1 Dacă, în ţara pe care ţi-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul tău se găseşte întins în mijlocul unui câmp un om ucis, fără să se ştie cine l-a lovit,

Om ucis. Pentru o expresie similară faţă de alte împrejurări vezi cap. 17,2; 24,7. Dumnezeu a scos întotdeauna în evidenţă sfinţenia vieţii omului şi a drepturilor personale (vezi Geneza 9,5.6).

2 bătrânii şi judecătorii tăi să se ducă să măsoare depărtarea de la trupul mort până în cetăţile dimprejur.

Bătrânii. Probabil bătrânii şi judecătorii satului din apropierea locului unde a fost găsit trupul (cap. 16,18; 19,12).

3 Când se va hotărî cetatea cea mai apropiată de trupul mort, bătrânii din cetatea aceea să ia o viţea care să nu fi fost pusă la muncă şi care să nu fi tras la jug.

Mai apropiată. Bătrânii cetăţii cele mai apropiate de locul unde găsea trupul erau răspunzători de aducerea la îndeplinire a ultimelor ritualuri necesare. Se putea presupune că ucigaşul era un individ din imediata apropiere.

Viţea. Vârsta nu este dată, deşi comentatorii iudaici dau vârsta de doi ani ca fiind cerută. În alte împrejurări este specificată o viţea în vârstă de trei ani (Geneza 15,9).

Nu pusă la muncă. Adică, să nu fi lucrat ca animal de tracţiune (Numeri 19,2).

4 Să ducă viţeaua aceea într-o vale cu apă care nu seacă niciodată şi unde nu se ară, nici nu se seamănă; şi acolo, să taie capul viţelei în vale.

Văile care nu seacă. Literal, o vale nelipsită niciodată de apă. Accentul în versetul de aici este asupra apei care curge continuu, şi nu asupra dimensiunii sau condiţiei suprafeţei. Ară. Mai bine, arat, referindu-se la un loc necultivat (vezi Geneza 45,6). Să se taie. Literal, rupă. Comentatorii văd în viţea un înlocuitor pentru ucigaş. Există un oarecare element de ritual în aceea că animalul este tânăr şi nu a fost folosit la munca obişnuită.

5 Atunci să se apropie preoţii, fiii lui Levi; căci pe ei i-a ales Domnul Dumnezeul tău ca să-I slujească şi să binecuvânteze în Numele Domnului, şi ei trebuie să hotărască în orice ceartă şi în orice rănire.

Preoţii. Vezi cap. 17,9; 18,1. Preoţii din cetatea levitică cea mai apropiată aveau să fie prezenţi ca să vadă că cerinţele au fost aduse la îndeplinire în armonie cu ce fusese poruncit, pentru că ei trebuiau să hotărască, literal, după gura lor, în toate aceste cazuri. Autoritatea leviţilor era foarte întinsă. Ei aveau un cuvânt de spus în orice hotărâre importantă. În acest caz, prezenţa lor dădea validitate punerii sarcinii ucigaşului asupra districtului unde a fost găsit cadavrul.

6 Toţi bătrânii din cetatea aceea, cea mai apropiată de trupul mort, să-şi spele mâinile pe viţeaua căreia i-au tăiat capul în vale.

Să-şi spele mâinile. Luând apă din izvorul văii, arătau în felul acesta nevinovăţia lor şi a cetăţii pe care o reprezentau. Compară cu cuvintele psalmistului (Psalmi 26,6; 73,13) şi cu acţiunea lui Pilat la judecata lui Hristos (Matei 27,24).

Pe viţeaua. Dacă viţeaua reprezenta pe ucigaşul necunoscut, după cum se pare că era cazul, atunci actul acesta al punerii vinovăţiei asupra lui era simbolic. Tăiat capul. Literal, al cărei gât a fost frânt (vezi v.4).

7 Şi, luând cuvântul, să zică: „Mâinile noastre n-au vărsat sângele acesta, şi ochii noştri nu l-au văzut vărsându-se.

Să zică. În sens ceremonial (cap. 27,14). Ei făceau o declaraţie solemnă în concordanţă cu autoritatea slujbei lor sacre.

8 Iartă, Doamne, pe poporul Tău, Israel, pe care l-ai răscumpărat; nu pune sângele nevinovat în socoteala poporului Tău, Israel.” Şi sângele acela nu-i va fi pus în socoteală.

Iartă. Cuvântul tradus astfel probabil înseamnă a acoperi. Traducerea RSV conţine a ierta. Aceeaşi rădăcină arabă înseamnă a acoperi, a ascunde. Traducerea obişnuită este a face ispăşire (Exod 30,10; Levitic 4,20.26.31.35; 5,6.10.13.18; etc.). Substantivul din aceeaşi rădăcină este tradus scaunul îndurării (Exod 25,17-22). Ideea este aceea unei acoperiri pentru ocrotire.

