Pildele lui Solomon. [Proverbele lui Solomon, KJV]. Cu privire la sensul cuvântului "proverbe" vezi introducere, p. 945. Aceste proverbe sau aforisme sunt date în paralelismul măsurat, caracteristic poeziei ebraice. Solomon era excelent calificat pentru sarcina de a scrie aceste zicători. El era înzestrat cu o măsură de înţelepciune care constituia minunea întregii lumi (1 Regi 3,12; 10,23-25). Era un observator atent al lucrurilor create de Dumnezeu, iar raporturile lui cu oamenii din toate naţiunile mărea acest depozit de cunoştinţe şi pricepere (vezi 1 Regi 4,29-34; 10,1-3).
Înţelepciunii. ebr. chokmah, un cuvânt care apare de 141 de ori în Biblie şi care e tradus aproape fără excepţie "înţelepciune". Chokmah cuprinde o serie de idei: (1) iscusinţă tehnică (Exod 28,3; 35,26; 1 Regi 7,14); (2) iscusinţă, agerime de minte (1 Regi 2,6; 3,28; Iov 39,17; Isaia 10,13; 29,14); (3) înţelepciunea omenească, practică (1 Regi 4,30; Isaia 47,10); (4) înţelepciunea evlavioasă (Deuteronom 4,6; Psalm 37,30; 90,12;Proverbe 10,31; Isaia 33,6; Ieremia 8,9); (5) înţelepciunea ca atribut al lui Dumnezeu (Psalm 104,24; Proverbe 3,19; Ieremia 10,12; 51,15); (6) înţelepciunea divină personificată (Proverbe 8,1-36; 9,1-6); (7) înţelepciunea omenească ideală (Psalm 111,10; Proverbe 1,2; etc.).
"Înţelepciunea" se deosebeşte de "cunoştinţă" " (ebr. da'ath, v. 7) prin aceea că "înţelepciunea" are de-a face cu caracterul şi purtarea, în timp ce "cunoştinţa" este în primul rând iluminare intelectuală. Cunoştinţa poate fi doar o adunare de date fără legătură între ele şi neorganizate, fără capacitatea de a aplica aceste date la viaţa practică. Înţelepciunea este facultatea de a fi în stare să foloseşti în mod practic cunoştinţele. Un pas intermediar poate fi conceput prin termenul "pricepere" " (ebr. binah, v. 2). Priceperea implică abilitatea de a evalua şi organiza cunoştinţele, un cadru esenţial pentru înţelepciune.
Înţelepciunea atât de mult înălţată în cartea Proverbelor este o agerime practică, aşa cum se descoperă pe sine în caracterul moral şi religios ideal. Diferitele aspecte ale înţelepciunii descriu caracteristicele cuiva care a atins standardele lui Dumnezeu. Înţelepciunea descrisă de Solomon este cuprinzătoare prin aceea că pătrunde în toate fazele vieţii practice. Ea nu desparte evlavia de îndatoririle obişnuite ale vieţii. În experienţa cuiva care are adevărata înţelepciune, fiecare gând şi fiecare faptă au relaţie cu cerinţele lui Dumnezeu.
În loc de "înţelepciunea" ideală, NT vorbeşte despre "neprihănire" (Mat 6,33), "sfinţenie" (2 Corinteni 7,1; Evrei 12,10), "iubire" (1 Corinteni 13), dar înţelege prin acestea o caracteristică asemănătoare. Accentul în toate aceste concepţii este pus pe caracterului şi nu pe ritualismului sau chiar pe dogmă din moment ce el are legături cu creştinismul teoretic.
Cunoştinţa şi priceperea sunt temelia înţelepciunii. Exercitarea înţelepciunii este o funcţie a minţii inteligente. Adevărata cunoştinţă nu e garanţia a unei acţiuni bune, dar o acţiune bimî este însoţită de o cunoştinţă despre ceea ce este bine şi depinde de ea. Legătura dintre cele două concepţii este pregnant arătată în următoarea afirmaţie: "Adevărurile cuvântului lui Dumnezeu sunt declaraţiile Celui Prea Înalt. Acela care face din aceste adevăruri o parte a vieţii sale devine în orice privinţă o făptură nouă. Nu i se dau puteri mintale noi, dar e înlăturat întunericul care prin ignoranţă şi păcat îi umbrise priceperea. Cuvintele: ‚Şi vă voi da o inimă nouă' înseamnă "vă voi da o minte nouă". O schimbare a inimii e totdeauna însoţită de o convingere clară cu privire la datoria creştină şi de o înţelegere a adevărului. Acela care dă Scripturilor o atenţie deosebită,însoţită de rugăciune, va dobândi o înţelegere clară şi o judecată sănătoasă, ca şi când prin întoarcerea la Dumnezeu ar fi atins o treaptă mai înaltă de inteligenţă" (E.G. White, RH 18 dec. 1913).
