1 Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna şi a început să se apere astfel:

Agripa. Vezi cap. 25,13. Tânărul rege stă într-un contrast izbitor cu Pavel. Ultimul vlăstar al unei linii descendente cândva măreaţă a regilor iudei, Macabeii, şi al casei lui Irod, Agripa mărturisea că este iudeu, dar în inimă era roman. Domnia lui marca sfârşitul unei dinastii şi al unei ere. De la început, dinastia irodiană fusese captivă la Roma şi cu siguranţă nu realizase un demers strălucit. În faţa lui stă Pavel, bătrân acum, dar puternic în convingerile sale şi plin de încredere, în ciuda împrejurărilor. Agripa e cinic, indiferent faţă de valorile reale, Pavel e plin de înflăcărare pentru adevăr, indiferent care ar fi costul pentru el.

A întins mâna. Menţionarea acestui gest spontan sugerează că Luca se prea poate să fi fost martor ocular (cf. cap. 21,40).

A început să se apere. [a răspuns, KJV]. Adică şi-a prezentat apărarea (vezi cap. 25,8). Apărându-se înaintea lui Agripa, Pavel se adresează unuia care, cu numele, era iudeu, dar pe cât se pare nu era ostil. Încrezător că va fi mai bine înţeles, fără îndoială că a vorbit cu mai multă libertate şi poate mai amănunţit decât la audierile anterioare înaintea lui Felix şi a lui Festus.

2 „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei;

Fericit. Gr. makarios, fericit, norocos, binecuvântat (vezi Matei 5,3). Pavel era mai în largul lui cu Agripa decât cu oricare înaintea căruia apăruse de când fusese arestat. Agripa putea să evalueze mult mai precis şi mai repede decât un magistrat păgân atât simţămintele acuzatorilor, cât şi ale acuzaţilor. Fără îndoială că Pavel nădăjduia să influenţeze mintea romană a lui Festus prin aceea a lui Agripa. Deşi vorbea în apărarea sa, gândurile sale urmăreau proclamarea lui Hristos în faţa celor adunaţi. Convertirea lor, eliberarea lor din lanţurile păcatului însemnau mai mult pentru el decât propria sa eliberare de lanţurile care îl legau (vezi Fapte 26,29). Pavel era cu totul sincer în afirmaţia lui de început: mă socotesc fericit.

Pentru. [cu privire la, KJV]. Sau despre.

3 căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă.

Căci. [mai ales, KJV]. Cuvântul acesta se referă probabil la fericirea lui Pavel (v. 2) de a spune totul lui Agripa şi nu la faptul că Agripa ar fi mai expert decât alţi iudei distinşi şi bine informaţi (cf. cap. 25,26).

Obiceiurile şi neînţelegerile. Vezi cap. 6,14; 21,21.

4 Viaţa mea, din cele dintâi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu.

Viaţa mea. [felul meu de viaţă, KJV]. Purtarea lui Pavel, principiile sale de viaţă şi filosofia lui cu privire la viaţă.

Din cele dintâi zile. [la început, KJV]. Mai bine de la început. Pavel venise de tânăr la Ierusalim. Chiar şi în Tars, din zilele copilăriei fusese pătruns de felul de vieţuire iudaic. La Ierusalim petrecuse anii care au atât de multă influenţă în formarea caracterului, şi toţi cei care-l cunoşteau de atunci puteau mărturisi cu privire la felul său de purtare între ei.

Cunoscută de toţi iudeii. Mulţi iudei de frunte îl cunoscuseră pe Pavel şi mai mulţi îl cunoscuseră mai ales ca un tânăr admis în Sinedriu (cap. 8,1.3; AA 102) şi prin reputaţia pe care şi-

o câştigase ca persecutor înflăcărat al sectei creştine neiubite. Datorită încrederii pe care conducătorii o aveau în el, i se încredinţase misiunea specială de a merge la Damasc (cap. 9,1.2).

