1 Pavel s-a uitat ţintă la sobor şi a zis: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta…”

S-a uitat ţintă. [Privind stăruitor, KJV; Uitându-se neclintit, Nitz.] Gr. atenizo, a-şi fixa ochii la, a privi stăruitor la, privind cu seriozitate (vezi Fapte 1,10; 7,55, Luca 4,20; 22,56; vezi Fapte 13,9). Luca adesea foloseşte cuvântul ca să descrie expresia de pe faţa cuiva care e pe punctul de a vorbi serios. E folosit corespunzător în ce priveşte expresia feţei lui Pavel, când apostolul priveşte cu atenţie asupra celei mai înalte adunări iudaice pentru întâia dată, după un sfert de secol. Fără îndoială că avuseseră loc multe schimbări în rândul personalului în decursul anilor, dar se poate ca Pavel să fi recunoscut câteva feţe (vezi cap. 23,5).

Fraţilor. [Bărbaţi şi fraţi, KJV.] Vezi cap. 1,16.

Cu toată curăţia cugetului. [În toată buna conştiinţă, KJV.] Aceasta e o pretenţie foarte incluzivă pe care să o facă orice om. Ca Pavel să ridice o astfel de pretenţie, după ani de confruntare cu iudaizanţii şi cu victimele lor scoate în evidenţă propriile sale convingeri cu privire la felul său de purtare şi acţiune. Conduita lui fusese cu totul de acord cu voia lui Dumnezeu şi cu Legea şi profeţii (vezi cap. 24,14; 28,17). Dacă Pavel avea dreptate, acuzatorii lui erau greşiţi. Pavel se referă adesea la conştiinţă (Fapte 24,16; Romani 2,15; 13,5; 1 Corinteni 10,25; 1 Timotei 1,5; 2 Timotei 1,3).

2 Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură.

Anania. Un fiu al unuia Nebedeu, numit în slujba de mare preot de Irod, rege din Chalcis (Josephus, Antiquities xx. 5. 2).

Să-l lovească. Declaraţia lui Pavel era echivalentă cu acuzarea Sinedriului de ipocrizie. Dacă purtarea lui Pavel era conştiincioasă, a lor, evident, nu era. Comparaţi 1 Regi 22,24; Matei 26,67; Luca 22,63.64.

3 Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!”

Te va bate Dumnezeu. Unii au gândit că Pavel a vorbit pripit şi că v. 5 era intenţionat să fie o apologie. Fiind provocat, Isus a tăcut (Matei 26,63; 1 Petru 2,23). E cu putinţă totuşi ca Pavel să fi vorbit prin inspiraţie şi fără a-şi da seama că acela căruia îi vorbea era marele preot (vezi v. 5), a prezis soarta lui. Anania a fost asasinat (Josephus, War ii. 17. 6. 9) în anul 66 d.Hr., şapte sau opt ani mai târziu, probabil de către sicari (vezi Vol. V, p. 70, 73; vezi cap. 21,38). Comparaţi Ier. 28,15-17.

Perete văruit. Adică tu, făţarnicule (cf. Matei 23,27). Asemenea unui perete văruit, acest deţinător al unei înalte slujbe în justiţie putea să poarte veşmintele externe ale rangului său, dar nu era persoana demnă pentru o asemenea funcţie publică.

Tu şezi. [Şezi tu?, KJV.] În greceşte este emfatic, şi şezi tu?. Adică, cum poţi tu, un perete al făţărniciei văruit, să judeci pe alţii?

După lege. Adică potrivit Legii, vrând să spună Legii iudaice.

Împotriva Legii. Bătaia era îngăduită de legea iudaică, dar numai după o justă procedură judecătorească, rezultând în condamnarea acuzatului (Deuteronom 25,1, 2; cf. Ioan 7,51). Ca un fost membru al Sinedriului (vezi AA 112, 410), Pavel cunoştea Legea şi a afirmat dreptul său de a avea parte de un proces legal. Comparaţi Vol. V, p. 539.

4 Cei ce stăteau lângă el, i-au zis: „Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?”

Marele preot al lui Dumnezeu. Ca slujbaşul cel mai înalt al iudeilor, marele preot, era presupus reprezentantul lui Dumnezeu. În VT, judecătorii erau uneori numiţi elohim, literal dumnezei (vezi Vol. I, p. 171; vezi Psalmi 82,1).

5 Şi Pavel a zis: „N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: „Pe mai marele norodului tău să nu-l grăieşti de rău.”

