1 Pavel, rob al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului care este potrivit cu evlavia,

Pavel. Vezi Romani 1:1.

Vezi harta cu evenimentele care au condus la scrierea epistolei lui Pavel către Tit

Rob. [SlujitorLKV]. Sau slujitor rob. Deşi introducerile epistolelor lui Pavel au în general un tipar asemănător, salutul de aici este unic. De obicei Pavel se numeşte pe sine rob al lui Hristos (vezi Romani 1:1; Filipeni 1:1).

Apostol. Vezi Romani 1:1; 1 Timotei 1:1. Deşi rob al lui Dumnezeu, fără proprietate sau independenţă, Pavel era un ambasador pentru Împăratul împăraţilor, cu tot prestigiul şi cu toate privilegiile acestei poziţii.

Isus Hristos. În ce priveşte însemnătatea numelor Isus şi Hristos vezi Matei 1:1. Pentru Pavel, Isus Hristos este Dumnezeu şi posedă atributele lui Dumnezeu (vezi Coloseni 2:9; 1 Timotei 1:1; 2 Timotei 4:1). Autoritatea lui Isus Hristos, care l-a însărcinat personal pe Pavel să fie apostol (vezi Coloseni 1:11, 12), este autoritatea supremă a Dumnezeului veşnic. Însărcinarea lui Pavel ca ambasador vine de la Cel Prea Înalt; acreditarea i-a fost dată pe drumul spre Damasc (Faptele Apostolilor 9:15; 22:14, 15; 26:16, 17; Coloseni 1:1).

Lungimea salutului său e neobişnuită, dar semnificativă. Deoarece Tit lucra într-un câmp nou şi dificil autoritatea lui putea fi deseori pusă la îndoială. Pentru a evita orice neînţelegere, Pavel face o afirmaţie clară cu privire la împuternicirea sa divină şi la valabilitatea însărcinării lui Tit, în felul acesta alungând aproape definitiv orice îndoială posibilă cu privire la autoritatea lui Tit.

Creta erau un câmp nou şi dificil. Se pare că Pavel lucrase acolo numai un scurt timp, iar grabnica lui plecare se poate să fi fost cauzată de vreo neînţelegere oarecare. În consecinţă, era de

o mare importanţă o înţelegere corespunzătoare a poziţiei şi a autorităţii lui Tit şi a lui Pavel, sub a cărui direcţie lucra Tit. Prin introducere Pavel îşi arată autoritatea. Dacă cineva îl respinge pe Tit şi sfatul lui, atunci el respinge poziţia clar definită şi autoritatea lui Pavel. Respectul pe care cretanii îl aveau pentru Pavel trebuia acordat reprezentantului personal al acestuia.

Potrivit cu credinţa. Comentatorii nu au ajuns la un acord cu privire la expresia aceasta; dacă ea exprimă scopul apostoliei lui Pavel, norma pe temeiul căreia fusese el ales, adică în conformitate cu credinţa, descoperirea creştină a adevărului, sau dacă predicarea lui era în acord cu această descoperire a adevărului sau cu doctrina creştină.

Dacă exprimă ţinta ostenelilor lui Pavel, înseamnă că el se consideră un instrument în planul lui Dumnezeu pentru a aduce credinţa în inima bărbaţilor şi a femeilor. În felul acesta ideea ar putea fi exprimată astfel: scopul apostoliei mele este de a-i aduce pe cei aleşi de Dumnezeu la credinţa salvatoare.

Scopul introducerii lui Pavel este de a câştiga, atât pentru sine cât şi pentru Tit, deplina aprobare şi încredere a creştinilor cretani. În acord cu aceasta, poate că aici Pavel accentuează faptul că această scrisoare şi întreaga lucrare a lui Tit sunt în acord deplin cu credinţa creştină, aşa cum cretanii o înţeleseseră deja. Misiunea lui Tit, ca reprezentant al lui Pavel, era în conformitate cu voia lui Hristos şi cu adevărul care deja le fusese descoperit acestor creştini.

