1 Aşa vorbeşte Domnul: „Coboară-te în casa împăratului lui Iuda şi acolo rosteşte cuvintele acestea.

Aşa vorbeşte Domnul. Data exactă a acestei solii nu este sigură. Totuşi, ceea ce pare clar este că ea a venit în timpul domniei lui Ioiachim (vezi la vers. 10, vezi şi la PK 429, 430).

2 Să spui: „Ascultă cuvântul Domnului, împărat al lui Iuda care stai pe scaunul de domnie al lui David, tu, slujitorii tăi şi tot poporul care intraţi pe porţile acestea!

Verset ce nu a fost comentat.

3 Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi dreptate şi judecată; scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului; nu chinuiţi pe străin, pe orfan şi pe văduvă; nu apăsaţi şi nu vărsaţi sânge nevinovat în locul acesta!

Judecată. Sau dreptate. Din cuvintele versetului dinainte tot poporul care intraţi pe porţile acestea s-ar părea că Ieremia şi-a rostit solia către împărat atunci când acesta stătea la poartă înaintea supuşilor săi (vezi la cap. 21,12), probabil conducând treburile statului.

Vărsaţi sânge nevinovat. Un exemplu de asemenea cruzime neînduplecată şi extremă ete omorârea lui Urie de către Ioiachim (vezi la cap. 26,20-23).
4 Căci dacă lucraţi după cuvântul acesta, vor intra pe porţile casei acesteia împăraţi care stau pe scaunul de domnie al lui David, suiţi în care şi călare pe cai, ei, slujitorii lor şi poporul lor.

Dacă lucraţi după cuvântul acesta. Aici din nou profetul zugrăveşte grafic slava şi prosperitatea care ar fi venit asupra Ierusalimului dacă poporul ar fi împlinit scopul lui Dumnezeu pentru ei (vezi la cap. 17,25).

5 Dar dacă nu veţi asculta cuvintele acestea, pe Mine însumi jur, zice Domnul, că această casă va ajunge o dărâmătură!”

Pe Mine însumi jur. O expresie scoţând în evidenţă certitudinea intenţiei lui Dumnezeu de a aduce planul Său la îndeplinire (vezi Gen 22,16). Motivul pentru care Dumnezeu jură în felul acesta este, fără îndoială, că nu există altcineva mai mare decât El însuşi (Evr 6,13).

Această casă. Din context reiese limpede că nu se referă la Templu, ci la palatul regal.

6 Căci aşa vorbeşte Domnul asupra casei împăratului lui Iuda: „Tu eşti pentru Mine ca Galaadul, ca vârful Libanului; dar, cu adevărat, voi face din tine un pustiu, o cetate fără locuitori!

Tu eşti … ca Galaadul. Casa împăratului este comparată aici cu Galaadul şi vârful Libanului, evident datorită pădurilor care erau pe vârfurile ambelor şiruri de munţi. Renumiţii cedri din Liban şi la fel de renumiţii stejari din Basan erau folosiţi ca potrivite simboluri ale gloriei şi prestigiului împăraţilor (vezi Isa 2,13; Zah 11,12). S-ar putea la fel de bine ca acest verset să se refere la sala împărătească a pădurii Libanului (vezi la Ier 21,14).

7 Pregătesc împotriva ta nişte nimicitori, fiecare cu armele lui: ei vor tăia cei mai frumoşi cedri ai tăi şi-i vor arunca în foc.

Cei mai frumoşi cedri. Când a cuprins Ierusalimul, Nebucadneţar a nimicit prin foc frumoasele construcţii din lemn (Ier 52,12.13; comp. 2Rg 25,8.9; 2Cr 36,19).

8 Multe neamuri vor trece pe lângă cetatea aceasta şi vor zice unul altuia: „Pentru ce a făcut Domnul aşa acestei cetăţi mari?”

Verset ce nu a fost comentat.

9 Şi se va răspunde: „Pentru că au părăsit legământul Domnului Dumnezeului lor, pentru că s-au închinat înaintea altor dumnezei şi le-au slujit!”

Au părăsit legământul. Vezi Deu 29,24-26. Legământul care făcuse din Israel poporul deosebit al lui Dumnezeu a fost rupt de popor, nu de Domnul.

10 Nu plângeţi pe cel mort şi nu vă bociţi pentru el; ci plângeţi mai degrabă pe cel ce se duce, care nu se mai întoarce şi nu-şi va mai vedea ţara de naştere!”

