1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei,

Pavel, apostol. În ce priveşte forma introducerii şi sensul termenilor, vezi comentariul de la Romani 1,1 şi cel de la Faptele Apostolilor 1,2. Pavel se numeşte pe sine apostol deoarece doreşte să sublinieze că e ambasadorul Domnului.

Vezi harta cu evenimentele care au condus la scrierea Epistolei lui Pavel către Coloseni

Voia lui Dumnezeu. Vezi comentariul de la Efeseni 1,1.

Timotei. În ce îl priveşte pe Timotei, vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 16,1. Pavel îl include pe Timotei în salutarea său şi în alte epistole de-ale sale (2 Corinteni 1,1; Filipeni 1,1; 1 Tesaloniceni 1,1; 2 Tesaloniceni 1,1; Filimon 1).

2 către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos care sunt în Colose: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.

Sfinţii. Gr. hagioi (vezi comentariul de la Romani 1,7). Fraţii credincioşi. Sintagma apare în opoziţie cu sfinţii. Pavel laudă pe membrii bisericii din Colose pentru credincioşia lor, încrederea pe care o poate avea în ei şi fidelitatea lor neclintită. În Hristos. Vezi comentariul de la Efeseni 1,1.

Colose. (Mai des, Colossae.) Un oraş din Frigia, la 110 mile înspre est de la portul maritim Efes. Pe vremea lui Pavel, Frigia era ataşată la provincia romană Asia. Colose era situat pe malurile râului Lycus, nu departe de Hierapolis şi Laodicea, cam la 13 mile de primul şi cam la 10 mile de ultimul. Înainte Colose ocupase o poziţie foarte importantă. Prin acest oraş trecuse oştirea lui Xerxes, persanul, când acesta se îndrepta să atace Grecia. Xenophon îl numeşte o cetate locuită, prosperă şi mare (Anabasis, i. 2, 6; Loeb ed., Vol. 2, p. 253). Dar în vremurile Noului Testament populaţia oraşului scăzuse mult. În ce priveşte originea bisericii, vezi Introducerea, Cadrul istoric.

Har şi pace. Vezi comentariul de la Romani 1,7; 3,24. Dumnezeu, Tatăl nostru. Vezi comentariul de la Romani 1,7. Domnul Isus Hristos. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru omiterea acestor cuvinte. După cât se pare, ele au fost adăugate prin analogie cu pasajul paralel din Efeseni 1,2.

3 Mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, căci ne rugăm neîncetat pentru voi

Mulţumim. Vezi şi comentariul de la Efeseni 1,16. Cauza mulţumirii sale e arătată în Coloseni 1,4.5.

Dumnezeu, Tatăl. [Dumnezeu şi Tatăl, KJV]. Sau Dumnezeu, şi anume Tatăl. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru omiterea cuvântului şi (din KJV).

Domnului … Isus Hristos. Vezi comentariul de la Efeseni 1,17.

4 şi am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus şi despre dragostea pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii,

Am auzit. Vestea despre sarea din Colose fusese adusă de către Epafra (v. 7, 8).

Credinţa. Credinţa în Hristos nu e o simplă încredere în El ca persoană, ci o completă subordonare faţă de voia lui Dumnezeu şi încredere deplină în planul Său. Este acceptarea căii lui Dumnezeu.

În Hristos Isus. Pavel descrie viaţa în Hristos ca sfera în care trăieşte creştinul, la fel cum aerul este mediul în care există trupul lui. Cel care este în Hristos este înconjurat de principiile şi legile Mântuitorului său; el trăieşte prin ele şi în ele. Isus este izvorul şi ocrotitorul vieţii lui. În acest cerc, care cuprinde tot ce reprezintă Isus Hristos, acţionează credinţa adevărată (vezi Efeseni 1,15; 1 Timotei 3,13; 2 Timotei 1,13; 3,15).

Dragostea. Gr. agape (vezi comentariul de la 1 Corinteni 13,1). Mânaţi de principiul iubirii faţă de Dumnezeu şi al iubirii faţă de fraţi, toţi creştinii vor avea aceeaşi simţire. Atitudinea aceasta are ca rezultat iubire pentru toţi sfinţii. Adevărata credinţă în Dumnezeu nu poate produce mai puţin de atât. Pavel este nespus de fericit de experienţa înaintată a credincioşilor coloseni.

5 din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei,

Nădejdii. Vezi comentariul de la Romani 8,24; 12,12. Acum Pavel ia în discuţie ultima din cele trei de virtuţi creştine. Credinţa şi iubirea nu doar că îşi au puterea în speranţă, dar speranţa aceasta este şi ţinta lor. Colosenii auziseră de planul de mântuire şi în inima lor încolţise speranţa. Această speranţă era forţa motrice în toate experienţele lor şi în filozofia vieţii creştine. În felul acesta speranţa precede credinţa. Deoarece Dumnezeu făurise deja planul de mântuire, exista speranţă pentru omul căzut.

În ceruri. Creştinul speră o moştenire nestricăcioasă, şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru el (1 Petru 1,4; compară cu Filipeni 3,21). Credinţa şi iubirea manifestată de coloseni izvorâse din încrederea în împlinirea scopului lui Dumnezeu, un univers fără păcat, plin de armonie.

Despre care aţi auzit mai înainte. Pavel le reaminteşte credincioşilor de bucuria şi de entuziasmul pe care le-au avut atunci când au auzit prima dată solia Evangheliei. El doreşte ca ei să vadă contrastul dintre credinţa pe care o aveau atunci, bucuria care le inunda sufletele şi îndoielile şi nestatornicia cauzate de soliile prezentate de învăţătorii mincinoşi (compară cu v. 23; 2,6–8.16–23).

Cuvântul adevărului. Adică solia care conţine adevărul, vestea bună a voinţei descoperite a lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Ioan 8,32). Adevărul este descoperirea gândurilor divine şi are de-a face cu realităţile finale şi veşnice.

Evangheliei. Vezi comentariul de la Marcu 1,1. Cuvântul aceasta poate fi înţeles ca apoziţie pe lângă termenul adevărului. Este strâns legat de fraza care urmează.

6 care a ajuns până la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescând, ca şi între voi. Şi aceasta, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu, în adevăr,

Care a ajuns până la voi. Este clar faptul că în limba greacă pronumele relativ care se

poate referi doar la cuvântul Evanghelie. Compară cu v. 23.

În toată lumea. Vezi comentariul de la v. 23.

Dă roade. Dovezile textuale favorizează adăugarea cuvintelor şi creşte. Un pom dă roade

pentru că trăieşte şi înfloreşte. Tot aşa şi creştinul produce fără încetare roada Duhului (Galateni 5,22.23) deoarece viaţa lui Hristos e un principiu vital (vezi Marcu 4,20.28; Romani 7,4.5; Filipeni 4,17). Forţa expresiei lui Pavel constă în ideea că oriunde e predicată, Evanghelia aduce continuu roade.

Ca şi între voi. [Ca şi în voi, KJV]. Pavel trece de la adevărul general că Evanghelia aduce roade oriunde e vestită, la faptul particular că exact acest lucru s-a întâmplat în Colose. De aceea biserica aceasta joacă un rol important în scopul universal al lui Dumnezeu de a mântui oamenii.

Din ziua. Pentru a vedea felul în care Evanghelia a ajuns în Colose, vezi Introducerea, Contextul istoric.

