1 În cel dintâi an al lui Cirus, împăratul perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris vestirea aceasta în toată împărăţia lui:

În cel dintâi an. Cetatea Babilon a căzut în mâinile oştirilor persane la 16 Tişri (13 oct.), 539 î.Hr., (vezi p. 55), iar Cir însuşi a intrat în cetate la 9 Marcheşvan (29 oct.) al aceluiaşi an. Totuşi, numai la următoarea zi a Anului nou, 1 Nisan (24 martie), anul 538 î.Hr., a început întâiul an de domnie babilonian. Toate documentele anterioare acestei zile au fost datate în "anul de urcare la tron" al lui (vezi vol. II, p. 138). Iudeii, pe de altă parte, socoteau anii de domnie ai cârmuitorilor persani după propriul lor calendar. După calendarul civil iudaic, primul an întreg de la căderea Babilonului se întindea din toamna anului 538 până în toamna anului 537 î.Hr. Pentru informaţii în plus privind acest subiect, vezi p. 96, 97. Cu privire la cârmuirea lui "Dariu Medul", vezi p. 95, precum şi nota suplimentară la Daniel 6.

Decretul lui Cir de reîntoarcere a evreilor pare să fi fost emis în fosta capitală a mezilor, Ecbatana (Ahmeta), care a devenit una dintre reşedinţele de vară ale regilor persani. O copie a decretului găsit în arhivele de la Ecbatana câţiva ani mai târziu (Ezra 6,2) lasă să se înţeleagă că Cir a fost acolo cândva în primul an al său de domnie. Dovezi din arhivele contemporane ale firmei bancare "Egibi Fiii" din cetatea Babilon arată că Cir a fost în Ecbatana în sau înainte de luna septembrie 537 î.Hr., care a fost cucerită spre sfârşitul primului an calendaristic iudaic întreg după căderea Babilonului.

Cir. Cir este forma grecească latinizată a ebraicului Koresh, care e apropiat de echivalentul persan (Kurush) şi de cel babilonian (Kurash).

Ieremia. Se face aici referire la cele două profeţii ale lui Ieremia din cap. 25,11.12; 29,10, profeţii care îl convinseseră pe Daniel că sosise vremea întoarcerii şi a refacerii (Daniel 9,2). Întrucât captivitatea babiloniană începuse în anul 605 î.Hr. (vezi la Daniel 1,1), cei 70 de ani ai profeţiilor lui Ieremia urmau să expire în anul 538, după calculul inclusiv (vezi vol. II p. 136). Prin urmare, dacă decretul lui Cir a fost emis în vara sau toamna anului 537, iar iudeii s-au înapoiat în patria lor probabil în primăvara anului următor, 536, aceasta ar fi o împlinire a profeţiilor lui Ieremia (vezi p. 96, 97).

A trezit duhul. Aşa cum anterior Dumnezeu îi influenţase pe cârmuitorii păgâni (Genesa 20, 3; Daniel 2,28 etc.) să aducă la îndeplinire planurile Sale, El a lucrat acum asupra inimii lui Cir pentru a împlini profeţiile lui Isaia cu privire la acest monarh, profeţii care fuseseră făcute cu peste 150 de ani înainte (Isaia 44,28; 45,1-4.13).

Vestirea. Decretul a fost proclamat public în diferitele satrapii ale imperiului, de la hotarele Indiei în est la Marea Egee în vest şi de la Caucaz în nord până la hotarul Golfului Persic şi hotarul Egiptului în sud.

Prin scris. Decretul a fost trimis în formă scrisă şi păstrat ca informaţie permanentă într-o arhivă (vezi cap. 6,1.2). Probabil că scrisul fusese introdus în Persia de curând, deoarece dovezile arheologice arată ca rapoartele persane au fost păstrate începând cu domnia lui Cir. Proclamaţia a fost probabil emisă în limba oficială persană, în babiloniană şi în aramaică, limbă înţeleasă pe tot cuprinsul imperiului. Inscripţia de la Bechistan a lui Dariu I (vezi vol.I, p. 98, 110, 111; vol. III, p. 57) constă din inscripţii similare în persana veche, elamită şi babiloniană. S-a găsit şi o copie în aramaică.

2 „Aşa vorbeşte Cirus, împăratul perşilor: „Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc o Casă la Ierusalim în Iuda.

