1 Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten,

Pavel. Cu privire la însemnătatea numelui, vezi Nota Adiţională la Fapte 7, Nota 2.

Apostol. Gr. apostolos (vezi Fapte 1:2). Expresia spune literal un apostol chemat. Dreptul lui Pavel la apostolie fusese pus în discuţie în Corint. Aici şi mai târziu în epistola aceasta, el a afirmat fără teamă şi a apărat cu vigoare dreptul acesta (vezi 1Cor. 9).

Voia lui Dumnezeu. Pavel accentuează faptul că era voia lui Dumnezeu ca el să fie apostol. El atrage atenţia la acelaşi fapt în scrisorile sale către alte biserici (vezi Rom. 1:1; 2Cor. 1:1; Gal. 1:1; Efes. 1:1; Col. 1:1; 1Tim. 1:1; 2Tim. 1:1). El ştia că nu a fost numit în slujbă de către om, ci de Dumnezeu (vezi Gal. 1:1). Fiecare deservent adevărat al Evangheliei lui Isus Hristos ar trebui să aibă aceeaşi convingere cu privire la chemarea sa şi, asemenea lui Pavel, să creadă că un vai planează asupra lui dacă ia asupră-şi oricare altă însărcinare (vezi 1Cor. 9:16).

Sosten. De identificare incertă. E cu putinţă să fie identic cu mai marele sinagogii corintene menţionat în Fapte 18:17. Tradiţia care îl face unul dintre cei 70 de ucenici (Luc. 10:1) e fără temei. Sosten se poate să fi fost un secretar al lui Pavel, aşa cum Terţiu a fost pentru Epistola către Romani (vezi Rom. 16:22). Apariţia numelui lui Sosten în salutarea de început nu înseamnă că el era co-autor al epistolei. Era obiceiul lui Pavel de a-şi menţiona în felul acesta asociaţii.

Fratele. O denumire obişnuită pentru creştini, pe vremea aceea (vezi Rom. 16:23; etc.). Numele de creştini încă nu era obişnuit (vezi Fapte 11:26). Vezi o hartă cu evenimentele si locurile ce au legătură cu scrierea episolelor către creştinii din Corint

2 către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru:

Biserica. Gr. ekklesia (vezi Mat. 18:17).

Corint. În ce priveşte lucrarea lui Pavel în Corint şi înfiinţarea bisericii de acolo, vezi pag. 100; Fapte 18:1-18.

Sfinţiţi. Gr. hagiazo, a dedica, a face sfânt (vezi Ioan 17:17). Mai departe în verset, cei sfinţiţi sunt denumiţi sfinţi (hagioi), literal cei sfinţi (vezi Rom. 1:7). Hagiazo şi hagioi sunt construiţi pe aceeaşi rădăcină. Legătura nu e văzută atât de clar în traducere, deşi a sanctifica şi sanctitate sunt ambele construite pe rădăcina latină sanctus, sfânt.

În Hristos Isus. Numai aceia sunt socotiţi sfinţi care au căutat şi au aflat refugiu în Isus şi care sunt acoperiţi de neprihănirea Mântuitorului.

Chemaţi să fie sfinţi. Literal chemaţi sfinţi, adică sfinţi care sunt chemaţi. Vezi mai sus la sfinţiţi.

În vreun loc. [În orice loc, KJV.] Cuvintele acestea s-ar putea să fie legate de expresia chemaţi să fie sfinţi, aşa ca accentul pasajului să fie pus asupra faptului că credincioşii corinteni făceau parte din marea frăţietate a credincioşilor. Pavel reaminteşte corintenilor că nu sunt singurii posesori ai privilegiilor Evangheliei.

E cu putinţă că Pavel folosea o expresie obişnuită în salutările vremii. Două inscripţii la sinagogi au fost descoperite conţinând salutarea Pace fie în acest loc şi în toate locurile lui Israel (vezi Hans Lietzmann, Handbuch zum Neuen Testament, cu privire la 1 Cor. 1:2). Nu numai că epistola era pentru ei, dar este plină de învăţătură pentru toţi şi a fost păstrată în canonul sfânt pentru învăţătura şi zidirea noastră (vezi 2Tim. 3:16).

Cheamă... numele. Vezi Fapte 2:21.

Lor şi al nostru. Expresia aceasta se poate referi fie la loc, fie la Domnul. Dacă se referă la loc, adaugă puţin la ideea deja exprimată. Dacă se referă la Domnul, este o accentuare în plus asupra faptului că aceluiaşi Domn I se aduce închinare de creştinii din toate localităţile (vezi mai sus la în vreun loc), cu referire posibilă la duhul de partidă din Corint (vers. 11-31).

3 Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!

Har. Gr. charis, un cuvânt care apare de vreo 150 ori în NT, redat har de 130 de ori. În restul cazurilor e tradus hatâr, bucurie, mulţumire, mulţumiri, vrednic de mulţumire, plăcere, dărnicie, folos, bineplăcut, milostiv. Toate aceste cuvinte combinate nu izbutesc să dea minţii slava, uimirea, bucuria, veselia şi recunoştinţa care sunt trezite în mintea aceluia care prinde o privelişte a descoperirii atributelor fără de seamăn ale lui Dumnezeu, care se dau pe faţă în procedeele Sale milostive cu omul, prin Isus Hristos. Toate acestea sunt rezumate în cuvântul charis.

Vechii greci adorau frumuseţea. Ei foloseau pe charis pentru a sugera un sentiment de frumuseţe sau de încântare; apoi ideea aceasta a fost transferată la obiectul care producea sentimentul frumuseţii. Înţelesul a fost extins pentru a cuprinde recunoştinţă, mulţumiri, graţiozitate plăcută şi caracter agreabil. În sensul concret, cuvântul arăta o favoare acordată sau un hatâr făcut.

