1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus:

Pavel. Vezi la Rom 1:1.

Apostol. Gr. apostolos (vezi la Fapte 1:2).

Isus Hristos. În ce priveşte însemnătatea acestor titluri vezi la Mat 1:1.

Voia lui Dumnezeu. Comparaţi 1Cor 1:1; 2Cor 1:1; Cols 1:1; 2Tim 1:1; vezi la 1Cor 1:1. Pavel nu căuta să sporească autoritatea sa personală, ci, mai degrabă, să exprime un înţeles clar al chemării şi al obligaţiei (cf. 2Cor 8:5). Chemarea lui venise direct de la Dumnezeu (vezi Gal 1:15.16). convingerea lui fermă cu privire la lucrul acesta era secretul puternicei sale lucrări şi vieţi creştine devotate şi sursa curajului său şi credinţei sale în vremuri de suferinţă.

Sfinţii. Gr. hagioi, literal, cei sfinţi, (vezi la Rom 1:7; 1Cor 1:2). Cuvântul grecesc denotă separare de starea şi folosirea comună a lucrurilor.

În Efes. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 10) între păstrarea şi omiterea acestei expresii (vezi p. 993, vol. V, p. 182). Dacă expresia aceasta este omisă, ultima parte a acestui verset poate fi tradusă către sfinţii, aceia care sunt credincioşi în Isus Hristos.

Credincioşi. Gr. pistoi, credincioşi, care cred.

În Hristos Isus. Aceasta, sau oricare altă formă înrudită – în Hristos, în el, în care, în Domnul, în preaiubitul, – poate fi considerată expresia cheie a epistolei. Aceste expresii apar adesea în epistola aceasta şi prezintă pe Isus Hristos, ca sfera sau mediul în care credinciosul trăieşte şi se mişcă. Se scot în evidenţă strânsa unire care există între creştin şi Domnul său. Tot ce face creştinul face cu referire la Domnul său.

Vezi o hartă a locurilor şi a evenimentelor ce au legătură cu scrierea epistolei către credincioşii din Efes

2 Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.

Har vouă şi pace. Cu privire la însemnătatea acestei salutări vezi la Rom 1:7.

Dumnezeu…Isus Hristos. Prin numirea atât a Tatălui cât şi a Fiului ca sursă a binecuvântărilor spirituale, Pavel scoate în evidenţă egalitatea care există între ei (vezi cele de al Rom 1:7).

3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.

Binecuvântat fie Dumnezeu. Expresia aceasta de laudă introduce unul dintre cele mai sublime pasaje ale Scripturii, uneori numit poarta laudei. Versetele 3-14 examinează detaliat cursul revelaţiei harului divin şi scoate în evidenţă făgăduinţe de iubire răscumpărătoare ale lui Dumnezeu, şi de glorioase privilegii ale bisericii. Versetele acestea pot fi privite ca planul de mântuire în schemă.

Ne-a binecuvântat. Gr. eulogeo, a da laudă, a binecuvânta, forma verbală înrudită cu adjectivul eulogelos. Tot felul de binecuvântări duhovniceşti. Literal, orice binecuvântare spirituală. O binecuvântare spirituală este una care aparţine Duhului sau e determinată de Duhul. În locurile cereşti. Gr. en tois epouraniois în [locurile] cereşti. Această expresie este specifică pentru Efeseni, fiind folosită de cinci ori în epistolă (cap. 1:3.20; 2:6; 3:10; 6:12). În cap.

6:12 expresia e tradusă în locurile cereşti [în locurile înalte, KJV]. Totuşi, cuvântul tradus cereşti apare în alte locuri (Ioan 3:12; 1Cor 15:48; Filp 2:10; etc). În Efes 1:20 expresia en tois epouraniois e aparent folosit ca un sinonim pentru cer, deoarece e locul unde Hristos şade la dreapta Tatălui. Acesta pare să fie înţelesul lui şi în cap. 2:6: Dacă suntem înviaţi împreună cu Hristos, şi suntem în Hristos Isus, şi Hristos e la dreapta lui Dumnezeu în cer, atunci noi, în înţelesul acela şedem cu El în cer. În cap. 3:10 en tois epouraniois descrie locul locuinţei puterilor îngereşti, probabil al îngerilor buni, şi în cap. 6:1.2 al îngerilor răi. În cap. 1:3 expresia pare să

califice binecuvântările duhovniceşti arătând cerul ca sursă a lor. În Hristos. Vezi v.1

4 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,

În El. Hristos este sfera în care se poate face alegerea, deoarece toată viaţa spirituală se concentrează în El. Cineva care vine la Hristos este ales să fie salvat în acelaşi fel în care cineva care se ataşează la un cor este ales să cânte. Deci nu e o alegere arbitrară. Dumnezeu intenţionează să mântuiască pe toţi aceia care aleg să-şi pună credinţa în Hristos ca Răscumpărător al lor.

