1 La fiecare şapte ani, să dai iertare.

La fiecare şapte ani. Adică, în anul al şaptelea, ca în v.12 (vezi Deutronom 31,10; Ieremia 34,14). Porunca din versetul acesta este o extindere a lui Exod 21,2; Levitic 25,3.

Să dai iertare. Literal, să faci o scutire. Cuvântul tradus eliberare înseamnă o scutire vremelnică, de la rădăcina a lăsa să picure, a desprinde. El este folosit vorbind despre pământ. Dar în al şaptelea an să-i dai răgaz, adică să fie scutit de cultivare şi să rămână nelucrat (Exod 23,11); şi referindu-se la fiinţa Izabelei, aruncată jos de eunucii ei (2 Regi 9,33). Această scutire se referă la o eliberare de datorie, de sclavie, precum şi la o odihnă pentru pământ de a nu se cultiva.

2 Şi iată cum se va face iertarea. Când se va vesti iertarea în cinstea Domnului, orice creditor, care va fi împrumutat pe aproapele său, să-i ierte împrumutul, să nu silească pe aproapele său şi pe fratele său să-i plătească datoria.

Cum se va face iertarea. Literal, cazul scutirii. Vezi cap. 19,4, unde acelaşi cuvânt este tradus caz.

Orice creditor care va fi împrumutat. Literal, orice stăpân al împrumutului mâinii lui, ceea ce înseamnă fiecare proprietar a ceea ce mâna lui a împrumutat vreunei alte persoane. Aceasta este legea care să guverneze pe creditor în fiecare al şaptelea an, cu privire la cei săraci neînstare să plătească împrumuturile lor.

Aproapele. Cuvântul mai înseamnă şi prieten, tovarăş, asociat. Forma verbală înseamnă a se asocia cu.

Să nu silească. Aceeaşi rădăcină în limba arabă are sensul a conduce în mod vehement. Evident că înţelesul este că nu putea fi exercitată nici o presiune pentru a recupera datoria (vezi Exod 22,25).

Pe fratele său. Nu un frate de corp, ci un compatriot israelit, accentuând în felul acesta legăturile de tovărăşie şi de frăţietate naţională a izraeliţilor (vezi cap. 17,15; 19,18.19; 22,1-4; 23,20.21; 25,3).

Scutirea Domnului. Aceasta vrea să spună, în cinstea lui Iehova, căruia creditorul îi datorează toată averea şi buna stare a sa, şi care a poruncit o Lege atât de binefăcătoare pentru binele general al poporului.

3 Vei putea să sileşti pe străin să-ţi plătească; dar să ierţi ce ai la fratele tău.

Pe un străin. Adică, un străin care nu era un prozelit al credinţei iudaice, nici un locuitor permanent, ci un simplu călător vremelnic pentru comerţ sau alte scopuri. O astfel de persoană nu era obligată să asculte de legile anului al şaptelea, de aceea nu era nevoie să se înlăture pretenţia unui creditor asupra lui (vezi Levitic 25,1-7.20-22).

4 Totuşi la tine să nu fie niciun sărac, căci Domnul te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o va da de moştenire Domnul Dumnezeul tău;

La tine să nu fie. Literal, totuşi ca să nu fie (vezi v.11). Cuvântul tradus sărac în acest verset înseamnă unul supus abuzului sau oprimării, unul care nu este în situaţia de a se apăra (vezi Amos 2,6; 5,12).

Te va binecuvânta. Credincioşia faţă de instrucţiunile lui Dumnezeu avea să însemne binecuvântări divine care urmau să elimine sărăcia jalnică, cu toate că nu egaliza în mod necesar distribuirea averii. Compară cu situaţia primilor credincioşi ai comunităţii creştine (Fapte 4,33.34).

Moştenire. Vezi cap. 4,21.

5 numai să asculţi de glasul Domnului Dumnezeului tău împlinind cu scumpătate toate aceste porunci pe care ţi le dau astăzi.

Să asculţi. Mai ales în ceea ce priveşte mila fată de săraci şi cei în nevoie. Credincioşia în aducerea la îndeplinire a voinţei exprimate a lui Dumnezeu avea să aducă binecuvântările Sale asupra lor.

Aceste porunci. Literal, porunca aceasta (compară cu ci cap. 5,31; 8,1).
6 Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta, cum ţi-a spus, aşa încât vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut de la ele; tu vei stăpâni peste multe neamuri, dar ele nu vor stăpâni peste tine.

