1 Împăratul Aradului, un canaanit, care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim. El s-a luptat împotriva lui Israel şi a luat mai mulţi prinşi de război.

Împăratul Aradului. Numele se poate referi la localitate, făcând textul să fie citit: Şi când regele Aradului, canaanitul (vezi Iosua 12,14; Judecători 1,16; 1 Cronici 8,15). Arad se afla la 50 mile nord de Cades şi 17 mile sud de Hebron. Astăzi este cunoscut sub numele de Teel’Arâd.

Pe drumul Atarim (engleză, pe drumul iscoadelor). Mai degrabă pe drumul Atarimului. A traduce expresia ebraică prin cuvintele iscoadelor înseamnă a presupune o neîndreptăţită identitate filologică între două cuvinte, când nu există nici una. După cuvântul ebraic drum, gramatical se cere un nume propriu, şi nu indicarea unor călători care au folosit drumul.

Prinşi de război. După cât se pare împăratul a luat câţiva răzleţiţi din coada coloanei, sau de pe marginile liniei de marş. Dacă ar fi atacat cu putere coloana, probabil că s-ar fi raportat pierderi în luptă.

2 Atunci Israel a făcut Domnului o juruinţă şi a zis: „Dacă vei da pe poporul acesta în mâinile mele, îi voi nimici cu desăvârşire cetăţile.”

A făcut... o juruinţă. Aceasta este o formă de cerere către Iehova după ajutor pentru a pedepsi pe împăratul Aradului (vezi Geneza 28,20; Judecători 11,30; 1 Samuel 1,11; 2 Samuel 15,8).

Voi nimici... cetăţile. Literal, voi dedica cetăţile lor, folosind rădăcina verbului cuvântului tradus închinat în Leviticul 27,29. Sensul acestuia este că trofeele acelor cetăţi aveau să fie închinate lui Dumnezeu şi slujbei Lui (vezi Deutronom 7,1.2; Iosua 6,17.21). Când ceva era închinat lui Dumnezeu, nu mai putea fi folosit pentru uz vremelnic.

3 Domnul a auzit glasul lui Israel şi a dat pe canaaniţi în mâinile lui. Israeliţii i-au nimicit cu desăvârşire, pe ei şi cetăţile lor; şi locul acela l-au numit Horma.

A dat pe canaaniţi. În armonie cu juruinţa lor, pe care Domnul a acceptat-o, Iosua i-a nimicit la intrarea în ţara sfântă (Iosua 12,14).

Horma. Cuvântul înseamnă nimicire, în sensul de închinat lui Dumnezeu şi de aceea de nerăscumpărat pentru folosul omului. Forma verbului aceluiaşi cuvânt este dată în v.2 ca voi nimici cu desăvârşire, adică adus lui Dumnezeu ca o jertfă. După cum se pare, numele s-a aplicat cetăţii şi împrejurimilor ei (Numeri 14,45; Deutronom 1,44; Iosua 12,14; 15,30).

4 Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum

Drumul... spre Marea Roşie. Din cauză că Edomul n-a îngăduit trecerea a fost necesară o ocolire. Acum erau în călătoria lor spre Eţion-Ghebea (Deutronom 2,8), cu spatele spre Ţara sfântă. Pentru opririle dintre Cades şi regiunea Moabului, vezi Numeri 33,41-44.

Drumul de marş al lui Israel ducea spre sud prin ’Araba spre graniţa sudică a Edomului şi apoi spre est. La urmă, întorcându-se spre nord, ei au trecut pe la răsărit atât de Edom, cât şi de Moab (PP 428, 433).

Pe drum. Literal, pe drum. Existau câţiva factori care produceau descurajare. Partea de ţară prin care călătoreau, Araba, era o câmpie pustie, presărată cu pietre şi nisip, cu climă caldă şi uscată. În plus, ei au înţeles că mărşăluiau în direcţia opusă Canaanului.

5 şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.”