N-am ştiut. (Cf. cap. 3,17). Afirmaţia lui Pavel a fost diferit explicată: (1) că din cauza vederii sale slabe (vezi cap. 9,8.18) n-a recunoscut pe Anania ca mare preot; (2) că el nu a înţeles că marele preot era acela care dăduse porunca să fie lovit; (3) că vorbea ironic, ca şi cum n-ar fi crezut că marele preot putea să dea un astfel de ordin şi în felul acesta, indirect contestând dreptul lui Anania la poziţia pe care o ocupa; (4) că el nu a considerat înainte de a vorbi, deşi ştia că vorbitorul era Anania, marele preot. Dintre acestea, cea dintâi pare cea mai probabilă. A doua, la fel, sugerând o limitare a vederii lui Pavel, pare de asemenea cu putinţă. Ultimele două par în dezacord cu caracterul lui Pavel şi cu seriozitatea situaţiei cu care se confrunta acum.

Să nu-l grăieşti de rău. Pavel citează Exod 22,28, unde ebr. elohim dumnezei e folosit pentru a se referi la judecătorii omeneşti (vezi Fapte 23,4). Pavel, fără îndoială, a citat pasajul în ebraică, în timp ce Luca îl redă din LXX. Sinceritatea lui Pavel la punctul acesta nu poate fi pusă la îndoială. Solii Evangheliei trebuie să recunoască şi să dea cuvenita onoare reprezentanţilor autorităţii, chiar şi când aceştia din urmă abuzează de autoritatea lor.

6 Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau saduchei, iar alta farisei, a strigat în plin sobor: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată.”

Pavel, ca unul care ştia. [Pavel, dându-şi seama, KJV.] Întrucât fusese cândva membru al Sinedriului, Pavel, în mod natural ştia că unii erau saduchei şi alţii, farisei. Poate iarăşi va fi recunoscut anumite persoane ca aparţinând unei partide sau celeilalte.

Eu sunt fariseu. Cu privire la farisei, vezi Vol. V, p. 51, 52; vezi cap. 5,34. În versiunea greacă, pronumele eu este emfatic. În calitate de creştin, Pavel încă mai pretinde că e fariseu. Nicodim, un fariseu, era un ucenic al Domnului (Ioan. 3,1; AA 104, 105). În urma predicii apostolilor, mulţi farisei se convertiseră (vezi Fapte 15,5). Unii cercetători biblici au sugerat că majoritatea convertiţilor de la iudaism la creştinism erau farisei. Din cauza unor asemănări între învăţăturile lui Isus şi acelea ale fariseilor, unii au considerat pe Isus drept fariseu. Atât creştinii, cât şi fariseii recunoşteau autoritatea Cuvântului inspirat; şi unii şi alţii susţineau dreptatea şi separarea de lume, şi unii şi alţii credeau în înviere şi viaţa viitoare. În primul rând, în ce priveşte metoda de a ajunge la neprihănire, creştinii se deosebeau de farisei (vezi Matei 5,20; Marcu 7,5-13; Luca 18,9-14; Galateni 2,16-21). În felul acesta, Pavel putea spune cinstit: Eu sunt fariseu., fără a avea de gând să spună că în mod necesar era de acord cu toate doctrinele şi practicile acestei secte.

7 Când a zis vorbele acestea, s-a stârnit o neînţelegere între farisei şi saduchei, şi adunarea s-a dezbinat.

Neînţelegere. E lucru plin de însemnătate că Pavel a făcut această declaraţie atât de devreme în cursul audierii lui. El ştia că nu avea nădejde de o audiere cinstită înaintea Sinedriului şi, fără îndoială, a intenţionat să descopere incompetenţa acestuia de a pronunţa sentinţa de judecată asupra lui. De aceea a făcut ca judecata să se sfârşească prin ridicarea judecătorilor săi unii împotriva altora (v. 7). Subiectul ales – învierea – era fundamental pentru creştinism (vezi 1 Corinteni 15,12-23) şi aproape sigur să producă rezultatul dorit (vezi Matei22,23-33).

Dezbinat. Gr. schizo, a sfâşia, a despica [în partide]. Cuvântul nostru schismă e de la gr. schisma, substantiv înrudit cu schizo.

8 Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le mărturisesc pe amândouă.

Saducheii. Cu privire la saduchei, vezi Vol. V, p. 52, vezi cap. 4.1. Ei recunoşteau autoritatea scrierilor lui Moise, dar aveau rezerve când se ajungea la profeţi şi respingeau cu totul părţile literare ale VT şi tradiţia. Ei considerau îngerii doar ca manifestări ale slavei cereşti şi tăgăduiau realitatea vieţii veşnice. S-a spus că fariseii erau contrapartea iudaică a stoicilor, iar saducheii, ai epicurienilor; În linii mari, lucrul acesta e adevărat (vezi cap. 17,18).