Aşa vorbeşte Cir. O formulă oficială pentru prezentarea unei proclamaţii regale, similară celor folosite în decretele regale. De pildă, inscripţia de la Bechistan (versiunea aramaică, col. iii, 1. 37) spune: "Aşa vorbeşte împăratul Darius".

Împăratul perşilor. Compară cu formula obişnuită din inscripţiile persane: "Eu sunt..., marele împărat, împăratul împăraţilor, împăratul Persiei".

Domnul, Dumnezeul cerurilor. Exact aceleaşi cuvinte se găsesc într-o petiţie aramaică făcută de iudeii din insula Elefantina de pe Nil unui guvernator persan (Cowley, Papyri Aramaici, nr. 30, liniile 3, 4), în timp ce în răspunsul slujbaşului persan adresat petiţionarilor se folosesc numai cuvintele: "Dumnezeul cerurilor" (ibid., nr. 32, rând. 3,4). Este posibil ca monoteismul iudeilor să fi mişcat pe Cir, care era zoroastrian, şi ca acesta să fi pus semnul egal între Iehova şi propriul lor zeu, Ahura-Mazda.

Mi-a dat. Cir credea cu tărie că era un trimis al cerului şi ca atare avea de îndeplinit o misiune divină. În vestita inscripţie de pe cilindrul de lut al lui Cir din Muzeul Britanic, împăratul zice: "El [dumnezeul babilonian Marduc] a cercetat cu amănuntul şi a privit [prin] toate ţările, căutând un cârmuitor drept gata de a-l conduce (în procesiunea anuală). El a rostit numele lui Cir, regele din Anşan, declarându-l cârmuitor al lumii". Cuvintele acestea, scrise pentru babilonieni, sunt atât de asemănătoare cu cele folosite în declaraţia în favoarea iudeilor încât, în combinaţie cu ceilalţi termeni tipic oficiali folosiţi, constituie o puternică dovadă a autenticităţii decretului. Singura deosebire constă din numele divinităţii lor. În proclamaţiile babiloniene a fost folosit fireşte numele dumnezeului babilonian Marduc, în timp ce în cea scrisă pentru iudei a fost folosit numele Dumnezeului lor.

[El] Mi-a poruncit. Cuvântul "El" [în româneşte subînţeles] este subliniat. Accentul acesta se găseşte şi în traducerile greacă şi latină veche ale textului. Evident că Cir se referă la Isaia 44,28. Iosif Flavius (Antiquities, xi, 1) susţine că pasajul acesta i-a fost arătat lui Cir curând după căderea Babilonului, şi este numai firesc să se consideră că Daniel a fost cel care l-a informat pe împărat despre profeţiile cucerirea Babiloniei de către Cir şi despre rolul lui în reconstruirea Templului de la Ierusalim (vezi PK 557). În inscripţia de pe cilindrul de lut menţionată anterior, Cir susţine că a repatriat mulţi dumnezei străini pe care babilonienii îi mutaseră în capitala lor şi a reconstruit multe temple care fuseseră distruse. Având în vedere faptul că autorizarea de rezidirea a Templului din Ierusalim a fost dată în anul I al domniei lui, e probabil că înţelepciunea unei astfel de politici (PK 571, 572) l-a îndemnat pe Cir să facă acelaşi lucru pentru alte popoare supuse şi pentru dumnezeii lor. În felul acesta acţiunea împăratului legată de iudei şi Templul lor era în deplin acord cu ceea ce s-a transformat într-o politică generală de a face pe placul popoarelor care suferiseră de pe urma acţiunilor crude ale babilonienilor, ca să le câştige bunăvoinţa şi sprijinul loial ca cetăţeni ai noului Imperiu persan.

Casa. Ebr. bayith, "casă", folosit fie pentru o locuinţă omenească, fie pentru una destinată lui Dumnezeu. De aceea, bayith ar putea fi tradus aici "Templu".

În Iuda. Faptul că expresia aceasta este adăugată aici şi din nou în versetul următor reflectă caracterul oficial al documentului, care ar fi fost de aşteptat să indice amplasarea geografică exactă a Templului care urma să fie rezidit.

Vezi diagrama următoare.