Ne-aţi scos. Forma verbului ebraic folosit aici este un alt semn al nerăbdării lor crescânde, fiind forma cauzală: ne-aţi făcut să ne suim.

Nici pâine. Ei aveau hrană din belşug, dar se răzvrăteau din cauza monotoniei dietei lor de origine cerească.

Hrană proastă. Cuvântul tradus aici uşoară (în versiunea engleză), care nu se mai întâlneşte niciunde în Biblie, este din rădăcina a fi uşor, a avea preţuire mică. Poporul se gândea la diferitele mâncăruri condimentate din Egipt.

6 Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel.

Şerpi înfocaţi. Literal, şerpii cei înfocaţi. Cuvântul tradus înfocat apare în altă parte ca serafimi (Isaia 6,2.6). El este din rădăcina a arde (Iosua 11,9; Isaia 44,16; Ezechiel 43,21). Şerpii erau numiţi înfocaţi din cauza violentei inflamaţii pricinuite de muşcătura lor (PP 429).

Au murit mulţi oameni în Israel. Moartea se datora retragerii braţului ocrotitor al lui Dumnezeu. O parte din regiunea prin care călătoreau ei era plină de şerpi, scorpioni, etc. (Deutronom 8,15); de aici şi minunile de ocrotire divină care aveau loc în fiecare zi. Dar acum Dumnezeu Şi-a retras ocrotirea şi a îngăduit şerpilor să atace pe oameni.

7 Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor.

Am păcătuit. Poporul s-a smerit înaintea lui Dumnezeu, ştiind că învinuirile împotriva Lui erau false.

Roagă-te Domnului. Compară cu cererea lui Iov pentru prietenii Săi (Iov 42,10).

8 Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.”

Un şarpe înfocat. O reproducere a tipului de şarpe care lovise pe oameni.

Pe o prăjină. Cuvântul tradus prăjină este cel folosit pentru drapel militar. El se întâlneşte în Exod 17,15; Iehova-nisi, Iehova, steagul meu. De asemenea şi steag (Psalmi 60,4; Ieremia 51,27; Isaia 11,10; în engleză emblemă). Orice a fost, prăjina era destul de înaltă, ca să fie văzută pe tot cuprinsul taberei.

9 Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă, trăia.

Şi privea spre şarpe. Poporul ştia că şarpele era un simbol al Mântuitorului care avea să vină. El mai ştia că nu era suficient doar să privească la şarpe, ci că privirea trebuia să fie însoţită de credinţă, deoarece în şarpele însuşi nu era nici o vindecare. Era posibil ca cineva să privească la şarpe şi să nu fie vindecat, dacă nu avea credinţă în Dumnezeu ca Vindecător divin. Tot aşa şi jertfele neînsoţite de credinţă erau zadarnice (vezi Ioan 3,14; PP 430, 431).

10 Copiii lui Israel au plecat şi au tăbărât la Obot.

Au tăbărât la Obot. Înainte de Obot (cap. 33,41-43). Izraeliţii mai tăbărâseră în alte două locuri pe care Moise nu le aminteşte aici. Aşezarea lui Obot nu a fost determinată cu exactitate.

11 Au plecat din Obot şi au tăbărât la Iie-Abarim, în pustiul din faţa Moabului, spre răsăritul soarelui.

Iie-Abarim. Literal, ruinele lui Abarim. Primul cuvânt este din aceeaşi rădăcină cu Ai, care înseamnă grămadă de pietre sau ruine. Al doilea înseamnă partea cealaltă şi este acela din care vine cuvântul evrei, adică cei care au venit din partea cealaltă, imigranţi de dincolo de Eufrat. Conform cu aceasta, unii ar traduce Iie-Abarim cu locurile evreilor (vezi Geneza 10,21).