În Ierusalim. Sau şi la Ierusalim. Traducerea aceasta ar sugera că şi la Tars Pavel se întovărăşise mai ales cu cei din propriul său popor, care alcătuiau fără îndoială o colonie rezervată în acea cetate păgână (vezi cap. 9,11). Pavel fusese cu totul îmbibat cu obiceiurile şi prejudecăţile iudaice şi ar fi fost puţin probabil ca el să se ridice împotriva lor. Studiile lui ulterioare la Ierusalim ca tânăr urma să întărească experienţele şi loialitatea copilăriei lui.

5 Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre.

Dacă vor să mărturisească. Dar ei nu erau dispuşi să vorbească în favoarea lui Pavel despre lucrurile pe care ştiau că sunt adevărate.

De la început. Sau de la cea dintâi, o expresie pe care Luca o foloseşte la fel cu privire la

cunoştinţele sale din relatarea evanghelică (Luca 1,3).

Ca fariseu. Vezi vol. V, p. 51, 52.

Cea mai îngustă. Literal cea mai strictă. Limba greacă nu are superlativul dublu. Comparaţi

cu Filipeni 3,4-6.

Partidă. [sectă, KJV]. Cuvântul poate să însemne sau erezie sau sectă (vezi cap. 5,17; 15,5; 24,14). Aici desemnează pe farisei ca sectă.

6 Şi acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinţei pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri

Dat în judecată. [judecat, KJV]. Sau să fiu judecat, adică în ciuda loialităţii faţă de principiile fundamentale ale iudaismului (v. 4.5). Ca şi creştin, Pavel credea ceea ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple (v. 22).

Făgăduinţei. Adică făgăduinţa unui Mesia ce trebuia să vină, în care se adunau toate celelalte făgăduinţe, pe care cele douăsprezece seminţii Îl aşteptaseră din totdeauna. Pavel declară că acestea şi-au găsit împlinirea în Isus. Ca parte făgăduinţei unui Mesia este învierea Lui (vezi Isaia 53,10-12), căci ce folos ar fi avut pentru Israel un Mesia mort? Pentru Pavel, învierea lui Isus era marele eveniment central care îndreptăţea toate nădejdile sale de viitor (1 Corinteni 15,12-23; Filipeni 3.10.11; 1 Tesaloniceni 4,13-18; Tit 2,13). Dificultatea principală în gândirea iudaică cu privire la Mesia era că iudeii se concentrau atât de mult asupra făgăduinţelor Vechiului Testament de mărire naţională şi asupra unui Mesia care avea să vină şi să înfrângă pe vrăjmaşii lui – toate văzute de profeţii lor ca fiind sigure (vezi vol. IV, p. 27-32), încât pierduseră din vedere faptul că Mesia trebuia mai întâi să sufere şi să moară pentru păcatele lor (vezi Luca 4,19). Pavel ştia că făgăduinţele de slavă urmau să fie împlinite prin a doua venire a lui Hristos (1 Corinteni 15,51-54; Evrei 9,28).

Părinţilor noştri. Cuprinzând îndeosebi pe Avraam, Isaac şi Iacov.

7 şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât eu de iudei!

A cărei împlinire. [la care făgăduinţă, KJV]. Adică binecuvântarea făgăduită a lui Avraam (Geneza 12,1-3) şi repetată descendenţilor să din generaţie în generaţie. Pentru Pavel, Isus era personificarea, instrumentul şi realizarea binecuvântării acesteia (Romani 4,12.13; 1 Corinteni 1,30).

Cele douăsprezece seminţii. Deşi zece dintre ele erau împrăştiate printre neamurile la care fuseseră alungate ca emigranţi captivi, totuşi mai erau consideraţi moştenitori ai făgăduinţelor. Fără îndoială că o rămăşiţă a acestor seminţii rămăsese credincioasă lui Dumnezeu (cf. 1 Regi 19,18). Iacov a scris epistola sa către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate (Iacov 1,1). Proorociţa Ana era din seminţia lui Aşer (Luca 2,36). În decursul anilor după restatornicire, mulţi dintre exilaţi trebuie să fi revenit în patria lor. În Talmud (Berakoth 20a, ed. Soncino, p. 120) despre Rabi Johanan se spune că era din sămânţa lui Iosif.

NecurMatei[numaidecât, îndată, KJV; cu stăruinţă, Nitz.]. Gr. en ekteneia, cu râvnă. Cuvântul îndată [KJV] nu exprimă înţelesul din limba greacă.

