INTRODUCERE - Psalmul 29 a fost intitulat Cântarea furtunii, Cântarea celor şapte tunete. Ea este tipică pentru toţi psalmii ebraici despre natură. Poetul ebraic nu e deloc mulţumit doar să zugrăvească natura în cuvinte. El vede totdeauna în natură puterea şi slava Creatorului ei (Numele lui Dumnezeu [Yahweh], apare de 18 ori în acest psalm). În el este descrierea plastică a începutului unei furtuni, a continuării ei până la intensitatea maximă şi a momentului când se opreşte şi dispare. Structura poemului prezintă o simetrie elaborată, care apare în preludiu (v. 1.2), în descrierea furtunii prin repetarea de şapte ori a expresiei "glasul Domnului" (v. 3-9) şi în încheierea lui (v. 10.11). Psalmul este un medalion verbal.

Psalmul descrie un uragan ce vine dinspre Mediterană şi mătură munţii Libanului înainte să-şi risipească forţele în pustiul răsăritean. Poemul găseşte numeroase paralele detaliate în ugaritică (vezi pag 618, 619). Dintre acestea pot fi amintite suita celor trei "daţi" din v. 1 şi 2, "glasul" din v. 4 şi 5 şi numele "Liban" şi "Sirion" (vezi la Deuteronom 3,9) din v. 6. De asemenea, ugaritica a clarificat diferite neclarităţi (vezi la v. 6 şi 8).

Tradiţia spune că în Templul al doilea, psalmul acesta era cântat în ultima zi a Sărbătorii corturilor. Psalmul formează acum o parte a serviciului la sinagogă în ziua dintâi a Cincizecimii şi e cuprins în liturghia Sabatului. Fără îndoială că a doua strofă a imnului "Închinaţi-vă Domnului" a lui Robert Grant şi-a aflat inspiraţia în Psalmul 29.

Cu privire la preambul, vezi p. 616, 627.

1. Fiii lui Dumnezeu. [Voi cei puternici, KJV]. Ebr. bene 'elim, a cărui traducere e incertă. LXX spune "fiii lui Dumnezeu", prin care poate să se înţeleagă îngerii (vezi la Iov 1,6). Paralelismul Psalmului 89,6 (singurul loc unde mai mare această expresie în Psalmi) pare să sprijine această idee.

Slavă. Psalmistul Îl recunoaşte pe Dumnezeu ca Dumnezeu al slavei şi al puterii. Cuvântul "slavă" este folosit ca un punct culminant în v. 9 (vezi Psalm 68,34).

Podoabe sfinte. [Frumuseţea sfinţeniei, KJV; sfintele odăjdii, trad. Gala Galaction]. Expresia aceasta apare din nou în Psalm 96,9. Mai importantă decât împodobirea trupului este împodobirea sufletului. Nici o frumuseţe exterioară nu se poate compara cu frumuseţea unui caracter sfânt (vezi 1 Petru 3,3.4). În preludiul acesta, dacă prin expresia "fiii lui Dumnezeu" ["voi cei puternici", KJV] se vorbeşte despre îngeri (vezi Psalm 29,1), psalmistul se înalţă de pe pământ la cer chemându-i pe îngeri să-L laude la Acela a cărui putere este manifestată în furtuna care urmează să fie descrisă.

Glasul Domnului. În simfonia de cuvinte a v. 3-9, psalmistul descrie o ceea ce este evident propria amintire despre o furtună care vine din Mediterană, să prăvăleşte cu furie asupra Libanului şi apoi dispare în răsărit, lăsând pustiul cald şi liniştit. Pentru el, tunetul este "glasul Domnului" (vezi Psalm 18,13). Expresia este folosită de şapte ori în v. 3-9.

Dumnezeul slavei. Compară cu expresia "Împăratul slavei" (Psalm 24,7-10). Cuvântul "slavă" este repetat de şapte ori în Psalm 29,1-3.

Ape mari. [Ape multe, KJV].

Puternic. Literal, "cu putere". Psalmistul vede anumite atribute ale lui Dumnezeu manifestate în furtună. Măreţ. Literal, "în măreţie". Tunetul începe să se rostogolească peste ţară

Sfarmă cedrii. Furtuna se năpusteşte asupra munţilor Liban, vestiţi pentru cedrii lor, iar vântul năprasnic doboară copacii puternici. Trăsnetul contribuie şi el la distrugere prin transformarea în epave a multor cedrii falnici.

Îi. În ebraică pronumele acesta apare ca un sufix la verb în forma -em. De fapt este vorba de o formă gramaticală arhaică (enclitică) neînţeleasă de învăţaţii iudei, care au adăugat pronunţia la textul avocalic începând din secolul al VII-lea d.Hr. şi mai departe. Ugaritica (vezi p. 618) a arătat că terminaţia -em ar trebui să rămână netradusă, astfel că pasajul ar trebui să fie redat astfel: "El face Libanul să sară ca un viţel şi Sirionul ca un bou sălbatic tânăr" (RSV). Se au în vedere munţii Libanului şi Sirionului, care par să sară sub loviturile dezlănţuite ale furtunii.

