1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

Verset ce nu a fost comentat.

2 „Porunceşte copiilor lui Israel să izgonească din tabără pe orice lepros şi pe oricine are o lepădare de sămânţă sau este întinat prin atingerea de un mort.

Să izgonească. Orice persoană necurată ceremonial trebuia îndepărtată din apropierea taberei. Poate că au fost şi alte motive alături de principiul carantinei, care a făcut să fie dată această poruncă. Dar se pare că motivul evident este carantina.

Tabără. Aceasta s-ar referi la regiunea taberei în sensul cel mai amplu, extinzându-se pe toate părţile până la marginile ei (capitolul 2,3). Acelaşi cuvânt este tradus şi corturi în 2 Cronici 31,2 (în engleză).

Orice lepros. Vezi comentariul pentru Leviticul 13,2 şi nota suplimentară despre Leviticul 13. Iudeii priveau această boală ca un semn al neplăcerii lui Dumnezeu. În unele cazuri ea a fost într-adevăr un astfel de semn, precum rezultă în cazul Mariei (Numeri 12,12), Ghehazi (2 Regi 5,27) şi Azaria (2 Regi 15,5).

Lepădarea de sămânţă – Vezi comentariul pentru Leviticul 15. Categoria aceasta n-a fost exclusă din tabăra de afară.

Întinat prin atingerea de un mort – Această categorie de persoane era izgonită numai din tabăra interioară (vezi Levitic 11,24; 21,1.11).

Cuvântul tradus aici mort este nephesh, redat ca suflet în multe locuri (vezi comentariul pentru Geneza 35,18). El are sensuri diferite, şi aici se referă la un cadavru, privit ca necurat ceremonial (vezi Numeri 6,6; 11,6.7.9.10; Levitic 21,11). Cele trei categorii specificate aici aveau unele lucruri comune: 1) durata necurăţiei – şapte zile după înlăturarea cauzei; 2) concepţia lor ca fiind un mijloc de a-i pângări pe alţii care veneau în contact cu ei.

3 Fie bărbaţi, fie femei, să-i scoateţi afară din tabără; să-i scoateţi afară, ca să nu spurce tabăra în mijlocul căreia Îmi am Eu locuinţa.”

În mijlocul căreia Îmi am Eu locuinţa. Aceeaşi expresie este folosită despre Ţara Sfântă (vezi capitolul 35,34), ca îndemn de a nu pângări prin fapte de violenţă şi nedreptate.

4 Copiii lui Israel au făcut aşa şi i-au scos afară din tabără; cum poruncise lui Moise, Domnul, aşa au făcut copiii lui Israel.

Verset ce nu a fost comentat.

5 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

Verset ce nu a fost comentat.

6 „Spune copiilor lui Israel: „Când un bărbat sau o femeie va păcătui împotriva aproapelui său, făcând o călcare de lege faţă de Domnul, şi se va face astfel vinovat,

Un bărbat sau o femeie. Cuvintele ebraice de aici se referă la anumiţi indivizi.

Oameni. (engleză) De la un termen generic care înseamnă omenire.

Faţă de Domnul. Un păcat împotriva aproapelui este privit ca un păcat împotriva lui Dumnezeu şi, de aceea, este nevoie de aducerea unei jertfe, cât şi de o restituire faţă de persoana păgubită (vezi Numeri 5,7 şi compară cu Levitic 6,2-4). Deşi este posibil a păcătui împotriva lui Dumnezeu fără a aduce vreo vătămare aproapelui, nu este posibil a păcătui împotriva omului fără a comite păcat şi contra lui Dumnezeu.

7 să-şi mărturisească păcatul şi să dea înapoi în întregime preţul lucrului câştigat prin mijloace necinstite, adăugând a cincea parte; să-l dea aceluia faţă de care s-a făcut vinovat.

Să dea înapoi. Literal, să restituie vina lui. Aici vina abstractă este folosită pentru lucrul concret pe care l-a furat, sau orice ar fi putut realiza prin faptul că dispunea de el. În întregime. Literal, cu căpetenia lui, adică în întregime. A cincia parte. Notează o compensare similară în Leviticul 6,5; 22,14 (vezi Levitic 27,11.27.31).

