1 „În vremea aceea, zice Domnul, Eu voi fi Dumnezeul tuturor seminţiilor lui Israel, şi ei vor fi poporul Meu.”

Tuturor seminţiilor lui Israel. Capitolul 31 continuă raportul celor scrise de Ieremia, cu privire la restaurarea întregii naţiuni a lui Israel. Capitolul acesta, ca şi cap. 30, a fost scris îndată după schimbul de scrisori dintre profet şi exilaţi (vezi comentariul la cap. 30,2), pe la începutul domniei lui Zedechia (vezi comentariul la cap. 29,2).

2 Aşa vorbeşte Domnul: „Poporul celor ce-au scăpat de sabie a căpătat trecere în pustiu: Israel merge spre locul lui de odihnă.”

A căpătat trecere. Dumnezeu asigură pe poporul Său în v.2 şi 3 că dovada iubirii Lui din trecut faţă de ei este garanţia iubirii Sale viitoare faţă de ei. Strămoşii lor scăpaseră de sabia egiptenilor la exod, şi în felul acesta au aflat odihnă prin eliberarea dumnezeiască.

3 Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!

Veşnică. Vezi comentariul la Exod 12,14; 21,6; 2Regi 5,27. Profetul mângâie pe poporul său declarând că iubirea divină manifestată faţă de strămoşii lor este încă revărsată şi peste ei, deoarece este veşnică (vezi Isaia 49,14-16). Este imposibil să nu fie traşi către Dumnezeu cu funiile iubirii Sale (vezi Osea 11,4), dacă nu se împotrivesc harului Lui.

4 Te voi aşeza din nou, şi vei fi aşezată din nou, fecioara lui Israel! Te vei împodobi iarăşi cu timpanele tale şi vei ieşi în mijlocul jocurilor voioase.

Te voi aşeza. Sau Te voi zidi. Sub binecuvântarea lui Dumnezeu exilaţii repatriaţi au restaurat Ierusalimul şi Templul Lui. Ei au restabilit, cel puţin în oarecare măsură, viaţa lor religioasă, socială şi politică. Totuşi, măsura deplină a prosperităţii prezise în cap. 31 nu s-a împlinit niciodată deoarece poporul s-a abătut iarăşi de la gloriosul lor destin (vezi PK 705; p. 30-32).

Fecioara lui Israel. Vezi comentariul la cap. 14,17.

Timpane. Ebr. tuppim, instrumente muzicale de soiul tobei (vezi Vol. III, p. 30).

5 Vei sădi iarăşi vii pe înălţimile Samariei; cei ce le vor sădi le vor culege şi roadele.

Samaria. Capitala regatului de nord al lui Israel este amintită pentru a arăta că unii din cei care aparţineau celor zece seminţii urmau de asemenea să fie aduşi înapoi din exil.

Se vor culege şi roadele. Sau Se vor mânca asemenea unor lucruri obişnuite. Literal, vor profana, sau vor începe să folosească; se vor bucura de roadă (RSV). Poate că e o aluzie la rânduiala amintită în Levitic 19,23-25.

6 Căci vine ziua când străjerii vor striga pe muntele lui Efraim: „Sculaţi-vă, să ne suim în Sion la Domnul Dumnezeul nostru!”

Străjerii. Faptul că aceşti străjeri ai lui Efraim, seminţia dominantă a regatului nordic, vor îndemna poporul să se suia la Sion (Ierusalim) accentuează din nou ceea ce este descoperit în versetul anterior, că toate cele douăsprezece seminţii vor fi unite într-un singur Israel. Cultul idolatru rival, instituit la Betel şi Dan (vezi 1Regi 12,26-33), care fusese intenţionat să împiedice cele zece seminţii ale regatului nordic de a se închina la Templul din Ierusalim, urma să fie reînfiinţat.

7 Căci aşa vorbeşte Domnul: „Strigaţi de bucurie asupra lui Iacov, chiuiţi de veselie în fruntea neamurilor! Înălţaţi-vă glasurile, cântaţi laude şi ziceţi: „Doamne, izbăveşte pe poporul Tău, pe rămăşiţa lui Israel!”

În fruntea neamurilor. Sau Printre fruntaşul neamurilor. Sau pentru căpetenia naţiunilor, referindu-se la Israelul mântuit (vezi Deuteronom 28,13; comp. Exod 19,5.6; Levitic 20,24.26; Deuteronom 7,6; 26,18.19).