Te va binecuvânta. Forma verbului ebraic este la trecut, te-a binecuvântat, scoţând în evidenţă siguranţa făgăduinţei dacă Israel avea să asculte (vezi v.14; cap. 12,7). Binecuvântarea făgăduită este atât de sigură, încât Moise vorbeşte despre ea ca fiind deja împlinită.

Vei da cu împrumut. Forma verbului tradus aici da cu împrumut înseamnă a da un zălog; forma cauzativă, ca aici, înseamnă a face (pe alţii) să dea zălog. Aceasta este o făgăduinţă de prosperitate financiară şi materială. Ei aveau să fie cap, şi nu coadă (cap. 28,13). Dacă Israel, prin conformarea faţă de cerinţele înţelepte ale lui Dumnezeu, ar fi devenit reprezentanţi demni ai Lui, ei ar fi ajuns puterea conducătoare politică şi comercială a antichităţii.

Nu vei lua cu împrumut. Literal, nu vei da un zălog. Ascultarea de instrucţiunile lui Dumnezeu urmau să împiedice înrobirea lor faţă de orice naţiune, pentru că a fi dator înseamnă a risca să fii înrobit (Proverbe 22,7).

Vei stăpâni peste. Compară cu capitolul 28,1.

7 Dacă va fi la tine vreun sărac dintre fraţii tăi, în vreuna din cetăţile tale, în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău, să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi închizi mâna înaintea fratelui tău celui lipsit.

Sărac. Literal, un nevoiaş. Se pare că sărăcia există întotdeauna (Deutronom 15,11; Matei 26,11); totuşi, se poate face mult spre a o reduce şi a alina suferinţa care o însoţeşte. Atâta timp cât există o diversitate de talente printre oameni, întotdeauna vor fi unii care vor avea nevoie de ajutor. Membrii bisericii ar putea face mult mai mult pentru cei mai puţin dăruiţi din jurul lor, şi încă nefăcut pe calea evanghelizării publice.

Cetăţile tale. Sau cetăţile tale (RSV; vezi cap. 12,12).

Închizi mâna. Verbul tradus aici închis mai înseamnă a retrage. Este ca şi când omul bagă mâna în buzunarul său, sau o duce la spatele lui, refuzând să o întindă înainte în gest de generozitate. În 1 Ioan 3,17, apostolul Ioan explică literal, dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu? Răspunsul anticipat este că iubirea divină nu poate rămâne în inima unei astfel de persoane.

8 Ci să-i deschizi mâna, şi să-l împrumuţi cu ce-i trebuie ca să facă faţă nevoilor lui.

Să-i deschizi mâna. O figură de vorbire despre un spirit darnic. Forma ebraică este tare, deschizând să-i deschizi mâna ta. Compară cu cuvintele lui Hristos (Matei 5,42; Luca 6,30-34). Una din cele mai grele lecţii de învăţat pentru mulţi este că egoismul este auto-înfrângere.

Să facă faţă nevoilor lui. Trebuie să fie împrumutat îndeajuns pentru a face faţă nevoii. Adevăratul caz de nevoie cere compasiune (Matei 18,33).

9 Vezi să nu fii aşa de rău ca să zici în inima ta: „Ah! se apropie anul al şaptelea, anul iertării!” Vezi să n-ai un ochi fără milă pentru fratele tău cel lipsit şi să nu-i dai. Căci atunci el ar striga către Domnul împotriva ta, şi te-ai face vinovat de un păcat:

Ochi fără milă. Un ochi rău sau egoist afectează caracterul întreg (Deutronom 28,54.56;

vezi şi Proverbe 23,6).

Striga. Compară cu Exod 22,22.23.

Păcat. Literal, păcat în tine (vezi cap. 23,22; 24,15).

10 ci să-i dai şi să nu dai cu părere de rău în inimă; căci pentru aceasta te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău în toate lucrările de care te vei apuca.

Să nu dai cu părere de rău. Literal, a nu fi rău. Acelaşi cuvânt este tradus întristată (1 Samuel 1,8 RSV), rău (Deutronom 28,54). Apostolul Pavel vorbeşte de aceeaşi stare de spirit în 2 Corinteni 9,7, spunând literal, după cum a hotărât în inima lui; nu cu părere de rău, sau de silă.