3 Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el, şi să se suie la Ierusalim în Iuda, şi să zidească acolo Casa Domnului Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuieşte la Ierusalim.

Din poporul Lui. Permisiunea de a se întoarce nu a fost acordată doar exilaţilor din Iuda şi Beniamin, urmaşii supuşilor fostului regat al lui Iuda luaţi robi de către Nebucadneţar. Ea îi cuprindea pe toţi cei care Îl considerau pe "Domnul, dumnezeul cerurilor" (v. 2) ca Dumnezeu al lor, îndeosebi pe urmaşii celor zece seminţii ale fostului regat de nord al lui Israel, mutate în diferite provincii ale Imperiului asirian în secolul al VIII-lea î.Hr.. Potrivit cu 1 Cronici 9,3, membri ai câtorva din seminţiile din nord trăiau pe atunci la Ierusalim.

Dumnezeul lui să fie cu el. Bunătatea lui Cir, lăudată de mulţi autori clasici (Aeschylus, Herodot, Xenofon, Plutarch, Diodor, Cicero şi alţii), se reflectă în cuvintele acestea. Măreţia lui Cir constă în toleranţa şi mărinimia manifestate de popoarele supuse. Fără îndoială că influenţa lui Daniel şi profetizarea lui Isaia cu privire la el au avut un rol însemnat în alcătuirea politicii lui imperiale (vezi PK 557).

Este adevăratul Dumnezeu. Comentatorii şi traducătorii Bibliei au păreri diferite în privinţa acestei propoziţii şi a celei următoare. Unii au luat-o ca o recunoaştere a lui Cir că Iehova este unicul Dumnezeu adevărat şi au comparat-o cu o mărturisire asemănătoare a lui Nebucadneţar (Daniel 6,26). Alţii o leagă de propoziţia următoare şi spun: "El este Dumnezeul care e în Ierusalim". Aceasta ar arăta că Cir Îl considera pe Iehova doar un dumnezeu local.

Tratând expresia "el este Dumnezeul" ca parantetică şi traducând 'asher prin "care" se transmite ideea că propoziţia "care este în Ierusalim" se referă la "Templu". Cu toate acestea, ebraica spune clar: "el este dumnezeul care este în Ierusalim", aşa cum fac şi LXX, Vulgata şi alte versiuni antice. Dacă totuşi trebuie să se folosească paranteze, ele trebuie să cuprindă întreaga afirmaţie ca un tot unitar. În plus, cuvântul 'asher poate fi tradus prin "ce" sau "care", aşa după cum o cere contextul.

S-ar putea ca, asemenea lui Nebucadneţar (Daniel 2,47; 3,28; 4,37) şi Dariu (Daniel 6,26), Cir să fi ajuns să-L recunoască pe adevăratul Dumnezeu (vezi PK 537), dar textul ebraic, cel puţin aşa cum îl avem astăzi, nu permite ca expresia din Ezra 1,3 să fie construită ca o dovadă în acest sens. S-a găsit un document în care Cir, adresându-se babilonienilor, vorbeşte despre dumnezeul lui Marduk exact în aceleaşi cuvinte pe care le foloseşte aici cu privire la Dumnezeul iudeilor. Totuşi, vezi PK 557.

4 Oriunde locuiesc rămăşiţe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere şi vite, pe lângă daruri de bunăvoie, pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!”

Oriunde locuiesc. [Oricine rămâne, KJV]. Adică iudeii care aleg să rămână în exil (vezi PK 559). Cei care intraseră cu succes în afaceri de vreun fel sau altul ar fi fost înclinaţi să rămână. Era numai drept ca ei să sprijine pe fraţii lor care se întorceau, prin contribuţii financiare însemnate.

Daruri de bunăvoie. Se acorda permisiunea ca iudeii să colecteze contribuţii financiare de la prietenii lor păgâni pentru Templul ce urma să fie construit la Ierusalim. E vrednic de observat că felul de exprimarea publică a decretului lui Cir conţine acest apel către cetăţenii imperiului fără a se menţiona că acesta luase măsuri pentru rezidirea Templului din fonduri publice, aşa cum se afirmă în copia decretului păstrat în arhivele cârmuirii din Ecbatana (vezi la cap. 6,2). Motivul este evident. Dacă proclamaţia ar fi menţionat subvenţia regală, puţini oameni s-ar fi simţit îndemnaţi să contribuie personal la lucrarea aceea. Neştiind că guvernul ţării plătea o parte din costuri, mulţi păgâni care aveau relaţii de prietenie cu iudeii ar fi putut să fie mai dispuşi să-şi aducă aportul lor personal.