9 S-a făcut o mare zarvă; şi câţiva cărturari din partida fariseilor, s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă şi au zis: „Noi nu găsim nicio vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger…?”

Zarvă. [Strigare, KJV.] Gr. krauge, o strigare, o gălăgie. Membrii calmi şi învăţaţi ai Sinedriului s-au dovedit a fi tot atât de excitabili şi iraţionali, ca şi gloata nestatornică şi neînvăţată (vezi cap. 22,22,23).

Câţiva cărturari. [Cărturarii, KJV.] Dovezi textuale atestă (cf. p. 10) exprimarea câţiva cărturari. N-au participat toţi cărturarii dintre farisei. Au început o ceartă. [S-au luptat, KJV.] Gr. diamachomai, a lupta cu înverşunare. Nici o vină. [Nici un rău, KJV.] Comparaţi decizia lui Pilat cu privire la Domnul (Ioan 18,38; 19,4.6). În fiecare caz, curtea supremă a iudaismului a căutat orbeşte distrugerea unui om drept.

Un duh sau un înger. Saducheii nu credeau în nici unul dintre aceştia. Poate aici e făcută referire la vedenia de pe calea spre Damasc (cap. 22,6-10) sau căderea în uimire din Templu (v. 1721). Mărturia lui Pavel nu fusese în zadar. Atitudinea de aici a fariseilor le aducea aminte de Gamaliel la o ocazie mai timpurie (cap. 5,33-40).

[Să nu luptăm împotriva lui Dumnezeu, KJV]. Dovezi textuale atestă (cf. p. 10) omiterea acestor cuvinte. Se poate ca ele să fi fost împrumutate de la un pasaj similar, în cap. 5,39.

10 Fiindcă gâlceava creştea, căpitanul se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se coboare să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în cetăţuie.

Căpitanul. [Căpitanul prim, KJV.] Se pare că Lisias care era preocupat nu numai de ordinea publică, dar şi de siguranţa unui cetăţean roman, era de faţă (cf. cap. 22,30). Rupt în bucăţi. Evident izbucnise o luptă fizică între saduchei şi farisei, pe deoparte, pentru a pune stăpânire pe persoana lui Pavel, pe de alta, pentru a-l proteja.

A poruncit. Judecând după rangul lui Lisias, de chiliarchos (vezi cap. 22,24; cf. cele de la Ioan 18,12; Fapte 21,31.32), garnizoana trebuie să fi constat din cel puţin 1.000 de oameni, care era puterea normală a unei cohorte militare de auxiliari. O astfel de unitate de trupe era comandată de un chiliarchos. Vezi cap. 21,31; 27,1. Pentru propria lui siguranţă, Pavel a fost escortat în Turnul Antonia (vezi cap. 22,24).

11 În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.”

Domnul S-a arătat lui Pavel. [Domnul a stat lângă el, KJV.] Fiinţa aceasta era pe cât se pare Hristos Însuşi (cf. cap. 9,5, 6; 22,17–21). Perspectiva era cu adevărat întunecoasă şi Pavel şi-a adus aminte de supunerea Sa faţă de dorinţele iudeilor, în cazul lui Hristos. Asigurarea divină la punctul acesta însemna mult pentru Pavel şi-i dădea curaj pentru încercările următorilor câţiva ani.

Îndrăzneşte. Fără îndoială când Pavel reflecta la evenimentele celor două zile trecute, el trebuie să fi început să pună la îndoială înţelepciunea planului său fix de a vizita Ierusalimul (cap. 20,4) în faţa repetatelor avertizări cu privire la ceea ce urma să i se întâmple acolo (v. 22,23), cu privire la consimţirea din partea lui de a participa cu alţi creştini iudei la curăţirea rituală (cap. 21,20-28) şi cu privire la conduita sa înaintea Sinedriului (cap. 23,10). Gândurile lui poate se vor fi îndreptat către viitor. Se termina lucrarea rânduită lui de Hristos? Urma ca dorinţa lui de a mărturisi Evanghelia în Roma să fie zădărnicită (Fapte 19,21; Romani 1,13)? Când şi-a revărsat inima în rugăciune, Domnul i S-a arătat personal, cu mângâiere şi asigurare.