Cel mort. O referire la dreptul împărat al lui Iuda, Iosia, pentru care Ieremia alcătuise o plângere solemnă (vezi 2Cr 35,25). Iosia era nespus de respectat şi de iubit de poporul său, şi moartea lui timpurie a fost profund deplânsă.

Cel ce se duce. O referire la fiul şi urmaşul lui Iosua, Ioahaz, pe care faraon Neco l-a detronat şi l-a dus în Egipt (2Rg 23,31-34; 2Cr 36,2-4). Soarta acestui împărat care nu avea să se mai întoarcă în ţara de naştere era mai potrivită să fie plânsă decât moartea lui Iosia, care fusese rănit de moarte pe câmpul de luptă (vezi l a2Rg 23,29.30; 2Cr 25,24), şi în felul acesta a fost cruţat de a gusta din răul care urma să vină asupra poporului său (2Rg 22,20; Isa 57,1). Aceste referiri la Iosia şi Ioahaz arată că vremea când a fost dată această solie era hotărât după domnia lui Ioahaz (vezi la Ier 22,1.11).

11 Căci aşa vorbeşte Domnul despre Şalum, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, care domnea în locul tatălui său, Iosia, şi care a ieşit din locul acesta: „Nu se va mai întoarce în el;

Şalum. Altfel cunoscut ca Ioahaz (vezi la 2Rg 23,30; 1Cr 36,1).

12 ci va muri în locul unde este dus rob şi nu va mai vedea ţara aceasta.

Va muri. Vezi la 2Rg 23,34).

13 Vai de cel ce îşi zideşte casa cu nedreptate, şi odăile, cu nelegiuire; care pune pe aproapele său să lucreze degeaba, fără să-i dea plata;

Cel ce îşi zideşte casa. Referire chiar la Ioiachim personal (vezi la vers. 1). În mod vădit, Ioiachim dovedea nepăsare faţă de situaţia economică a supuşilor săi, care chiar atunci sufereau greutăţile de pe vremea năvălitorilor străini şi poverile tributului greu (vezi 2Rg 23,35).

Odăile. Literal, odăile de la acoperiş.

Fără să-i dea plata. Se vădeşte că Ioiachim impunea munca forţată unora dintre nenorociţii lui supuşi. În loc să fie liberi, de fapt erau sclavi, primind hrană, dar plată nu.

14 care zice: „Îmi voi zidi o casă mare şi odăi încăpătoare” şi-i face ferestre multe, o căptuşeşte cu cedru şi o vopseşte cu roşu!

O casă mare. Adică o casă încăpătoare cu odăi mari la etaj (vezi la vers. 13 şi cu ferestre largi [vezi trd. G.Gal.]. Căptuşeşte. [Acoperă, trd. Nitz.; Tăblii de cedru, trd. G.Gal.]. Literal, acoperit, panelat.

Roşu. Probabil aceeaşi substanţă roşie folosită la clădirile din Asiria şi Egipt (Eze 23,14). Se poate să fi fost chinoros, sau humă roşie şi oxid de fier. Ioiachim negreşit avea trufaşa ambiţie de a întrece gloria arhitecturală a împăratului egiptean, faraonul Neco, care-l pusese pe tron (2Rg 23,34).

15 Împărat eşti tu oare, de te întreci în cedri? Nu mânca tatăl tău şi nu bea şi el? Şi totuşi el făcea dreptate şi judecată şi era fericit!

Te întreci în cedri. [Te închizi în cedri, KJV]. Literal, fiindcă te iei la întrecere cu cedri. Acelaşi cuvânt tradus aici te închizi [KJV], este tradus te lupţi în cap. 12,5 [KJV]. Cu alte cuvinte, Ieremia mustră pe Ioiachim pentru strădania depusă de a întrece măreţia etalată cu trufie de alţii.

Tatăl tău. O referire la tatăl lui Ioiachim, Iosia, care s-a bucurat de o viaţă normală, bine cumpătată, de judecată şi dreptate. Mărirea lui era una lăuntrică ce depăşea cu mult măreţia palatelor lui Ioiachim.

16 Judeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaşte? – zice Domnul.

Nu înseamnă lucrul acesta a mă cunoaşte? Vezi cap. 9,23.24. Spre deosebire de fiul său, Iosia nu căutase mărimea prin înfăptuiri civile. Mărimea lui a constat din părtăşia lui cu Domnul şi această părtăşie a fost descoperită prin dreptate şi milă faţă de pricina sărmanului şi a celui lipsit (vezi Mica 6,8; Mat 25,34-40).

