1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

Domnul a vorbit. Domnul prezintă acum voinţa Sa cu privire la anumite jertfe, acelea pentru slujbele de dimineaţă şi de seară, pentru zilele de Sabat şi pentru luni noi.

2 „Porunceşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Să aveţi grijă să-Mi aduceţi la vremea hotărâtă darul Meu de mâncare, hrana jertfelor Mele mistuite de foc, care Îmi sunt de un plăcut miros.”

Darul meu. Ebraicul corban, din rădăcina a apropia, a trage aproape pentru un scop special. El se foloseşte la abordarea de către un judecător a unui caz, la venirea spre a consacra ceva, la aducerea unei jertfă. De aceea, corban a devenit termenul pentru orice dăruire (Marcu 7,11).

Hrana. Literal, hrana Mea. Textul ebraic este literal, jertfa Mea, chiar pâinea Mea şi nu jertfa Mea şi pâinea Mea. Obiceiul păgân de a jertfi hrană zeilor, presupusă a fi mâncată de ei, este o parodie a obiceiului aducerii de jertfe de către un popor pocăit lui Dumnezeu ca dovadă a întristării pentru păcat şi a unei serioase dorinţe de iertare (vezi DA 28; Levitic 21,6.17.21; 22,25; Maleahi 1,7).

Jertfele mele mistuite de foc. Poate că aceasta se referă mai ales la părţile de grăsime arse pe altar.

De un plăcut miros. Compară cu Levitic 1,9.13.17; Numeri 15,3 etc.

3 Să le spui: „Iată jertfa mistuită de foc pe care o veţi aduce Domnului: în fiecare zi, câte doi miei de un an fără cusur, ca ardere de tot necurmată.

Jertfă mistuită de foc. Aici se vorbeşte mai ales despre slujba continuă a jertfei zilnice (Exod 29,38.39) cu făgăduinţele ei (v.42, 43, 45).

Fără cusur. Se cerea în mod expres şi se accentua ca mielul să fie desăvârşit (Evrei 9,14). Acelaşi lucru se ceruse şi pentru celelalte jertfe (Exod 12,5; Levitic 1,3; Numeri 19,2; 1 Petru 1,19).

Ardere de tot necurmată. O formă prescurtată zilnică sau continuă se află în Daniel 8,11-13; 11,31; 12,11. Aspectul continuu al acestei jertfe oferă o uimitoare paralelă cu Mielul lui Dumnezeu, a cărui jertfă adusă o singură dată este eficientă continuu. El a murit o singură dată pentru toţi (Evrei 7,3; 10,12.14).

4 Să aduci un miel dimineaţa, şi celălalt miel seara;

Să aduci... dimineaţa. Compară cu Psalm 5,3: Doamne, auzi-mi glasul dimineaţa, care la început se putea să însemne o jertfă.

Seara. Literal, între cele două seri (vezi Exod 12,6; Numeri 9,3).

5 iar, ca dar de mâncare, să aduci a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii frământată într-un sfert de hin de untdelemn de măsline sfărâmate.

Verset ce nu a fost comentat.

6 Aceasta este arderea de tot necurmată, care a fost adusă la muntele Sinai; o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

Arderea de tot necurmată. Adică pentru a fi adusă zilnic (Exod 29,42). Arderea de tot necurată şi tămâia necurmată (Exod 30,8) erau ca rugăciunile de dimineaţă şi de seară ale creştinului.

Adusă la muntele Sinai. Literal, făcută la muntele Sinai. Acesta este locul unde Moise a primit legile ceremoniale.

7 Jertfa de băutură să fie de un sfert de hin pentru fiecare miel; jertfa de băutură de vin s-o faci Domnului în Locul Sfânt.

Jertfă de băutură. Dată tot la muntele Sinai (Exod 29,40). În locul sfânt. Probabil la picioarele altarului arderilor de tot, care era în interiorul curţii (Exod 29,42).

Vin. Ebraicul şecar. Jertfa de băutură, cu această singură excepţie, era făcută din vin obişnuit, iain. Cantitatea folosită pentru fiecare miel era aproximativ de 950 ml. Cuvântul şecar este adesea folosit pentru a indica o băutură care nu este făcută din struguri. Aceasta era făcută de obicei din cereale sau miere. De exemplu, în Levitic 10,9 lui Aaron şi fiilor lui li s-a poruncit să nu bea iain sau şecar când se pregăteau să intre în Cortul Întâlnirii. Mulţi comentatori aveau să insiste că în acest caz şecar trebuie să se refere la vinul cel mai nobil şi mai bun. Comentatorii evrei, în mare număr, vorbesc despre acest caz al folosirii lui şecar ca excluzând vinul diluat cu apă, sau vinul stors de curând.

