1 Pe malurile râurilor Babilonului ședeam jos și plângeam, când ne aduceam aminte de Sion.

INTRODUCERE - Psalmul 137 a fost pe drept cuvânt denumit Cântarea captivului. El îi descrie pe israeliţi în ţara exilului. Imnurile lor de laudă au încetat, în timp ce biruitorii lor îi necăjesc, cerându-le să-şi acordeze harfele şi să cânte din cântările Sionului. Inimile israeliţilor sunt triste. Nota de jale a acestui psalm nu întârzie niciodată să atragă compasiunea cititorului pentru captivii necăjiţi şi descurajaţi.

1. Râurilor Babilonului. Babilonul a fost cunoscut ca "ţara multor ape"(Ieremia 51,13). Cursul cel mai important de ape a fost Eufratul, care are mulţi afluenţi. Captivii se duceau pe malurile acestor râuri.

Plângeam. Amintirea Cetăţii sfinte şi îndeosebi a Templului lor, acum în ruine, le întristau atât de mult inima încât le era imposibil să nu verse lacrimi. Pentru ei nu era altă ţară ca ţara Canaan. Era o ţară cât se poate de bună (Deuteronom 8,7-9). Ea deţinea multe amintiri scumpe lor.


2 În sălciile din ținutul acela ne atârnaserăm harpele.

Ne atârnaserăm arfele. Cântatul din arfe (vezi p. 34) fusese plăcut şi încântător pentru ei, dar acum, când erau pradă nenorocirii, arfele lor erau mute.


3 Căci acolo, biruitorii noștri ne cereau cântări, și asupritorii noștri ne cereau bucurie, zicând: „Cântați-ne câteva din cântările Sionului!” –

Ne cereau cântări. Pentru o reprezentare picturală asiriană a acestui verset, vezi fig. 9, p.35, alături de comentariile de acolo. Cântările Sionului. Stăpânii lor îi ridiculizau şi le cereau să cânte una din cântările lor sacre.


4 Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?
5 Dacă te voi uita, Ierusalime, să-și uite dreapta mea destoinicia ei!

Dacă te voi uita. Dacă ar fi acceptat să cânte o cântare a Templului în aceste condiţii, israelitului i s-ar fi părut că e necredincios faţă de preaiubita lui cetate pe care o adora cu toată inima. Mai curând ar fi uitat averea lui cea mai de preţ decât să uite Sionul, mândria şi slava lui Israel.


6 Să mi se lipească limba de cerul gurii, dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!

Să mi se lipească limba. Adică să piardă capacitatea de a vorbi.


7 Adu-Ți aminte, Doamne, de copiii Edomului, care, în ziua nenorocirii Ierusalimului, ziceau: „Radeți-l, radeți-l din temelii!”

Copiii Edomului. Edomul nu se manifestase ca un frate faţă de Israel în mai multe ocazii. În ciuda înrudirii lor cu descendenţii lui Iacov, edomiţii i-au ajutat pe babiloniei împotriva israeliţilor (Odadia 10-14). Edomul este deseori denunţat de profeţi pentru nemilosul lui tratament faţă de o naţiune-soră (Ieremia 49,7; Plângeri 4,21; Ezechiel 25,12-14; Ioel 3,19; Amos 1,11).


8 Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii, ferice de cine-ți va întoarce la fel răul pe care ni l-ai făcut!
9 Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi și-i va zdrobi de stâncă!

De stâncă. Uciderea pruncilor nevinovaţi, deşi ceva obişnuit în războaiele din vechime, era una din cele mai crude şi mai respingătoare dintre toate practicile (vezi 2 Regi 8,12; Isaia 13,16; Osea 10,4). Având în vedere faptul că un tratament atât de aspru fusese aplicat de către babilonieni (vezi Isaia 51,24), psalmistul enunţă pur şi simplu o lege a vieţii - "aşa cum ai făcut, aşa ţi se va face" (Obadia 15; cf. Matei 7,2).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 2�

DA 28