1 După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.

Plecăm cu corabia în Italia. În sfârşit, deşi în împrejurări mult diferite de cum intenţionase el, Pavel urma să-şi realizeze dorinţa de mult cultivată de a vedea Roma (Fapte 19,21; vezi Romani 1,15; 15,22-24; hărţi p. 444,33).

Pe Pavel... au predat. Ostaşii care au avut în grijă pe Pavel în timpul şederii lui în Cezarea l-au

predat unui ofiţer pentru călătoria la Roma.

Alţi. Gr. heteroi, implicând o categorie de deţinuţi diferiţi în vreun fel oarecare de Pavel.

Sutaş. Un ofiţer roman care comanda 100 de oameni (vezi cap. 10,1).

Ceata. Gr. speira, cohortă. O cohortă auxiliară romană, aşa cum era probabil aceasta, consta din aproape 1 000 de oameni (vezi cap. 21,31; 23,10). S-au dat diferite sugestii cu privire la identitatea cetei augustane. Există dovezi scrise că o cohortă numită Augusta a fost staţionată în

Siria în primul secol, iar cea menţionată aici poate fi probabil identificată cu ea. Vezi o hartă a călătoriei lui Pavel la Roma Insula Malta şi Via Apia Inscripţii

2 Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh macedoneanul din Tesalonic.

Ne-am suit într-o corabie. Gr. epibaino, aici un termen tehnic însemnând a îmbarca, a se urca la bord.

Adramit. Un port maritim pe costa de nod-vest a Misiei din Asia Mică, la 50 de mile spre est de Troa. Era un centru comercial cu o oarecare însemnătate. Numele lui modern este Edremit. Acesta pare să fi fost portul de bază al corăbiei şi destinaţia ei de bază în acest voiaj.

Avea să meargă. Literal, era pe punctul de a pleca, cu referire la corabie. Sutaşul intenţiona să facă escală în diferite porturi în drumul său până va găsi o corabie care mergea la Roma.

Aveam cu noi. [fiind cu noi, KJV]. Aceste cuvinte lasă să se înţeleagă că atât Aristarh, cât şi Luca, scriitorul naraţiunii, îl însoţeau pe Pavel. Legea romană prevedea că un cetăţean roman care călătorea ca deţinut putea fi însoţit de un sclav şi de un medic personal. Poate că Aristarh servea ca slujitor al lui Pavel şi Luca servea ca medic al său.

Aristarh. Un tovarăş de călătorie al lui Pavel. El fusese cu Pavel la Efes (cap. 19,29), apoi în Macedonia şi Grecia (cap. 20,4). A fost cu el în timpul primei lui întemniţări la Roma (Coloseni 4,10; Filipeni 24).

3 A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi şi să fie îngrijit de ei.

Sidon. Binecunoscutul port maritim pe coasta Feniciei, deseori menţionat alături de Tir (vezi vol. II, p. 67-69; vezi cap. 12,20).

Se purta. [trata, KJV]. Gr. chraoimai, a uza, a se ocupa cu, a trata (cf. cap. 7,19).

Pavel făcea o impresie bună asupra celor care veneau în contact apropiat cu el.

Omenos. Gr. philantropos, omeneşte, amabil.

Să fie îngrijit. [să fie înviorat, KJV]. Sau să primească ospitalitate.

4 După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice.

Am plecat. [ne-am lansat, KJV]. Adică am ieşit în larg, am plecat cu corabia pe mare (cf. Luca 5,4).

Pe lângă Cipru. [sub Cipru, KJV]. Adică pe partea dinspre pământ sau opus vântului, între insulă şi continent. Pe vreme favorabilă cursa fără îndoială ar fi fost cumva la sud de Cipru (vezi cap. 21,1-3).

5 După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.

Marea care scaldă Cilicia. [marea Ciliciei , KJV]. Sau marea din faţa [coastei] Ciliciei şi Pamfiliei.

Mira. O cetate la aproximativ 2 mile de coastă, în susul râului Andriacus. Acum e numită Dembre de către turci. Acesta nu era un port obişnuit de escală pentru corăbiile care călătoreau din Palestina la Roma. O inscripţie veche numeşte Mira un antrepozit de cereale. Corabia fiind din Alexandria poate că era în drum pentru a descărca cereale acolo (v, 38). Egiptul era grânarul Imperiului Roman.

6 Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea.

Corabie din Alexandria. Mira era la mare distanţă de drumul direct dintre Alexandria şi Roma.

7 Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.

Am mers încet. Evident din cauza vântului puternic din faţă.

Nu fără greutate. [cu greu, KJV]. Gr. molis, cu dificultate (cf. v. 8).

Cnid. Pe atunci, un port maritim aglomerat, la colţul extrem de sud-vest al Asiei Mici, acum în ruine. Era vestit ca centru cultic pentru Afrodita. O colonie iudaică era acolo, cel puţin de pe timpul Macabeilor (1 Macabei 15,15-24). Se pare că vânturile forţau corabia să se ţină aproape de coastă. Acum, în largul Egeei, simţea forţa deplină a furtunii şi s-a îndreptat către Creta.

Nu ne-a lăsat. [nesuferindu-ne, KJV]. Sau neîngăduindu-ne. În sezonul acela, vânturile erau de obicei de la nord-vest şi purtau numele de vânturi etesiene (totuşi, vezi v. 14).

Pe la capătul Cretei. [sub Creta, KJV; pe lângă Creta, NIZ]. Adică împotriva vântului din Creta, protejaţi de vânt (cf. v. 4). Aici marea urma să fie mai puţin violentă.

Salmona. Probabil capul Sidero, un promontoriu la capătul estic al Cretei, pe lângă care, pe mare fiind, corabia era protejată faţă de vânt.

8 De abia am mers cu corabia pe marginea insulei şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea.

De-abia. Adică cu dificultate (cf. v. 7).

Limanuri Bune. În versiunea greacă, nu e nici un articol hotărât. Oraşul nu este menţionat în literatură, dar încă poartă acelaşi nume. E pe coasta sudică a Cretei, cam la 5 mile est de Capul Matala, promontoriul principal pe coasta de sud a insulei. E cunoscut acum sub numele de Limenes Kali.

Lasea. Ruinele acestei cetăţi au fost identificat la câteva mile est de Limanuri Bune.

9 Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea „postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi

Trecuse destul de multă vreme. Adică aşteptând un vânt prielnic şi discutând ce trebuie făcut. Călătoria pe mare se făcea primejdioasă. [navigaţia era acum primejdioasă , KJV]. Navigaţia pe Mediterană era întreprinsă numai pe vreme bună.

Postului. Evident Ziua Ispăşirii, în ziua a zecea a lunii a şaptea a calendarului eclesiastic, Tişri (vezi vol. II, p. 108; Iosif, Antiquities, iii.10.3 [240]). Era probabil ultima parte a lui octombrie şi erau de aşteptat furtuni năprasnice.

10 şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.”

Văd. Gr. theoreo, a discerne (cf. Ioan 4,19). Înţelegerea de către Pavel a primejdiei care ameninţa nu era în mod necesar prin puterea supranaturală de pătrundere a lucrurilor, ci din propria lui observaţie şi judecată, ca un călător încercat. Nu se vede că a vorbit ca profet. Notaţi că paguba de vieţi omeneşti de care el se temea pentru cei de pe bord nu a avut loc (Fapte 27,44).

Primejdie şi... multă pagubă. [mare îndrăzneală şi multă pagubă , KJV]. Sau avarie şi multă pierdere. Fără îndoială că Pavel câştigase respectul celor care răspundeau de corabie, simţindu-se liber să dea sfat, aşa cum a făcut. El făcuse deja câteva călătorii pe mările Mediterană şi Egee. Cu câţiva ani înainte de această ultimă călătorie pe apă, el scrisese, de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine, o noapte şi o zi am fost în adâncul mării (2 Corinteni 11,25). În ce priveşte călătoria pe apă a lui Pavel şi naufragierea pe insula Malta, vezi nota suplimentară la sfârşitul capitolului.

11 Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel.

A ascultat [a crezut , KJV]. Literal, a fost convins. Când era vorba de chestiuni de felul acesta, sutaşul avea mai multă încredere în căpitanul corăbiei şi în proprietarul ei decât în Pavel. Ca ofiţer al gărzii imperiale, sutaşul avea influenţă asupra marinarilor.

Cârmaci. Gr. kubernetes, cârmaci, pilot, cel care avea răspunderea navigaţiei corăbiei. În mod natural, sutaşul prefera judecata unui navigator expert decât a unui rabi iudeu itinerant.

