1 Moise şi bătrânii lui Israel au dat următoarea poruncă poporului: „Păziţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi.

Şi bătrânii. Pentru prima oară în Deutronom bătrânii se unesc cu Moise în a îndemna poporul. Motivul pentru care fac acest lucru nu este arătat (vezi cap. 31,9), dar se poate să fi fost că moartea lui Moise avea să pună o răspundere mai mare asupra lor în calitate de conducători.

Toate poruncile. Probabil inclusiv toate instrucţiunile pe care le descoperise Dumnezeu lui Moise.

2 După ce veţi trece Iordanul, ca să intraţi în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să ridici nişte pietre mari şi să le tencuieşti cu var.

Pietre. Comentatorii iudei spun că au fost ridicate trei grupe de pietre, una chiar în mijlocul Iordanului (Iosua 4,9), alta la Ghilgal (Iosua 4,20) şi a treia la muntele Ebal (Deutronom 27,4). Alţii consideră că au fost ridicaţi în total 12 stâlpi, ca atunci când Moise a ratificat legământul dintre Iehova şi Israel (Exod 24,4). Nu se spune nimic despre dimensiunile sau numărul acestor pietre, cu excepţia că erau destul de mari pentru a asigura spaţiu spre a scrie pe ele cele Zece Porunci şi legile date prin Moise.

Să le tencuieşti. La multe popoare era obiceiul de a grava cuvintele în piatra însăşi. Aici era urmat un procedeu egiptean. Peste pietre se punea o îmbrăcăminte de tencuială bună de var, care avea să se întărească aproape tot aşa de tare ca şi cimentul modern. Învelişul acesta avea să prezinte o suprafaţă netedă şi tare pentru gravarea de litere. Totuşi, astfel de inscripţii nu erau permanente, pentru că mai devreme sau mai târziu tencuiala avea să crape şi să cadă. Probabil că izraeliţii s-au obişnuit cu felul acesta de a lucra în Egipt şi unii erau experţi în materie. Verbul tradus a tencui se află numai în versetele 2 şi 4 ale acestui capitol. Forma de substantiv tencuială apare de asemenea numai aici, iar ca var în Isaia 33,12 şi Amos 2,1.

3 Să scrii pe pietrele acestea toate cuvintele din Legea aceasta, după ce vei trece Iordanul, ca să intri în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, ţară în care curge lapte şi miere, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi.

Legea aceasta. Probabil legislaţia adevărată, nu binecuvântările şi blestemele enumerate mai târziu în versetele 14-26 (vezi P.P. 500). Cuvântul tradus aici Lege este Tora, un termen general pentru toate instrucţiunile sacre, dar nu limitat la Decalog. Aici el se referă mai ales la voia lui Dumnezeu şi la felul în care i-a fost descoperită lui Moise. Aceasta trebuie să fie scrisă citeţ şi pusă la un loc bine văzut, un perpetuu aducător aminte a legământului dintre Iehova şi Israel (vezi Iosua 8,30-35). Astăzi avem voia descoperită a lui Dumnezeu în căminele noastre, dar Israel n-a avut un privilegiu ca acesta. Prin urmare, chiar pietrele ţinutului aveau să o descopere tuturor oamenilor prin citire, ca să nu uite.

4 După ce veţi trece Iordanul, să ridicaţi pe muntele Ebal pietrele acestea, pe care vă poruncesc azi să le ridicaţi, şi să le tencuiţi cu var.

Ebal. Vezi cap.11,29. Pentateuhul samaritean substituie aici Muntele Garizim muntele cel sfânt al samaritenilor. Ca în altă parte, traducătorii au schimbat cuvintele lui Moise pentru a corespunde cu credinţa lor. Muntele Ebal se află aproximativ la 18 mile de cel mai apropiat vad peste Iordan şi aproximativ la 30 de mile de Ghilgal, unde avea să tăbărască Israel.

5 Acolo, să zideşti un altar Domnului Dumnezeul tău, un altar de pietre, peste care să nu treacă fierul;

Altar. Dedicarea unui altar nou avea să fie o ocazie de jertfe şi o reînnoire a legământului lui Dumnezeu.

Să nu treacă fierul. Vezi Exod 20,25. Cuvântul acesta este folosit despre fier prelucrat în unelte şi diferite scule şi ustensile de metal (Geneza 4,22; 1 Cronici 22,3.16; 29,2,7). Vezi şi Proverbe 27,17; Eclesiast 10,10; Isaia 10,34; Amos 1,3).