Biserica creştină primară a adoptat expresia aceasta pozitivă şi a aplicat sensul în plus de natură amabilă, afectuoasă, plăcută, o dispoziţie îndurătoare, la atitudinea creştinilor unii către alţii. Mai aparte, termenul a fost folosit pentru a exprima relaţia şi conduita lui Dumnezeu faţă de omul păcătos, aşa cum sunt date pe faţă în şi prin Hristos, mai ales ca un act de favoare spontană (Hermann Cremer, Biblico-Theological Lexicon [1886], pag. 574). Favoarea aceasta a lui Dumnezeu faţă de om nu depinde în nici un fel de starea omului; adică nici strădaniile lui de a câştiga harul prin fapte ale neprihănirii, nici eşecul de a face aşa ceva nu afectează favoarea lui Dumnezeu faţă de el; el este la dispoziţia lui pentru a se folosi de el, dacă vrea. Gradul lui de păcătoşenie nu are nici o influenţă asupra bunăvoinţei lui Dumnezeu de a fi îndurător faţă de el, prin Isus. Vezi Rom.

1:7.

Pace. Gr. eirene, cuvântul de la care derivă numele de Irina. Aşa cum e folosit în NT, eirene înseamnă acea completă absenţă a orice tulbură sau întrerupe cea mai adâncă lucrare a Duhului Sfânt în viaţa omului, prin care sufletul e adus în perfectă armonie cu Creatorul său. J. H. Thayer defineşte cuvântul astfel: starea liniştită a sufletului sigur de mântuirea lui prin Hristos şi, în felul acesta, netemându-se de nimic din partea lui Dumnezeu şi mulţumit cu soarta sa pământească, de orice fel ar fi ea. Vezi Rom. 1:7.

4 Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat în Isus Hristos.

Mulţumesc Dumnezeului meu. Singularul e dovadă că Sosten nu era un co-autor al epistolei (vezi vers. 2).

Înainte de a se ocupa de neregulile care se dezvoltaseră în biserică, Pavel exprimă laudă pentru ceea ce credincioşii corinteni realizaseră în experienţa spirituală. Lucrul acesta este bine exemplificat în soliile către cele şapte biserici (Apoc. 2:2–4, 13, 14, 19, 20). Dumnezeu încurajează biserica, menţionând lucrurile bune, şi în felul acesta pregăteşte calea pentru avertizările şi mustrările necesare, care dacă sunt luate în consideraţie, ca în cazul bisericii din Corint, vor avea ca rezultat, creştere şi binecuvântare spirituală.

Harul. Gr. charis (vezi vers. 3). Aici darurile harului, (cap. 12:4) sunt scoase în evidenţă (vezi cap. 1:5-7).

5 Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă.

În toate privinţele. [În orice lucru, KJV.] Dumnezeu binecuvântase foarte mult pe credincioşii din Corint. El îi izbăvise din mediul foarte stricat, îi ridicase din adâncurile viciului şi ale păcatului, ce nu pot fi descrise, şi, fără restricţii, le conferise daruri spirituale, aşa că nu duceau lipsă de nici un fel de dar (vers. 7). În felul acesta se luaseră măsuri, mult peste nevoile actuale, aşa că biserica nu avea scuză pentru decădere şi apostazie. Comparaţi 2Cor. 9:11.

Vorbire. Gr. logos, în general însemnând cuvânt, dar arătând şi exprimarea acelui cuvânt. Aici probabil denotă capacitatea cuiva să se exprime liber şi clar cu privire la toată cunoştinţa adevărată. Darul probabil e acelaşi cu cel desemnat prin cuvântul înţelepciunii [să vorbească despre înţelepciune] (logos sofias) din cap. 12:8.

Cunoştinţă. Gr. gnosis, de la care sunt derivate cuvintele gnostic, agnostic, etc. În ce priveşte o tratare a acestui dar, vezi cap. 12:8. Cunoştinţa este o temelie esenţială pentru credinţa creştină. Faptele fundamentale cu privire la existenţa lui Dumnezeu şi planul mântuirii trebuie să fie înţelese de aceia care doresc să devină creştini. Era necesar ca să fie în biserică persoane care să împartă cunoştinţa de felul acesta. Pavel se mândrea cu posedarea acestui dar (2Cor. 11:6). Unii din Corint pervertiseră acest dar (1Cor. 8).

6 În felul acesta, mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru;

În felul acesta. [Chiar aşa, KJV; După cum, Nitz.] Forţa acestor cuvinte pare să fie că cunoaşterea planului de mântuire prin Isus Hristos era lămurită şi statornicită prin măreaţa lucrare a Duhului Sfânt în biserica din Corint şi că puterea aceea încă lucra în biserică, dând dovadă de favoarea lui Dumnezeu şi adevărul Evangheliei în aceeaşi măsură ca atunci când solia eliberării fusese predicată întâia oară, în Corint.

Despre Hristos. Sau cu privire la Hristos. Rezultatele revărsării abundente a Duhului Sfânt asupra credincioşilor corinteni a fost statornicirea credinţei lor în Evanghelie, convingerea lor adânc înrădăcinată şi acceptarea adevărului demonstrării iubirii lui Dumnezeu în sacrificiul lui Isus. Nu numai că mărturia apostolului cu privire la Hristos fusese crezută şi acceptată, dar prin puterea însoţitoare a Duhului lui Dumnezeu, biserica primise darurile Duhului Sfânt (vezi vers. 7). Darurile acestea sunt enumerate în 1Cor. 12:1, 4–10, 28; Efes. 4:8, 11-13. Scopul darurilor Duhului e declarat a fi dezvoltarea bisericii până ajunge la unirea şi desăvârşirea în Isus (Efes. 4:12-15).

