O adunare sfântă. Luna a şaptea, prima lună a calendarului civil, fusese pusă în mod special deoparte pentru scopuri religioase (Levitic 23,23-44) şi avea mai multe zile consacrate ritualurilor religioase decât oricare altă lună a anului. Adunarea sfântă arătată aici fusese poruncită deja (Levitic 23,24.25).
Cu sunet de trâmbiţă. Folosirea trâmbiţelor de argint fusese prescrisă deja la diferite ocazii (vezi cap. 10,10), inclusiv cu ocazia lunii noi. Dar prima zi a lunii a şaptea, sau ziua anului nou din calendarul civil, era ziua când se suna din ele în mod deosebit. Cuvântul trâmbiţe nu pare nici aici, nici în levitic 23,24. Termenul teruah tradus aici sunet de trâmbiţe apare în Levitic 25,9 ca şopar sau corn de berbece.
Să aduceţi o ardere de tot. Pe lângă toate celelalte jertfe poruncite pentru această zi (Levitic 23,25). Animalele de jertfă erau mai puţine decât acelea prescrise pentru sărbătorile din Numeri 28,19.27, având în vedere că ele erau în plus pe lângă celelalte pentru aceeaşi zi.
Trei zecimi. Aproximativ 6 litri, porţia obişnuită pentru toate jertfele de acest fel (cap. 15,6.9).
O zecime. Pentru v.4 şi 5 compară cu cap. 28,15.22.30.
Arderea de tot... din fiecare lună. Fusese deja prescrisă o ardere de tot a doi viţei pentru începutul fiecărei luni (cap. 28,11.12). Ritualul nu trebuia să fie omis în prima zi a lunii a şaptea.
În ziua a zecea. Ziua ispăşirii (Levitic 23,27), punctul culminant al întregului sistem ceremonial. Ritualul pentru această zi mare se află în Levitic 16 şi 23,26-32.
Să vă smeriţi sufletele. Literal, să vă umiliţi. Aceasta cuprinde postul. Acesta a fost şi este marele post anual ţinut cu stricteţe de evreii ortodocşi (Numeri 30,13; Psalmi 35,13; Isaia 58,3.5; compară cu Levitic 16,29; 23,27.29.32; Fapte 27,9).
Nici o lucrare. Ziua trebuia să fie respectată cu stricteţe ca o odihnă de Sabat (Levitic 16,29.31; 23,28-32).
Ca ardere de tot. Vezi v.2.
Darul lor de mâncare. Darul de mâncare trebuia să fie în aceleaşi cantităţi cum s-a arătat în versetele 4 şi 5.
Jertfa de ispăşire. Acesta este ritualul de la care îşi trage sărbătoarea numele ei special (vezi Levitic 16). Notează că Evrei 9,7-12.23-28 este întemeiat pe descrierea din Levitic 16. Sângele jertfei de ispăşire era dus de marele preot în Sfânta Sfintelor. Sângele viţelului adus ca jertfă de ispăşire pentru familia lui Aaron (Levitic 16,14) era de asemenea dus în Sfânta Sfintelor. Cu excepţia acestor două cazuri, sângele nu era niciodată dus în Sfânta Sfintelor.
Arderea de tot necurmată. Din nou este accentuat faptul că diferitele jertfe amintite nu trebuiau să fie omise nici chiar în marea zi de ispăşire. Chiar şi această zi mare trebuia să înceapă cu jertfa necurmată şi cu celelalte jertfe care îi aparţineau. Acestea aveau să fie urmate de jertfa de ispăşire din acest verset. Apoi urma jertfa de ispăşire, aşa cum este arătat în Levitic 16.
În ziua a cincisprezecea. Adică ziua întâi a sărbătorii corturilor, care începea la apusului soarelui zilei a paisprezecea (Levitic 23,34.35). Această sărbătoare venea după recolta fructelor şi a strugurilor (Deutronom 16,13). Cele şapte zile erau un timp de fericire şi bucurie înaintea Domnului.
Treisprezece viţei. Acelaşi fel de jertfă era prescris şi pentru alte sărbători. Dar în timp ce pentru alte sărbători erau suficienţi doi viţei, aici sunt hotărâţi treisprezece (cap. 28,11.19.27). Timp de şapte zile în fiecare zi era jertfit câte un viţel mai puţin (v.17, 20, 23, 26, 29, 32). În felul acesta în a şaptea zi erau jertfiţi şapte viţei, totalizând 70 de viţei pe durata celor 7 zile.
Jertfă de ispăşire. Cerinţele jertfei pentru păcate nu erau majorate.
A doua zi. Un viţel mai puţin decât în ziua precedentă. Numărul berbecilor şi al mieilor nu era afectat. Întregul sistem ceremonial se întemeia pe jertfa necurmată. Orice fel de jertfe mai erau adăugate, jertfa necurmată nu era niciodată trecută cu vederea. Tot aşa, Mielul lui Dumnezeu nu poate fi niciodată înlocuit. Nici o slujbă, nici un ritual, nici o regulă nu pot lua locul Fiului lui Dumnezeu, singurul prin care are loc mântuirea din păcat.
Adunare de sărbătoare. Ziua a opta a fost pusă deoparte ca zi de bucurie sfântă înaintea lui Iehova. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină care înseamnă a reţine. O formă de substantiv a aceleiaşi rădăcini este tradusă magistrat, literal, un posesor al reţinerii ca în Judecători 18,7. În ziua aceasta, copiii lui Israel trebuiau să se abţină de la orice lucrare lumească şi să-şi consacra cugetul lui Iehova.
Ardere de tot. O jertfă specială hotărâtă pentru această zi (vezi v.13).
După numărul lor. Compară cu cap. 15,1-13.
Un ţap ca jertfă de ispăşire. Oricare ar fi fost sărbătoarea, se cerea o jertfă de ispăşire (cap. 28,15.22.30; 29,5 etc.). Poporul avea întotdeauna nevoie de iertare. Era important ca ei să nu piardă din vedere niciodată acest fapt.
Acestea... să le aduceţi. Domnul a rânduit anumite sărbători pentru anumite vremi. Acestea trebuiau să fie respectate exact aşa cum spusese El.
Afară de... împlinirea unei juruinţe. Pe lângă toate aceste jertfe prescrise să fie aduse în mod regulat, un om putea să aducă o ardere de tot în plus, fie ca semn de recunoştinţă faţă de Iehova, fie ca împlinire a vreunei juruinţe.
Arderile de tot. Compară cu Levitic 22,18-21; Numeri 15,1-13. Jertfele din acest capitol au fost prescrise mai sus şi pe lângă toate arderile de tot, darurile de mâncare, de băutură şi jertfe de pace aduse ca împlinire a unor juruinţe speciale.Moise a spus. În biblia ebraică acesta este primul verset al capitolului 30.