6 din pietre întregi să zideşti altarul Domnului Dumnezeului tău. Să aduci pe altarul acesta arderi de tot Domnului Dumnezeului tău;

Pietre întregi. Pietrele nu trebuiau să fie tăiate, fasonate sau lustruite, ca nu cumva încercările de a le decora să rezulte în forme care puteau deveni obiecte de cult. După comentatorii iudei, pietrele acestea au fost luate din albia Iordanului. Astfel de altare din pietre brute erau clădite cu diferite ocazii ca acela ridicat de Ghedeon şi Manoah (Judecători 6,24.26; 13,19), Samuel (1 Samuel 7,17), Saul (1 Samuel 14,35), şi David (2 Samuel 25,25). Compară cu cei 12 stâlpi ai lui Moise ridicaţi când, la început, Israel a intrat în legături de legământ la Horeb (Exod 24,4). Mai târziu, Ilie a luat 12 pietre şi a clădit un altar ca parte a stăruinţei lui de a aduce pe Israel înapoi la legământul lui Dumnezeu (1 Regi 18,31.32).

Arderi de tot. Cuvântul tradus astfel este din rădăcina verbului a merge în sus, a înălţa. Substantivul, folosit aici, se referă la o jertfă mistuită în întregime pe altar (vezi comentariul pentru Levitic 1,3), în contrast cu alte jertfe, din care pe altar erau puse numai o parte. Numai pielea şi astfel de părţi care nu puteau fi spălate nu ajungeau pe altar. Jertfa aceasta simboliza înălţarea sufletului în închinare.

Dacă jertfa era un animal, el trebuia să fie de parte bărbătească, fără cusur (Levitic 1,3.10; 22,18.19). dacă era o pasăre trebuia să fie o turturea sau un porumbel (Levitic 1,14). De obicei, porumbelul era adus de cei săraci (vezi Levitic 5,7; 12,8) şi mielul de persoane care îşi puteau îngădui lucrul acesta (Levitic 12,6; Numeri 6,14) şi de naţiune (Levitic 23,12). Jertfa aceasta însemna supunere completă a aducătorului, consacrare deplină faţă de Domnul (vezi Exod 24,5-7).

7 să aduci jertfe de mulţumire şi să mănânci acolo şi să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău.

Jertfe de mulţumire. Jertfele de mulţumire exprimau preţuirea pentru salvare, pentru sănătate, pentru eliberare. Trecerea cu bine a Iordanului şi intrarea în moştenirea făgăduită oferea un bun motiv de bucurie.

Legea scrisă pe piatră avea să fie atât un amintitor al datoriei cât şi o mărturie pentru călcător. Jertfele aveau să dovedească despre îndurarea, harul şi iertarea păcatului – despre faptul că au fost luate măsuri suficiente pentru pocăinţa păcătosului. Ele erau ca mărturie, ca şi consacrare reînnoită. Jertfele de pace erau acelea care aduceau aminte despre iubirea, îndurarea şi harul cu care Dumnezeu se întâlnea cu omul. Împăcarea avea loc aici. Aici începea o viaţă nouă.

Să te bucuri. Sufletul pocăit avea să înţeleagă că jertfa de mulţumire era o masă de bucurie şi fericire. Prietenia cu Dumnezeu fusese refăcută şi la sărbătoarea sacră. Dumnezeu şi omul comunicau împreună. Între Iehova şi poporul Său era pace şi unire.

8 Să scrii pe aceste pietre toate cuvintele Legii acesteia, săpându-le foarte desluşit.”

Foarte desluşit. Literal, făcând desluşit, făcând bine.

9 Moise şi preoţii din neamul leviţilor au vorbit întregului Israel şi au zis: „Israele, ia aminte şi ascultă! Astăzi, tu te-ai făcut poporul Domnului Dumnezeului tău.

Astăzi. Adică, ziua ultimei adresări a lui Moise către popor. Când au intrat în moştenirea lor, Dumnezeu a confirmat legământul făcut cu părinţii lor (vezi cap. 28,18). Întoarcerea în Ţara Făgăduinţei a devenit o ocazie potrivită pentru o nouă afirmare a prevederilor legământului. Dumnezeu era aproape să împlinească făgăduinţa legământului Său – darul Canaanului – şi Israel nu-şi putea îngădui să uite făgăduinţa de a asculta de El, ca să nu piardă dreptul la moştenirea ţării. Probabil că bătrânii (v.1) se aflau la puncte strategice din cuprinsul taberei, pentru a transmite mai departe cuvintele lui Moise către marea mulţime. Această reînnoire a legământului pare să fi fost la fel de impresionantă ca ratificarea legământului la Sinai. Cea mai mare parte a adulţilor care luau acum parte la ceremonia de reconsacrare, fie că la Sinai erau copii, fie că nu se născuseră încă.

10 Să asculţi de glasul Domnului Dumnezeului tău şi să împlineşti poruncile şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi.”