Întărită. Sau statornicită. Împărţirea darurilor Duhului Sfânt bisericii primare, inclusiv aceea din Corint, descoperă intenţia lui Dumnezeu de a se îngriji ca poporul Său să aibă mijloace îmbelşugate pentru a sta tare şi pentru a da mărturie cu privire la credinţă, lumii care nu credea.

7 aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.

De nici un fel de dar. Arătarea Duhului era dată spre folosul altora (cap. 12:7). Fiecare credincios primea un dar oarecare. Darurile erau deosebit de abundente în biserica creştină. În aşteptarea. [Aşteptând, KJV.] Gr. apekdechomai, a aştepta cu nerăbdare.

Arătării. [Venirea, KJV.] Gr. apokalupsis, literal descoperirea, arătarea, darea pe faţă a ceea ce era ascuns. Acesta este cuvântul care a fost folosit pentru a descrie venirea lui Isus, în 2Tes. 1:7; 1Pet. 1:7, 13; 4:13. Isus, care fusese ascuns de vederea celor muritori, va fi deodată descoperit, aşa încât fiecare ochi Îl va vedea (Apoc. 1:7). Un cuvânt mai obişnuit pentru a descrie venirea este parousia (vezi Mat. 24:3). Simplul cuvânt pentru venire, erchomai e şi el deseori folosit. Venirea lui Isus era aşteptarea şi nădejdea voioasă a bisericii, în sec. I, şi este încă fericita nădejde a fiecărui adevărat ucenic al lui Isus (Titus 2:13). Credincioşii corinteni, statorniciţi în credinţa lui Isus, aşteptau nerăbdători arătarea Mântuitorului, la a doua venire. Aşa este şi astăzi. Darurile aflate în biserică astăzi confirmă mărturia lui Isus. Biserica rămăşiţă este caracterizată ca având mărturia lui Isus Hristos (Apoc. 12:17) care este definită în cap. 19:10, ca fiind duhul proorociei.

8 El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.

El. [Care, KJV.] Adică Domnul Isus Hristos (vers. 7).

Întări. Sau statornici.

Până la sfârşit. Compară Filp. 1:10; 1Tes. 5:23; Iuda 24. Această afirmaţie nu trebuie să fie interpretată ca învăţând că e cu neputinţă a cădea din har. Că a greşi este cu putinţă pentru credincios, e clar descoperit în alte texte (vezi, de pildă, Evr. 6:4-6). Credincioşii vor fi întăriţi până la sfârşit numai dacă rabdă până la sfârşit (Mat. 24:13; vezi Ioan 10:28).

Fără vină. Credincioşii sunt asiguraţi că Hristos îi va întări în mijlocul încercărilor şi ispitelor şi-i va păstra pe cărarea sfinţeniei, în tot cursul vieţii, aşa că, la venirea lui Hristos, vor fi găsiţi fără vină. Nu e o făgăduinţă că vor fi desăvârşiţi, în sensul de a nu fi greşit niciodată, deoarece toţi au păcătuit (Rom. 3:23). Isus îi face în stare să trăiască victorios dacă I se supun stăruitor, demonstrând că se străduiesc să-I placă. La venirea Lui, ei vor fi găsiţi fără vină pentru că sunt acoperiţi de neprihănirea Lui. Fără vină trebuie să fie deosebit de desăvârşit. Fără vină descrie pe aceia care nu pot fi învinuiţi de nici o călcare de lege, care stau neacuzaţi înaintea Judecătorului şi împotriva cărora nu există motiv de acuzare.

9 Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.

Credincios este Dumnezeu. Comparaţi 1Cor. 10:13; 1Tes. 5:24; 2Tes. 3:3; etc. Absoluta dependenţă de Dumnezeu este la baza afirmaţiei lui Pavel că credincioşii vor fi păstraţi fără de vină până la sfârşit. Făgăduinţele lui Dumnezeu, ca şi caracterul Lui, sunt neschimbătoare. Aceasta este

o sursă de stăruitoare mângâiere pentru creştinul care trăieşte în lumea tot mai instabilă de azi.

Chemat. Vezi Rom. 8:30; cf. cap. 9:24; 11:29. Toţi oamenii sunt chemaţi să intre în comuniune sau legătură cu Isus. Ei sunt chemaţi prin influenţele pe care Dumnezeu le lasă să lucreze asupra lor, pentru a-i determina să renunţe la păcat şi să accepte mântuirea prin Hristos.

Părtăşia. Gr. koinonia, (vezi Fapte 2:42; Rom. 15:26).

10 Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire.

Vă îndemn. [Vă implor, KJV.] Gr. parakaleo, literal a chema alături de, de unde a mustra, a îndemna, a mângâia (vezi Ioan 14:16). Aici se aplică înţelesul anterior a mustra, a îndemna. Versetul acesta marchează trecerea de la mulţumire şi laudă la mustrare. După o scurtă introducere, Pavel lansează direct în discuţie diferitele probleme care se aflau în atenţia lui. Vezi Mat. 5:4.

Fraţilor. O formă obişnuită de adresă în epistolele lui Pavel. Aici termenul afectuos probabil folosit intenţionat pentru a îndulci severitatea mustrării pe care Pavel e pe punctul de a o face. Termenul de asemenea implică unire, o calitate care lipsea printre credincioşii corinteni.

Pentru numele. Literal prin numele. Isus este mijlocitorul prin care se face apelul (cf. Rom. 12:1; 1 Tes. 4:2). Apelul la un nume poate fi de asemenea o mustrare în plus, subînţelesă (vezi mai sus, sub fraţi) a duhului de partidă care exista printre credincioşii corinteni.

