1 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia a doua oară, pe când era încă închis în curtea temniţei:

Era încă închis. Profetul este încă în locul întemniţării lui menţionat în cap. 32 (vezi comentariul la cap. 32,2).

2 Aşa vorbeşte Domnul care face aceste lucruri, Domnul care le urzeşte şi le înfăptuieşte, El, al cărui nume este Domnul:

Face aceste lucruri. Adică pământul, cum se înţelege din implicaţie (vezi Ieremia 10,11; comp. Ioan 45,18). Domnul. Ebr. Yahweh, tetragrama (vezi Vol. I, p. 171-173).

3 „Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.”

Lucruri mari. Literal, lucruri cu neputinţă de cuprins.

4 Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel despre casele cetăţii acesteia şi despre casele împăraţilor lui Iuda care vor fi surpate ca să facă loc pentru şanţurile de întărire şi pentru săbii,

Surpate. Vezi comentariul la cap. 32,24.

5 când vor înainta să lupte împotriva haldeilor şi când se vor umple cu trupurile moarte ale oamenilor pe care-i voi lovi în mânia Mea şi în urgia Mea, şi din pricina răutăţii cărora Îmi voi ascunde faţa de această cetate:

Vor înainta să lupte. Israeliţii s-au năpustit împotriva Babilonienilor numai pentru a fi respinşi, şi asta cu preţul multor trupuri moarte ale oamenilor (vezi comentariul la cap. 32,24).

6 „Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie.

Vindecare şi sănătate. Dumnezeu trece acum de la o prezentare a mustrării poporului Său la

o făgăduinţă a aşezării lor din nou, când ei urmau să aibă un izvor bogat în pace şi credincioşie. Versetele 6-26 prezintă un tablou viu al slavei pe care ar fi putut-o avea Israel după întoarcerea lui din captivitate dacă poporul ar fi luat aminte la lumina din Ceruri şi ar fi conlucrat cu Dumnezeu în realizarea planurilor şi scopurilor Lui pentru salvarea lumii. Din nefericire, ei s-au abătut iarăşi şi iarăşi de la destinul lor măreţ şi în felul acesta au realizat numai în mică măsură fericirea prezisă aici. Odată cu transferarea făgăduinţelor la Israelul spiritual multe din preziceri vor vedea o împlinire în Biserica Creştină (vezi p. 25-38).

7 Voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi pe prinşii de război ai lui Israel şi-i voi aşeza iarăşi ca odinioară.

Ai lui Israel. Israel şi Iuda, este cuprins în făgăduinţa reîntoarcerii din exil.

8 Îi voi curăţa de toate nelegiuirile pe care le-au săvârşit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin care M-au supărat şi prin care s-au răzvrătit împotriva Mea.

Îi voi curăţi. Bucuria simţită pentru binecuvântările temporare era dependentă de împlinirea unor anumite cerinţe spirituale (vezi p. 27). Pentru a gusta din slava descrisă în v. 6-26 era necesar ca Israel să-şi lepede păcatele. Pentru aceia care se pocăiau sincer, Dumnezeu prezenta făgăduinţa iertării, o iertare deplină şi fără plată. Oamenii nu trebuiau să fie descurajaţi de mărimea abaterilor lor trecute, gândind că situaţia lor era fără de nădejde. Nu numai că Dumnezeu le-ar fi iertat păcatele dar le-ar fi dar şi har pentru ascultare viitoare (Ezechiel 36,25-28).

9 Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă şi de slavă printre toate neamurile pământului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face, vor rămâne mirate şi uimite de toată fericirea şi de toată propăşirea pe care le-o voi da.”

O pricină de laudă. Sau Un nume de bucurie. Cu toate că Israel păcătuise grozav, Dumnezeu nu-Şi retrăsese nici una din făgăduinţele Sale de îndurare. Acestea, normal, erau condiţionate de ascultare. Era cu putinţă ca Israel, după captivitate, să ajungă la deplina slavă făgăduită a poporului vechi (vezi p. 31, 32). Prin Zaharia era dată asigurarea: Vor fi ca şi când niciodată nu i-ar fi lepădat (Zaharia 10,6). Aşa este şi în cele spirituale. Indiferent de cât de mult sar fi depărtat un om de cărarea purtării drepte el poate fi primit înaintea lui Dumnezeu ca şi cum n-ar fi păcătuit.

10 Aşa vorbeşte Domnul: „Se vor mai auzi iarăşi în locul acesta despre care ziceţi că este pustiu, că nu mai are oameni, nici dobitoace, se vor mai auzi iarăşi în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului pustiite, lipsite de oameni, de locuitori, de dobitoace,

Lipsit de oameni. Vezi comentariul la cap. 32,43.

11 strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, glasul celor ce zic: „Lăudaţi pe Domnul oştirilor, căci Domnul este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!”, glasul celor ce aduc jertfe de mulţumire în Casa Domnului. Căci voi aduce înapoi pe prinşii de război ai ţării şi îi voi aşeza iarăşi ca odinioară, zice Domnul.”

Strigătele de bucurie. O repetare a bucuriilor prezise de care va avea parte poporul lui Dumnezeu. Aceleaşi sunete de bucurie care aveau să dispară în timpul exilului (vezi comentariul la cap. 7,34) urmau să fie auzite acum din nou în ţară.