Stăpânul. Probabil atât al corăbiei, cât şi al încărcăturii, care consta din grâu egiptean (v. 38) cu destinaţia Roma. Acest produs conta mult în comerţul profitabil activ dintre Alexandria şi Roma (vezi v. 5).

12 Şi, fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.

Nu era bun. [nu era spaţios , KJV]. Sau nu era potrivit, nu era corespunzător. Poate că portul nu părea să ofere destulă protecţie corăbiei pe timpul iernii sau poate că Limanuri Bune era un port prea mic pentru a furniza provizii corespunzătoare.

Să plece. Gr. anago, aici însemnând să plutească.

Fenix. În general, identificat cu actualul port cretan Lutro, cel mai bun port pentru întregul curs al anului de pe coasta de sud a Cretei. El e menţionat de Strabo Geografie, x.4.3). S-a găsit în apropiere o tăbliţă dedicată lui Serapis şi lui Jupiter ca dar de mulţumire pentru salvarea pe mare a unei corăbii pornite din Alexandria.

Spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus. [sud-vest şi nord-vest , KJV]. Expresia zice literal, privind în jos spre sud-vest şi nord-vest. Portul Lutro este orientat spre est şi o persoană, intrând în port la bordul unei corăbii, ar privi spre vest. De cealaltă parte a promontoriului care formează portul Lutro se află portul mai puţin protejat Fineca, privind spre vest.

13 Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.

Vânt uşor de miazăzi. Aceasta ar fi reprezentat o schimbare completă a vremii, deoarece pilotul ţinuse drumul corăbiei pe la sud de Creta pentru a scăpa de vântul de nord (v. 7.8). Stăpâni pe ţintă. [şi-au ajuns scopul , KJV]. Adică aşteptaseră destul de mult timp ca să se

schimbe vremea.

Au ridicat ancorele. [desfăcându-se de acolo , KJV]. Sau ridicând ancora.

Au pornit cu corabia. [navigau , KJV]. Literal, navigau înainte.

Pe marginea. [în apropiere de, KJV]. Gr. asson, mai aproape. Cu multă vreme în urmă, considerat un nume de localitate, cuvântul acesta e acum, în general, considerat că înseamnă mai aproape. Nici un loc de felul acesta nu a fost identificat. Scopul căpitanului era de a se ţine aproape de ţărm până va fi ajuns la Fenix, cam la 40 mile spre vest.

14 Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.

S-a dezlănţuit asupra insulei. [s-a ridicat împotriva ei , KJV]. Literal, a bântuit dinspre ea, adică dinspre insula muntoasă Creta. A avut loc încă o schimbare bruscă, de la vântul uşor dinspre sud la un vânt tare dinspre nord, şi acesta a împins corabia spre sud către insula Clauda (v. 16; vezi hărţile p. 444,33).

Furtunos. Gr. tuphonikos, un adjectiv derivat din numele zeului Tifon, care personifica forţele furtunoase ale naturii şi, îndeosebi, vânturile violente. Schimbările rapide de vânt arată că aceasta era o furtună ciclonică majoră.

Eurachilon. [Euroclidon , KJV]. Gr. eurokludon, din două cuvinte, însemnând vânt de est şi val [mare] sau apă agitată. Eurochilonul ar desemna astfel un vânt de est care ridică valuri mari. Totuşi, dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 10) pentru expresia eurakulon. Acest cuvânt hibrid, a cărui primă parte este greacă, a doua fiind latină, indică un vânt de nord-est.

15 Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.

Corabia a fost luată. [corabia a fost apucată , KJV]. În timp ce corabia se ţinea pe aproape de coasta de est a Capului Matala. Dar când a pornit de-a curmezişul golfului deschis în drumul ei spre Fenix, vântul violent de nord-est a izbit cu toată furia şi a împins corabia spre sud-vest, în direcţia Claudei.

Fără să poată lupta împotriva vântului. [fără să reziste vântului , KJV]. Adică nu putea face faţă vântului.

Duşi în voia lui. [am lăsat-o mânată , KJV]. Literal, a dat voie [vântului] şi am fost mânaţi. Era imposibil de condus corabia. Nu era nimic de făcut decât de a înainta în direcţia vântului, spre sud-vest.

16 Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre.

Am trecut... pe la partea de jos. [alergând pe sub , KJV]. Adică în direcţia vântului (vezi v. 4).

Clauda. Dovezi textuale pot fi citate (cf. p. 10) pentru expresia Clauda. Numele modern al insulei este Gozo sau Gaudo. Ptolomeu (Geografie, iii.15.89 o numea Claudos. Insuliţa se află cam la 45 mile sud-vest de Capul Matala, în apropiere de care vântul de nord-est s-a aruncat asupra corăbiei.

Să punem mâna pe luntre. Această mică luntre era în mod normal ţinută la remorcă, pentru folosire în caz de forţă majoră. Pe marea înfuriată, fără îndoială că ea se umplea repede cu apă şi ajungea să nu mai poată fi manevrată. Echipajul încerca să o ridice pe bordul corăbiei, ca nu cumva să o piardă.

17 După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt.

Au ridicat-o sus. [luată sus , KJV]. Sau au înălţat-o.

Mijloace de ajutor. Funii puternice au fost trase în jurul carenei corăbiei pentru a împiedica lemnăria să se desfacă sub forţa vântului şi a valurilor. Procedeul de a încinge un vas de lemn e cunoscut astăzi sub numele de frapping. Evident, corabia nu era în stare bună de navigaţie şi trebuie să fi avut crăpături atât de mari, încât încheieturile din bordaj ameninţau să se desfacă. Corabia era în primejdie de a se scufunda în mare. Compară cu Tucidide (History, i.29.3) şi Horaţiu (Ode, i.14).

Cadă. Gr. ekpipto, aici însemnând a fi aruncată [pe ţărm] sau a fi mânată [în].

Sirta. [nisipuri mişcătoare , KJV; Sirte, Nitz.]. Gr. surtis, numele braţului răsăritean al marelui golf care face o adâncitură în ţărmul nordic al continentului african şi e cunoscut astăzi ca Sirta Mare spre deosebire de Sirta Mică, braţul apusean al aceluiaşi golf. Apele Sirtei Mari şi ale Sirtei Mici sunt puţin adânci şi ascund bancuri de nisip sau nisipuri mişcătoare, care le-au transformat în cimitirul a nenumărate corăbii de la începuturile navigaţiei. Corabia lui Pavel era mânată de vânt în direcţia Sirtei Mari. Vezi Lucan, The Civil War, X.303-310; CF. Milton, Paradisul

pierdut, II.939.

Lăsat. Gr. chalao, a slăbi, a coborî, a lăsa în jos.

Pânzele. Gr. skeuos, echipamentul corăbiei. Echipajul a lăsat în jos tot ce era înălţat şi de care se putea lipsi, mai ales pânzele principale grele şi scripeţii lor, pentru a ţine corabia sub control şi în felul acesta să evite Sirta, cu temutele ei bancuri de nisip.

Diferitele precauţii luate (v. 16.17) au fost terminate în timp ce corabia se bucura de calmul momentan relativ la adăpostul Claudei. În ce priveşte o descriere a acestei părţi a călătoriei, vezi nota suplimentară de la finele capitolului.

Astfel. [aşa , KJV]. Sau în felul acesta, adică cu luntrea pe punte, cu parâmele fixate bine în jurul carenei corăbiei şi cu instrumentele care nu erau necesare înlăturate.

Mânaţi. Într-o zi sau două, vântul de nord-est urma să împingă corabia spre vest-sud-vest în Sirta. Pentru a evita lucrul acesta, marinarii au echipat corabia pentru vreme de furtună, au ridicat-o şi au făcut o voltă de tribord. În felul acesta, cu prova corăbiei îndreptate aproape către nord şi vântul de la nord-est lovind corabia la tribord, ea urma să fie împinsă mai ales lateral, înspre nord-nord-vest. Distanţa de la Clauda la Malta e de aproape 475 mile.

18 Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,

Bătuţi foarte tare. Furtuna sporea în violenţă.

A doua zi. Adică, a doua zi a furtunii. Corabia trecuse acum de adăpostul temporar oferit de insula Clauda.

Au început să arunce în mare încărcătura. [au uşurat corabia , KJV]. Au început să arunce încărcătura de grâu (v. 38) peste bord. Corabia continua să ia apă în ciuda funiilor întinse de-a curmezişul carenei pentru a o feri de a se frânge (vezi v. 17).

Din corabie. Adică numai a corăbiei.

19 şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.

Cu mâinile noastre. Literal, mâinile noastre, adică mâinile echipajului (vezi comentariul anterior). Uneltele nu au fost duse de valuri sau luate de vânt de pe corabie, ci au fost aruncate în mod deliberat peste bord.

