1 Balaam a zis lui Balac: „Zideşte-mi aici şapte altare şi pregăteşte-mi aici şapte viţei şi şapte berbeci.”

Zideşte-mi aici. Adică pe înălţime. Acolo era sanctuarul lui Baal, unde erau aduse jertfe şi de unde se vedea tabăra lui Israel. Şapte boi şi şapte berbeci. Înmulţind numărul jertfelor, Balaam se gândea să-L liniştească pe Dumnezeu. Acum, mintea lui era cu desăvârşire stăpânită de concepţiile păgâne despre Dumnezeu, şi anume că era mai importantă cantitatea decât calitatea şi jertfele mai eficiente decât o inimă sincer ascultătoare.

2 Balac a făcut cum spusese Balaam; şi Balac şi Balaam au adus câte un viţel şi câte un berbec pe fiecare altar.

Balac şi Balaam au adus. Ca rege păgân, Balac urma să îndeplinească slujbe preoţeşti, ajutându-l pe Balaam. Întreaga batjocură nu era evidentă pentru profet, un profet vicios al lui Dumnezeu, care conlucra cu un rege păgân ce oficia o jertfă pentru Baal, crezând în acelaşi timp că propriul lui Dumnezeu poate fi îmblânzit prin jertfă.

3 Balaam a zis lui Balac: „Stai lângă arderea ta de tot, şi eu mă voi depărta de ea; poate că Domnul îmi va ieşi înainte; şi ce-mi va descoperi, îţi voi spune.” Şi s-a dus pe un loc înalt.

Stai lângă arderea de tot. A îngriji de ea. Poate că. Balaam putea doar să spere că Domnul avea să binevoiască să-i iasă în întâmpinare, pentru că ştia că inima lui era împotriva hotărârii lui Dumnezeu.

Înalt. Literal, gol, egal, neted. Rădăcina verbului înseamnă a face neted, a egala, a asemui, a dezgoli. Balaam a dorit să fie singur; el era deja pe o înălţime, unde erau clădite altarele.

4 Dumnezeu a venit înaintea lui Balaam; şi Balaam I-a zis: „Am ridicat şapte altare, şi pe fiecare altar am adus câte un viţel şi câte un berbec.”

Dumnezeu a venit înaintea lui Balaam. Nemărginită răbdare a lui Dumnezeu!

Şapte altare. Balaam lasă să se înţeleagă că jertfele sunt aduse lui Dumnezeu şi că de aceea Dumnezeu trebuia să Se considere împăcat cu planurile lui Balaam şi să binevoiască să conlucreze cu el. Compară cu 1 Samuel 13,12 pentru jertfă ca formă de implorare şi cu Osea 12,11 pentru atitudinea lui Dumnezeu faţă de mulţimea altarelor şi jertfelor.

5 Domnul a pus cuvinte în gura lui Balaam şi a zis: „Întoarce-te la Balac şi aşa să-i vorbeşti.”

A pus cuvinte în gura lui Balaam. A fi purtătorul de cuvânt al lui Iehova este un semn al adevăratului profet (Deutronom 18,18; Ieremia 1,9). S-a remarcat că, după cum Dumnezeu a pus cuvinte în gura măgăriţei contrar firii, tot aşa a pus cuvinte în gura lui Balaam contrar voinţei încăpăţânate a acestuia.

6 Balaam s-a întors la Balac; şi iată că Balac stătea lângă arderea lui de tot, el şi toate căpeteniile Moabului.

Verset ce nu a fost comentat.

7 Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Balac m-a adus din Aram. Împăratul Moabului m-a chemat din munţii răsăritului, zicând: „Vino şi blestemă-mi pe Iacov! Vino şi defaimă-mi pe Israel!”

Proorocia. Cuvântul ebraic se referă la declaraţia făcută la figurat şi nu la o vorbire directă. Împăratul Moabului. O pretenţie că Balaam ar fi venit împotriva voinţei lui. Munţii răsăritului. Probabil o referire la partea golaşă, pietroasă şi muntoasă a Mesopotamiei.

