1 Prorocia, cuvântul Domnului, către Israel, prin Maleahi:

Proorocia. Ebr. maśśa, povară, greutate sau rostire (vezi comentariul la Isaia 13,1). Povara (sau proorocia) lui Maleahi era că Israel nu trebuie să uite lecţiile trecutului.

2 „V-am iubit, zice Domnul! Şi voi ziceţi: „Cu ce ne-ai iubit?” Nu este Esau frate cu Iacov? – zice Domnul; totuşi am iubit pe Iacov,

V-am iubit. Străduindu-Se să-Şi trezească poporul Lui la o înţelegere a nerecunoştinţei lor, Domnul pune câteva întrebări categorice. Iubirea Lui făcuse din ei o naţiune (Deuteronom 7,6-9). Vezi p. 1122.

Cu ce? Aceasta este prima dintr-o serie de întrebări, caracteristice pentru cartea lui Maleahi, care dezvăluie atitudinea de îndreptăţire de sine a poporului de pe timpul lui Maleahi. Poate că aceste întrebări nu erau rostite cu voce tare de către popor, dar ele reflectă cu adevărat gândirea lăuntrică a naţiunii. Expresia Cu ce? concentrează deplina nepăsare a poporului faţă de cele spirituale şi constituie nota dominantă a cărţii.

Totuşi am iubit. Referindu-se la fraţii gemeni (Geneza 25,24-26), care astfel avuseseră aceeaşi ereditate şi acelaşi mediu, Domnul se străduieşte să îi lămurească pe iudei că favoarea divină nu i-a revenit lui Israel datorită naşterii, ci datorită caracterului. Iacov a fost cel care, deşi a făcut greşeli dureroase, şi-a dedicat în cele din urmă viaţa slujirii lui Dumnezeu.

3 şi am urât pe Esau, i-am prefăcut munţii într-o pustietate, şi moştenirea lui am dat-o şacalilor din pustiu.

Am urât pe Esau. Din context se pare că aici se face referire în primul rând la Edom, naţiunea urmaşilor lui Esau şi nu la Esau ca individ. Folosirea cuvântului urât este o hiperbolă tipică orientală (vezi Geneza 29,33; Deuteronom 21,15; vezi comentariul la Psalmi 119,136) şi nu trebuie să fie luată în sensul ei extrem. Domnul Îşi explică aici preferinţa faţă de Iacov şi urmaşii lui mai presus de Esau şi urmaşii lui. Preferinţa aceasta a venit, desigur, ca urmare a legăturilor celor doi fraţi cu Dumnezeu. Deoarece Iacov a fost înclinat spre cele spirituale şi a avut credinţa mântuitoare de suflet, plăcându-i cele dumnezeieşti, păcatele i-au fost iertate şi s-a bucurat de favoarea lui Dumnezeu şi de părtăşia cu El. Esau, pe de altă parte, a fost înclinat spre cele lumeşti, un om lumesc, lipsit de dorinţa sau de plăcerea după cele divine, iar astfel s-a aşezat singur în afara harului divin (Evrei 12,16.17).

Pustietate. În timp ce după întoarcerea lor din captivitate, israeliţii şi-au luat în stăpânire şi cultivat pământul din nou, refăcând Ierusalimul şi Templul lui, edomiţii nu par să fi avut parte de

o refacere similară după pustiirea şi nimicirea lor de către babilonieni.

Şacali. Vezi comentariul la Psalmi 44,19. Ţara Edomului a fost lăsată pradă acestor animale sălbatice.

4 Iar dacă ar zice Edomul: „Suntem nimiciţi, dar vom ridica iarăşi dărâmăturile!”, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Să zidească ei, căci Eu voi surpa, şi se vor numi: „Ţara răutăţii” şi „Poporul pe care S-a mâniat Domnul pentru totdeauna”!

Dacă. Sau, în timp ce, pentru că. Dacă edomiţii s-ar fi hotărât să-şi refacă locuinţele, contrar planului lui Dumnezeu, Domnul ar fi intervenit ca să-i împiedice să facă aşa ceva. Domnul oştirilor. Vezi comentariul la Ieremia 7,3. Titlul acesta apare adesea în cartea lui Maleahi. Pentru totdeauna. Ebr. ?ad?olam (vezi comentariul la Exod 12,14; 21,6; 2Regi 5,27).

