1 Răspunde-mi, când strig, Dumnezeul neprihănirii mele: scoate-mă la loc larg, când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea!

INTRODUCERE -Psalmul 4 a fost numit "rugăciune de seară" şi considerat continuarea psalmului 3. Seara, psalmistul priveşte înapoi spre necazurilor zilei şi e mulţumit. Un simţământ de pace şi linişte dulce pune stăpânire pe el, deoarece îşi dă seama că, aşa cum Dumnezeu fusese sprijinul lui în ceasurile de necaz, îl va ocroti şi în cursul nopţii. S-a sugerat că psalmul 5 ar trebui de asemenea citit odată cu psalmul 4, pentru că psalmul 4 este o rugăciune potrivită pentru rugăciunea de seară şi că psalmul 5 este o cerere potrivită pentru închinarea de dimineaţă. Acelaşi ton pare să străbată ambii psalmi. Cu privire la preambul, vezi p. 616, 629.

1. Răspunde-mi. [Ascultă-mă, KJV]. Literal, "răspunde-mi", subînţelegând un răspuns aşteptat şi favorabil. Dumnezeul neprihănirii mele. [Dreptăţii mele, KJV]. Expresia aceasta nu se găseşte în altă parte în Vechiul Testament.

Scoate-mă la loc larg. Literal, "în strâmtoare Tu ai făcut loc larg pentru mine". Aproape fiecare cuvânt al acestui verset se termină cu vocala i, posibil ca şi cum ar exprima un strigăt prelungit.


2 Fiii oamenilor, până când va fi batjocorită slava mea? Până când veți iubi deșertăciunea și veți umbla după minciuni? (Oprire)

Fiii oamenilor. Ebr. bene 'ish. Expresia mai frecvent tradusă astfel este bene 'adam, care indică omenirea, în general. Prin contrast s-ar putea ca bene 'ish să se refere la persoane distincte. David lasă deoparte rugăciunea sa către Dumnezeu pentru a se adresa persecutorilor săi, ca şi cum ar fi prezenţi.

Batjocorită slava mea. Dacă aceasta se referă la răzvrătirea de pe timpul lui Absalom (vezi introducerile la Psalmi 3, 4), aluzia ar fi evidentă la faptul că lui David îi fusese furată demnitatea regească şi fusese adus într-o stare mizerie cruntă şi lipsă acută.

Minciuni. Ebr. kazab, "minciună". Rebelii aleseseră un drum care trebuia curând să se dovedească a fi doar o minciună; ea trebuia să se transforme într-un eşec total. Făgăduinţele că fericirea durabilă poate fi atinsă prin plăceri materiale şi prin ambiţie lumească trebuie să se dovedească false; ele sunt doar minciuni.

Oprire. [Selah, KJV]. vezi p. 629.


3 Să știți că Domnul Și-a ales un om pe care-l iubește: Domnul aude când strig către El.

Să ştiţi. Întrucât Iehova îl pusese deoparte pe psalmist pentru o lucrare specială, eforturile vrăjmaşilor lui de a nimici planul acesta este zădărnicit.

Care-l iubeşte. [Evlavios, KJV]. Ebr. chasid, cineva care-şi arată iubirea faţă de Dumnezeu prin felul său evlavios de purtare (vezi Nota suplimentară la Psalm 36).

Domnul aude. Întrucât este evlavios şi prin urmare îşi îndeplineşte cu credincioşie slujba la care a fost chemat de Dumnezeu, el e sigur că Dumnezeu îl va asculta şi-l va scăpa. Iată un adevărat motiv de încredere: dacă creştinul îndeplineşte cu credincioşie planul pe care Dumnezeu îl are pentru el, se poate aştepta ca Dumnezeu să-l susţină până va aduce la îndeplinire lucrarea pe care Cerul a rânduit-o ca el să o facă.


4 Cutremurați-vă, și nu păcătuiți! Spuneți lucrul acesta în inimile voastre când stați în pat: apoi tăceți. (Oprire)

Cutremuraţi-vă. Ebr. ragaz, literal, "tremuraţi", "tulburaţi-vă". Vrăjmaşii (v. 2) sunt sfătuiţi să tremure atunci când se gândesc la urmările purtării lor răzvrătite şi deci să se oprească.

Nu păcătuiţi. Nu continuaţi să păcătuiţi prin urmărirea în continuare a planurilor voastre nelegiuite.

Spuneţi lucrurile acestea în inimile voastre. Literal, "vorbiţi cu inima voastră". Astăzi am putea spune: "judecaţi bine problema"; sau "apelaţi la ce aveţi mai bun în voi, la sentimentele voastre generoase decât să vă sprijiniţi pe mintea voastră, pe voinţa voastră sau pe pasiunile voastre".