Aleşilor. Gr. eklektoi, [cei] aleşi (vezi Romani 8:33). S-ar putea ca Pavel să compare aici biserica creştină cu vechiul Israel, care fusese ales de Dumnezeu să ducă lumii solia mântuirii (vezi Isaia 43:20; 45:4; 65:9). În ce priveşte rolul lui Israel ca popor ales de Dumnezeu vezi Vol. IV, pp. 25–38. Responsabilităţile pe care le avusese cândva poporul Israel aparţineau acum bisericii creştine (vezi 1 Petru 2:9, 10).

Cunoştinţa. [Recunoaşterea, KJV]. Gr. epignosis (vezi Efeseni 1:17). Pavel se referă nu doar la o înţelegere intelectuală, ci şi la o cunoaştere experimentală a adevărului Evangheliei. Prin această cunoaştere credinţa este zidită şi întărită. Compară cu 1 Timotei 2:4; 2 Timotei 2:25; 3:7; Evrei 10:26).

Evlavia. Credinţa (sau învăţătura) creştină trebuia să producă vieţi evlavioase, nu numai teorii noi (vezi 1 Timotei 2:2; 4:7, 8; 6:3, 5, 6; 2 Timotei 3:5; 2 Petru 1:3).

2 în nădejdea vieţii veşnice, făgăduite mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă,

Vieţii veşnice. Gr. zoe aionios (vezi Ioan 3:16). În ce priveşte zoe, viaţă, vezi Ioan 1:4, iar în ce priveşte aionios, veşnic, vezi Matei 25:41. Viaţa veşnică este ţinta lucrării lui Pavel şi obiectivul fiecărui creştin adevărat, care-şi zideşte viaţa pe principiile adevărului (Tit 1:1).

Mai înainte de veşnicii. [Înainte de a începe lumea, KJV]. Vezi Romani 16:25; 2 Timotei

1:9.

Nu poate să mintă. Vezi 2 Corinteni 1:20; 2 Timotei 2:13. Revelaţia creştină este tot atât de vrednică de încredere ca şi natura neschimbătoare a lui Dumnezeu.

3 ci Şi-a descoperit Cuvântul la vremea Lui, prin propovăduirea care mi-a fost încredinţată, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru; –

Cuvântul. Adică mesajul mântuirii lui Dumnezeu.

La vremea Lui. [La timpul cuvenit]. (Vezi 1 Timotei 6:15). Chiar dacă făgăduinţele lui Dumnezeu au existat întotdeauna, cretanii le cunoscuseră numai de curând, conform planului Său de proclamare a soliei.

Propovăduirea. Gr. kerugma, proclamarea printr-un mesager (vezi 1 Corinteni 1:21).

Încredinţată. Sau dată în grijă (vezi 1 Timotei 1:11). Pavel nu ezită să se refere la predica lui ca la un vehicul prin care Cuvântul lui Dumnezeu este făcut cunoscut. Apostolul vesteşte cu convingere Evanghelia, ca o descoperire a celor mai profunde scopuri ale lui Dumnezeu. Asupra unui om pe care Dumnezeu îl însărcinează ca mesager al Său stă o răspundere înfricoşătoare, deoarece el devine un inel de legătură între harul divin şi nevoia oamenilor. Ca ambasador al lui Dumnezeu, sau apostol (Tit 1:1), el proclamă nu propria lui solie, ci a Aceluia pe care-L reprezintă. În felul acesta, ca şi Pavel, adevăratul slujitor al Evangheliei predică adevărul aşa cum se găseşte el în Isus Hristos.

Porunca. Vezi Romani 16:26; 1 Timotei 1:1. Numirea lui Pavel ca predicator nu era rezultatul vreunui plan al său, ci voinţa şi intenţia lui Dumnezeu, care a aşezat asupra lui această răspundere atât de copleşitoare încât el a fost constrâns să exclame: Vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia! (1 Corinteni 9:16).

Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Vezi 1 Timotei 1:1.

4 către Tit, adevăratul meu copil în credinţa noastră a amândurora: Har şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Isus Hristos, Mântuitorul nostru!