5 Veţi vedea cu ochii voştri lucrul acesta şi veţi zice: „Mare este Domnul dincolo de hotarele lui Israel!”

Ochii voştri. Adică, ai celor din Iuda. Când poporul simte caracterul real al iubirii lui Dumnezeu, nemulţumirile şi murmurul lor vor face loc laudei şi recunoştinţei pentru bunătatea Lui. Dincolo de hotarele lui Israel. LXX zice mai sus de hotarele lui Israel; aceasta este

probabil o expresie care desemnează lumea întreagă.

6 Un fiu cinsteşte pe tatăl său şi o slugă, pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine? – zice Domnul oştirilor către voi, preoţilor, care nesocotiţi Numele Meu şi care ziceţi: „Cu ce am nesocotit noi Numele Tău?”

Cinstea care Mi se cuvine. În calitate de Creator al lor şi ca Unul care îi alesese, păstrase şi ocrotise în mod special Dumnezeu era Tatăl poporului Său (vezi Exod 4,22; Deuteronom 32,6). El era, prin urmare, îndreptăţit să primească închinarea şi respectul lor.

Voi, preoţilor. Dumnezeu Se întoarce acum să-i mustre pe aceia care reprezentau religia în faţa poporului şi care ar fi trebuit să fie şi pilde, ca şi învăţători (vezi comentariul la 2Cronici 15,3) în ce priveşte ascultarea şi sfinţenia.

Cu ce? vezi comentariul la v. 2. Insensibili faţă de starea lor spirituală, preoţii se dezvinovăţesc. Vezi p. 1122.

Am nesocotit noi Numele Tău? În loc de a răspunde iubirii Sale cu iubire, ei L-au dispreţuit pe Dumnezeu (vezi v. 2).

7 Prin faptul că aduceţi pe altarul Meu bucate necurate! Şi dacă ziceţi: „Cu ce Te-am spurcat?” Prin faptul că aţi zis: „Masa Domnului este de dispreţuit!”

Bucate. Ebr. lechem. Acest termen înseamnă pâine, dar uneori este folosit şi pentru hrană în general (vezi Geneza 3,19; 43,32; Exod 2,20). Termenul nu se poate referi la pâinile pentru punerea înainte, întrucât nu erau jertfite pe altar. Poate că aici se referă la carnea jertfelor de animale (vezi Levitic 3,9-11.15.16). Acesta probabil este doar un exemplu din numeroasele care ar putea fi aduse cu privire la neglijenţa în împlinirea legii ceremoniale.

Cu ce? Vezi comentariul la v. 2. În starea lor de orbire spirituală, preoţii nu vedeau că aducând bucate necurate (obişnuite) ei Îl dezonoraseră pe Domnul.

Prin faptul că aţi zis. Probabil că ei nu-şi exprimaseră pe faţă dispreţul faţă de altarul Domnului prin cuvinte, ci mai degrabă prin acţiuni, şi anume, aducând bucate necurate la altar. Vezi p. 1122.

Masa Domnului. Evident o referire la altarul jertfelor.

8 Când aduceţi ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Când aduceţi una şchioapă sau bolnavă, nu este rău lucrul acesta oare? Ia adu-o dregătorului tău! Te va primi el bine pentru ea, va ţine el seama de ea? – zice Domnul oştirilor.

Aduceţi ca jertfă o vită oarbă. Întrucât legea cerea ca animalele de jertfă să fie fără cusur (Levitic 22,19), cele menţionate în versetul acesta constituiau o ofensă pentru Dumnezeu. Oamenii se gândeau că nu conta dacă animalele care trebuiau jertfite erau desăvârşite sau nu. Astfel puteau să se descotorosească de oile şi vitele schiloade şi să le păstreze pentru ei pe cele sănătoase şi desăvârşite. Dumnezeu vrea ca oamenii să-I ofere ceea ce au mai bun. Păstrarea a ceea ce este mai bun pentru orice alt scop este dovada că Dumnezeu nu ocupă primul loc în viaţă. A-I oferi lui Dumnezeu mai puţin decât primul loc înseamnă, în realitate, a nu-I oferi nici un loc.

Dregătorului. Ebr. pachah, un guvernator provincial (vezi comentariul la Hagai 1,1). A oferi unui astfel de demnitar un lucru nedesăvârşit ar fi fost o insultă. Dacă lucrul acesta era valabil pentru o fiinţă omenească, cu cât mai mult era valabil cu privire la marele şi înălţatul Domn al oştirilor (vezi comentariul la Ieremia 7,3).

Te va primi. Literal, îţi va înălţa feţele, însemnând a primi favorabil.

