5 Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile și planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aș vrea să le vestesc și să le trâmbițez, dar numărul lor este prea mare, ca să le povestesc.

Multe. Amintirea bunătăţii pe care Dumnezeu a manifestat-o faţă de psalmist devine inspiraţia psalmului acestuia. Binecuvântările lui Dumnezeu erau atât de multe încât psalmistul nu era deloc capabil să le pună în ordine ca să le poată număra. Într-adevăr, mulţimea binecuvântărilor lui Dumnezeu faţă de omenire întrece capacitatea omului de a le număra. Oricât am încerca, este imposibil pentru noi să "numărăm" binecuvântări multe de care ne-am bucurat. E un bine să încercăm să le numărăm, dar nu ne va ajunge timpul să terminăm numărarea lor, deoarece chiar atunci când numărăm, noi binecuvântări sunt revărsate peste noi. Doar o falsă umilinţă îl reţine pe om să spună altora cum l-a ajutat Dumnezeu (cf. AA 124, 125).