Şi în Roma. Pavel deja plănuise să viziteze Roma (vezi cap. 19,21).

12 La ziuă, iudeii au uneltit şi s-au legat cu blestem că nu vor mânca, nici nu vor bea, până nu vor omorî pe Pavel.

Iudeii. [Anumiţi iudei, KJV.] Dovezi textuale importante (cf. p. 10) pot fi citate pentru exprimare simplă Iudeii. După v. 13, erau vreo 40. Ei erau, pe cât se pare, extrem de plini de râvnă şi siguri că uneltirea lor urma să izbândească. Compară uciderea comisă de Matatia, bătrânul preot din Modin, pe vremea revoltei Macabeilor (1 Mac. 2,24; Josephus, Antiquities xii. 6. 2 [268278]) şi încercarea de a asasina pe Irod cel mare, când a construit un amfiteatru şi a introdus lupte de gladiatori la Ierusalim (Josephus, Antiquities xv. 8. 3).

S-au legat cu blestem. Gr. anathematizo, a anatemiza, a declara blestemat, a lega sub blestem [dacă un jurământ nu este împlinit]. Oamenii aceştia chemau asupra lor cele mai severe penalităţi divine, dacă nu izbuteau să realizeze obiectivul lor. Comparaţi ebraicul charam (vezi 1 Samuel 15,3).

Nu vor mânca, nici nu vor bea. Printr-un astfel de legământ, asasinii în perspectivă demonstrau atât fanatismul, cât şi hotărârea lor de a ucide repede pe Pavel.

13 Cei ce făcuseră legământul acesta erau mai mulţi de patruzeci.

Mai mult de patruzeci. Mărimea acestui grup fanatic însemna că viaţa lui Pavel era în primejdie extremă.

14 Ei s-au dus la preoţii cei mai de seamă şi la bătrâni şi le-au zis: „Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic până nu vom omorî pe Pavel.

Preoţii cei mai de seamă. Nici conspiratorii şi nici preoţii cei mai de seamă nu păreau să fi fost farisei (vezi v. 6-9), dar ei erau toţi fanatici. Conducătorii naţiunii erau gata să conlucreze cu oricine, oricât de nescrupuloşi, pentru a-şi ajunge scopurile.

15 Acum, dar, voi, împreună cu soborul, daţi de ştire căpitanului şi rugaţi-l să-l aducă mâine jos, înaintea voastră, ca şi cum aţi vrea să-i cercetaţi pricina mai cu de-amănuntul; şi, până să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm.”

Sinedriul. [Consiliul, KJV.] Adică Sinedriul. Părea necesar să se recurgă la un complot ca acesta, deoarece, (1) Sinedriul nu putea să aplice pedeapsa cu moartea (vezi Ioan 18,31; Fapte 7,58); (2) chiar dacă ar fi putut face aceasta, el ar fi avut o mică sau nici o jurisdicţie asupra lui Pavel, ca cetăţean roman; (3) chiar dacă ar fi avut jurisdicţie, influenţa fariseilor acum ar fi făcut cu neputinţă asigurarea unui verdict împotriva lui Pavel.

Mâine. Dovezi textuale atestă (cf. p. 10) omiterea cuvântului acestuia.

Ca şi cum. expresia aceasta spune literal ca şi cum voi aţi cerceta lucrurile cu privire la el, mai exact.

Noi. Este emfatic în versiunea greacă.

Gata să-l omorâm. Ei urmează să aibă grijă ca Pavel să nu mai ajungă niciodată la camera de consiliu şi, astfel, presupus, nici o bănuială de complicitate nu urma să cadă asupra nici unui membru al consiliului. Asasinarea lui urma să fie atribuită fanaticilor. Poate că într-adevăr aceşti 40 de complotişti erau cuţitari fanatici sau sicari (vezi cap. 21,38). Aici, ca şi în Evanghelia sa, Luca scotea în evidenţă că iudeii, şi nu romanii, erau mai ales responsabili pentru dificultăţile care apăreau asupra proclamării Evangheliei (vezi Luca 23,2, 4, 14, 22). Josephus relatează un complot iudaic împotriva lui Irod (Antiquities xv. 8. 1-4) şi au fost comploturi împotriva lui Isus (Ioan 7,19; 8,40; 10,39).

