1 Cuvintele lui Amos, unul din păstorii din Tecoa, vedeniile pe care le-a avut el despre Israel, pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului de pământ.

Cuvintele. Expresia care urmează pe care le-a văzut [KJV], arată că aceste cuvinte veneau de la Dumnezeu. Profetul a văzut mai întâi prin descoperire divină ceea ce mai târziu a raportat n scris (vezi 2 Samuel 23,2).

Păstorii/B. Literal, crescătorii de oi. Capitolul 7,14.15 arată că Amos era fie un mic proprietar de oi, fie un lucrător sărac. Aşadar, el ţinea de cele mai umile categorii sociale.

Tecoa. Un orăşel din Iuda, într-un ţinut pastoral nisipos şi cam sterp, cam la 8 km. sud de Betleem (vezi 2Samuel 14,2; 2Cronici 11,6; 20,20; Ieremia 6,1). Tecoa este identificat cu modernul Teq?.

Despre Israel. Lucrarea lui Amos, ca şi cea a lui Osea, a fost în special în dreptul lui Israel, regatul de la nord al evreilor, cu toate că Amos nu restrânge întotdeauna termenul Israel la regatul de miazănoapte, ci uneori include şi regatul de la miazăzi, Iuda.

Înainte de cutremurul de pământ. Până acum istoria profană nu a revărsat nici o lumină asupra acestui eveniment. Totuşi, la multă timp după aceea, profetul Zaharia menţionează acest cutremur (vezi cap. 14,5). Evident că evenimentul a fost suficient de serios ca să lase o impresie asupra generaţiilor următoare. Iosif declară că acest cutremur s-a petrecut atunci când regele Ozia ar fi intrat plin de înfumurare în Templu pentru a arde tămâie (Antichităţi, ix. 10. 4; vezi 2Cronici 26,16-21).

2 El a zis: „Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim. Păşunile păstorilor jelesc, şi vârful Carmelului este uscat.”

Domnul răcneşte. Sau Va răcni. Compară aceeaşi imagine în Ioel 3,16.

Ierusalim. Referirea aceasta la Ierusalim ca locaş al prezenţei Domnului apare în mod evident pentru a sublinia faptul că Dumnezeu nu locuieşte la Dan şi Betel, scenele cultului idolatru al viţelului (vezi 1Regi 12,25-33).

Păşunile. Ebr. ne’oth, locuri de păşune. Fiind el însuşi păstor, era destul de natural ca Amos să folosească un astfel de limbaj pentru a transmite ideea că întreaga ţară va suferi răzbunarea lui Dumnezeu.

Carmel. Acesta este Muntele Carmel, de fapt un lanţ muntos mai degrabă decât un pisc. Era recunoscut pentru rodnicia lui abundentă (vezi Isaia 33,9; 35,2; Ieremia 50,19).

3 Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Damascului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au treierat Galaadul cu treierătoarea de fier.

Aşa vorbeşte Domnul. Înainte de a se ocupa de Israel, Amos rosteşte judecata asupra neamurilor păgâne învecinate datorită persecuţiei exercitate asupra poporului lui Dumnezeu. Dacă păgânii merită pedeapsă, Israel, care are o mult mai multă lumină, nu poate să scape.

Trei nelegiuiri. Vezi şi versetele 6, 9, 11, 13; cap. 2,1.4.6. Cifrele nu trebuie să fie luate literal, ca arătând un anumit număr de răutăţi în fiecare caz. Ele sunt folosite pentru a simboliza un număr mare, patru fiind adăugat pentru o măsură mare (vezi comentariul la Iov 5,19; 33,29; Eclesiastul 11,2). Modul acesta de enumerare constituie o practică poetică veche care se găseşte şi în literatura canaanită de la Ugarit. În continuare avem un exemplu din ugaritică: Baal urăşte două jertfe, ba trei, călăreţul norilor, jertfa ruşinii şi sacrificiul mârşăviei şi sacrificiul abuzării de servitoare.

Probabil trei nelegiuiri erau suficiente pentru a dovedi săvârşirea de rele intenţionată şi incurabilă. Dar naţiunile menţionate în cap. 1 şi 2 trecuseră toate chiar şi limita aceasta. Păcatul stăruitor duce la o vinovăţie cumulativă. Dumnezeu îi rabdă îndelung pe nelegiuiţi, dar în cele din urmă ei trec de limita răbdării Sale.