Aţi cunoscut. Gr. epiginosko, a recunoaşte, a cunoaşte pe deplin, a cunoaşte din experienţă. Forma verbului ar trebui tradusă aţi ajuns să cunoaşteţi pe deplin. Această cunoaştere deplină vine numai prin experienţă, deci numai la aceia care primesc harul lui Hristos. Adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu nu poate fi separată de harul divin.

Harul. Vezi comentariul de la Romani 3,24. În adevăr. Adică adevărat. Pavel face mereu o aluzie subtilă la învăţăturile false pe care urmează să le menţioneze.

7 cum aţi învăţat de la Epafras, preaiubitul nostru tovarăş de slujbă. El este un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi

Epafra. Poate acesta e cel care a adus solia mântuirii la Colose (vezi Introducerea, Contextul istoric). Pavel îl numeşte aici iubitul nostru tovarăş de slujbă. Scriind lui Filimon, vorbeşte despre el ca tovarăşul meu de temniţă (Filimon 23). Este evident că Epafra era de loc din Colose (Coloseni 4,12). Se presupune că ar fi auzit Evanghelia în Efes şi că, deoarece se consacrase lucrării lui Dumnezeu, a devenit misionar pentru propriul său popor.

Credincios. Aici Pavel aprobă solia şi lucrarea lui Epafra.

Slujitor. Gr. diakonos (vezi comentariul de la Efeseni 6,21).

Pentru voi. Dovezile textuale sunt împărţite între exprimarea aceasta şi exprimarea pentru noi. Pronumele traduse noi şi voi sunt asemănătoare în greceşte (humon şi hemon) şi pot fi confundate uşor. Ambele exprimări sunt posibile în acest context.

8 şi ne-a vorbit despre dragostea voastră în Duhul.

Şi ne-a vorbit. [Care de asemenea ne-a declarat, KJV]. Epafra îi adusese lui Pavel veşti despre starea bisericii din Colose.

În Duhul. Literal, în duh [sau Duh]. Nu se ştie sigur dacă Pavel se referă la Duhul Sfânt, sau la duhul omului. Dragostea adevărată este rezultatul prezenţei Duhului Sfânt în viaţă, dar aici Pavel poate scoate în evidenţă reacţia iubitoare şi binevoitoare de care ar trebui să dea dovadă fiecare creştin în situaţiile dificile ale vieţii.

9 De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească;

De aceea. Adică, având în vedere ceea ce s-a spus în versetele 4–8, Pavel a amintit din nou de credinţa pe care o aveau colosenii în Hristos, iubirea lor pentru fraţi, speranţa puternică în răsplătirea cerească. Toate acestea îi înveseliseră inima. Cauza imediată a bucuriei lui a fost vestea bună pe care Epafra o adusese de la Colose. Aceasta încălzise inima bătrânului Pavel.

Din ziua când am auzit. Sosirea lui Epafra a constituit pentru Pavel o zi memorabilă. De atunci există puternica sa devoţiune şi mulţumire.

Nu încetăm să ne rugăm. Pavel atrăsese deja atenţia asupra rugăciunilor pe care le înălţa pentru credincioşii coloseni (vezi v. 3). Veştile pe care Epafra i le adusese de la Colose l-au determinat acum să se roage cu un scop mai precis şi cu bucurie mai mare. Propoziţia nu încetăm să ne rugăm înseamnă că Pavel se ruga regulat pentru creştinii coloseni. Nu s-ar fi putut spune niciodată că încetase să se roage pentru ei.

Să cerem. [Să dorim, KJV]. Pavel era recunoscător, dar în acelaşi timp avea şi motive de rugăciune. Nesatisfăcut de progresul pe care credincioşii coloseni îl făcuseră deja, el dorea cu înfocare ca aceştia să crească mai mult.

Cunoştinţă. Gr. epignosis, cunoaştere deplină, precisă (vezi comentariul de la Romani 3,20; Efeseni 1,17; vezi şi comentariul de la Coloseni 1,6).

Voiei Lui. Adică o cunoaştere specială a voii lui Dumnezeu cu privire la purtarea lor (vezi v. 10) şi în mare o înţelegere a scopului atotcuprinzător al lui Dumnezeu. Pentru cel care posedă o astfel de cunoaştere, fiecare detaliu al vieţii, cu problemele şi misterele ei inexplicabile, capătă o nouă însemnătate. Creştinul îşi dă seama că Dumnezeu are un plan pentru viaţa sa, iar ţinta lui este îndeplinirea scopul divin.

Înţelepciune. Gr. sophia. Vezi comentariul de la Luca 2,52. Înţelepciunea este capacitatea de a aplica cunoştinţele la situaţiile practice ale vieţii. Din nefericire, nu întotdeauna cei care cunosc mult au şi înţelepciune. Din această cauză, Pavel se roagă pentru credincioşii din Colose, ca ei să primească cu înţelepciune divină.

Pricepere. Priceperea dată de Duhul Sfânt e acel discernământ care îl face pe creştin în stare să deosebească între bine şi rău. Ispitele şi cursele vrăjmaşului sunt recunoscute de cel iluminat de Duhul Sfânt. Şi, dacă voinţa e predată pe deplin lui Dumnezeu şi absorbită de lucrurile veşnice, creştinul alege să facă numai acele lucruri pe care Dumnezeu ar vrea ca el să le facă.

Duhovnicească. Acest adjectiv determină atât substantivul pricepere cât şi substantivul înţelepciune.

10 pentru ca, astfel, să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu,

Să vă purtaţi. [Umblaţi, KJV]. Gr. peripateo, a umbla împrejur, metaforic, a trăi (vezi comentariul de la Efeseni 2,2). Scopul cunoaşterii experimentale a adevărurilor cereşti şi a înţelepciunii, şi înţelegerea spirituală a ceea ce este bine sau rău în lumina planului lui Dumnezeu, este o umblare sau un fel de viaţă care să fie potrivită unui copil al lui Dumnezeu.

Plăcuţi în orice lucru. [Plăcuţi în toate, KJV]. Standardul purtării creştinului este voia lui Dumnezeu; scopul este să-I fim plăcuţi în fiecare zi. Suntem creaţi pentru plăcerea Lui. Şi suntem răscumpăraţi pentru ca planul Lui original să fie dus la îndeplinire. Ceea ce-I displace Lui este păcat. Vorbind de legătura Sa cu Tatăl ceresc, Isus spunea totdeauna fac ce-I este plăcut. (Ioan 8,29)

Aducând roade. [Fiind rodnici, KJV]. Rodnicia unui pom este rezultatul vieţii dinăuntru. Fructele sunt o dovadă că există viaţă. Roadele nu fac pomul să trăiască, ci pomul aduce roade pentru că trăieşte. În felul acesta ilustrează apostolul rezultatul prezenţei lui Hristos în inimă. Umblarea creştină, care este rezultatul acestei uniri dintre natura divină şi cea umană, nu poate să nu dea roade (vezi Galateni 5,22.23; compară cu 2 Petru 1,8).

În tot felul de fapte bune. Aici este pus accentul pe desăvârşirea caracterului creştin. Hristos nu doreşte urmaşi dezechilibraţi sau cu jumătate de inimă. Idealul pe care El ni-l pune înainte este dezvoltarea armonioasă a întregii fiinţe. Compară cu Efeseni 4,13; 1 Tesaloniceni 5,23.