Înălţaţi-vă glasurile. Sau Vestiţi. Literal, faceţi să se audă, adică, proclamaţi lucrul acesta. Rămăşiţa. Vezi comentariul la cap. 3,18.

8 Iată, îi aduc înapoi din ţara de la miazănoapte, îi adun de la marginile pământului: între ei este şi orbul şi şchiopul, femeia însărcinată şi cea în durerile naşterii; o mare mulţime se întoarce înapoi aici!

Ţara de la miazănoapte. Vezi comentariul la cap. 3,18.9. În ce priveşte o împlinire parţială a acestei profeţii vezi comentariul la Ezra 3,12.13.

9 Plângând vin, şi îi duc în mijlocul rugăciunilor lor; îi duc la râuri de apă pe un drum neted pe care nu se poticnesc. Căci Eu sunt Tatăl lui Israel, şi Efraim este întâiul Meu născut.”

Plângând vin. Pentru o împlinire partiala a acestei profetii vezi Ezra 3 . 12, 13.

Efraim. Ca unul din cele mai proeminente dintre cele 10 semintii nordice ale lui Israel, Efraim este folosit aici pentru a reprezenta întregul Israel (vezi Exod 4 : 22; Ezechiel 37 : 19; Osea 11 : 13).

Efraim. Ca seminţia cea mai de seamă dintre cele zece seminţii nordice ale lui Israel, Efraim este folosit aici pentru a reprezenta tot Israelul (vezi Exod 4,22; Ezechiel 37,19; Osea 11,1-3).

10 Ascultaţi cuvântul Domnului, neamuri, şi vestiţi-l în ostroave depărtate! Spuneţi: „Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma.

Ostroave depărtate. Mai degrabă ţinuturile de coastă depărtate. (vezi Isaia 41,1; 49,1; 66,19).

11 Căci Domnul răscumpără pe Iacov şi-l izbăveşte din mâna unuia mai tare decât el.

Verset ce nu a fost comentat.

12 Ei vor veni şi vor chiui de bucurie pe înălţimile Sionului; vor alerga la bunătăţile Domnului, la grâu, la must, la untdelemn, la oi şi boi; sufletul le va fi ca o grădină bine udată şi nu vor mai tânji.

Ei vor veni şi vor chiui de bucurie. În vers. 12-14 Ieremia vorbeşte despre binecuvântările şi prosperitatea ce vor veni asupra exilaţilor repatriaţi. Prezenta lor jale va fi transformată într-o veşnică veselie şi mângâiere dacă ei vor rămâne ascultători de planul Domnului pentru naţiunea lor restaurată.

13 Atunci fetele se vor înveseli la joc, tinerii şi bătrânii se vor bucura şi ei; le voi preface jalea în veselie şi-i voi mângâia, le voi da bucurie după necazurile lor.

Verset ce nu a fost comentat.

14 Voi sătura de grăsime sufletul preoţilor, şi poporul Meu se va sătura de bunătăţile Mele, zice Domnul.”

Verset ce nu a fost comentat.

15 Aşa vorbeşte Domnul: „Un ţipăt se aude la Rama, plângeri şi lacrimi amare: Rahela îşi plânge copiii; şi nu vrea să se mângâie pentru copiii ei, căci nu mai sunt!”

Un ţipăt se aude. Profetul acum contrastează printr-o figură deosebită vaiul prezent cu bucuria viitoare a celor luaţi captivi.

Rama. Cu privire la amplasarea Ramei vezi Nota Adiţională la 1Samuel 1. Cu toate că erau mai multe locuri cu acelaşi nume, nu este nici o îndoială cu privire la faptul că Rama pe care o pomeneşte Ieremia aici era aceea aproape de mormântul Rahelei, care la rândul ei era aproape de hotarul lui Beniamin la Ţelţah (1Samuel 10,2). Rama (probabil de identificat cu modernul Ramallah) era pe drumul pe care exilaţii iudei urmau să fie duşi când mergeau de la Ierusalim la Babilon, şi pare să fi fost un punct de strângere a captivilor înainte de aspra lor călătorie la locul captivităţii (vezi comentariul la Ieremia 40,1). Măcelărirea unora dintre copiii lui Israel de către Babilonieni şi robia altora toate având loc aproape de mormântul Rahelei, descoperă aplicabilitatea acestui simbol. Rahela este înfăţişată ca fiind martoră la necazul suferit de descendenţii ei şi ca plângând cu amar pentru copiii ei. Matei, sub călăuzirea Duhului Sfânt a aplicat paragraful acesta la uciderea de către Irod a copiilor din Betleem (vezi comentariul la Matei 2,18).

