1 Iată legile şi poruncile pe care să le păziţi şi să le împliniţi, cât veţi trăi, în ţara pe care v-o dă în stăpânire Domnul Dumnezeul părinţilor voştri.

Iată legile. Capitolule de la 12,1 la 26,19 au fost numite Cartea Legământului. Înclinaţia poporului de a uita cererile lui Dumnezeu a necesitat o repetare a voinţei Lui (vezi cap. 6,1).

2 Să nimiciţi toate locurile în care slujesc dumnezeilor lor neamurile pe care le veţi izgoni, fie pe munţi înalţi, fie pe dealuri şi sub orice copac verde.

Orice copac verde. Literal, orice copac cu frunziş bogat. Cuvântul tradus verde este de la verbul a creşte bogat. Munţi, dealuri şi tufişuri sunt locurile favorite printre naţiunile păgâne pentru aşezarea unui idol şi a sanctuarului lui (vezi 1 Regi 14,23; 2 Regi 16,4; Isaia 57,5; 65,7; Ieremia 2,20; 3,13; Ezechiel 18,6.11.15; 22,9). În general, o astfel de închinare era însoţită de imoralitate sub înfăţişare religioasă.

3 Să le surpaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti, să le ardeţi în foc copacii închinaţi idolilor lor, să dărâmaţi chipurile cioplite ale dumnezeilor lor şi să faceţi să le piară numele din locurile acelea.

Să le surpaţi altarele. Aceasta era absolut necesar, dacă trebuia ca idolatria să fie dezrădăcinată (vezi Levitic 26,1; Deutronom 7,5). Stâlpii. Cuvântul tradus stâlp se referă la o singură piatră. Altarele erau clădite pe una sau

mai multe pietre; stâlpul era o singură piatră şi de obicei era obiect de închinare. Acelaşi cuvânt este tradus chip şi chipuri in Exod 23,24; 34,13; Levitic 26,1; Deutronom 7,5; 16,22; 1 Regi 14,23; 2 Regi 3,2; 10,26.27; Osea 3,4).

4 Voi să nu faceţi aşa faţă de Domnul Dumnezeul vostru!

Să nu faceţi aşa. Astfel de altare, tufişuri şi stâlpi sacrii nu trebuiau să fie folosiţi în închinarea faţă de Iehova. Totuşi, în istoria lor de mai târziu, copiii lui Israel n-au ascultat de porunca expresă a lui Dumnezeu (2 Regi 17,10.11; Ezechiel 20,28; Osea 4,13).

5 Ci să-L căutaţi la Locaşul Lui şi să mergeţi la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui.

Să-şi aşeze numele Lui. Adică, unde avea să locuiască El personal – în Templu. Numele Iehova era sfinţit, şi nu trebuia să fie expus în locuri nevrednice (vezi Exod 20,24). Unde este numele lui Dumnezeu este un loc de scăpare (Psalmi 48,3; 76,1). Mai ales Psalmii sunt foarte bogaţi în referinţe cu privire la numele sfinţit (Psalmi 5,11; 29,2; 33,21; 72,17.19; etc.). Compară cu făgăduinţa din Maleahi către biserica rămăşiţei (Maleahi 4,2).

La locaşul Lui. Sanctuarul din Şilo şi mai târziu Templul in Ierusalim (vezi 2 Samuel 7,13; 1 Regi 3,2; 8,17-19,44.48; Isaia 18,7; Ieremia 3,17). În alte cazuri, referirea poate să fie la Ţara Sfântă.

6 Acolo să vă aduceţi arderile voastre de tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre, cele dintâi roade, darurile aduse ca împlinire a unei juruinţe, darurile de bunăvoie şi întâii născuţi din cirezile şi turmele voastre.

Arderile voastre de tot. Adesea amintite împreună ca jertfele, întrucât erau cele mai

obişnuite dintre toate jertfele (Exod 10,25; 18,12; Iosua 22,26.28).

Zeciuielile. Vezi cap. 14,22,23.