Să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire. [Să vorbiţi aceeaşi, KJV.] Expresia aceasta traduce un idiom aflat în greaca clasică, însemnând a fi de acord. Folosirea lui aici a fost arătată ca ilustrând cunoaşterea de către Pavel a scrierilor greceşti clasice (vezi Fapte 17:28).

Să n-aveţi dezbinări. Gr. schismata de la verbul schizo, a sfâşia, a despica. În Mat. 27:51, schizo descrie sfâşierea perdelei Templului. Schisma e folosit în Mat. 9:16, cu privire la o haină ruptă. Pavel foloseşte cuvântul într-un înţeles moral cu privire la dezbinare, neînţelegere, cu referire specială la duhul de partidă din Corint. Cuvântul nostru schismă e derivat de la schisma.

Uniţi în chip desăvârşit. Gr. katartizo, a drege [ca pe o plasă pescărească ruptă] (Mat.

4:21); etic, a desăvârşi, a completa. Acest puternic apel la unire în biserică face să sune o notă care e auzită de repetate ori în predica lui Isus şi a apostolilor (vezi Ioan 17:2-23; Rom. 12:16; 15:5, 6; 2Cor. 13:11; Filp. 2:2; 1Pet. 3:8).

Un gând şi o simţire. [Aceeaşi minte... aceeaşi judecată, KJV.] Gr. nous...gnome. Aceste cuvinte pot fi distinse după cum urmează: nous denotă starea sau dispoziţia minţii, gnome, părerea, judecata sau sentimentul care rezultă dintr-o anumită stare a minţii.

Fraţilor. Vezi vers. 10.

11 Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri.

Am aflat despre voi. [Mi s-a spus despre voi, KJV; Mi s-a făcut cunoscut, Nitz.] Membrii casei lui Cloe aduseseră informaţii lui Pavel cu privire la starea bisericii din Corint.

De la ai. Cuvintele cei care sunt din casa [de la ai] sunt adăugate. Nu se poate determina dacă aceştia sunt membri imediaţi ai familiei Cloei, rude, servitori sau sclavi.

Cloei. Numele înseamnă înverzit sau, poate, blond. Numele era obişnuit printre sclavii eliberaţi, un fapt care sugerează că Cloe se poate să fi fost o sclavă eliberată. Familia fără îndoială trăia în Corint, de unde vor fi adus la Pavel informaţii directe cu privire la dezbinările din biserica corinteană (vezi AA 300). Unii au căutat să identifice delegaţia menţionată în cap 16:17, cu membrii la care se face referire aici. Nu există nici o dovadă care să sprijine ideea aceasta.

Certuri. Gr. erides, (singular, eris), dispute, ciorovăieli, certuri. Eris apare în catalogul păcatelor, înscris la Rom. 1:29-31, cum şi printre faptele firii pământeşti (Gal. 5:20).

12 Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” – „Şi eu, al lui Apolo!” – „Şi eu, al lui Chifa!” – „Şi eu, al lui Hristos!” –

Fiecare din voi. Pare că duhul de partidă atinsese pe toţi. Diferiţii membri ai bisericii îşi înscriau sprijinul de partea unei partide sau alteia.

Al lui Pavel. Pavel menţionează mai întâi partida care se pretindea a fi susţinătorii lui. El nu arată favoare nici unei partide şi cel mai puţin dintre toţi, celor ai săi. Toţi ajung sub condamnare. Compararea unui conducător spiritual cu altul e contrarie spiritului lui Hristos.

Apolo. Un iudeu alexandrin, un susţinător al învăţăturilor lui Ioan Botezătorul, un om cu darul vorbirii şi tare în Scripturi (Fapte 18:24-25). El a primit credinţa la Efes, de la Acuila şi Priscila. De acolo a mers în Ahaia şi un timp a lucrat în biserica din Corint (Fapte 18:27, 28; cf. 1Cor. 3:5–7). Învăţătura şi elocvenţa lui au făcut pe unii din biserică să-l înalţe mai presus de Pavel. Când Pavel a predicat prima dată în acea metropolă, lucrarea lui fusese adaptată pentru a răspunde la mintea celor necunoscători de adevăr spiritual (1Cor. 2:1–4; 3:1, 2). Având privilegiul de a zidi pe temelia aceasta, Apolo fusese în stare să dea instrucţiuni dincolo de noţiunile elementare ale credinţei (cap. 3:6-11). Personalitatea lui, felul lui de a lucra şi felul de solie pe care a prezentat-o, a apelat la o anumită categorie de persoane, care a început să arate preferinţă pentru el. Alţii au refuzat să se desprindă de o loialitate pe care o simţeau faţă de Pavel, cel care cel dintâi le adusese Evanghelia. Cât priveşte pe Pavel şi Apolo, era o perfectă armonie între ei (vezi vers. 5-10). Când a apărut disensiunea, Apolo a părăsit Corintul şi s-a înapoiat la Efes. Pavel l-a îndemnat să se reîntoarcă, dar Apolo, hotărât, a refuzat.

Chifa. Adică Petru. Chifa e o transliterare a aramaicului Kepha însemnând piatră (vezi Ioan 1:42). Petru e o transliterare a gr. Petros, însemnând şi piatră (vezi Mat. 16:18). Fără îndoială, cei care aparţineau acestei partide credeau că e un merit special în pretinderea ataşamentului faţă de unul din cei doisprezece. Petru fusese asociat intim cu Isus şi fusese unul din conducătorii celor doisprezece apostoli. Faptul acesta, credeau ei, îl punea mai presus de Pavel şi Apolo. Sunt unii care cred că prezenţa acestei partide arată că Petru trebuie să fi vizitat cândva Corintul. Totuşi o astfel de concluzie nu e obligatorie şi nici nu se găsesc dovezi că o astfel de vizită a avut loc cândva.

