pe Solomon. Au sunat din trâmbiţă, şi tot poporul a zis: „Trăiască împăratul Solomon!”

Trăiască împăratul Solomon. (engl. God save king Solomon). Aceasta este o traducere idiomatică a ebraicului care literal se citeşte trăiască împăratul Solomon. Planurile bine aranjate ale lui David au fost aduse prompt şi efectiv la îndeplinire. Noul împărat a fost uns cu untdelemnul sfânt din cortul întâlnirii, ungerea arătând că el era împărat prin voia Domnului şi cu binecuvântarea divină. După ce trâmbiţele au răsunat, strigătul trăiască împăratul Solomon anunţa că Solomon era împărat şi că fusese acceptat de popor. Proclamarea oficială a venit întâi prin vestitor, în acord cu porunca lui David (v. 34), apoi strigătul a fost preluat de popor (v. 40).

40 Tot poporul s-a suit după el, şi poporul cânta din fluier şi se desfăta cu mare bucurie; se clătina pământul de strigătele lor.

Verset ce nu a fost comentat.

41 Zvonul acesta a ajuns până la Adonia şi la toţi cei poftiţi care erau cu el, tocmai în clipa când sfârşeau de mâncat. Ioab, auzind sunetul trâmbiţei, a zis: „Ce este cu vuietul acesta de care răsună cetatea?”

Ioab auzind. Solomon era însoţit de un grup de oameni care saluta încoronarea noului împărat cu plăcere neţărmurită şi cu strigăte vesele de aclamare. Adonia era înconjurat de o ceată de conspiratori care tocmai terminaseră festivităţile, umbrite într-o măsură suficientă de un simţământ tainic de nelinişte şi teamă. Sunetul trâmbiţei, care pentru un grup era semnul triumfului, pentru cealaltă a fost ca un semnal al sentinţei. Urechea ascuţită a vajnicului războinic Ioab a prins curând semnificaţia celor ce se petreceau.

42 Pe când vorbea el încă, a venit Ionatan, fiul preotului Abiatar. Şi Adonia a zis: „Apropie-te, că eşti un om viteaz şi aduci veşti bune.”

Ionatan. Acesta era fiul unuia dintre conspiratori care fusese pus să spioneze mişcările din Ierusalim şi de la palat. El îşi riscase viaţa ca să aducă informaţii confidenţiale (2Samuel 15,27.36; 17,17-21), si apoi, de asemenea, în slujba lui David.

Veşti bune. Numai bune nu erau veştile aduse conspiratorilor şi Adonia n-avea cum să aştepte altfel de veşti. El a rostit acele cuvinte pentru încurajarea proprie şi a celorlalţi.

43 „Da”, a răspuns Ionatan lui Adonia, „domnul nostru, împăratul David, a făcut împărat pe Solomon.

Domnul nostru împăratul. Atâta timp cât David trăia sau cât încă nu fusese numit un succesor, cuvântul lui David era lege. Dacă Adonia nu era pregătit să sprijine revolta sa prin forţa armelor, el şi cei ce erau cu el nu puteau decât să recunoască faptul că voinţa bătrânului împărat era încă voinţa naţiunii şi că hotărârile sale urmau să fie aduse la îndeplinire.

44 A trimis cu el pe preotul Ţadoc, pe prorocul Natan, pe Benaia, fiul lui Iehoiada, pe cheretiţi şi peletiţi, şi l-au pus călare pe catârul împăratului.

Verset ce nu a fost comentat.

45 Preotul Ţadoc şi prorocul Natan l-au uns împărat la Ghihon. De acolo s-au suit înveselindu-se, şi cetatea a fost pusă în mişcare: acesta este vuietul pe care l-aţi auzit.

Verset ce nu a fost comentat.

46 Solomon s-a şi aşezat pe scaunul de domnie al împăratului.

Solomon s-a aşezat pe scaunul de domn. Faptele sunt fapte, oricât de nebinevenite ar fi fost ele pentru conspiratori. Cel mai important lucru era că, pe scaunul de domnie şedea Solomon şi nu Adonia. El fusese ales în mod oficial de David ca urmaş al său. Fusese pus să călărească, pe drumul spre locul încoronării, catârul imperial. Fusese uns în cadrul unei solemnităţi speciale. Garda împărătească era cu el. Ţadoc, Natan şi Benaia erau de partea lui. Inima poporul era de partea lui. Totul fusese făcut cum se cuvine şi în ordine, în acord cu voinţa lui David şi cu aprobarea clară a lui Dumnezeu. Totul se făcuse în mod public şi singurul lucru pe care conspiratori îl puteau face era să-l recunoască pe Solomon ca împărat (vezi cele despre v. 35).