Zi şi noapte. Expresia aceasta amplifică ideea râvnei şi a stăruinţei cu care iudeii evlavioşi practicau religia lor.

[Agripa, KJV]. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) omiterea acestui cuvânt.

Sunt pârât. [sunt acuzat, KJV]. Pavel fusese acuzat cu privire la două aspecte fundamentale ale nădejdii mesianice: (1) că Isus este Mesia şi (2) că Mesia a înviat din morţi (vezi v. 6). Pavel, iudeu din iudei şi fariseu din farisei, este acum acuzat de compatrioţii săi pe chiar temeiurile nădejdii în jurul căreia se concentrează iudaismul. El, cel mai strict dintre cei stricţi, stigmatizat ca apostat, cel mai înflăcărat patriot declarat trădător!

De iudei. Dintre toţi oamenii, ei ar fi trebuit să susţină cauza lui în faţa neamurilor în loc să apară în rolul de acuzator.

8 Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii?

Vi. Pronumele este la plural, în felul acesta cuprinzându-i pe toţi ascultătorii.

De necrezut. Pentru Pavel, fariseu şi creştin, credinţa în învierea morţilor în general şi a lui Isus în particular era inevitabilă. Fără nădejdea învierii, întregul edificiu al credinţei iudaice (vezi cap. 24,15) – ca să nu mai vorbim despre cel al creştinismului (vezi 1 Corinteni 15,12-22) – se prăbuşeşte. Fără nădejdea învierii, credinţa în Dumnezeu îşi pierde înţelesul (vezi Matei 22,32; 1 Corinteni 15,14.17.19).

9 Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,

Împotriva. Cândva, Pavel luptase contra creştinismului cu toată curăţia cugetului (cap. 23,1), dar acesta era un cuget devenit insensibil cu timpul din cauza mediului şi a instruirii iudaice. Numelui. O expresie comună în Fapte desemnând pe Cel înviat (vezi cap. 2,38), care era cu

adevărat întruparea tuturor nădejdilor lui Israel (vezi Ioan 1,14).

10 şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.

Şi aşa am şi făcut. Pare ciudat să gândeşti că Pavel, marele erou al bisericii primare, apostol al neamurilor şi autor aproape a unei treimi din Noul Testament, fusese cândva o stea strălucitoare pe firmamentul iudaismului, mult stimat printre iudei (vezi cap. 7,58; 8,1; 9,1.2; 22,4.5). El fusese cândva promovat într-o poziţie de cinste (cf. AA 102) şi însărcinat cu răspunderi importante (cap. 9,1.2) chiar de către oamenii care acum îl pârau cu atâta înverşunare sau de succesorii lor imediaţi. Lucrarea lui ca persecutor nu fusese rezultatul unei izbucniri de mânie, ci se constituia într-o campanie planificată a unui om evlavios, ambiţios să-şi servească poporul şi biserica şi cu totul hotărât în atingerea scopurilor. În plus, activităţile acestea avuseseră ca centru Ierusalimul, unde vrăjmaşii săi, cu atât mai înverşunaţi cu cât fuseseră prieteni cândva, unelteau acum să-l condamne la moarte (cap. 25,1-6).

Osândiţi la moarte. Numai moartea lui Ştefan este amintită în mod specific de Luca. Evident că erau şi alţii de a căror moarte fusese răspunzător Pavel.

Îmi dădeam şi eu votul. [consimţeam, KJV]. Adică aprobam.

11 I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine.

În toate sinagogile. Se pare că primii creştini nu se îndepărtau de sinagogi, ci continuau să se închine cu fraţii lor iudei acolo şi în Templu (cap. 2,46). În ce priveşte sinagogile ca loc de pedepsire, vezi Matei 10,17; 23,34; Marcu 13,9; Luca 12,11; vol. V, p. 56. Cam pe la anul 205 d.Hr., Tertulian numea sinagogile fântâni ale persecuţiei (Scorpiace, 10).