Philo justifica asasinarea apostaţilor în cuvintele: E bine ca tuturor celor care au râvnă pentru virtute să li se permită să pretindă penalităţile pe loc şi fără întârziere, fără de a mai aduce pe vinovat înaintea juriului sau consiliului sau oricărui fel de magistrat şi să dea deplină amploare sentimentelor care-i stăpânesc, acea ură faţă de rău şi iubire faţă de Dumnezeu care-i îndeamnă să considere că ocazia i-a făcut consilieri, membri ai juriului, şefi superiori, membri ai adunării, acuzatori, martori, acuzaţi, oameni, totul, de fapt, aşa că fără de teamă sau piedică, să poată apăra religia în deplină siguranţă (The Special Laws i. 9. 55; Loeb ed., vol. 7, p. 131).

16 Fiul surorii lui Pavel a auzit de această cursă, s-a dus în cetăţuie şi a spus lui Pavel.

Fiul sorei lui Pavel. Aceasta este unica referire la rude ale lui Pavel în Ierusalim. El a avut într-adevăr rude la Roma (Romani 16,7-11) şi, pe cât se pare, în Corint (v. 21). S-a sugerat că nepotul lui Pavel studia la Ierusalim, aşa cum făcuse Pavel mai înainte (vezi Fapte 22,3). Nu este nici o dovadă că sora lui sau nepotul lui au fost creştini.

A auzit. [S-a dus, KJV.] Literal, ajungând aproape, posibil fiind de faţă. Unii au sugerat că aceasta se aplică la faptul că nepotul lui Pavel a auzit complotul, mai degrabă decât la raportarea lui către Pavel. Se poate ca el să fi fost prezent când s-a plănuit complotul sau a auzit întâmplător de el.

S-a dus în cetăţuie. Fiind deţinut atât pentru propria protecţie, cât şi pentru oricare alte scopuri, apostolul pe cât se pare se bucura de privilegiul de a-şi putea primi prietenii. Legea romană prevedea trei feluri de ţinere sub stare de arest: (1) închiderea oamenilor de rând în închisoarea publică; (2) încredinţarea unor oameni de rang înalt, custodiei personale a unui funcţionar sau senator, care devenea răspunzător pentru prezentarea lor în ziua judecăţii şi (3) arestarea militară, acuzatul fiind în grija unui ostaş care răspundea cu viaţa lui de ţinerea în siguranţă a deţinutului şi a cărui mână stângă era, în mod normal, fixată printr-un lanţ, de mâna dreaptă a deţinutului. Pavel se găsea acum sub arest militar (vezi v. 11).

17 Pavel a chemat pe unul din sutaşi şi a zis: „Du pe tinerelul acesta la căpitan, căci are să-i spună ceva.”

Pavel a chemat. Credinţa lui în Dumnezeu şi călăuzirea Lui (vezi v. 11) nu-i cerea să stea în nelucrare. El a recunoscut providenţa divină în vestea adusă de nepotul său şi a gândit că este în armonie cu propria sa credinţă să ia măsuri pentru a abate primejdia care ameninţa.

Tânărul. Gr. neanias (vezi cap. 20,9).

18 Sutaşul a luat pe tânăr cu el, l-a dus la căpitan şi a zis: „Pavel cel întemniţat m-a chemat şi m-a rugat să aduc la tine pe acest tinerel, care are să-ţi spună ceva.”

Întemniţat. Gr. desmios, unul în lanţuri, deţinut, prizonier. Cuvântul nu înseamnă în mod necesar că Pavel era legat cu lanţuri, deşi, de obicei, un deţinut în custodie militară ar fi fost legat de ostaşul său însoţitor (vezi cap. 21,33; 23,16).

M-a rugat. Adică a solicitat.

19 Căpitanul l-a apucat de mână, l-a luat deoparte şi l-a întrebat: „Ce ai să-mi spui?”

L-a apucat de mână. Pentru a asculta solia nepotului mai aparte şi a-l încuraja să vorbească liber. El venise la Lisias ca emisar al unui cetăţean roman, pus sub acuzaţie. Evident, căpitanul avea păreri mai bune cu privire la Pavel, decât cu privire la acuzatorii lui Pavel (vezi v. 26-33). Romanii, în mod obişnuit, îl tratau pe Pavel cu mai multă cinste şi consideraţie de cum o făceau iudeii.

De o parte. Aceasta s-ar putea înţelege ca referindu-se la întrebare decât la ducerea lui la o parte.

20 El a răspuns: „Iudeii s-au sfătuit să te roage să aduci mâine pe Pavel înaintea soborului, ca şi cum ai avea să-l cercetezi mai cu de-amănuntul.

Iudeii. Deoarece conducătorii ei luau parte la uneltire, naţiunea întreagă, ca atare, era cuprinsă în ea.

