1 Pe vremea aceea, filistenii şi-au strâns taberele şi au făcut o oştire ca să pornească cu război împotriva lui Israel. Achiş a zis lui David: „Să ştii că vei veni cu mine la oştire, tu şi oamenii tăi.”

Vei veni cu mine. Aceasta nu era o invitaţie, ci o poruncă. David, ca vasal al lui Achiş, era sub comanda împăratului păgân. Domnitorul filistean a controlat mişcările lui David din ultimele luni şi ceea ce auzise îl satisfăcuse, şi anume că David devenise atât de strâns legat de filisteni încât trupele israelite aveau să fie un plus de valoare la forţa expediţionară, care peste câteva zile pornea spre nord.

2 David a răspuns lui Achiş: „Ei bine, vei vedea ce va face robul tău.” Şi Achiş a zis lui David: „De aceea, te voi pune păzitorul capului meu în tot timpul.” –

Vei vedea. David însuşi nu ştia cum anume avea să evite lupta, odată ce, într-adevăr va merge la luptă. Nu-i trecea prin minte să lupte cu sabia împotriva propriului popor, totuşi din cauza legăturii lui din trecut cu Achiş el socotea că nu putea să refuze să-l însoţească în luptă. Din nou i s-a părut că este obligat să recurgă la un comportament duplicitar. Răspunsul lui ambiguu se aseamănă mult cu oracolele zeilor. Orice întorsătură ar fi luat evenimentele, oracolul avea să fie corect. Totuşi, răspunsul lui a fost înţeles de Achiş ca o promisiune de ajutor şi, ca urmare, Achiş i-a făgăduit lui David o răsplată mare şi atrăgătoare (Pp 674).

3 Samuel murise. Tot Israelul îl plânsese şi-l îngropaseră la Rama în cetatea lui. Saul îndepărtase din ţară pe cei ce chemau morţii şi pe cei ce ghiceau. –

Samuel. Este evident că Samuel murise de ceva timp (cap. 25,1). Se pare că versetul acesta a fost plasat aici parantetic, spre a face introducerea la subiectul principal al acestui capitol, vizita lui Saul la femeia din En-Dor.

Îndepărtase. Raportul biblic nu lasă să se înţeleagă când anume, în timpul stăpânirii lui, a abolit Saul necromanţia din ţară. Unii cred că aceasta avusese deja loc, dar alţii sugerează că acţiunea s-a petrecut atunci când Saul s-a văzut posedat de un duh rău şi că el a sperat ca prin aceasta să scape de cauza necazului său. Spiritismul era o practică obişnuită printre neamurile din jur, dar lui Israel i se interzisese să aibă de-a face cu el (Deuteronom 18,9-14). Vezi PP 674.

4 Filistenii s-au strâns şi au venit de au tăbărât la Sunem: Saul a strâns pe tot Israelul şi au tăbărât la Ghilboa.

Sunem. Acum Sôlem, cam la 3 mile nord-est de Izreel, la poalele sudice ale muntelui Moria, peste valea muntelui Gilboa. Valea aceasta, numită Izreel, sau Ezdraelon, era o câmpie fertilă, bine udată, foarte uşor accesibilă, din câmpiile de coastă prin trecătoarea Meghido. Valea se întindea spre sud-est, tăind munţii centrali şi coborând spre est, spre valea Iordanului la Bet-Şan. Muntele Moria şi muntele Gilboa se află la capătul estic al văii largi a Ezdraelonului propriu zis şi formează o revărsare de ape pentru acea parte a Palestinei. Toate apele de la est de aceasta se varsă în Iordan; toate cele de la vest se varsă în râul Chişon şi astfel în Marea Mediterană. Larga vale care se află între aceşti doi munţi şi care formează un fel de prelungire inferioară a Ezdraelonului este valea Izreel, udată de râul Jalud, care trece de Bet-Şan până la Iordan.

Deşi nu este nici o declaraţie în acest sens, faptul că filistenii au putut trece liberi prin vale spre Sunem arată că, în timp ce fusese atât de hotărât să-l găsească pe David, fusese foarte neglijent să apere hotarele sale şi filistenii au profitat de această neglijenţă. Patima nebunească a lui Saul de a scăpa ţara de David a deschis involuntar hotarele ţării în faţa invaziilor filistene. Probabil că invadatorii au cucerit o bună parte din teritoriile lui Isahar, Zabulon şi Aşer. Din vârful muntelui Gilboa, Saul putea să aibă o vedere panoramică asupra văii Izreel şi asupra oştirii adverse cuibărite la poalele muntelui Moria, la 4 sau 5 mile depărtare. Probabil că cercetaşii israeliţi au mărit disperarea lui Saul prin avertizarea cu privire la prezenţa lui David alături de oştirea filisteană, şi el s-a temut ca acesta să nu caute acum răzbunarea (PP 675).

5 La vederea taberei filistenilor, Saul a fost cuprins de frică, şi un tremur puternic i-a apucat inima.

Verset ce nu a fost comentat.