Răscumpărat. Literal, cumpărat, plătit preţul pentru. Uneori este tradus eliberat (Iov 33,28; Psalmi 55,18; 69,18; 78,42; 119,134), şi scăpat (1 Samuel 14,45).

Nu pune. Literal, nu îngădui să rămână. Este foarte probabil să însemne că oamenii din apropiere erau consideraţi vinovaţi, în parte, poate pentru că n-au făcut să fie în siguranţă drumurile care duceau la cetatea lor, aşa cum ar fi trebuie să fie.

9 Astfel trebuie să cureţi din mijlocul tău sângele nevinovat, făcând ce este plăcut înaintea Domnului.

Trebuie să cureţi. Textul ebraic este accentuat: şi tu, tu trebuie să-l arzi, ceea ce înseamnă a scoate din rădăcini cu desăvârşire, sau a consuma.

10 Când vei merge la război împotriva vrăjmaşilor tăi, dacă Domnul îi dă în mâinile tale, şi vei lua prinşi din ei,

Vei lua prinşi. Deoarece canaaniţii trebuiau să fie exterminaţi, este posibil ca referirea de aici să fie generală cu privire la conflictele viitoare cu naţiunile din jur (vezi cap. 20,13.14.16).

11 poate că printre cei prinşi vei vedea o femeie frumoasă şi vei dori s-o iei de nevastă.

O femeie frumoasă. Nu se spune dacă ea era măritată, dar dacă toţi bărbaţii erau omorâţi (cap. 20,13), ea putea fi ori măritată, ori văduvă.

12 Atunci s-o aduci înăuntrul casei tale. Ea să-şi radă capul şi să-şi taie unghiile,

În lăuntrul casei tale. Literal, în mijlocul familiei tale, desigur o procedură mai onorabilă decât s-o ţină altundeva în taină.

Să-şi radă capul. Procedura schiţată aici probabil că era simbolică de jelire. Văduvele arabe urmează un ritual asemănător la sfârşitul unui an de jelire pentru bărbaţii lor decedaţi. Unii comentatori cred că acesta este pentru curăţire.

13 să-şi lepede hainele pe care le purta când a fost prinsă, să locuiască în casa ta şi să plângă pe tatăl şi pe mama ei o lună de zile. După aceea, să te duci la ea, să-i fii bărbat, şi ea să-ţi fie nevastă.

În casa ta. Ea urma să fie sustrasă privirii publice şi să rămână retrasă timp de o lună (vezi Geneza 38,11). O lună de zile. Compară cu perioada de jelire pentru Aaron şi Moise (Numeri 20,29; Deutronom 34,8). Aceasta avea să-i ofere timp să se acomodeze la noua ei situaţie.

Nevastă. Este evident că Dumnezeu a intenţionat să descurajeze relaţiile ilicite şi să încurajeze căsătoria legală. Nici chiar o femeie captivă nu trebuia să fie făcută jucăria pasiunilor unui bărbat, dar dacă vroia să trăiască în armonie cu poporul lui Dumnezeu, ei trebuiau să-i ofere o situaţie onorabilă.

14 Dacă nu-ţi va mai plăcea, s-o laşi să plece unde va voi, dar nu vei putea s-o vinzi pe argint, nici să te porţi cu ea ca cu o roabă, pentru că ai înjosit-o.

Unde va voi. Literal, în acord cu sufletul ei, adică oriunde doreşte. Ea era liberă să-şi hotărască viitorul, ca stăpână a propriei persoane.

Nu vei putea s-o vinzi. Compară cu situaţia unei roabe ebraice căsătorite, de care soţul dorea să divorţeze (Exod 21,8).

Nici să te porţi cu ea ca şi cu o roabă. Literal, să nu te porţi tiranic, adică s-o sileşti să devină roabă.

15 Dacă un om, care are două neveste, iubeşte pe una şi nu iubeşte pe cealaltă, şi dacă are copii cu ele, din care întâiul născut este de la nevasta pe care n-o iubeşte,

Nu iubeşte. Cuvântul nu iubeşte, în astfel de cazuri înseamnă aversiune sexuală faţă de ea (2 Samuel 13,15). Acesta a fost cazul cu Iacov şi Lea (vezi Geneza 29,16.30.31). Nu este imposibil ca în astfel de cazuri afecţiunea soţului faţă de copiii soţiei favorite să fi fost mult mai prezentă.

16 când îşi va împărţi averile între fiii lui, nu va putea face întâi născut pe fiul aceleia pe care o iubeşte, în locul fiului aceleia pe care n-o iubeşte, şi care este întâiul născut.

Împarţi averile, între fiii lui. A se observa că se vorbeşte numai de fii, nu de fiice, pentru că acestea din urmă nu erau îndreptăţite la o porţie dublă. Tradiţia iudaică este că numai fiii născuţi înaintea tatălui erau astfel privilegiaţi. Un fiu născut după moartea tatălui nu era îndreptăţit la o porţiune dublă.