8 Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul?

Cum să blestem? Aceasta sugerează că Balac i-a cerut lui Balaam să facă imposibilul. Binecuvântarea lui Dumnezeu era peste poporul Său şi blestemul omului nu avea sorţi de izbândă.

9 Îl văd din vârful stâncilor, Îl privesc de pe înălţimea dealurilor: Este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri.

Din vârful stâncilor. Balaam stătea pe vârful muntelui privind în jos spre tabăra lui Israel (cap. 22,41; 23,3).

Locuieşte deoparte. A locui deoparte era un simbol al siguranţei (Deutronom 33,28; Mica 7,14). În plus, poporul lui Dumnezeu trebuia să fie separat de practicile şi obiceiurile naţiunilor înconjurătoare.

Nu face parte. Aleşi de Dumnezeu, ei trebuiau să fie un popor deosebit (vezi Exod 33,16; 1 Regi 8,53). Iudeii au ajuns să se socotească întru totul superiori tuturor celorlalte naţiuni.

10 Cine poate să numere pulberea lui Iacov şi să spună numărul unui sfert din Israel? O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor!”

Cine poate să numere. Construcţia ebraică este în aşa fel, încât să exprime o mare surpriză că un om ar gândi măcar să facă o astfel de lucrare. Compară cu făgăduinţa făcută lui Avraam (Geneza 13,16) şi lui Israel (Geneza 28,14).

Numărul unui sfert. Comentatorii iudei văd aici o referire la tabăra lui Israel împărţită în patru părţi.

Moartea celor neprihăniţi. Avariţia păcătoasă a lui Balaam l-a împiedicat să aibă parte de un sfârşit paşnic (Numeri 31,8; Proverbe 28,9). Copiii lui Israel erau neprihăniţi, pentru că Iehova este Cel care i-a făcut astfel şi i-a ales ca să fie poporul Său (Deutronom 32,15; 33,5.26).

Sfârşitul meu. Cuvântul ebraic tradus aici sfârşitul înseamnă adesea posteritate (Psalmi 109,13; Daniel 11,4; Amos 4,2). Ar fi de preferat ca aici să se înţeleagă în sensul acesta.

11 Balac a zis lui Balaam: „Ce mi-ai făcut? Te-am luat să blestemi pe vrăjmaşul meu, şi iată că tu-l binecuvântezi!”

Te-am luat să-mi blestemi. Balac nu se făcuse vinovat de nici o înşelăciune, nu apelase la nici un subterfugiu. El n-a înţeles că lui Balaam îi fusese îngăduit să vină numai cu condiţia să spună cuvintele pe care Dumnezeu avea să i le pună în gură. Desigur că Balaam îi spusese acest lucru lui Balac (cap. 22,38), dar, asemenea lui Balaam, care ar fi trebuit să ştie mai bine, regele a crezut că Dumnezeu putea fi convins să-Şi schimbe hotărârea. Sosirea lui Balaam a făcut să i se pară lui Balac că însuşi profetul credea acest lucru ca posibil.

Tu-l binecuvântezi. Textul ebraic este foarte explicit: binecuvântând ai binecuvântat. Balaam nu numai că s-a abţinut să blesteme pe Israel, ci chiar la binecuvântat.
12 El a răspuns şi a zis: „Nu trebuie oare să spun ce-mi pune Domnul în gură?”

Ce-mi pune Domnul. Se pare că Balac ar fi trebuit să recunoască faptul că Balaam nu era liber să urmeze propria lui cale rea, ci era supus Duhului lui Dumnezeu (cap. 22,35; 23,3).

13 Balac i-a zis: „Vino, te rog, cu mine în alt loc, de unde îl poţi vedea; căci aici nu vezi decât o parte din el, nu-l vezi întreg. Şi de acolo să mi-l blestemi.”