12 De acolo au plecat şi au tăbărât în valea Zered.

Valea Zered. Literal, râul Zered. În sezonul cald, albia lui era secată. Acest cuvânt este în uz în limba urdă din India, derivat din limba arabă şi aplicat canalelor lui Punjab. Valea Zered este cunoscută acum ca Wadi-el-Hesa, un râu care se varsă în Marea Moartă în partea sud-estică. În vechime, Zered despărţea Edomul de Moab.

13 De acolo au plecat şi au tăbărât dincolo de Arnon, care curge prin pustiu, ieşind din ţinutul amoriţilor; căci Arnonul face hotarul Moabului, între Moab şi amoriţi.

Arnon. Râul Arnon curge prin actualul Wadi Ei Mojib, care este de vreo 581 km adâncime şi 3,25 km lăţime, tăiată în platoul Moabului. Trecătoarea ei este o miniatură a Marelui Canion.

Prin pustie. Izraeliţii erau încă la est de Moab, în pustia Chedemat (Deutronom 2,26).

Între Moab şi amoriţi. Râul Arnon izvorăşte din ţinuturile muntoase ale Arabiei şi se varsă în Marea Moartă. Ţinutul Moabului se află la sud de râu şi la nord de ţinutul amoriţilor (vezi Geneza 10,16). Moabiţii fuseseră împinşi la sud de Arnon de către Sihon (Numeri 21,26; Judecători 11,22).

14 De aceea se zice în cartea războaielor Domnului: „Vaheb în Sufa, şuvoaiele Arnonului,

În cartea. Ca şi Cartea Dreptului (Iosua 10,13; 2 Samuel 1,18), acest raport s-a pierdut.

Vaheb în Sufa. Vaheb era numele unei cetăţi. Sufa, literal, vijelie (ca în Iov 37,9; Proverbe 10,25; Isaia 21,1; 66,15; Osea 8,7 etc.), poate o vale sau o regiune unde vijeliile erau obişnuite (vezi Deutronom 1,1 RSV). Vijeliile veneau în general dinspre sud (Iov 37,9; Isaia 2,11). Celelalte locuri amintite în context (Numeri 21,12-16) întăresc sugestia că Sufa se afla la nord de Arnon. Unii au identificat-o cu Chirbet Sufa, la vreo 8 mile sud-est de muntele Nebo.

15 şi scurgerile şuvoaielor, care se întind înspre Ar şi se ating cu hotarul lui Moab.”

Hotarul lui Moab. Citarea versetelor 14 şi 15 din Cartea războaielor lui Iehova sugerează că amoriţii luaseră cu forţa aceste locuri de la moabiţi. Probabil că izraeliţii erau în teritorii amorite şi dincolo de hotarele Moabului.

16 De acolo s-au dus la Beer. La această fântână, Domnul a zis lui Moise: „Strânge poporul şi le voi da apă.”

Beer. Acesta este cuvântul obişnuit pentru izvor (Geneza 21,19; 25,30; 26,15 etc.). S-a încercat să se sugereze că acesta este Beer-Elim sau fântâna lui Elim (Isaia 15,8).

17 Atunci a cântat Israel cântarea aceasta: „Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!

Cântaţi în cinstea ei. Este greu să se evalueze importanţa unei fântâni bune în ţările orientale. Fântânile erau subiecte de cântece de laudă şi de dispute violente între oameni (Geneza 21,25; 26,15-22; Judecători 1,15; compară cu Ioan 4,12).

18 Fântâna pe care au săpat-o căpeteniile, pe care au săpat-o mai marii poporului, cu toiagul de cârmuire, cu toiegele lor!” Din pustiul acesta s-au dus la Matana;

Cu toiagul de cârmuire. Din acelaşi cuvânt tradus sceptru în Geneza 49,10. Aceasta sugerează o minune din partea lui Dumnezeu. Terenul era nisip moale. Când cei 70 de bătrâni şi căpeteniile seminţiilor au înfipt toiegele în nisip, Dumnezeu a făcut ca apa să ţâşnească din belşug, formând un izvor de apă curgătoare.

Matana. Aşezare necunoscută. Posibil să fie identificată cu modernul el-Medei-yineh.