În toate. Dumnezeu i-a aminte la tot ceea ce face un om; nimic nu este trecut cu vederea. Trebuie să fie un belşug sau aşa cum spune Pavel literal, sporiţi în tot ce facem pentru Dumnezeu (2 Corinteni 8,7.9).

11 Întotdeauna vor fi săraci în ţară; de aceea îţi dau porunca aceasta: „Să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, faţă de sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta.”

Totdeauna vor fi. La aceasta se referă Hristos în Matei 26,11. Nevoia de generozitate şi caritate creştină nu va înceta niciodată. Iacov vorbeşte despre săraci ca despre unii pe care El i-a ales pentru Sine (Iacov 2,5). Săracii în nevoie au o cerere faţă de cei care nu sunt săraci, şi ajutorul pe care ei îl cer trebuie să fie cu inimă largă, şi nu cu un spirit de părere de rău. Contradicţia aparentă de aici cu versetul 4 se datorează faptului că versetul 4 arată înainte spre rezultatul de conlucrare cu planul stabilit aici (vezi v.4). Dar niciodată nu va veni timpul să nu mai fie nici o ocazie de a ajuta pe aproapele.

Să-ţi deschizi mâna. Literal, deschizând să-i deschizi mâna ta, forma ebraică de accentuare. Forma substantivală a cuvântului astfel tradus înseamnă intrarea unui cort (Geneza 18,1.2.10), a unei case particulare (Exod 12,22), a Cortului Întâlnirii (Exod 38,8), şi a unei case a regelui (2 Samuel 11,9). A deschide larg mâna înseamnă astfel o părtăşie din lucrurile cele bune ale căminului cuiva.

12 Dacă unul din fraţii tăi evrei, bărbat sau femeie, se vinde ţie, să-ţi slujească şase ani; dar în anul al şaptelea, să-i dai drumul de la tine şi să fie slobod.

Dacă… fraţii tăi. Compară cu Exod 21,2-6; Ieremia 34,9-14. Un bărbat putea să se facă pe sine rob, sau putea fi făcut prin hotărâre judecătorească. În orice caz, robii izraeliţi trebuiau să fie bine trataţi de fraţii lor, şi dacă nu se răscumpărau mai devreme, în al şaptelea an trebuiau să fie lăsaţi liberi. Vezi Exod 21,20.26.27; Levitic 25,39, privind restricţiile pentru stăpân în legătură cu tratamentul robilor.

Al şaptelea an. Anul sabatic afecta tot cursul vieţii (Levitic 25,2). Dar anul al şaptelea, care prevedea eliberarea sclavului, nu trebuie să fie confundat cu anii care îşi aveau împlinirea în anul sabatic. Anul eliberării sclavului urma după şase ani de robie şi putea sau nu să coincidă cu anul sabatic. Sclavia era o instituţie a ordinii sociale a vremii. Dar Dumnezeu a dat legi spre a ocroti pe sclavi în calitate de copii ai lui Dumnezeu, ca fraţi în comunitatea religioasă şi ca cetăţeni într-o ordine socială care avea ca ţintă oamenii liberi.

13 Şi când îi vei da drumul ca să se ducă de la tine, să nu-i dai drumul cu mâna goală;

Goală. Adică cu mâna goală. Rădăcina cuvântului tradus goală adesea înseamnă în zadar (Levitic 26,16.20). Aici se referă la efortul depus care nu aduce folos. A trimite un sclav eliberat să meargă fără mijloace necesare spre a începe o nouă viaţă, ca membru independent al societăţii, ar fi ca un gest făcut în zadar. Probabil că el avea să cadă iarăşi în robie. Vezi făgăduinţa lui Dumnezeu pentru cel credincios (Isaia 65,23; compară cu Geneza 31,42; Exod 3,21).

14 să-i dai daruri din cireada ta, din aria ta, din teascul tău, din ce vei avea prin binecuvântarea Domnului Dumnezeului tău.

Să-i dai. Literal, aprovizionându-l cu lănţişor, să-l aprovizionezi cu un lănţişor. Cuvântul tradus aproviziona este folosit despre lănţişoarele de la gâtul cămilelor lor (Judecători 8,26).

Băştinaşii din Orient şi astăzi mai împodobesc cu lănţişoare cămilele lor. Vezi acelaşi cuvânt pentru lanţ în Proverbe 1,9; Cânt. cânt. 4,9; Psalmi 73,6. Stăpânului evreu îi era poruncit să împodobească, sau să echipeze un sclav când părăsea slujba stăpânului său.

