1 Mă bucur când mi se zice „Haidem la Casa Domnului!”

INTRODUCERE - Psalmul 122 este încă un psalm de peregrinaj (vezi introducere la Psalm 120). Este expresia bucuriei pentru privilegiul de a merge la Ierusalim pentru a participa la serviciul de închinare.

1. Mă bucur. Psalmistul se bucura de prilejul de a se alătura altora în călătorie în vederea serviciului de închinare de la Ierusalim. În ambianţa celor care sunt de-un neam există bucurie în închinare.


2 Picioarele mi se opresc în porțile tale, Ierusalime!

Picioarele mi se opresc. Sau, "picioarele noastre stăteau", ca şi cum s-ar fi vorbit retrospectiv. Psalmistul fusese fără îndoială binecuvântat prin vizitele lui anterioare la cetatea sfântă şi, în lumina acestora, el anticipa cu bucurie sfântă un alt prilej de a se închina acolo.


3 Ierusalime, tu ești zidit ca o cetate făcută dintr-o bucată!

Dintr-o bucată [Compactă, KJV]. Ebr. chabar, "a fi unit", "a fi legat cu". Substantivul ebraic corespunzător, chaber, înseamnă "tovarăş" sau "semen". Unii văd în aceasta o aluzie la adunarea poporului lui Dumnezeu pentru comuniune spirituală. Ideea comuniunii e mai precis exprimată în LXX, care poate fi tradusă aici: "Ierusalimul este zidit ca o cetate a cărei comuniune [gr. metoche] este laolaltă."


4 Acolo se suie semințiile, semințiile Domnului, după legea lui Israel, ca să laude Numele Domnului.

Legea. [Mărturia, KJV]. În sensul unei instituţii rânduite de Dumnezeu (vezi Deuteronom 16,16; cf. Psalm 81,3-5; vezi la Psalm 19,7). Expresia sună literal: "o mărturie pentru Israel, spre a aduce mulţumiri numelui lui Yahweh."


5 Căci acolo sunt scaunele de domnie pentru judecată, scaunele de domnie ale casei lui David.

Scaunele de domnie pentru judecată. Ierusalimul, ca sediu al conducerii, era centrul justiţiei pentru întreaga naţiune. Dacă regii lui Israel ar fi condus aşa cum intenţionase Dumnezeu, conducerea lor ar fi promovat şi ar fi păstrat mila, dreptatea, pacea, bucuria şi iubirea. Acestea sunt însuşirile care vin de la tronul lui Dumnezeu.


6 Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc să se bucure de odihnă.

Ierusalimului. Însuşi numele dădea de înţeles că cetatea trebuia să fie un loc al păcii.


7 Pacea să fie între zidurile tale, și liniștea, în casele tale domnești!

Pacea. Compară cu 1 Samuel 25,6; Luca 10,5; Ioan 20,19.


8 Din pricina fraților și prietenilor mei, doresc pacea în sânul tău.

Din pricina fraţilor... mei. Era în avantajul clar al întregului Israel ca în Ierusalim să fie pace. Versetele 8 şi 9 expun două mari pricini de care ar trebuit să fie însufleţit orice creştin: (1) iubirea de fraţi; (2) iubirea de biserică. Aceia care Îi iubesc pe Dumnezeu vor iubi pe fraţii din care este alcătuită biserica lui Dumnezeu. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-6PP 538

2�

DA 76, 448; PP 412

7�

DA 76; PP 539


9 Din pricina Casei Domnului Dumnezeului nostru, fac urări pentru fericirea ta.