Crescând. Alături de mărturisirea prin cuvinte şi fapte, trebuie să aibă loc şi o creştere treptată a discernământului şi a cunoştinţei spirituale. Înţelegerea adevărului e progresivă. Urmaşul lui Hristos ar trebui să fie în stare să privească înapoi şi să vadă în viaţa lui un progres remarcabil şi să privească înainte pentru a vedea că sunt noi înălţimi de atins.

Cunoştinţă. Gr. epignosis (vezi explicaţia de la v. 9).

11 întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie,

Întăriţi cu toată puterea. Compară cu Efeseni 1,19. Puterea divină îl face pe om în stare să facă faţă oricărei probleme cotidiene, fie provenită din legăturile cu semenii, fie din conflictul direct cu agenţii satanici. Pavel le doreşte credincioşilor coloseni să fie întăriţi lăuntric prin prezenţa continuă a Duhului Sfânt, care ar avea ca rezultat fapte puternice pentru Domnul. Pe măsură ce nevoia creştea, puteau obţine putere tot mai mare pentru a-i face faţă.

Potrivit cu tăria slavei Lui. [Potrivit cu slăvita Lui putere, KJV]. Literal, potrivit cu puterea slavei Sale. Standardul sau norma după care este acordat omenirii darul tăriei divine este puterea şi posibilităţile lui Dumnezeu, şi nu nevoia omului. În ce priveşte înţelesul cuvântului slavă, vezi comentariul de la Romani 3,23.

Răbdare. Gr. hupomone, vezi comentariul de la Romani 2,7.

Îndelungă răbdare. Gr. makrothumia (vezi comentariul de la Coloseni 3,12; compară cu cel de la 1 Corinteni 13,4; 2 Corinteni 6,6). Când puterea lui Dumnezeu lucrează în suflet, răbdarea şi toleranţa stăpânesc pasiunile. Copilul lui Dumnezeu priveşte cum Domnul şi Învăţătorul său Îşi realizează cu răbdare planurile. Şi în felul acesta cresc în inima lui răbdarea, statornicia în învingerea obstacolelor şi pacea chiar şi în faţa morţii. Răbdarea este opusul descurajării sau al laşităţii, în timp ce îndelunga răbdare este opusul mâniei sau al răzbunării. Răbdarea este strâns legată de speranţă

(vezi 1 Tesaloniceni 1,3) iar îndelunga răbdare este adesea legată de îndurare (vezi Exod 34,6). Bucurie. Vezi comentariul de la Romani 14,17.

12 mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor în lumină.

Mulţumind. O inimă mulţumitoare este semnul persoanelor care zi de zi se conformează cu mulţumire voinţei marelui Dătător (compară cu Efeseni 5,4; Filipeni 4,6; Coloseni 2,7; 3,17; 4,2; vezi comentariul de la Efeseni 5,20). Lipsa recunoştinţei stă la rădăcina rebeliunii şi anarhiei (Romani 1:21). Mulţumirea sinceră şi recunoscătoare este o condiţie indispensabilă a creşterii în viaţa de credinţă. Aceasta nu constă numai în recunoaşterea faptului că bunătăţile Domnului se înnoiesc în fiecare zi; ea este şi aducerea închinării care se cuvine Numelui Său sfânt şi puterii Sale nemărginite.

Tatălui. Versetele 12 şi 13 Îl prezintă pe Tatăl ca pe Cel care a făurit planul de mântuire. El este Cel care L-a dat pe unicul Său Fiu.

V-a învrednicit. [Ne-a făcut corespunzători, KJV]. Literal, ne-a făcut îndestulători, adică ne-a calificat. Dovezile textuale oscilează între exprimarea ne-a şi v-a. Ne-a este atestat în v.

13. Această calificare sau învrednicire nu e câştigată de om. Ea e acordată celor care prin credinţă Îl primesc pe Domnul Isus Hristos (vezi comentariul de la Efeseni 2,8). Să aveţi parte de moştenirea. Literal, pentru o parte a sorţului. Vezi comentariul de la Romani 8,17. Sfinţilor. Vezi Romani 1,7.

Lumină. Cuvântul acesta stă în contrast cu întuneric (v. 13). Sintagma în lumină este deci echivalentă cu împărăţia Fiului dragostei Lui (v. 13). Vezi comentariul de la Ioan 1,5; 1 Ioan 1,5.

13 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,

Izbăvit. [Eliberat, KJV]. Gr. rhuomai, a scoate afară, a salva. Acesta este cuvântul folosit de Pavel în Romani 7,24 în strigătul său disperat: cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? Izbăvitorul care urmează să vină din Sion (Romani 11,26) este ho rhuomenos, salvatorul. În pasajul de faţă Tatăl este prezentat ca Cel care îi salvează pe oameni din robia lui Satana.

Puterea. Gr. exousia, autoritatea. Din împărăţia rea unde stăpâneşte principele întunericului, Biruitorul divin a salvat pe sfinţii Săi. Ei nu mai sunt supuşi autorităţii uzurpate. Întunericul. Notaţi contrastul cu moştenirea … în lumină (v. 12). Copilul lui Dumnezeu e transferat de sub autoritatea prinţului întunericului în împărăţia luminii.

Ne-a strămutat. Gr. methistemi, a transporta, a muta. Compară cu folosirea acestui cuvânt în Luca 16,4; Faptele Apostolilor 13,22; 19,26; şi forma înrudită din 1 Corinteni 13,2. Josephus Flavius foloseşte acest cuvânt când vorbeşte de strămutarea israeliţiilor în împărăţia Asiriei în timpul invaziei lui Tiglat–Pileser III (Antichităţi iudaice, ix. 11. 1[235]).

Împărăţia. Adică împărăţia harului (vezi comentariul de la Matei 4,17; 5,3).

Fiului dragostei Lui. [A iubitului Său Fiu, KJV]. Literal, Fiului iubirii Sale, însemnând probabil Fiul care este obiectul iubirii lui Dumnezeu (vezi şi comentariul de la Matei 3,17; Efeseni 1,6).

14 în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.

Avem răscumpărarea. Versetul acesta este în bună măsură paralel cu Efeseni 1,7 (vezi comentariul de acolo). Hristos este Cel prin a Cărui moarte ispăşitoare oamenii primesc răscumpărarea (vezi comentariul de la Romani 3,24).

Prin sângele Lui. Dovezile textuale atestă omiterea acestor cuvinte. Totuşi, expresia este bine atestată în pasajul paralel, Efeseni 1,7 (vezi comentariul de acolo). Vezi Probleme de Traducere a Bibliei.

Iertarea. Gr. aphesis, eliberare, iertare. Vezi comentariul de la Luca 3,3. Astfel Pavel termină introducerea acestei epistole (v. 1–14). El I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru ceea ce auzise cu privire la progresul creştinilor coloseni. El ceruse ajutor din cer pentru ca ei să crească în adevărata cunoaştere a voinţei divine. Aceste cereri se înălţaseră fără încetare din inima apostolului mai ales de când primise un raport direct cu privire la credincioşii coloseni. Apoi le reaminteşte de privilegiul lor de a fi fost strămutaţi în împărăţia luminii şi de bucuria pe care ar trebui să o aibă pentru că au fost eliberaţi de sub puterea întunericului.

15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea.

El este. [Care este, KJV]. După ce şi-a încheiat prologul (v. 1–14), Pavel începe să abordeze tema epistolei, adică persoana şi poziţia lui Hristos.

