1 În locul lui Ieconia, fiul lui Ioiachim, a început să domnească Zedechia, fiul lui Iosia. El a fost pus împărat în ţara lui Iuda de Nebucadneţar, împăratul Babilonului.

Zedechia. Capitolele 37-44 dau un raport continuu al vieţii şi întâmplărilor de mai târziu ale lui Ieremia, începând cu venirea la tron a celui din urmă împărat al lui Iuda (2Regi 24,17.18).

A fost pus împărat. Zedechia a fost un împărat marionetă al Babilonienilor, şi totuşi, în acelaşi timp un moştenitor legitim al tronului. Lui i s-a cerut fără îndoială să depună un jurământ de ascultare faţă de Nebucadneţar, dar după câţiva ani a călcat acel jurământ încheind o alianţă cu diferite naţiuni învecinate împotriva Babilonului. Zedechia şi consilierii lui au atras astfel tragedia din 586 î.Hr.

2 Dar nici el, nici slujitorii lui, nici poporul din ţară n-au ascultat cuvintele pe care le-a rostit Domnul prin prorocul Ieremia.

Dar nici el. Având în vedere ultima parte a domniei sale care urmează, aceasta e o afirmaţie introductivă cu privire la caracterul general al domniei lui Zedechia.

Se pare că Zedechia, cel puţin personal, credea că Ieremia este un adevărat proroc. Deşi nu e afirmat, contextul lasă a se înţelege că Ieremia a răspuns la cererea împăratului pentru rugăciune

(v. 3). Cel puţin, conform raportului (v. 5), pare că la scurt timp după cererea aceasta oştirea egipteană s-a retras de la Ierusalim. Ceva mai târziu Zedechia a avut o întrevedere secretă cu profetul, la care el pare să fi dat pe faţă o teamă ascunsă, dacă nu o profundă convingere, că Ieremia era un sol inspirat.

Dacă observaţiile acestea au valabilitate, ar părea că deciziile lui Zedechia reflectau ezitare, mai mult decât o îndoială sau necredinţă făţişă. Graba cu care Zedechia a fost de acord cu cererea căpeteniilor pentru aruncarea lui Ieremia în închisoarea lui Malchia (vezi cap. 38,4-6), numai pentru a-l scoate din închisoare la sugestia unuia din eunucii regali (v. 7-13), sugerează că dacă Zedechia ar fi avut curajul convingerilor sale, soarta Ierusalimului ar fi putut să fie cu mult diferită.

3 Împăratul Zedechia a trimis pe Iucal, fiul lui Şelemia, şi pe Ţefania, fiul lui Maaseia, preotul, la prorocul Ieremia să-i spună: „Mijloceşte pentru noi la Domnul Dumnezeul nostru.”

Iucal. Sau Iehucal (vezi cap. 38,1). Zefania. Aceşti doi bărbaţi, Iucal şi Zefania erau membrii ai partidei de opoziţie faţă de Babilon, şi, ca atare, erau neprietenoşi faţă de profet (cap. 21,1.2; 29,25; 38,16).

Domnul, Dumnezeul nostru. Aceste cuvinte s-ar putea să arate nu numai că ei executau porunca împăratului, ci şi că ei nădăjduiau să-l câştige pe Ieremia de partea lor printr-o manifestare de zel religios pentru Domnul (vezi cap. 21,1.2).

4 Pe atunci Ieremia umbla slobod prin popor: nu-l aruncaseră încă în temniţă.

Nu-l aruncaseră încă în temniţă. Ieremia n-a fost întemniţat decât la asediul final al Ierusalimului în cursul anului al X-lea al lui Zedechia (vezi comentariul la cap. 32,1.2), deşi asediul a început de fapt în al IX-lea an al lui (cap. 39,1).

5 Oastea lui faraon ieşise din Egipt; şi haldeii care împresurau Ierusalimul, când auziseră vestea aceasta, plecaseră din Ierusalim.

Oastea lui faraon. Incidentul acesta era fără îndoială rezultatul acordului dintre Hofra (numit Apries de către greci) şi Zedechia, de a rezista lui Nebucadneţar (vezi comentariul la Ezechiel 17,15). Oştirile egiptene erau în general bine echipate cu care şi cai (Ezechiel 17,15, vezi Isaia 31,1), şi capabile să execute lucrări de asediere (Ezechiel 17,17).

6 Atunci cuvântul Domnului a vorbit prorocului Ieremia astfel:

Verset ce nu a fost comentat.