5 Capii de familie din Iuda şi Beniamin, preoţii şi leviţii, şi anume toţi aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu, s-au sculat să meargă să zidească la Ierusalim Casa Domnului.

Capii de familie. [Mai marii părinţilor, KJV.]. Aceştia erau capii de familie ereditari, a căror autoritate era recunoscută (vezi la Exod 3,16). Cu toate că permisiunea de reîntoarcere fusese astfel alcătuită încât să-i cuprindă pe toţi credincioşii în Iehova, numai două seminţii, Iuda şi Beniamin, sunt menţionate în mod specific. Membrii celorlalte seminţii, dacă erau vreunii, trebuie să fi fost în minoritate.

Al căror duh l-a trezit Dumnezeu. Numai o minoritate dintre exilaţi s-a întors. Chiar şi multe dintre grupele de familii din Iuda şi Beniamin au ales să rămână în ţara adopţiei lor. Mulţi ajunseseră onoraţi şi bogaţi în Babilonia, aşa cum arată rapoartele cuneiforme, şi nu erau dispuşi să părăsească tot ce agonisiseră prin muncă grea în decursul anilor în schimbul unui viitor nesigur într

o ţară pustie, Iudea. Pentru motivul acesta s-au făcut mai târziu eforturi din nou pentru a readuce înapoi în Iudea pe alţii care rămăseseră pe loc cu prilejul acţiunii iniţiale de întoarcere (vezi Ezra 7,7; Zaharia 6,10). Prima grupă dispusă să rişte totul pentru ţara şi pentru Dumnezeul lor a fost alcătuită din patrioţi şi zeloţi şi poate din unii care nu aveau nimic de pierdut dacă se întorceau şi care şi-ar fi putut îmbunătăţi viaţa înapoindu-se în fosta lor patrie. Cei care au rămas pe loc poate că şi-au îndreptăţit decizia citind îndemnul lui Ieremia, dat cu mai bine de o jumătate de secol înainte, şi anume acela de a zidi case, de a sădi grădini, de a întemeia familii şi de a dovedi un interes activ pentru binele ţării exilului lor (Ieremia 29,4-7). Cei care au renunţat să se întoarcă în Palestina au constituit nucleul comunităţilor puternice şi influente care au existat în Babilonia pe tot parcursul istoriei viitoare până în timpuri foarte recente.

6 Şi toţi cei dimprejurul lor le-au dat lucruri de argint, de aur, avere, vite şi lucruri scumpe, afară de toate darurile de bunăvoie.

Verset ce nu a fost comentat.

7 Împăratul Cirus a dat înapoi uneltele Casei Domnului pe care le luase Nebucadneţar din Ierusalim şi le pusese în casa dumnezeului său.

Uneltele. Toate uneltele [vasele, KJV] enumerate sunt de aur şi de argint. Întrucât multe dintre uneltele Templului erau de bronz (2 Regi 25,14; vezi la Exod 25,3), este clar că Cir le-a înapoiat doar pe acelea care fuseseră dedicate zeităţilor babiloniene şi ca atare păstrate mai mult de jumătate de secol de la sosirea lor de la Ierusalim. Se pare că uneltele care nu fuseseră făcute din metale preţioase nu fuseseră păstrate.

Acest act generos din partea lui Cir nu a fost un caz izolat. Împăratul menţionează în inscripţia de pe cilindrul de lut din Muzeul Britanic amintit anterior (vezi la v. 2) că au trimis înapoi, la locul cuvenit, mai multe obiecte de cult luate anterior de babilonieni.

8 Cirus, împăratul perşilor, le-a scos prin Mitredat, vistiernicul, care le-a dat lui Şeşbaţar voievodul lui Iuda.

Mitredat. Un nume persan care apare şi ca Mitradati într-un document cuneiform de pe timpul lui Araxerxe I.

