1 Cel scopit sau famenul să nu intre în adunarea Domnului.

Cel scopit. Schilodirea intenţionată a organelor unui bărbat încă este practicată în India de oamenii sfinţi, ca o consacrare pentru zeii lor. Obiceiul acesta a existat la diferitele popoare antice ca parte a religiei lor (vezi Levitic 21,20).

Să nu intre. Pentru a scoate în evidenţă oroarea lui Dumnezeu privind mutilarea corpului omenesc. Aceeaşi interdicţie aplicată şi la anumiţi străini, însemna în mod evident excluderea de la sanctuar, unde se închina adunarea (Neemia 13,1,7; Plângeri 1,10), dar nu excludere de la mântuire, sau casa spirituală de la Dumnezeu (vezi Isaia 56,3.5). Mai târziu, în comunitatea spirituală a credincioşilor creşti, un eunuc a fost mult onorat de către un sol special trimis de Dumnezeu (Fapte 8,27-40). Eunucii erau folosiţi în slujba regilor lui Israel şi Iuda (2 Regi 9,32; Ieremia 29,2).

2 Cel născut din curvie să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam al lui să nu intre în adunarea Domnului.

Cel născut din curvie. Rădăcina cuvântului astfel tradus este necunoscută. Tradiţia rabinică nu aplică acest cuvânt la cineva născut în afara căsătoriei, ci îl limitează la cel născut din incest. Altfel considerat cuvântul ar însemna un ne-israelit, sau un străin a căror strămoşi sunt necunoscuţi. Curăţenia familiei şi viaţa spirituală au fost întotdeauna o chestiune de supremă importanţă pentru Dumnezeu. Despre excluderea din adunare vezi versetele 1,3.

3 Amonitul şi moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam, pe vecie,

Amonitul şi moabitul. Tobia, un amonit, a fost exclus din Templu, pe baza acestui text (vezi Neemia 2,10; 13,1-8).

4 pentru că nu v-au ieşit înainte cu pâine şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme.

Nu v-au ieşit. Atitudinea neprietenoasă a lui Amon si Moab a adăugat mult la greutăţile copiilor lui Israel. Amândoi erau înrudiţi cu Israel, dar nu i-au acordat nici măcar politeţea obişnuită datorată străinilor, cu mult mai puţin aceea datorată rudelor (Geneza 14,18; 18,2; 19,1.2).

Dumnezeu le poruncise deja izraeliţilor să nu deranjeze pe amoniţi (Deutronom 2,19). Contradicţia aparentă dintre declaraţia făcută aici, că moabiţii nu au ieşit înaintea lui Israel cu provizii, şi aceea din capitolul 2,29, că ei au făcut lucrul acesta, este mai mult aparentă decât reală. Cuvintele din capitolul 23,4 înseamnă numai că moabiţii nu le-au oferit hrană de bună voie, într-un spirit prietenos – nu că ei n-au vândut hrană izraeliţilor în schimbul banilor.

Au adus... împotriva ta pe Balaam. Aceasta a fost lucrarea moabiţilor ajutaţi de madianiţi (Numeri 22,4-7). Hristos a învăţat că persoana nerecunoscătoare nu va moşteni împărăţia (Matei 25,41-46). Vrăjmăşia arătată faţă de biserică este privită ca ostilitate faţă de Hristos însuşi (Fapte 9,4.5).

5 Dar Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Balaam; şi Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul Dumnezeul tău.

N-a voit să asculte. Profetul era dornic să blesteme pe Israel, dar Iehova a pus în gura lui cuvinte pe care el nu s-a putut abţine să le pronunţe (vezi Numeri 22). Era cu neputinţă pentru un profet fals să înlăture binecuvântările lui Dumnezeu şi să aplice blesteme asupra poporului Său. Blestemele lui Balaam au fost schimbate în binecuvântări (Numeri 23 şi 24). Alte exemple a grijii ocrotitoare a lui Dumnezeu sunt raportate despre Iosif (Geneza 39,1-3; 41,39-45), despre Mardoheu şi poporul iudeu (Estera 6-10), despre tânărul Daniel şi cei trei tovarăşi (Daniel 3,16-30; 6,1.2) şi mulţi alţii.