[Precum, KJV, G. Galaction]. Vers. 4-6 au fost uneori folosite pentru a susţine doctrina că anumite persoane sunt alese să fie mântuite şi altele să fie pierdute, şi că nimic ce poate face individul nu va afecta rezultatul. E adevărat, pasajul vorbeşte despre anumite persoane ca fiind alese înainte de întemeierea lumii ca fiind predestinate, sau rânduite, să fie adoptate ca fii. Dar nu spune nimic cu privire la a fi ales să fie pierdute. În plus, cei aleşi sunt numiţi noi însemnând creştinii, aceia care prin credinţă au acceptat pe Domnul Isus Hristos. Înainte de întemeierea lumii, când planul mântuirii a fost făcut, s-a hotărât că, aceia care au acceptat prevederile planului vor fi readuşi la situaţia de fii. Era dorinţa lui Dumnezeu ca toţi să accepte planul şi să fie mântuiţi (1Tim 2:4; 2Pet 3:9). Pentru o discutare a problemei predestinaţiei vezi Rom 8:29.

Ne-a ales. Midraş Raba, la Gen 1:3 (ed. Socino, p. 6) spune că Dumnezeu a ales pe Israel înainte de creaţiune. Pavel aici exprimă un gând similar cu privire la biserică, sau Israelul spiritual. Este o alegere generală, nu o alegere individuală.

Înainte de întemeierea lumii. Planul mântuirii a fost făcut înainte de creaţiunea lumii. Atunci a intenţionat Dumnezeu să mântuiască pe aceia care aveau să conlucreze cu planul Său (cf. cele de la Apoc 13:8).

Fără prihană. Gr. amomoi, fără cusur, fără greş. În cap. 5:27 cuvântul e tradus fără prihană şi în Apoc 15:5 fără vină. În LXX amomos traduce pe ebr. tamim, care înseamnă fără cusur, imaculat. Tamim e folosit pentru a descrie victimele pentru sacrificiu, care trebuiau să fie fără cusur şi fără pată (Lev 1:3; etc). Amomos e folosit pentru a descrie sacrificiul desăvârşit al lui Hristos (Evr. 9:14 1Pet 1:19).

În dragostea Lui. Expresia aceasta poate fi legată fie cu vers. 4 ca în KJV fie cu vers. 5 aşa încât să-l facă să zică în iubire ne-a predestinat… Versiunile Veche Latină şi Siriacă Peşita o leagă de vers. 5. Pe de altă parte Vulgata şi unele din uncialele de mai târziu o leagă cu vers. 4. Manuscrisele greceşti vechi sunt fără valoare în ce priveşte determinarea despărţirii ideilor de aici, întrucât ele nu au nici punctuaţie nici spaţii între cuvinte. Expresia dă un înţeles bun indiferent cu care verset e legată. Toate operaţiile divine apar din atributul de bază ale caracterului lui Dumnezeu, iubirea. În ce priveşte o definiţie a iubirii (agape) vezi la Mat 5:43.44; 1Cor 13:1.

5 ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,

Rânduit mai dinainte. [Predestinat, KJV]. Gr. procrizo (vezi la Rom 8:29; cf. cele de la Efes 1:4).

Înfiaţi. [Adoptaţi ca copii, KJV]. Gr. huiothesia, literal aşezare ca fiu (vezi la Rom 8:15).

Prin Isus Hristos. [De Isus Hristos, KJV]. Sau prin Isus Hristos. El este elementul activ din planul de mântuire, mijlocitorul dintre Dumnezeu şi om (1Tim 2:5). Departe de a fi un Dumnezeu mânios care cere îmbunare, Tatăl lucrează prin Hristos pentru a-Şi realiza scopul – mântuirea omului. Compară Gal 4:3-5-

Buna plăcere. Gr. eudochia, buna voie, buna plăcere. Expresii de felul celei ca buna plăcere a voiei Sale, în care sunt îmbinaţi doi termeni abstracţi sinonimi, sunt caracteristice pentru stilul din Efeseni. A fost buna plăcere a lui Dumnezeu să creeze şi să pună în aplicare planul de mântuire, prin care toţi aceia care-şi fixau credinţa în Isus Hristos urmau să fie adoptaţi ca membrii în familia lui Dumnezeu (Ioan 3:16; Apoc 22:17).

6 spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.

Spre lauda. Ca rezultat al descoperirii harului lui Dumnezeu în înfiere, universul va obţine o dreaptă concepţie a caracterului şi scopurilor lui Dumnezeu şi răspunde cu exprimări de laudă. Unul din scopurile planului de mântuire este îndreptăţirea caracterului lui Dumnezeu înaintea universului (vezi PP 68; cf. DA 625, 626; Efes 3:10.11).

Slavei harului Său. Abundenţa şi plinătatea harului lui Dumnezeu este o temă proeminentă în epistola aceasta şi e prezentată ca primă cauză a încrederii şi nădejdii. În ce priveşte o definiţia a harului vezi la Rom 3;24.

Pe care. [În care, KJV]. Pot fi citate importante dovezi textuale (cf. p. 10) pentru exprimarea pe care. Cu exprimarea aceasta pasajul poate fi tradus pe care plin de îndurare El l-a revărsat asupra noastră în preaiubitul.

Ni l-a dat. [S-a făcut … primul, KJV; Dăruitu-ne-a, G. Galaction]. Gr. charitoo, a înzestra plin de har, a face cu har. Aici evident se aplică înţelesul de mai înainte. Ideea este a harului dat fără plată prin care am fost îmbogăţiţi sau înfrumuseţaţi. Cel care a dat pe Fiul Său unei morţi infame ne dă cu abundenţă şi celelalte bogăţii ale Lui (Rom 8:32). Îndurarea, favoarea , dispoziţia Lui plină de har pentru noi, îngăduie o legătură cu El care altminteri ar fi imposibilă. Dumnezeu nu poate fi cumpărat, mituit sau linguşit; ceea ce El face, El face din propria Lui bună plăcere şi din scop dumnezeiesc.