8 Dacă nu este nimeni care să aibă drept să ia înapoi lucrul câştigat prin mijloace necinstite, lucrul acela să se întoarcă la Domnul, la preot, afară de berbecul adus ca jertfă de ispăşire cu care se va face ispăşire pentru cel vinovat.

Care să aibă drept. Acesta este cuvântul go’el, de la verbul a răscumpăra, a acţiona ca o rudă. El este aplicat la Hristos ca Răscumpărător (vezi Iov 19,25; Psalmi 19,14; 78,35; 103,4; Isaia 41,14; 43,14; 74,4; 54,5; 59,20; 60,16). Deoarece un israelit avea de obicei o rudă, este posibil ca omul fără rudenie să fie un prozelit.

La Domnul, la preot. Literal, pentru Iehova, pentru preot. Preotul era reprezentatul personal al lui Iehova, şi proprietatea devenea a lui (vezi Levitic 23,20). Berbec, jertfă de ispăşire. Jertfa cerută (Levitic 5,15; 6,6; 7,7), care aparţinea preotului în locul lui Iehova.

9 Orice dar ridicat din lucrurile închinate Domnului de copiii lui Israel, să fie al preotului căruia îi sunt aduse.

Darul. Cuvântul jertfă are sensul de ceea ce se ridică, adică, dintr-o grămadă mai mare, şi este consacrat unui scop sacru. Învăţătura iudaică este că aceasta se referă la primele roade (Exod 23,19), în aşa fel încât ele să devină proprietatea preoţilor (Numeri 15,19-21; 31,29.41.52; Deutronom 12,6.11). Ideea de contribuţie, fie în general, fie pentru un scop deosebit, se aplică aici în mod adecvat. Darul devenea partea preotului (Levitic 7,14.32.34).

10 Lucrurile închinate Domnului vor fi ale preotului: tot ce i se va da preotului al lui să fie.”

A Lui să fie. Versetul acesta aminteşte cele două surse ale venitului preoţesc: lucrurile cuvenite lui Iehova şi darurile pentru preoţi. Un preot ca individ nu putea pretinde daruri de la indivizi particulari. Actul de a da era o răspundere a proprietarului, supus faţă de această directivă generală şi faţă de principiul că tot ce cere Iehova ca fiind al Său trebuie să fie dat în primul rând.

11 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

Verset ce nu a fost comentat.

12 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Dacă păcătuieşte nevasta cuiva faţă de bărbatul ei şi-i este necredincioasă;

Verset ce nu a fost comentat.

13 dacă altul se culcă cu ea, şi lucrul este ascuns de bărbatul ei; dacă ea s-a pângărit în ascuns, fără să fie vreun martor împotriva ei şi fără să fie prinsă asupra faptului; –

Vreun martor. Pentru a convinge era nevoie de doi martori (Numeri 35,30; Deutronom 17,6; 19,15). Pedeapsa pentru vina dovedită era moartea (Levitic 20,10; Deutronom 22,22.27). Există numai o bănuială din partea soţului dar nu o dovadă clară.

14 şi dacă bărbatul este apucat de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui care s-a pângărit, sau dacă este cuprins de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui care nu s-a pângărit; –

Duh. De la ruach, tradus spirit în Vechiul Testament. El se află de 378 de ori în textul ebraic şi este tradus spirit de 232 de ori. Ideea dominantă a acestui cuvânt este putere. Când regina din Seba a văzut măreţia lui Solomon n-a mai fost spirit în ea (1 Regi 10,5 textul în engleză). Când Isaia vorbeşte despre caii din Egipt ca fiind carne şi nu spirit, el voia să spună că ei erau slabi în comparaţie cu Dumnezeu. Un om care este stăpân pe spiritul său este şi puternic şi de valoare (Proverbe 16,32; 25,28). Aici (Numeri 5,14) termenul indică un impuls sau o emoţie intensă.