Damascului. Cetatea aceasta era capitala unui regat sirian puternic, şi reprezentantă a întregii Sirii. Avea o aşezare plăcută, era prosperă şi bine fortificată, una din cele mai vechi cetăţi ale lumii. De când Reţin s-a ridicat împotriva lui Solomon (1Regi 11,23-25) şi a ocupat Damascul, care fusese tributar faţă de David (2Samuel 8,5.6), Damascul a fost periodic în vrăjmăşie cu Israel. Aceasta a avut drept rezultat un război spasmodic între cele două (vezi 1Regi 15,16-20; 20; 22; 2Regi 7; 10,32; 12,17.18; 13,3-5). Ieroboam II al lui Israel, sub a cărui domnie, Amos şi-a îndeplinit lucrarea, a supus din nou Damascul şi l-a pus să plătească tribut (2Regi 14,28).

Galaadul. Ţinutul de păşunat muntos de la răsărit de Iordan. Numele denotă aici întreg ţinutul de la răsărit de Iordan care fusese dat lui Gad, Ruben şi unei jumătăţi din seminţia lui Manase (vezi Iosua 22,1-4.9).

Treierătoarea. Sănii sau care făcute din bârne grele legate laolaltă sub care erau introduse pietre ascuţite sau vârfuri de fier. Presate de o piatră grea sau de greutatea celui care mâna, uneltele acestea erau târâte de boi peste grâne (vezi Isaia 28,27; 41,15). În LXX ultima propoziţie din Amos 1,3 zice: Pentru că au tăiat cu fierăstraie de fier femeile cu copii ale Galaadiţilor (vezi 2Regi 8,12).

4 De aceea voi trimite foc în casa lui Hazael, care va mistui palatele lui Ben-Hadad.

Voi trimite foc. S-ar părea că avem de-a face cu un foc material cu toate că trebuie să recunoaştem că focul este folosit metaforic pentru război şi relele acestuia (vezi Psalmi 78,62.63; Ieremia 48,45.46; 49,26.27).

Ben-Hadad. Literal, fiul [zeului] Hadad. Benhadad III a fost fiul lui Hazael (vezi 2Regi 13,3). Numele acestea ar putea să însemne dinastia lui Hazael şi Damascul însuşi cu magnificele lui palate regale. Cetatea aceasta mândră urma să primească o dreaptă răsplată pentru păcatele ei.

5 Voi sfărâma zăvoarele Damascului şi voi nimici cu desăvârşire pe locuitorii din Bicat-Aven, împreună cu cel ce ţine toiagul de cârmuire în Bet-Eden; şi poporul Siriei va fi dus rob la Chir, zice Domnul.”

Voi sfărâma zăvoarele. Zăvoarele se foloseau pentru a asigura poarta cetăţii (vezi 1Regi 4,13; Ieremia 51,30; Naum 3,13). Prin urmare, sfărâmarea zăvoarelor deschidea cetatea pentru vrăjmaş.

Pricat-Aven. Sau Câmpia Aven. Aşezarea exactă a acestei câmpii nu este cunoscută. În loc de câmpia Aven, LXX zice câmpia On. Numele grec obişnuit pentru On este Heliopolis, cetatea soarelui, iar aceasta i-a determinat pe unii autori să identifice câmpia On ca fiind câmpia dintre Munţii Liban şi Anti-Liban, în care se găsea vestitul altar de la Baalbek, care era numit şi el tot Heliopolis.

Bet-Eden. Sau Casa Edenului. Literal, casa plăcerii. Unii au identificat Edenul cu o regiune din Mesopotamia, de obicei identificată cu asirianul Bit-Adini, şi situată pe ţărmul Eufratului (vezi comentariul la 2Regi 19,12).

Chir. Aşezarea lui nu este sigură. Era regiunea din care au emigrat iniţial sirienii (arameii) (vezi cap. 9,7). La câţiva ani după ce a fost dată profeţia aceasta, mulţi sirieni au fost duşi în robie când Tiglat-Pileser III l-a omorât pe Reţin şi a jefuit Damascul (2Regi 16,7-9).

6 Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Gazei, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au luat pe toţi oamenii prinşi de război şi i-au dat Edomului:

Gazei. În v. 6-8 se rosteşte judecata asupra Filistiei, al cărui popor era duşman de generaţii al lui Israel. Datorită importanţei sale, Gaza, cea mai sudică din cele cinci cetăţi principale ale Filistiei, este menţionată ca reprezentantă a întregii naţiuni, aşa cum Damascul este folosit pentru reprezenta toată Siria (vezi comentariul la versetul 3). În v. 8, sunt menţionate trei alte cetăţi filistene, Asdod, Ascalon şi Ecron. Poate că Gat nu este menţionat din cauză că nu mai era atât de important, sau din cauză că poate fusese deja distrus (vezi 2Cronici 26,6). Sau, cetatea Gat ar putea fi inclusă în expresia ce va mai rămânea [rămăşiţa] din Filisteni (Amos 1,8).