8 Al doilea miel să-l aduci seara, cu un dar de mâncare şi o jertfă de băutură ca cele de dimineaţă: aceasta este o jertfă mistuită prin foc, de un miros plăcut Domnului.

Al doilea miel. Adică cel pentru jertfa de seară. Instrucţiunile precedente sunt cu privire la mielul de dimineaţă, dar ele se aplică şi la mielul de seară. Această jertfă încheia jertfele zilei, nefiind adusă după ea nici o altă jertfă.

9 În ziua Sabatului, să aduceţi doi miei de un an fără cusur, şi ca dar de mâncare, două zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn, împreună cu jertfa de băutură.

În ziua Sabatului. Jertfa din Sabat era un adaos la jertfele zilnice necurmate aduse în fiecare zi a săptămânii. Aceasta înseamnă că în ziua de Sabat preoţii aveau de îndeplinit sarcini duble. La aceasta trebuie să se fi gândit Domnul când a spus că preoţii calcă Sabatul în Templu şi totuşi sunt nevinovaţi (Matei 12,5). În vremurile de mai târziu, era cântată o cântare specială în ziua de Sabat pentru a însoţi stropirea libaţiunii (Psalmi 92).

Două zecimi de efă. Aproximativ patru litri. O dată cu dublarea arderilor de tot din ziua Sabatului se dubla şi porţia altor elemente accesorii, precum făina şi vinul. Porunca cu privire la prezentarea jertfei de băutură împreună cu arderea de tot se află în cap. 15,5.

10 Aceasta este arderea de tot pentru fiecare zi de Sabat, afară de arderea de tot necurmată şi jertfa ei de băutură.

Afară de. Adică în plus. Jertfa zilnică nu trebuia să fie omisă din cauza jertfelor suplimentare din ziua de Sabat. Jertfele suplimentare prescrise erau şapte la număr (Levitic 29,35-37; Numeri 28,11.19.26; 1,7).

11 La începutul lunilor voastre, să aduceţi ca ardere de tot Domnului: doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur;

La începutul. Aceasta se poate să fi fost dată de Dumnezeu pentru a compensa celebrările idolatre ale fiecărei luni noi, care desigur că se concentrau în închinarea la lună. Atunci sunau trâmbiţele de argint (cap. 10,10). În anii de mai târziu, în ziua aceasta afacerile încetau (Amos 8,5; 1 Samuel 20,5; Isaia 1,13).

12 şi, ca dar de mâncare pentru fiecare viţel, trei zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn; ca dar de mâncare pentru berbec, să aduceţi două zecimi de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn;

Trei zecimi de efă. Aproximativ 6 litri.

Ca dar de mâncare. Pentru fiecare viţel era o cantitate precisă de făină (vezi cap. 15,9).

Două zecimi de efă. Aproximativ patru litri, tot atât cât pentru un berbec (cap. 16,5).

13 ca dar de mâncare pentru fiecare miel, să aduceţi o zecime de efă din floarea făinii frământată cu untdelemn. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

O zecime de efă. Compară cu cap. 15,4. Darul de mâncare trebuia să însoţească fiecare dintre cei şapte miei amintiţi în v.11.

14 Jertfele de băutură să fie de o jumătate de hin de vin pentru un viţel, a treia parte dintr-un hin pentru un berbec, şi un sfert de hin pentru un miel. Aceasta este arderea de tot pentru începutul lunii, în fiecare lună, în toate lunile anului.

Jertfele de băutură. Pentru a însoţi diferitele jertfe în cantităţile prescrise.

În fiecare lună. La lunile noi aveau să fie adus un număr mai mare de jertfe. De aceea era nevoie de mai multă atenţie şi chiar mai mult lucru decât în zilele de Sabat. Astfel, copiii lui Dumnezeu aveau mai puţine ocazii de a fi ispitiţi de ritualurile idolatre ale păgânilor din jur pe vremea lunilor noi.

15 Să se aducă Domnului un ţap, ca jertfă de ispăşire, afară de arderea de tot necurmată şi jertfa ei de băutură.

Un ţap. Compară cu cap. 15,24.

16 În luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, va fi Paştile Domnului.

Paştele Domnului. Aici nu sunt prescrise jertfe (vezi Exod 12,6.18.27; Levitic 23,5-8). Notează cerinţele ample din Ezechiel 45,23. Sărbătoarea aceasta nu mai fusese celebrată de când Israel părăsise Cades-Barnea, cu 38 de ani în urmă.

17 Ziua a cincisprezecea a acestei luni să fie o zi de sărbătoare. Timp de şapte zile să se mănânce azime.

Ziua a cincisprezecea. Seara zilei a paisprezecea era sărbătoarea Paştelui (Exod 12,14). Ziua a cincisprezecea era ziua sărbătorii azimelor (Levitic 23,6). Ziua a paisprezecea a lui Abib sau Nisan, ziua Paştelui, era în realitate un post, nu o sărbătoare. Postul se termina cu mâncarea sacră a serii.