17 Dar tu n-ai ochi şi inimă decât ca să te dedai la lăcomie, ca să verşi sânge nevinovat şi să întrebuinţezi asuprire şi silnicie.”

Lăcomia. Literal, câştigul tău (vezi cap. 6,13; 8,10), obţinut prin asuprire şi silnicie.

Sânge nevinovat. Vezi la cap. 26,20-23; vezi la cap. 22,3.

18 De aceea, aşa vorbeşte Domnul despre Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda: „Nu-l vor plânge zicând: „Vai, fratele meu! Vai, sora mea!” Nici nu-l vor plânge zicând: „Vai, doamne! Vai, măria sa!”

Nu-l vor plânge. Urma să fie un izbitor contrast între moartea lui Ioiachim şi aceea a lui Iosia. Nu uram să fie nici un fel de tânguire pentru neevlaviosul fiu cum fusese pentru evlaviosul tată (vezi 2Cr 35,25). Rudele lui Ioiachim nu urmau să plângă pierderea cuiva iubit; nici supuşii împăratului nu urmau să se tânguiască de pierderea conducătorului lor (vezi 1Rg 13,30; Mar 5,38.39).

19 Ci va fi înmormântat ca un măgar, va fi târât şi aruncat afară din porţile Ierusalimului!”

Va fi înmormântat. Vezi cap. 36,30. Cu privire la împrejurările morţii lui Ioiachim vezi la 2Rg 24,5.

20 Suie-te pe Liban şi strigă! Înalţă-ţi glasul de pe Basan! Şi strigă de pe înălţimea Abarim! Căci toţi cei ce te iubeau sunt zdrobiţi!

Suie-te pe Liban. Data acestei solii (vers. 20-30) nu poate fi precizată, totuşi versetele 24-26 arată că solia a fost dată în timpul scurtei domnii a lui Ioiachim, 597 înHr., şi a fost adresată acestui împărat. Munţii Libanului şi ai Basanului dominau drumul babilonienilor, deci un loc potrivit pentru a deplânge nenorocirile lui Iuda.

Abarim. Numele dar şirului de munţi de la sud de Galaad şi Basan (vezi Num 27,12; 33,47;Deu 32,45).

Toţi cei ce te iubesc. [Ibovnicii, KJV]. Naţiunile acelea cum sunt asirienii şi egiptenii, cu care Iuda făcuse alianţă (2Rg 16,7-9; comp. Eze 23,5.9; vezi la Ier 4,30). Plinătatea acestei nimiciri a avut loc când oştirea lui faraon Neco a fost zdrobită de Nebucadneţar la Carchemiş (Ier 46,2).

21 Ţi-am vorbit când îţi mergea bine; dar tu ziceai: „Nu pot s-ascult!” Aşa ai lucrat din tinereţea ta şi n-ai ascultat glasul Meu.

Tinereţea ta. Adică tinereţea! Sau începuturile lui Iuda ca naţiune, şi nu tinereţea împăratului. [Timpul prosperităţii tale, trd. Nitz.;M Vremea ta de linişte, trd. G.Gal.].

22 Pe toţi păstorii tăi îi va paşte vântul, şi cei ce te iubesc vor merge în robie. Atunci vei fi acoperit de ruşine şi vei roşi din pricina întregii tale răutăţi.

Pe toţi păstorii tăi îi va paşte. Literal, păstori pe toţi păstorii tăi, un joc de cuvinte caracteristic ebraice. Profeţia aceasta arată că invazia babiloniană avea să nimicească pe căpeteniile şi conducătorii lui Iuda.

Vântul. O referire la vântul pârjolitor de răsărit ca preînchipuind nenorocirea ce urma să se abată asupra ţării lui iuda (vezi la cap. 4,11; 18,27).

23 Tu, care locuieşti pe Liban acum, care îţi ai cuibul în cedri, cum vei geme când te vor ajunge durerile, dureri ca ale unei femei în munci!

Vei geme. [Cât de îndurător vei fi, KJV; Cât ai să fii vrednic de plâns, trd. Nitz.]. O altă traducere ar fi: cum vei geme, sau cum vei suspina. Acesta este un fel impresionant, grafic, de a exprima nenorocirea şi osânda de neînlăturat care era gata să se abată asupra conducătorilor şi poporului lui Iuda.

24 Pe viaţa Mea, zice Domnul, că, şi chiar dacă Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, ar fi un inel de pecetluit în mâna Mea cea dreaptă, te-aş scoate şi de acolo.