21 Tu să nu-i asculţi, pentru că mai mulţi de patruzeci dintre ei îl pândesc şi s-au legat cu blestem să nu mănânce şi să nu bea nimic până nu-l vor omorî; acum stau gata şi n-aşteaptă decât făgăduinţa ta.”

Cu blestem. [Cu un jurământ, KJV,] Sau “cu blestem (vezi v. 12-14).

N-aşteaptă decât făgăduiala. [Aşteaptă o făgăduinţă, KJV.] Adică, aşteptau consimţământul lui Lisias de a trimite jos pe Pavel, la locul unde iudeii plănuiau să-l cerceteze (cf. v. 15).

22 Căpitanul a lăsat pe tinerel să plece şi i-a poruncit să nu spună nimănui că i-a descoperit aceste lucruri.

Căpitanul. Din cauză că Pavel era cetăţean roman, din cauză că reieşea că iudeii îl acuzaseră pe nedrept, din cauza dezbinării dintre conducătorii iudei şi din cauză că pe cât se părea erau porniţi să împiedice încercările lui Lisias de a-i garanta lui Pavel o audiere cinstită, căpitanul era tot mai favorabil lui Pavel şi tot mai hotărât să-l protejeze.

Să nu spună nimănui. Dacă iudeii ar fi aflat că Lisias cunoaşte uneltirea lor, eforturile lui de al proteja pe Pavel încă ar fi putut fi dejucate. De asemenea, chiar spre binele său, informatorul trebuia să nu spună nimic.

Descoperit. [Arătat, KJV.] Sau a făcut cunoscut.

23 În urmă, a chemat pe doi sutaşi şi le-a zis: „La ceasul al treilea din noapte, să aveţi gata două sute de ostaşi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de suliţari, ca să meargă până la Cezareea.”

Două sute de ostaşi. Aceşti pedeştri erau rânduiţi să protejeze pe Pavel, doi sutaşi împreună cu oamenii din subordinea lor, două sute de ostaşi.

Suliţari. Gr. dexiolaboi, literal ţinători cu [mâna] dreaptă. Vulgata latină traduce pe dexiolaboi cu lancearii, lăncieri. Înţelesul de suliţari sau lăncieri e dedus din faptul că o suliţă e de obicei ţinută în dreapta. O forţă atât de mare – 470 de oameni – rânduită să protejeze de violenţă un singur arestat este dovadă de starea turbulentă a treburilor în Iudeea, tăria garnizoanei din Ierusalim şi importanţa pe care Lisias o dădea ocrotirii lui Pavel. Lisias şi-a dat seama că iudeii ar fi mers cât mai departe cu putinţă pentru a-şi realiza obiectivul. De asemenea trebuie să fi fost mulţi îngeri de faţă (cf. 2 Regi 6,17; Daniel 6,22; Matei 26,53).

Ceasul al treilea. Cam 9 sau 10 p.m. (vezi cap. 2.15; 3,1).

Din noapte. Pentru a face imposibil ca trecătorii să identifice pe Pavel ca fiind printre ei.

La Cezarea. Sediul cârmuirii romane din Palestina şi reşedinţa obişnuită a procuratorului sau guvernatorului (vezi cap. 8,40; 10,1). Distanţa pe şosea era de vreo 63 de mile.

24 Le-a poruncit să aducă şi dobitoace pentru Pavel, ca să-l pună călare şi să-l ducă sănătos şi teafăr la dregătorul Felix.

Să aducă dobitoace. [Să le aducă dobitoace, KJV.] Notaţi că pronumele le este adăugat de traducători. Dobitoacele nu erau pentru toată grupa, ci pentru Pavel şi, probabil, pentru ofiţeri. Situaţia lui ca cetăţean roman şi ca un deţinut protejat îi dădea privilegii care nu ar fi fost acordate nici unui iudeu obişnuit şi nici unui deţinut de rând. Fără îndoială, o astfel de transportare era ceva de lux de care nu prea s-a bucurat Pavel în călătoriile sale.

Să-l ducă sănătos şi teafăr. [Să-l ducă în siguranţă, KJV.] Siguranţa unui deţinut care pretindea că are cetăţenia romană, viaţa sutaşilor şi a ostaşilor şi capacitatea oştirilor romane de a păstra ordinea erau cu toate în joc în această transferare a lui Pavel de la Ierusalim la Cezarea.

Dregătorul. [Guvernatorul, KJV.] Gr. hegemon, procurator (vezi Matei27,2).