Vistiernicul. [Tezaurarul, KJV]. Ebr. gizbar, "tezaurar", aflat numai aici şi în cap. 7,21. Gizbar este un cuvânt de împrumut persan aflat şi în forma babiloniană, ganzabaru. Folosirea acestuia şi a altor cuvinte de origine persană în cartea lui Ezra arată că documentul original a fost scris pe vremea Imperiului persan, probabil de un contemporan al evenimentelor descrise.

Şeşbaţar, voievodul lui Iuda. Şeşbaţar, numit "dregător" în cap. 5,14, este identificat de mulţi învăţaţi cu Zorobabel (vezi cap. 3,8; 5,16; EGW, RH, 28 martie 1907). El e numit "voievodul lui Iuda", un titlu pe care îl avea şi Zorobabel, ca nepot al regelui Ioiachin (1 Cronici 3,17-19). Nu era ceva neobişnuit pentru nobilii iudei din exil să poarte două nume (vezi Daniel 1,7). Se consideră că numele Şeşbaţar vine de la babilonianul Shamash-abal-uşur.

9 Iată-le numărul: treizeci de lighene de aur, o mie de lighene de argint, douăzeci şi nouă de cuţite,

Treizeci. Este de observat că lista de obiecte a uneltelor Templului dată în v. 9 şi 10 dă un total de 2.499 în loc de 5.400, cifra dată în v. 11. Este posibil ca lista de obiecte să fie numai parţială şi ca Ezra să nu fi intenţionat să le adauge până la totalul dat. Totuşi, ultimul punct de pe listă pare să cuprindă toate celelalte unelte care nu fuseseră puse pe listă şi probabil ar trebui să completeze diferenţa dintre totalul articolelor precedente şi totalul general al tuturor acestora. Toate manuscrisele şi versiunile vechi ebraice sunt de acord cu cifrele date în KJV. E vrednic de observat, totuşi, că un pasaj paralel din cartea apocrifă 1 Esdras (cap. 3,13.14) evită acest conflict aparent punând pe listă 1.000 de "pahare de aur" în loc de 30, cum sunt date aici, şi 2.410 "potire... de argint" în loc de numai 410, ca în v. 10. În rest, cifrele sunt aceleaşi. Totalul general, aşa cum e dat în 1 Esdras 2,14, este 5.469, suma cifrelor pentru diferitele articole care sunt redate acolo. Unii au sugerat că cifrele din 1 Esdras au fost deliberat alterate pentru a evita conflictul aparent din Ezra 1,9-11. Tot ce se poate spune este că dovezile sunt îndestulătoare pentru a da problemei o soluţie clară.

Lighene. Ebr. 'agarţelim, "coşuri", un cuvânt cu înţeles nesigur. LXX, Vulgata şi Siriaca redau traducerea "lighean", care a fost adoptată de diferite versiuni moderne.

Cuţite. Ebr. machalaph, un cuvânt găsit numai aici în VT şi cu înţeles nesigur. Contextul sugerează că este vorba de un vas oarecare.

10 treizeci de potire de aur, patru sute zece potire de argint de mâna a doua şi o mie de alte unelte.

Potire. Ebr. kphor, "ceaşcă mare" sau "pahare", cum este şi în Ezra 8,27, sau "potire", ca în 1 Cronici 28,17. Cuvântul acadian înrudit kaparu înseamnă şi "ceaşcă".

11 Toate lucrurile de aur şi de argint erau în număr de cinci mii patru sute. Şeşbaţar a adus tot din Babilon la Ierusalim, împreună cu cei ce s-au întors din robie.

Toate lucrurile. [Toate vasele, KJV]. Vezi la v. 7. Probabil că multe dintre aceste "vase" au fost printre acelea pe care Belşaţar le-a profanat la petrecerea din noaptea când a căzut Babilonul (Daniel 5,3). Folosirea necuviincioasă a acestor unelte sacre şi spiritul sfidător care a influenţat un astfel de act au constituit dovada vizibilă că Babilonul nu avea să mai răspundă soliilor divine de călăuzire şi că avea să refuze să-i elibereze pe robii iudei ca aceştia să se poată întoarce în patria lor, aşa cum plănuise Dumnezeu (Daniel 5,1-4.21-23).Ca urmare, împărăţia a fost dată altui popor care urma să se integreze în planul divin (v. 25-31).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-4 PK 558

2.3 �

TM 203

5�

PK 599

5-11 �

PK 559