Binecuvântarea Domnului. Compară cu cap. 7,13; 12,15; 16,17. Stăpânul trebuia să dea dovadă de dărnicie faţă de sclavul lăsat slobod, în proporţie cu binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lui.

15 Să-ţi aduci aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului şi că Domnul Dumnezeul tău te-a răscumpărat: de aceea îţi dau astăzi porunca aceasta.

Rob. Un argument puternic din experienţă, cel mai puternic motiv pentru generozitate (vezi Deutronom 16,12; 24,18.22; compară cu Matei 10,8; 18,23-35). Legile biblice referitoare la sclavie nu numai că uşurau soarta sclavului, ci până la urmă duceau la libertatea lui. Nici un israelit nu trebuia să fie ţinut în sclavie pentru totdeauna. Regulile acestea cuprindeau prevederi, (1) Sclavul israelit nu putea fi obligat să slujească mai mult de şase ani, iar în al şaptelea an trebuia să fie eliberat. (2) Tratamentul aspru din partea stăpânului era strict oprit (Levitic 25,39-43). (3) Dacă într-un moment de mânie stăpânul provoca serioasa vătămare corporală sclavului, acesta din urmă trebuia să fie eliberat (Exod 21,26). (4) Pedeapsa severă neraţională aplicată sclavului atrăgea pedeapsa legală pentru stăpân (Exod 21,20.21). (5) În timpul robiei, condiţiile slujbei trebuiau să fie atât de liberal administrate încât să fie posibil pentru rob să achiziţioneze proprietate sau suficiente mijloace spre a se elibera pe sine (Levitic 25,49). Efectul acestor principii avea să tindă neabătut spre a elimina neplăcuta şi nefericita soartă a sclavului. De fapt, soarta sclavului evreu cu greu putea fi recunoscută ca sclavie de către naţiunile din jurul lui Israel.

16 Dacă însă robul tău îţi va zice: „Nu vreau să ies de la tine” – pentru că te iubeşte pe tine şi casa ta, şi se simte bine la tine –

Nu vreau să ies de la tine. Aici este cazul unui bărbat care a ajuns atât de ataşat de stăpânul său încât prefera să rămână (vezi Exod 21,5). Când un om refuza astfel să devină liber, el alegea în mod voluntar sclavia perpetuă. Prevederea aceasta, dacă era adusă la îndeplinire în conformitate cu regulile puse de Dumnezeu (vezi v.15), se putea dovedi o binecuvântare pentru indivizi neînstare să-şi administreze propriile treburi. Ei se puneau astfel în mod permanent sub ocrotirea unuia care putea să administreze treburile pentru ei şi care dovedise amabilă purtare de grijă faţă de sclavii lor. Aceleaşi prevederi care fuseseră aplicate unei robii vremelnice trebuiau să fie continuate.

Te iubeşte. Tratamentul generos şi plin de consideraţie câştigase inima omului. În sclavie el aflase suficientă măsură de libertate spre a-l satisface. Motivul pe care se întemeia dorinţa lui de a rămâne era iubirea.

17 atunci să iei o sulă şi să-i găureşti urechea de uşă, şi să-ţi fie rob pentru totdeauna. Tot aşa să faci şi cu roaba ta.

Să iei o sulă. Pentru amănunte vezi Exod 21,1-6. Prin acest simbol bărbatul era pentru totdeauna legat de un slujitor ascultător de familia stăpânului său.

Pentru totdeauna. Aceasta pare să se contrazică cu Exod 21,7, ea să nu iasă cum ies robii. Dar aici nu se spune că ea să nu iasă deloc, ci mai degrabă ca ea să nu fie eliberată pe aceeaşi bază ca robii. Condiţiile pentru eliberarea ei sunt arătate în Exod 21,8-11; compară cu Ieremia 34,9.

18 Să nu-ţi pară rău când îl vei lăsa să plece slobod de la tine, căci ţi-a slujit şase ani, ceea ce face de două ori cât simbria unui om tocmit cu plată; şi Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta în tot ce vei face.

Să nu-ţi pară rău. O referire la versetele 13, 14. Face. Un om tocmit cu plată avea să câştige de două ori mai mult decât un sclav.

