Domnul a vorbit. Moise subliniază faptul că Domnul i-a vorbit în Cortul Întâlnirii, din pustia Sinai, pentru că, după ridicarea lui, acolo au avut loc descoperirile care urmează. Descoperirile de mai înainte au avut loc chiar pe Muntele Sinai. Cel care s-a întâlnit cu Moise a fost Iehova. Evreii se aflau acum în pustie de aproape un an (vezi Exod 19,1; Numeri 10,11.12.).
Cortul Întâlnirii. (vezi Numeri 3,7; 4,3; Exod 27,21; Levitic 1,1.3) Locul unde se întâlnea Dumnezeu cu Moise şi cu poporul Său.
Cea dintâi zi. Aceasta era la o lună după ridicarea Cortului Întâlnirii (Exod 40,2.17; Numeri 9,1.2).
Faceţi numărătoarea. Numărarea şi clasificarea bărbaţilor era un pas înţelept spre a asigura măsuri ordonate pentru aşezare în tabără şi pentru marş. Că acesta a fost scopul ei este sugerat de faptul că numărătoarea a fost în mod evident completată pe data de douăzeci a aceleiaşi lunii, chiar în ziua în care Israel a ponit din pustia Sinai spre pustia Paran (capitolul 10,11). Mai fusese o numărătoare anterioară cu scopul perceperii taxei de jumătate de siclu necesar pentru ridicarea Cortului Întâlnirii (vezi Exod 30,12; 38,26). Această a doua numărătoare a fost mai puţin un recensământ, ci mai mult o procedură organizatorică, un apel al oamenilor de vârstă militară, pe seminţii şi unităţi mai mici cu un conducător (Numeri 1,4. 5) numit de fiecare seminţie.
Casele părinţilor lor. Aici grupa este familia. Termenul poate fi totuşi folosit pentru o seminţie întreagă descendentă dintr-un strămoş (capitolul 17,2) sau şi o subîmpărţire a seminţiei (Numeri 3,24; Exod 6,14).
Pe cap. Literal, craniile lor. Este un termen folosit pentru a desemna persoanele.
Vârsta de douăzeci de ani. Ajungând la această vârstă, fiecare bărbat din Israel devenea răspunzător pentru plata de jumătate de siclu pentru Templu (Exod 30,14) şi era considerat corespunzător pentru răspunderile de război.
Aaron. Aaron trebuia să ajute la numărătoare, deşi leviţii au fost exceptaţi de la ea. Moise şi Aaron au reprezentat cea mai înaltă autoritate în popor.
După cetele lor. În numărătoare de mai înainte nu era nici o regulă (Exod 30). Este evident că aceasta era o înregistrare militară.
Un bărbat de fiecare seminţie. Bărbaţii cu autoritate, respect şi demnitate au fost făcuţi răspunzători spre a asista la această lucrare.
Numele. Versetele 5 şi 15 conţin o listă de doisprezece bărbaţi, şefi ale căror nume se întâlnesc în capitolele 2, 7 şi 10. Cele mai multe nume au un înţeles, precum Elizur, Dumnezeu este stânca. Mai multe nume apar în Noul Testament, unele în forme puţin diferite. Opt dintre aceşti bărbaţi au nume care sunt compuse din El, un titlu al lui Dumnezeu, dar numai unul din numele părinţilor lor (Deuel din versetul 14) are pe El în el. Această creştere bruscă a numelor cu El sugerează o creştere a interesului faţă de Dumnezeul strămoşilor lor, când conducătorii lui Israel au privit înainte spre eliberarea făgăduită de Dumnezeul (‘Elohim) lui Iosif (Geneza 50,24.25).
Netaneel. Însemnând, Darul lui Dumnezeu. Acesta este un nume adesea găsit în Cronici, Ezra şi Neemia.
Elişama. Însemnând, Dumnezeu a auzit.
Gamaliel. Însemnând, Dumnezeu este răsplătire, folosit în Faptele Apostolilor.
Căpetenii. Numele acesta mai este dat şi iscoadelor în capitolul 13,2, dar acolo este tradus fruntaş. Aceste douăsprezece persoane au fost chemate, adică alese să ajute pe Moise la efectuarea recensământului.
Aleşi. Literal, numiţi sau chemaţi. Se referă la oamenii amintiţi cu respect de către Dumnezeu sau aproapele lor.
Căpeteniile miilor. Ietro îi sugerase lui Moise să ia oameni cu autoritate spre a-l ajuta în lucrarea lui administrativă (Exod 18,17.21). Acum lui Moise i s-a poruncit să ia oameni de rang, comandanţi şi chiar şefi.
Miile. Cuvântul acesta probabil că se referă la o grupă mare asemănător clanului, o subdiviziune a seminţiei. Acest cuvânt mai este folosit ca o unitate militară (Numeri 31,5; 2 Samuel 18,1).
Înregistrarea poporului lui Dumnezeu sub Moise are învăţătura ei pentru biserica de astăzi, care se află sub stăpânirea lui Hristos. Numărătoarea, pe nume, a copiilor Lui sugerează faptul că Dumnezeu cunoaşte personal pe fiecare din copiii Săi (2 Timotei 2,19). Păstorul Divin cunoaşte pe fiecare membru al turmei Sale (Ioan 10,3) şi Cartea vieţii are o însemnătate veşnică pentru fiecare copil al lui Dumnezeu (Apocalipsa 3,5).