Îmi dădeam toată silinţa. [îi constrângeam, KJV]. Literal, stăruiam de a-i constrânge sau încercam să-i forţez. Să hulească. Adică să renunţe la credinţa în Hristos ca Mesia (cf. Levitic 24,11-16). Pliniu (108 d.Hr.) a găsit că creştinii prefereau moartea decât să renunţe la Hristos (Scrisori, X.96). Nebună. Literal mânioasă, furioasă. Pavel fusese un fanatic religios, poate şi din cauza încercării de a înăbuşi apelurile Duhului Sfânt (vezi 1 Timotei 1,13). Cetăţile străine. Adică cetăţi din ţări străine, însemnând cetăţi dincolo de hotarele Palestinei.

12 În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă.

În acest scop. [la care, KJV; în aceste urmăriri, Nitz.]. Literal în urmărirea căror lucruri, însemnând în care misiune.

Cu putere. [cu autoritate, KJV]. Pavel era însărcinatul itinerant împotriva ereziei. El era inchizitorul general al iudaismului.

13 Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui.

Pe la amiază. Lumina orbitoare nu era aceea a soarelui, deoarece Pavel călătorise timp de ore sub strălucirea lui crescândă, fără să fi suferit ceva. Când soarele strălucea cel mai tare, o lumină supranaturală, chiar mai mare decât cea a soarelui, l-a orbit. În v. 13-18 sunt tratate numai acele puncte din naraţiunea convertirii lui Pavel care nu sunt comentate la cap. 9,1-22 (vezi p. 228).

14 Am căzut cu toţii la pământ; şi eu am auzit un glas care-mi zicea în limba evreiască: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş.”

Am auzit un glas care-mi zicea. Toţi au auzit sunetul; numai Pavel a înţeles cuvintele (vezi Fapte 9,4.5; cf. Daniel 10,7; Ioan 12,28.29).

Să arunci cu piciorul înapoi, în vârful unui ţepuş. [să calci cu piciorul peste ghimpi, Nitz.). Acesta pare să fie un proverb grec binecunoscut, care s-ar putea să fi fost obişnuit la oricare popor care practica agricultura, chiar şi la iudei. Ilustraţia este luată din obiceiul plugarului oriental de a folosi un ţepuş de fier pentru a zori pasul slăbit al boilor săi. E posibil ca scena să se fi întâmplat pe drumul spre Damasc, şi Domnul a folosit-o ca potrivită pentru a ilustra solia Sa pentru persecutor. Forma verbului tradusă a arunca cu piciorul poate fi înţeleasă ca însemnând a tot da cu piciorul şi cuvântul tradus ţepuş (kentra) înseamnă ţepuşe (cf. 1 Corinteni 15,55), unde apare la singular şi este tradus bold. Solia divină sugerează că Pavel se împotrivise viguros apelurilor Duhului Sfânt (cf. celor de la Fapte 8,1). Duhul lui Gamaliel, învăţătorul lui Pavel (cap. 22,3) era mai tolerant ca acela pe care-l dădea acum pe faţă Pavel. Această bază a educaţiei sale, cum şi faptul că înainte de convertire Pavel avea rude printre creştini (Romani 16,7) erau factori importanţi în criza lui spirituală.

15 „Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.

Eu sunt Isus. Gr. ego eimi Iesous (vezi cap. 9,5).

16 Dar scoală-te şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.

Şi te pun slujitor. Vezi cap. 9, 10.15, unde Dumnezeu îl instruieşte pe Pavel prin reprezentantul Său, Anania din Damasc.

Pe care le-ai văzut. Dovezile textuale sunt divizate (cf. p. 10) între expresia aceasta şi expresia în care m-ai văzut. Într-adevăr, Pavel văzuse pe Domnul său (Fapte 22,17.18; 1 Corinteni 9,1;15,8. De fapt, el îşi baza pretenţia la apostolie pe aceste instrucţiuni directe. El ştia din experienţă personală că Hristos înviase cu adevărat (cf. Galateni 1,15-18; 1 Timotei 2,7). Pentru a fi autentic, un martor trebuie să aibă cunoştinţă directă despre ceea ce mărturiseşte.