Jertfe de mulţumire. Vezi comentariul la cap. 32,44.
12 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „În locul acesta pustiu, fără oameni şi fără dobitoace, şi în toate cetăţile lui vor mai fi iarăşi locuinţe de păstori care-şi vor odihni turmele. În cetăţile de la munte,

Verset ce nu a fost comentat.

13 în cetăţile din câmpie, în cetăţile de la miazăzi, în ţara lui Beniamin şi în împrejurimile Ierusalimului, şi în cetăţile lui Iuda vor mai trece iarăşi oile pe sub mâna celui ce le numără, zice Domnul.

Sud Vezi capitolul 32, 44

14 Iată, vin zile, zice Domnul, când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus despre casa lui Israel şi despre casa lui Iuda.

Voi împlini. Vezi comentariul la cap. 23,5-7.

15 În zilele acelea şi în vremurile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită care va înfăptui dreptatea şi judecata în ţară.

Odraslă neprihănită. Vezi Isaia 11,1; vezi comentariul la Zaharia 38,6.12.

16 În zilele acelea, Iuda va fi mântuit, şi Ierusalimul va locui în linişte. Şi iată cum Îl vor numi: „Domnul, Neprihănirea noastră.”

Cum îl vor numi. Cu toate că v. 16 repetă prezicerea din cap. 23,6, el diferă de acea referire prin faptul că aici cetatea este numită Domnul, Neprihănirea noastră. Dacă Ierusalimul ar fi trăit conform cu ceea ce Dumnezeu intenţiona ca el să fie, viitorul lui ar fi fost mult mai slăvit (vezi p. 30).

17 Căci aşa vorbeşte Domnul: „David nu va fi lipsit niciodată de un urmaş care să stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel.

David nu va fi lipsit niciodată. Aceasta repetă făgăduinţa din 2Samuel 7,16; 1Regi 2,4; Psalmi 89,20.29.35.36. Vezi comentariul la 1Regi 2,4.

18 Nici preoţii şi leviţii nu vor fi lipsiţi niciodată înaintea Mea de urmaşi care să aducă arderi de tot, să ardă tămâie împreună cu darurile de mâncare şi să aducă jertfe în toate zilele!”

Darurile de mâncare. Adică, darurile de făină, sau daruri de cereale (vezi Vol. I, p. 703, 704).

19 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:

Verset ce nu a fost comentat.

20 Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă puteţi să rupeţi legământul Meu cu ziua şi legământul Meu cu noaptea, aşa încât ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor,

Legământul meu cu ziua. Din nou, ca mai înainte, Dumnezeu garantează siguranţa legământului cu poporul Său, referindu-Se la siguranţa legii naturale (vezi comentariul la cap. 31,35).

21 atunci se va putea rupe şi legământul Meu cu robul Meu David, aşa încât să nu mai aibă fii care să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legământul Meu cu leviţii, preoţii, care Îmi fac slujba.

Verset ce nu a fost comentat.

22 Ca oştirea cerurilor care nu se poate număra şi ca nisipul mării care nu se poate măsura, aşa voi înmulţi sămânţa robului Meu David şi pe leviţii care-Mi slujesc.”

Oştirea cerurilor. Numărul infinit al corpurilor cereşti este folosit pentru a ilustra marea mulţime care va fi socotită ca sămânţă a lui David.

23 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:

Verset ce nu a fost comentat.

24 „N-ai băgat de seamă ce zic oamenii aceştia: „A lepădat Domnul cele două familii pe care le alesese”? Atât de mult dispreţuiesc ei pe poporul Meu că nu-l mai privesc ca un popor.”

Ce zic oamenii aceştia. Unii comentatori au înţeles pasajul acesta ca fiind o luare în râs din partea păgânilor din cauza aparentei căderi a celor două familii, pe care aceşti comentatori le interpretează ca fiind cele două regate ale israeliţilor, Israel şi Iuda (vezi Ezechiel 35,10; 36,19-20).

Alţii interpretează cuvântul oamenii ca fiind israeliţii înşişi (vezi Ieremia 4,10; 5,14.23; 6,19), care, în necredincioşia, lor făcuseră loc disperării (vezi. 32,42.43; 23,10), din cauză că chiar cele două familii, familia lui David şi a lui Levi (cap. 33,21.22) păreau să fi fost părăsite de Dumnezeu.

25 Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă n-am făcut legământul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n-am aşezat legile cerurilor şi ale pământului,

Dacă... legământul meu. Dumnezeu întâmpină această disperare înfăţişând siguranţa legii naturale ca dovadă a siguranţei făgăduinţelor Sale pentru poporul Său (vezi comentariul la v. 20).

26 atunci voi lepăda şi sămânţa lui Iacov şi a robului Meu David şi nu voi mai lua din sămânţa lui pe cei ce vor stăpâni peste urmaşii lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război şi voi avea milă de ei!”

Sămânţa lui iacov. Unii sugerează că cele două familii (v. 24) pot fi casa lui Iacov şi Casa lui David. Dumnezeu dă răspunsul Său la batjocorirea dispreţuitoare din partea păgânilor sau la exprimarea de descurajare din partea poporului Său (vezi comentariul la v. 24). El le făgăduieşte să-i readucă la slava lor de mai înainte (vezi comentariul la v. 9).

Comentariile lui Ellen G. White

1–14PK 472–474

1 PK 472

2–96T 228

2–12PK 473

3 Ed 127, 282; ML 23; 8T 335

13, 14 PK 474

16 MB 106; 6T 228

17, 18 AA 223