Rahela. Ebr. Rachel. Ca mamă a lui Iosif şi a lui Beniamin şi ca soţie favorită a lui Iacov, este evident că aici se vorbeşte despre ea ca fiind mama copiilor lui Israel.

16 Aşa vorbeşte Domnul: „Opreşte-ţi plânsul, opreşte-ţi lacrimile din ochi; căci truda îţi va fi răsplătită, zice Domnul; ei se vor întoarce iarăşi din ţara vrăjmaşului.

Opreşte-ţi plânsul. Profetul din nou încurajează pe Iuda să accepte captivitatea care urma să vină (vezi cap. 29,5-7), şi prin credinţă să privească spre aşezarea din nou a naţiunii.

17 Este nădejde pentru urmaşii tăi, zice Domnul; copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor!

Pentru urmaşii tăi. Sau În sfârşitul tău. Vezi comentariul la cap. 29,11.

Copiii tăi vor veni. În primul rând aceasta se referă la repatrierea exilaţilor din captivitate. În al doilea rând se referă la timpul acela când reaşezarea va fi permanentă, timpul reaşezării din nou a tuturor lucrurilor (Fapte 3,21) la a doua venire a lui Hristos. Făgăduinţele găsite în Ieremia 31,16.17 pot pe bună dreptate da asigurare pentru oricare Rahelă modernă din Israel, că dacă ea e credincioasă faţă de Domnul, copilaşii ei, care au fost loviţi de moarte, îi vor fi redaţi de către marele Dătător de viaţă în vesela dimineaţă a învierii (vezi GC 645; PK 239).

18 Aud pe Efraim bocindu-se: „M-ai pedepsit, şi am fost pedepsit ca un junc nedeprins la jug; întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul Dumnezeul meu!

Aud pe Efraim bocindu-se. Profetul privea înainte către un timp de pocăinţă, cel puţin din partea unora dintre exilaţi. În starea lor de pocăinţă israeliţii urmau să recunoască faptul că păcatele lor merită mustrarea lui Dumnezeu.

Ca un junc. După cum un animal încă neînvăţat ţine piept în zadar jugului, tot aşa Israel a aflat prin tristă experienţă că refuzul lor de a se pleca la voia lui Dumnezeu era ca şi cum ar fi dat înapoi cu piciorul într-un ţepuş (Fapte 9,5). Totuşi, când pocăinţa smerită a biruit inimile lor încăpăţânate, strigătul lor a fost, Întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu.

19 După ce m-am întors, m-am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşelile, mă bat pe pulpă; sunt ruşinat şi roşu de ruşine, căci port ocara tinereţii mele.” –

După ce m-am întors. Israelul continuă atitudinea penitentă exprimată în v. 18. Întristarea pentru păcat este subliniată prin imaginile folosite, Mă bat pe pulpă. (vezi Luca 18,13).

20 Îmi este Efraim un fiu scump, un copil iubit de Mine? Căci, când vorbesc de el, Îmi aduc aminte cu gingăşie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el şi voi avea milă negreşit de el, zice Domnul. –

Un fiu scump. Vezi v. 9. Inima plină de iubire a lui Dumnezeu urmăreşte pe Efraim, după cum un tată iubeşte cu înfocare pe fiul lui preaiubit (vezi Isaia 49,14-16).

Când vorbesc de el. Sau De când am vorbit contra lui. RSV zice, căci de câte ori vorbesc împotriva lui. Cu toate că Dumnezeu trebuie să mustre pe poporul Său pentru păcatele lui, iubirea Lui nu putea să părăsească pe aleşii Săi.

Îmi arde inima. O expresie caracteristică ebraică indicând emoţia puternică (vezi comentariul la cap. 4,19).

Milă. Literal compătimire.

21 Ridică semne pe drum, pune stâlpi, ia seama la calea, la drumul pe care l-ai urmat… Întoarce-te, fecioara lui Israel, întoarce-te în cetăţile acestea care sunt ale tale!

Ridică semne pe drum. Apelul lui Dumnezeu adresat lui Israel este ca acesta să se aşeze într-un astfel de raport faţă de El în ascultare şi devoţiune încât să poată urma cu bucurie şi satisfacţie indicatoarele, ca să zicem aşa, care îl vor aduce în chip sigur înapoi în propria lui ţară (vezi cap. 6,16).