În Preaiubitul. O altă formă a expresiei cheie a acestei epistole (vezi la vers. 1). Denumirea Fiului ca Preaiubitul e corespunzătoare aici. Noi suntem aduşi aproape de Dumnezeu prin Preaiubitul şi la rândul nostru putem fi numiţi copii iubiţi (cap. 5:1). Aceia pe care Dumnezeu îi înzestrează cu harul Său sunt iubiţi de El în acelaşi fel cum El iubeşte pe propriul Său Fiu.

7 În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său

În El. [În care, KJV]. Răscumpărarea aceasta este realizată prin ceva mai mult decât un fel de conlucrare cu Hristos sau o simplă unire mistică cu El, Hristos este (mediul) sfera vie a răscumpărării; în persoana Lui e săvârşită marea lucrare. El este în acelaşi timp Arhitectul, Marele Ziditor, şi Piatra din capul unghiului. El este Păstorul ca şi Uşa staulului (Ioan 10:1-14).

Răscumpărarea. Gr. apolutrosis, o răscumpărare, o plătire a unui preţ de răscumpărare, o eliberare (vezi la Rom 3:24).

Prin sângele Lui. Viaţa este în sânge (Lev 17:11). Sângele vărsat al lui Hristos reprezintă viaţa care a fost dată pentru a răscumpăra pe om.

Iertarea păcatelor. Răscumpărarea este eliberarea dintr-o robie în care omul s-a aşezat prin călcarea legii – eliberarea cu un preţ ce nu se poate exprima. Vărsarea sângelui Lui a fost spre iertarea păcatelor (vezi la Mat 26:28).

Bogăţiile harului Său. Comparaţi bogăţiile bunătăţii (Rom 2:4), slavei (Efes 3:16; Filp 4:19; Cols 1:27), etc.

8 pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;

L-a răspândit din belşug peste noi. [L-a îmbelşugat faţă de noi, KJV; L-a făcut să prisosească pentru noi, G. Galaction]. Sau l-a risipit faţă de noi, (RSV). Bogăţiile harului lui Dumnezeu nu numai că împlineşte orice nevoie, ele se revarsă în daruri în plus. Întreaga natură mărturiseşte despre îmbelşugarea cu care Dumnezeu a înzestrat lucrările Sale. Cel care se roagă pentru har descoperă că El nu este mai puţin generos cu darurile spirituale.

Prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere. Expresia aceasta poate fi legată fie de ceea dinainte fie de ceea care urmează. Dacă e considerată ca parte din vers. 8 afirmă sfera în care darul fără plată al harului de al Dumnezeu e revărsat asupra noastră; înţelepciunea şi priceperea sunt darurile Lui pentru noi. Dacă expresia e considerată ca prima parte a vers. 9, atunci se referă la calităţile lui Dumnezeu Însuşi. Manuscrisele vechi lipsite de punctuaţie îngăduie oricare din interpretări.

9 căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi,

Taina. Gr. musterion (vezi la Rom 11:25). Timpul era copt pentru ieşirea la iveală a tainei voiei lui Dumnezeu. Lumea fusese foarte multă vreme în pregătire pentru ceasul acesta, şi apostolul Pavel fusese foarte mult onorat de a fi unul dintre purtătorii unei taine care fusese ţinută ascunsă din veacuri şi din neamuri [din generaţii] (Cols 1:26; cf. Efes 3:3). Supraabundenţa harului lui Dumnezeu a fost o taină când a fost proclamată în viaţa şi moartea lui Hristos, şi extinderea şi aplicaţia ei la neamuri numai acum devenea cunoscută. Tocmai aceasta din urmă este în mare măsură sarcina prezentei scrieri a lui Pavel.

Unii au susţinut că Pavel aici a luat trei cuvinte – taină [mister], cunoştinţă şi înţelepciune – de la religii păgâne ale misterelor. Totuşi, aceste cuvinte şi concepţii nu sunt mărginite la aceste religii. Echivalentele lor ebraice se găsesc în suluri de la Marea Moartă, reflectând concepţii iudaice, plasându-le, cu ajutorul minţii lui inspirate, într-un cadru mai bogat cu referire la Dumnezeul pe care-L înalţă creştinismul.

Planul. [Buna plăcere, KJV]. Vezi la vers. 5. Era scopul îndurător al lui Dumnezeu de a face această descoperire. El nu a fost surprins de apariţia păcatului, şi nici nu a pornit cu silă la glorioasa, dar chinuitoarea lucrare de răscumpărare. El n-a avut nevoie de îndemn, şi nici nu a fost influenţat de împrejurări din afara Sa. Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru om Lui I-a plăcut să facă. Nu e un tablou corespunzător sau reverenţios al caracterului lui Dumnezeu acela de a-L prezenta cedând fără tragere de inimă la insistenţele omului sau ale lui Hristos înainte de a fi dispus să ierte păcatul sau să vină în ajutorul făpturilor Sale lovite de nenorociri.

Sine însuşi. Dovezi textuale atestă (cf. p. 10) exprimarea el probabil înţelegând Hristos.

10 ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.