Cele dintâi roade. Aceasta este o referire la primele roade de grâu, vin, untdelemn şi alte

produse ale pământului aduse în persoană (Numeri 18,11.12; Deutronom 18,4; 26,4,10). Închinătorul le-a cultivat prin propria lui muncă şi le-a cules cu propria lui mână.

Daruri de bunăvoie. Acestea erau jertfele aduse ca îndeplinire a unei juruinţe sau ca jertfe de mulţumire pentru o binecuvântare specială (vezi Levitic 7,16; 22,18.21; 23,28; Numeri 15,3; 29,39).

Întâii născuţi. Vezi Exod 13,2.12; 22,29; 34,19; Numeri 18,15-17.

7 Acolo să mâncaţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru şi să vă bucuraţi, împreună cu familiile voastre, de toate bunurile cu care vă va fi binecuvântat Domnul Dumnezeul vostru.

Să mâncaţi. Adică, la mesele ceremoniale (Exod 18,12).

Înaintea Domnului. Preoţii mâncau în incinta sanctuarului (Numeri 18,10), dar poporul putea să mănânce numai aproape de Cortul Întâlnirii şi, în sensul acesta, în prezenţa lui Dumnezeu (Exod 18,21; 24,11; Deutronom 27,6,7).

Să vă bucuraţi. A se bucura înaintea Domnului este în Scripturi un subiect fără sfârşit (Levitic 23,40; Deutronom 16,11.14; 27,7; Psalmi 32,11; 97,12). În schimb, Dumnezeu se bucură de poporul Său (Ţefania 3,14-17).
8 Să nu faceţi, dar, cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place,

Face ce-i place. Adică, cu privire la prescripţiile ceremoniale la care tocmai se făcuse referire. Mereu trebuie să fie avut în vedere că multe din instrucţiunile date de Moise lui Israel în pustie n-au putut fi întru totul îndeplinite, până n-au ajuns să fie o comunitate stabil aşezată.

În propriii lui ochi. Adică, în mod conştient de acord cu Legea (vezi cap. 13,18).

9 fiindcă n-aţi ajuns încă în locul de odihnă şi în moştenirea pe care v-o dă Domnul Dumnezeul vostru.

Locul de odihnă. Locul de odihnă, poate că ar fi mai bine (vezi şi 1 Regi 8,56; Psalmi 95,11). Numele de Noe este derivat din aceeaşi rădăcină. În Vechiul Testament există multe făgăduinţe frumoase despre odihnă, odihnă în prezenţa lui Dumnezeu (Exod 33,14), odihnă după osteneli (Isaia 14,3), şi liberare de vrăjmaş (Isaia 14,5-7).

10 Dar veţi trece Iordanul şi veţi locui în ţara pe care v-o va da în stăpânire Domnul Dumnezeul vostru. El vă va da odihnă, după ce vă va izbăvi de toţi vrăjmaşii voştri care vă înconjoară, şi veţi locui fără frică.

El vă va da. Comentatorii iudei aplică aceasta la glorioasa domnie a lui David (2 Samuel 7,1).

11 Atunci va fi un loc, pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru ca să facă să locuiască Numele Lui acolo. Acolo să aduceţi tot ce vă poruncesc: arderile voastre de tot, jertfele, zeciuielile, cele dintâi roade şi darurile alese pe care le veţi face Domnului pentru împlinirea juruinţelor voastre.

Să aduceţi. Domnul a poruncit să-I fie aduse jertfe şi daruri, nu pentru vreo oarecare virtute inerentă în darurile însăşi, ci ca lecţie intuitivă prin care poporul să poată învăţa calea mântuirii. Fără sinceritatea de inimă din partea credinciosului, darul lui nu era primit înaintea lui Dumnezeu (1 Samuel 15,22; Isaia 1,11; Ieremia 7,22-24).

Juruinţelor voastre. Literal, toate alesele voastre juruinţe – toate darurile lor de plată a juruinţelor. Animalele de jertfă alese de ei trebuiau să fie desăvârşite, fără nici un defect.

12 Acolo să vă bucuraţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru, voi, fiii voştri şi fiicele voastre, robii şi roabele voastre şi levitul care va fi în locurile voastre, căci el n-are nici parte de moşie, nici moştenire cu voi.