Am lepădat. [am aruncat , KJV]. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 10) expresia ei au aruncat.

Uneltele. Vezi v. 17. Tot echipamentul care putea fi îndepărtat de pe corabie, mai ales ce era pe punte, a fost aruncat peste bord.

20 Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.

Soarele şi stelele. Înainte de inventarea busolei, navigatorii depindeau în largul mării de observarea soarelui, ziua, şi a stelelor, noaptea ca să determine direcţia şi să cunoască poziţia în care se aflau. Este evident din v. 27 că personalul corăbiei nu cunoştea poziţia corăbiei. Se rătăciseră.

Multe zile. Aproape două săptămâni, aşa cum au decurs evenimentele (v. 27).

La urmă. [apoi , KJV]. Gr. loipon, în cele din urmă, în fine. Cum furtuna continua să facă imposibil observarea poziţiei şi cu primejdia iminentă de a se scufunda în mare sau de a fi împinşi în Sirta sau izbiţi de un ţărm stâncos, echipajul şi-a pierdut în cele din urmă orice speranţă.

21 Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.

Nu mâncaseră de multă vreme. Adică echipajul şi probabil cea mai mare parte a pasagerilor, aşa cum reiese din versiunea greacă. Agitaţia şi dificultatea de a manevra corabia în timpul furtunii făcuseră dificile pregătirea şi consumarea de hrană. Fără îndoială că cei mai mulţi sufereau şi de rău de mare.

Pavel s-a sculat. De la respingerea sfatului său, pe când erau la Limanuri Bune, se pare că Pavel şi însoţitorii săi îi lăsaseră pe căpitan şi echipajul să procedeze după găsirea lor cu cale.

Trebuia să mă ascultaţi. V-am spus eu – cuvintele lui Pavel nu erau o mustrare sau cicăleală neplăcută, ci pentru a convinge personalul corăbiei să ia aminte la ceea ce era gata să spună. Dacă sfatul lui (v. 10) ar fi fot ascultat, primejdia şi spaima celor câteva zile trecute ar fi putut fi evitate. Ei ar face bine dacă ar lua aminte la noul sfat pe care avea să-l dea acum.

Să fi scăpat. [nu aţi dobândit , KJV]. Sau nu aţi fi dat de.

Primejdie şi... pagubă. [pagubă şi pierdere , KJV; îndrăzneală şi pagubă, Nitz.]. Ei pierduseră încărcătura şi uneltele (v. 18.19) şi acum părea că sunt pe punctul de a pierde şi corabia însăşi şi chiar propria lor viaţă (v. 20).

22 Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentru că niciunul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decât a corăbiei.

Fiţi cu voie bună. Sau aveţi curaj, prindeţi inimă. La timpul cuvenit, totul va fi bine. Puneţi în contrast cuvintele de încurajare ale lui Pavel cu pierderea din partea lor a oricărei nădejde

(v. 20). Comparaţi cu Ioan 16,33; Fapte 23,11. Atitudinea şi tonul vocii lui Pavel trebuie să fi fost în acord cu îndemnul lor încurajator. Aşa trebuie să fie cu creştinii care aduc veşti bune de mântuire prin Hristos unei lumi aflată la ananghie.

Nici unul dintre voi nu va pieri. [nu se va pierde viaţa nimănui , KJV]. Pavel fusese de părere că s-ar putea pierde vieţi (v. 10), dar Dumnezeu i-a descoperit că nu va fi nici o pierdere umană.

A corăbiei. Adică numai a corăbiei.

23 Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi-noapte

Un înger. [îngerul , KJV]. Literal, un înger. Cu privire la intervenţia îngerilor în favoarea copiilor lui Dumnezeu, vezi Fapte 5,19; 8,26; 12,7; cf. Evrei 1,13.14.

Al căruia sunt. Religia e ceva personal, o consacrare, o închinare şi o slujire personală adusă unui Dumnezeu personal. Pavel le aduce o mărturie răsunătoare păgânilor înspăimântaţi de pe corabia sortită pieirii. El cunoaşte pe Dumnezeul care este pe punctul de a interveni în favoarea celor de pe corabie, deoarece El este al lui Pavel şi Pavel este al Lui în comuniune şi slujire reciprocă. Pavel luase jugul slujirii şi ajunsese să cunoască îndeaproape pe divinul lui Tovarăş de jug (vezi Matei11,28-30; cf. Romani 1,9; 2 Timotei 1,3.12).

Mi s-a arătat. [a stat lângă mine , KJV]. Fără îndoială că Pavel şi-a amintit de vizita îngerului în celula lui din închisoarea din Ierusalim, când i s-a spus că urma să se înfăţişeze înaintea Cezarului (cap. 23,11).

24 şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.”

Nu te teme. Cât de adesea vizitatori cereşti au salutat fiinţe omeneşti cu aceste cuvinte (vezi Luca 1,13.30; 2,10; Apocalipsa 1,17).

Să stai înaintea Cezarului. [adus înaintea Cezarului , KJV]. O reînnoire a făgăduinţei anterioare (cap. 23,11), care l-a întărit de atunci încolo pe apostol. Pavel urma să iasă cu bine din încercare şi să ajungă, în cele din urmă, la Roma.

Ţi-a dăruit. [ţi-a dat , KJV]. Adică ţi-a acordat, probabil ca răspuns la rugăciune. Pavel trebuie să fi fost adesea în rugăciune în timpul acesta de primejdie. Toţi cei din corabie trebuie să fi ştiut de acum că tovarăşul lor de călătorie nu era un deţinut oarecare. Pavel şi tovarăşii lui se dovedeau a fi o mireasmă de viaţă spre viaţă (2 Corinteni 2,16; cf. Geneza 18,23-32; Matei5,13).

25 De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.

Am încredere în Dumnezeu. Credinţa lui Pavel devenea tot mai puternică pe măsură ce primejdia şi situaţia deznădăjduită deveneau tot mai evidente. Orice motiv de încredere în rezistenţa corăbiei sau în iscusinţa căpitanului şi a echipajului dispăruse de mult (cf. v. 20).

26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”

Un ostrov. Melita cap. 28,1) sau Malta.

27 În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ.

Noaptea a patrusprezecea. Ultima răbufnire a furtunii a avut loc pe la sfârşitul celei de-a doua săptămâni (cf. v. 18.19.33). În tot acest timp, ei fuseseră împinşi încoace şi încolo, neştiind nimic cu privire la poziţia lor pe apă. Străbătuseră o distanţă de aproape 475 mile, cam 36 mile pe zi (vezi nota suplimentară la sfârşitul capitolului).

Adriatică. [Adria , KJV]. Adică Marea Adriatică sau mai exact partea aceea a Mării Mediterane care se află la sud este cunoscut astăzi ca Marea Adriatică (cf. Strabo, Geografie, II.5.20; Iosif, Viaţa, 3 [15].

Marinarii au bănuit. Poate că ei au descoperit stropii talazurilor care izbeau stâncile de la punctul Koura la extremitate estică a Golfului, pe ţărmul de nord-est al insulei Malta (cap. 28,1). Vezi inserarea din harta, p. 444.

28 Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni.

Au măsurat adâncimea. Literal, a lansa [plumbul]. Ei au sondat cu ajutorul unei greutăţi, poate de plumb, suspendate de capătul unei frânghii. În vechime, aceasta era singura metodă de a determina poziţia unei corăbii în raport cu ţărmul noaptea sau pe ceaţă.

Douăzeci de stânjeni. [douăzeci de fathomi , KJV]. Fathomul [stânjenul] grecesc era considerat a fi lungimea braţelor întinse de la vârf la vârf al degetelor întinse şi aproape aproximativ cu fathomul englez de 6 picioare (vezi vol. V, p. 50). Sondajul era deci de (arăta deci o adâncime) 120 picioare. Adâncimea mării în faţa punctului Koura la 1/4 milă (vezi v. 27) e de 120 de picioare (vezi nota suplimentară la sfârşitul capitolului).

Au mers puţin mai departe. Literal, la o mică depărtare.

Cincisprezece stânjeni. Sau cam 90 de picioare. O scădere atât de mare în adâncime într-un interval de timp şi pe o distanţă atât de scurtă indica faptul că se apropiau repede de ţărm.

29 De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corăbiei şi doreau să se facă ziuă.

Stânci. Literal, locuri accidentate (vezi v. 27).

Au aruncat patru ancore. Întunericul nopţii făcea imposibilă alegerea părţii celei mai bune a ţărmului unde să fie trasă corabia. Ancorele au fost aruncate de la pupă pentru a ţine prova corăbiei spre ţărm.