15 omul acela să-şi aducă nevasta la preot, şi, ca dar de mâncare pentru ea, să aducă a zecea parte dintr-o efă de floare de făină de orz; să nu toarne untdelemn pe ea şi să nu pună tămâie pe ea, căci acesta este un dar de mâncare adus pentru gelozie, un dar de descoperire, care descoperă o fărădelege.

A zecea parte dintr-o efă. Aproximativ 2,2 litri.

Floare de făină de orz. Un sortiment de făină ieftină, un aliment folosit de către cei foarte săraci (Judecători 7:13, Ioan 6:9,13) şi pentru animale (1 Regi 4:28). Făina de calitate cerută în cazul altor jertfe (Ezechiel 46:14) nu era folosită în asemenea situaţii în care imoralitatea şi infidelitatea erau aduse în discuţie. Ingredientele ieftine ale acestui tip de jertfă erau un indicator al brutalităţii şi grosolăniei faptei păcătoase.

Să nu toarne ulei pe ea. Aceasta era una dintre cele mai nefericite situaţii, deci folosirea uleiului, un simbol al bucuriei şi fericirii, era exclusă. Folosirea uleiului şi tămâii, deşi acestea făceau parte din darul de mâncare al primelor roade, nu era permisă în jertfa pentru păcat a omului sărac. (Lev 2,15; 5,11).

De gelozie. Termenul ebraic este un plural, gelozii, întrucât jignirea, dacă femeia era vinovată, era atât împotriva lui Dumnezeu cât şi a soţului ei. De asemenea, erau vinovate mai multe persoane.

De descoperire. [De aducere aminte, trd. KJV]. O exprimare ce aduce aminte omului că Dumnezeu nu acopere nelegiuirea, nici nu o uită până când nu este mărturisită (1Rg 17,18; Eze 29,16; Osea 8,13; Ier 44,21; Psa 25,7).

16 Preotul s-o apropie şi s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului.

Înaintea Domnului. Adică în tabernacol.

17 Preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ; să ia ţărână de pe podeaua Cortului şi s-o pună în apă.

Apă sfinţită. Aceasta ar trebui să fie apa din ligheanul de aramă ce era rezervat pentru abluţiunile preoţilor (Exo 30,18.19). Unii teologi susţin că este vorba de apă curgătoare (vezi Num 19,17; Lev 14,5). Această expresie nu este folosită în nici un alt loc în Biblie. Nu există nici o asemănare între această apă sfinţită şi aşa-zisa apă sfinţită folosită de unele biserici din zilele noastre.

Un vas de lut. Cel mai ieftin tip de vas, pentru a fi în conformitate cu calitatea inferioară a făinii – şi cu hidoşenia păcatului. Vasul este posibil să fi fost spart după ceremonie, ca şi în cazul jertfei pentru păcat (Lev 6,28; conf. 14,5.50). Unii comentatori sugerează că acest fapt implica viaţa distrusă a femeii, dacă ar fi fost găsită vinovată.

Ţărână. Motivul pentru această stipulare nu este clar. Probabil, fiind în sens sacru, ar răni doar persoana vinovată.

18 Preotul să pună pe femeie să stea în picioare înaintea Domnului; să descopere capul femeii şi să-i pună în mâini darul de mâncare adus pentru descoperire, darul de mâncare adus pentru gelozie; preotul să aibă în mână apa amară aducătoare de blestem.

Să descopere capul femeii. Acesta era un gest al ruşinii (vezi Lev 10,6; 13,45; 21,10). Să-i pună în mâini. Această multitudine de gesturi ţintea descurajarea femeii, determinând

o să mărturisească dacă este vinovată.

Apele amarare. Exprimarea literală în ebraică este apele amărăciunii. Nu pentru că apa chiar ar fi avut gustul amar, ci pentru că pentru persoana vinovată ar fi avut urmări amare (vezi Ier 2,19; Eze 23,48).

19 Preotul să pună pe femeie să jure şi să-i zică: „Dacă niciun om nu s-a culcat cu tine şi dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, nu te-ai abătut de la el ca să te pângăreşti cu altul, să nu-ţi facă niciun rău această apă amară aducătoare de blestem!