Nu va putea face. Aceasta este echivalent cu executarea modernă a unui testament (vezi Geneza 24,36; 25,5).

17 Ci să recunoască de întâi născut pe fiul aceleia pe care n-o iubeşte şi să-i dea o parte îndoită din averea lui; căci fiul acesta este cel dintâi rod al puterii lui, şi lui i se cuvine dreptul de întâi născut.

Să recunoască. În ciuda simţămintelor şi predilecţiilor lui personale.

Parte îndoită. Literal, gura a doi, adică două porţii. Dacă un om avea cinci fii, moştenirea avea să fie împărţită în şase părţi, fiul cel mai mare primind două (vezi Geneza 48,22; 2 Regi 2,9).

Cel dintâi rod. Adică cel dintâi rod al puterii lui (vezi Geneza 49,1-3 şi Psalmi 78,51; 105,36).

18 Dacă un om are un fiu neascultător şi îndărătnic, care n-ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, şi nu-i ascultă nici chiar după ce l-au pedepsit,

Neascultător şi îndărătnic. Încăpăţânat este dintr-un verb care înseamnă a fi răzvrătit, revoltat, ursuz. Comentatorii iudei în general aplică aceasta la fiii care au dat pe faţă resentimente ursuze faţă de cerinţele lui Dumnezeu şi au refuzat să le îndeplinească. Îndărătnic, iudeii l-au aplicat unuia care a făcut lucruri care i-au fost interzise mai ales în legătură cu părinţii (vezi Psalmi 78,8; Ieremia 5,23).

Nici… de glasul mamei lui. Amândoi părinţii trebuiau să fie cinstiţi în mod egal; amândoi trebuiau să fie ascultaţi conştiincioşi. Pedepsit. Adică, disciplinat, corectat, mustrat, adesea referindu-se la pedeapsa corporală (vezi Deutronom 8,5; Proverbe 19,18; 29,17).

19 tatăl şi mama să-l ia şi să-l ducă la bătrânii cetăţii lui şi la poarta locului în care locuieşte.

Să-l ia. Literal, a ţine cu fermitate, ca o sabie (Ezechiel 30,21).

Bătrânii. Vezi cap. 16,18; 19,12.

Cetăţii. Vezi Geneza 19,1.

Neascultător. Vezi v.18.

Lacom. Vezi aceeaşi expresie în Proverbe 23,20-22. Lacom este mai bine tradus cu mâncător gălăgios. Aceasta implică ideea de a fi risipitor iraţional, cheltuind sănătatea şi averea cuiva.

20 Să spună bătrânilor cetăţii lui: „Iată, fiul nostru este neascultător şi îndărătnic, n-ascultă de glasul nostru şi este lacom şi beţiv.”

Verset ce nu a fost comentat.

21 Şi toţi oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre şi să moară. Astfel să cureţi răul din mijlocul tău, pentru ca tot Israelul s-audă şi să se teamă.

Oamenii din cetatea lui. Tânărul era incorigibil, totuşi aducerea la îndeplinire a unei pedepse atât de severe nu era lăsată la judecata tatălui; această solemnă răspundere revenea oamenilor din cetate (vezi cap. 13,10; 17,5; 22,24). A disciplina cu severitate era competenţa părintelui (Proverbe 19,18), dar nu şi executarea pedepsei cu moartea. Pentru alte crime care meritau pedeapsa cu moartea, vezi Exod 21,15.17; Levitic 20,2.27; compară cu Iosua 7,25.

Să cureţi răul. Vezi cap. 19,20.

22 Dacă se va omorî un om care a săvârşit o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea şi l-ai spânzurat de un lemn,

L-ai spânzurat. Spânzurarea nu este rar raportată în Biblie (Geneza 40,22; 2 Samuel 21,12; Estera 7,10; 9,14). Comentatorii iudaici susţin că acuzatul era omorât şi după aceea cadavrul spânzurat de un pom.

23 trupul lui mort să nu stea noaptea pe lemn; ci să-l îngropi în aceeaşi zi, căci cel spânzurat este blestemat înaintea lui Dumnezeu, şi să nu spurci ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul Dumnezeul tău.

Să nu stea noaptea. Vezi Iosua 8,29; 10,27. Cel spânzurat. Rădăcina tradusă blestemat mai înseamnă şi josnic, de dispreţuit. Compară cu argumentul apostolului Pavel din Galateni 3,10-14.

Să nu spurci ţara. Ţara era considerată ca fiind spurcată prin expunerea trupurilor criminalilor cărora li s-a aplicat pedeapsa capitală. Criminalul care era spânzurat era considerat ca fiind sub blestemul lui Dumnezeu şi trupul lui nu trebuia să rămână de privelişte publică. Isus a fost condamnat de propriul popor ca unul din cei mai răi criminali şi ca fiind sub blestemul lui Iehova (Matei 27,43; compară cu Isaia 53,4).