Ieconia. [Conia, KJV; trd. Nitz.]. Domnia lui Ieconia nu a durat decât trei luni, având loc în anul 597 în.Hr., (vezi Vol. II, p. 96, 97, Vol. III, p. 92).

Inel de pecetluit. [Sigiliul, KJV]. Ebr. chotam, inel de pecetluit. Acest sigiliu era simbolul puterii regale ce făcea valabil orice decret (vezi 1Rg 21,8; Hagai 2,23). Însemna posedarea celui mai de preţ lucru (vezi la Cânt. Cânt. 8,6).

Te-aş scoate. [Te-aş smulge, KJV; trd. Nitz., G.Gal.]. În chipul acesta hotărât Dumnezeu vesteşte judecata asupra lui Ioiachim (vezi Ier 24,1; 29,1.2); comp. 2Rg 24,12.15).

25 Te voi da în mâinile celor ce vor să-ţi ia viaţa, în mâinile acelora înaintea cărora tremuri, în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în mâinile haldeilor.

Nebucadneţar. Cu privire la acest nume vezi la cap. 21,2.

26 Te voi arunca, pe tine şi pe mama ta care te-a născut, într-o altă ţară, unde nu v-aţi născut, şi acolo veţi muri!

Mama ta. Datorită tinereţii lui Ioiachim când se va sui pe tron, este foarte posibil ca mama lui, Nahuşta (2Rg 24,8; Ier 29,2), să fi avut o mare influenţă în timpul domniei fiului ei (vezi la Ier 13,18). Din pricina aceasta, când s-a sfârşit cu domnia lui Ieconia, s-a sfârşit şi puterea ei.

Într-o altă ţară. Atât mama cât şi fiul au fost duşi robi în Babilon de Nebucadneţar (Ier 29,1.2; comp. 2Rg 24,10-15).

27 Dar în ţara în care vor dori să se întoarcă, nu se vor mai întoarce!

Nu se vor mai întoarce. Este cât se poate de evident că Ioiachim nu s-a mai întors în ţara lui Iuda, deoarece el încă era rob când Evil-Merodac (Amel-Marduc) a urcat pe tronul Babilonului (vezi cap. 52,31-34), şi continuă să rămână în această stare în tot timpul vieţii sale.

28 Este un vas dispreţuit, sfărâmat, acest Ieconia? Este el un lucru căruia nu-i dai niciun preţ? Pentru ce sunt aruncaţi, oare, el şi sămânţa lui, şi azvârliţi într-o ţară pe care n-o cunosc?” –

Vas. Ebr. ’eşeb, o formă, un lucru, adică ceva format. Cuvântul acesta este folosit în apoziţie cu vas care în schimb se referă la o piesă de olărie formată de un olar. Ieconia era un vas dispreţuit, sfărâma şi lepădat în Babilon.

Sămânţa. Ebr. zera’, însemnând fie sămânţă (de la plante etc), fie vlăstare, urmaşi. Această referire pare să spună că deşi Ieconia nu avea la acea dată decât 18 ani (597 în.Hr.), avea deja unul sau mai mulţi copii. Însemnările cuneiforme îl arată ca având cinci copii în 592 în.Hr. (vezi la 2Cr 36,9).

29 „Ţară, ţară, ţară, ascultă glasul Domnului!

Ţară. Sau pământ (vezi la cap. 4,20). Întreita repetare a cuvântului acestuia accentuează siguranţa planului lui Dumnezeu cu privire la Iuda (comp. Luc 22,31; Iosna 8,51; 10,1).

30 Aşa vorbeşte Domnul: „Scrieţi pe omul acesta ca lipsit de copii, ca un om căruia nu-i va merge bine toată viaţa lui; căci niciunul din urmaşii lui nu va izbuti să şadă pe scaunul de domnie al lui David şi să domnească peste Iuda.”

Lipsit de copii. A doua jumătate a versetului acestuia explică aceasta ca însemnând că nici unul din urmaşii, din sămânţa sau vlăstarii lui Ioiachim (vezi vers. 28), nu va avea să şadă pe tronul lui. Nici copiii direcţia ai lui Ioiachim, şi nici urmaşii lui mai îndepărtaţi nu au domnit vreodată peste Iuda. Chiar şi când Zerubabel a ajuns conducătorul iudeilor care s-au întors din robie, el nu a condus ca împărat (PK 451).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

13–15Te 27

13–17MH 337; PK 429

17 Te 27

18, 19 PK 430