7 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Iată ce să spuneţi împăratului lui Iuda care v-a trimis la Mine să Mă întrebaţi: „Iată că oastea lui faraon care pornise să vă ajute se întoarce în ţara ei, în Egipt;

Se întoarce. Apelul lui Zedechia pentru ajutor egiptean a rupt legământul cu haldeii (Ezechiel 17,17.18). Apropierea egiptenilor, ca şi aceea a lui Tirhaka în timpul invaziei asiriene (2Regi 19,9; Isaia 37,9), a avut ca rezultat nimic mai mult decât o suspendare temporară a ostilităţilor în jurul Ierusalimului.

8 iar haldeii se vor întoarce, vor bate iarăşi cetatea aceasta, o vor lua şi o vor arde cu foc.”

o vor arde cu foc."

Haldeii se vor întoarce. După ce Nebucadneţar a respins încercarea lui Apries, s-a reîntors la atacul său contra Ierusalimului, l-a luat şi l-a distrus cu desăvârşire (2Regi 25,1-10; 2Cronici 36,17-19).

9 Aşa vorbeşte Domnul: „Nu vă înşelaţi zicând: „Haldeii se vor depărta de la noi!”, căci nu se vor depărta!

Nu vă înşelaţi. Zadarnice au fost nădejdile împăratului lui Iuda şi ale sfetnicilor lui, că Egiptul ar fi fost în stare să-i scape de Babilonieni.

10 Şi chiar dacă aţi bate toată oastea haldeilor care se războiesc cu voi, chiar dacă n-ar mai rămâne din ei decât vreo câţiva oameni răniţi, tot s-ar ridica fiecare din cortul lui şi ar arde cetatea aceasta cu foc.”

Câţiva oameni răniţi. O figură grafică ilustrând certitudinea sorţii nenorocite a Ierusalimului. Având în vedere grabnica distrugere a Templului care se apropia, unii oameni drepţi din Ierusalim s-au hotărât să aşeze chivotul sfânt dincolo de posibilitatea de a fi ajuns de mâinile nemiloase ale oştirilor invadatoare (vezi comentariul la cap. 27,19). Interludiul prezent din asediul final în cursul căruia Babilonienii au ridicat temporar asediul pentru a preîntâmpina ameninţarea oştirilor ce înaintau din Egipt (vezi comentariul la cap. 32,2), a acordat acestor oameni evlavioşi ocazia necesară pentru a ascunde chivotul. Cu bocet şi tristeţe, ei au dus în taină chivotul într-o peşteră, unde este încă ascuns. El n-a fost niciodată tulburat de când a fost tăinuit (PK 453). Înăuntrul chivotului erau tablele de piatră, pe care scrisese Dumnezeu Cele Zece Porunci cu însuşi degetul Său (Deuteronom 10,1-5). Vezi EGW, material suplimentar la Exod 31,18.

11 Pe când se depărtase oastea haldeilor de Ierusalim, de frica oştii lui faraon,

Se depărtase. Sau Se spărsese. Tabăra haldeilor se spărsese, adică, oştile se retrăseseră de la asediere.

12 Ieremia a vrut să iasă din Ierusalim ca să se ducă în ţara lui Beniamin şi să scape din mijlocul poporului.

Ieremia a vrut să iasă. Ieremia considera lucrarea sa ca îndeplinită după îndelungaţi ani de slujire credincioasă, şi acum a încercat să se retragă în satul lui de baştină, Anatot (vezi PK 453).

Să scape din mijlocul poporului. Sau Să se despartă de acolo. Ebraica aici este obscură. RSV aici zice, pentru a-şi primi partea. Ieremia avea o proprietate în Anatot, în ţara lui Beniamin, (cap. 32,6-12), şi vizita lui acolo s-ar fi putut referi la această proprietate.

13 Când a ajuns însă la poarta lui Beniamin, căpitanul străjerilor, numit Ireia, fiul lui Şelemia, fiul lui Hanania, era acolo şi a pus mâna pe prorocul Ieremia zicând: „Tu vrei să treci la haldei!”

Poarta lui Beniamin. Aceasta este de obicei identificată cu Poarta Oilor în colţul de nord-est al Ierusalimului.

Ireia. Probabil un frate al lui Iucal (vezi v. 3).

Vrei să treci. Aparent, acuzaţia lui Ireia, că Ieremia era vinovat de trădare, era bazată pe presupunerea că profetul intenţiona, să se furişeze în tabăra Babiloniană, pentru a se uni cu vrăjmaşul.