Tit. Tit nu e menţionat în cartea Faptele Apostolilor. Câteva date cu privire la el pot fi spicuite din referiri întâmplătoare în epistolele pauline. Era un creştin dintre neamuri (Galateni 2:3), poate un convertit al lui Pavel (Tit 1:4). El este pomenit prima dată ca însoţindu-l pe Pavel de la Antiohia la Ierusalim, cu prilejul conciliului care a avut loc în acest oraş (Galateni 2:1–3; Faptele Apostolilor 14:26–28; 15:1–4); de aceea se presupune că era originar din Antiohia. Mai apoi este asociat cu Pavel în cursul celei de-a treia călătorii misionare a acestuia (2 Corinteni 2:13; 7:6, 13). Epistola lui Pavel către Tit ne informează că acesta fusese lăsat în Creta pentru a pune în rânduială anumite lucruri şi pentru a organiza biserica de acolo (cap. 1:5). Activitatea în Creta a fost temporară, deoarece lui Tit i s-a cerut să vină la Pavel la Nicopoli (cap. 3:12). Tit este amintit ultima oară în 2 Timotei 4:10, unde se spune că plecase în Dalmaţia.

Adevăratul meu copil. În ce priveşte nişte cuvinte asemănătoare, adresate lui Timotei, vezi 1 Timotei 1:2. Legitimitatea poziţiei lui Tit ca şi conducător bisericesc este bazată pe îndrumarea şi creşterea spirituală pe care Tit le primise de la Pavel însuşi. Tit este pe deplin autorizat să-şi îndeplinească responsabilităţile de conducător al bisericii din Creta.

Credinţa noastră a amândurora. Adică atât a neamurilor, din care făcea parte şi Tit, cât şi a evreilor, ca Pavel. Creştinismul îi unifică pe oameni, indiferent de rasă, culoare, poziţie socială sau sex. Toţi sunt făcuţi una în Isus Hristos (vezi Galateni 3:28). Compară cu 1 Timotei 1:2.

Har. Vezi Romani 1:7.

[Îndurare, KJV]. Dovezile textuale favorizează omiterea acestui cuvânt (ca în traducerea Cornilescu).

Pace. Vezi Romani 1:7; 1 Corinteni 1:3.

Dumnezeu Tatăl. Vezi Romani 1:7.

Mântuitorul. Vezi cap. 1:3; 2:10–14; 3:4–7. Accentul pus de Pavel asupra rolului lui Isus Hristos ca Mântuitor al omului anticipează tema epistolei: creştinii trebuie să dea pe faţă puterea mântuitoare a lui Dumnezeu.

5 Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit:

Creta. Vezi Introducerea la această epistolă, cadrul istoric.

Ca să. [Din cauza aceasta, KJV]. Aici Pavel reafirmă porunca sa originală dată lui Tit, fără îndoială în favoarea membrilor bisericii cretane. Lipsesc informaţii cu privire la plecarea timpurie a lui Pavel din Creta. Poate că presiunea datoriilor în alte locuri a fost cea care l-a zorit să plece. Sau poate că pur şi simplu avea încredere în capacitatea lui Tit de a duce lucrarea mai departe. Tit îşi demonstrase deja, în însărcinări anterioare, iscusinţa şi abilităţile administrative (vezi 2 Corinteni 1:12, 13; 7:5, 6; 8:16, 17, 23).

Deoarece în Faptele Apostolilor nu se face nici o referire la vizita lui Pavel la Creta, unii au sugerat că aceasta a avut loc după prima sa detenţie la Roma (vezi Vol. VI, p. 107).

Să pui în rânduială. Tit trebuia să continue lucrarea de organizare a bisericii cretane. Poate că din cauza faptului că după plecarea lui Pavel cretanii se poate să fi crezut că nu mai era nevoie de altă organizare, Tit avea nevoie de această autorizaţie specială pentru a realiza cu bine această lucrare. Fiecare nouă organizare, pentru a fi eficientă, cere timp şi atenţie, şi fiecare conducător ştie că planurile noi trebuie îndeplinite treptat şi cu tact.

Ce mai rămâne. [Ce mai lipseşte, KJV]. Adică lucrurile care mai rămân de făcut. De rânduit. Sau de stabilit. Prezbiteri. Gr. presbuteroi (vezi Vol. VI, pp. 26, 38; Faptele Apostolilor 11:30). Numirea de prezbiteri implica ceremonia hirotonirii (vezi 1 Timotei 4:14; 5:22; 2 Timotei 1:6). În fiecare cetate. Sau cetate cu cetate. Se pare că în Creta mesajul Evangheliei se bucurase de o largă răspândire. Te-am lăsat. [Te-am numit, KJV]. Gr. diatasso, a îndruma, a porunci. Pavel se referă aici la îndrumările date lui Tit mai înainte, cu privire la administrarea bisericii din Creta.