Levitul. Seminţia lui Levi a fost consacrată serviciului sfânt al lui Dumnezeu şi, prin urmare, nu avea nici o parte în ocupaţiile obişnuite prin care oamenii îşi câştigau existenţa. Levitul nu avea pământ (cap. 10,9) şi de aceea el primea întreţinerea de la adunare (cap. 14,27; 16,11.14; 18,1-8; 26,11).

13 Vezi să n-aduci arderile tale de tot în toate locurile pe care le vei vedea;

În toate locurile. O aşezare frumoasă nu trebui să-i ademenească. Multe astfel de locuri, fără îndoială că mai înainte fuseseră ocupate de altare idolatre (vezi Ezechiel 20,27-29).

14 ci să-ţi aduci arderile de tot în locul pe care-l va alege Domnul în una din seminţiile tale, şi acolo să faci tot ce-ţi poruncesc eu.

În locul. Porunca aceasta a fost dată în mod repetat (v.5, 6, 11) ca o avertizare accentuată şi

o protecţie împotriva închinării idolatre. Numai când Dumnezeu a stabilit un loc, slujbele lor aduse acolo aveau să fie primite.

15 Totuşi când vei dori, vei putea să înjunghii vite şi să mănânci carne în toate cetăţile tale, cât îţi va fi dat prin binecuvântarea Domnului Dumnezeului tău; cel ce va fi necurat şi cel ce va fi curat vor putea să mănânce din ea, cum se mănâncă din căprioară şi din cerb.

Să înjunghii vite şi să mănânci. Aceasta este o modificare a legii în vigoare în timpul peregrinărilor prin pustie, care interzicea înjunghierea de animale pentru hrană decât înaintea uşii Cortului Întâlnirii (Levitic 17,3.4). Legea cea nouă s-a aplicat la şederea în Canaan.

Prin binecuvântare. Referirea de aici este la o mâncare obişnuită. După cât se pare vânatul căprioarelor nu era mai puţin obişnuit decât astăzi. Pentru că mâncarea aceasta nu era mâncare de jertfă, nu se insista asupra curăţirii ceremoniale ca în cazul unei mâncări de jertfă (Deutronom 12,22; Levitic 7,20).

16 Numai sângele să nu-l mâncaţi, ci să-l vărsaţi pe pământ ca apa.

Sângele. În armonie cu prevederile stricte în vigoare încă de pe vremea când omului i s-a îngăduit să mănânce carne după potop (vezi Geneza 9,4-6).

Să-l vărsaţi. Sângele animalului de jertfă era stropit pe altar. Tot aşa, sângele unui animal înjunghiat pentru hrană nu trebuia să fie mâncat, ci vărsat pe pământ.

17 Nu vei putea să mănânci în cetăţile tale zeciuiala din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău, nici întâii născuţi din cirezile şi turmele tale, nici vreunul din darurile aduse de tine pentru împlinirea unei juruinţe, nici darurile tale de bunăvoie, nici cele dintâi roade ale tale.

Cetăţile tale. Adică, în particular, în propriile cămine. Aceasta este o repetare a versetului 7 cu privire la mâncarea jertfei, cu scopul ca să nu se facă confuzie cu privire la îngăduinţa acordată în versetul 15.

Zeciuiala. Aceasta nu poate fi prima zecime, care era folosită exclusiv pentru întreţinerea leviţilor (Numeri 18,24). Zecimea care era îngăduită poporului s-o mănânce, totuşi numai în apropierea sanctuarului iar nu în căminele lor, era cea de a doua zecime. Amănunte asupra acestei a doua zecimi sunt date în Deutronom 14,22-29.

Întâii născuţi. Vezi cap. 15,19,20. Întâiul născut de parte bărbătească din turme şi cirezi era în mod expres proprietatea Domnului (Exod 13,2.12.15; Numeri 18,15-18) şi aparţinea părţii preoţilor. Acest dar nu putea fi niciodată mâncat de poporul de rând. Se poate ca întâii născuţi la care se referă aici să fie întâi născuţi de parte femeiască. Aceştia trebuiau să fie partea poporului şi a preoţilor în prezenţa Domnului.