Fecioara lui Israel. Vezi comentariul la cap. 14,17.

22 Până când vei fi pribeagă, fiică rătăcită? Căci Domnul face un lucru nou pe pământ: femeia va peţi pe bărbat.”

Vei fi pribeagă. A rătăci încoace şi încolo cu nesiguranţă, ezitând între ascultare şi apostazie (vezi Osea 2,7).

Va peţi pe bărbat. Sau Înconjura un bărbat. Sensul acestei expresii nu este clar. Învăţaţii au oferit următoarele sugestii ipotetice, 1) că Israel, femeia, s-ar reîntoarce la soţul ei, Iehova; 2) că stările ar fi atât de paşnice încât o femeie ar fi în stare de a îndeplini oficiul de protector care în mod normal ar cere un bărbat; 3) că femeia este fecioara Maria şi bărbatul Isus; aceasta era vederea părinţilor bisericeşti, printre care a lui Augustin; 4) că femeia reprezintă pe Israel, care la aşezarea lui din nou ar fi mai tare ca foştii ei biruitori.

23 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată ce se va zice iarăşi în ţara lui Iuda şi în cetăţile sale, când voi aduce înapoi pe prinşii lor de război: „Domnul să te binecuvânteze, locaş al neprihănirii, munte sfânt!”

Iată. Ebr. ’od, iarăşi, încă odată. Întorcându-se către regatul sudic, profeţia descoperă că şi el va fi reaşezat în starea de mai înainte.

24 Iuda va locui acolo fără teamă în toate cetăţile lui, plugarii şi cei ce umblă cu turmele la păşune.

Plugarii. Vezi comentariul la Isaia 65,21-23.

25 Căci voi răcori sufletul însetat şi voi sătura orice suflet lihnit de foame.” –

Voi răcori. Sau Căci am săturat. Sau deoarece voi sătura. Pacea şi mulţumirea sunt soarta acelora care umblă pe căile dreptăţii.

26 La aceste lucruri m-am trezit şi am privit; şi somnul îmi fusese dulce. –

La aceste lucruri m-am trezit. Evident viziunea versetelor anterioare fusese dată lui Ieremia în somnul său (vezi Ieremia 23,28; Ioel 2,28). Când el s-a deşteptat şi s-a gândit la făgăduinţele minunate pe care le-a dat Dumnezeu, somnul îi fusese dulce.

27 „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi însămânţa casa lui Israel şi casa lui Iuda cu o sămânţă de oameni şi o sămânţă de dobitoace.

Voi însămânţa. Totdeauna fusese intenţia lui Dumnezeu ca pe pământul acesta să fie o populaţie de oameni şi dobitoace, pentru slava lui Dumnezeu şi pentru bucuria omului (vezi Isaia 11,6-12; 65,17-25; Ezechiel 36,8-11; Ioel 2,21-22).

28 Şi cum am vegheat asupra lor ca să-i smulg, să-i tai, să-i dărâm, să-i nimicesc şi să le fac rău, tot aşa voi veghea asupra lor ca să-i zidesc şi să-i sădesc, zice Domnul.

Să-i smulg. La fel cum Dumnezeu pedepsise poporul său pentru păcatele lor, tot aşa în iubirea Lui răscumpărătoare El le va da pace şi prosperitate; El va veghea asupra lor ca să-i zidească şi să-i sădească (cap. 1,10).

29 În zilele acelea nu se va mai zice: „Părinţii au mâncat aguridă, şi copiilor li s-au strepezit dinţii”,

Aguridă. Evident apostaţii din timpul lui Ieremia îşi linişteau conştiinţa ocărând pe părinţii lor pentru suferinţele şi vaiul lor (vezi comentariul la Ezechiel 18,2). Ieremia, împreună cu Ezechiel fusese însărcinat de Dumnezeu să informeze pe călcătorii legii că vina era ceva individual, că fiecare om era răspunzător pentru propriile sale fapte (vezi Ieremia 31,30; vezi comentariul la Ezechiel 18,4).

30 ci fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om care va mânca aguridă i se vor strepezi dinţii!

Verset ce nu a fost comentat.

31 Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.