47 Şi slujitorii împăratului au venit să binecuvânteze pe domnul nostru, împăratul David, zicând: „Dumnezeul tău să facă numele lui Solomon mai vestit decât numele tău, şi el să-şi înalţe scaunul de domnie mai presus de scaunul tău de domnie!” Şi împăratul s-a închinat pe patul său.

Împăratul s-a închinat. Nici un monarh pământesc nu trăieşte veşnic. Faptul că David ştia că-i venise sfârşitul şi că sceptrul împărătesc trebuia să ajungă acum în mâinile altuia nu putea trece fără să aducă o undă de tristeţe. Dar David şi-a acceptat liniştit soarta şi s-a prosternat pe patul său în semn de recunoaştere smerită a faptului că urmaşul său şedea pe tron. Închinarea lui n-a fost faţă de noul împărat, ci faţă de Dumnezeu, ca mulţumire pentru toate binecuvântările şi purtarea Lui de grijă.

48 Iată ce a zis şi împăratul: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel care mi-a dat astăzi un urmaş pe scaunul meu de domnie şi mi-a îngăduit să-l văd!”

Verset ce nu a fost comentat.

49 Toţi cei poftiţi de Adonia s-au umplut de spaimă; s-au sculat şi au plecat care încotro.

S-au umplut de spaimă. Istorisirea lui Ionatan despre ceea ce avusese loc a umplut pe Adonia şi pe oaspeţii lui de groază şi consternare. Fără plecăciunile de rigoare, susţinătorii lui Adonia s-au ridicat şi au fugit. Faptul acesta arată că şi-au recunoscut starea complet deznădăjduită a cauzei în sprijinul cărora se angajaseră.

50 Adonia s-a temut de Solomon; s-a sculat şi el, a plecat şi s-a apucat de coarnele altarului.

Coarnele altarului. Coarnele altarului erau nişte proeminenţe în cele patru colţuri ale lui (Exod 27,2; 30,2; 38,2), pe care se stropea cu sânge (Exod 29,12; Levitic 4,7; Ezechiel 43,20). Gestul de a prinde coarnele altarului însemna a cere dreptul sanctuarului. Acest drept era acordat unui ucigaş cu voia (Exod 21,14), dar lui Ioab nu i-a fost acordat după moartea lui David (1Regi 2,28-31). Prinzându-se de altar, Adonia a admis că este vinovat de o faptă pentru care putea fi omorât. Recunoscându-l pe Solomon ca împărat (v. 51) este posibil că el a încercat să facă publică greşeala lui şi să prezint complotul ca o faptă făcută în pripă şi din neatenţie, pentru care sanctuarul putea fi, pe drept, solicitat.

51 Au venit şi au spus lui Solomon: „Iată că Adonia se teme de împăratul Solomon şi s-a apucat de coarnele altarului, zicând: „Să-mi jure împăratul Solomon azi că nu va omorî pe robul său cu sabia!”

Verset ce nu a fost comentat.

52 Solomon a zis: „Dacă va fi om cinstit, un păr din cap nu-i va cădea la pământ; dar dacă se va găsi răutate în el, va muri.”

Verset ce nu a fost comentat.

53 Şi împăratul Solomon a trimis nişte oameni, care l-au coborât de pe altar. El a venit şi s-a închinat înaintea împăratului Solomon, şi Solomon i-a zis: „Du-te acasă.”

Du-te acasă. Uzurparea lui Adonia s-a terminat cu bine, fără vărsare de sânge. David a dat dovadă de înţelepciune rezolvând problema prin aşezarea pe tron a lui Solomon şi îngăduind ca evenimentele să ia cursul lor natural, neintervenind cu trupele lui în reprimarea uzurpatorului. Solomon a ales calea înţelepciunii şi a îndurării arătând iertare, precizand totuşi clar că această iertare a fost acordată cu condiţia unei purtări ulterioare bune. Dacă Adonia se va purta ca un om cumsecade, trăind liniştit ca simplu cetăţean şi supunându-se faţă de noul regim, el nu va avea probleme. Dar dacă nu, viaţa lui va fi pusă în primejdie. Adonia s-a închinat înaintea împăratului şi s-a supus infamei lui sorţi.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-53 PP 749.750

1-7 PP 749

32-40 PK 25