În alt loc. Aici a fost o ocazie pentru Balaam să se retragă, dar lăcomia lui după câştig lumesc l-a ţinut ca într-o menghină.

Decât o parte. Crezând că Balaam ar putea fi înfricoşat de întinsa tabără israelită, Balac a sperat că, văzând doar o parte mică din ea, profetul ar fi devenit mai îndrăzneţ. În felul acesta, prin intermediul mai multor mutări în diferite poziţii, din care putea fi văzută de fiecare dată altă parte a taberei lui Israel, întreaga tabără ar fi fost în cele din urmă blestemată.

14 L-a dus în câmpul Ţofim, spre vârful muntelui Pisga; a zidit şapte altare şi a adus câte un viţel şi un berbec pe fiecare altar.

Câmpul Ţofim. Dintr-un cuvânt care înseamnă a spiona, a veghea asupra. Numele de Ţofim înseamnă câmpul veghetorilor (vezi 1 Samuel 14,16; Isaia 56,10; Ieremia 6,17; Ezechiel 3,17). Locul aşezării lui Ţofim este necunoscut. Fără îndoială că acesta a fost o altă înălţime (vezi Numeri 22,41).

Pisga. Un munte înalt pe teritoriul moabit, de unde se putea vedea o mare parte a regiunii înconjurătoare (Deutronom 3,27; 34,1.2; vezi Numeri 21,20).

Şapte altare. S-a repetat procedeul iniţial. În inima lui, totuşi, Balaam trebuie să fi ştiut că nu putea să schimbe prima solie de la Dumnezeu. Dar el avea de gând să facă tot ce-i stătea în putere pentru a câştiga favoarea lui Balac şi răsplata făgăduită.

15 Balaam a zis lui Balac: „Stai aici, lângă arderea ta de tot, şi eu mă voi duce înaintea lui Dumnezeu.”

Stai aici. Literal, stai însuţi astfel. Balaam nu-i arată lui Balac unde să stea, ci cum să se comporte. Poate că Balaam înţelegea că Balac trebuia, cel puţin în parte, să fie mustrat pentru greşeala lui anterioară.

Eu mă voi duce înaintea Domnului. Literal, şi în felul acesta eu voi cere. Profetul vorbeşte din nou despre modul cum să adreseze cererea şi nu despre locul din care să facă acest lucru. Este, totuşi, neîndoios că Balaam s-a retras într-un alt loc pentru a-L întâlni pe Iehova.

16 Domnul a venit înaintea lui Balaam; i-a pus cuvinte în gură şi a zis: „Întoarce-te la Balac şi aşa să-i vorbeşti.”

Domnul a venit înaintea lui Balaam. Din nou Domnul este Cel care vine în întâmpinarea profetului.

Aşa să-i vorbeşti. Pentru Balaam era cu neputinţă să vorbească împotriva lui Israel, atâta timp cât acesta era credincios descoperirilor lui Dumnezeu.

17 Balaam s-a întors la el; şi iată că Balac stătea lângă arderea lui de tot, cu căpeteniile Moabului. Balac i-a zis: „Ce ţi-a spus Domnul?”

Ce ţi-a spus Domnul. Balac a înţeles că solia venea de la Dumnezeu pentru că Balaam, după cum arăta, era neputincios.

18 Balaam şi-a rostit prorocia şi a zis: „Scoală-te, Balac, şi ascultă! Ia aminte la mine, fiul lui Ţipor!

Scoală-te, Balac. Aceasta poate să însemne fii atent Balac şi ascultă. Sau mai poate însemna pur şi simplu să se ridice în poziţie de respect şi să asculte solia de la Iehova. Mai probabilă este prima sugestie.

Şi ascultă. Profetul a înţeles pe deplin importanţa soliei pe care era constrâns s-o rostească fără să schimbe nici un singur cuvânt. Expresia ebraică sugerează nu numai să asculte, ci şi să cântărească bine importanţa soliei.

19 Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?