Mă vei vedea. [eu mă voi arăta, KJV; Nitz.]. Hristos S-a arătat lui Pavel în repetate rânduri pentru a-l îndruma şi pentru a interveni (vezi Fapte 18,9.10; 22,17-21, 23,11; 1 Corinteni 11,23; 2 Corinteni 12,1-5). Pavel era un martor ocular al Domnului înviat şi cunoştea din experienţă personală adevărul învierii.

17 Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit,

Te-am ales. [eliberându-te, scăpându-te, KJV]. Amănuntele acestea, cum şi altele, nu sunt relatate în rapoartele anterioare (cap. 9,22). Aceasta nu era o făgăduinţă că Domnul îl va ţine pe Pavel departe de primejdie, ci că va fi cu el în vreme de primejdie.

Norodului. Adică iudeii, în contrast cu neamurile (cf. v. 23).

Te trimit. Pronumele Eu este emfatic. Nu altcineva mai prejos de Isus Însuşi îl învesteşte pe Pavel cu apostolia.

18 ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”

Să le deschizi ochii. Vezi Luca 4,18. O făgăduinţă de succes în misiunea sa. Pavel ştia că diavolul orbise ochii spirituali ai oamenilor (Romani 1,20-32; 2 Corinteni 4,4). Chiar şi atunci când Isus îi vorbea, Pavel suferea de orbire spirituală. Cât de bine putea el să aprecieze nevoia de iluminare!

Să se întoarcă. [să-i întorci, KJV]. Sau ca ei să se întoarcă. Acum, după ce ajunseseră să aibă ochii deschişi, puteau să vadă moartea singură la capătul drumului pe care mergeau. Aceasta trebuia să-i facă să se întoarcă.

De la întuneric şi la lumină. Vezi Ioan 1,4-9.

Puterea lui Satana. Satana dusese pe toţi oamenii la păcat. El era, de fapt, autorul păcatului. Numai puterea superioară a lui Hristos poate să-i elibereze pe oameni din ghearele lui.

Iertare de păcate. Atât iudeii, cât şi neamurile nu se puteau salva singuri din păcat. Evanghelia făcea accesibilă pentru ei vestea cea bună a iertării, înlăturării păcatului (1 Ioan 1,7-9; 1 Petru 2,24).

Moştenirea. În locul lucrurilor de nimic ale lumii acesteia trecătoare, îmbătrânind în nelegiuire. Pavel urma să ofere neamurilor o moştenire nestricăcioasă, neîntinată şi care nu se poate veşteji (1 Petru 1,4).

Sfinţiţi. [sfinţiţi prin credinţă, KJV]. Pavel menţionează adesea sfinţirea, procesul de transformare a caracterului prin care trebuie să treacă sfinţii. La eliberarea de vinovăţia păcatului realizată prin îndreptăţire (vezi Romani 4,8), ea adaugă o dedicare repetată şi continuă a minţii şi a vieţii în slujba ţintei desăvârşirii în Hristos. Ea este lucrarea unei vieţi întregi (vezi AA 560-562). Vezi Matei 5,48. Aşa cum ar trebui să facă toţi creştinii, Pavel trăia o viaţă de consacrare continuă, mergând din biruinţă în biruinţă în Hristos (Filipeni 3,12-14; vezi Romani 8,1-4).

19 De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.

N-am vrut să mă împotrivesc. Pavel nu a lovit cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş (vezi v. 14). El s-a predat cu totul, ca răspuns la vedenia pe care Hristos i-a arătat-o. Atât de completă a fost această consacrare, încât de aici înainte Pavel n-a ezitat niciodată când drumul datoriei devenea clar. El cerea numai să ştie ce cerea Domnul şi apoi împlinea (vezi cap. 16,6-12). În tot cursul vieţii sale, unica lui întrebarea era: Ce să fac, Doamne? (cap. 22,10). El ar fi putut să aleagă să fie neascultător, dar iubirea lui Hristos îl constrângea (2 Corinteni 5,14).

Vedeniei cereşti. Vezi cap. 9,3-7. Aceasta nu era un vis. Saul a întâlnit literal pe Domnul său pe drumul către Damasc şi a ajuns să-L cunoască personal, într-un sens mai personal decât cei care-L cunoscuseră în trup. Pentru Pavel vedenia aceasta a rămas o realitate. El ştia în cine crezuse (2 Timotei 1,12).