Felix. Vezi Vol. V, p. 70, 234. Termenul de serviciu al lui Felix s-a întins de la aproximativ anul 52 d.Hr. la aproximativ anul 60 d.Hr. Tacitus (Annals xii. 54; ed. Loeb, vol. 3, p. 393) spune despre Felix că el considera că cu astfel de influenţe înapoia lui, toate faptele rele puteau fi iertate deoarece fratele lui era favoritul împăratului Claudiu. Suetoniu (Lives of the Caesars, v. 28) descrie pe Felix ca fiind soţul a trei soţii, cu care s-a căsătorit pe rând. Una dintre acestea era Drusila, fiica lui Irod Agripa I şi, în felul acesta, descendentă atât a lui Irod cel Mare, cât şi Macabeilor (vezi diagrama, Vol. V, p. 40; Fapte 24,24). În ciuda revoltei incipiente din partea iudeilor împotriva Romei, Felix a fost în stare să păstreze o oarecare măsură de ordine în Iudeea (cf. cap. 24,1) în ciuda administraţiei lui defectuoase (Tacitus Annals xii. 54).

25 Lui Felix i-a scris o scrisoare cu următorul cuprins:

O scrisoare. În cap. 21,15,18, Luca se cuprinde şi pe sine printre însoţitorii lui Pavel la Ierusalim (vezi Vol. V, p. 663). Scrisoarea a fost scrisă probabil în latină, limba corespondenţei oficiale, versiunea pe care o dă Luca aici este o traducere grecească.

Cu următorul conţinut. [În felul acesta, KJV.] Literal, având forma aceasta, adică în felul următor. Reproducerea de către Luca a scrisorii probabil nu e o copie textuală, ci seamănă îndeaproape cu originalul. Dă conţinutul pe scurt.

26 „Claudius Lisias către preaalesul dregător Felix: Plecăciune!

Prea alesule. [Excelentul, KJV.] Acesta şi cuvântul sănătate [salutări] reflectă buna uzanţă literară grecească a vremii (vezi Luca 1,3; cf. Fapte 1,1; 15,23; Iacov 1,1).

27 Acest om pe care l-au prins iudeii era să fie omorât de ei; şi eu m-am dus repede cu ostaşi şi l-am scos din mâna lor, căci am aflat că este roman.

Om. Gr. aner bărbat, spre deosebire de femeie. Aceasta ar putea să implice o măsură de respect, poate având în vedere faptul că Pavel dovedise că e cetăţean roman.

Prins. Gr. sullambano, a lua, a apuca (cf. Matei26,55; Fapte 12,3).

Era să fie omorât. Literal era pe punctul de a fi omorât. Scrisoarea omite detaliile cu privire la controversa religioasă care a dat naştere la atacul asupra lui Pavel, poate din cauza ignoranţei lui Lisias cu privire la astfel de chestiuni şi pentru că ştia că aceasta urma să fie expusă înaintea lui

Felix (vezi v. 30).

L-am scos. [L-am salvat, KJV.] Adică atunci când Pavel a fost atacat prima dată (cap. 21,32).

Căci am aflat. [Înţelegând, KJV.] Sau aflând, fiind informat. Lisias şi-a formulat în aşa fel raportul, încât să dea lui Felix ideea că el îl salvase pe Pavel pentru că deja ştia că e roman. Aceasta era, de fapt, contrar realităţii (vezi cap. 22,25-29).

28 Am vrut să aflu pricina pentru care-l pârau, şi l-am adus înaintea soborului lor.

Am vrut să aflu. Literal dorind să cunosc. Lisias intenţionase să obţină informaţia dorită, bătându-l cu biciul (vezi cap. 22.24), o soartă de la care a fost salvat prin susţinerea lui că e cetăţean roman (v. 25).

29 Am găsit că era pârât pentru lucruri privitoare la Legea lor, dar că nu săvârşise nicio nelegiuire care să fie vrednică de moarte sau de lanţuri.

Lucruri privitoare la Legea lor. Acestea cuprindeau reglementări cu privire la Templu (vezi cap. 21,28) şi chestiuni teologice (cap. 23,6). Lucrurile acestea păreau de mică însemnătate pentru Lisias (cf. cap. 18.15), cu excepţia faptului că puteau duce la o tulburare a păcii.

Nu săvârşise nici o nelegiuire. [În acuzarea lui, KJV.] Legea romană nu avea nici o prevedere pentru astfel de treburi. Tratamentul blând de care s-a bucurat Pavel la Cezarea şi mai târziu la Roma se datora în parte raportului favorabil al lui Lisias.