Al lui Hristos. Acei care aparţineau la partida aceasta refuzau a urma orice conducător omenesc. Ei erau independenţi în atitudinea lor şi pretindeau că sunt învăţaţi direct de Hristos (vezi AA 278, 279).

13 Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?

Hristos a fost împărţit? Absurditatea întrebării este pregnantă.

Pavel a fost răstignit? Forma întrebării în textul grecesc implică un răspuns negativ. Forţa întrebării e descoperită în traducerea: Nu cumva Pavel a fost răstignit pentru voi? Plin de tact, Pavel se foloseşte pe sine ca exemplu, nu pe Apolo sau Petru.

Pentru numele lui Pavel. [În numele lui Pavel, KJV.] Comparaţi formula din Mat. 28:19; Fapte

8:16.

14 Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu,

Dumnezeu. Dovezi textuale pot fi citate (cf. pag. 10) pentru omiterea acestui cuvânt, rezultând în traducerea: Mulţumesc.

N-am botezat pe nici unul. [N-am botezat pe nimeni, KJV.] Evident, Pavel lăsa ca botezarea convertiţilor săi să fie făcută de asociaţii săi, probabil pentru a zădărnici orice gând de sfinţenie aparte, conferită ritualului când era săvârşit de anumite persoane. Ceea ce face ca rânduiala să fie plină de însemnătate, nu e ritualul însuşi, nici faptul că e săvârşit de o anumită persoană, ci experienţa participantului. Comparaţi practica lui Isus care nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui (Ioan 4:2).

Crisp. Fostul mai mare al sinagogii din Corint (Fapte 18:8). Crisp e un nume roman.

Gaiu. Evident, gazda lui Pavel şi gazda întregii biserici din Corint, care e menţionat în Rom.

16:23. E îndoielnic că el e unul şi acelaşi cu Gaiu căruia îi este adresată a treia epistolă a lui Ioan (3Ioan 1). Gaiu e un nume roman.

15 pentru ca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu.

Aţi fost botezaţi. [V-am botezat, KJV.] Dovezi textuale favorizează (cf. pag. 10) exprimarea aţi fost botezaţi. Sensul nu e schimbat în chip esenţial. Pare că circula în Corint credinţa că exista

o legătură specială între cel care boteza şi cel botezat. Până şi cei care pretindeau că aparţin partidei lui, nu se puteau făli cu botezul făcut de el. Pavel era fericit pentru poziţia pe care o luase cu privire la îngăduirea ca alţii să facă cea mai mare parte a botezurilor sale.

16 Da, am mai botezat şi casa lui Stefana; încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva.

Am mai botezat. Versetul acesta arată clar că epistola aceasta a fost scrisă prin dictare. Altfel Pavel n-ar mai fi adăugat casa lui Stefana, ca un gând venit mai târziu, ci editorial ar fi scris-o la un loc cu Crisp şi Gaiu.

Stefana. Casa lui Stefana erau primele roade ale lui Pavel în Ahaia (cap. 16:15). Stefana era cu Pavel când a fost scrisă 1 Corinteni (cap. 16:17).

17 De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.

Nu botez. Pavel era plin de râvnă ca numai Hristos să fie înălţat şi ca bărbaţi şi femei să fie câştigaţi la El; de aceea el a făcut clar că nu era lucrarea lui principală aceea de a boteza, ci de a convinge pe oameni să se predea Mântuitorului. El nu intenţiona să lase a se înţelege că nu ar boteza pe nimeni, ci dorea să fie cunoscut că nu dorea să se glorifice pe sine printr-un mare număr de botezuri. Argumentaţia lui, aşa cum este relatată în vers. 13-17, arată marea lui dorinţă ca unealta omenească din lucrarea de mântuire să fie pierdută din vedere şi privirea păcătoşilor care se pocăiesc să fie concentrată numai la Isus. Pavel îşi dădea seama de primejdia ca aceia care erau botezaţi de apostoli să pretindă superioritate faţă de alţi convertiţi care nu erau atât de favorizaţi şi în felul acesta să introducă o ceartă de partide în biserică. El declara că lucrarea lui era de a face cunoscută tuturor oamenilor, vestea cea bună a mântuirii şi de a-i chema la pocăinţă şi la credinţă în Isus. Acesta trebuia să fie totdeauna marele obiectiv al tuturor slujitorilor Evangheliei.

Înţelepciunea vorbirii. [Înţelepciunea cuvintelor, KJV.] Grecii preţuiau foarte mult subtilele şi savantele lor metode de dispute şi elocvenţa poleită a oratorilor lor. Pavel nu căuta să copieze stilul lor complicat şi filozofic de retorică. Succesul Evangheliei nu depinde de lucrurile acestea şi apostolul nu le dăduse pe faţă în predicarea lui. Învăţătura lui şi maniera lui de vorbire nu erau de felul acela care atrăgea lauda grecilor sofisticaţi. Ei nu priveau predica lui ca înţeleaptă. El era preocupat ca slava crucii lui Hristos să nu fie întunecată de filozofie omenească şi de oratorie elegantă şi, în felul acesta, slava să fie dată omului şi nu lui Dumnezeu. Predicarea Evangheliei depinde în ceea ce priveşte succesul ei, nu de puterea raţionamentului omenesc şi de farmecul argumentării poleite, ci de influenţa adevărului ei simplu, însoţit de puterea Duhului Sfânt.