Chipul. Gr. eikon, similitudinea, asemănarea. Vezi cap. 3,10, unde Pavel declară că creştinul este reînnoit după chipul [eikon] Celui ce l-a făcut. Chipul împăratului roman de pe monedele antice era numit eikon (Matei 22,20).

Dumnezeului celui nevăzut. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu, dar Isus chipul Dumnezeului celui nevăzut a venit ca să-L facă cunoscut oamenilor (vezi comentariul de la Ioan 1,18).

Cel întâi născut. Grecescul prototokos, (vezi comentariul de la Romani 8,29). În Matei 1,25 şi Luca 2,7 prototokos e folosit cu privire la Hristos ca primul născut al Mariei. În Evrei 11:28, cuvântul e folosit cu privire la întâii născuţi ai Egiptului, care au pierit cu prilejul plăgilor. În Evrei 12,23 cuvântul îi descrie pe membrii din Biserica celor întâi-născuţi. În restul referirilor (Romani 8,29; Coloseni 1,15.18; Evrei 1,6; Apocalipsa 1,5) termenul prototokos e aplicat la Hristos (vezi comentariile acestor pasaje).

S-a discutat mult de-a lungul timpului cu privire la însemnătatea cuvântului prototokos din Coloseni 1,15. Părinţii bisericeşti timpurii îl aplicau la Hristos ca Fiu veşnic al lui Dumnezeu. Arienii foloseau acest verset pentru a arăta că Hristos Însuşi era o fiinţă creată. O asemenea interpretare, deşi posibilă în ce priveşte gramatica pasajului, este contrazisă în alte părţi ale Scripturii (vezi Nota Suplimentară de la Ioan 1). Pasajul poate fi înţeles într-un fel care să-l aducă în armonie cu învăţătura generală a Scripturii şi să fie în acord cu principiile sănătoase ale exegezei biblice.

În Evrei 1,6 prototokos se referă clar la întrupare, iar unii au căutat să dea aceeaşi interpretare şi versetului din Coloseni 1,15. Alţii cred că în Coloseni Pavel se referă la înviere (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 13,33). Totuşi, nici una din aceste interpretări nu se potriveşte contextului, deoarece Hristos este prezentat aici drept Creator (vezi Coloseni 1,16) şi precedând creaţiunea (vezi comentariul de la Ioan 1,1–3.14).

Se pare deci că alegerea cea mai bună este a considera că termenul prototokos are aici un sens figurat, descriindu-L pe Isus Hristos ca primul în rang, făcându-se paralelă cu demnitatea şi slujba deţinută de întâiul născut dintr-o familie obişnuită, sau mai precis, primul născut dintr-o familie regală. Poziţia lui Hristos este unică, plină de autoritate şi absolută. Lui I s-au încredinţat toate prerogativele şi toată autoritatea în Cer şi pe pământ. Pavel scoate în evidenţă poziţia lui Hristos deoarece caută să întâmpine argumentele învăţătorilor mincinoşi care declarau că Hristos fusese creat, tăgăduindu-i astfel supremaţia.

Zidirea. [Creatura, KJV; făptura în traducerea lui G. Galaction]. Gr. ktisis, actul de a crea, un lucru creat, o creatură. În loc de fiecare creatură [cum apare în KJV], unele versiuni englezeşti (vezi RV; RSV) zic toată creaţiunea. Expresia grecească poate fi tradusă în ambele feluri. Contextul pare să favorizeze versiunea fiecare creatură. Se arată că Hristos este mai presus de orice este creat. Vezi comentariul de la Apocalipsa 3,14.

16 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.

Pentru că prin El. Gr. hoti en auto, literal, pentru că în El, probabil că aici nu se face referire la calitatea Sa de agent, deoarece aceasta este exprimată la sfârşitul versetului prin di’autou, prin El. En auto probabil accentuează ideea că Hristos este centrul, sursa, sfera în care şi-a avut obârşia creaţiunea.

Au fost făcute toate lucrurile. Literal, toate lucrurile au fost create. În ce priveşte o discuţie a calităţii lui Hristos de Creator, vezi comentariul de la Ioan 1,3. Exercitarea puterii creatoare a fost

o dovadă a divinităţii lui Hristos. Ceruri … pământ. Se pare că prin aceste două cuvinte se înţelege aici întregul univers. Prin acest termen sunt desemnate toate lucrurile, atât materiale cât şi imateriale. Nevăzute. Fără îndoială că este o referire la fiinţe şi puteri spirituale (vezi mai jos, la scaune de domnii … stăpâniri).

Scaune de domnii … stăpâniri. Vezi comentariul de la Romani 8,38; Efeseni 1,2. Aceşti termeni erau fără îndoială folosiţi de învăţătorii mincinoşi din Colose pentru a descrie rangurile angelice. Probabil că aceşti învăţători eretici Îl plasau pe Hristos la acelaşi nivel cu aceste ranguri. Dacă aşa stăteau lucrurile, Pavel a înfruntat doctrina aceasta declarând că indiferent dacă existau sau nu astfel de ranguri, Hristos le crease pe toate şi prin urmare El era mai presus de ele.

Au fost făcute. În original forma verbului tradus astfel e diferită de aceea tradusă la fel, la începutul acestui verset. Cuvântul de aici înseamnă stau create, cu accentul pus asupra efectelor creaţiunii, în timp ce prima forma de la începutul acestui verset se referă la creaţiunea propriu-zisă ca un act specific care a avut loc într-un moment din istorie.

Prin El. Gr. di’autou (vezi mai sus, la pentru că prin El). Cuvântul acesta exprimă calitatea de agent. Vezi comentariul de la Ioan 1,3.

Pentru El. Literal, spre El. Hristos este ţinta către care se mişcă toată creaţiunea, în El îşi găseşte justificarea şi însăşi existenţa. El este Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul (Apocalipsa 22,13).

17 El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.

El. Este o exprimare emfatică în limba greacă, însemnând Însuşi El. Hristos este pus în contrast cu fiinţele create.

Este. Gr. esti, o formă a verbului eimi, a fi, exprimând, ca şi en din Ioan 1,1, continuitatea existenţei (vezi comentariul de acolo). El este poate fi comparat cu expresia Eu sunt (vezi comentariul de la Ioan 6,20; 8,58).

Mai înainte. Atât în timp cât şi în rang. Nu există nici un moment înaintea căruia Hristos să nu fi existat (vezi comentariul de la Ioan 1,1; vezi Nota Suplimentară de la Ioan 1).

Se ţin. [Sunt aşezate, G. Galaction]. Gr. sunistemi, literal, a sta laolaltă, a se ţine împreună sau a se lega. În greacă forma verbului scoate în evidenţă o organizare originală şi o menţinere a organizaţiei. Puterea care ţine cu exactitatea matematică planetele universului cât şi atomii minusculi pe orbitele lor, este aceeaşi. Prin puterea lui Hristos toate lucrurile sunt păstrate în coeziune. Nu numai că El le-a adus la fiinţă, dar El le şi menţine în fiecare clipă.

18 El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.

El este. Gr. autos estin, El Însuşi este, aceeaşi expresie cu care începe şi v. 17 (vezi comentariul de acolo).