Dumnezeu nu este un om. Pare ciudat că Balaam nu şi-a dat seama că Îl trata pe Iehova întocmai ca pe un om, ca şi când ar fi putut să fie influenţat să-Şi schimbe hotărârea. Aceasta nu era decât o concepţie pur păgână.

Nici un fiu al omului. Cuvântul tradus aici om este cuvântul generic care înseamnă orice membru al rasei umane. Dumnezeu nu este un simplu muritor.

Ca să-i pară rău. În sensul de a-i părea rău cu privire la faptele cuiva. Schimbarea locului, adăugarea de altare şi jertfele aduse pe ele nu L-au convins pe Iehova că a făcut o greşeală că nu S-a lăsat influenţat de locul şi jertfele iniţiale. Numai întoarcerea sinceră de la rău Îl poate influenţa pe Dumnezeu să nu trimită pedeapsa cuvenită (vezi Ieremia 18,8; 26,3; Maleahi 3,6; Romani 11,29; Iacov 1,17).

20 Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, şi eu nu pot întoarce.

Porunca să binecuvânteze. Dumnezeu binecuvântase pe Israel ca popor ales al Său. Dorinţele păcătoase ale oamenilor de a-i face rău nu-L vor face niciodată pe Dumnezeu să-Şi schimbe hotărârea.

21 El nu vede nicio fărădelege în Iacov, nu vede nicio răutate în Israel. Domnul Dumnezeul lui este cu el, El este Împăratul lui, veselia lui.

Răutate. Afirmaţia declară în mod accentuat că, atâta timp cât Israel rămâne credincios lui Dumnezeu, naţiunea nu va păţi nimic rău. Cuvântul tradus fărădelege înseamnă faptă rea, idolatrie, vorbire falsă sau orice îndepărtare de voinţa lui Dumnezeu, ca aceea care la urmă se va dovedi nefolositoare. Există o legătură morală între păcat şi ceea ce se cuvine, exprimată prin acest cuvânt. Răutate accentuează faptul că păcatul a făcut ca viaţa să fie oarecum greu de dus. El a făcut din scopurile normale ale vieţii o sarcină greu de purtat. Cuvântul acesta este tradus de obicei cu necaz (Psalmi 25,18; 73,16), durere (Psalmi 90,10).

Veselia. Literal, sunetul unui corn a sunat ca o alarmă sau pentru veselie ori în aprindere religioasă (vezi Levitic 23,24; Psalmi 47,5, Ieremia 4,19). Probabil că aici este vorba despre un strigăt de veselie.

22 Dumnezeu i-a scos din Egipt, Tăria Lui este pentru el ca a bivolului.

I-a scos din Egipt. Cu siguranţă că pentru a I se închina în adevăr şi dreptate (vezi Levitic 11,45; 25,38; Numeri 15,41).

Ca a bivolului. Probabil boul sălbatic (RSV) sau bivol. Fără îndoială că acesta avea mare putere, curaj şi două coarne (Deutronom 33,17; Psalmi 22,21; notează pluralul coarnele). Septuaginta traduce acest cuvânt ebraic printr-un termen grecesc care înseamnă un corn, crezând că el se referă la rinocer. După cât se pare, traducătorii n-au observat că alte texte vorbesc despre acest animal ca având două coarne.

23 Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, nici vrăjitoria împotriva lui Israel; acum se poate spune despre Iacov şi Israel: Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!

Descântecul. Tăria lui Israel era că naţiunea era liberă de practica de a consulta prevestitorii, augurii, oracolele şi magia neagră în general. Întotdeauna astfel de practici i-au îndepărtat pe oameni de Dumnezeu şi sunt strict interzise (Deutronom 18,10; Ieremia 27,9; Ezechiel 13,6; Osea 4,12; Zaharia 10,2).

Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu. Măreaţa lucrare din Planul de Mântuire al lui Dumnezeu pentru poporul Său este peste puterea de exprimare a limbii omeneşti (Psalmi 44,1; Isaia 40,21; 52,7-15).