Sub puterea bărbatului tău. [În locul bărbatului tău, trd. KJV]. Textul ebraic afirmă sub bărbatul tău, însemnând supusă bărbatului tău. În Eze 23,5 este redat când era a mea, literal când era sub mine, iar Rom 7,2 unde cuvântul tradus femeie este un termen compus însemnând sub un bărbat, adică sub îndrumarea lui de cap de familie.

Să nu-ţi facă nici un rău. Adică să fie liberă de sub blestemul invocat, dacă nu este vinovată.

20 Dar dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, te-ai abătut de la el şi te-ai pângărit, şi dacă un alt om decât bărbatul tău s-a culcat cu tine –

Verset ce nu a fost comentat.

21 şi preotul să pună pe femeie să jure cu un jurământ de blestem şi să-i zică: – „Domnul să te facă să ajungi de blestem şi de urgie în mijlocul poporului tău, făcând să ţi se usuce coapsa şi să ţi se umfle pântecele,

Să te facă să ajungi de blestem. Când oamenii blestemau sau depuneau un jurământ, urmau să amintească numele ei în blestemele invocate asupra celor ce aduceau ofensa, spunând: Să te facă Iehova ca pe acea femeie!

Coapsa. Însemnând probabil, ca femeia să nu mai dea naştere din nou unui copil sănătos (vezi v. 28). Ea ar deveni astfel o amară dezamăgire pentru soţul ei, fiind incapabil să-şi formeze un cămin.

22 şi apa aceasta aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, ca să facă să ţi se umfle pântecele şi să ţi se usuce coapsa!” Şi femeia să zică: „Amin! Amin!”

Verset ce nu a fost comentat.

23 Preotul să scrie blestemele acestea într-o carte, apoi să le şteargă cu apa cea amară.

Să le şteargă. Aceste cuvinte scrise urmau să fie spălate cu apă, şi transferate astfel acesteia.

24 Şi să dea femeii să bea apa amară aducătoare de blestem; şi apa aducătoare de blestem va intra în ea şi-i va pricinui amărăciunea.

Să bea. Femeia bea apa după jertfa de mâncare (v. 26), dar acţiunea este anticipată aici.

25 Preotul să ia din mâinile femeii darul de mâncare adus pentru gelozie, să legene darul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului şi să-l aducă pe altar.

Verset ce nu a fost comentat.

26 Apoi preotul să ia un pumn din darul acesta, ca aducere aminte, şi să-l ardă pe altar. După aceea, să dea femeii să bea apa.

Ca aducere aminte. Ca o aducere aminte lui Iehova pentru a împiedica ca apele amare să facă rău unei femei dacă era nevinovată. Acest termen este unul tehnic (Lev 2,2.9.16; 5,12; 24,7).

27 După ce îi va da să bea apa, dacă ea s-a pângărit şi a fost necredincioasă bărbatului ei, apa aducătoare de blestem va intra în ea şi-i va pricinui amărăciunea; pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, şi femeia aceasta va fi de blestem în mijlocul poporului ei.

Va fi de blestem. Ea va fi un exemplu şi o avertizare pentru alţii.

28 Dar, dacă femeia nu s-a pângărit şi este curată, va rămâne neatinsă şi va avea copii.

Neatinsă. Adică, va fi declarată nevinovată (vezi Ier 2,35) şi nu va păţi nici un rău. Va avea copii. O compensaţie ce implică favoarea divină, şi din acest motiv preţuită mult de israeliţi.

29 Aceasta este legea asupra geloziei, pentru împrejurarea când o femeie, care este sub puterea bărbatului ei, se abate şi se pângăreşte

Verset ce nu a fost comentat.

30 şi pentru împrejurarea când un bărbat, apucat de un duh de gelozie, are bănuieli asupra nevestei lui: preotul s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului şi să-i facă întocmai după legea aceasta.

Verset ce nu a fost comentat.

31 Bărbatul va fi scutit de vină, dar femeia aceea îşi va lua pedeapsa nelegiuirii ei.”

Îşi va lua pedeapsa nelegiuirii ei. Principiul de bază al întregii încercări era că de fapt consecinţele erau în mâinile lui Dumnezeu.