Capul trupului. Capul are puterea de a plănui, a conduce şi a hotărî asupra corpului şi toate activităţile corpului sunt în totalitate şi continuu dependente de funcţionarea capului, acelaşi rol avându-L şi Hristos faţă de trupul spiritual. Această metaforă este frecventă în scrierile lui Pavel

(vezi comentariul de la 1 Corinteni 12,12–27; Efeseni 1,22).

Al Bisericii. Gr. ekklesia. Vezi comentariul de la Matei 18,17.

Începutul. Expresia aceasta poate fi înţeleasă fie pasiv, arătând întâietatea lui Hristos atât în timp cât şi în rang, fie activ, în sensul că Hristos este începutul (vezi comentariul de la Apocalipsa 1,8). Unii consideră că acest cuvânt se aplică mai ales la ceea ce urmează, declarând că Hristos este începutul celor care vor fi înviaţi din morţi. Pavel Îl numeşte şi pârga celor adormiţi (vezi comentariul de la 1 Corinteni 15,20.23). Este adevărat că Moise şi Lazăr au fost înviaţi înainte ca Hristos să iasă din mormânt, dar oamenii aceştia au revenit la viaţă numai în virtutea învierii Lui.

În acest verset Isus este prezentat credincioşilor nu numai ca având primat şi întâietate în timp, dar şi precedenţă în putere şi prestigiu. Întrucât este înaintea tuturor lucrurilor, El nu poate fi

o emanaţie şi nu poate avea un rang inferior, subsidiar al creaţiunii. Declaraţia lui Pavel înfruntă argumentele învăţătorilor mincinoşi din Colose. Cel Întâi născut. Gr. prototokos (vezi comentariul de la v. 15). Dintre cei morţi. Ca unul care a fost printre ei, aşa cum se înţelege din această expresie greacă (vezi comentariul de la Apocalipsa 1,18).

În toate lucrurile. Întrucât în contextul imediat întâietatea lui Hristos are de-a face cu biserica, şi poziţia Sa cu privire la toate lucrurile are de-a face cu biserica (vezi comentariul de la Coloseni 3,11; compară cu Efeseni 1,23). Totuşi, afirmaţia este adevărată şi în ce priveşte poziţia Lui de suveranitate şi întâietate în întregul univers.

Să aibă întâietatea. Literal, să poată să deţină primul rang. Hristos a fost dovedit [declarat] cu putere că este Fiul lui Dumnezeu prin învierea morţilor [din morţi] (Romani 1,4; compară cu Filipeni 2,9).

19 Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El

Dumnezeu a vrut. [A plăcut Tatălui, KJV; binevoit-a Dumnezeu , traducerea lui G.Galaction.] Cuvântul Tatălui [Dumnezeu] este adăugat. Comentatorii nu au ajuns la o înţelegere dacă acest cuvânt este bine adăugat sau dacă toată plinătatea ar trebui să fie subiectul propoziţiei, lucru care este posibil din punct de vedere gramatical. Potrivit cu ultima interpretare, versetul ar zice: deoarece toată plinătatea a vrut să locuiască în El (vezi RSV). Tatăl pare să fie subiectul versetului 20, aşa că e normal să fie subiect subînţeles şi în versetul 19. Pasajul are un înţeles corect şi când toată plinătatea are rol de subiect. Ambele exprimări se încadrează bine în context.

Plinătatea. Gr. pleroma, plinătate, întregime, ceea ce a fost încheiat, complet. Pleroma era folosit în greaca seculară pentru a desemna echipajul complet al unei corăbii sau al trupelor, pentru a descrie o populaţie ajunsă la numărul maxim, pentru a indica suma totală necesară pentru a încheia o tranzacţie financiară şi pentru a desemna materialele necesare pentru construirea unei clădiri. În Noul Testament are în general înţelesul de întregime (vezi Marcu 2,21; 6,43; Romani 13,10; 1 Corinteni 10,26; Galateni 4,4; Efeseni 1,10.23). Reiese că învăţătorii mincinoşi din Colose, ca şi gnosticii, susţineau că unele din funcţiile Divinităţii, ca de pildă mijlocirea şi puterea de a crea, se găseau şi în îngeri sau în fiinţele create, care erau cu o treaptă mai prejos. Pavel le spune celor care perverteau adevărul că în Hristos se găseşte totalitatea funcţiilor Divinităţii. El este Domnul tuturor celor create. Plinătatea se găseşte în Hristos de la început.

Locuiască. Gr. katoikeo, a avea un sălaş permanent şi stabil (vezi cap. 2,9). Învăţătorii mincinoşi susţineau că Divinitatea sălăşluieşte în Isus numai parţial şi temporar. Pavel îi corectează pe coloseni cu privire la acest punct de vedere. Nu numai că Isus posedă, ca o prerogativă permanentă, plinătatea scopului şi puterii divine, dar El şi exprimă pe deplin trăsăturile personalităţii divine (Efeseni 1,23; 3,19; 4,13; Coloseni 2,9). Mântuitorul este expresia slavei Tatălui; El este chipul vizibil al persoanei Sale (cap. 1:15). În Hristos e realizată complet şi veşnic exprimarea perfectă a Dumnezeirii. Această exprimare a Divinităţii a ajuns la manifestarea ei deplină numai când a avut loc sacrificiul Mântuitorului, deoarece aspectul sacrificial al desăvârşirii divine nu era văzut înainte de moartea Sa.

Vezi harta cu biserica la încheierea lucrării lui Pavel

20 şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.

Făcând pace. Pacea este necesară deoarece intrarea păcatului în univers a adus înstrăinarea.

În versetul 20 KJV nu reflectă corect ordinea propoziţiilor din greacă şi întunecă într-un fel înţelesul. Următoarea traducere literală reflectă ordinea din limba greacă: Şi prin El să împace toate lucrurile în El, după ce a făcut pace prin sângele crucii Sale, prin El, fie cele de pe pământ, fie cele din cer. Expresia prin El să împace ar trebui să fie legată de versetul 19. Dacă e acceptată exprimarea din versetul 19, aşa cum apare în KJV (vezi v. 19), ideea este: a plăcut lui Dumnezeu prin El să împace toate lucrurile. Se pare că învăţătorii mincinoşi susţineau că pacea era adusă prin mijlocirea îngerilor.

Prin El. Această sintagmă apare de două ori în acest verset [KJV], în primul caz în poziţia accentuată din limba greacă. Isus este agentul prin care se realizează împăcarea.

Sângele crucii Lui. În ce priveşte însemnătatea sângelui lui Hristos în planul de mântuire, vezi comentariul de la Romani 3,25. Crucea lui Hristos este punctul culminant în planul de mântuire. E subiectul cu care se lăuda Pavel (Galateni 6,14). Va fi subiectul ştiinţei şi cântecului celor răscumpăraţi în decursul veacurilor veşnice (GC 651).

Să împace. Gr. apokatalasso, o formă accentuată a cuvântului pe care Pavel îl foloseşte în mod obişnuit pentru împăcare, katalasso (vezi comentariul de la Romani 5,10).

Totul. S-a discutat mult dacă prin acest cuvânt se înţelege şi sfera lucrurilor necugetătoare şi neînsufleţite. În ce sens ar cere acestea împăcare? S-ar putea ca apostolul să trateze efectele generale ale intrării păcatului în univers şi astfel să includă în planul de răscumpărare nu doar fiinţele inteligente ci şi creaţiunea necugetătoare şi neînsufleţită (vezi comentariul de la Romani 8,19).