6 Saul a întrebat pe Domnul, şi Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim, nici prin proroci.

A întrebat pe Domnul. Nu există nici o contrazicere între această declaraţie şi aceea din 1 Cronici 10,14, care spune că Saul nu a întrebat pe Domnul. Cuvintele ebraice sunt mai cuprinzătoare în înţelesul lor decât cele româneşti. Cuvântul „a întreba” poate include întregul proces, ca în 1 Cronici 10,14, astfel (1) întrebare pentru informare; (2) primire de răspuns; (3) a acţiona în mod favorabil asupra răspunsului. Cuvântul „întrebat” este folosit mai mult în sensul lui restrictiv. Saul a făcut nişte intervenţii la Dumnezeu pentru informare, dar Domnul n-a dat nici un răspuns.

Nu i-a răspuns. Domnul nu alungă niciodată un suflet care vine la El în umilinţă şi sinceritate. Răspunsul poate că nu vine în felul aşteptat sau la timpul aşteptat, dar Dumnezeu ia act de cerere şi face ceea ce este mai bine în împrejurările date. Apelurile disperate ale lui Saul au ajuns la urechea divină, dar având în vedere situaţia, Dumnezeu a ales să nu dea informaţia căutată de împărat. Saul refuzase în mod deliberat să aştepte la Ghilgal sfatul lui Dumnezeu (cap. 13,8-14) sau să accepte vreo solie împotriva vederilor lui regale. El ar fi avut acces la cortul întâlnirii de la Nob, dar omorâse pe preoţi. Având în vedere că alesese de bună voie să urmeze propriul lui sfat, Dumnezeu i-a îngăduit lui Saul să culeagă roadele unui astfel de semănat. Dacă s-ar fi pocăit şi supus, Dumnezeu ar fi putut schimba greşelile lui în trepte spre succes. Experienţa lui Saul ilustrează adevărul: „ceea ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6,7 comp. cu 5T 119).

Textul pare să arate că, în disperarea lui, Saul a încercat în grabă să întrebe prin intermediul viselor, al lui Urim şi al profeţilor, dar toate trei tăceau. Deoarece Abiatar avea asupra lui efodul, unii cred că Saul a poruncit să fie făcut un altul.

7 Atunci Saul a zis slujitorilor lui: „Căutaţi-mi o femeie care să cheme morţii, ca să mă duc s-o întreb.” Slujitorii lui i-au zis: „Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morţii.”

Căutaţi-mi o femeie. În graba lui nebună, Saul s-a întors spre acel izvor de informare pe care el însuşi îl condamnase (v. 3). Bărbatul care odată fusese umplut cu zel spiritual, acum deschidea calea superstiţiei păgâne, chemând în ajutor pe presupusele spirite ale celor morţi.

Care să cheme morţii. (engl. „that hath a familiar spirit”). Ebraicul ba’alath-‘ob. Ba’alath înseamn㠄stăpână”. ‘ob trebuie redat „necromant” sau în limbaj modern „un medium” (vezi Levitic 19,31). Cuvântul mai este folosit şi despre necromanţie, ca în v. 8, unde Saul spune în mod literal: „Spune-mi viitorul prin necromanţie”. cuvântul „necromanţie” vine din două cuvinte greceşti: nekros, mort, şi manteia, ghicire, şi descrie practica de aflare a viitorului prin pretinse comunicări cu duhurile celor morţi.

En-Dor. O cetate pe versantul nordic al muntelui Moria, pe partea opusă taberei filistenilor, cam la 7 mile (11,2 km) de locul unde se afla Saul cu oştile sale, pe muntele Gilboa. Ea mai poartă încă acelaşi nume, Endôr.

8 Atunci Saul s-a schimbat, a luat alte haine şi a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: „Spune-mi viitorul chemând un mort şi scoală-mi pe cine-ţi voi spune.”

Verset ce nu a fost comentat.

9 Femeia i-a răspuns: „Ştii ce a făcut Saul, cum a nimicit din ţară pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce ghicesc viitorul: pentru ce, dar, întinzi o cursă vieţii mele, ca să mă omori?”

Cei ce ghicesc viitorul. În mod literal, „cunoscătorii”. Se considera că vrăjitorii posedă o cunoştinţă specială cu privire la lumea nevăzută. Ei sunt puşi alături de necromanţi şi socotiţi de Dumnezeu ca făcând parte din aceeaşi categorie a urâciunilor (vezi Levitic 19,31; 20,6.27; Deuteronom 18,11; 2 Regi 21,6; 23,24; 2 Cronici 33,6; Isaia 8,19; 19,3).

Ca să mă omori. Edictul public al lui Saul nu obţinuse colaborarea deplină a tuturor supuşilor lui. Decretele împărăteşti nu erau urmate de o conformare generală. Persecuţiile romane ale creştinilor n-au împiedicat creştinismul să supravieţuiască şi, în multe cazuri, să prospere.