6 dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare.

Dacă este cineva. Pavel începe aici să enumere trăsăturile prezbiterilor (presbuteroi,

bătrâni). Acest pasaj este asemănător cu instrucţiunile date lui Timotei (vezi 1 Timotei 3:1–7).

Fără prihană. Vezi 1 Timotei 3:10.

Bărbat al unei singure neveste. Vezi 1 Timotei 3:2.

Copii credincioşi. Este vorba despre copiii care sunt credincioşi creştini şi care, prin purtarea lor, îşi demonstrează loialitatea faţă de principiile creştine. Copiii care nu sunt credincioşi principiilor creştine aproape că sunt un handicap prea mare pentru orice conducător al bisericii. Eşecul pe care îl are un slujitor al Evangheliei sau un prezbiter local în a-şi cârmui bine propria sa casă va duce în rătăcire pe mulţi, atât dinăuntrul cât şi din afara bisericii. Cineva care nu a izbutit să-şi educe bine proprii săi copii, aşa încât le lipseşte înfrânarea şi auto-disciplina, dovedeşte lipsa capacităţii de a-i conduce pe alţii. De aceea el este nepotrivit pentru răspunderea de conducător al bisericii. Vezi istoria tragică a lui Eli şi a celor doi fii ai săi (vezi 1 Samuel 2:27; 3:11). Nu putem să credem că vreun om, oricât de mare i-ar fi abilitatea şi utilitatea, poate să Îl servească cât se poate de bine pe

Dumnezeu sau lucrarea în timp ce îşi neglijează proprii copii în favoarea altor preocupări. (GC 232) Destrăbălare. [Dezordine, KJV]. Gr. asotia, risipă, stricăciune. Compară cu Efeseni

5:18.

Neascultare. [Nesupus, KJV]. Gr. anupotaktos, răzvrătiţi, nedisciplinaţi. Compară cu 1 Timotei 1:9.

7 Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav;

Episcopul. Gr. episkopos, supraveghetor (vezi Faptele Apostolilor 11:30; 20:28; 1 Timotei 3:1).

Econom. Vezi 1 Corinteni 4:1.

Fără prihană. Vezi 1 Timotei 3:10.

Încăpăţânat. Sau arogant.

Mânios. [Care nu se mânie repede, KJV]. Sau nu repezit. În orice organizaţie seculară sau ecleziastică sunt momente când apar contraziceri şi neînţelegeri. Bunul mers al unei biserici confruntată cu păreri divergente depinde de influenţa stabilizatoare a unui conducător stăpân pe sine, care inspiră răbdare şi un spirit înţelegător.

Nici dedat la vin. Vezi 1 Timotei 3:3.

Nici bătăuş. Vezi 1 Timotei 3:3.

Nici lacom de câştig mârşav. [Nu dedat la câştig murdar, KJV]. Vezi 1 Timotei 3:8.

8 ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat;

Primitor de oaspeţi. Vezi 1 Timotei 3:2.

Iubitor de bine. [Iubitor de oameni buni, KJV]. Mai degrabă iubitor de bine.

Cumpătat. Sau cu o gândire sănătoasă. (Vezi 1 Timotei 3:2).

Drept. Gr. dikaios, drept, evlavios (vezi Matei 1:19).

Sfânt. Gr. hosios, desăvârşit, pios (Faptele Apostolilor 2:27).

Înfrânat. O piatră de căpătâi a trăsăturilor dorite. Deoarece o calitate poate fi deteriorată de exces, stăpânirea de sine în toate lucrurile este o condiţie pentru lucrarea eficientă a unui conducător al bisericii.

9 să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici.

Să se ţină. Sau să se agaţe de.

Cuvântul. Adică Evanghelia.

Adevărat. [Credincios, KJV]. Sau vrednic de încredere, sigur.