Să-l aducă la îndeplinire. [Dispensaţiune, KJV; Întocmirea, G. Galaction]. Gr. oikonomia, isprăvnicie, adică, slujba unui ispravnic aranjament, plan. Pavel pare să se refere aici la planul mântuirii, care în cele din urmă va aduce la îndeplinire unirea zugrăvită aici.

Plinirea vremilor. [Plinătatea timpurilor, KJV; Împlinirii vremilor, G. Galaction]. Pluralul sugerează o succesiune de perioade de timp sau sezoane (cf. cele de la 1Cor 10:11). Pare să fie înţeleasă întreaga perioadă a Evangheliei. După cum sunt timpuri corespunzătoare pentru semănatul seminţei şi pentru strângerea recoltei, sunt şi timpuri corespunzătoare pentru lucrările lui Dumnezeu în legătură cu mântuirea oamenilor. Sunt unele lucruri care ar putea fi îndeplinite la un anumit timp şi nu la altul, deoarece El are de-a face cu fiinţe libere pe care nici nu va încerca să le constrângă la conformare faţă de scopurile Sale. În decursul veacurilor au fost succesive dezvăluiri ale planurilor lui Dumnezeu, stadii de dezvoltare ducând la împlinirea finală când va fi o unire universală. Apostolul stăruie asupra acestei teme pe măsură ce înaintează în scrierea epistolei sale.

Spre a uni. Gr. anakephalaioo, a aduna, a pune un cap, a aduna la un loc. Cuvântul apare numai aici şi în Rom 13:9, unde Pavel descrie Legea ca fiind cuprinsă sau rezumată. Într-unul. [În El, KJV]. Aceste cuvinte pot fi considerate ca fiind mai degrabă parte din vers. 11 decât din versetul 10 unde sunt doar o repetiţie.

În Hristos, toate. Acesta este scopul divin – refacerea unei unităţi pierdute. Ea trebuie să fie în mod necesar în Hristos, deoarece El este centrul tuturor lucrurilor. Toate au fost făcute prin El: El susţine toate lucrurile prin cuvântul puterii Lui; El este centrul bisericii şi suprema ei nădejde. Viaţa creştină nu este o intrare solitară în împărăţia lui Dumnezeu; creştinul este membrul unei comunităţi, trupul lui Hristos, biserica. Unitatea universului lui Dumnezeu a fost sfărâmată prin păcat. Taina voiei lui Dumnezeu era planul Său de a reface această unitate când ocazia avea să fie prielnică, o restatornicire realizată prin Hristos. Taina aceea îşi va găsi culminarea la sfârşitul marii lupte, când toate lucrurile din cer şi de pe pământ vor fi unite în Hristos, şi caracterul Dumnezeirii va fi fost îndreptăţit.

11 În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,

Am fost făcuţi moştenitori. [Am căpătat o moştenire, KJV]. Sau am fost aleşi [prin sorţ]. Fiecare credincios este deja în posesiunea moştenirii sale prin făgăduinţă. Moştenirea creştinului îi revine prin înfierea menţionată în vers. 5. Moştenirea aceasta este în Hristos, care a cumpărat-o prin sângele Său.

Fiind rânduiţi mai dinainte. [Fiind predestinaţi, KJV]. Sau fiind însemnaţi mai dinainte (vezi la vers. 4, 5). Aici se face din nou referire la predestinaţie, probabil pentru a arăta că dobândirea moştenirii nu era un accident sau întâmplare. Era în conformitate cu scopul predeterminat al lui Dumnezeu.

Sfatul voiei Sale. E o cauză de asigurare că Dumnezeu lucrează potrivit voiei Sale şi nu potrivit aceleia a omului, deoarece voia omului e capricioasă şi incertă. Oamenii contestă, sau pun la îndoială, faptele lui Dumnezeu şi îndrăznesc să-I pună în socoteală aceeaşi nestatornicie care se află în ei, uitând că înapoia fiecărui act al Lui stă desăvârşirea şi iubirea Lui. Întrucât în El este înţelepciune nemărginită unită cu iubire nemărginită şi cu voinţă suverană, El nu este supus nici unei constrângeri sau situaţii de urgenţă.

12 ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.

Laudă slavei Sale. Comparaţi cele de la vers. 6.

Mai dinainte am nădăjduit în Hristos. [Care de întâia dată ne-am pus încrederea în Hristos, KJV]. Literal, care am nădăjduit mai dinainte [şi încă nădăjduim] în Hristos. Cuvintele acestea au o aplicaţie specială la creştinii iudei, care prin părinţii lor, trebuiau mai întâi să fie părtaşi ai moştenirii, deoarece încă de pe vremea lui Avraam iudeii aşteptaseră pe Mesia. Ei erau foarte mult privilegiaţi că puteau să trăiască şi să lucreze spre lauda slavei Sale la fel cum creştinii care deţin adevărul evanghelic astăzi, sunt ispravnici au harului Său în legătură cu lumea păgână.

Nădejdea creştină este mai mult decât o simplă dorinţă cu privire la viitor, deoarece este întemeiată pe făgăduinţele lui Dumnezeu în Hristos. Scripturile vorbesc despre o deplină nădejde (Evr 6:11), o nădejde vie (1Pet 1:3), nădejde care nu înşeală (Rom 5:5), Dumnezeul nădejdii (Rom 15:13). El este un instinct adânc fixat în inima omului care aşteaptă un sfârşit fericit al întâmplărilor nefericite ale vieţii. Dumnezeu L-a sădit acolo.