Un legământ nou. Israeliţii nu ajunseseră să realizeze cerinţele divine din cauză că se străduiseră să fie drepţi prin propriile lor străduinţe zadarnice. Recunoscând această tendinţă umană inerentă, Domnul făgăduia un legământ nou. Prin aranjamentul acesta omul devine sfânt prin credinţa în Răscumpărătorul şi Sfinţitorul (vezi Galateni 3; Evrei 8,8-10; vezi comentariul la Ezechiel 16,60). Era dorinţa lui Dumnezeu ca exilaţii repatriaţi să intre cu toată inima şi cu tot sufletul în această experienţă a unui legământ nou. Dar naţiunea nu a ajuns să se ridice la nivelul ocaziilor avute (vezi p. 29-32).

32 Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul.

Verset ce nu a fost comentat.

33 Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.

O voi scrie în inima lor. Legea lui Dumnezeu nu urma să fie doar un etalon extrem al dreptăţii. Ea urma să fie un izvor al acţiunii pentru a călăuzi şi a controla purtarea omului (vezi Romani 8,1-4; 2Corinteni 3,3-6).

34 Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”

Nu va mai învăţa. Eşecul servilor lui Dumnezeu în mare parte de a instrui poporul în adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu, din cauza săvârşirii neglijente a rânduielilor şi ceremoniilor vechiului legământ, avea să fie corectat de intima cunoaştere şi comuniune pe care credincioşii urmau să o aibă cu Domnul lor prin credinţa stimulată de noul legământ (vezi Ioan 6,4.46; 1Cronici 2,6-16; Coloseni 1,27.28).

35 Aşa vorbeşte Domnul care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui nume este Domnul oştirilor:

A rânduit luna. Sau Rânduiala lunii. Dumnezeu se referă la siguranţa şi permanenţa legii şi a ordinii naturale ca o garanţie pentru siguranţa şi permanenţa legământului veşnic (vezi Ieremia 32,40; comp. Isaia 55,3; Ezechiel 37,26).

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,3.

36 „Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!”

Neamul lui Israel. Sau Sămânţa lui Israel. Făgăduinţa aceasta care nu s-a împlinit cu Israelul literal (vezi comentariul la v. 31), se va împlini cu Israelul spiritual, acum adevărata sămânţă a lui Avraam (vezi Galateni 3,29).

37 Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul.

Pot fi măsurate. La fel cum noul legământ prezintă stabilitatea şi permanenţa divină (vezi v. 35, 36), scoate în evidenţă şi adevărul că intelectul omenesc nu poate sonda adâncimea cunoştinţei planului divin cu privire la poporul lui Dumnezeu (vezi Romani 11,32).

38 Iată, vin zile, zice Domnul, când cetatea va fi zidită iarăşi în cinstea Domnului, de la turnul lui Hananeel până la poarta unghiului.

Cetatea va fi zidită. O descriere divină, în termeni care să fie înţeleşi de oamenii din vremea aceea, a deplinătăţii zidirii Ierusalimului. Turnul lui Hananeel era în zidul de miazănoapte (vezi harta, p. 490), şi poarta unghiului la colţul de nord-vest (vezi Zaharia 14,10); în felul acesta cetatea cea nouă urma să fie completă de la colţ la colţ.

39 Frânghia de măsurat va trece încă pe dinaintea ei până la dealul Gareb, şi de acolo va face un ocol înspre Goat.

Gareb. În Vechiul Testament nu e nici o altă menţionare a lui Gareb sau al lui Goat. Gareb este greu de identificat, dar se crede că ar fi la sud sau vest de Ierusalim.

40 Toată valea unde se aruncă trupurile moarte şi cenuşa şi toate ogoarele până la pârâul Chedron, până la unghiul porţii cailor la răsărit vor fi închinate Domnului şi nu vor mai fi niciodată nici surpate, nici nimicite.”

Valea unde se aruncă trupurile moarte. Negreşit o referire la Valea lui Hinom (vezi comentariul la cap. 13,2). Pârâul Chedron era depresiunea adâncă de partea răsăriteană a cetăţii, şi poarta cailor era către răsăritul Templului. Toată partea aceasta care a fost dărâmată de invadatorii Babilonieni profetul o vede refăcută şi închinată Domnului.

Comentariile lui Ellen G. White

1 PK 474

1–36T 125

3 COL 202; DA 480; MH 123; SC 54; 5T 632; 8T 278; 9T 167

7–9PK 474

10–14PK 475

11 8T 278

12 Ed 167; PK 409

13 DA 301

13, 14 8T 278

15–17CG 565; PK 239

16, 17 ML 352

20 8T 276

23–25PK 476

31 PP 371

31–34PK 476

33, 34 CT 454; PP 372

33–37DA 106

34 COL 204; GC 485