În stare. [Capabil]. Pe lângă o moralitate ireproşabilă, înalta chemare a slujirii Evangheliei cere o înaltă capacitate intelectuală. Viitorul slujbaş trebuie să dea pe faţă, înainte de fi hirotonit, atât capacitatea de a înţelege cât şi cea de a transmite adevărul. Principala sa ţintă ar trebui să fie o deplină cunoaştere a Scripturii, de preferat în limbile originale. Altminteri s-ar putea să predice din Biblie ignorând adevăratul ei înţeles (vezi GW 105). Dumnezeu nu trimite niciodată Duhul Sfânt pentru a binecuvânta ignoranţa (GW 105, 106). Disciplina mentală va spori mult eficienţa oricărui slujitor al Evangheliei. Lucrarea de predicare cere oameni care să se consacre în slujba ei mai mult decât ar face-o dacă ar avea altă profesie, iar nevoia predicatorului de învăţa nu încetează niciodată. Într-adevăr, vestirea Evangheliei este mai mult decât o profesiune, este o chemare – o chemare dumnezeiască. Înaintarea lucrării lui Dumnezeu e prea adesea împiedicată de oameni care încearcă să mărturisească pentru El având o pregătire intelectuală redusă şi o minte nedisciplinată.

Lucrarea Duhului Sfânt asupra capacităţii înnăscute îl motivează pe slujitorul Evangheliei să caute perfecţiunea pe orice cale cu putinţă. Cu o umilinţă născută dintr-o onestă părere despre sine, adevăratul predicator îşi dă seama de propriile defecte şi de imensa sarcină care-i stă în faţă. Un astfel de om nu este copleşit, ci provocat de posibilităţile care-i stau în faţă şi caută, cu rugăciune şi sârguinţă, să-şi dezvolte talanţii încredinţaţi de Dumnezeu. Chiar şi în mijlocul presiunii multelor sale responsabilităţi el va păstra un simţ al valorilor. Nu-şi va permite să folosească aceste datorii presante ca o scuză pentru neglijarea cultivării capacităţilor mentale şi spirituale. Fiecare ar trebui să-şi dea seama că asupra sa zace obligaţia de a ajunge la culmea capacităţii intelectuale (GW 279). Numai un slujitor cu adevărat consacrat Domnului său poate să-L onoreze şi să-L slăvească cu adevărat. Compară cu 1 Timotei 3:2; 4:16.

Învăţătura sănătoasă. Vezi 1 Timotei 1:10. Numai un slujitor al Evangheliei iscusit în Cuvântul lui Dumnezeu poate vorbi cu autoritatea învăţăturii sănătoase. El foloseşte pasaje din Scriptură cu înţelesul lor original, aşa cum l-au intenţionat scriitorii Bibliei mânaţi de Duhul Sfânt.

Să înfrunte. [Să convingă, KJV]. Gr. elegcho, a convinge, cu dovezi potrivite (vezi Ioan 8:46; 1 Timotei 5:20). Numai acele argumente care sunt sănătos alcătuite şi care sunt în stare să reziste la cercetarea cea mai atentă din partea minţilor agere, vor putea să înfrunte şi să aducă la tăcere pe cei care se împotrivesc învăţăturii sănătoase.

Protivnici. Adică cei care vorbesc împotrivă, contrazicătorii.

10 În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori,

În adevăr. [Căci, KJV]. Pavel explică acum motivul pentru care a scos în evidenţă înaltele norme morale şi intelectuale care ar trebuie să guverneze alegerea conducătorilor bisericii. Se pare că biserica din Creta avea un număr mare de învăţători mincinoşi care accentuau unele defecte de bază ale cretanilor (vezi v. 12).

Printre cei tăiaţi împrejur. Adică printre iudei, poate la fel ca învăţătorii Legii pervertiţi (vezi 1 Timotei 1:7), care susţineau necesitatea circumciziei şi a altor rituri şi ceremonii ale legii mozaice (vezi Vol. VI, p. 932).

Nesupuşi. Vezi v. 6. Membrii bisericii care refuzau conlucrarea erau dezbinători, încăpăţânaţi şi nesupuşi.

Flecari. Compară cu 1 Timotei 1:6.

Amăgitori. Compară cu 2 Petru 2:3, 18, 19.

11 cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri pe care nu trebuie să le înveţe.