Era privilegiul iudeilor creştini ca ei cei dintâi să nădăjduiască în Hristos. Pavel menţionează pe rudele sale Andronic şi Iunia ca fiind în Hristos înaintea sa (Rom 16:7), şi fără îndoială el totdeauna regretase anii irosiţi. Fericiţi sunt aceia care vin la Hristos în tinereţea lor şi-şi predau Lui întreaga viaţă în loc de a-I oferi resturile unor ani fără rost. Nădejdea e ca o funie aruncată unui om care se îneacă. Cât de neînţelept e din partea lui ca să discute intenţiile aceluia care o aruncă sau să pună la îndoială tăria ei! Cel care e gata să piară apucă fericita nădejde şi descopere că îl susţine şi-l aduce la Hristos care-i oferă viaţă veşnică.

13 Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit

[Încrezut, KJV]. Cuvântul acesta este adăugat. Alte interpretări, cerând alte exprimări, au fost sugerate: 1) că se face referire la prima parte a vers. 11 şi că ar trebui să fie adăugate cuvintele aţi căpătat o moştenire, făcând pasajul să spună: între care şi voia ţi dobândit o moştenire; 2) că ar trebui să fie adăugat cuvântul sunteţi, făcând pasajul să însemne, între care sunteţi şi voi; 3) că ideea merge mai departe la aţi fost pecetluiţi aproape de sfârşitul versetului, în care caz n-ar trebui să fie adăugat nici un cuvânt şi pasajul ar zice: În care şi voi.. aţi fost pecetluiţi (vezi ISV). Contra adăugirii cuvântului încrezut se argumentează cum că cuvântul din vers. 12 este în realitate nădăjduit mai dinainte (un singur cuvânt în greceşte) şi că ideea aceasta nu se încadrează în vers. 17.

Cuvântul adevărului. Cuvântul adevărului e definit aici ca Evanghelia mântuirii noastre (cf. Rom 1:16). Suntem îndemnaţi să luăm seama la acel cuvânt (Mar 4:24), să-l primim cu blândeţe (Iac 1:21), şi cu credinţă (Evr 4:2) deoarece este mijlocul pentru viaţa veşnică. Adevărul este mai mult decât o colecţie de enunţări de fapte, care nu ar avea viaţă veşnică în ele ca atare; adevărul trebuie în cele din urmă să ne aducă la El care este calea, adevărul şi viaţa (Ioan 14:6). Orice impuls nobil care apare în sufletul oricărui om, creştin sau păgân, porneşte din acelaşi singur Izvor. Într-adevăr, influenţa Duhului Sfânt e necesară pentru primirea efectivă a adevărului (1Cor 2:12-15). Ca şi sămânţa care a căzut pe pământ rău, cuvântul scris sau vorbit nu are putere să schimbe viaţa decât numai dacă e însoţit de Cuvântul Viu (întrupat).

Pecetluiţi. Gr. sphragizo (vezi la 2Cor 1:22; cf. cu Ioan 6:27). E o schimbare ordonată în viaţa credinciosului: mai întâi e auzirea, apoi credinţa şi apoi pecetluirea care pune asupra lui, ca să zicem aşa, o imprimare sau o marcare.

Duhul Sfânt care fusese făgăduit. [Duhul Sfânt al făgăduinţei, KJV]. Duhul Sfânt a fost numit aşa pentru că fusese făgăduit din vremuri mai înainte (Isa 32:15; Ezec 36:26; Ioel 2:28), şi de asemenea prin Hristos Însuşi (Ioan 14:16.17), Duhul făgăduinţei este cel care pecetluieşte, sau identifică, pe cei care sunt al Săi (2Tim 2:19), şi-i asigură până în ziua răscumpărării (Efes 4:30). El este identificat aici ca agent al pecetluirii. Cei care sunt sigilaţi au mântuirea în ei înşişi că sunt copii ai lui Dumnezeu (1Ioan 5:10).

Duhul Sfânt ne asigură că făgăduinţele lui Dumnezeu sunt adevărate, şi tocmai această convingere e ceea ce în mare măsură distinge pe credincioşi de necredincioşi. Sigiliul este pus asupra tuturor acelora care aleg să devină sfinţi.

14 şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.

Copilul lui Dumnezeu are privilegiul chiar acum de a gusta bucuriile cereşti, şi pe bună dreptate poate pune la îndoială experienţa sa dacă nu face aşa. El poate fi adânc asigurat de învierea trupului, de revenirea Domnului, de darul nemuririi, şi de toate realităţile veşnice. Făgăduinţa e certă, întrucât e garantată de Dumnezeu Însuşi prin Duhul Sfânt.

Răscumpărarea. Vezi la vers. 7. Răscumpărarea este considerată aici ca fiind în viitor, deşi credinciosul fusese deja mântuit în virtutea acceptării lui Hristos. Noi încă aşteptăm deplina eliberare din păcat şi de sub consecinţele lui; aceasta este slava care urmează să fie descoperită.