20 Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.

Am propovăduit. [am declarat, KJV]. Literal declarat sau anunţat. Pavel era evanghelistul lui Dumnezeu, purtătorul Lui de veşti bune. Celor din Damasc. Pavel a pornit la lucru imediat, acolo unde se găsea la data convertirii sale, chiar în locul unde intenţionase să facă mult rău bisericii (vezi cap. 9,19-22).

În Ierusalim. Pavel s-a înapoiat la Ierusalim după vreo trei ani (Galateni 1,18). Acolo, cu riscul vieţii, a mărturisit cu atâta îndrăzneală încât iudeii, mai ales iudeii elenişti (vezi Fapte 6,1, 14,1), au fost înfuriaţi (cap. 9,29).

Toată Iudea. [toate coastele Iudeii, KJV; toată ţara Iudeii, Nitz.]. Adică toată regiunea. Nu e clar când exact a făcut Pavel lucrarea aceasta de evanghelizare a Iudeii. Totuşi se poate ca ea să fi fost realizată cu ocazia uneia sau a mai multora dintre cele câteva călătorii ale sale la Ierusalim (vezi Fapte 11,29.30; 12,25; 15,34; 18,22; 21,8-15; cf. Galateni 1,22).

Neamuri. Misiunea lui Pavel la neamuri a început cam după nouă sau zece ani la Antiohia din Siria (cap. 11,25.26; 13,1-4).

Pocăiască. Gr. metanoeo, a-şi schimba gândurile (vezi Matei 3,2; Fapte 3,19-21).

Facă fapte. Vezi Matei 3,8. Pavel nu susţine aici îndreptăţirea prin fapte, ci felul de fapte care caracterizează o viaţă care a ajuns la neprihănirea prin credinţă în Hristos. El nu vrea să spună că e cu putinţă de a obţine neprihănirea prin săvârşirea unor anumite fapte, ci că adevărata neprihănire produce în mod automat fapte care sunt pe măsura prezenţei harului lui Dumnezeu în viaţă şi care sunt dovada acestei prezenţe. Nici un evanghelist nu a subliniat mai mult ca Pavel faptul glorios al neprihănirii prin credinţă prin harul salvator al lui Dumnezeu (Romani 3,21.22.27; Efeseni 2,5-8). Dar ori de câte ori Pavel menţionează darul fără plată al mântuirii stăruie, ca aici, asupra faptelor bune care urmează (vezi Romani 8,1-4). Omul credinţei împlineşte legea (Romani 3,31), deoarece este zidit [creat] în Hristos Isus pentru fapte bune (Efeseni 2,10). Ori de câte ori există adevărata neprihănire prin credinţă, aceasta este dată pe faţă prin fapte bune. Credinţa fără fapte este moartă (vezi Iacov 2,14-24).

21 Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu şi au căutat să mă omoare.

Au pus mâna pe mine. Vezi cap. 21,27-31.

22 Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus Prorocii şi Moise că are să se întâmple;

Mulţumită ajutorului lui Dumnezeu. Vezi cap. 21,31.32; 23,11.12.30. Pentru ochiul omenesc, Lisias şi ostaşii lui l-au salvat pe Pavel, dar el ştia că Dumnezeu trimisese ajutoare (vezi cap. 23,11).

Mărturisit. Vezi cap. 9,15; 26,1.

Proorocii şi Moise. Adică Vechiul Testament (vezi Luca 24,44). Pavel afirmă de repetate ori încrederea lui în Scripturi şi loialitatea faţă de ele (vezi Fapte 24,14). Profeţiile cu privire la Mesia, împlinite în Isus, sunt presărate în paginile Vechiului Testament.

23 şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.”

Hristosul. [Hristos, KJV]. Literal Hristosul (vezi Mat 1,1).

