INTRODUCERE - Psalmul acesta este cel dintâi din psalmii dedicaţi naturii (vezi Psalmi 19, 29, 104 etc.) şi este o revelare a maiestăţii lui Dumnezeu în natură şi în viaţa omului. Această "cuvântare a nopţii înstelate", aşa cum a fost denumit poemul, e o mărturie a faptului că poetul evreu nu privea natura ca un scop în sine, ci totdeauna privea dincolo de natură, spre Dumnezeul ei. Psalmul a fost numit şi un psalm de laudă a demnităţii omului. În el poetul stă sub baldachinul cerului iluminat de lună şi împânzit cu stele, înmărmurit prin contemplarea capodoperei lui Dumnezeu în natură. În prezenţa tuturor acestor vastităţi, înţelege dintr-odată lipsa de valoare a bietului om. Totuşi, abia nutrit sentimentul acesta că este absorbit de gândul adevăratei demnităţi a omului, care este reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, având o natură puţin mai prejos decât cea divină, cu toate lucrurile puse sub picioarele lui. Nu e de mirare că psalmistul, impresionat în felul acesta de poziţia plină de demnitate pe care omul o deţine în univers, proslăveşte maiestatea Creatorului său. Psalmul 8 etalează o formă literară încântătoare, care a fost numită "structură-plic", în care ideea introductivă este repetată sau concluzionată la finele poemului (v. 1.9; cf. Psalm 103 şi 104), versetele intermediare urmând să fie interpretate în lumina acestei idei.

Cu toate că nu se cunosc circumstanţele compunerii, nu e greu de închipuit că David a scris această poezie aleasă în cursul uneia din nopţile vieţii lui de început, când păstor fiind, singur cu oile lui, privea cerul înstelat şi simţea demnitate înrudirii cu Făcătorul său. Sau poate l-a compus cândva mai târziu, reamintindu-şi încântarea provocate de astfel de experienţe timpurii.

Cu privire la preambul, vezi p. 616, 629.

1. Doamne. Ebr. Yahweh, nume dumnezeiesc. 'Elohim (Dumnezeu) şi Adonai (Domn) sunt titluri, nu nume (vezi vol I, p. 171, 172).

Dumnezeul. [Domnul, KJV]. Ebr. Adonai, "stăpân", "cârmuitor" (vezi vol I, p. 173). Combinaţia celor două forme Îl desemnează pe Yahweh ca Stăpân îndreptăţit al creaturilor Sale.

Numele. Vezi Psalm 7,17. Prima parte a acestui psalm e repetată ca v. 9 la sfârşitul psalmului.

Tot pământul. Psalmistul se adresează lui Dumnezeu nu ca o divinitate naţională, ci ca Domn al universului. Vorbind în numele poporului, asociind-se cu fraţii săi, el zice "al nostru" şi nu "al meu" (vezi Matei 6,9). Individul se cufundă în contemplarea maiestăţii lui Dumnezeu din ceruri.

Se înalţă. [Care a pus, KJV]. Ebr. tanah, al cărui înţeles exact este nesigur. Unii au sugerat sensul "a povesti". Traducerea RSV "cântat" nu poate fi obţinută din ebraică aşa cum se prezintă. LXX traduce: "a fost înălţată". Ideea pare să fie că slava Lui e preamărită de fiinţele cereşti. Atunci de ce să nu cânte muritorii slava lui Dumnezeu când contemplă măreţia lucrurilor create de El?

Copiilor. De la ebr. 'olel, "copil", referindu-se aici la un băiat, la un copil sau la unul ca un copil. A celor ce sug la ţâţă. De la ebr. yoneq, "copil care suge" sau "cineva ca un prunc neînţărcat".

Ai scos o întăritură. [ai rânduit tărie, KJV]. Dumnezeu a folosit ca unelte ale puterii Sale pe aceia care altminteri sunt tot atât de slabi ca nişte copilaşi sau prunci. Prin ei, El Şi-a arătat puterea ca să astupe gura "vrăjmaşului şi omului cu dor de răzbunare".

Să astupi. [Să astâmperi, KJV]. Ebr. shabath, "a odihni", de la care derivă cuvântul "sabat". Forma folosită aici înseamnă "a face să se odihnească", "a înceta", "a se lăsa de ceva". Vrăjmaşul e pus să se lase de planurile sale.

Isus a citat pasajul acesta (Matei 21,16) pentru a justifica osanalele copiilor din templu în faţă obiecţiunile cărturarilor şi fariseilor. Unii traducători văd în acest verset cheia întregului psalm. După părerea lor, înţelesul este că bietul si neînsemnatul om este copilul creaţiunii şi, cu toate acestea, Dumnezeu i-a dat putere să cârmuiască lumea în care el este o parte atât de neînsemnată. În felul acesta i s-a oferit o demnitate şi o onoare mult mai mare decât restului creaţiunii pe care El o guvernează.

Luna şi stelele. Psalmul acesta este produsul contemplării de către psalmist a cerului nopţii. Luna şi stelele strălucesc. Soarele nu este amintit. Probabil că contemplarea cerului luminat de stelele nopţii produce în inima omului o înfiorare şi uimire mai mari decât contemplarea cerurilor luminate de soare, când priveliştile şi sunetele pământului distrag atenţia de la contemplarea unică.