Să fie făcută zadarnică. [Să fie făcută fără de efect, KJV.] Literal golită, adică lipsită de conţinutul ei esenţial.

18 Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.

Propovăduirea. Gr. logos, literal însemnând cuvânt. E, probabil, un intenţionat contrast cu înţelepciunea vorbirii [înţelepciunea cuvintelor] (vezi vers. 17).

Crucii. Adică despre cruce. Propovăduirea crucii e solia mântuirii prin credinţa în Domnul răstignit pe cruce. O astfel de solie părea culmea nebuniei pentru grecii iubitori de filozofie şi pentru iudeii cu concepţii ritualiste.

Pentru cei ce sunt pe calea pierzării. [Pentru cei care pier, KJV.] Ei sunt pe calea spre pierzare, deoarece singurul lucru care are putere să-i mântuiască, şi anume, cuvântul crucii, lor li se pare nebunie.

Pe calea mântuirii. [Sunt mântuiţi, KJV.] Literal sunt salvaţi. Pavel descrie aici mântuirea ca un act prezent. Scripturile prezintă mântuirea ca un act trecut, prezent şi viitor (vezi Rom. 8:24).

Puterea. Gr. dunamis (vezi Luc. 1:35). Pentru cei care, din cauza bunăvoinţei lor de a crede afirmaţia nemodificată a Evangheliei, sunt mântuiţi, cuvântul crucii e puterea lui Dumnezeu. Puterea aceasta e demonstrată de transformarea caracterului, care însoţeşte acceptarea din partea păcătosului a prevederii harului. Evanghelia e mult mai mult decât o declaraţie de doctrină sau o relatare a ceea ce a făcut Isus pentru omenire, când a murit pe cruce, ea e aplicarea marii puteri a lui Dumnezeu asupra inimii şi vieţii păcătosului care se pocăieşte şi crede, făcând din el o făptură nouă (vezi Rom. 1:16; cf. 2Cor. 5:17).

19 Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.”

Este scris. Citatul este din Isa. 29:14, concordând mai mult cu LXX, decât cu textul ebraic. Pavel dă dovezi biblice pentru observaţia sa din 1Cor. 1:18. Toate strădaniile oamenilor de a găsi o cale de mântuire prin filozofie omenească şi gândire fără Dumnezeu vor fi lepădate de Domnul şi aduse la inexistenţă.

20 Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia?

Unde este înţeleptul? Versetul acesta este un citat oarecum liber, combinând ideile din Isa. 19:12; 33:18; cf. cap. 44:25. Prin înţelept, Pavel probabil avea în minte îndeosebi pe grec, cu iubirea lui pentru filozofia lumească; prin cărturar, pe iudeu, cu accentul asupra autorităţii legii; prin vorbăreţ, atât pe grec, cât şi pe iudeu, care erau doritori de discuţie filozofică. Versetul acesta scoate în evidenţă completa netemeinicie a tuturor formelor de gândire şi raţionament, ca mijloc de realizare a mântuirii.

21 Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.

Lumea cu înţelepciunea ei. În ciuda înţelepciunii şi realizărilor ei lăudate, lumea nu ajunsese la o cunoaştere a adevăratului Dumnezeu. Grecii se distingeau pentru filozofia lor, dar toată căutarea lor după lucruri noi şi nemaiauzite (vezi Fapte 17:21) nu-i dusese la o cunoaştere a lui Dumnezeu care a făcut lumea şi tot ce este în ea (vers. 24). Iudeii, şi ei se făleau cu înţelepciunea lor superioară, dar erau întristător de ignoranţi în ce priveşte cunoaşterea esenţială a mântuiri.

În înţelepciunea lui Dumnezeu. Deşi aşezaţi într-un loc unde erau înconjuraţi de multe dovezi ale înţelepciunii lui Dumnezeu, dovedită în măreţele lucrări ale creaţiunii, minunile lumii naturale şi măreţiile cerurilor stelare şi lucrării minunate a providenţei în folosul lor, oamenii nu au ajuns să cunoască pe Dumnezeu. În iubirea şi mila Lui pentru omenirea pierdută, Dumnezeu a proclamat vestea măreaţă a mântuirii prin credinţa în Hristos. Vestea aceasta care pentru persoanele înţelepte după felul lumii era o simplă nebunie, a devenit pentru cei care o acceptă, mijlocul ales de Dumnezeu pentru răscumpărare.

N-a cunoscut pe Dumnezeu. Adică n-a ajuns la o cunoaştere a Lui. Pavel vorbeşte aici de o înţelepciune a mântuirii, aşa cum e descoperită în Evanghelie.

Propovăduirii. Gr. kerugma, vestire, proclamare, cu accent pe solia predicată, deşi nu excluzând vestirea însăşi, care trebuie să fie deosebită de keruxis, actul predicării. Nebunia propovăduirii este vestirea Evangheliei mântuirii prin credinţa în Hristos cel răstignit, care, pentru grecii şi pentru iudeii care nu credeau, părea o simplă nebunie.

22 Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune;

Iudeii. Literal iudei. Lipsa articolului în texul grec atrage atenţia la caracteristicile substantivului care apare aşa, şi nu la identitate. La fel grecii, literal grec.

Minuni. [Un semn, KJV.] Dovezi textuale atestă (cf. pag. 10) exprimarea semne. În ce priveşte cererea unui semn de către iudei, vezi Mat. 12:38; cf. Talmud Sanhedrin 98a, ed. Soncino pag. 665. Prin iudei şi greci, Pavel desemna cele două categorii proeminente ale vremii sale. Iudeii umblau după demonstraţii fizice exterioare în minuni, miracole şi întâmplări uimitoare supranaturale.