Pe pământ. Păcatul lui Adam a avut repercusiuni asupra fiecărui aspect al vieţii de pe acest pământ. Degenerarea s-a extins de la om, capodopera lucrării Creatorului, până la plante, insecte, viaţa marină şi chiar până la pământul neînsufleţit. Actul răscumpărător al lui Hristos va readuce în cele din urmă desăvârşirea şi armonia.

În ceruri. Unii comentatori susţin că deşi numai a treia parte din îngeri s-au răsculat împotriva conducerii lui Dumnezeu şi au fost alungaţi din cer, restul oştirilor cereşti nu au înţeles pe deplin gravitatea păcatului şi rezultate lui îngrozitoare până când Hristos nu a murit pe cruce. După acest eveniment fiinţele cereşti au înţeles mai bine ca niciodată că drepte şi adevărate sunt căile lui Dumnezeu şi că planul lui Satana duce la moarte. Astfel, prin cruce toate lucrurile materiale şi spirituale, cereşti şi pământeşti, vor fi aduse la o stare de armonie perfectă şi vor fi restabilite scopului lor iniţial. Timpul şi aducerea la îndeplinire prin Hristos a planurilor lui Dumnezeu, îl vor demasca pe Satana şi cei care simpatizează cu el, astfel încât prin anihilarea lor va fi văzută dreptatea lui Dumnezeu. Planul de mântuire îşi va aduce al îndeplinire scopul său cuprinzător şi adânc – şi anume îndreptăţirea caracterului lui Dumnezeu înaintea universului (vezi PP 68).

21 Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum

Şi pe voi. Acum, prin doctrinele pe care le discutase, Pavel face aplicaţii personale la fraţii săi coloseni. El argumentează că întreaga lume depinde de sângele lui Hristos pentru împăcare (vezi comentariul de la v. 19). Acum el le spune credincioşilor coloseni că pot intra în această stare glorioasă de armonie şi bucurie numai pe această cale. Discursul său lasă să se înţeleagă o avertizare împotriva concepţiilor învăţătorilor mincinoşi, care ar putea sugera alte mijloace de împăcare, ca de pildă lucrarea îngerilor şi a altor spirite (vezi cap. 2,8.18.19). Există un singur mijloc de mântuire (Faptele Apostolilor 4,12).

Odinioară eraţi străini. Sau mai înainte înstrăinaţi. Credincioşii coloseni s-ar fi aflat încă în această situaţie nefericită dacă nu ar fi existat slujba lui Hristos în favoarea lor. Scripturile vorbesc despre împăcarea păcătosului cu Dumnezeu, nu despre împăcarea lui Dumnezeu cu păcătosul (vezi Romani 5,10). Atitudinea ostilă a omului a fost schimbată, iar Dumnezeu l-a acceptat pe păcătos.

Vrăjmaşi. Nu numai că înainte de convertirea lor colosenii erau înstrăinaţi de Dumnezeu, necunoscători ai planurilor Lui pentru omenire şi nepăsători faţă de legea Sa, dar mai erau şi vrăjmaşi Săi declaraţi şi ostili.

Prin gândurile. [În gândurile voastre, KJV]. Gândul este facultatea principală a fiinţei raţionale (vezi Efeseni 4,18). Aici Pavel le reaminteşte colosenilor că întreaga lor gândire fusese într

o stare de înstrăinare şi vrăjmăşie faţă de Dumnezeu. Fiecare atitudine creatoare sau decisivă a minţii lor era împotriva lui Dumnezeu sau într-o stare de indiferenţă totală faţă de El. Erau deznădăjduiţi şi pierduţi, dependenţi de o ajutorul ceresc pentru a putea fi mântuiţi.

Prin faptele voastre rele. Sau în [sfera] faptelor rele. Omul acţionează aşa cum gândeşte (compară cu Proverbe 23,7). Îi este cu neputinţă unei minţi nelegiuite să facă altceva decât fapte nelegiuite. În aceeaşi situaţie erau şi colosenii, ale căror acţiuni dovedeau starea minţii lor. Înainte de convertire, raportul vieţii lor conţinea dovezi de neînlăturat cu privire la înstrăinarea de Dumnezeu şi vrăjmăşia faţă de El.

V-a împăcat. Vezi comentariul de la Romani 5,10; Coloseni 1,20. Hristos îi luase de mână pe credincioşii coloseni şi-i prezentase Tatălui, nu ca servi sau ca duşmani, ci ca prieteni (Ioan 15,14–16). Crucea de pe Golgota le alungase duşmănia, le schimbase gândirea şi-i transformase după chipul lui Hristos.

Acum. În ciuda înstrăinare colosenilor, Dumnezeu lucra. Lucrarea Sa de împăcare devine eficientă din momentul în care oamenii o acceptă.

22 prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină;

Trupul lui de carne. Unii cred că Pavel combate aici o erezie care se furişase de timpuriu în biserica creştină, şi anume că Hristos nu a avut trup uman. Conform acestei erezii, trupul omenesc este prin sine păcătos şi deci Fiul lui Dumnezeu nu ar fi putut să ia trup de om. Un pas important în împăcarea omului cu Dumnezeu era întruparea. Divinitatea era îmbrăcată în natură omenească. Isus Şi-a însuşit natura omenească căzută pentru ca omul să poată fi din nou unit cu Dumnezeu. El S-a făcut părtăş al cărnii şi al sângelui pentru ca astfel să-l poată elibera pe om din sclavia păcatului. În trupul Său de carne Hristos a înfăptuit biruinţa împăcării (vezi 1 Petru 2,24). Vezi Vol. V, pp. 917–919; VI, p. 58.

Prin moarte. Sau cu ajutorul morţii. Plata păcatului este moartea (Romani 6,23). Toţi au păcătuit (Romani 3,23). De aceea nimeni nu poate să scape de moarte. Hristos, luând asupra Lui soarta neamului omenesc, a plătit pedeapsa pentru păcatul omenirii. Moartea Lui este valabilă pentru fiecare om. Faptul acesta fusese preînchipuit prin fiecare jertfă adevărată adusă vreodată, din ziua de când Adam, la porunca lui Dumnezeu, a sacrificat primul miel. Moartea animalului locţiitor arăta înainte către ispăşirea prin sângele lui Hristos. Toate jertfele acestea preînchipuiau reconcilierea finală cu Dumnezeu. Moartea stătea la baza tuturor.

Ca să facă să vă înfăţişaţi. [Ca să vă înfăţişeze, KJV]. Când se va înfăptui împăcarea, cei care au fost înstrăinaţi de Dumnezeu şi vrăjmaşi ai Lui vor fi înfăţişaţi înaintea universului ca trofee ale crucii (vezi 2 Corinteni 4,14; Efeseni 5,27; Coloseni 1,28).

Sfinţi, fără prihană. Gr. hagioi kai amomoi (vezi comentariul de la Efeseni 1,4).

Fără vină. Gr. anegkletoi, fără vină, ireproşabil. Compară cu folosirea acestui cuvânt la 1 Corinteni 1,8. Termenul anegkletoi duce tabloul perfecţiunii un pas mai departe. El scoate în evidenţă faptul că trebuie să nu existe nici o posibilitate de a aduce vreo învinuire aceluia pe care Dumnezeu intenţionează să-l prezinte perfect înaintea universului. Pârâşul fraţilor va rămâne mut când Domnul îl mustră şi arată că sfinţii sunt îmbrăcaţi cu dreptatea lui Hristos (Zaharia 3,1–5; Apocalipsa 12,10.11).