Trebuie să li se astupe gura. Nu trebuia să li se dea celor flecari şi amăgitori nici o ocazie de a se manifesta în public (v. 10). Prezbiterul atent este obligat să ferească adunarea de confuzie. Compară cu 1 Timotei 1:4.

Buimăcesc. Vezi 2 Timotei 2:18.

Familii întregi. [Case întregi, KJV]. Compară cu 2 Timotei 3:6.

Pentru un câştig urât. Compară cu 1 Timotei 3:8. Porunca fermă ca prezbiterii şi diaconii (vezi 1 Timotei 3:8; Tit 1:7) să fie ireproşabili din punct de vedere financiar poate fi cel mai bine înţeleasă în contextul vremii lui Pavel. Se pare că mulţi din pretinşii slujitori ai Evangheliei se foloseau de slujba lor ecleziastică pentru câştig personal, adaptându-şi învăţăturile pentru a fi pe placul celor bogaţi sau folosindu-şi poziţia pentru a-şi asigura favoruri personale.

12 Unul dintre ei, chiar proroc al lor, a zis: „Cretanii sunt totdeauna nişte mincinoşi, nişte fiare rele, nişte pântece leneşe.”

Prooroc al lor. Adică un profet cretan, probabil Epimenides, care a trăit în Knossos în secolul al VI-lea î.Hr. În ce priveşte folosirea de către Pavel a aceluiaşi poem, pe Dealul lui Marte, vezi Faptele Apostolilor 17:28.

Mincinoşi. Această parte a poemului lui Epimenides a fost citată şi de Callimachus (secolul al III-lea î.d.Hr.) în imnul său adresat lui Zeus. În loc de a-şi exprima propria părere, Pavel citează cu înţelepciune, nu din adversarii cretanilor, ci din unul din reprezentanţii lor respectaţi. În antichitate cuvântul a cretaniza, însemna a minţi, a înşela ca un cretan. Această trăsătură cretană şocantă era manifestată acum de învăţătorii religioşi stricaţi şi de membrii nesupuşi ai diferitelor biserici (v. 10).

Fiare rele. Aici poetul notează aroganţa nedisciplinată a concetăţenilor săi, aceeaşi lipsă de responsabilitate morală observată acum şi de Pavel.

Pântece leneşe. Sau lacomi leneşi. Cretanii erau mai dispuşi să se îndoape decât să lucreze sârguincios pentru îmbunătăţirea propriei lor situaţii şi pentru binele lor comun (compară cu Filipeni 3:19).

13 Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră-i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă

Mărturia aceasta este adevărată. Pavel confirmă aici judecata aspră pe care poetul cretan o exprima cu privire la caracterul cretanilor. Ceea ce fusese scris cu privire la cretani cu 600 de ani mai înainte, era adevărat; caracterul lor nu se schimbase. Această lipsă de integritate morală a majorităţii cretanilor reprezenta o mare primejdie pentru tinerele bisericii de pe insulă.

Mustră-i. Gr. elegcho, (vezi v. 9).

Aspru. După cum bisturiul chirurgului taie ţesutul bolnav pentru a-i reda omului sănătatea, tot aşa trebuia ca disciplina şi cuvintele lui Tit şi ale prezbiterilor cretani să îndepărteze ceea ce primejduia viitorul bisericii.

Sănătoşi. Vezi 1 Timotei 6:3; 2 Timotei 4:3; Tit 1:9; vezi 1 Timotei 1:10; 2 Timotei 1:13.

14 şi să nu se ţină de basme evreieşti şi de porunci date de oameni care se întorc de la adevăr.

Basme evreieşti. Vezi 1 Timotei 1:4. Cu probleme asemănătoare s-au confruntat atât Tit cât şi Timotei (vezi 1 Timotei 1:4–7). Practica iudaică de interpretare a Vechiului Testament prin metoda alegorică întuneca adevărul şi producea speculaţie şi ceartă (vezi 1 Timotei 1:4; 6:4, 5). O asemenea metodă satisfăcea mintea, dar lăsa sufletul pustiu. Basmele evreieşti dădeau naştere la lupte de cuvinte (2 Timotei 2:14) şi erau lipsite de puterea regeneratoare a Duhului Sfânt.