Grecii. De secole, neamul acesta se distinsese prin realizări intelectuale şi prin dependenţa lor de raţiune. Ei credeau că inteligenţa omenească era în stare să pătrundă totul şi să înţeleagă totul.

23 dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie;

o pricinăde poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie;

Hristos cel răstignit. Vezi cap. 2:2.

Pricină de poticnire. [Piatră de poticnire, KJV.] Gr. skandalon, piedica unei curse sau batonul de momeală dintr-o cursă pentru animale, aşezat în aşa fel încât atunci când un animal ar fi călcat pe el, cursa se declanşa şi animalul era prins. Metaforic, skandalon, înseamnă ceea ce face să se nască păcatul, greşeala sau actul ilegal. Pentru naţiunea Israelului după trup, care se agăţa de aşteptarea unui Mesia care avea să fie domn ca un împărat pământesc şi să facă din ei împărăţia supremă în lume, solia unui Mântuitor crucificat producea poticnire. Evanghelia era direct contrarie concepţiei lor despre Mesia şi era, deci, respinsă de ei, spre ruina lor. Comparaţi Gal. 5:11, unde skandalon e tradus pricină de poticnire. Atitudinea iudeilor faţă de ideea că cineva crucificat ar fi putut fi Mesia este ilustrată în Dialogul cu Trifon, al lui Iustin Martirul, în care Trifon spune: Dar acest aşa-numit Hristos al vostru era dezonorabil şi lipsit de slavă în aşa măsură, că ultimul blestem cuprins în Legea lui Dumnezeu a căzut asupra lui, căci a fost crucificat (32; ANF, Vol. 1, pag. 210).

Pentru Neamuri. [Pentru greci, KJV.] Pentru aceia care se întemeiau pe filosofie, logică, ştiinţă şi descoperiri intelectuale, ideea că cineva care a fost dat morţii prin cea mai înjositoare formă de pedeapsă folosită de romani – crucificarea – ar fi putut să-i mântuiască, era un curat nonsens (vezi AA 245). Dificultatea pe care o încearcă mintea filosofică, în acceptarea unui om crucificat, drept Fiu al lui Dumnezeu, e reflectată în următorul pasaj din Iustin Martirul: Căci pe temeiul cărui motiv am crede noi despre un om crucificat că El este Întâiul născut al Dumnezeului nenăscut şi că El Însuşi va rosti judecata asupra întregului neam omenesc, decât că noi am găsit mărturii cu privire la El, publicate înainte ca El să vină şi să fie născut ca om şi decât că am văzut că lucrurile s-au întâmplat în acord cu acestea. (Prima apologie 53; ANF, vol. 1, pag. 180). În cap. 13, apologetul declară: Deoarece ei proclamă nebunia noastră că ar consta din aceasta, că noi dăm unui om crucificat, un loc care vine imediat după neschimbătorul şi veşnicul Dumnezeu (Ibid., pag. 167).

24 dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

Chemaţi. Adică chemaţi efectiv. Pentru unii ca aceştia, invitaţia nu numai că a fost făcută, ea a fost şi acceptată. Cu privire la acest înţeles al lui chemaţi, vezi Rom. 8:28.30.

Fie iudei, fie greci. Vezi Rom. 1:16. Toţi creştinii adevăraţi, indiferent de naţionalitate sau de ocazii şi privilegii culturale, recunosc pe Isus ca pe Acela prin care este exercitată puterea lui Dumnezeu, pentru mântuirea lor. Ei văd că planul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea omului e înţelept, că el înlătură toate barierele şi aduce laolaltă oameni de toate tipurile şi de orice educaţie, formând din ei o singură mare comunitate de frăţie iubitoare.

25 Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii.

Nebunia lui Dumnezeu. Mijloacele pe care le-a iniţiat Dumnezeu pentru mântuirea omului par să fie nebunie şi slăbiciune pentru cei orbiţi de filosofia omenească. Limbajul este retoric. De fapt Dumnezeu nu e nebunie, nici slăbiciune, dar procedeele Sale cu neamul omenesc par să fie pentru inima nerenăscută a omului, o deplină nebunie. De fapt, planurile lui Dumnezeu pentru reformarea şi refacerea omului sunt mult mai bine adaptate la nevoile omului decât toate proiectele şi născocirile celui mai iscusit şi celui mai instruit gânditor pe care îl poate produce lumea aceasta.

Slăbiciunea lui Dumnezeu. Adică ceea ce pare slab oamenilor (vezi mai sus la nebunia lui Dumnezeu).

26 De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.

Uitaţi-vă. [Vedeţi, KJV.] Sau priviţi.

[Chemarea, KJV.] Vezi vers. 24.

Nu sunt mulţi înţelepţi. Evanghelia a obţinut totdeauna cel mai mare succes în mijlocul claselor celor mai umile. (AA 461) La întemeierea bisericii Sale, Dumnezeu nu a cerut sfat de la înţelepciunea, bogăţia sau puterea lumii acesteia. El caută să câştige toate clasele, dar aşa-numita înţelepciune a lumii acesteia face adesea pe oameni să se înalţe şi să nu se smerească înaintea lui Dumnezeu. Din care cauză se vede că proporţia celor bogaţi şi a celor consideraţi drept conducători ai gândirii populare, care acceptă Evanghelia lui Hristos, e mică.

[Sunt chemaţi, KJV.] Cuvintele acestea au fost adăugate şi dacă sunt reţinute, ar trebui înţelese în sensul de chemaţi efectiv (vezi vers. 24). Ar fi mai bine să se înţeleagă pasajul: Nu sunt mulţi înţelepţi printre voi.

27 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.