Înaintea Lui. Toţi oamenii vor trece pe dinaintea ochiului scrutător al lui Dumnezeu. Judecătorul întregului pământ va vedea totul. În viaţa aceasta oamenii pot să ia în râs asta, Satana încă mai poate găsi greşeli, dar lucrul cel mai important este: Ce vede şi ce gândeşte Dumnezeu? (vezi 2 Corinteni 5,10; Efeseni 1,4). Contează doar aprobarea divină.

23 negreşit, dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.

Dacă rămâneţi şi mai departe. Colosenii auziseră cuvântul vieţii. Ei primiseră credinţa şi fuseseră împăcaţi prin sângele lui Hristos. Ei erau sfinţii şi fraţii credincioşi (v. 2). Dar toate eforturile lor s-ar fi dovedit zadarnice dacă ar fi neglija să rămână şi mai departe. Apostolul subliniază nevoia lor de a rămâne şi a stărui în încrederea în Evanghelie.

Întemeiaţi. Gr. themelioo, a pune fundaţia, a întemeia. Casa spirituală trebuie să-şi aibă temeliile prinse pe Stânca tare, care este Hristos, nu pe nisip, aşa cum a fost casa omului neînţelept din parabola lui Hristos (vezi Luca 6,49; 1 Corinteni 10,4).

Neclintiţi. Gr. hedraioi, fermi, statornici. Credinciosul creştin trebuie să fie ferm fixat pe temelia lui. Pavel îi avertizează pe Coloseni să nu se îndepărteze de poziţia luată atunci când au auzit pentru prima dată Evanghelia.

În credinţă. Compară cu v. 4. Ceea ce în experienţa credincioşilor coloseni fusese început prin credinţă, trebuia să fie continuat tot cu ajutorul credinţei.

Fără să vă abateţi. Aceasta este alternativa negativă a ceea ce prezentase deja. De fapt Pavel zice: Nu vă permiteţi să vă îndepărtaţi de pe poziţia voastră, abătuţi de filozofiile învăţătorilor mincinoşi sau de ademenirile seducătoare ale păcatului. Timpul verbului pe care îl foloseşte aici sugerează gândul: Nu vă mutaţi mereu de la o poziţie la alta (compară cu 1 Corinteni 15,58).

Nădejdea Evangheliei. Adică, speranţa pe care o aduce Evanghelia. El a lăsat deja să se înţeleagă (vezi v. 5) că speranţa aceasta este forţa motrice a planului mântuirii. Ea este adusă la lumină de către solia Evangheliei, ea aparţine Evangheliei. Când în cele din urmă speranţa va fi împlinită în împărăţia lui Dumnezeu, scopurile planului mântuirii vor fi atinse.

Pe care aţi auzit-o. Vezi comentariul de la v. 5.

Propovăduită oricărei făpturi. Ideea principală a întregului pasaj este faptul că Evanghelia pe care o auziseră colosenii este aceeaşi în toate locurile unde aceasta pătrunsese. Pavel nu vrea să spună că Evanghelia ajunsese pretutindeni în sensul absolut. Lucrul acesta reiese din cele spuse de el şi în alte locuri, cu privire la progresul Evangheliei. Scriind romanilor numai cu câţiva ani mai înainte, Pavel, rezumând înaintarea Evangheliei, spunea: de la Ierusalim şi ţările de primprejur, până la Iliric, am răspândit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos (Romani 15,19). La data aceea el spera să viziteze Roma şi de acolo să ducă Evanghelia în Spania (Romani 15,24). Au intervenit însă arestarea şi detenţia lui, aşa că planurile acestea n-au fost duse la îndeplinire. În loc de a ajunge la Roma ca un mesager liber al Evangheliei, el a ajuns aici legat. Fiind deţinut, n-a putut vizita Spania. E îndoielnic că acolo începuse vreo lucrare importantă. În afară de aceasta, nu există nici o dovadă că la această dată timpurie Evanghelia pătrunsese în regiunile barbare de la nord de lumea civilizată. Acelaşi lucru se poate spune şi cu privire la alte regiuni îndepărtate. E clar deci că nu se intenţiona ca afirmaţia că Evanghelia fusese predicată la fiecare făptură de sub cer să fie înţeleasă în sens absolut. Ca şi în cazul afirmaţiei şi este în toată lumea (Coloseni 1,6), accentul cade asupra faptului că Evanghelia predicată în Colose este aceeaşi cu cea predicată în celelalte părţi ale lumii. Compară cu Matei 24,14; 1 Tesaloniceni 1,8; Apocalipsa 5,13; 14,6; DA 633.

Al cărei slujitor. Gr. diakonos (vezi comentariul de la Matei 9,35). Compară cu folosirea acestui cuvânt în Matei 20,26; Romani 13,4; Efeseni 6,21; 1 Timotei 4,6.

Am fost făcut eu Pavel. Sau am devenit. Compară cu Efeseni 3,7. Pavel se referă aici la însărcinarea divină de a predica Evanghelia. Dumnezeu îl folosea acum pentru împlinirea acestei misiuni cu implicaţii veşnice (vezi Efeseni 3,8; 1 Timotei 1,11–16; compară cu Galateni 1,11–17). O mână divină îl atrăsese în planul conceput pentru mântuirea omului. Când colosenii îl comparau pe Pavel cu învăţătorii mincinoşi, trebuia să se gândească la faptul că acela care le scria îşi făcea partea în marele plan de mântuire. De aceea solia lui Pavel avea autorizaţie divină. Gândul acesta trebuia să întărească şi să statornicească mult credinţa credincioşilor.

24 Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.

Mă bucur acum. [Care acum mă bucur, KJV]. Literal, acum mă bucur. Pavel îşi manifestă bucuria pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu. Compară cu Faptele Apostolilor 16,25; Romani 5,3; 2 Corinteni 11,16–33; Filipeni 2,17.

Suferinţele mele pentru voi. Compară cu Efeseni 3,1. Pavel se bucură că este persecutat pentru Hristos, dacă prin experienţa aceasta credinţa creştinilor poate fi sporită. În trupul meu. [În carnea mea, KJV]. Adică suferinţele personale ale lui Pavel. Împlinesc. [Completez, KJV]. Gr. antanapleroo, a completa pe rând, a umple locul liber.În tot Noul Testament cuvântul apare doar aici.

Ce lipseşte. [Ce este rămas în urmă, KJV]. Literal, cele ce lipsesc. Suferinţa şi nenorocirea sunt partea creştinului (vezi Faptele Apostolilor 14,22; Filipeni 1,29; compară cu 2 Corinteni 1,5; 4,10; 1 Tesaloniceni 3,3). Pavel se gândeşte la suferinţele pe care este chemat să le îndure. E fericit că poate să treacă prin ele, pentru cauza lui Isus Hristos.

Suferinţelor lui Hristos. Adică suferinţele pentru Hristos. Nu trebuie să înţeleagă prin asta suferinţele pe care le-a îndurat Hristos, deoarece acestora nu le lipsea nimic. În plus, cuvântul tradus suferinţe nu e folosit nicăieri pentru suferinţele lui Hristos.

Pentru trupul Lui. Adică pentru trupul lui Hristos – biserica Sa (compară cu Efeseni 1,22.23).

25 Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu.

Slujitorul ei am fost făcut eu. Sau am devenit slujitor (vezi comentariul de la v. 23).