Juruinţe. Acestea de asemenea aparţineau lui Iehova (Levitic 27,28) şi erau pentru preoţi (Numeri 18,14) când juruinţele erau făcute exclusiv lui Iehova. Alte daruri ca juruinţe erau mâncate la sărbători solemne cu preoţii şi puteau fi împărţite cu văduvele, orfanii şi cu cei săraci.

Cele dintâi roade. Cele dintâi roade din grâu, vin şi untdelemn erau de asemenea partea preoţilor (Numeri 18,12).

18 Ci pe acestea să le mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, tu, fiul tău şi fiica ta, robul tău şi roaba ta şi levitul care va fi în cetăţile tale; şi să te bucuri înaintea Domnului Dumnezeului tău de toate bunurile pe care le vei avea.

Verset ce nu a fost comentat.

19 Cât vei trăi în ţara ta, vezi să nu cumva să părăseşti pe levit.

Levit. Această avertizare divină contra neglijării celor din slujba sfântă este repetată în cap. 14,27. Aceasta era necesar pentru că nu era luată nici o măsură legală spre a obliga la plata zecimii. Leviţii puteau fi aduşi la o stare precară dacă poporul devenea neglijent şi nu plătea cu credincioşie zecimea. Apostolul Pavel aplică acest principiu al zecimii cu credincioşie la slujirea creştină (1 Corinteni 9,13.14).

20 Când Domnul Dumnezeul tău îţi va lărgi hotarele, cum ţi-a făgăduit, şi dorinţa să mănânci carne te va face să zici: „Aş vrea să mănânc carne!” vei putea să mănânci după dorinţa ta.

vei putea să mănânci după dorinţa ta.

Hotarele. În armonie cu făgăduinţa din Geneza 15,18 (vezi şi Deutronom 1,21; 19,8; compară cu Exod 34,24).

21 Dacă locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să-Şi aşeze acolo Numele, este departe de tine, vei putea să tai vite din cireadă şi din turmă, cum ţi-am poruncit, şi vei putea să mănânci din ele în cetăţile tale, după dorinţa ta.

Departe. În timpul peregrinărilor prin pustie, sanctuarul era aproape de popor; de aceea toată carnea era mâncată în prezenţa lui Dumnezeu (Levitic 17,3.4). O dată cu lărgirea hotarelor naţiunii, avea să fie o călătorie grea şi costisitoare pentru mulţi spre a ajunge într-un singur loc, indiferent unde acesta era ales. Distanţa până la un loc central de închinare avea să fie pentru cea mai mare parte din popor prea departe din motive de comoditate.

Cetăţile tale. Poporul putea să mănânce din cirezile şi turmele lui acasă. O elaborare a versetelor 15 şi 16 şi o modificare a prescripţiei stricte de a nu face aşa în timp ce se aflau în pustie.

22 Să mănânci din ele cum se mănâncă din căprioară şi cerb; cel ce va fi necurat şi cel ce va fi curat vor mânca şi ei amândoi.

Căprioară. Aceasta şi cerbul nu erau considerate ca animale de jertfă (v.15).

Cel necurat şi cel curat. Vecinătatea faţă de altar făcea locul sfânt şi numai cei curaţi în mod levitic se puteau apropia de loc. Când oamenii mâncau la casele lor, persoana ce nu era curată ceremonial putea să participe şi ea.

23 Numai, vezi să nu cumva să mănânci sângele, căci sângele este viaţa (sufletul); şi să nu mănânci sufletul împreună cu carnea.

Numai, vezi. Porunca împotriva sângelui este cea mai accentuată şi literal se citeşte Să devii tare ca să nu mănânci sângele.

Sângele este viaţa. Vezi Geneza 9,4; vezi şi Levitic 17,11.14; 1 Samuel 14,32-35.

24 Să nu-l mănânci, ci să-l verşi pe pământ ca apa.

Verset ce nu a fost comentat.

25 Să nu-l mănânci, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, făcând ce este plăcut înaintea Domnului.

Să fii fericit. O făgăduinţă deseori făcută (cap. 4,40; 5,29; 6,18). Fără îndoială sunt incluse ambele binefaceri, atât fizică, cât şi spirituală.