7 de aceea voi trimite foc în zidurile Gazei, şi-i va mistui palatele.

Foc. Mai târziu, Gaza a fost cucerită de împăratul Egiptului (vezi Ieremia 47,1), de Alexandru cel Mare, care a asediat-o mai bine de două luni (vezi Iosif, Antichităţi, ix. 8. 4), precum şi de alţi invadatori.

8 Voi nimici cu desăvârşire pe locuitorii din Asdod şi pe cel ce ţine toiagul împărătesc în Ascalon; Îmi voi întoarce mâna împotriva Ecronului, şi ce va mai rămâne din filisteni va pieri, zice Domnul Dumnezeu.”

Asdod. Cetatea, numită Azot în LXX şi în Faptele Apostolilor 8,40, se afla cam la 33 de km. nord-est de Gaza şi la câţiva km. spre interior de ţărmul mării. Asdodul a fost cucerit de Ozia (2Cronici 26,6), de Sargon, regele Siriei (Isaia 20,1) şi de Psametic, regele Egiptului.

Ascalon. Aceasta era singura cetate filisteană renumită situată pe ţărmul mării. Era aşezată într-un amfiteatru natural, care îi dădea o înfăţişare extrem de impunătoare când era văzută de pe mare. Cu toate că avea un port mic şi necorespunzător, făcea un comerţ activ, principala sursă a puterii şi importanţei sale.

Îmi voi întoarce mâna. Adică, voi cerceta din nou Ecronul cu pedeapsă (vezi comentariul la Isaia 1,25).

Ecronul. Cetatea aceasta era situată la aproximativ 17,5 km. spre nord-est de Asdod. Fiecare din cele cinci cetăţi ale Filistiei avea propriul ei rege, dar toate alcătuiau o confederaţie, ca să zicem aşa, consultându-se şi conlucrând oricând era necesar (vezi comentariul la Judecători 3,3; comp. Judecători 16,5.8.18; 1Cronici 12,19).

9 Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Tirului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au luat pe toţi oamenii prinşi de război şi i-au dat Edomului, şi nu s-au gândit la legământul frăţesc.

Tirului. În v. 9 şi 10 se rosteşte judecata asupra Tirului, cetatea principală a fenicienilor.

I-au dat. Tirul, ca cetate mândră şi ca marele centru comercial al vremii, conlucra cu filistenii împotriva evreilor (vezi Psalmi 83,7). Tirul nu este acuzat de Amos că a dus departe captivii, ci că ia dat pe mâna edomiţilor, uitând astfel legământul încheiat cu David şi Solomon (vezi 2Samuel 5,11; 1Regi 5,1.7-11; 9,11-14; 2Cronici 2,11-16). Din cauză că fenicienii i-au vândut pe oameni edomiţilor, ei erau responsabili de cruzimile suferite de evrei. Înaintea lui Dumnezeu o persoană este la fel de vinovată de o crimă pe care o favorizează ca şi de o crimă pe care o săvârşeşte personal.

10 De aceea voi trimite foc în zidurile Tirului, şi-i va mistui palatele.”

Foc. Partea de pe uscat a Tirului a fost cucerită de Sanherib şi mai târziu de Asurbanipal. Insula Tir a fost asediată de Esarhadon şi Asurbanipal şi a plătit tribut. Ea a fost cucerită şi distrusă de Alexandru cel Mare (vezi comentariul la Ezechiel 26,3.4).

11 Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale Edomului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că a urmărit pe fraţii săi cu sabia, înăbuşindu-şi mila, a dat drumul mâniei şi îşi ţinea întruna urgia.

Fraţii săi. Sau Fratele său. Amos porneşte acum să denunţe cele trei naţiuni înrudite prin sânge cu Israel – Edom, Amon şi Moab. Edom, care descindea din Esau, era ruda cea mai apropiată, dar şi cea mai ostilă. Ceea ce profetul condamnă este mai degrabă atitudinea nefrăţească a Edomului faţă de descendenţii lui Iacov, din timpul lui Esau până în timpul lui Amos, decât oricare alte fapte anume (Numeri 20,14-21; comp. Deuteronom 2,2-8; 23,7; 2Regi 8,20-22; 2Cronici 28,16.17. Întreaga profeţie a lui Obadia este împotriva Edomului (vezi şi Ezechiel 25,12-14; 35; Ioel 3,19). Este rău să urăşti un vrăjmaş, mai rău să urăşti un prieten, şi încă şi mai rău să urăşti un frate.