Doreau. Literal, se rugau (cf. Iona 1,4.5).

30 Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei,

Căutau să fugă. [erau pe punctul să fugă , KJV]. Sau căutau să fugă. Pentru a-şi salva propria viaţă, echipajul hotărâse să abandoneze corabia şi pe pasagerii ei. Aceasta mărturiseşte despre situaţia aparent deznădăjduită în care se aflau.

Sub cuvânt. [călcarea , KJV]. Gr. prophasis, pretextul, aparenţa.

31 Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”

Pavel a zis. El avusese destulă experienţă pe mare (vezi v. 10) pentru a cunoaşte că operaţiunea propusă nu era necesară şi în conformitate cu aceasta bănuia că marinarii nu puteau să aibă altă intenţie decât să abandoneze corabia.

Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne. [decât dacă aceştia rămân , KJV]. Numai marinarii aveau iscusinţa necesară să tragă corabia la mal şi să-i salveze pe pasageri.

32 Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrei şi au lăsat-o să cadă jos.

Luntrei. Adică barcă mică cu vâsle, trasă pe punte în apropiere de insula Clauda cu două săptămâni în urmă (vezi v. 16).

33 Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură.

Înainte de ziuă. Erau cam şase ore de când marinarii simţiseră apropierea de pământ (v. 2729) până în zorii zilei. Nimic nu se putea face pe întuneric.

Mâncare. Gr. trophe, hrană de orice fel (vezi Matei 3,4). Hrana era cu totul necesară în

vederea efortului prin care aveau să treacă cu prisosinţă atunci aveau să ajungă la ţărm.

Paisprezece zile. [a paisprezecea zi, KJV].

Staţi mereu de veghe. Literal, stat, aşteptat.

N-aţi luat nimic de mâncare în gură. Probabil o referire la mese regulate. Rutina vieţii pe punte fusese complet dată peste cap şi nu fusese posibil decât să se mănânce pe apucate. De asemenea, mulţi avuseseră rău de mare.

34 De aceea vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde niciun păr din cap.”

Să mâncaţi. [luaţi ceva de mâncare, KJV]. Vezi v. 33.

Pentru scăparea voastră. [sănătate, KJV]. Gr. soteria, salvarea, aici în sensul fizic (cf. v. 31).

Nu vi se va pierde nici un păr din cap. [nu va cădea nici un păr, KJV]. Dovezi textuale atestă (cf. p. 10) expresia nici un păr nu se va pierde sau nici un păr nu va pieri. Această imagine este

o expresie biblică obişnuită, însemnând o salvare deplină (vezi Luca 21,18; cf. 1 Samuel 14,45; 2 Samuel 14,11; 1 Regi 1,52).

35 După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce.

A mulţumit. Pavel L-a recunoscut pe Dumnezeu ca dătător al hranei şi păstrător al vieţii. Apoi a dat un exemplu corespunzător cu îndemnul său tovarăşilor săi din corabie.

36 Toţi s-au îmbărbătat atunci şi au luat şi ei de au mâncat.

S-au îmbărbătat. [bine dispuşi, KJV; cu inima bună, Nitz.]. Nădejdea, credinţa şi curajul lui Pavel au fost molipsitoare. Toţi s-au îmbărbătat, cu toate că îşi dădeau seama de primejdia care pândea pe stâncile din lungul ţărmului.

Au mâncat. [au luat hrană, KJV]. Vezi v. 33.

37 În corabie eram de toţi două sute şaptezeci şi şase de suflete.

În corabie. Corabia trebuie să fi fost de o mărime considerabilă. Se ştie că unele corăbii în lungime de peste 200 de picioare străbăteau Mediterana pe vremea lui Pavel. S-a apreciat că această corabie avea un tonaj de aproximativ 1 200 de tone (vezi nota suplimentară de la sfârşitul capitolului). Faptul că existau patru ancore la pupă (v. 29) şi altele la proră (v. 30) sugerează că era

o corabie mare. Întrucât numărul celor de pe corabie este arătat la punctul acesta şi pentru prima dată, se poate să se fi făcut o numărătoare înainte de părăsirea corăbiei.

38 După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.

Au uşurat corabia. Probabil o mare parte din încărcătură fusese aruncată peste bord (v. 18). Uneltele fuseseră de asemenea reduse la minimum (vezi v. 17) şi tot se aflase pe punte şi în încăperile corăbiei fusese de asemenea aruncat (v. 199. Acum au făcut acelaşi lucru cu ce mai rămăsese din încărcătură, cum şi cu surplusul de alimente.

Aruncând grâul în mare. Aceasta pare să fi fost o corabie egipteană de cereale în drum spre Roma. Populaţia Italiei şi îndeosebi a Romei depindea de transporturile de grâu din Egipt (Juvenal, Satire, v. 118, 119; vezi v. 5).

39 Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul; dar au văzut de departe un golf care avea maluri nisipoase şi au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă.

N-au cunoscut pământul. Numai când au ajuns la ţărm au aflat identitatea insulei (cap. 28,1). Malta (Melita) era, fireşte, destul de cunoscută. Dar Golful Sf. Pavel, probabil locul debarcării, era depărtat de portul obişnuit de escală şi, deci, nu prea cunoscut.

Golf. [gură de râu, KJV]. Gr. kolpos, golf, literal, sân. Cuvântul nostru golf e derivat de la kolpos prin franceză şi italiană. Aici era o întrerupere a ţărmului stâncos de care se temeau atât de mult şi un prilej de a trage corabia la mal cu oarecare siguranţă. Vezi ilustraţia din faţa p. 448.

Au hotărât. [erau înclinaţi, KJV]. Literal, aveau de gând sau plănuiau.

Să împingă corabia într-acolo. [să vâre în, KJV; să mâne, Nitz.]. Adică să îndrepte corabia într-acolo.

40 Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului şi s-au îndreptat spre mal.

Au tăiat ancorele. [au ridicat ancorele, KJV]. Literal, au îndepărtat [tăiat] ancorele, aici însemnând simplu ridicat ancora.

Slobodă. [s-au încredinţat, KJV; le lăsaseră, Nitz.]. Cuvântul s-au a fost adăugat. Se poate ca referirea să fie la ancore, adică au fost tăiate, altminteri poate e vorba chiar de corabie.

Funiile cârmelor. Adică funiile care ridicau cârmele din apă şi le fixau de laturile corăbiei. Corăbiile din vremea aceea aveau adesea două cârme, câte una de fiecare latură. Acum pentru a conduce corabia la ţărm, cârmele au fost din nou lăsate la apă.

Ventrila cea mică. Gr. artemon, pânza principală a trinchetului. Pare că pânza principală, împreună cu scripetele ei, fusese aruncată peste bord (vezi v. 17.19).

41 Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia; şi partea dinainte a corăbiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.

O limbă de pământ. [un loc unde se întâlneau două mări, KJV; loc între două mări, Nitz.]. Probabil contracurenţii au forţat corabia să eşueze, în ciuda acţiunii cârmelor. Partea dinapoi a început să se rupă. [partea dinapoi a fost ruptă, KJV]. Sau pupa a început să se rupă. Cu prora corăbiei ţinută fix, contracurenţii violenţi au rupt treptat pupa. Valurilor. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) omiterea acestei expresii. Este evident că aceasta se avea în gând.

42 Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot.

Să omoare pe cei întemniţaţi. Vezi cap. 12,19; 16,27.

43 Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ;

Voia să scape. Literal, dorind să salveze. Sutaşul avea un mare respect pentru Pavel şi pentru însoţitorii lui de călătorie. El recunoştea, de asemenea, că toţi cei de pe bord îi datorau viaţa lui Pavel (vezi v. 9.10.21-26.31.34-36).

Cei ce pot înota. Corabia, se pare, eşuase aproape de ţărm. Celor care puteau să înoate li s-a permis să înoate cei dintâi la ţărm, lăsând bordul corăbiei disponibil pentru cei care nu puteau să înoate.

44 iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.

Unii pe scânduri. Literal, unii pe orice [părţi]. Aceasta este o descriere plastică a salvării de pe o corabie, care se scufundă, a supravieţuitorilor care apucă bucăţi din corabie care se desface în bucăţi în valuri.

Au ajuns toţi teferi. [toţi au scăpat cu bine, KJV]. Adică toţi au scăpat teferi, potrivit făgăduinţei lui Dumnezeu date lui Pavel şi asigurării de care Pavel le-a dat-o celor de pe corabie (v. 24.).