Te va binecuvânta. Dumnezeu este întotdeauna gata să dea binecuvântările Sale oamenilor, dar El poate face aşa numai pentru cei care preţuiesc îndeajuns iubirea Lui spre a-L iubi şi a-L asculta (1 Ioan 4,19; Ioan 14,15; 15,10). Dacă Dumnezeu ar face altfel şi ar binecuvânta pe cei care nu-i slujesc, i-ar încuraja să continue în neascultare.

19 Să închini Domnului Dumnezeului tău pe orice întâi născut de parte bărbătească din cireada şi turma ta. Să nu munceşti cu întâiul născut al vacii tale, să nu tunzi pe întâiul născut al oilor tale.

Întâi născut de parte bărbătească. Legea era dată la ieşirea din Egipt că orice întâi născut de parte bărbătească atât dintre oameni cât şi din animale aparţinea lui Dumnezeu (vezi Exod 13,12-15; Numeri 18,15-18).

Să închini Domnului. Aceasta nu contrazice Levitic 27,26, nimeni nu va putea să închine Domnului pe întâiul născut. Aici înţelesul este că proprietarul trebuie să recunoască pe întâiul născut ca proprietate a lui Iehova, şi nu trebuie să fie folosit în nici o împrejurare pentru alt scop. Levitic 27,26 înseamnă că nici un om să nu ia ceea ce Domnul consideră deja ca fiind al Său – întâiul născut – şi să-l prezinte ca plată pentru o juruinţă personală.

Să nu munceşti. Întâii născuţi de parte bărbătească erau sfinţiţi lui Iehova. Ei nu trebuiau să fie puşi la muncă profană obişnuită, chiar dacă ei puteau rămâne în mod temporar în posesiunea omului. Întâii născuţi de parte femeiască nu erau consacraţi Domnului, cum erau cei de parte bărbătească. Ei puteau fi aduşi ca jertfă de pace, cu participarea aducătorului la o masă ceremonială, dând o parte şi preoţilor. Aceasta este în armonie cu principiul zecimii a doua (cap. 14,23).

Să nu tunzi. Un întâi născut din turmă nu trebuia să fie tuns, pentru că el era consacrat pentru o folosire sfântă. Dumnezeu are în primul rând pretenţia asupra a tot ce avem, viaţa noastră, afecţiunile noastre, puterile noastre spirituale, mintale şi fizice, slujirea noastră, proprietatea noastră.

20 Să-l mănânci în fiecare an, tu şi familia ta, înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege El.

În fiecare an. La cele trei mari ocazii festive, când toţi adulţii de parte bărbătească trebuiau să se prezinte înaintea Domnului la Ierusalim. La aceste ocazii întotdeauna se celebrau sărbători ceremoniale şi jertfe de pace.

Familia ta. Compară cu cap. 12,6-7.17.18.26; 14,23. Levitul şi străinul trebuiau să fie invitaţi să ia parte la aceste sărbători sfinte.

21 Dacă are vreun cusur, dacă este şchiop sau orb, sau are vreo meteahnă trupească, să nu-l aduci ca jertfă Domnului Dumnezeului tău.

Vreun cusur. Cusururile sunt enumerate în Levitic 22,21-24 (vezi Deutronom 17,1). Şchiop. Cusurul acesta nu este menţionat în Levitic 22,21-24, ci în Maleahi 1,8 se menţionează jertfa unui animal şchiop ca rea. Să nu-l aduci ca jertfă. Acesta nu era primit ca animal consacrat.

22 Să-l mănânci în cetăţile tale: cel ce va fi necurat şi cel ce va fi curat vor putea să-l mănânce amândoi, cum se mănâncă acum căprioara sau cerbul.

În cetăţile tale. La acesta se lua parte acasă ca la o masă obişnuită. Alături probabil că luau parte la masă leviţii, străinii şi nevoiaşii.

Cel… necurat. Nu era cerută curăţirea ceremonială, ca atunci când era mâncat un animal de jertfă înaintea Domnului, pentru că aceasta era hrană obişnuită şi nu o jertfă sfinţită (vezi cap.

12,15.20).

23 Numai sângele să nu i-l mănânci, ci să-l verşi pe pământ ca apa.

Sângele. Compară cu Deutronom 12,16.23.24; vezi Geneza 9,4.

Comentariile lui Ellen G. White

1,2 PP 532

6 MH 187

6-9 PP 533

7,8 MB 111; MH 186; PK 647

7-11 6T 270

10 MH 187

11 MH 186; PK 647; PP 533; 8T 134; WM 17

12-14 PP 532

21 CH 69; 1T 115, 195, 221; 3T 546