Trebuia să pătimească. [trebuia să sufere, KJV]. Suferinţele, moartea şi învierea lui Hristos erau tocmai punctele în discuţia dintre iudei şi Pavel. În gândirea mesianică iudaică nu era loc pentru un Mesia care suferă şi moare şi, deci, nu era un motiv ca Mesia să învie din morţi (vezi v. 6). Afirmaţia lui Pavel de aici este aproape identică cu cea a lui Isus pe drumul spre Emaus (vezi Luca 24,25-27). Hristos crucificat a fost totdeauna o piatră de poticnire pentru iudei (1 Corinteni 1,23). Vezi Fapte 13,27-37.

Cel dintâi din învierea morţilor. [cel dintâi care să învie, KJV]. Hristos este pârga celor adormiţi (1 Corinteni 15,20), cel dintâi născut dintre cei morţi (Coloseni 1,18). El a fost şi cel dintâi care să proclame că morţii vor trăi prin credinţa în El (Ioan 5,21-29; 11,23-26). Hristos nu a fost cel dintâi din punct de vedere temporal care a înviat dintre cei morţi. Moise vine mai întâi în înţelesul acesta (Luca 9,28-30; Iuda 9). Hristos a fost cel dintâi în importanţă şi ca autor al vieţii (Coloseni 1,15.16; 3,4). După ce a biruit moartea (Fapte 2,24; Apocalipsa 1,18), El a garantat viaţa tuturor celor care cred în El şi în puterea Lui. Învierea Lui a fot o chezăşie a învierii generale a celor drepţi (1 Corinteni 15,12-22). El e Cel care a adus la lumină viaţa şi neputrezirea [nemurirea] (2 Timotei 1,10).

Va vesti lumina. [va arăta lumina, KJV]. Sau va proclama lumina. Evanghelia, tot atât de veche ca şi nevoia omului de un Mântuitor, e proclamată cu o nouă forţă în lumina morţii şi învierii Lui. Vezi Ioan 1,4-9.

Norodului. Adică iudeilor. Simeon numea pe pruncul Isus lumina care să lumineze neamurile şi slava poporului Său Israel (Luca 2,32).

24 Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”

Vorbea ca să se apere. [vorbea pentru sine, KJV]. Adică se apăra.

Festus a zis. El auzise mai mult decât era în stare să înţeleagă sau poate decât îl interesa să audă. Protestul lui a fost cu glas tare. Predicarea Evangheliei este nebunie pentru urechi acordate la unison cu pământul (1 Cor. 1,23).

Eşti nebun. [ţi-ai ieşit din fire, KJV, Nitz.]. Adică nebun, ca mai târziu aici şi în v. 25. Festus era probabil sincer când credea că preocuparea lui Pavel pentru teme de felul acela îi afectase mintea. Ceea ce putea înţelege Agripa, dacă înţelegea, era mult prea mult pentru romanul Festus.

25 „Nu sunt nebun, preaalesule Festus”, a răspuns Pavel, „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.

Prea alesule. [prea nobilule, KJV]. Adică excelenţă, un titlu de onoare folosit de obicei şi potrivit cu poziţia oficială înaltă a lui Festus (vezi Luca 1,3; Fapte 23,26; 24,3). Chibzuite. [cu seriozitate, KJV]. Opusul nebuniei puse în socoteala lui Pavel.

26 Împăratul ştie aceste lucruri şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ!

Împăratul ştie. Pavel face apel la Agripa pentru ca acesta să recunoască exactitatea istorică a afirmaţiilor sale cu privire la Hristos.

Vorbesc cu îndrăzneală. [vorbesc liber, KJV]. Raportul convertirii lui Pavel relatat în acest capitol are mai multe detalii decât versiunile aceleaşi istorii din capitolele 9 şi 22. Pavel a vorbit liber, în parte, pentru că avea în Agripa un ascultător informat şi poate pentru că îşi dădea seama că aceasta era audierea lui finală în Palestina. Depindeau multe de ea, atât în dreptul său, cât şi al ascultătorilor săi.

Nu-i este nimic necunoscut. [nici unul din lucrurile acestea, KJV]. Adică viaţa şi lucrarea lui Isus, moartea şi învierea Sa, cele petrecute în Ziua Cincizecimii, minunile săvârşite de Petru, Ioan şi alţi apostoli, convertirea uimitoare a lui Pavel, remarcabilele rezultate ale predicării Evangheliei.