Notă suplimentară la capitolul 27

Diferite amănunte ale istoriei furtunii şi naufragiului din cap. 27 au fost mai neclare deoarece:

(1) sensul exact al anumitor termeni tehnici rămâne incert; (2) puţini, dacă sunt totuşi unii, dintre comentatorii biblici au avut cunoştinţe personale corespunzătoare despre navigaţie. Evident este de aşteptat ca o persoană care poate să îmbine o oarecare competenţă în greaca Noului Testament cu experienţă în navigaţie să dea explicaţii mai inteligente decât cineva căruia îi lipsesc aceste calificări.

O astfel de persoană era locotenentul Edwin Smith, un slujitor al bisericii prezbiteriene Avondale din Tillsonburg, Ontario, Canada, care a servit ca ofiţer de marină în Mediterană între 1918-1919. În Homiletic Review din august 1919 (vol LXXVIII, nr. 2, p. 101-110), Smith a explicat relatarea naufragiului din Fapte 27 în termenii experienţei şi observaţiilor sale ca ofiţer de marină în Mediterana. Articolul acesta, intitulat Ultima călătorie pe mare şi naufragiul sfântului Pavel, a fost scris la bordul navei sale în portul Valletta din insulele Malta, la aproximativ 8 mile de locul unde se crede că a avut loc naufragiu, Golful Sf. Pavel.

Fără să fim de acord neapărat cu toate afirmaţiile din articolul acesta, îl reproducem parţial mai jos. Faptele citate şi concluziile întemeiate pe ele confirmă relatarea biblică şi atestă pe Luca drept un istoric informat, exact şi vrednic de încredere.

Autorul începe prin a observa că este necesar ca o cunoaştere a corăbiilor, a navigaţiei şi marinăriei antice, a apelor, porturilor şi ţărilor învecinate cu regiunea, ca şi a lui Pavel şi a lui Luca să-şi pună amprenta pe relatarea naufragiului. El face apoi o afirmaţie generală asupra cunoştinţelor celor din antichitate cu privire la navigaţia pe mare. Apoi observă că descrierea lui Luca a ceea ce au făcut căpitanul şi echipajul pentru a înfrunta diferitele cazuri de forţă majoră care au apărut corespunde aproape în totalitate cu ceea ce ne spun cele mai multe lucrări moderne că ar trebui să facem dacă am fi puşi în astfel de împrejurări.

După ce menţionează descrierea unei corăbii cerealiere alexandrine de către autorul grec Lucian, de pe vremea împăratului Comodus (anii 180-192 d.Hr.), autorul continuă:

Cine s-ar fi gândit vreodată să meargă la Pompei pentru a descoperi ceva cu privire la corăbiile celor din antichitate sau despre corăbiile vremii oarecum moderne a apostolului Pavel? Şi totuşi, acolo găsim cel mai bun ajutor, deoarece frescele Pompeiului oferă detalii valoroase şi au avantajul în plus de sincronizare perfectă cu voiajul sf. Pavel; catastrofa căreia ele îşi datorează conservarea întâmplându-se la mai puţin de douăzeci de ani după naufragiul lui.

Voi încerca apoi să reconstruiesc una dintre acele corăbii antice, dând, cred, o idee destul de corectă despre o corabie comercială a primului secol al erei creştine.

În general, ele nu difereau mult de vasele care navigau acum cincizeci de ani, mai ales în părţile de sub apă, cu excepţia faptului că prora şi pupa erau foarte asemănătoare. Conturul părţilor superioare era aproape drept la mijloc, dar curbat în sus spre ambele capete, stâlpul prorei şi pupei ridicându-se la o considerabilă înălţime, terminându-se cu un ornament oarecare, în general capul şi gâtul unei păsări de apă plecat înapoi. Descriind corabia alexandrină, Lucian menţionează că pupa se ridica treptat într-o curbă, surmontată de un ceniscus de aur [o proiecţie cu gât de gâscă], şi că prora era înălţată la fel. Fresca de pe corabie de pe mormântul lui Naevolia Tyche din Pompei prezintă o corabie de o construcţie similară, cu etrava înaltă, terminându-se cu capul Minervei.

Parapeţii erau zăbrele deschise şi la ambele capete erau construite cambuze sau galerii. În corabia lui Tezeu, reprezentată în una din picturile aflate la Herculaneum, vedem un cabestan cu o funie înfăşurată în jurul lui. Şi într-o figură a lui Ulise (de care se zice că e luată după o marmură veche) într-o ediţie a lui Virgiliu (3 volume, Roma, 1765), vedem cablul înfăşurat în jurul unei macarale (unui scripete).

Poate că cea mai mare diferenţă dintre aceste corăbii din antichitate şi toate categoriile de nave moderne se află în aranjamentele cârmei. Corăbiile din antichitate nu erau conduse ca acelea din vremurile moderne, printr-o singură cârmă prinsă în balamale de stâlpul etravei, ci din două lopeţi sau rame mari (padalia), una de fiecare latură a etravei; de unde menţionarea lor la plural pe care o face sf. Luca. Ele erau operate prin două deschizături pentru cabluri, câte una de fiecare latură, care erau folosite şi pentru cabluri când corabia era ancorată prin pupă. Într-adevăr, numai pe la sfârşitul secolului al XIII-lea, a ajuns să fie folosită, în general, cârma prinsă în balamale.

Dar punctul de cel mai mare interes în legătură cu aceste corăbii din antichitate e dimensiunea lor. Multe dintre corăbiile care transportau cereale şi care circulau între Egipt şi Italia pe vremea sf. Pavel trebuie să fi ajuns până la un tonaj de o mie de tone. Considerăm că trebuie să fi fost de o mărime considerabilă ca să poată fi rentabile. Corăbiile mici sunt profitabile numai pentru călătorii scurte. Dar nu suntem lăsaţi în voia propriei noastre judecăţi, neajutaţi de vreo afirmaţie cu privire la fapte, de pildă, corabia cu care Luca şi Pavel au călătorit cu ocazia aceasta avea o încărcătură de grâu şi 276 de suflete la bord. Dacă echipajul număra 21 de persoane, lista de pasageri tot ar fi de 250. Pentru a aranja atât de mulţi oameni pe corabie timp de săptămâni fără întrerupere, în afară de încărcătură şi echipaj, corabia trebuie să fi fost considerabil mai mare decât un vas obişnuit de pescuit. Corabia cu care a naufragiat Iosifus în călătoria lui spre Italia avea şase sute de oameni la bord, o listă de pasageri foarte potrivită pentru un transatlantic de cinci sau şase mii de tone din zilele noastre. Dar cel mai bun raport pe care îl avem cu privire la mărimea unora dintre aceste corăbii este acela dat de dulgherul (naupygós) de pe Isis, corabia alexandrină ce transporta cereale şi care a fost împinsă de vânturi potrivnice la Atena. Potrivit cu datele oferite şi după ce s-a făcut comparaţie pentru diferenţa de construcţie, corabia aceasta trebuie să fi avut între 1.100 şi 1.200 de tone. Văd că unii scriitori, folosind aceleaşi date, l-ar aprecia la 1.300 de tone.

Echiparea acestor corăbii antice era foarte simplă. În cea mai mare parte consta dintr-un catarg principal, care purta un foarte lung yard, probabil tot atât de lung cât corabia însăşi, întinzând o mare pânză pătrată, care era înfăşurată pe yardul însuşi în sus. Aceste corăbii mari de cereale purtau în plus şi gabiere. În general, ele mai aveau un catarg mai mic, aproape de proră, pe care întindeau o pânză mică pătrată, numită artemon. În plus, ele purtau pânze triunghiulare pentru a face corabia să fie condusă uşor în diferite împrejurări şi pentru a face volte şi a se întoarce după vânt. Ele erau folosite şi în timp de furtună când pânzele mai mari trebuia să fie strânse.

Nu trebuie să uităm că vasul în care călătorea sf. Pavel era pregătit şi pentru împrejurări critice. Greşeli în înţelegerea construcţiei şi echipării acestor corăbii constituie motivul pentru care atât de mulţi comentatori au greşit când s-au ocupat de incidentele relatate în acest al 27-lea capitol din Fapte.

Ce ştim noi cu privire la experienţa maritimă anterioară atât a lui Luca, cât şi a lui Pavel sau a ambilor? Nici o dovadă, decât capitolul 27 şi 28 din Fapte, nu este necesară pentru a arăta concludent că Luca, autorul Evangheliei care-i poartă numele, ca şi al cărţii Faptele Apostolilor, avea cunoştinţe temeinice despre corăbii şi manevrarea lor, care nu puteau fi dobândite decât într-un singur fel şi anume prin experienţă. Nici lectura, oricât de multă ar fi ea, nici observarea de pe uscat a corăbiilor nu l-ar fi pregătit pentru descrierea naufragiului sf. Pavel şi al său. O astfel de cunoaştere şi înţelegere, aşa cum sunt desfăşurate aici, vin numai din experienţă. Nu vreau să spun că el trebuie să fi fost marinar. De fapt, aceleaşi dovezi arată că nu fusese, ci că totuşi a călătorit pe mare şi nu numai în două sau trei călătorii scurte...