6 Să nu-ţi pese nici de propăşirea lor, nici de bunăstarea lor, toată viaţa ta, pe vecie.

Propăşirea lor. Aceasta se referă la fraternizarea cu vecinii lor păgâni (vezi Ezra 9,12). Israel trebuia să rămână cu totul deosebit de aceste popoare în măsura în care era vorba de legături pentru scopuri sociale. Experienţa de la Baal-Peor dovedise tragicele rezultate ale unor astfel de asocieri (vezi Numeri 25,1-9). Avertizarea aceasta era deosebit de potrivită având în vedere faptul că moabiţii erau vecinii lor apropiaţi, şi fără îndoială că ar fi fost multe ocazii de asocieri libere şi intime.

7 Să nu urăşti pe edomit, căci este fratele tău; să nu urăşti pe egiptean, căci ai fost străin în ţara lui:

Pe edomit. Exista o permanentă stare de ostilitate între regatul vecin al lui Israel şi al Edomului (Numeri 20,18-21; vezi 2 Samuel 8,13).

Pe egiptean. Nu trebuia să se uite că Israel a găsit refugiu în Egipt timp de mulţi ani, şi a prosperat în ţară, în ciuda greutăţilor impuse.

8 fiii care li se vor naşte, în al treilea neam, să intre în adunarea Domnului.

Al treilea neam. Timp de 200 de ani, Israel găsise un cămin în Egipt. Ei se bucuraseră de ocrotire şi întreţinere într-un timp de foamete grozavă. Mai târziu a venit prigoana. Totuşi Dumnezeu nu dorea ca poporul Său să vadă numai partea rea a caracterului unei naţiuni şi să stăruie asupra ei. În al treilea neam, urmaşilor Edomului sau Egiptului le erau îngăduite toate privilegiile poporului lui Dumnezeu, după ce au fost circumcişi. Probabil că au existat relaţii comerciale şi culturale importante între cele două ţări.

9 Când vei ieşi cu oastea împotriva vrăjmaşilor tăi, fereşte-te de orice lucru rău.

De orice lucru rău. Aici este amintită stricteţea cu privire la curăţenia fizică şi spirituală. O oştire în marş, o mare grupare de oameni ruptă de legăturile sociale normale, are multe ispite de comportare josnică. Situaţia lui Israel înaintea lui Dumnezeu era mult mai importantă decât pregătirile ei militare pentru confruntarea cu vrăjmaşul. Dumnezeu nu putea să conducă în mod consecvent la victorie un popor necredincios şi necurat.

10 Dacă va fi la tine cineva care să nu fie curat, în urma vreunei întâmplări din timpul nopţii, să iasă din tabără şi să nu intre în tabără;

Să nu fie necurat. Vezi Levitic 15,16. De fapt, Dumnezeu cerea ca oştirea lui Israel să fie liberă de pângărirea morală, ceremonială şi fizică, naturală. Iehova era în mijlocul taberei pentru a-i conduce la biruinţă. El nu avea să îngăduie purtarea josnică, prea frecvent asociată cu viaţa militară.

11 spre seară, să se scalde în apă şi după asfinţitul soarelui va putea să se întoarcă în tabără.

Spre seară. El nu avea să-şi recâştige curăţia până la sfârşitul zilei.

12 Să ai un loc afară din tabără, şi acolo să ieşi afară.

Acolo să ieşi afară. Trebuia să se aibă în vedere bunăcuviinţă şi respect faţă de regulile de viaţă. Trebuiau să fie impuse reguli sanitare nu numai din respect pentru fineţea de sentiment, ci şi pentru a ocroti sănătatea oştirii.

13 Între uneltele tale să ai o lopată, cu care să sapi şi să-ţi acoperi murdăriile ieşite din tine, când vei ieşi afară.

O lopată. O unealtă ascuţită pentru diferite întrebuinţări. Ea era folosită ca pană sau ţăruş pentru cort (Exod 27,19; Judecători 4,21.22), ca unealtă de ţesut (Judecători 16,13.14), ca stâlp, folosit la figurat drept ocrotire sub braţul lui Dumnezeu (Isaia 33,20). Traducerea RSV zice: un baston cu armele voastre.

14 Căci Domnul Dumnezeul tău merge în mijlocul taberei tale, ca să te ocrotească şi să-ţi dea în mână pe vrăjmaşii tăi dinaintea ta; tabăra ta va trebui deci să fie sfântă, pentru ca Domnul să nu vadă la tine nimic necurat şi să nu Se abată de la tine.