Şapte zile. Compară cu Exod 12,5; 13,6.7; Levitic 23,6.

18 În ziua dintâi să fie o adunare sfântă: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în ea.

Nici o lucrare de slugă. Literal, nici o lucrare agricolă. Orice ocupaţie care reclama muncă obositoare era interzisă (Exod 12,16; Levitic 23,7.8).

19 Să aduceţi ca ardere de tot Domnului o jertfă mistuită de foc: doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an fără cusur.

O jertfă. Jertfele speciale nu fuseseră prescrise anterior (vezi Levitic 23,8). Jertfele numite sunt aceleaşi ca şi cele pentru prima zi a fiecărei luni (v.11).

20 Să mai adăugaţi şi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, trei zecimi de efă pentru un viţel, două zecimi pentru un berbec,

Darul lor de mâncare. Compară cu v.12, unde au fost poruncite aceleaşi slujbe pentru prima zi a fiecărei luni.

21 şi o zecime pentru fiecare din cei şapte miei.

Verset ce nu a fost comentat.

22 Să aduceţi un ţap ca jertfă de ispăşire, ca să facă ispăşire pentru voi.

Un ţap. Acelaşi ca pentru luna nouă (v.15).

23 Să aduceţi aceste jertfe, afară de arderea de tot de dimineaţă, care este o ardere de tot necurmată.

Afară de. Adică pe lângă arderea de tot zilnică. Ele erau aduse dimineaţa, după jertfa zilnică de dimineaţă.

24 Să le aduceţi în fiecare zi, timp de şapte zile, ca hrana unei jertfe mistuite de foc, de un miros plăcut Domnului. Să fie aduse, afară de arderea de tot necurmată şi jertfa ei de băutură.

În felul acesta. Toate jertfele speciale enumerate în v.16-25 ca acelea pentru prima zi a fiecărei luni erau aduse astfel în fiecare zi a sărbătorii azimelor (Levitic 23,5-8).

25 În ziua a şaptea să aveţi o adunare sfântă: să nu faceţi nicio lucrare de slugă în ea.

În ziua a şaptea. Compară cu Exod 13,6; Levitic 23,7.8. Prima şi ultima zi a sărbătorii erau identice în cerinţele lor.

26 În ziua celor dintâi roade, când veţi aduce Domnului un dar de mâncare, la sărbătoarea încheierii Săptămânilor, să aveţi o adunare sfântă; să nu faceţi nicio lucrare de slugă în ea.

Ziua celor dintâi roade. Aceasta este o expresie neobişnuită. Ea mai este numită sărbătoarea secerişului, a celor dintâi roade din munca ta (Exod 23,16) şi sărbătoarea săptămânilor pe vremea aducerii primelor roade din secerişul grâului (Exod 34,22; Deutronom 16,10; vezi şi Levitic 23,15-21).

Un dar de mâncare. Compară cu Levitic 23,16. Caracteristica principală a acestei zile era un dar de mâncare sau de cereale. El consta din două pâini numite primele roade ale Domnului (Levitic 23,17). Pâinile acestea erau făcute din primul grâu copt. Împreună cu aceste două pâini mai erau jertfiţi şapte miei, un viţel, doi berbeci, doi miei de parte bărbătească ca jertfă de pace şi un ţap ca jertfă pentru păcat (Levitic 23,18).

Încheierea săptămânilor. Adică cele şapte săptămâni numărate din prima zi a azimelor (Levitic 12,15-21).

27 Să aduceţi ca ardere de tot, de un miros plăcut Domnului: doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an.

Verset ce nu a fost comentat.

28 Să mai adăugaţi darul lor de mâncare din floarea făinii frământată cu untdelemn, câte trei zecimi de fiecare viţel, două zecimi pentru berbec,

Darul... de mâncare. Compară cu v.12, 20, care se ocupă de luna nouă şi sărbătoarea azimelor.

29 şi o zecime pentru fiecare din cei şapte miei.

O zecime. Compară cu v.13, 21.

30 Să aduceţi şi un ţap, ca să facă ispăşire pentru voi.

Un ţap. Ca adaos la cel jertfit cu cei doi miei (Levitic 23,19).

31 Să aduceţi aceste jertfe, afară de arderea de tot necurmată şi darul ei de mâncare. Mieii să fie fără cusur şi să adăugaţi şi jertfele lor de băutură.

Afară de. Jertfa zilnică trebuie să fie adusă, chiar dacă mai era prescrise şi alte jertfe (vezi v.10, 15, 23). Importanţa jertfei zilnice nu trebuia să fie subordonată altora.