Învăţăturii. Ebr. musar, din rădăcina yasar, "a mustra", "a disciplina", "a corecta" sau uneori, "a pedepsi". Musar poate să însemne însemna totodată rezultatul învăţăturii şi, deci, să fie echivalent cu înţelepciunea.
Creşterea în înţelepciune este rezultatul învăţăturii, dar numai învăţătura aceea care îşi are ca obârşie descoperirea divină. Biblia este adevărata temelie a unei astfel de învăţături
Bun simţ. [Înţelepciune, KJV]. Ebr. śekel, un cuvânt care este deosebit de acela care e tradus "înţelepciune" din v. 2. Śekel înseamnă "chibzuinţă", "pătrundere", "bun simţ". Totuşi,
cuvântul este sinonim cu înţelepciunea. Poezia ebraică în mod caracteristic multiplică sinonimele. Acestea trebuie să fie înţelese ca expresii paralele şi nu ca idei distincte una de alta. Efectul unei atari multiplicări de expresii este de a socate în evidenţă bogăţia de conţinut a subiectului în studiu şi de a-i da subiectului paleta completă a aspectelor lui.
Să dea. Versetele 4-6 arată pentru cui îi e adresată cartea: celui simplu, celui tânăr şi celui înţelept.
Agerime de minte. Ebr. 'ormah, "agerime", "prevedere". Cuvântul poate fi folosit fie într-un sens rău, ca în Exod 21,14 (tradus "viclenie") sau într-un sens bun, ca aici şi în Proverbe 8,5.12.
Înţeleptul. Ne-am putea aştepta ca înţeleptul să evite cartea aceasta ca nefiindu-i necesară, dar un astfel de om, ştie bine că doar a atins marginile comorilor bogate ale universului şi va folosi bucuros un ajutor ca acela pe care numai Dumnezeu îl poate da.
Înţelesul... unui cuvânt adânc. [Interpretarea, KJV]. Ebr. melişah, "o satiră", "un poem batjocoritor" (Habacuc 2,6). Aici probabil "imagine" sau "enigmă". Cuvintelor lor cu tâlc. Sau "ghicitori", aluzii enigmatice care cer explicaţie.
Frica Domnului. Adică respectul de Domnul. Frica de Domnul este acea atitudine respectuoasă compusă din iubire, înfiorare şi recunoştinţă care distinge pe cei care şi-au dat seama de propria lor nevrednicie şi au aflat mântuirea în planul milostiv al lui Dumnezeu. Nu există formă de educaţie intelectuală care să se poată compara cu studierea plină de râvnă a Scripturilor.
Începutul. Ebr. re'shith. Cuvântul acesta poate să însemne şi "partea principală". Temerea de Domnul nu numai că este primul pas în obţinerea oricărei cunoştinţe adevărate, dar este şi punctul central al cunoştinţei. Dacă cunoştinţa nu conduce la o deplină predare a vieţii lui Isus Hristos, ea şi-a greşit ţinta. "Nu numiţi strălucit pe nici un om care nu are înţelepciunea de a-L alege pe Domnul Isus Hristos - Lumina şi Viaţa lumii. Superioritatea unui om e determinată de însuşirea de către el virtuţilor lui Hristos" (E. G. White, scrisoarea 106, 15 iulie 1902).
Nebunii nesocotesc. În VT sunt folosite de obicei două cuvinte deosebite pentru nebun: (1) 'ewil şi (2) kesil. Ambele înseamnă persoane proaste. Ambele apar deseori în Proverbe şi Eclesiastul şi rareori în altă carte a VT. Din cauză că nebunul este pus în contrast cu înţeleptul care are temere de Dumnezeu, el este zugrăvit ca un păcătos nepocăit. Solomon prezintă contrastul dintre aceia care învaţă tot mai mult despre Dumnezeu şi căile Lui şi aceia care se abat de la neprihănire şi apucă pe cărarea morţii veşnice. Nebunii - aceia care nu se tem de Domnul, fie dintr-o nepăsătoare iubire de plăceri sau o sfidare încăpăţânată, resping adevărata înţelepciune. Oricât de multă cunoştinţă ar acumula, lipsa punctului central adevărat îi dezechilibrează, făcându-i robi ai unor filosofii deşarte.