Dumnezeu merge. Făcând astfel tabăra un pământ sfânt. Chivotul era în tabără ca semn al prezenţei lui Iehova (vezi Numeri 10,33-36). Forma verbului a umbla folosită aici sugerează umblarea în sus şi în jos în tabără (vezi Geneza 3,8; 13,17; 2 Samuel 7,6.7). Compară cu declaraţia apostolului Pavel din 2 Corinteni 6,16 la 7,1, care se poate să fi avut în minte acest verset când scria.

Nimic necurat. Literal, nici o goliciune de nici un fel, de obicei însemnând poziţie indecentă. Acelaşi cuvânt se întâlneşte în Geneza 9,22.23; Exod 28,42; Levitic 18,6.7; etc.

Să nu se abată. Compară cu Ieremia 32,40. Nimic ruşinos, necurat, indecent, nu trebuia să fie îngăduit să aibă loc nemustrat, sau Dumnezeu nu avea să mai rămână în tabără, ceea ce însemna că El avea să îngăduie vrăjmaşilor lor să-i înfrângă. O biserică necurată nu poate fi biruitoare în lupta dintre Hristos şi Satana, pentru că binecuvântarea cerului îi aşteaptă numai pe cei care se încred în El şi-L ascultă fără rezerve.
15 Să nu dai înapoi stăpânului său pe un rob care va fugi la tine după ce l-a părăsit.

Verset ce nu a fost comentat.

16 Să rămână la tine, în mijlocul tău, în locul pe care-l va alege el, într-una din cetăţile tale, unde îi va plăcea: să nu-l asupreşti.

Să rămână la tine. În cetatea în care îi plăcea lui (cap. 15,7; 16,5; 17,2; 18,6). Să nu-l asupreşti. Spiritul legii lui Moise se opunea robiei. Mai degrabă era recomandat un spirit al amabilităţii (Levitic 19,33.34).

17 Să nu fie nicio curvă din fetele lui Israel şi să nu fie niciun sodomit din fiii lui Israel.

Nici o curvă. Limbajul acestui verset este general, totuşi referirea principală pare să fie la prostituţia religioasă. Cuvintele traduse curvă şi sodomit se trag din aceeaşi rădăcină ebraică, care înseamnă sfinţit sau sfânt, aşa cum este aplicat la sanctuar (Exod 26,33.34), la hainele sfinte (Exod 28,2.4), la altar (Exod 29,37), etc. RSV traduce prostituată de cult. Prostituata de la templu a fost întotdeauna un element al idolatriei. Una ca aceasta este o parte a vieţii de la templu astăzi în unele părţi ale Orientului şi este cunoscută ca devadasi, literal slujitoare a zeului. Prostituarea templului era o scârbă înaintea lui Dumnezeu, în orice caz, dar prostituţia consacrată ca parte a religiei este cea mai oribilă degradare. Vezi referirile la prostituţie în legătură cu religia din 1 Regi 14,23.24; 15,12; 2 Regi 23,7; Ieremia 3,2.

18 Să n-aduci în Casa Domnului Dumnezeului tău, câştigul unei curve, nici preţul unui câine, ca împlinire a unei juruinţe oarecare; căci şi unul şi altul sunt o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.

Câştigul. Cuvântul pentru câştig este de obicei folosit pentru plata făcută unei femei pentru prostituirea obişnuită, fie pentru aceea în legătură cu închinarea de la templu (Osea 9,1; Mica 1,7).

Preţul unui câine. Cuvântul preţ nu este din aceeaşi rădăcină ca câştig. Acesta este preţul sau plata pe care o primeşte câinele. Cuvântul câine este folosit aici pentru a indica o persoana amintită în versetul 17 ca fiind un sodomit. În ebraică, el este un termen de dispreţ (1 Samuel 17,43; 2 Samuel 16,9; Isaia 56,10). Compară cu descrierea apostolului Ioan despre cei care nu pot intra în Împărăţia veşnică (Apocalipsa 22,15). În ţările orientale, câini rătăcesc încoace şi încolo, jumătate sălbatici, înfometaţi şi murdari (1 Regi 14,11). Ei sunt un simbol al necurăţiei şi al celor respinşi.

19 Să nu ceri nicio dobândă de la fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobândă.

Dobândă. Vezi Exod 22,25. Porunca aceasta nu se referă la afacere obişnuită, negoţ sau comerţ, ci era partea săracilor, o lege în ţara lui Israel, şi era destinată numai pentru cei care sunt cu adevărat în nevoie (vezi Exod 22,25; Levitic 25,35.36; compară cu Neemia 5,2-5.10-13).