Iar în ce-l priveşte pe Pavel, părerea mea este că şi el avea experienţă considerabilă despre navigarea pe mare. Veţi observa că Pavel nu e chiar atât de reticent cu privire la sine şi trecutul său, ca Luca...

Deschideţi apoi la 2 Corinteni 11,25: ’de trei ori am suferit spargere de vas’. Dar un om nu naufragiază în fiecare călătorie şi menţionarea a trei naufragii ar părea să arate că avusese lungi şi amarnice experienţe pe mare...

Vom trece peste detaliile călătoriei până când vasul ajunge la Limanuri Bune, pe coasta de sud a Cretei. Tocmai din acest port vasul a plecat în ceea ce s-a dovedit a fi ultima sa călătorie, a cărei relatare intenţionez să o examinez acum.

Deşi sf. Luca nu face nici o referire la starea corăbiei, o omisiune pe care un marinar adevărat nu ar fi făcut-o, sunt convins că starea ei nu era prea bună, pentru motive care vor apărea ulterior. Deducem din relatare că, după o lungă şi obositoare călătorie de-a lungul coastei, rămăseseră din cauza vântului în Limanuri Bune pentru un timp considerabil. Timpul înainta, iar nopţile erau întunecoase şi noroase, aşa că nu ar fi fost un lucru uşor să navighezi cu corabia pe o distanţă de aproape şase sute de mile engleze până la strâmtoarea Mesia fără busolă. Deci, căpitanul a decis să renunţe la ideea de a continua călătoria şi să petreacă iarna pe insula Creta. Se pare că Pavel a fost de acord cu ideea aceasta. Dar când, ceva mai târziu, căpitanul corăbiei a anunţat intenţia de a porni şi de a naviga de-a lungul coastei cam treizeci şi opt sau patruzeci de mile până la Fenix, deoarece, spunea el, portul era mai bun pentru iernat, adică era mai sigur pentru corabie, îl găsim pe Pavel că obiectează şi îi îndeamnă să rămână acolo unde sunt. El i-a asigurat că o asemenea acţiune era plină de primejdii nu numai pentru încărcătură şi corabie, dar şi pentru vieţile noastre. Ni se spune că aceasta avea loc când începuse să suflet un vânt uşor de miazăzi, aşa că primejdia nu se arăta la orizont prin condiţii atmosferice ameninţătoare, dar putem fi siguri că întrucât acţiunea sugerată de căpitanul corăbiei promitea siguranţă mai mare şi confort sporit, sf. Pavel nu i s-ar fi opus fără motive întemeiate. Nu sunt date motivele, totuşi o altă caracteristică a relatării sf. Luca şi o doua dovadă că el nu era marinar adevărat, deoarece un marinar adevărat nu uită niciodată să-şi prezinte motivele, punct asupra căruia Pavel nu are argumente valabile. Cu toate acestea, nici un marinar nu poate citi această relatare şi să nu descopere care erau motivele acelea.

Pe scurt, eu cred că ele erau următoarele: corabia nu era prea sigură nici pe vremea cea mai bună şi în ce-l priveşte nu ar fi riscat să fie prins într-o furtună în sezonul acesta al anului, dacă se putea evita. Pavel fusese deja câteva săptămâni în corabia aceasta; ei avuseseră o luptă grea de dus cu vântul pentru a ajunge la Creta şi în acele săptămâni Pavel a făcut câteva observaţii şi a tras unele concluzii. El observase, de pildă, că vasul lua considerabil apă şi când rafalele de vânt băteau mai tare, mai observase că ea se deforma şi nu putea prezenta prea mare siguranţă în caz de solicitări mai violente. Pavel putea să spună atunci: Deşi admit că Fenix (modernul Lutro) este un port mai bun de iernat decât Limanuri Bune, totuşi susţin că riscul pe care ni-l luăm ieşind în larg în această perioadă a anului şi în corabia aceasta e prea mare pentru a merita să ni-l luăm. Pe lângă aceasta, nu-mi place să văd acest vânt liniştit din sud în sezonul acesta, deoarece, în general, se întoarce spre est-nord-est şi se transformă în furtună şi, dacă ne prinde când străbatem golful Mesara, ne va împinge departe de uscat şi...!

Dar sutaşul a dat mai multă atenţie părerii proprietarului şi a căpitanului decât vorbelor lui Pavel şi aşa au pornit în larg, unde s-a întâmplat exact ceea ce se temea Pavel că se va întâmpla.

După părăsirea portului, după ce au trecut de Capul Matala, drumul lor a fost de-a lungul uscatului. De la locul de ancorare la Limanuri Bune până la Capul Matala distanţa e de vreo trei sau patru mile şi întrucât direcţia era vest-nord-vest, vântul de la sud era favorabil, fiind două grade în spatele travei. Aveau deci perspectivă de a ajunge la destinaţie în câteva ore. Nu merseră însă departe când a avut loc o bruscă schimbare a vremii...

Corabia a fost prinsă într-un taifun care bătea cu atâta putere, încât nu i-au putut sta împotrivă şi au fost nevoiţi să navigheze sub el. Cunoaştem că furtuna i-a împins departe de drumul lor către insula Clauda, cam la 23 mile vest-sud-vest de Creta. Ştiind cam pe unde se afla corabia când a prins-o furtuna, putem aprecia direcţia vântului care i-a adus acolo.

Potrivit relatării, nu mult (ou polu) după ce părăsiră Limanuri Bune, furtuna s-a ridicat împotrivă. Gramaticienii ne spun că termenul ou polu e un termen relativ şi înseamnă mai puţin de jumătate. Prin urmare, corabia trebuie să fi fost între Capul Matala şi un punct pe mare în direcţia vest-nord-vest la distanţă de şaptesprezece mile...

Cel dintâi lucru de făcut era de a determina corabia să iasă cu bine din furtună. Pânza cea mare pătrată trebuia să fie strânsă sus şi pânzele auxiliare să fie înălţate. Imediat după aceea, ei trebuiau să recurgă la încingerea cu funii a corăbiei. Cum? Deja încingerea cu frânghii a corăbiei? Vai! Atunci cele mai rele temeri ale sf. Pavel sunt deja confirmate. Corabia e slabă şi dă semne de forţare excesivă deşi, veţi observa, era purtată de vânt numai de trei ceasuri; nu trebuia să se piardă timp pentru întărirea ei. E binecunoscut faptul că aceste vânturi puternice supun carena unei corăbii unei forţe mari. Pliniu, de pildă, le numeşte flagelul principal al marinarilor, distrugătoare nu numai pentru vergi, dar şi pentru carenă în sine. Vă mai miraţi atunci că Pavel avea temeri cu privire la navigarea pe vreme de iarnă, într-o corabie despre care ştia că nu e pregătită pentru un asemenea drum? Sf. Luca ne spune că ea a fost încinsă cu otgoane după ce făcuse numai 25 de mile, un semn sigur că se deforma şi că lua rău apă. N-ar fi greu să se înmulţească situaţiile când acest mod de a întări vasele a fot pus în practică în timpuri, relativ moderne, dar în fiecare caz s-a făcut atunci când nava era veche şi slabă sau în urma unei avarii.

Aş vrea să arăt aici ceea ce aproape toţi comentatorii nu au izbutit să recunoască, lucru care totuşi e de cea mai mare importanţă, şi anume că adevărata primejdie care pândea corabia în care călătoreau Luca şi Pavel era primejdia scufundării în mijlocul mării din cauza faptului că vasul era crăpat şi lua apă. Dacă n-ar fi dat de pământ în mod providenţial, în felul acesta salvându-şi viaţa şi ducând corabia la ţărm, ea s-ar fi scufundat pe mare şi toţi cei de la bord ar fi pierit.