26 Dar lucrurile pe care vei voi să le închini Domnului şi darurile pe care le vei aduce pentru împlinirea unei juruinţe, să te duci să le aduci în locul pe care-l va alege Domnul.

Lucrurile. O declaraţie generală care cuprinde jertfele (Exod 28,38; Levitic 22,2.3; Numeri 18,8) şi zecimile (Levitic 27,30) şi astfel de jertfe speciale pe care o persoană putea dori să le facă. Aceasta este o repetare că jertfele ceremoniale trebuiau să fie aduse la altar.

27 Să-ţi aduci arderile de tot, carnea şi sângele, pe altarul Domnului Dumnezeului tău: în celelalte jertfe ale tale, sângele să fie vărsat pe altarul Domnului Dumnezeului tău, iar carnea s-o mănânci.

Pe altarul. Vezi versetul 6. Vărsat. În aceste cazuri, sângele era sfânt, nu ca sângele animalelor înjunghiate acasă, care era vărsat pe pământ. Carnea s-o mănânci. Adică după ce preoţii şi leviţii îşi primiseră părţile cuvenite lor.

28 Păzeşte şi ascultă toate aceste lucruri pe care ţi le poruncesc, ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine, pe vecie, făcând ce este bine şi ce este plăcut înaintea Domnului Dumnezeului tău.

Ca să fii fericit. Vezi versetul 25. Ce este bine si ce este plăcut. Vezi cap. 6,18. Fericirea lor viitoare ca popor şi ca indivizi depindea de colaborarea cu voinţa exprimată a Domnului.

29 După ce Domnul Dumnezeul tău va nimici toate neamurile pe care le vei izgoni dinaintea ta, după ce le vei izgoni şi te vei aşeza în ţara lor,

Nimici toate neamurile. Vezi Deutronom 19,1; Iosua 23,4.

30 vezi să nu te laşi prins în cursă, călcând pe urmele lor, după ce vor fi nimicite dinaintea ta. Fereşte-te să nu cercetezi despre dumnezeii lor şi să zici: „Cum slujeau neamurile acestea dumnezeilor lor? Şi eu vreau să fac la fel.”

Vezi să nu. În noua patrie aveau să se ivească pentru ei tot felul de ispite.

Prins în cursă. Era o credinţă comună printre vechile popoare că era fatal să se neglijeze închinarea la zeii speciali ai localităţii în care se putea afla o persoană (vezi 2 Regi 17,26). Aceasta explică accentuarea pe care o face Dumnezeu de a nu se închina la zeii ţării în care aveau să intre. Acest început de închinare a fost rădăcina depravării locuitorilor păgâni care aveau să fie alungaţi sau nimiciţi (Deutronom 7,16.25).

31 Tu să nu faci aşa faţă de Domnul Dumnezeul tău; căci ele slujeau dumnezeilor lor, făcând toate urâciunile pe care le urăşte Domnul, şi ele chiar îşi ardeau în foc fiii şi fiicele lor în cinstea dumnezeilor lor.

Să nu faci aşa. Riturile şi ceremoniile idolatriei nu trebuiau să fie preluate de poporul lui Dumnezeu şi folosite în închinarea adusă Lui.

Fiii…lor. Vezi Levitic 18,21; 20,2; 2 Regi 17,31; Ieremia 7,31; 19,5; 32,35. Jertfirea de copii la vechile popoare păgâne este cu totul legalizată. Au fost cunoscute cazuri izolate de acestea în India modernă (vezi India, Census, Ethnography, 1901-1931, tipărită de tipografia Guvernului Indiei, New Delhi, 1937, pag. 65).

32 Voi să păziţi şi să împliniţi toate lucrurile pe care vi le poruncesc eu; să n-adăugaţi nimic la ele şi să nu scoateţi nimic din ele.

Toate lucrurile. Acesta este versetul 1din cap. 13 din textul ebraic. El se aplică cu forţă egală atât la capitolul 12, cât şi la capitolul 13.

Comentariile lui Ellen G. White

7 SC 108

8 PP 634

16 AA 191

19 Ed 149

28 PP 634