24 Da, poporul acesta se scoală ca o leoaică şi se ridică întocmai ca un leu; nu se culcă până ce n-a mâncat prada şi n-a băut sângele celor ucişi.”

Ca o leoaică. Adjectivul mare nu este în ebraică. Substantivul poate să însemne şi leoaică şi leu. Ca în alte limbi semitice şi în cărţile religioase orientale, în Vechiul Testament însuşirile unui animal sunt de obicei atribuite fiinţelor omeneşti (Geneza 49,9.27; Numeri 24,8.9; Deutronom 33,20; Ieremia 49,19; Mica 5,8).

Ca un leu. În puterea lui, ridicându-se din ascunziş să-şi ia prada. Mâncat prada. Un tablou al cuceririlor trecute şi viitoare ale lui Israel. În războiul contra madianţilor, curând după vizita lui Balaam la Balac, nici un israelit nu şi-a pierdut viaţa (cap. 31,49).

25 Balac a zis lui Balaam: „Nu-l blestema, dar măcar nici nu-l binecuvânta!”

Nu-l blestema. Balac s-a temut că binecuvântările lui Balaam vor fi tot atât de eficace, cum sperase el că aveau să fie blestemele lui.

26 Balaam a răspuns şi a zis lui Balac: „Nu ţi-am spus că voi face tot ce va spune Domnul?”

Tot ce va spune Domnul. Balaam a înţeles că nu putea rămâne tăcut, dacă Domnul i-a poruncit să binecuvânteze (cap. 22,20; 23,3.12).

27 Balac a zis lui Balaam: „Vino, te rog, te voi duce într-un alt loc; poate că Dumnezeu va găsi cu cale să-mi blestemi de acolo pe poporul acesta!”

De acolo. Speranţa reînnoită din inima lui Balac l-a făcut să creadă că o vedere a taberei lui Israel dintr-un alt loc l-ar putea influenţa pe Balaam. Aceasta era o altă ocazie pentru profet de a rupe legătura cu Balac şi de a se întoarce acasă (vezi cap. 22,6; 23,13; 24,1).

28 Balac a dus pe Balaam pe vârful muntelui Peor, care este cu faţa spre pustiu.

Peor. Aşezarea Peorului n-a fost definitiv identificată. Numele este folosit în cuvinte compuse pentru diferite locuri: Bet-Peor (Deutronom 3,29; 4,46; 34,6; Iosua 13,20) şi Baal-Peor (Numeri 25,3). Peor era un munte al Moabului în apropiere de Pisa, pe care era un altar, poate un templu pentru Baal, sau pentru vreun alt zeu păgân.

29 Balaam a zis lui Balac: „Zideşte-mi aici şapte altare şi pregăteşte-mi aici şapte viţei şi şapte berbeci!”

Zideşte-mi. Aici este repetat ritualul identic descris în v.1 şi 14. După câte se pare, Balac şi Balaam ajunseseră la sfârşitul înţelepciunii lor, pentru că în ciuda a două eşecuri anterioare nu au putut să gândească la alte mijloace de atingere a scopului urmărit de ei.

30 Balac a făcut cum zisese Balaam şi a adus câte un viţel şi câte un berbec pe fiecare altar.

Cum zisese Balaam. Cu ocazia aceasta, Balaam nu s-a mai retras pentru a fi singur. El n-a avut pretenţia de a lucra cu taine magice, ci a rămas cu Balac la altar. Instrucţiunile date de Balaam au fost aduse la îndeplinire cu siguranţă de către Balac. Răspunderea revenea întru totul lui Balaam.

Comentariile lui Ellen G. White

1-30 PP 444-449

7-10 PP 444

7-2 Ed 160

8 GC 529

9 PP 141; 447; 7T 109

10 COL 221, GC 529; PP 447, 451

11-21 PP 448

20,21 GC 529

21 5T 598

21.23 PP 457 23 GC 529; 2T 274; 4T 276, 368

23,25,27-30 PP 449