Fiule. O formă comună de adresare din partea unui învăţător către elevii săi; aşa poate fi folosită aici. Dar menţionarea mamei sugerează o legătură mai personală, ca şi cum Solomon ar fi transmis fiului său roadele propriei sale experienţe. Alături de frica de Domnul se află ascultarea respectuoasă de părinţi. "Învăţătura" cuprinde în sine ideea de disciplină, sugerând faptul că tatăl ar trebui să fie autoritatea fundamentală din cămin. Cu toate acestea mama are cel mai mult de-a face cu educarea copiilor, şi adesea se întâmplă că delicata călăuzire a mamei ţine pe un tânăr pe cărarea binelui sau îl aduce înapoi când se rătăceşte.
Cunună plăcută. [Podoabă gingaşă, KJV]. Cât de puţini copii poartă gingaşa podoabă a ascultării voioase! Nu lanţurile constrângerii, ci lanţurile onoarei îi aşteaptă pe aceia care dau atenţie părinţilor lor, precum Iosif şi Daniel (Genesa 41,42; Dan 5,29).
Nu te lăsa câştigat. [Nu consimţi, KJV]. O reiterare a faptului că voinţa este suverană. Nici omul, nici diavolul nu ne pot face să păcătuim decât convingându-ne să voim să păcătuim (vezi Romani 6,13). Sufletul trebuie să aibă în vedere actul păcătos înainte ca pasiunea să poată domina raţiunea (vezi 5T 177). Uneori, oameni care au rezistat multă vreme, se supun nelegiuirii, părându-li-se că au făcut tot ce se putea aştepta de la ei. Dar ispita, indiferent cât de puternică, nu e niciodată o scuză pentru păcat. Chiar dacă presiunea creşte odată cu rezistenţa continuă, voinţa trebuie să înveţe să zică NU - până la sfârşit.
Să întindem curse ca să vărsăm sânge. Acest apel îndrăzneţ la cruzime şi lăcomie ar părea să aibă puţine paralele în aceste vremuri civilizate. Dar pasiunile omului nerenăscut nu s-au schimbat. Crime cu sânge rece, săvârşite pentru motive obscure, precum dorinţa de publicitate sau satisfacerea curiozităţii, caracterizează epoca noastră. Jafurile lipsite de milă, care aduc multă suferinţă celor nevinovaţi şi nevoiaşi, sunt incidente care au loc zilnic. Versetele acestea sunt o avertizare foarte necesară pentru tinerii de astăzi.
Verset ce nu a fost comentat.
Ne vom umple casele. Aici e descris factorul determinant al hoţiei. Flataţi de oferta de a deveni membru al unui grup cunoscut şi de a beneficia din profitul faptelor rele, cei lacomi şi leneşi sunt uşor convinşi să se alăture. Partea următoare (v. 15-19) arată cât de zadarnică este nădejdea unui câştig permanent şi satisfăcător din jefuirea altora.
Verset ce nu a fost comentat.
Să nu porneşti la drum cu ei. Autorul prezintă motivele pentru care o viaţă de crime - sau chiar numai încercarea de a scoate profituri excesive la adăpostul legii - nu rentează. Este primejdioasă chiar şi doar o relaţie întâmplătoare cu făcătorii de rele, deoarece ei par să fie împinşi la fapte lor rele de o forţă mai presus de ei înşişi , iar asocierea cu ei va perverti în aşa fel ideile cuiva despre bine şi rău încât se va trezi că se alături felului lor de viaţă.
Picioarele lor aleargă la rău. Rapiditatea degradării celui care şi-a legat soarta de cei răi este înspăimântătoare. Nu după multă vreme conştiinţa este atât de mult împietrită încât gândul uciderii devine ceva normal chiar pentru un tânăr care a fost crescut în frica de Domnul.
Se aruncă laţul. Rezultatele nesatisfăcătoare ale unei vieţi de fărădelegi sunt atât de comun şi evident prezentate încât cineva care are măcar inteligenţa unei păsări ar trebui să fie destul de înţelept să evite cursa care-i este pusă înainte.
Împotriva sângelui lor. Activităţile nelegiuite duc inevitabil la distrugerea celor care le practică. Puţini au un profit financiar permanent şi chiar şi aceştia îşi pierd fericirea şi liniştea pe care numai cinstea o poate asigura. Forţaţi de teama de a nu fi trădaţi rămân în relaţii bune cu asociaţi cei răi şi nu pot să scape din capcana în care au intrat cu atâta mândrie. Singura cale de ieşire este pocăinţa, care cuprinde în sine voinţa de a plăti pedeapsa pentru faptele lor rele.