Isprăvnicia. [Plan divin, KJV; iconomia, G. Galaction]. Gr. oikonomia, aranjament, isprăvnicia (vezi comentariul de la Efeseni 1,10; 3,2). Marea regulă care guvernează viaţa lui Pavel este împlinirea planului divin. Pavel declară că, în cadrul providenţei lui Dumnezeu, lui i s-a încredinţat acum o isprăvnicie.

Întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. [Să împlinesc cuvântul lui Dumnezeu, KJV]. Scopul isprăvniciei lui Pavel este predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Scopul apostolului este ducerea la îndeplinire a acesteia.

26 Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui,

Taina. [Misterul, KJV]. Gr. musterion (vezi comentariul de la Romani 11,25). Ascunsă din veşnicii. Compară cu Romani 16,25; Efeseni 3,3.5.9. Binecuvântările depline ale Evangheliei au fost doar vag pricepute de patriarhi şi de generaţiile de oameni care s-au succedat. Descoperită acum. Vezi comentariul de la 1 Corinteni 2,9.10; Efeseni 3,5.

27 cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.

Dumnezeu a voit să le facă cunoscut. Literal, Dumnezeu a voit să le facă cunoscut. E planul lui Dumnezeu ca poporul Său să pătrundă mai adânc în tainele cunoaşterii dumnezeieşti cu ajutorul Duhului Sfânt. În schimb, primind această revelaţie, înclinaţiile omului sunt transformate de Dumnezeu aşa încât acesta ajunge să aibă un caracter sfânt.

Bogăţia slavei. Vezi şi comentariul de la Romani 9,23; compară cu Efeseni 1,7.18; 2,7; 3,8.16.

Neamuri. Faptul că această taină glorioasă trebuie să cuprindă şi neamurile a reprezentat o lovitură pentru iudei. Dar Dumnezeu nu caută la faţa omului (Faptele Apostolilor 10,34), ci harul Său se extinde peste toţi cei care-l primesc. Apostolul subliniază universalitatea planului de mântuire.

Hristos în voi. Prezenţa lui Isus în inima omului este manifestarea tainei veşnice (vezi comentariul de la Galateni 2,20; Efeseni 1,1).

Nădejdea slavei. Compară cu v. 5. Prin făurirea planului de mântuire, Dumnezeu a pus înaintea omenirii căzute nădejdea readucerii în prezenţa divină. Întruparea lui Hristos a adus mai aproape realizarea acestei speranţe. Locuirea lui Hristos în inimă dovedeşte că puterea harului lucrează la transformarea caracterului. Aceasta face reală speranţa proslăvirii. Creştinul trăieşte astăzi în împărăţia harului, care îi dă asigurarea că într-o zi va locui cu Hristos în împărăţia slavei. Compară cu Romani 8,18; 1 Timotei 1,1.

28 Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus.

Pe El Îl propovăduim. Noi este emfatic în limba greacă. Pavel se plasează pe sine şi pe asociaţii săi în contrast cu falşii învăţători.

Sfătuim. [Avertizăm, KJV]. Gr. noutheteo, a pune în minte, a îndemna, a avertiza (vezi şi comentariul de la Efeseni 6,4).

Orice om. Repetarea acestor cuvinte de trei ori în acest verset subliniază universalitatea Evangheliei. În învăţăturile lui Pavel nu este loc pentru exclusivitate, aşa cum era în acelea ale învăţătorilor mincinoşi. Evanghelia mântuirii trebuie să ajungă la toate clasele societăţii.

Învăţăm. Pe lângă avertizare, Pavel mai şi instruieşte. Aceste două elemente ar trebui întâlnite în fiecare predică.

În toată înţelepciunea. Unii comentatori înţeleg că această declaraţie arată felul învăţăturii lui Pavel (compară cu Efeseni 1,8; Coloseni 4,5), alţii cred că manualul de studiu al învăţării este întregul domeniu al înţelepciunii. Prima interpretare pare mai în armonie cu versiunea greacă.

Ca să înfăţişăm. Vezi comentariul de la v. 22. Apostolul s-a identificat cu lucrarea de mântuire a sufletelor, iar acum arată care este ţinta lucrării sale.

Desăvârşit. Gr. teleios (vezi comentariul de la Matei 5,48). Desăvârşirea despre care vorbeşte Pavel aici este clarificată în Filipeni 3,12–15 (vezi comentariul de acolo).

În Hristos Isus. Aceasta este expresia cheie din Epistola către Efeseni (vezi comentariul de la Efeseni 1,1). Ea este frecventă şi în celelalte epistole ale lui Pavel. Prin Hristos se realizează desăvârşirea sfinţilor.

29 Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui care lucrează cu tărie în mine.

La ce. Adică lucrează cu scopul de a-l înfăţişa pe orice om (v. 28) desăvârşit în Hristos. Lucrez. Gr. kopiao, a lucra cu efort, a munci până la istovire. Compară cu alte versete în care este folosit acest cuvânt: 1 Corinteni 15,10; Galateni 4,11; Filipeni 2,16. Mă lupt. Gr. agonizo, a lupta din răsputeri (vezi comentariul de la Luca 13,24). Acest verb face aluzie la efortul neobişnuit depus de luptătorul din arenă. Lucrarea. Gr. energeia putere activă, spre deosebire de dunamis, care denotă putere potenţială. Cuvântul energie vine de la grecescul energeia. Compară cu folosirea lui la Efeseni

1,19; 3,7; 4,16 şi la Filipeni 3,21 etc.

Lucrează. Gr. energeio, a fi la lucru, a acţiona, a fi eficient. Compară cu forma substantivală energeia (vezi mai sus, la lucrare). Pavel îşi dădea seama că împlinirea datoriei cere efort serios şi că rezultatele aveau să fie eficiente numai în măsura în care efortul individual era unit cu puterea lui Dumnezeu care umple de energie fiecare însuşire omenească.

Cu tărie. Literal, în putere. Pavel putea da mărturie de puterea Mântuitorului pentru că aceasta lucrase cu putere în propria lui viaţă.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1–29 TM 221 2 AA 471 4 SL 85 7–12 AA 471; 4T 316 9 AA 478; ML 110 9, 10 5T 746 9–11 GC 476; MH 426; SL 85 9–12 2T 521 11 ML 52 11–13 AA 478 12 CS 133; GC xii; MB 8 13 DA 320; SC 112 14 GW 147; 6T 60 14–17 6T 59 16 GC 493; PP 34 16, 17 AA 472; Ed 132 18 Ed 268 19 Ed 30; MB 21; 2T 200 20 AA 209 21, 22 AA 472; CT 152 23 AA 593; DA 633; Ed 96; 1T 355; 3T 225; 4T 409, 556; 5T 520; 8T 15, 19, 26 24 COL 191 25–28 TM 222 25–29 AA 368; GW 59; 2T 502, 552; 4T 269, 314

27 AA 328, 476, 507; AH 120; CH 362; CT 194, 554; Ed 172, 309; Ev 511; FE 263, 279, 466; GW 61, 282, 366; LS 431; MB 128; ML 26, 84, 301; MYP 142;

SC 47; 1T 162, 566; 2T 73; 7T 116; WM 38 28 AA 206; Ev 587; GW 369; ML 285; TM 152; 4T 315, 317, 416; 5T 300, 372 28, 29 2T 609 29 MB 144; 4T 315