30 Mi s-a dat însă de ştire că iudeii îl pândesc ca să-l omoare; l-am trimis îndată la tine şi am făcut cunoscut şi celor ce-l învinuiesc să-ţi spună ţie ce au împotriva lui. Fii sănătos.”

Iudeii. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 10) pentru omiterea acestor cuvinte. Afirmaţia ar spune atunci, Mi-a fost arătat că urma să fie un complot împotriva omului.

Îndată. Trimiţând îndată pe deţinut la Felix, Lisias lasă a se înţelege un compliment atât pentru poziţia superioară a guvernatorului, cât şi pentru cunoaşterea mai largă a obiceiurilor iudaice.

Fii sănătos! [Rămas bun, KJV.] Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 10) între omiterea şi păstrarea acestui cuvânt.

31 Ostaşii, după porunca pe care o primiseră, au luat pe Pavel şi l-au dus noaptea până la Antipatrida.

L-au dus noaptea. Adică ei au părăsit Ierusalimul noaptea şi erau departe pe drumul lor spre Cezarea, la ivirea zorilor (vezi v. 23).

Antipatrida. Identificată cu Ras el Ain, în câmpia fertilă Cafar Saba, (la sud de modernul Kefr Saba). Oraşul acesta a fost construit de către Irod cel Mare, potrivit lui Josephus (Antiquities xvi. 5. 2) şi numit după numele tatălui său, Antipater (vezi Vol. V, p. 38). Antipatrida înseamnă aparţinând lui Antipater. Oraşul era frumos aşezat în câmpia Şaron, împădurită şi bine irigată. Se găsea pe şoseaua romană ce ducea de la Ierusalim la Cezarea (vezi harta din faţa p. 321, Vol. V). În ce priveşte o cetate mai veche, posibil Afec din timpurile VT, vezi Josephus, War i. 4. 7; ii. 19. 1; iv. 8. 1; cf. 1 Mac. 7,31; vezi harta, p. 961, Vol. I.

32 A doua zi, au lăsat pe călăreţi să-şi urmeze drumul înainte cu el, iar ei s-au întors în cetăţuie.

A doua zi. Antipatrida se află cam la 39 de mile de Ierusalim. Plecând devreme, seara (vezi

v. 23) şi călătorind cu ostaşi pedeştri, ceata lui Pavel urma să ajungă la Antipatrida cândva a doua zi.

Au lăsat. Considerând că Pavel era acum în afara primejdiei, ostaşii pedeştri s-au reîntors la Ierusalim.

Cetăţuie. Adică Turnul Antonia din Ierusalim (vezi cap. 21,34), unde era cartiruită garnizoana. Garnizoana din Ierusalim trebuie să fi fost de mărime considerabilă pentru a se putea lipsi de un detaşament atât de mare de soldaţi, în timpuri atât de tulburi ca acestea (vezi Vol. V, p. 70, 71).

33 Ajunşi în Cezareea, călăreţii au dat scrisoarea în mâna dregătorului şi au adus pe Pavel înaintea lui.

Au dat scrisoarea. Comandantul detaşamentului a predat guvernatorului scrisoarea, deţinutul şi cazul de rezolvat. Misiunea lui fusese terminată fără incidente.

34 Dregătorul, după ce a citit scrisoarea, a întrebat din ce ţinut este Pavel. Când a aflat că este din Cilicia,

Dregătorul. [Guvernatorul, KJV.] Dovezi textuale atestă (cf. p. 10) exprimarea el.

Cilicia. Vezi cap. 6,9, 15,41. La data aceasta, atât Cilicia, cât şi Palestina erau ataşate probabil la provincia romană Siria.

35 „Te voi asculta”, a zis el, „când vor veni pârâşii tăi.” Şi a poruncit să fie păzit în palatul lui Irod.

Te voi asculta. Literal, te voi audia deplin, adică îţi voi acorda o deplină audiere. Felix a acceptat competenţa judiciară a cazului. Acuzatorii n-au ajuns la Cezarea decât după ce trecuseră cinci zile (cap. 24,1).

Palatul. [Sala de judecată, KJV.] Gr. praitorion, (vezi Matei 27.27), de la latinescul praetorium. Cuvintele acestea erau aplicate cortului ofiţerului comandant, barăcilor gărzii imperiale din Roma şi, ca aici, palatului guvernatorului provincial al Imperiului Roman.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

1–9AA 411

1–35AA 411–418

10 AA 412

11–15AA 413

16–22AA 414

23–31AA 415

35 AA 416