Ni se mai spune apoi că, dându-şi seama că erau mânaţi către Sirta, au coborât mecanismul (vezi R.V.. v. 17). Nu e cu putinţă de închipuit o traducere mai eronată decât aceea dată în Avraam: Temându-se să nu dea peste nisipurile mişcătoare, au lăsat pânza şi aşa au fost mânaţi. Lucrul acesta ar fi fost fatal. Este echivalentul cu a spune că, temându-se de o anumită primejdie, ei s-au lipsit de singurul mijloc la îndemână de a o evita. Asemenea primejdii nu sunt evitate, coborând catargul sau pânza. A coborî pânza şi a alerga cu catargele goale ar fi însemnat să fie mânaţi în direcţia în care bătea vântul. Dar, aşa cum am văzut când am cercetat direcţia vântului şi cursul pe care l-a luat corabia când fugea înaintea lui spre Clauda, aceasta ar fi însemnat să se îndrepte direct către Sirta, lucrul despre care spunea Luca că ei doreau atât de mult să-l evite. Notaţi că după AV, Luca zice: Temându-se ca nu cumva să dea peste nisipurile mişcătoare, au coborât pânza şi aşa au fost mânaţi. Ei bine, dacă ar fi făcut aşa, ar fi dat peste ele cam peste o zi şi istorisirea aceasta, probabil n-ar fi fost scrisă, deoarece Sirta se afla la vest-sud-vest, drept în faţa lor, şi la distanţă de aproape o sută de mile.

Întrucât ştim acum că nu au dat peste nisipurile mişcătoare, suntem siguri că ei n-au coborât pânza în faţa furtunii, ci au adoptat un alt plan. Chiar şi cititorii mei care nu cunosc nimic despre navigaţie vor urmări logica mea aici...

Pentru o corabie plasată în împrejurări ca acelea în care a fost pusă corabia aceasta, numai două sunt alternative pe care ştiu că le-ar fi putut alege căpitanul, cel dintâi era de a ancora acolo unde se află şi celălalt, de a cârmi cu ajutorul velaturii de furtună, schimbându-i în acest fel direcţia derivei, aşa încât să o mâne departe de primejdie, în loc să o ducă direct spre ea. Din naraţiune ştim că prima variantă nu a fost adoptată şi faptul că a evitat primejdia este dovadă suficientă, în ciuda chinuitoarei tăceri a lui Luca că acest al doilea plan a fost cel adoptat. Când o corabie este cârmită, ea are tendinţa să înainteze în direcţia în care e îndreptată, spre prora – zic marinarii – dar mişcarea ei principală va fi deriva, adică distanţa pe care o va face într-o direcţie laterală şi care, comparativ vorbind, nu va fi mare. Când o corabie este cârmită în apropierea unei primejdii, lucrul de făcut este de a o pune pe o voltă care, considerând mişcarea ei înainte, o va îndepărta totdeauna de primejdie şi nu către ea. În cazul acesta, ei au pus-o pe o voltă de tribord, adică cu latura ei dreaptă către vânt. În felul acesta ea era îndreptată cu prora către nord, adică departe de coasta africană şi de Sirte şi orice înaintare ar fi realizat în timp ce era cârmită s-ar fi îndreptat pe drumul către Italia, în timp ce mişcarea laterală ar fi fost, în general vorbind, către vest. Aproape toţi comentatorii au căzut în greşeala să creadă că expresia din A.V., coborât pânza era felul de expresie al lui Luca cu privire la ajustarea pânzelor cu ocazia aceea, în timp ce expresia pe care a folosit-o Luca nu face nici o referire la pânze, aşa cum voi arăta mai târziu. Simpla cârmire a corăbiei în asemenea împrejurări era un lucru atât de necesar şi de obişnuit de făcut, încât Luca, cu deprinderea lui de a menţiona numai lucrurile cele mai importante, o omite cu totul şi trece mai departe spunându-ne că ceea ce s-a întreprins mai departe a fost să o facă să stea aşa cum trebuia şi să o ferească de a nu mai asculta de cârmă şi de a înlătura cât mai mult cu putinţă presiunea asupra carenei. Cel dintâi pas a fost acela care în AV este numit au coborât pânza, dar care în RV este tradus au coborât mecanismul. Ah! aşa e mai bine. Văzând că în timpul cârmirii chiar, corabia se zbătea greu pe mare, greutatea acelei lungi prăjini cu pânza strânsă acum pe ea, împreună cu povara în plus a tuturor frânghiilor, blocurilor etc. care erau ataşate de ea, producea un efort prea mare, au hotărât de îndată că ea trebuie să fie lăsată jos şi aranjată pe punte...

Înţelegem deci că atunci când sf. Luca ne informează că erau mânaţi de vânt (outus epheronto), aceasta se făcea nu numai cu corabia încinsă cu odgoane de dedesubt şi întărită, dar că era cârmită pe o voltă de tribord, care era unicul mijloc de a nu ajunge la Sirte. În nota aceasta se sfârşeşte acea zi plină de evenimente.

În ziua următoare, furtuna fiind la fel de nepotolită, ei au uşurat corabia. Fiecare pas făcut până aici demonstrează ştiinţă marinărească iscusită şi cele ce aveau să urmeze trebuiau să fie la fel. Povara de pe punte trebuia aruncată peste bord împreună cu toate instrumentele care nu erau necesare acum pentru manevrarea corăbiei. A treia zi, ei au aruncat peste bord uneltele corăbiei

(v. 19) şi din expresia cu înseşi mâinile lor deducem că aceasta înseamnă mecanismul care fusese lăsat jos, marea prăjină principală cu pânzele, blocurile etc. ataşate, lucru care probabil va fi cerut eforturile unite ale pasagerilor şi echipajului pentru a-l lansa peste bord. Uşurarea pe care o corabie o simţea prin aceasta ar fi aceeaşi ca atunci când un vas de război îşi leapădă tunurile peste bord, adică va pluti mai uşor şi ar lua mai puţin apă.

Urmează un interval sumbru de unsprezece zile; furtuna continuă să bată cu furie neslăbită. Nu pot fi văzute nici soare şi nici stele. În cele din urmă, ni se spune că se pierduse orice nădejde de scăpare. Dar de ce se pierduse orice nădejde de scăpare? O corabie din antichitate fără busolă şi fără posibilitatea observării bolţii cereşti nu avea nici un mijloc de a se orienta. Aceasta era, fără îndoială, o situaţie primejdioasă, dar nu în mod necesar disperată, deoarece putea să circule în derivă, în siguranţă. Adevărata explicaţie, aşa cum deja am arătat, e aceasta, toată osteneala lor de a opri ca apa să inunde corabia fusese zadarnică; nu ştiau încotro să o ia pentru a ajunge la cel mai apropiat uscat, pentru a duce la ţărm corabia, singura şansă pentru o corabie care se îneca. Dar dacă nu acostau aveau să se scufunde în mare. Îngrijorarea lor, deci, era cauzată nu atât de furia furtunii, cât de starea corăbiei...

În cele din urmă, în a paisprezecea noapte, fiind în derivă pe Marea Adriatică, spre miezul nopţii, au bănuit că uscatul e aproape. Sf. Luca nu spune care erau indiciile, dar după toată probabilitatea ei au văzut talazuri lovindu-se de ţărm, deoarece cu un vânt atât de tare în direcţia ţărmului şi cu o coastă stâncoasă, ele ar fost văzute de la distanţă destul de mare, chiar şi pe o noapte fără stele pe mare.

Dacă, deci, luăm Golful sf. Pavel, Malta, ca scenă reală a naufragiului, nu ne este greu să afirmăm că trebuie să fi fost aceste indicii. Nici o corabie nu poate să intre în el dinspre răsărit fără să nu treacă la un sfert de milă de punctul Koura; dar înainte de a ajunge la punctul acela, ţărmul este prea jos şi prea departe de drumul corăbiilor în derivă dinspre răsărit aşa că nu poate să fie văzut într-o noapte întunecoasă. Când ajungi la distanţa aceasta, e imposibil să nu vezi talazurile care se sparg, deoarece când bat furtuni din nord, marea se loveşte de el cu o violenţă atât de mare încât reaminteşte versul lui Campbell: Albul val spumat pe cerul depărtat.

Autorul acestor rânduri a vizitat de curând locul acela, unde a rămas toată noaptea. Este în desfăşurare un eurachilon şi apa pulverizată se ridica până la patruzeci sau optzeci de picioare în aer, iar pe ţărm zgomotul era asurzitor. Nici o corabie n-ar fi putut să intre în Golful sf. Pavel în noaptea aceea întunecoasă fără ca cei din corabie să nu fi văzut talazurile lovindu-se de ţărm.

În timpul celei de-a doua vizite, el a luat o barcă şi a înaintat departe în golf şi a făcut alte observaţii de pe mare şi a luat o frânghie de făcut sondaje, concluzionând că nu e nici îndoială cu privire la faptul că punctul Koura e uscatul de care s-au apropiat în noaptea aceea plină de evenimente.