Celor câştigaţi. [Posesiune cumpărată, KJV]. Gr. peripoiesis, o achiziţie, o primire, luare în stăpânire. Cuvântul peripoiesis e tradus deosebit în 1Pet 2:9, în expresia seminţie aleasă, literal un popor pentru cumpărare, un popor posedat [de Dumnezeu]. Unii comentatori aplică expresia lui Pavel la sfinţi ca posesiune cumpărată a lui Dumnezeu, alţii la moştenirea pe care o dobândesc sfinţii (vezi la Efes 1:18). Al doile punct de vedere pare să fie cerut de context. Sfinţii privesc înainte către posesiunea viitoare pentru care Duhul Sfânt este arvuna.

Lauda slavei Lui. Vezi la vers. 6. Cu nota aceasta înaltă se termină remarcabila introducere al această epistolă. Când gândul lui Pavel parcurge distanţa de la dinainte de întemeierea lumii la răscumpărarea celor câştigaţi [răscumpărarea posesiunii cumpărate], el vede pe Hristos ca fiind centrul a tot. Totul este în El. Pavel prezintă ideea aceasta nu ca o abstracţie teologică, ci ca o chestiune de cea mai practică preocupare. El nu ţese o filozofie sau nu scrie un tractat despre problema predestinaţiei sau a liberei voinţe. El vede pe Hristos armonizând fiecare problemă intelectuală şi morală cu care oamenii au să confrunte.

15 De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii,

De aceea şi eu. Din cauza binecuvântărilor descrise în vers. 1-14 apostolul acum rosteşte o rugăciune de laudă şi de mulţumire.

Auzit. În decursul întemniţării sale, Pavel primise şi trimisese adesea solii de la şi la bisericile pe care le înfiinţase, şi era şi bucurat şi întristat de lucrurile pe care le auzise. Credinţa efesenilor fusese o sursă de mare încurajare pentru el.

Dragostea voastră pentru toţi. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 10) pentru omiterea cuvântului dragoste. Totuşi, cuvântul este necesar pentru a completa bine ideea din propoziţie. Pavel în altă parte uneşte laolaltă credinţa şi iubirea (1Cor 13:13; 1Tes 1:3, etc), deoarece acestea sunt cele ce disting pe toţi creştinii adevăraţi. Iubirea faţă de sfinţi este un produs natural al credinţei în Hristos. Este imposibil a iubi pe Dumnezeu fără de a iubi pe sfinţi (1Ioan 4:20), şi mai ales pe cei care nu sunt aşa de sfinţi. Iubirea pe care o laudă Pavel este cuprinzătoare, incluzând pe toţi sfinţii, chiar şi pe aceia pe care ar fi dificil de a-i iubi din cauza feluritelor lor obiceiuri şi temperamente.

16 nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele.

Să aduc mulţumiri. Exprimări asemănătoare de mulţumiri se găsesc în Rom 1:8; 1Cor 1:4; Filp 1:3; Cols 1:3; 1Tes 1:2; 2Tes 1:3; 2Tim 1:3; Fil 4:5. Spiritul de recunoştinţă al lui Pavel era neîncetat şi îşi găsea expresie în multe ocazii. Frecvenţa izbucnirilor de mulţumire ale lui Pavel e o indicaţie a naturii voioase şi radiante a spiritului său, fără de care el n-ar fi putut suporta diferitele suferinţe. Nota de bucurie şi recunoştinţă este întristător absentă din multe vieţi creştine; leacul este parţial de găsit în împărtăşirea experienţelor fericite în viaţa religioasă.

Vă pomenesc. Un stadiu al rugăciunilor lui Pavel dă la iveală că cererile lui erau mai ales pentru bisericile sale şi pentru anumite persoane (vezi Rom 1:9; Filp 1:4).

17 Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui,

Dumnezeul. Faptul că Dumnezeu este descris ca Dumnezeul lui Isus Hristos în nici un caz nu lasă a se înţelege subordonarea Fiului (vezi la Ioan 14:28). Când ne rugăm lui Dumnezeu ne identificăm cu Fratele nostru mai mare, chiar dacă noi înţelegem numai parţial însemnătatea legăturii.

Tatăl slavei. Comparaţi la Fapte 7:2. Expresia poate însemna Tatăl căruia Îi aparţine slava ca

o calitate caracteristică. În ce priveşte o definiţie a slavei vezi Rom 3:23. Comparaţi folosirea cuvântului slavă în Efes 1:18, unde este sugerat că credinciosul care are pe Tatăl slavei ca Tată al Său are şi moştenirea slavei. Aşa cum Tatăl a proslăvit pe Fiul cu slava pe care El o avusese la El înainte de întemeierea lumii (Ioan 7:24), tot aşa El va proslăvi pe aceia care vin la El prin Hristos (2Cor 3:18).

Duh. [Duhul, KJV]. Sau un duh. Expresia se poate referi la un duh omenesc iluminat, deşi este adevărat că înţelepciunea şi revelaţia vin de la Duhul Sfânt (vezi Luc 12:12; Ioan 14:20; 1Cor 2:9.10).

Înţelepciune. Gr. sofia (vezi la Luc 2:52) corespunzând ebr. chokma, pentru o definiţie a acesteia vezi Prov 1:2.

Descoperire. [Revelaţie, KJV]. Probabil Pavel se referă aici nu la comunicarea directă de la Dumnezeu, ci la capacitatea de a înţelege ceea ce Dumnezeu a descoperit. E necesar de a exercita mai mult decât raţiunea pentru a veni la o adevărată cunoaştere a lui Dumnezeu. Trebuie să aibă loc o iluminare divină, o viziune spirituală dată direct de la Dumnezeu sufletului credincios.