19 din Matana, la Nahaliel; din Nahaliel, la Bamot;

Din Nahaliel la Bamot. Pe graniţa Moabului. Nahaliel, valea al lui Dumnezeu, s-a încercat să fie identificat cu Wadi Zerka Main. Tot aşa şi Bamot, înălţimi, poate fi acelaşi cu Bamat-Baal (Iosua 13,17) sau înălţimile lui Baal (Numeri 22,41).

20 din Bamot, la valea din câmpia Moabului, în vârful muntelui Pisga, care caută spre pustiu.

Câmpia Moabului. Literal, câmpia Moabului, probabil referindu-se la regiunea pretinsă de Moab.

Pisga. Muntele Pisga oferă o minunată panoramă asupra întregii Palestine de vest. Numele vine de la un verb care înseamnă a tăia, a despica; substantivul înrudit însemnând stâncă şi fiind aplicat crestei abrupte şi ascuţite a platoului moabit, unde coboară prăpăstios spre Marea Moartă şi valea Iordanului (Numeri 23,14; Deutronom 3,27; 34,1). Situată aproape de capătul nordestic al Mării Moarte, faţă în faţă cu Ierihonul, Pisga este cunoscut acum sub numele de Râs es-Siyâghah.

Caută spre pustie. Literal, care caută spre faţa pustiei. Termenul pustie este folosit în legătură cu deşerturile prin care a călătorit Israel (Deutronom 32,10; Psalmi 68,7) şi cu ţinutul părăginit din nordul Mării Moarte (1 Samuel 23,19.24; 26,1.3).

21 Israel a trimis soli la Sihon, împăratul amoriţilor, ca să-i spună:

Sihon. Izraeliţii erau în pustia de la Chedemot, care este aşezată pe hotarul regatului lui Sihon (Deutronom 2,26). Ţara amoriţilor era cuprinsă în teritoriul făgăduit lui Israel. Amoriţii nu erau înrudiţi cu izraeliţii, aşa cum erau amoniţii, edomiţii şi moabiţii, ci erau din spiţă canaanită (Geneza 10,16; Deutronom 1,7.19.27). Sihon este numit împărat al amoriţilor, ca în acest verset, sau împărat al Hesbonului (Deutronom 2,26.30) sau este identificat prin combinarea celor două nume (Deutronom 1,4; 3,2). Hesbon a fost reşedinţă împărătească sau cetate regală.

[Comentariu la hartă: Traversând Edomul şi Moabul, (1) Israel a trecut Arnon-ul în ţinutul armorit la Aroer, apoi a continuat (2) spre Hesbon, unde l-a învins pe Sihon, şi la nord Iazer, a ajuns la Basan. După înfrângerea lui Og la Edrei (4) şi luarea cetăţilor lui, s-a întors la Sitim (5) în câmpia Moabului (de curând ţinut amorit, dar anterior aparţinând lui Moab; vezi Numeri 21,13; 22,1, ultima tabără până să ajungă la Iordan (Iosua 3,1)].

22 „Lasă-mă să trec prin ţara ta; nu vom intra nici în ogoare, nici în vii şi nu vom bea apă din fântâni; vom ţine drumul împărătesc, până vom trece de ţinutul tău.”

Lasă-mă să trec. Izraeliţii au trimis o solie de pace asemănătoare aceleia anterioare trimise lui Edom (cap. 20,14), deşi se dăduseră porunci ca Sihon să fie învins (Deutronom 2,26.24).

23 Sihon n-a îngăduit lui Israel să treacă prin ţinutul lui. Sihon a strâns tot poporul şi a ieşit înaintea lui Israel, în pustiu. A venit la Iahaţ şi s-a luptat împotriva lui Israel.

Iahaţ. Poate o cetate în câmpia Moabului, mai târziu o parte din ţinutul lui Ruben. Aşezarea ei exactă nu este cunoscută (vezi Deutronom 2,32; Isaia 15,4; Ieremia 48,21).