Toată adunarea. Este arătat numărul fiecărei seminţii (versetele 20-43). Pentru ordinea lor marş şi aşezarea lor în tabără vezi comentariul pentru capitolul 2.
Numărul oamenilor de vârstă în stare să poarte armele este de 603550. Totalul acesta este exact acelaşi redat şi în Exod 38,26, dar în Numeri 11,21 apare suma rotundă de 600000.
Leviţii. Leviţii au fost scutiţi de serviciul militar. De aceea, ei nici nu au fost număraţi împreună cu forţele seminţiilor. Levi era o seminţie consacrată în mod special în slujba lui Dumnezeu (versetul 50) în locul întâiului născut (capitolul 3,12). Erau doisprezece seminţii în afară de Levi, pentru că Iacov îi adoptase pe Manase şi pe Efraim, cei doi fii ai lui Iosif (Geneza 48,5.6), drept urmare, în locul unei seminţii ai lui Iosif, au fost două seminţii deosebite, a lui Efraim şi a lui Manase. Cu privire la leviţi a fost dată o poruncă specială a lui Iehova (Numeri 1,48-50). Însărcinarea lor avea să fie de o natură diferită şi este arătată mult mai clar în capitolele 3 şi 4.
Cortul Întâlnirii (mărturiei – versiunea engleză). Mărturiei se referă la cele Zece Porunci. Aceasta se găseşte de 61 de ori în Vechiul Testament (versiunea engleză). Când ea este folosită în legătură cu chivotul, perdeaua, toiagul lui Aaron, o persoană sau adunarea ca întreg, accentul şi importanţa se pune pe cele Zece Porunci (vezi cele notate pentru Exod 25,16). Marea cinste a chivotului nu se datora la nimic inerent naturii acestui obiect de mobilă în sine, ci faptului că acesta era locul de păstrare a celor două table de piatră pe care erau scrise cele Zece Porunci. Cuvântul mărturie uneori este tradus martor (Numeri 17,7; 2 Cronici 24,6). Cuvintele martor şi mărturie (Exod 25,16; 38,21; 40,3) sugerează faptul că cele Zece Porunci vorbesc despre natura morală şi etică a caracterului lui Iehova şi că El caută ca aceleaşi caracteristici să fie manifestate şi în poporul Său.
Slujba. Cuvântul astfel tradus este folosit în Numeri numai pentru slujba sfântă a leviţilor. Înţelesul cuvântului este întotdeauna onorabil şi el se referă şi la sfânta slujbă a îngerilor (Evrei 1,14). În formele lui variate, el este folosit pentru diferitele feluri de servicii laice de importanţă sau răspundere specială, ale lui Iosua, slujitorul personal al lui Moise (Exod 24,13; 33,11) şi ale slujirii personale a lui Elisei pentru Ilie (1 Regi 19,21).
Străinul. Adică, cel care nu este levit, unul care nu avea posibilitatea să se apropie de Sanctuar. Un iudeu nu în mod necesar un cetăţean străin, ci unul care nu face parte din contextul imediat (compară cu Deutronom 25,5; Osea 5,7; Exod 29,33).
Steagul. De la verbul a privi, a zări, a înălţa un steag. De aceea, substantivul sugerează ceva bătător la ochi, distinct sau înălţat. El poate fi aplicat la orice semn, cum ar fi un semn profetic (Exod 3,12), o minune (Iosua 24,17), un monument (Iosua 4,6) sau la corpurile cereşti ca semne (Geneza 1,14; Ieremia 10,2). Unii sugerează că aici cuvântul tabără ar avea un înţeles mai bun decât steag (vezi Numeri 2,3.10.18.25).
Iudeii au tradiţia că steagul lui Ruben avea figura unui om, acela al lui Iuda era un leu, steagul lui Efraim un bou şi al lui Dan, figura unui vultur.
Mânia. Adică, pentru violarea sfinţeniei Cortului Întâlnirii, care era locaşul lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. În Noul Testament, Sanctuarul sfânt al lui Dumnezeu este creştinul (1 Corinteni 6,19), după cum este şi biserica (1 Corinteni 3,16.17). În amândouă textele, cuvântul tradus Templu este acela care se aplică exclusiv la Sfânta şi Sfânta Sfintelor, dintre toate celelalte clădiri alăturate din incinta Templului.
Cuvântul tradus mânie este dintr-o rădăcină din limba siriană şi arabă care înseamnă a sfărâma, a sparge. Substantivul feminin este ţandără, o bucată desfăcută. Aşa că aici mânia lui Dumnezeu conţine ideea despărţirii de biserică a unuia care a păcătuit cu privire la lucrurile sfinte. Leviţii tăbărau de jur împrejurul Cortului Întâlnirii spre a împiedica orice persoană neautorizată să intre în incinta sfântului locaş al lui Dumnezeu. Pe partea din afară a cordonului preoţesc, membrii laici ai lui Israel şi-au ridicat corturile lor după un plan divin care s-a dat. Dumnezeu era în mijlocul lor. Neapropierea de El era scoasă în evidenţă. Numai persoane cu o slujbă deosebită se puteau apropia de El. Acesta era păzit cu stricteţe. Idealul creştin este descoperit de Pavel în Evrei 4. 16, prin care el îndeamnă pe creştini să se apropie cu deplină încredere de scaunul harului, venind până în prezenţa lui Iehova.
Comentariile lui Ellen G. White
50 3T 345
51 SR 156; 3T 345
52 SR 157
53 3T 345