Cunoaşterea. Gr. epignosis, cunoaştere deplină, sau cunoaştere precisă. Aceasta nu e numai o recunoaştere a lui Dumnezeu ci o cunoaştere distinctă a Lui. Cunoaşterea aceasta o dobândesc aceia care sunt dispuşi să accepte revelaţia lui Dumnezeu despre Sine. Cunoaşterea aceasta nu e numai o cunoaştere speculativă sau numai un consimţământ intelectual; ea e mai degrabă o cunoaştere experimentală pe care o dobândesc aceia ale căror facultăţi spirituale sunt vitalizate şi care au devenit sensibili la adevărul spiritual. O atare cunoştinţă este progresivă. Zi după zi, Dumnezeu descoperă noi aspecte ale caracterului Său pentru a face să tresalte sufletul şi să-l inspire la o viaţă mai sfântă.

Lui. [De El, KJV]. Adică, de Dumnezeu, aşa cum e arătat în vers. 18-20.

18 şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi

Ochii inimii. [Ochii priceperii voastre, KJV]. Dovezi textuale atestă (cf. p. 10). Exprimarea ochii inimii voastre. Această exprimare izbitoare nu apare în altă parte a Noului Testament. Prin inimă evreii reprezentau sediul gândirii, voinţei şi al emoţiilor (vezi la Rom 1:21). Folosirea aici de către Pavel a expresiei: Ochii reprezintă puterea de a înţelege şi ochii iluminaţi, conştienţa spirituală şi înţelegere morală. Ochiul n-a văzut, şi nici urechea nu a auzit pare să însemneze că ceea ce vede ochiul deschis spiritual (vezi la 1Cor 2:9.10). aduce o nouă şi adâncă iluminare care afectează personalitatea lăuntrică. Ea nu e o facultate nouă sau un dar; e o nouă viziune şi înţelegere,

Ca să pricepeţi. Apostolul prezintă trei lucruri pe care le dobândesc cei ai căror ochi sunt iluminaţi (vers. 18.19).

Nădejdea. Vezi Rom 5:2-5; 8:24. Unii comentatori cred că în acest pasaj Pavel se referă nu la lucrul nădăjduit, ci la principiul nădejdii în viaţa care este inspirată de o chemare divină. A avea nădejdea aceasta înseamnă a avea ceva peste măsură de preţios. Cititorii lui Pavel încă nu pricepeau înţelesul deplin al chemării lor, şi el era doritor ca ei să vadă că nădejdea creştinului e bazată pe fapte ale răscumpărării: Hristos în voi, nădejdea slavei (Cols 1:27.28). Ei aveau iertarea păcatelor, erau copii ai lui Dumnezeu, dar ochii încă le erau orbi. El dorea ca ei să aibă nădejdea care să le sugereze mai mult decât ei visaseră. Nădejdea este un amestec de credinţă şi de asigurare, dar priveşte spre viitor pentru împlinirea ei. Credinciosul poate cunoaşte dacă e chemat de Dumnezeu. Prin Duhul, întreaga lui viaţă, va ajunge să fie scăldată în fericita nădejde.

Alţi comentatori susţin că prin nădejde Pavel se referă la obiectivul final al chemării lui Dumnezeu – înălţimile realizării spirituale la care El cheamă pe sfinţii Săi, şi glorificarea pe care o vor avea sfinţii readuşi la starea de la început.

Chemării. Vezi la Rom 8:2.

Moştenirii. Termenul acesta a fost înţeles ca referindu-se fie la sfinţi ca moştenire a lui Dumnezeu fie la privilegiile de care se bucură sfinţii ca moştenitori ai lui Dumnezeu. Cei răscumpăraţi sunt numiţi în altă parte comoara, bogăţia sau moştenirea lui Dumnezeu (Exo 19:5). Ei sunt ai Lui prin creaţiune şi prin răscumpărare. Ei au fost cumpăraţi cu un preţ (1Cor 6:20), şi în consecinţă El se bucură de moştenirea Sa.

Privită ca privilegiu al sfinţilor, moştenirea e glorioasă şi bogată, deoarece cel ce va birui, va moşteni toate aceste bucurii (Apoc 21:7). Bogăţiile harului lui Dumnezeu, ale iubirii, puterii, îndurării şi împărăţiei Sale, sunt împărţite cu copii Săi credincioşi (cf. Filp 4:19).

19 şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui,

Faţă de noi. Pe lângă cunoaşterea nădejdii şi a bogăţiilor (vers. 18), apostolul se roagă pentru o cunoaştere a puterii lui Dumnezeu în viaţă. Natura noastră slabă e reînsufleţită şi transformată prin energie divină în convertire şi sfinţire. Oferirea nădejdii chemării Lui (vers. 18) ar fi cât se poate de chinuitoare şi nestisfăcătoare dacă nu ar fi fost puterea divină la lucru.

Credincioşii. [Care cred, KJV]. Credinţa este canalul care face posibilă lucrarea puterii divine (vezi la Rom 4:3-5).

Puterii. Gr. kratos, tărie, forţă. Acest cuvânt pentru putere este folosit în Noul Testament numai în legătură cu Dumnezeu sau cu cuvântul Lui. Marea putere a lui Dumnezeu e desfăşurată în transformarea unui păcătos într-un sfânt. Această schimbare remarcabilă nu e realizată prin psihologie, educaţie, sau fapte bune; ea este un fapt al harului şi puterii divine.