Să sară ca nişte viţei. [Ca un viţel, KJV]. Vezi Psalm 68,16; 114,4. Sirionul. Numele sirian al muntelui Hermon, cel mai înalt munte din lanţului Anti-Libanului, înălţându-se la 2815 m deasupra nivelului mării (vezi la Deuteronom 3,9). Bivoli. [Unicorn, KJV]. Mai de grabă, "boi sălbatici" (vezi la Psalm 22,21).

Face să ţâşnească. [Împarte, KJV]. Literal, "taie", "a tăia în". Versetul descrie zigzagul de foc al fulgerului.

Pustia Cades. Înainte de descoperirea textelor ugaritice, se credea că vijelia era zugrăvită ca traversând pe deasupra întregii Palestine, de la Liban în nord până la Cades la hotarul sudic, la aproape 70,4 km sud-vest de Beer-Şeba (vezi Numeri 20,16). Cades a fost identificat cu Cades-Barnea, locul de unde evreii au trimis iscoadele în Canaan (Numeri 13,17-20) şi de unde poporul a trebuit să se întoarcă în pustie din cauza murmurării lor (Numeri 14). Totuşi, ugaritica (vezi p. 618) a arătat că termenul "pustia Cades" era un nume pentru Pustiul sirian (vezi la v. 3).

Cerboaica să nască. Evident din cauza fricii produse de furtună. Anumiţi poeţi arabi, precum Plutarh şi Pliniu, au raportat acest fenomen.

Traducerea RSV "stejar" în loc de "cerboaice" oferă un paralelism mai bun. Dar e discutabilă dacă ebr. 'ayyaloth ("cerboaice" KJV) poate fi considerat potrivit ca plural pentr 'ayil, "stejar". Pluralul normal al lui 'ayil este 'elim (vezi Isaia 1,29).

Despoaie. [Descoperă, KJV]. Ebr. chaśaph, "a despuia", "a dezgoli"

Locaşul Lui. [Templul Lui, KJV]. Probabil aici nu e vorba de tabernacol, ci de lumea naturii.

Totul. [Oricine, KJV]. Sau "totul". Toate - tunetul, fulgerul, prăbuşirea copacilor, zguduirea pustiei, frunzele smulse din pomi - vestesc puterea şi slava lui Dumnezeu. "Pământul, cu miile lui de glasuri, preamăreşte pe Dumnezeu" (Coleridge). Compară cu Psalm 19,2. E bine să stăm înfioraţi în prezenţa fenomenelor violente ale naturii şi apoi să ne înălţăm inimile în laudă către Dumnezeul maiestăţii şi puterii. Corul universal de laudă ne aduce aminte de continua adorare a serafimilor din viziunea lui Isaia (vezi Isaia 6,2.3). Prin descrierea culminantă a acestui verset, furtuna se domoleşte, iar psalmistul alege să mediteze liniştit şi să proclame suveranitatea lui Dumnezeu şi minunatul Lui dar de pace.

Potopul. Unii văd aici o referire la potopul lui Noe, dar pare mai natural să se continue descrierea furtunii şi să se vadă în potop un tablou al ploii puternice care însoţeşte furtuna şi rezultatele acesteia.

Împărăţeşte în veci. [Împărat pe vecie, KJV]. Aşa cum Dumnezeu era în furtuna acum trecută, aşa va stăpâni El pe vecie ca Suveran absolut. Acest final de declaraţie aduce calm şi încredere după zguduirea şi îngrijorarea produse de furtună.

Tărie. Dumnezeu, a cărui putere se vede atât de pregnant în furtună, e pe deplin capabil să vină în ajutorul poporul Lui (vezi Isaia 40,29-31).

Pace. Darul cel mai bun pe care Cerul îl poate revărsa asupra celor muritori (vezi Psalm 85,8.10; Ioan 14,27; Filipeni 4,7; 1 Tesaloniceni 5,23). Nu există în nici o limbă un alt cuvânt mai preţios. Churchill spunea: "Afară, pot să bată furtunile războiului şi ţările să fie biciuite de furia vânturilor lui, dar în inima noastră... e pace". În felul acesta simfonia Psalmului 29, care a ajuns la un crescendo asurzitor, se termină cu cel mai delicat pianissimo (Soncino, despre Psalmi). "Pace vouă!" (Ioan 20,21.26), spunea Domnul păcii.

1.2 6T 366 2 �

CT 245; 4T 555; 6T 363

9 �

Ed 308; MB 70; 9T 30