1 Domnul mi-a arătat două coşuri cu smochine puse înaintea Templului Domnului, după ce Nebucadneţar, împăratul Babilonului, strămutase din Ierusalim şi dusese în Babilon pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, pe căpeteniile lui Iuda, pe lemnari şi fierari.

Mi-a arătat. [Mă făcu să văd, trd. Nitz.; Mă făcu să văd această vedenie, trd. G.Gal.].

Vezi Ier 1,11-13; Zah 1,8.

Nebucadneţar. Vezi la cap. 21,2.

Ieconia. Vezi la cap. 22,24. Contextul vrea să spună că vedenia a venit la scurtă vreme după

ce Ioiachim a fost luat rob (597 în.Hr.), posibil înainte de sfârşitul anului.

Căpetenii. [Mai marii, trd. Nitz.; Dregătorii, trd. G.Gal.]. Conducătorii lui Iuda (vezi cap. 27,30).

Lemnari şi fierari. [Meşteşugari şi făurari, trd. G.Gal.]. Literal, artizani şi făurari, (vezi 2Rg 24,14). Ducerea acestor meşteşugari iscusiţi a restrâns posibilitatea de a face arme sau adăposturi (vezi la 1Sa 13,19), şi neîndoios că a înzestrat pe Nebucadneţar cu un plus de meşteşugari iscusiţi pentru construirea măreţelor clădiri pe care el le ridica în Babilon.

2 Unul din coşuri avea smochine foarte bune, ca smochinele care se coc întâi, iar celălalt coş avea smochine foarte rele, care nu se puteau mânca de rele ce erau.

Se coc întâi. De obicei smochinele se culegeau la începutul lui august. Cele care erau cele dintâi roade (Osea 9,10), poamele de vară (Mica 7,1, G.Gal.), smochină timpurie (Isa 28,4), erau socotite ca o deosebită delicatesă.

Foarte rele. Aceste smochine nu puteau fi mâncate, poate fiindcă erau stricate sau erau de un soi cu gust rău.

3 Domnul mi-a zis: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am răspuns: „Nişte smochine! Smochinele cele bune sunt foarte bune, iar cele rele sunt foarte rele, şi, de rele ce sunt, nu se pot mânca.”

Ce vezi? Întrebarea urmărea să întipărească în mintea lui Ieremia însemnătatea simbolurilor.

4 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

Cuvântul Domnului. Se vede că profetului i s-a dat un oarecare răgaz până ce cuvântul Domnului i-a vorbit, spre a reflecta asupra celor ce văzuse, deşi intervalul trebuie să fi fost foarte scurt.

5 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Cum deosebeşti tu aceste smochine bune, aşa voi deosebi Eu, ca să le dau îndurare, pe prinşii de război ai lui Iuda, pe care i-am trimis din locul acesta în ţara haldeilor;

Cum deosebeşti tu aceste smochine bune. [Ca aceste smochine bune, KJV; Precum aceste smochine sunt bune, trd. Nitz.; Precum te uiţi cu jind la smochinele bune, trd. G.Gal.]. Prinşii de război urmau să aibă o soartă mai bună decât care rămăseseră (vezi la vers. 6). Ei se arătau dispuşi să primească acea cale rânduită de Dumnezeu chiar dacă aceasta însemna robia lor.

6 îi voi privi cu un ochi binevoitor şi-i voi aduce înapoi în ţara aceasta: îi voi aşeza şi nu-i voi mai nimici, îi voi sădi şi nu-i voi mai smulge.

Ochi binevoitor. Din punct de vedere material şi economic, starea iudeilor în Babilon pe vremea reîntoarcerii din robie era mult mai bună decât aceea de sclavi sau prinşi de război (vezi Ier 29,4-7.28; comp. Eze 2,1.64-70). Cărţile Ezra şi Neemia arată favoarea binevoitoare de care s-au bucurat prinşii din Iuda sub monarhii persani. Experienţa lui Daniel şi a tovarăşilor lui dovedeşte cât de sus se puteau ridica evreii în cercurile de guvernământ. Într-adevăr din pricina acestei mulţumitoare stări de lucruri mulţi din prinşii iudei nu s-au întors în ţara lor de baştină când li s-a dat această ocazie. Însă adevărata bunăvoinţă sau adevăratul bine pe care Dumnezeu îl avea în gând pentru prinşii de război era restabilirea lor în Palestina şi deplina lor restatornicire în privilegiile legământului.

7 Le voi da o inimă ca să înţeleagă că Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, dacă se vor întoarce la Mine cu toată inima lor.

Voi fi Dumnezeul lor. Într-o oarecare măsură acest lucru s-a împlinit în istoria postexilică a iudeilor, aşa cum arată faptul că niciodată după aceea, ei nu au mai fost închinatori la idoli. Captivitatea i-a curăţat efectiv de toate tendinţele în această direcţie. Totuşi, făgăduinţa a adus după sine restaurarea totală a privilegiilor legamântului.

8 Şi, ca smochinele cele rele care, de rele ce sunt, nu se pot mânca, zice Domnul, aşa voi face să ajungă Zedechia, împăratul lui Iuda, căpeteniile lui şi rămăşiţa Ierusalimului, cei ce au rămas în ţara aceasta şi cei ce locuiesc în ţara Egiptului.

Cei ce au rămas în ţara aceasta. Vezi la vers. 5. Istoria ulterioară descoperă că cei rămaşi înapoi o duseseră mult mai rău decât cei ce fuseseră duşi robi (vezi la vers. 9, 10). În ţara Egiptului. Cei care trăiau în Egipt neîndoios aveau să împărtăşească soarta celor care mai târziu fugiseră din ţară (vezi cap. 44,26-30).

9 Îi voi face de pomină, o pricină de nenorocire pentru toate împărăţiile pământului, de ocară, de batjocură, de râs şi de blestem în toate locurile unde îi voi izgoni.

Îi voi face de pomină. [Îi voi da să fie îndepărtaţi, KJV; Şi-i voi da pildă înfricoşată de nenorocire, trd. G.Gal.]. Adică, experienţa tristă a lui Iuda va umple de groază alte împărăţii.

10 Voi trimite în ei sabia, foametea şi ciuma până vor pieri din ţara pe care le-o dădusem lor şi părinţilor lor.”

Sabia. Vezi la cap. 14,12. Din ţara pe care le-o dădusem. Culminarea pedepsirii celor neascultători este deplina îndepărtare din ţara moştenirii lor, fie aceasta prin exil, fugă sau moarte.

Mulţi dintre evreii care rămăseseră în Iudeea după cea de-a treia deportare în Babilon în 586 în.Hr., au fugit de bună voie în Egipt după omorârea lui Ghedalia, câteva luni mai târziu. Eu au făcut aceasta în ciuda avertizării date de Ieremia că o asemenea faptă urma să ruineze însuşi scopul care o determina. Teama de o suferinţă ulterioară în urma acţiunilor lui Nebucadneţar (vezi la cap. 4,2). Nu e deloc de mirare că Dumnezeu înfăţişa pe aceşti oameni striaţi ca pe nişte smochine rele.