Ce este omul? "Omul" vine din ebr. 'enosh, care denumeşte omul în fragilitatea şi slăbiciunea lui. Când omul stă faţă în faţă cu vastitatea, misterul şi gloria cerurilor, aşa cum se văd noaptea, şi începe să cugete la nemărginirea spaţiului şi numărul infinit de corpuri cereşti, probabil simtă că e un punct minuscul şi neînsemnat în univers. Dacă aceasta este reacţia muritorilor de rând neînvăţaţi, cu cât trebuie să fie mai adevărată pentru acela care priveşte cerurile cu ajutorul telescopului modern, în lumina cunoştinţelor tot mai multe ale astronomiei moderne!

Fiul omului. Ebr. ben-'adam, probabil accentuând natura pământească a omului ca fiind făcut din pământ (vezi la Genesa 1,26; 2,7).

Să-l bagi în seamă. [Să-l cercetezi, KJV]. Ebr. paqad, un cuvânt care descrie nu numai actul vizitării, dar şi ceea ce săvârşeşte vizitatorul prin această vizită. Prin urmare, cuvântul arată aici purtarea de grijă al lui Dumnezeu pentru fiinţa omenească, îndurarea şi atenţia arătate faţă de om (vezi Genesa 21,1). Pentru ce Dumnezeul cel veşnic, care are un univers de lumi care Îi solicită atenţia, "să bage în seamă" pe omul pieritor? Pentru ce să onoreze El pe om, făcându-l vicerege al pământului? Numai înţelegând valoarea unui suflet omenesc creat după chipul lui Dumnezeu poate cineva să răspundă la aceste întrebări. Înţelegerea aceasta vine numai în urma aprecierii morţii Mântuitorului pe cruce. "Valoarea omului e cunoscută numai mergând la Golgota. În taina crucii lui Hristos putem avea o apreciere a omului." (2 T 643, 635).

Oricât de importantă ar fi descoperirea lui Dumnezeu în natura din jur, descoperirea lui Dumnezeu în viaţa omenească este mai însemnată. Mărimea şi întinderea nu sunt criterii în ce priveşte valoarea. S-a zis că ochiul şi creierul care văd cerurile fizice sunt mai minunate decât cerurile care sunt văzute prin cel mai puternic telescop.

Decât Dumnezeu. [Decât îngerii, KJV]. Ebr. me'elohim, literal, "decât Dumnezeu". Targumii, LXX, Siriaca şi citatul versetului acestuia în Evrei 2,7 zic "îngeri" în loc de "Dumnezeu". Totuşi, versiunile greceşti Aquila, Symmachus şi Therdotion, ca şi Vulgata, reţin traducerea "Dumnezeu". Sa presupus că 'Elohim s-ar putea aplica la oameni sau la îngeri (vezi Exod 21,6; Psalm 82,1; vol. I,

p. 171) . Gesenius redă textul astfel: "Ai făcut ca el să dorească doar puţin din Dumnezeu" adică, "l-ai făcut numai cu puţin mai prejos decât Dumnezeu" (vezi Genesa 1,26). Fie că citim "decât îngerii" (GC 511) fie "decât Dumnezeu", omul este arătat ca fiind pe o treaptă mult mai înaltă decât regnul animal datorită înrudirii lui cu Dumnezeu. Totuşi, în cel mai bun caz, omul pieritor e mult inferior faţă de Dumnezeul cel infinit. Vezi mai mult la Evrei 2,7.

Cu slavă şi cu cinste. Ca împărat şi cârmuitor al pământului, omul se împărtăşeşte de atributele lui Dumnezeu (vezi Psalm 29,1; 104,1; 145,5), care este Împăratul universului.

Stăpânire. Vezi Genesa 1,26.28. Omul este un împărat pământesc, cu teritoriu şi supuşi. Stăpânirea aceasta, dată lui la creaţiune, n-a fost niciodată pierdută în totalitate. Totuşi, Satana a preluat temporar stăpânirea şi o va preda numai când va fi constrâns să facă lucrul acesta, la sfârşitul timpului (vezi Apocalipsa 11,15; cf. Daniel 7,13.14.18.22.27).

Toate. Acestea sunt explicate în v. 7 şi 8 (vezi Genesa 1). Pavel extinde sensul: "toate lucrurile", astfel încât să arate că, prin biruinţa lui Isus Hristos, omul va recâştiga stăpânirea pe care a pierdut-o (Evrei 2,6-18). Prin Hristos omul e capabil să fie stăpân peste sine, peste rangurile inferioare ale creaţiunii şi peste semenii săi, în supunere reciprocă faţă de stăpânirea lui Hristos.

Oile şi boii. Turmele şi cirezile care servesc ca animale de povară şi de fermă (Genesa 1,26).

Fiarele câmpului. Animale care umblă libertate; multe din animalele domestice de azi au fost cândva sălbatice. Supunerea şi domesticirea lor prin puterea omului sunt o dovadă semnificativă că Dumnezeu i-a pus toate "sub picioarele lui".

Păsările. Vezi Genesa 1,26; 9,2.

Peştii. Vezi Genesa 1,26; 9,2.

Cărările mărilor. Un studiu al oceanografiei descoperă contururi ale fundului oceanului care sunt magistrale pentru făpturile mării pe care să le parcurgă.

Cât de minunat! Se repetă afirmaţia din v. 1. Contemplarea maiestăţii lui Dumnezeu şi a demnităţii omului ca reprezentat al Lui conduce la adorare. Versetele 1 şi 9 alcătuiesc împreună cele două părţi ale unei structuri poetice care a fost numită "plic", deoarece încorporează ideea intermediară. Versetele 2-8 ilustrează sentimentele exprimate în v. 1 şi 9.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 3 �

�

ML 39; 2T 580

3.4 �

3T 377

5 �

GC 511; 3 T 50, 568; 4 T 416

5.6 �

PP 50

6 �

CS 17

6-8 �

PP 45

9�

3T 377