S-a luptat împotriva lui Israel. Izraeliţii fuseseră asiguraţi că vor fi învingători (Deutronom 2,31). Poporul amorit fusese hotărât pentru nimicire (Iosua 3,10) şi acum ei înşişi au invitat dezastrul prin aceea că au ieşit cu intenţia să nimicească pe poporul lui Dumnezeu.

24 Israel l-a bătut cu ascuţişul sabiei şi i-a cucerit ţara de la Arnon până la Iaboc, până la hotarul copiilor lui Amon; căci hotarul copiilor lui Amon era întărit.

Israel l-a bătut. O mare victorie pentru Israel, aflat la începutul ostilităţilor împotriva unui inamic care nu de mult învinsese pe Moab.

De la Arnon până la Iaboc. Arnon reprezenta graniţa sudică a ţinutului lui Sihon (v.13), Iaboc pe cea nordică, iar râul Iordan pe cea vestică. La răsărit, se aflau amoniţii. Iaboc mai poartă încă vechiul lui nume.

Era întărit. De preferat era Iezer, o cetate pe hotarul dintre amoriţi şi amoniţi.

25 Israel a luat toate cetăţile acelea şi s-a aşezat în toate cetăţile amoriţilor, în Hesbon şi în toate satele de prin împrejurimi.

Toate cetăţile acelea. Adică cetăţile amoriţilor amintite în v.25-30. Hesbon. Cetatea regală, locuinţa regelui şi sediul guvernului lui. Acesta este modernul Hesbân, la 18 mile est de Iordan şi Ierihon, aproximativ la 3000 picioare deasupra nivelului mării.

Toate satele. In mod literal, toate fiicele lui, referindu-se la cetatea Hesbonului ca metropolă sau cetate mamă şi la sate ca urmaşe ale ei, depinzând de ea cât priveşte starea bunăstării lor economice şi sociale.

26 Căci Hesbonul era cetatea lui Sihon, împăratul amoriţilor. El pornise cu război împotriva împăratului dinainte al Moabului şi-i luase toată ţara până la Arnon.

Verset ce nu a fost comentat.

27 De aceea zic poeţii: „Veniţi la Hesbon! Să se zidească din nou şi să se întărească cetatea lui Sihon.

Zic poeţii. Sau cântăreţii de balade (RSV). Referirea este la cântecul din v.27-30 despre victoria lui Sihon asupra moabiţilor. Ţinutul luat acum de izraeliţi a aparţinut amoriţilor.

28 Căci a ieşit un foc din Hesbon, o flacără din cetatea lui Sihon, şi a mistuit pe Ar-Moab, pe locuitorii înălţimilor Arnonului.

Un foc. Aceasta se referă la cuceririle de către Sihon ale ţinuturilor din împrejurimile Hesbonului, focul şi flăcările fiind un simbol al războiului (vezi Amos 1,7.10.12.14; 2,2.5).

29 Vai de tine, Moab! Eşti pierdut, poporul lui Chemoş! El a făcut pe fiii lui fugari, şi pe fetele lui le-a dat roabe Lui Sihon, împăratul amoriţilor.

Chemoş. Zeul moabiţilor (1 Regi 11,7; Ieremia 48,7), căruia i se aduceau jertfe omeneşti (2 Regi 3,26.27), dar care în această criză n-a salvat pe închinătorii lui. Fiii lui fugari. Ceea ce înseamnă că Chemoş a fost nemulţumit de închinătorii lui şi nu i-a scăpat de vrăjmaşii lor (vezi Ieremia 48,13).

30 Noi am aruncat cu săgeţile asupra lor: din Hesbon până la Dibon totul este nimicit; am pustiit până la Nofah, care se întindea până la Medeba.”

Dibon. Există un Dibon modern la 5 mile nord de Arnon (vezi Ieremia 38,18.22). Vechiul Dibon, la 2 mile spre sud, se află astăzi în ruine. Aici este locul unde a fost găsită faimoasa piatră moabită în 1868.