Dar puteau marinarii să vadă talazurile spărgându-se de ţărm într-o noapte întunecoasă de la un sfert de milă depărtare? După ce am văzut cu ochii mei chiar la faţa locului, pot spune că ei puteau şi este posibil ca în clipele de linişte ale furtunii să le şi audă.

Avem dovezi în rapoartele Amiralităţii care confirmă opinia mea în privinţa aceasta. Într-o noapte întunecoasă, 10 august 1810, fregata Lively a naufragiat chiar în punctul acesta Koura. În mărturia lui sub jurământ, în timpul judecării ofiţerilor ei la curtea marţială, ajutorul de timonier de serviciu, care a dat alarma cu privire la stâncile din direcţia opusă vântului, spune că n-a văzut pământul, ci ondularea apei mării pe stânci, la o distanţă de aproape un sfert de milă; şi aş putea adăuga, atunci a suflat numai o briză obişnuită şi nu o furtună ca aceea care se dezlănţuise când Luca şi Pavel au trecut pe acolo...

Sf. Luca spune că au naufragiat pe Malta (Melita) şi am arătat că deriva ei ar fi dus-o în direcţia aceea.

Punctul următor e interesant. Cât de departe s-ar fi depărtat ea de Clauda pe la miezul nopţii, când venise a paisprezecea noapte? Răspunsul la aceasta depinde de viteza cu care se mişca şi de timpul scurs. De când am venit la Malta, am stat de vorbă cu mulţi căpitani care au navigat pe Mediterană timp de mulţi ani şi care, în timpul războiului, au făcut regulat drumul între Malta şi Creta, cu privire la distanţa pe care o străbate o corabie în derivă pe oră, în condiţiile descrise de Luca şi Pavel. Consensul general de opinie era de la o milă la două pe oră, probabil o milă şi jumătate pe oră sau treizeci şi şase de mile în douăzeci şi patru de ore.

Revin acum la timpul care a trecut. Sf. Luca socoteşte timpul de la ziua când corabia a părăsit Limanuri Bune. Auzim de a treia zi în v. 29; ziua precedentă e denumită ziua următoare, care ne aduce la întâia zi atât a furtunii, cât şi a călătoriei. Pare că evenimentele descrise în prima zi au ocupat o parte considerabilă. Timpul consumat cu plutirea în derivă prin Marea Adria de când au părăsit insula Clauda până când şi-au dat seama de prezenţa uscatului, la miezul nopţii celei de-a paisprezecea zi, este de treisprezece zile complete şi o fracţiune dintr-o zi. Luând apoi viteza calculată a derivei de treizeci şi şase de mile pe zi şi timpul scurs, să zicem 13 1/4 zile, tot ce avem de făcut este să înmulţim 36 cu 13 1/4 pentru a calcula deriva, care e de 477 mile, şi cursul ca mai sus N.82V.

Cum se compară aceasta cu drumul şi distanţa dintre insula Clauda şi intrarea în Golful sf. Pavel, Malta, aşa cum le-ar determina un navigator din zilele noastre? Luând oricare hartă recentă a Amiralităţii pentru Mediterana, găsim că drumul de la un punct de sub câmpul Claudei la Golful Sf. Pavel, Malta, e N.82.17.V şi distanţa este 476,6 de mile. De unde, potrivit calculelor, o corabie plecând târziu seara de la Caluda ar fi la miezul nopţii celei de-a paisprezecea zi undeva între un sfert de milă şi o milă depărtare de intrarea în Golful Sf. Pavel, Malta. Admit că o coincidenţă atât de strânsă ca aceasta ar putea fi întâmplătoare până într-o anumită măsură, dar e o întâmplare care nu ar fi putut să aibă loc dacă ar fi fost vreo inexactitate din partea autorului naraţiunii cu privire la numeroasele împrejurări pe care sunt întemeiate calculele sau dacă corabia ar fi naufragiat în altă parte şi nu în Malta, deoarece nu există un alt loc care să concorde atât cu numele, precum şi cu celelalte detalii prezentate de Luca.

Corabia se apropie acum de sfârşitul călătoriei ei nefericite. Uscatul nu fusese încă văzut, dar pentru simţul ascuţit al corăbierilor, sunetul sau aparenţa talazurilor care se sparg de mal le spune că acesta este aproape. Astfel de indicii sunt prevestirile obişnuite ale distrugerii. Aici ele cheamă la acţiune prezenţa de spirit, promptitudinea şi calităţi marinăreşti care nu ar putea fi depăşite nici în prezent. Prin aceasta, sub conducerea Providenţei, viaţa tuturor celor de la bord a fost salvată. Nădejdea care pierise a reînviat. Ei pot să adopte acum ultimele măsuri în ceea ce priveşte corabia care stă să se scufunde pentru a o aşeza pe uscat. Dar a face lucrul acesta înainte de venirea dimineţii ar fi însemnat moarte sigură. Ei nu pot decât să o ancoreze, dacă e posibil, şi să o ţină aşa până la ivirea zorilor, când ar fi existat posibilitatea să descopere un golf unde să ancoreze corabia...

Când s-a făcut ziuă, n-au recunoscut locurile, dar văzând un golf s-au hotărât ca, dacă va fi cu putinţă, să ducă corabia în interiorul lui. Au tăiat odgoanele şi au lăsat ancorele în apă. Slăbind legăturile cârmelor şi ridicând pânza artemon (pânza principală a trinchetului) s-au pregătit să ducă corabia la ţărm. Alegând locul unde se întâlneau două mări au aşezat corabia pe pământ cu prora înainte, lucru care explică ancorarea la pupă, deoarece aceasta ţinea corabia în poziţia corespunzătoare pentru tragere la mal...

Acum, după ce toţi au debarcat nevătămaţi, rămâne de văzut doar dacă locul corespunde descrierii făcute de Sf. Luca. Cel dintâi detaliu menţionat e că la miezul nopţii corăbierii au bănuit vecinătatea uscatului, evident fără a-l vedea. Dar un vas pe drumul acela la intrarea în Golful Sf. Pavel ar trece la un sfert de milă de un punct stâncos jos care iese în afară şi formează intrarea lui estică, pe care talazurile puteau fi văzute de la distanţa aceea. De fapt, au fost văzute de la distanţa aceea de ajutorul de timonier de pe Lively, deşi pământul nu putea fi văzut.

Temându-se să nu dea de stânci, care erau acum aproape contra vântului, au ancorat prin partea de la pupă şi au aşteptat să se facă ziuă. Şi în cazul acesta, au arătat pricepere marinărească şi previziune, deoarece când s-a făcut ziuă, tot cea au avut de făcut a fost să înalţe pânza principală de la trinchet, să taie funiile ancorelor, corabia fiind sub control şi putând fi dusă uşor la ţărm. Locul unde se întâlneau cele două mări era fără îndoială deschizătura dintre Insula Salmonetta şi uscat. Cele două mări se întâlnesc şi astăzi în acel punct.

Al doilea detaliu menţionat de sf. Luca era adâncimea apei atunci când au bănuit că erau aproape de un uscat. Au sondat şi au găsit douăzeci de stânjeni [fatomi]. Scriitorul a găsit douăzeci de stânjeni în faţa punctului Koura, în locul unde se presupune că se afla în cursa ei, cincisprezece stânjeni la un sfert de milă de ţărm, în locul unde au ancorat prin partea de la pupa...

Am văzut în studiul nostru că fiecare declaraţie cu privire la mişcările acestei corăbii, de când a plecat din Limanuri Bune, până când a fost trasă la ţărm, în Malta, aşa cum e făcută de Sf. Luca, a fost verificată cu dovezi externe şi independente de cea mai exactă şi mai satisfăcătoare natură; că afirmaţiile lui cu privire la timpul cât a plutit corabia pe mare corespund cu distanţa străbătută; şi că, în sfârşit, descrierea făcută de el a locului unde s-a ajuns este în conformitate cu ceea ce există în prezent, toate contribuind la dovedirea faptului că Luca a făcut cu adevărat acea călătorie, aşa cum e descrisă. S-a dovedit, o dată în plus, că e un om ale cărui observaţii şi afirmaţii pot fi luate în considerare ca vrednice de crezare. Capitolul 27 din Fapte e o simplă afirmare a realităţilor. De aceea, eu închei împreună cu Bres, spunând: Fie nu există certitudine morală în realităţile istorie, fie trebuie admis faptul că sf. Pavel a naufragiat în Malta.

Comentarii Ellen G. White

1,2 AA 439

1–44 AA 439–445

3–9 AA 440

10–17 AA 441

18–20 AA 442

21–30 AA 443

22–24 CG 43; Ed 256

22–26 ML 334

31–41 AA 444

34 CG 43; Ed 256

43.44 AA 445 44 CG 43; Ed 256