Să asculţi. Copiii lui Israel aveau grele şi solemne răspunderi. Părtăşia cu Dumnezeu întotdeauna atrage după sine obligaţii grele. Aşa este şi sfânta chemare a creştinului (1 Petru 2,1-9).

11 În aceeaşi zi, Moise a mai dat următoarea poruncă poporului:

A mai dat. Verbul astfel tradus este în forma emfatică şi înseamnă că Moise a poruncit poporului în modul cel mai serios, chiar vehement. Binecuvântările şi blestemele trebuiau să fie repetate în formă rituală.

12 „După ce veţi trece Iordanul, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Beniamin să stea pe muntele Garizim, ca să binecuvânteze poporul;

Muntele Garizim. Muntele de la sud de Sihem.

13 iar Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali să stea pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul.

Muntele Ebal. Muntele acesta este aşezat la nord de Sihem, faţă în faţă cu Garizim cu o vale strâmtă între ei. Cei doi munţi au format astfel un mare amfiteatru natural de dimensiune suficientă pentru a încăpea mulţimea cea mare. Vorbitorii trebuiau să stea în centru, în vale, iar seminţiile trebuiau să se adune pe versanţii celor doi munţi. Şase seminţii care descindeau din Lea şi Rahela trebuiau să răspundă la binecuvântări. Seminţiile prin care urma să se dea răspunsul la blesteme pentru neascultare erau descendente din Zilpa şi Bilha, împreună cu aceia ai celui mai tânăr fiu al lui Lea, Zabulon, şi ai lui Ruben care şi-a pierdut dreptul de întâi născut din cauza păcatului lui contra tatălui său (Geneza 35,22; 49,4).

14 Şi leviţii să ia cuvântul şi să spună cu glas tare întregului Israel:

Leviţii. Glasurile lor puteau fi auzite de toată mulţimea adunată. La citirea Legii şi răspunsul poporului, Dumnezeu şi poporul Său intrau din nou într-un legământ solemn care conţinea binecuvântări pentru ascultare şi pedepse pentru neascultare. Ocazia impresionantă nu avea să fie uitată curând.

Aici era o anticipare a creştinismului. Vinovatul (Iacov 2,10) care a călcat Legea (Romani 1,32) consimţământul că cerinţele lui Dumnezeu sunt drepte şi bune (Romani 7,12-14); răscumpărarea din blestemul legii (Galateni 3,13), împreună cu neputinţa Legii de a osândi pe om dacă este cu Hristos Isus (Romani 8,1); biruinţa finală şi ţara făgăduită (Apocalipsa 15,2; 21,1-7).

15 „Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin! –

Chip cioplit. Vezi Exod 20,4.23; 34,17; compară cu Ieremia 10,3-5; Osea 8,6; 13,2; şi Isaia 40,19; 41,7; 44,10-20.

Loc ascuns. Este curios cum oamenii se înşeală singuri, socotind că pot să ascundă ceva de Dumnezeu (vezi Deutronom 13,6; Iov 31,27).

16 „Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

Va nesocoti. Literal necinstitori. Idolatri şi cei care blestemau pe părinţii lor erau pedepsiţi cu moartea (Exod 21,17; Levitic 20,9).

17 „Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

Verset ce nu a fost comentat.

18 „Blestemat să fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

Un orb. Despre călăuzirea greşită a orbului vezi Levitic 19,14.

19 „Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

Verset ce nu a fost comentat.

20 „Blestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

Verset ce nu a fost comentat.

21 „Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

Verset ce nu a fost comentat.

22 „Blestemat să fie cel ce se va culca cu sora sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

Verset ce nu a fost comentat.

23 „Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacra sa!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

Verset ce nu a fost comentat.

24 „Blestemat să fie cel ce va lovi pe aproapele lui în ascuns!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

Va lovi. Un blestem asupra criminalului (Exod 20,13; 21,12; Levitic 24,17), chiar nedescoperit şi de aceea criminal nepedepsit.

25 „Blestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse sângele celui nevinovat!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

Va primi un dar ca să verse sânge. Luarea de mită pentru crimă (vezi Exod 23,7.8; Deutronom 16,19; Ezechiel 22,12). Poate că acuzarea aceasta este adresată judecătorilor care puteau fi mituiţi în legătură cu un caz de crimă.

26 „Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele Legii acesteia şi cine nu le va face!” – Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

Nu va împlini. Literal, a face să stea, de aceea a stabili, a face să îndure, a lega, a aduce la îndeplinire. Aceeaşi formă a verbului este redată şi stabili (Deutronom 28,9; Geneza 17,21; Psalmi 78,5); a îndeplini (1 Regi 8,20; 2 Cronici 6,10); a ridica (Iov 4,4).

În Galateni 3,10 apostolul Pavel citează din acest verset. Comentariile lui Ellen G. White

15 5T 318

17-19 3T 517

26 PP 372