14 Ieremia a răspuns: „Nu este adevărat! Nu vreau să trec la haldei!” Dar Ireia n-a vrut să-l creadă, ci a apucat pe Ieremia şi l-a dus înaintea căpeteniilor.

Verset ce nu a fost comentat.

15 Căpeteniile, mâniate pe Ieremia, l-au lovit şi l-au aruncat în temniţă, în casa logofătului Ionatan, căci o prefăcuseră în temniţă.

Căpeteniile mâniate. Ridicarea asediului Ierusalimului de către haldei din cauza apropierii egiptenilor (vezi comentariul la v. 5) fără îndoială a întărit partida anti-Babiloniană şi a făcut-o mai agresivă.

16 Aşa a intrat Ieremia în temniţă şi în gherlă, unde a stat multă vreme.

Gherlă. Literal odăi boltite, rânduite pentru încarcerarea deţinuţilor individuali. Că Ieremia a avut un timp dificil în celula lui din închisoare, este arătat în apelul său prin care cere să nu mai fie trimis acolo (vezi v. 20, cap. 38,26).

Unde a stat multă vreme. Profetul trebuie să fi fost în această închisoare specială timp de mai multe săptămâni. Lungimea totală a întemniţării lui finale a fost de aproape un an.

17 Împăratul Zedechia a trimis să-l aducă şi l-a întrebat în taină la el acasă. El a zis: „Ai vreun cuvânt din partea Domnului?” Ieremia a răspuns: „Da.” Şi a adăugat: „Vei fi dat în mâinile împăratului Babilonului!”

Împăratul Zedechia a trimis. Neaprobând asprul tratament aplicat profetului, şi totuşi aparent înfricoşat de sfetnicii săi, Zedechia a chemat în taină pe Ieremia, totuşi sperând ca prin profet să poată primi vreun cuvânt favorabil din partea Domnului.

Vei fi dat. Curajos şi fără de a ceda la ispita de a-şi modifica solia pentru a scăpa de o mai departe persecuţie din partea vrăjmaşilor săi, profetul înaintat în vârstă repetă cu dârzenie tăioasă prezicerea lui de mai înainte: Zedechia urma să fie luat prizonier de Babilonieni (vezi cap. 32,1-5).

18 Ieremia a mai spus împăratului Zedechia: „Cu ce am păcătuit eu împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului acestuia, de m-aţi aruncat în temniţă?

Verset ce nu a fost comentat.

19 Şi unde sunt prorocii voştri care vă proroceau şi ziceau: „Împăratul Babilonului nu va veni împotriva voastră, nici împotriva ţării acesteia”?

Unde sunt prorocii voştri? Aceşti impostori înşelaseră în chip josnic pe împărat. În loc ca Ierusalimul să fie eliberat aşa cum pretinseseră ei (vezi cap. 28,1-4) cetatea era asediată, iar retragerea trecătoare a haldeilor care părea să justifice speranţele lor, doar a scos în evidenţă înşelătoria acestor oameni.

20 Acum ascultă, te rog, împărate, domnul meu! Fie bine primite înaintea ta rugăminţile mele! Nu mă trimite iarăşi în casa logofătului Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!”

Ca nu cumva să mor acolo. Vezi comentariul la vers. 16.

21 Împăratul Zedechia a poruncit să păzească pe Ieremia în curtea temniţei şi să-i dea în fiecare zi o pâine din uliţa brutarilor, până s-a sfârşit toată pâinea din cetate. Astfel Ieremia a rămas în curtea temniţei.

În curte. Aceasta a fost ca răspuns la cererea personală a lui Ieremia (v. 20). Cu excepţia incidentului menţionat în cap. 38,6, profetul a rămas acolo în curtea străjuită a palatului regelui lui Iuda (vezi cap. 32,2; 33,1), situată deasupra solului, având lumină şi aer bun, până când cetatea a fost cucerită de către Babilonieni.

O pâine. Porunca împăratului arată că Ierusalimul era deja asediat şi că provizia de hrană era din cauza aceasta redusă.

Comentariile lui Ellen G. White

1-21 PK 425-455, 4T 181,182

1-3 4T 181

3,5 PK 452

5,9,10 4T 181

9-13 PK 453

12-15 4T 181

14,15 PK 454

17 4T 181

17-20 PK 454

18-21 4T 182

21 PK 455