9 Şi acum, vă rog, rugaţi-vă lui Dumnezeu să aibă milă de noi! Vă va primi El cu bunăvoinţă când mâinile voastre fac astfel de lucruri? – zice Domnul oştirilor.

Rugaţi-vă. Aici Maleahi stăruie cu putere pe lângă preoţi să se pocăiască.

Când mâinile voastre fac astfel de lucruri. Literal, Aceasta a fost de la mâinile voastre; sau, alternativ, A fost aceasta de la mâinile voastre? Cu alte cuvinte, Aceasta este fapta pe care voi îndrăzniţi să o faceţi, sau Acesta este darul pe care voi îndrăzniţi să-l aduceţi?

Vă va primi el cu bunăvoinţă? Vezi comentariul la v. 8.

10 Cine din voi va închide porţile, ca să n-aprindeţi degeaba focul pe altarul Meu? N-am nicio plăcere de voi, zice Domnul oştirilor, şi darurile de mâncare din mâna voastră nu-Mi sunt plăcute!

Cine dintre voi? Profetul mustră pe aceia care slujesc Templul dintr-un spirit mercenar, pe aceia care nu şi-au săvârşit lucrarea pentru Dumnezeu cu credincioşie şi destoinicie, cu toate că erau remuneraţi chiar şi pentru cele mai mici servicii.

Darurile. Ebr. minchah, în mod obişnuit daruri de mâncare, sau de cereale (vezi comentariul la Levitic 2,1). Poate profetul vrea să spună aici că aceste daruri de mâncare, care nu erau spurcate în sine, erau inacceptabile în faţa lui Dumnezeu din cauza spiritului nepotrivit cu care erau aduse.

11 Căci de la răsăritul soarelui până la asfinţit, Numele Meu este mare între neamuri şi pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu şi se aduc daruri de mâncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oştirilor.

De la răsăritul. Scopul lui Dumnezeu era ca adevăratul Lui cult să se răspândească pretutindeni pe pământ (vezi p. 25-38). Pretutindeni. Vezi Isaia 19,18.19; Ţefania 2,11.

12 Dar voi îl pângăriţi prin faptul că ziceţi: „Masa Domnului este spurcată şi ce aduce ea este o mâncare de dispreţuit!”

Îl pângăriţi. Adică, Numele lui Dumnezeu (vezi v. 11).

Ziceţi. Vezi comentariul la v. 7.

Masa Domnului. Vezi comentariul la v. 7.

13 Voi ziceţi: „Ce mai osteneală!” şi o dispreţuiţi, zice Domnul oştirilor; şi aduceţi ce este furat, şchiop sau bolnav. Iată darurile de mâncare pe care le aduceţi! Pot Eu să le primesc din mâinile voastre? – zice Domnul.

Voi ziceţi. Sau Aţi mai zis. Vezi comentariul la v. 7. Ce mai osteneală. O aluzie la plictiseala dispreţuitoare a preoţilor cu care îndeplineau slujbele la Templu. O dispreţuiţi. Expresia aceasta arată măsura în care preoţii dispreţuiau altarul. Ce este furat. Literal, ceea ce a fost smuls cu forţa, adică lucruri furate sau luate pe

nedrept.

Şchiop sau beteag. Vezi comentariul la v. 8.

Să le primesc? Ei ştiau bine că nici unui om nu i-ar fi plăcut asemenea daruri (vezi v. 8).

Cum de credeau ei că lui Dumnezeu i-ar face plăcere?

14 Nu! Blestemat să fie înşelătorul care are în turma lui o vită de parte bărbătească, şi totuşi juruieşte şi jertfeşte Domnului o vită bolnavă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul oştirilor, şi Numele Meu este înfricoşat printre neamuri.

Blestemat. Judecata divină se va abate asupra aceluia care, având un animal de jertfă de parte bărbătească acceptabil, oferă în schimb o jertfă beteagă, adică, având cusur (vezi Levitic 3,1.6).

Înfricoşat. Ebr. nora’, de la verbul yara’, a se teme (vezi comentariul la Psalmi 19,9). Înfricoşat este folosit aici cu înţelesul de privit cu respect şi teamă. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 PK 705

6–8CD 164

6–9SL 27

8 2T 259; 7T 175

9 PK 705

10 2T 344

11 PK 706

12–144T 471

13 CD 164; CS 202; MYP 342; SL 27; 1T 115, 196, 221; 3T 546; 6T 412; WM 289

14 7T 175