INTRODUCERE - Psalmul 129 este o cântare care celebrează o eliberare naţională. Psalmistul vorbeşte despre necazurile prin care a trecut Israel ca naţiune şi cum a intervenit Domnul în favoarea lor şi a adus încurcătură în rândurile duşmanilor lor. E o cântare rurală şi are multe aluzii la lucrările agricole. Istoria exactă care a pricinuit acest psalm e o chestiune de presupunere. Psalmistul nu e atât de preocupat de istorie, cât de învăţătura care trebuie luată din ea.
Cu privire la preambul, vezi introducere la Psalm 120; vezi de asemenea p. 625, 627.
1. Destul [De multe ori, KJV]. Sau, "în măsură mare", adică "deseori".
Din tinereţe. Vezi Ieremia 2,2; Osea 2,3.15; 11,1. Israel îşi petrecuse "tinereţea" într-o robie
aspră în Egipt şi acum priveşte înapoi cum Domnul i-a eliberat din acea ţară întunecată.
Nu m-au biruit. Acela care-şi pune încrederea în Domnul, deşi adesea e în necaz, n-are de ce să fie biruit vreodată (vezi 2 Corinteni 4,8-10). În Hristos el este totdeauna biruitor.
Au arat pe spinarea mea. Imaginea spatelui israeliţilor care este plină de răni din cauza tratamentului crud al opresorilor lor. Loviturile biciului avusese acelaşi efect asupra cărnii pe care îl are plugul când răstoarnă brazda în ogor.
Ca iarba. Vântul sau poate din întâmplare vreo pasăre duce o sămânţă, care cade pe acoperişul drept a unei case orientale. Aceasta răsare foarte repede, dar neavând pământ suficient, se usucă repede şi deci nu dă rod (Matei 13,5). La fel este cu cei care uneltesc împotriva lui Israel. Planurile lor par la început să aibă succes, dar în final nu duc la nici un rezultat.
Nu-şi umple. Nu vor fi snopi şi prin urmare nici boabe.
Peste voi. Compară Rut 2,4. Nimic nu se putea compara cu acest fel de salutare legată de vrăjmaşii Sionului.