12 De aceea voi trimite foc peste Teman, şi va mistui palatele Boţrei.”

Teman. Un ţinut din Edom, precum şi un oraş care era numit după o seminţie care cobora din Esau (vezi comentariul la Geneza 36,11.34; Ieremia 49,7). Botrei. O cetate importantă a Edomului, situată pe o colină la aproximativ 38 de km. sud-est de Marea Moartă şi la aproape 30 de mile nord de Petra.

13 Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru trei nelegiuiri ale copiilor lui Amon, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărârea, pentru că au spintecat pântecele femeilor însărcinate ale Galaadului, ca să-şi mărească ţinutul:

Amon. În v. 13-15, profetul declară judecata care urma să vine asupra lui Amon. Amon era înrudit cu Israel prin Lot. Haremul lui Solomon cuprindea multe femei amonite (1Regi 11,1.7). Cu toate că amoniţii par să fi fost la origine un popor prădalnic şi nomad, abundenţa ruinelor din ţinutul locuit de ei arată că mai târziu au fost un popor statornic, cu aşezări fixe.

Au spintecat. Pentru exemple ale ostilităţii amoniţilor faţă de Israel vezi 1Samuel 11,1-3; 2Samuel 10,1-5; 2Cronici 20; Neemia 2,10.19; 4,1-3. Invidia, gelozia şi teama îi uniseră pe amoniţi şi moabiţi să-l angajeze pe Balaam ca să-l blesteme pe Israel (vezi Deuteronom 23,3.4). Cu toate că nu avem vreun alt raport cu privire la actul atroce al amoniţilor împotriva galaadiţilor raportat aici, Hazael al Siriei a folosit această metodă barbară şi este foarte posibil ca amoniţii să i se fi alăturat la această crimă sălbatică (vezi 2Regi 8,12; Osea 13,16).

Să-şi mărească ţinutul. Amoniţii au pretins teritoriul pe care Israel îl luase de la Sihon, şi au încercat să-l cucerească pe vremea lui Iefta (vezi Judecători 11). Mai târziu au pus mâna pe o parte din teritoriul lui Gad, lucru care le-a adus o aspră denunţare din partea profetului Ieremia (vezi Ieremia 49,1-6).

14 de aceea voi aprinde focul în zidurile Rabei, şi-i va mistui palatele, în mijlocul strigătelor de război, în ziua luptei, şi în mijlocul vijeliei, în ziua furtunii.

Rabei. Literal, mare, cu alte cuvinte, capitala. Raba, sau Rabat-Amon, era capitala amoniţilor, situată la răsărit de Iordan pe braţul sudic al râului Iaboc şi era unica cetate importantă din zonă. Ea a fost cucerită de David (vezi 2Samuel 11,1; 12,26-31). După Iosif Flavius, Amon a fost cucerit de Nebucadneţar (vezi Ieremia 27,1-7) în cursul campaniei sale egiptene (Antichităţi, x. 9. 7). Numele modern al Rabei este ’Amm?n (notaţi asemănarea cu Amon), capitala statului modern al Iordaniei.

În mijlocul strigătelor. O referire la strigătele de război ale oştirilor în încleştare, lucru care intensifica oroarea scenei de carnagiu (vezi Iov 39,25).

În ziua furtunii. O expresie care indică mânia lui Dumnezeu împotriva cetăţii (vezi Ieremia 23,19).

15 Şi împăratul lor va merge în robie, el şi căpeteniile lui împreună cu el, zice Domnul.”

Împăratul lor. Ebr. malkam, care fie poate fi tradus ca împăratul lor, fie luat ca un nume propriu pentru Milcom (vezi comentariul la 2Samuel 12,30; 1Regi 11,5) cunoscut mai bine ca Moloh, zeitatea principală a amoniţilor (vezi comentariul la 1Regi 11,7; Ieremia 49,1; Ţefania 1,5). Era destul de în armonie cu spiritul timpului ca zeitatea sau zeităţile locale să fie socotite ca împărtăşind soarta războiului împreună cu închinătorii lor (vezi Isaia 46,1.2). S-ar putea foarte bine ca Amos să fi avut în gând că atât regele cât şi dumnezeul amoniţilor urmau să fie luaţi în captivitate ca o dovadă a deplinei înfrângeri a naţiunii.

În robie. În cazul lui Israel, captivitatea urmărea să producă o reformă. Pentru naţiunile păgâne aici acuzate de Dumnezeu, captivitatea urma să marcheze încheierea timpului lor de probă.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 GW 333; MH 148