Aduce pierzarea. Omul lacom e nepăsător faţă de suferinţele săracilor pe care-i apasă şi a căror viaţă poate că o scurtează prin lipsuri, fie prin violenţă, fie prin practici comerciale legale. Avertizările enumerate aici arată că un astfel de păcat va aduce propriile lui consecinţe rele în viaţa aceasta, precum şi în ziua judecăţii (vezi Romani 6,23; Iacov 1,14.15).
Înţelepciunea strigă. În partea întâi a cărţii, înţelepciunea este personificată cu o femeie curată şi nobilă. Ebraica foloseşte un substantiv la plural, chokmoth, pentru înţelepciune (aici şi în cap. 9,1; 24,7) cu un verb la singular. Chokmoth este probabil pluralul puterii, stând pentru tot felul de înţelepciuni. Unii susţin că chokmoth ar trebui să fie chokmuth, o formă singulară abstractă.
Verset ce nu a fost comentat.
Până când? Versetele 22-33 redau cuvintele pe care se spune că le rosteşte înţelepciunea. Observaţi progresia în etape a vinovăţiei: cel simplu care nu recunoaşte nevoia de instruire în neprihănire, cei care râd pe faţă de calea cea bună, şi răufăcătorii învederaţi care sunt numiţi nebuni. Cei simpli şi batjocoritorii sunt prea ocupaţi cu lucrurile de nimic şi cu mândria ca să poată lua aminte la avertizări, iar nebunii urăsc în mod deschis neprihănirea şi i se împotrivesc.
Voi turna duhul meu. Dacă cei simpli, batjocoritorii sau chiar nebunii s-ar întoarce şi ar asculta, înţelepciunea i-ar învăţa şi i-ar umple de spiritul cunoştinţei esenţiale. În acelaşi timp, Duhul lui Dumnezeu le-ar lămuri cuvintele convingerii şi i-ar duce la pocăinţă. Măsura Duhului e determinată de capacitatea celui care acceptă, nu de Dumnezeu care oferă (vezi GC 477).
Vă împotriviţi. [Aţi refuzat, KJV]. Continuând să vorbească vorbind atât celor indiferenţi cât şi oponenţilor activi, înţelepciunea descrie rezultatele îngrozitoare şi inevitabile ale neglijenţei de a lua în seama apelul de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Aceşti oameni neînţelepţi merg pe calea lor, surzi la cuvintele de avertizare şi orbi la braţele care le fac semne.
Lepădaţi. Ebr. para', "a lăsa singur", "a neglija". Cei care leapădă îndurarea lui Dumnezeu sunt descrişi nu ca şi cum nu ar cunoaşte binele sau că ar pretinde că mântuirea ni are valoare, ci ca unul care sunt prea ocupaţi cu lucruri mărunte sau prea împietriţi în ca să ţină seama de apel (Luca 14,18; Fapte 24,25). Ei nu sunt păgâni, ci credincioşii nepăsători sau decăzuţi. E primejdios să amânăm ziua când să răspundem chemărilor stăruitoare ale înţelepciunii.
Voi râde. Aşa cum cei simpli au trecut batjocoritori pe lângă oferta de mântuire, înţelepciunea trece şi ea pe lângă soarta lor grea. De asemenea cum nebunii şi batjocoritorii au râs de calea vieţii, aşa strigătele lor după îndurare vor fi întâmpinate cu executare solemnă a judecăţii.
Necazul. "Necazul" şi "strâmtorarea" sunt sinonime, însemnând literal "stoarcere şi îngustime", în contrast cu libertatea unei domeniu larg. Nu se spune că înţelepciunea aduce dezastrul. Acestea vin ca rezultat al neglijării învăţăturii înţelepciunii şi al refuzului protecţiei divine pe care înţelepciunea le oferă.
Atunci mă vor chema. Când Dumnezeu, prin înţelepciune, a chemat şi a făcut semne, ei n-au vrut să ia seama. Acum ei cer în zadar o cunoaştere mântuitoare a Domnului (vezi Amos 8,11.12).
Când se află furtună şi cutremur, în război şi lipsă, oameni nepăsători şi păcătoşi se adresează adesea lui Dumnezeu cerând salvare şi făgăduiesc schimbarea vieţii dacă îi scapă din primejdie. Prea adesea, totuşi, când pacea şi liniştea revin, ei îşi râd de făgăduinţa dată în vreme de necaz. Deşi este adevărat că iminenţa morţii aduce uneori pocăinţă adevărată, o mântuire în ultimul ceas rareori este oferită celor care n-au răspuns multă vreme chemării Duhului Sfânt.