20 pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti,

Desfăşurat-o în Hristos. Vezi la vers. 19.

L-a înviat. [Când a înviat, KJV]. E un fapt minunat că aceeaşi putere care a lucrat învierea lui Hristos, lucrează acum în inima credincioşilor. Puterea a lucrat asupra corpului mort al lui Hristos. Şi ea lucrează şi asupra acelora care erau morţi în greşelile şi păcatele lor (Efes 2:1; cf. Rom 8:11; 2Cor 4:14). Hristos a ieşit afară cu un trup proslăvit, şi a primit locul măririi la dreapta lui Dumnezeu. Învierea Lui e o garanţie a învierii sfinţilor (Rom 4:25; 1Cor 15:20-22), şi înălţarea Lui o garanţie a înălţării sfinţilor (cf. Efes 1:18).

La dreapta. Dreapta este o poziţie de autoritate. Ideea participării lui Hristos la autoritate cu Tatăl este exprimată precis în altă parte în Scriptură (Ioan 1:1; 17:5; Fapte 7:35; Apoc 3:21).

Locurile cereşti. Vezi la vers. 3.

21 mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.

Orice domnie, de orice stăpânire. Seria aceasta e îndeobşte înţeleasă ca referindu-se la puteri îngereşti (Efes 6:12; Rom 8:38), posibil bune sau rele. Hristos este superior tuturor puterilor, atât cereşti cât şi pământeşti. El este Domnul Suveran, cu autoritate supremă şi universală (vezi la Rom 8:38; cf. 1Cor 15:24; Efes 3:10; 6:12; Cols 1:16). Pavel este doritor totdeauna să explice că Hristos nu ar trebui să fie privit ca o subdivinitate, o concepţie care ar putea să fie uşor acceptată în vederea influenţei crescânde a ereziei gnostice. El foloseşte termenii deja familiari în învăţăturile iudaice curente (vezi lucrarea apocrifă Enoh 61:10) şi scoate în evidenţă adevărul că Hristos este mai presus de toate celelalte fiinţe, indiferent care ar fi rangul lor real sau presupus.

Orice nume. Expresia este atât de cuprinzătoare, folosită ca pentru a aduce la o culminare. Nu e nume care poate fi comparat cu al Lui deoarece nu e fiinţă care să poată să fie comparată cu El.

Veacul. [Lumea, KJV]. Gr. aion, veac, eră (vezi la Mat 13;39). Veacul acesta [lumea aceasta], poate fi privit ca denotând ordinea prezentă atât în cer cât şi pe pământ, şi cel viitor [lumea viitoare] ca veşnicia viitoare. Ca rezultat al umilirii şi înălţării Sale Hristos va fi recunoscut ca Domn suprem nu numai în veacul acesta dar şi în veacul viitor.

22 El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii,

Sub picioare. Vezi la 1Cor 15:24-28.

Căpetenie, peste toate. [Cap peste toate, KJV]. Legătura aceasta implică mai mult decât domnie. A fi căpetenie, aşa cum e folosit în această epistolă, include ideea de unire şi legătură vitală (Efes 4:15.16; Cols 2:19). Capul este centrul activ al lucrărilor corpului. Pavel accentuează ideea unităţii, bine ilustrate în strânsa legătură care există între cap şi trup.

Bisericii. Gr. ekklesia (vezi la Mat 18:17).

23 care este trupul Lui, plinătatea Celui ce îndeplineşte totul în toţi.

Trupul Lui. Hristos, Capul, este sediul întregii autorităţi a bisericii. Analogia dintre biserică şi trupul omenesc este foarte corespunzătoare. În timp ce trupul este unul şi biserica este una, amândouă sunt alcătuite din felurile mădulare, fiecare având propriile sale daruri şi temperamente. Deşi e o mare diversitate de daruri, aceasta nu înlătură asocierea şi acţiunea armonioasă. De fapt, mădularele îşi pot îndeplini funcţiunile proprii numai când conlucrează.

Plinătatea. Gr. pleroma, număr deplin, extindere deplină, cuprins deplin; cum şi complement. Cuvântul se referă la ceea ce este umplut (sensul pasiv) sau la starea unui lucru de a fi plin (cf. cele de la Cols 1:18). Pavel vede biserica fiind trupul lui Hristos umplut cu plinătatea lui Dumnezeu (Efes 3:19). Hristos a turnat plinătatea Lui, însuşirile Lui în biserică, umplând-o cu viaţă sfântă; într-adevăr, cu viaţă din belşug. În Coloseni, Pavel scoate în evidenţă dumnezeirea Capului, iar în Efeseni, privilegiul trupului.

Plineşte. Vezi la cap. 4:10.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

3 TM 518

3–5FE 403

3–75T 729

6 DA 113, 675, 834; ML 11, 260; PK 313; 5T 229

7 CH 17; SC 55; 5T 635; 6T 257

9 AA 159

14 AH 128, 540; DA 827; GC 674; PK 682; PP 67

17 TM 104; 8T 335

17, 18 ML 44, 360

17–19GC ix; 5T 740; 7T 154

18 FE 112; MB 89; ML 264; 6T 309

19 DA 200; GW 262

20, 21 DA 787; ML 295; SR 427

22, 23 DA 414; Ed 268; FE 413; 1T 283