Nu s-au petrecut într-un colţ. Fariseii se plânseseră că lumea se duce după Isus (Ioan 12,19), iar iudeii au spus dregătorilor din Tesalonic că apostolii au răscolit [răsturnat] lumea (Fapte 17,6). Interesul şi încântarea, dar şi controversa care au însoţit proclamarea Evangheliei confirmă cele spuse de Pavel.

27 Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.”

Crezi tu? Probabil, ca iudeu, el credea. Profeţii preziseseră tot ceea ce Pavel relata cu privire la Isus. Vezi v. 22.

Ştiu. Nedorind să fie lipsit de tact şi să pună pe Agripa într-o postură dificilă, Pavel anticipează răspunsul său. Agripa şi-a dat seama că tot ce spunea Pavel era adevărat, dar în el cunoştinţa şi convingerea nu reuşeau să producă acţiune (vezi Matei 7,21-27).

28 Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”

Curând. [aproape, KJV; cu puţin, Nitz.]. Gr. en oligo, literal în scurt, poate peste un scurt [timp], dar niciodată aproape. Ambiguitatea textului în limba greacă a acestui verset a avut ca rezultat diferite încercări de traducere şi exegeză. Comentatorii, în general, au tras concluzia că Agripa vorbea cu ironie, ca şi cum nu ar fi luat în serios apelul lui Pavel din v. 26.27. Dacă lucrurile stau aşa, ironia lui era o mască pentru a ascunde adevăratele lui sentimente (vezi AA 438). Ca şi Agripa, cei care sunt profund convinşi vorbesc şi acţionează adesea într-un fel nepăsător, mai ales în prezenţa tovarăşilor lor necredincioşi. Deşi stăpânit de o profundă convingere, Agripa poate că dorea să dea celor adunaţi în sala de audienţă a procuratorului impresia că el îl considera pe Pavel prea naiv ca să-şi închipuie că un deţinut putea să convertească un rege într-un timp scurt sau printr-o explicaţie atât de scurtă.

29 „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.”

Fie curând, fie târziu. [fie aproape, fie cu totul, KJV; şi cu puţin şi cu mult, Nitz.]. Literal, fie în puţin, fie în mult, cu referire la în puţin al exclamaţiei lui Agripa (v. 28). Oricât de puţin sau de mult a dat Pavel ca dovezi, e de-ajuns ca pe ele să se construiască un apel adresat unui iudeu informat cum era regele.

Nu numai tu. Cu nimic intimidat, Pavel stăruie mai departe în apelul său.

Să fiţi. Literal să ajungeţi.

Afară de lanţurile acestea. În timp ce gesticulează cu mâinile, Pavel îşi aduce aminte de lanţurile cu care e legat.

30 Împăratul, dregătorul, Berenice şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei s-au sculat.

[După ce el a vorbit în felul acesta, KJV]. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) omiterea acestor cuvinte.

Împăratul... s-a sculat. Interviul se termină fără rezultate vizibile ca urmare a reuşitei, dar scurtei sale prezentări şi a apelului său plin de râvnă. Cât de adâncă trebuie să fi fost dezamăgirea lui Pavel, cu greu poate cineva să aprecieze.

31 Şi când au plecat, ziceau unii către alţii: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.”

Ziceau unii către alţii. [vorbeau între ei, KJV]. Mai degrabă ziceau unul către altul, făcând schimb de păreri cu privire la cazul lui Pavel.

Nimic vrednic de moarte. Pavel s-ar fi putut să fie nebun (v. 24.25), dar nu era primejdios. Festus şi Agripa erau gata să admită că Pavel era sincer, informat şi plin de zel pentru Dumnezeu.

32 Şi Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de cezar.”

I s-ar fi putut da drumul. [pus în libertate, KJV]. Vezi cap. 25,11.

Comentarii Ellen G. White

1-3 AA 435

1-32 AA 435-438

5 GC 213

8-19 AA 436

9-11 AA 103

1. 10.11 SC 41, 5T 641 12 AA 123

12-14 AA 114

16-18 AA 126

18 AA 159; MB 109

20 AA 125

20-27 AA 437

28 EW 207, GC 164

2. 28.29 Ed 67, SR 313 28-32 AA 438