Cea mai mare şi mai îngrozitoare împlinire a acestei profeţii va avea loc la sfârşitul istoriei omenirii. Când Duhul lui Dumnezeu va fi definitiv respins şi protecţia harului va fi înlăturată, cei nepocăiţi se vor vedea la cheremul unui stăpân crud pe care l-au ales ca să-l slujească în locul lui Dumnezeu (vezi GC 614).
De ce nu există răspuns? Pentru ce râde Dumnezeu de aceste biete suflete pentru care L-a dat pe Fiul Său? A spune că Dumnezeu râde e, fireşte, un limbaj figurat. De fapt Dumnezeu e adânc îndurerat când oamenii se întorc împotriva Lui (vezi Ezechiel 33,11; Osea 11,8). Totuşi, oamenii sunt agenţi morali liberi, iar Dumnezeu nu împiedică rezultatele unui fel de comportament pe care şi l-au ales singuri. În acelaşi timp El face totul cu putinţă să-i împiedice pe oameni să facă o alegere greşită. El face apel la toţi să se întoarcă, chiar dacă multă vreme au fost vrăjmaşi ai binelui (Ezechiel 18,21; Mat 11,28; Romani 5,8; Apocalipsa 22,17).
Au urât ştiinţa. Când aveau inimi destul de receptive pentru a fi impresionabile, ei au refuzat să-I îngăduie Duhului lui Dumnezeu să lucreze în ei. Acum inimile li s-au împietrit, iar caracterul nu se mai schimbă. Acum este prea târziu. Orice pocăinţă simulată e doar o dorinţă de a scăpa de rezultatele groaznice ale păcatelor lor. Chiar dacă acestor oameni li s-ar acorda încă o şansă, aceasta nu ar produce nici o schimbare.
Adevărata iertare nu este doar o simplă scuzare a păcatului, ci o curăţire a păcătosului (1 Ioan 1,9). Fără o supunere adevărată faţă învăţătura şi controlul Duhului Sfânt şi fără o dorinţă sinceră de a fi schimbat, nici un păcătos nu poate fi salvat.
N-au ales. Temerea de Domnul ar fi fost pentru ei începutul cunoştinţei mântuitoare (v. 7). Aceşti oameni nu au dorit o atare cunoştinţă, pentru că ea s-ar fi amestecat în plăcerea lor pentru fapte nelegiuite. Acum ar dori să evite consecinţele inevitabile.
Verset ce nu a fost comentat.
Umbletelor lor. Nu e un act de putere arbitrară din partea lui Dumnezeu acela care îi alungă pe nelegiuiţi din faţa Sa (Osea 13,9; 14,1). Cei nepocăţi în persoană şi-au pus voinţa pe o poziţie contrar opusă Izvorului vieţii, aşa că prezenţa Lui iubitoare va fi pentru ei un foc mistuitor (vezi DA 764, 107; GC 36). Cei nepăsătorii şi cei împietriţi suferă o soartă asemănătoare, deoarece nici ei nu sunt potriviţi să trăiască într-o lume desăvârşită. Pentru ei, viaţa veşnică într-un mediu lipsit de păcat ar fi un chin veşnic; moartea este o eliberare milostivă de chinurile unor regrete veşnice (vezi SC 20).
Împotrivirea. [Abaterea, KJV]. Tocmai alegerea de a-L respinge pe Dumnezeu din cauza preocupării cu bogăţiile lumii acesteia va aduce nimicire multora din aceia care erau convinşi că vor avea viaţa veşnică (vezi Ieremia 8,5).
Cel ce m-ascultă. Aceia care iau seama la sfatul înţelept al lui Dumnezeu şi ascultă de preceptele înţelepciunii rămân liniştiţi într-o lume de nenorociri. Deşi inima le e mişcată de milă pentru cei ce suferă, ei n-au nici o teamă pentru ei înşişi. Ei privesc înainte cu încredere către mântuirea care a fost făgăduită (vezi Psalm 16,9).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
54T 361
7�
7T 71
8-10�
4T 208
10�
AH 459, 466; CG 218; ML 215; MYP 334; 3T 47
15�
ML 215
20-33�
4T 208
23�
MYP 334
24.25�
GC 642
24-26�
2T 41
24-31�
PP 558; 5T 72
24-33�
1T 263
25.26�
1T 81
26�
1T 269
27�
GC 644
27.28�
1T 82
28�
MYP 334
29�
GC 286
30-32�
PP 739
31�
GC 286
33�
GC 285; MYP 334; PP 558