Cele nebune. Mintea care e plină de învăţătura lumii acesteia e adesea pusă în nedumerire de clara şi simpla expunere a adevărului Evangheliei, de cineva care a primit învăţătură de la Duhul lui Dumnezeu, dar care se poate să nu fi primit multă educaţia în şcolile lumii. Iudeii erau uimiţi de înţelepciunea lui Isus şi întrebau: Cum ştie acesta carte fără să fi învăţat? (Ioan 7:15). Ei nu puteau să înţeleagă cum cineva, care nu urmase la şcolile rabinilor, putea să aprecieze adevărul spiritual. Aceeaşi situaţie mai există şi azi. Valoarea care se dă învăţăturii unui om e adesea calculată numai prin nivelul de educaţie formală pe care a avut-o. Adevărata educaţie este aceea care face Cuvântul lui Dumnezeu să fie central şi cu totul important. Cineva care a căpătat o astfel de educaţie, va fi smerit şi cu totul supus conducerii Duhului Sfânt. Comparaţi Mat. 11:25.

Cele slabe. Adică lucrurile acelea pe care lumea le consideră slabe.

28 Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt;

De neam de jos. Gr. agenes, literal nu de familie, de unde folosit pentru a descrie un om fără neam sau reputaţie. Aici agenes, înseamnă aceia care sunt socotiţi fără însemnătate printre oameni. Pavel scoate în evidenţă gândul că Dumnezeu nu e îndatorat nicidecum iscusinţei sau învăţăturii omeneşti pentru realizarea scopului Său, în răscumpărarea oamenilor. Unelte smerite, cu totul predate, sunt folosite de Domnul pentru a arăta cât de zadarnici şi lipsiţi de putere sunt aceia care se încred în rangul, puterea şi învăţătura lumească.

Cele ce nu sunt. Adică lucruri pe care lumea le consideră neexistente sau fără însemnătate.

29 pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.

Nimeni. Adică nici o fiinţă omenească (cf. Mar. 13:20; Luc. 3:6; etc.). Pavel rezumă acum argumentaţia din vers. 18-28, afirmând că nici o categorie de oameni, bogaţi sau săraci, de sus sau de jos, învăţaţi sau neştiutori, nu are motiv să se fălească înaintea lui Dumnezeu.

Să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Timpul în textul grec arată că nici măcar o laudă nu se poate prezenta.

30 Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare,

Prin El. Adică prin Dumnezeu. Viaţa noastră sau fiinţa noastră sunt de la Dumnezeu (Fapte 17:25,28).

În Hristos Isus. Ceea ce face pe creştini să fie tari şi înţelepţi e unirea cu Hristos. Ei nu dobândesc poziţie înaltă, bogăţie, onoare sau putere prin ei înşişi. Dumnezeu, prin Isus Hristos, pune la îndemână toate lucrurile. Chiar dacă oamenii nu recunosc acest fapt, toate lucrurile bune ale vieţii, pe care ei le posedă, sunt puse la îndemână prin mijlocirea lui Hristos. Tot ce e necesar pentru a salva pe oameni din degradarea în care au căzut ca rezultat al păcatului se găseşte în Isus care este trupeşte toată plinătatea dumnezeirii. Prin Isus devenim înţelepţi, drepţi, sfinţi şi suntem răscumpăraţi.

Înţelepciune. Vezi Rom. 11:33.

Neprihănire. [Dreptate, KJV.] Prin credinţă, dreptatea lui Hristos e pusă în socoteală şi

transmisă credinciosului care se pocăieşte (vezi Rom. 1:17; 4:3). Sfinţire. Gr. hagiarmos, (vezi Rom. 6:19). Răscumpărare. Gr. apolutrosis, (vezi Rom 3:24).

31 pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă să se laude în Domnul.”

Să se laude în Domnul. Un citat din Ier. 9:23,24. Nu e motiv de înălţare sau de laudă în orice realizare umană. Singurul lucru în care omul poate găsi un temei îndreptăţit pentru laudă e faptul că Îl cunoaşte pe Domnul Isus ca Mântuitor personal. Minunea iubirii şi înţelepciunii lui Dumnezeu, descoperită în Hristos, este o sursă neistovită de laudă şi bucurie, înaintea căreia orice înţelepciune omenească şi orice realizări omeneşti ajung să fie cu totul lipsite de însemnătate.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

1 AA 127

1–31FE 352; TM 481

2–7SL 85

4 DA 510

4–7EW 143

5–8AA 301

7 FE 218; 4T 447, 608

10 SL 85; 1T 210, 324, 332; 3T 446; 4T 19; 5T 236; 6T 65; 8T 167, 251

10, 11 AA 302; 5T 65

11 AA 300; 6T 684

12 6T 401

12, 13 AA 280

17 AA 127

17–21FE 196

18 AA 240; 1T 525; 4T 585

18, 19 AA 241; CT 447; FE 415; MYP 191; 2T 495

18–248T 167

18–29CW 118

19 LS 329

19–21CT 417; FE 359

19–24FE 332

21 AA 242; FE 361; TM 152; 5T 300, 737; 6T 32; 8T 257

23 AA 245; ML 219

23–256T 142

23–31TM 481

24 AA 594; CSW 124; FE 262, 408; 8T 194

25 CT 447; FE 415; GC 232; MYP 191

26 AA 461; Ev 565

26–28COL 79

26–29AA 127; 2T 495

26–31FE 352, 473

27 7T 267

27, 28 AA 241; TM 172

27–294T 378

30 AA 530; CM 49; COL 43, 115; CT 371, 435; TM 80; 6T 147, 160, 257; 7T 272

30, 31 CT 447; CW 120; FE 415; MYP 191