Tăceţi. [Fiţi liniştiţi, KJV]. "Numai în apa stătătoare se depune mâlul şi numai în nopţile liniştite cade roua. Noaptea, când ochiul e închis pentru lumea înconjurătoare, să fie deschis pentru cercetare de sine" (F.B. Meyer). În liniştea nopţii, când omul e singur şi numai ochiul lui Dumnezeu priveşte asupra lui, el e liber să cerceteze planurile sale în lumina aprobării lui Dumnezeu şi să ajungă la concluzii temeinice. Aceasta este soluţia pentru neliniştea sufletească şi intelectuală şi reţeta pentru păcătoşi (vezi Iov 33,14-17).

Oprire. [Selah, KJV]. vezi p. 629.


5 Aduceți jertfe neprihănite și încredeți-vă în Domnul.

Jertfe neprihănite. [Jertfele dreptăţii, KJV]. Jertfele insuflate de motive drepte şi dintr-o inimă sinceră (vezi Deuteronom 33,19; Psalm 51,19) în opoziţie cu jertfele deşarte (vezi Isaia 1,13; Ieremia 6,20; Mica 6,7.8).


6 Mulți zic: „Cine ne va arăta fericirea?” Eu însă zic: „Fă să răsară peste noi lumina feței Tale, Doamne!”

Mulţi zic. Întrebarea generală printre oameni este: "Cine ne va arăta ce e bine? Unde poate fi găsită adevărata fericire? Ce este adevărata fericire?" Acestea sunt întrebările batjocoritoare ale materialismului fără Dumnezeu (vezi Psalm 16,11).

Fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale, Doamne. Compară cu binecuvântarea aaronice (Numeri 6,26). În opoziţie cu planurile vrăjmaşilor săi, psalmistul doreşte numai bunăvoinţa lui Dumnezeu - acesta este binele suprem. Adevăratul copil al lui Dumnezeu găseşte mulţumire durabilă nu în cele materiale şi în plăcerile senzuale ale lumii, ci doar ştiind că are aprobarea cerului atunci când se bucură de comuniunea cu Dumnezeu.


7 Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decât au ei când li se înmulțește rodul grâului și al vinului.

Bucurie în inima mea. Nu aşa-numita fericire a lucrurilor şi bunurilor lumeşti, ci fericirea arătată în v. 6, fericirea de a se bucura de zâmbetul lui Dumnezeu. Bucuria aceasta este mai mare decât bucuria agricultorilor care se bucură de belşugul recoltei. La evrei ca şi la cei mai mulţi oameni, timpul adunării recoltei era prilej de bucurie deosebită.

Grâului. Ebr. dagan, "cereale în general". Dagan nu trebuie să fie confundat cu porumbul. Produsele cerealiere principale ale Palestinei erau: grâul, orzul, secara şi meiul. Expresia "grâul şi vinul" pare să fi fost folosită uneori, în general, pentru rodul ogoarelor şi livezilor.

Vinului. Ebr. tirosh, literal, "vin nou", aşa cum e tradus cuvântul în Isaia 65,8 [KJV; zeamă, trd. Cornilescu).


8 Eu mă culc și adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai liniște deplină în locuința mea.

Şi. Literal, "împreună" sau "în acelaşi timp". Întrucât sufletul psalmistului împăcat, el poate să se culce şi să adoarmă liniştit. Încrederea în Dumnezeu dă siguranţa unui somn liniştit. Ambele merg mână în mână. Condiţia aceasta este corespondentul experienţei descrise în Psalm 3,5, în care psalmistul cugeta dimineaţa că Dumnezeu îi îngăduise să doarmă, cu toate că îl înconjurau vrăjmaşi înspăimântători. Acum, seara, merge un pas mai departe şi se culcă liniştit, conştient fiind că deşi este încă înconjurat de vrăjmaşii săi, Dumnezeu îi va dărui un somn liniştit şi odihnitor (vezi Proverbe 3,24).

Îmi dai linişte deplină în locuinţa mea. Psalmistul exprimă ideea că îşi dă seama că doar lui Dumnezeu Îi datorează siguranţa din cursul nopţii. Ce încredere! Să ştii că vei fi bine păzit şi să recunoşti faptul că datorezi liniştea şi siguranţa ta doar Dumnezeului tău! Creştinul care se împărtăşeşte de încrederea psalmistului nu are de ce să se teamă nici în timpul somnului nopţii, nici în timpul datoriilor zilei. Ideea din v. 8 este ideea fundamentală a Psalmului 121.

Există o sugestie că făcând parte din închinarea publică, psalmul acesta poate era cântat în templu astfel: v. 1-4 în timpul pregătirii jertfei, v. 5.6 în timpul aducerii jertfei, v. 7.8 după aducerea jertfei, ca o asigurare de primire.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 4 �

MYP 122; 7T 251.