Nofah. Vezi Judecători 8,11. Medeba. Identificată cu Medeba modernă. Pe piatra moabită, numele ei apare ca Mehedeba.

31 Israel s-a aşezat astfel în ţara amoriţilor.

Ţara amoriţilor. Ţinutul ocupat acum de Israel la răsărit de Iordan era acela al amoriţilor şi nu al moabiţilor care fuseseră alungaţi din el.

32 Moise a trimis să iscodească Iaezerul. Au luat satele care ţineau de el şi au izgonit pe amoriţii care erau în ele.

Iaezerul. Aşezarea Iaezerului este necunoscută. S-au sugerat diverse locuri, dar nici unul nu poate fi identificat definitiv. El nu era departe de muntele Ghilead (2 Samuel 24,5.6; 1 Cronici 26,31). O dată cu luarea acestei cetăţi, Israel a desăvârşit cucerirea amoriţilor.

33 Au schimbat apoi drumul şi s-au suit pe drumul care duce la Basan. Og, împăratul Basanului, le-a ieşit înainte, cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva lor la Edrei.

Basan. Basan era faimos pentru frumoasele lui păşuni pe care trăiau bine turme mari de vite, precum şi pentru pădurile lui de stejari (Deutronom 32,14; Psalmi 22,12; Ezechiel 27,6).

Og. Un descendent al puternicilor refaimi (Geneza 14,5; Iosua 12,4; 13,12).

Edrei. Acesta a fost identificat cu Edrea sau Deia, aproximativ la 22 mile nord-vest de cetatea Bosra. După cât se pare aceasta era a doua cetate regală a Basanului (vezi Deutronom 1,4; Iosua 12,4; 13,12), aşezată aproximativ la 30 mile est de Marea Tiberiadei şi la 30 mile vest de lanţul de munţi Hauran pe malul sudic al Basanului (Deutronom 3,1.10), un braţ al lui Iarmuc. Ruinele masive ale cetăţii sunt îngropate sub satul modern. Dacă Og ar fi rămas în spatele cetăţilor fortificate, Israel ar fi putut cu greu să ajungă la el. În providenţa divină, el a părăsit fortificaţiile şi a dat bătălia în câmp deschis.

34 Domnul a zis lui Moise: „Nu te teme de el; căci îl dau în mâinile tale, pe el şi tot poporul lui, şi toată ţara lui; să-i faci cum ai făcut lui Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon.”

Nu te teme. O astfel de asigurare din partea lui Dumnezeu era necesară, ţinând seama de statura uriaşă a oamenilor (Deutronom 1,28; 3,11) şi faima fortificaţiilor lor.

35 Şi ei l-au bătut, pe el şi pe fiii lui, şi tot poporul lui, de n-au lăsat să scape niciunul măcar, şi au pus mâna pe ţara lui.

Ei l-au bătut. După înfrângerea oştirii lui Og, Israel a ocupat ţara întreagă, cu excepţia unor părţi din ea, care au mai rezistat un timp. Cucerirea finală a fost realizată de Iair, fiul lui Manase, care a primit ca răsplată ţinutul lui Argob (Numeri 32,29.41; Deutronom 3,14).

Fiii lui. Neamintiţi în Deutronom 3,3.

Au pus mâna pe ţara lui. Aceasta cuprindea vreo 60 de cetăţi fortificate plus un număr de cetăţi mai mici (Deutronom 3,4.5; Iosua 13,30). Aceasta a fost dată jumătăţii de seminţie a lui Manase, aşa cum s-a spus deja (Deutronom 3,13; Iosua 13,29.30; 1 Regi 4,13).

Comentariile lui Ellen G. White

1-41 PP 427,444

2-5 PP 428

3 PP 434

6,7 PP 429

6-9 8T 50

8 FE 198

8.9 PP 430 9 PP 434; 5T 202

16-18 Ed 162

33 PP 435