Porunci date de oameni. Vezi Matei 15:9. Biserica creştină a trebuit întotdeauna să dea piept cu problema învăţăturilor stricate care pozau ca adevăr. Fiecare învăţătură ar trebui să fie în stare să reziste la cercetarea cea mai strictă. Satana poate să păgubească mai mult înaintarea adevărului lucrând în interiorul bisericii decât atacând-o din afară.

15 Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate.

Curaţi. Adică cei curaţi la inimă (vezi Matei 5:8), cei care înţeleg neprihănirea prin credinţă şi îşi dau seama de primejdiile sistemului iudaic al ritualurilor, ceremoniilor şi fabulelor evreieşti (Tit 1:14).

Totul. Vezi 1 Corinteni 6:12. Pavel se ocupă aici de purificarea rituală iudaică. El face deosebire între cei care încearcă să compenseze lipsa de curăţie morală prin purificări ceremoniale şi cei care cred că ceremoniile nu sunt esenţiale pentru desăvârşirea unei vieţi plăcute lui Dumnezeu. Aici Pavel nu dă de înţeles libertatea creştinului de a se angaja în practici condamnate în altă parte în Scriptură, şi nici faptul că opreliştile biblice cu privire la conduita morală sau cu privire la dietă nu s-ar aplica şi creştinilor. Compară cu învăţătura lui Hristos din Marcu 7:19 (vezi comentariul de la acest verset şi de la Romani 14:20).

Pentru cei necuraţi. Adică pentru aceia care n-au fost convertiţi şi care nu cunosc pacea care însoţeşte neprihănirea prin credinţă. Ei sunt necredincioşii care refuză să se conformeze Evangheliei proclamate de Pavel, cei potrivnici (v. 9).

Mintea. Adică felul lor de a gândi, atitudinea lor. Compară cu Romani 7:23; Efeseni 4:23; Filipeni 4:7; 2 Timotei 3:8. Cei necuraţi şi necredincioşi îngăduie ca mintea lor să fie guvernată de dorinţe nesfinţite. În ce priveşte efectul convertirii asupra minţii vezi Romani 12:2; compară cu Filipeni 4:8.

Cugetul. [Conştiinţa, KJV]. Conştiinţa morală este amorţită atunci când mintea se ocupă cu dorinţe nesfinţite. În asemenea împrejurări conştiinţa nu poate funcţiona eficient. Ca şi un ac de busolă magnetizat, ea încetează de a fi o călăuză exactă şi de încredere.

16 Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună.

o scârbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună.

Ei se laudă. [Ei pretind, KJV]. Fie creştinii iudaizanţi sau iudeii ortodocşi, fie ambele categorii. Din cauza accentului pe care îl pun asupra speculaţiilor intelectuale, aceşti învăţători neconvertiţi pretind că-L cunosc pe Dumnezeu poate chiar mai bine decât creştinii. Totuşi comportamentul lor dă pe faţă care este adevăratul lor stăpân, ei nu fac lucrările lui Dumnezeu.

Cu faptele Îl tăgăduiesc. Vezi Matei 7:21–27.

Sunt o scârbă. [Sunt o urâciune, KJV]. Falsa mărturisire de credinţă a acestor învăţători religioşi stricaţi şi membri nesupuşi ai bisericii (v. 10) constituie o mare ofensă în ochii lui Dumnezeu. Ar fi fost mai bine pentru ei dacă nu ar fi auzit niciodată de creştinism (vezi Luca 12:47).

Netrebnici. [Ticăloşi, KJV]. Gr. adokimos, nerezistând la încercare, nevrednici (vezi 2 Timotei 3:8). Drept rezultat al vieţii lor ipocrite, murdare, egoiste, oamenii aceştia erau nefolositori pentru orice lucrare bună şi nobilă. Se pare că mulţi credincioşi cretani se duceau la învăţători de felul acesta pentru a primi îndrumări în ce priveşte doctrina şi practica creştină. Pavel nu avea altă opţiune decât să vorbească deschis atât cu privire la aceşti învăţători cât şi cu privire la aderenţii lor.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5–75T 617

6–91T 692

7–9AA 95

8 AH 445; ML 194; 2T 645; 6T 342; WM 85, 97

9 1T 415; 8T 18

10–13COL 248

13 3T 359

16 TM 451; 1T 406, 415; 2T 125, 444, 682; 5T 84, 145