20 De la străin vei putea să iei dobândă, dar de la fratele tău să nu iei, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot ce vei face în ţara pe care o vei lua în stăpânire.

De la străin. Un ne-iudeu, fie că locuieşte sau nu în Israel. Străinul care devenise un prozelit trebuia să fie tratat ca un frate (Levitic 19,33.34).

21 Dacă faci o juruinţă Domnului Dumnezeului tău, să nu pregeţi s-o împlineşti; căci Domnul Dumnezeul tău îţi va cere socoteală, şi te vei face vinovat de un păcat.

O juruinţă. Adică o făgăduinţă solemnă făcută lui Iehova, o obligaţie să nu fie tratată cu uşurinţă. Vezi, spre exemplu, Geneza 28,20; Numeri 21,2; Judecători 11,30; 1 Samuel 1,11; 2 Samuel 15,7; compară cu Numeri 30,2-16. Sensul principal al cuvântului ebraic este a dedica.

Pregeţi. De la cuvântul ebraic obişnuit, care înseamnă a întârzia, a zăbovi, a rămâne în urmă. Aici nu se spune nimic cu privire la locul unde trebuia să fie făcută plata. Această informaţie este dată în cap. 12,5.6.11.18.26. Pentru binecuvântarea pe care o primeşte cel care îşi aduce la îndeplinire juruinţele sale, vezi Psalmi 22,25; 50,14; 56,12.13; 61,8; 65,1; 66,13.

22 Dacă te fereşti să faci o juruinţă, nu faci un păcat.

Fereşti. Nu este obligatoriu să faci juruinţe lui Iehova. Ceea ce este obligatoriu este aducerea la îndeplinire a juruinţei după ce aceasta a fost făcută. O astfel de violare este păcat înaintea lui Dumnezeu. A face o juruinţă lui Dumnezeu este a-ţi asuma o obligaţie sacră. Sustragerea de la această obligaţie înseamnă a duce pagubă vieţii spirituale (vezi Levitic 27; Numeri 30).

23 Dar să păzeşti şi să împlineşti ce-ţi va ieşi de pe buze, şi anume juruinţele pe care le vei face de bunăvoie Domnului Dumnezeului tău şi pe care le vei rosti cu gura ta.

Ieşi de pe buze. N-a fost constrângere. Juruinţa a fost făcută de bună voie şi, prin urmare, trebuie să fie adusă la îndeplinire.

Să mănânci struguri. Referirea de aici este în primul rând pentru lucrătorii din vie şi pentru trecătorii care au nevoie de hrană. Este o practică obişnuită astăzi în Orient ca un om să ia un fir de trestie de zahăr din ogor, în trecerea de la un sat la altul (vezi Matei 12,1-9).

După plac. Literal, conform cu sufletul tău. Cuvântul tradus de obicei suflet, înseamnă aici poftă (vezi Psalmi 107,9; Proverbe 13,25; Isaia 58,11).

În vas. Trecătorii puteau să-şi astâmpere foamea din acel moment. Dar a lua ceva însemna să abuzeze de un privilegiu destinat ca binecuvântare pentru călători.

24 Dacă intri în via aproapelui tău, vei putea să mănânci struguri, după plac, până te vei sătura; dar în vas să nu iei.

Verset ce nu a fost comentat.

25 Dacă intri în holdele aproapelui tău, vei putea să culegi spice cu mâna, dar secera în holdele aproapelui tău să n-o pui.

Secera... să n-o pui. Compară cu Marcu 2,23. Foamea legitimă trebuia să fie satisfăcută, a lua mai mult avea să fie considerat furt. Această prevedere era în armonie cu cea de a doua mare poruncă a iubirii faţă de aproapele şi era o recunoaştere că recolta era de la Dumnezeu.

Proprietarul n-avea să piardă o cantitate mare de grâu sau fructe luate astfel din ogorul sau grădina lui de către un trecător. Proprietarul nu putea să simtă propriu zis că fusese păgubit, nici străinul, dacă era sărac, să ajungă să simtă că societatea nu se interesa de nevoile lui.

Comentariile lui Ellen G. White

3-6 PK 670

7, 8 PP 375

10, 11, 14 CH 62, 81, 101

14 Ed 38; MH 280; ML 129; PP 375; 6T 170

15, 16 PP 532

19 PK 647

19, 20 1T 535

21-23 4T 471

24, 25 DA 284