Femeia, informată, după câte se pare, de spirite, cu privire la identitatea lui Saul (vezi despre v. 12), s-a temut pentru propria sa viaţă (vezi v. 25). Înţelegând pe deplin că preocupările ei oculte erau sub interdicţie regală, ea le practica, totuşi, în ascuns. Puţin a înţeles ea că însuşi Saul era tulburat de mult timp de duhuri rele (cap. 16,14-16) şi că acum era întru totul la dispoziţia lor.

10 Saul i-a jurat pe Domnul şi a zis: „Viu este Domnul, că nu ţi se va întâmpla niciun rău pentru aceasta.”

Nici un rău. Fiind împărat, Saul a socotit că putea să aibă imunitate faţă de orice lege şi de asemenea să acorde imunitate oricui îl ajuta să iasă din încurcătură.

11 Femeia a zis: „Pe cine vrei să-ţi scol?” Şi el a răspuns: „Scoală-mi pe Samuel.”

Scoală-mi pe Samuel. De ce tocmai pe Samuel? Profetul fusese îndrumătorul şi mentorul împăratului şi făcuse mai multe preziceri pe vremea ungerii lui Saul care au adus bucurie şi pace atunci când Saul le-a văzut împlinindu-se. Dar, de îndată ce temperamentul său despotic a început să se arate, respectul lui pentru sfatul divin a scăzut. În schimb, această atitudine s-a transformat în indiferenţă şi chiar ură, până când împăratul a neglijat orice răspundere administrativă în încercarea lui de a extermina pe rivalul său. Chinuit în mintea lui bolnavă de amabilitatea lui David în două ocazii diferite, Saul a început să-şi dea seama că, în ochii multora dintre supuşii săi el a greşit şi vedea cum aceştia dezertau şi fugeau la David. Extrem de iritat din cauza tăcerii Cerului, el a căutat o metodă de a forţa un răspuns.

12 Când a văzut femeia pe Samuel, a scos un ţipăt mare şi a zis lui Saul: „Pentru ce m-ai înşelat? Tu eşti Saul!”

Tu eşti Saul. Informaţia era dată în mod supranatural, totuşi nu de către Dumnezeu. Acesta Îşi arătase scârba faţă de practicarea necromanţiei, poruncind moartea tuturor celor ce se ocupau cu ea (Levitic 20,27). Chiar şi cei care au consultat mediumuri spiritişti trebuia să fie nimiciţi (Levitic 20,6). De aceea, comunicarea trebuie că a venit din altă sursă. Sunt oameni care susţin că spiritele celor morţi se întorc să comunice cu cei vii. Aceştia susţin că spiritul lui Samuel s-a întors la chemarea mediumului. Dar o comunicare de la Samuel, ca profet, în mod indirect avea să fie o comunicare de la Dumnezeu, dar este spus în mod expres că Domnul a refuzat să comunice cu Saul (1 Samuel 28,6). Saul a fost omorât „pentru că a întrebat şi a cerut sfatul celor ce cheamă morţii. N-a întrebat pe Domnul” (1 Cronici 10,13.14).

Învăţătura că spiritele morţilor se întorc să comunice cu cei vii se întemeiază pe credinţa că spiritul omului există într-o stare conştientă după moarte, că acest spirit este omul real. Biblia învaţă că duhul, la moarte, se întoarce la Dumnezeu, care l-a dat (Eclesiastul 12,7), iar Vechiul Testament neagă în mod vehement că acest duh este o entitate conştientă (Iov 14,21; Psalmul 146,5; Eclesiastul 9,5.6). Noul Testament învaţă aceeaşi doctrină. Isus arăta spre a doua Lui venire şi nu spre moarte, ca fiind timpul când credincioşii se vor uni iarăşi cu Domnul lor (Ioan 14,1-3). Altfel, Isus ar fi putut mângâia pe ucenicii Săi cu ideea că în curând avea să-i ia moartea şi că în felul acesta ei aveau să meargă imediat în împărăţia cerurilor pentru a fi cu el. Spunând cuvinte de mângâiere pentru cei care au condus pe cei dragi ai lor la odihnă, Pavel a declarat în mod semnificativ :cei vii nu vor lua-o înaintea celor morţi, ci toţi se vor uni iarăşi cu Domnul în acelaşi moment (1 Tesaloniceni 4,16.17).

Este clar, deci, că nu duhul lui Samuel a comunicat aici cu Saul. Rămâne o altă sursă de inteligenţă. Scripturile fac cunoscut că Satana şi îngerii lui au capacitatea de a da informaţii şi de a-şi schimba forma (vezi Matei 4,11-11; 2 Corinteni 11,13.14). Arătarea care a apărut în casa femeii din En-Dor a fost o întruchipare satanică a lui Samuel, iar solia adusă venea de la prinţul întunericului.

Deşi multe dintre fenomenele şedinţelor spiritiste conţin înşelătorie şi prestidigitaţie, nu toate fenomenele pot fi explicate pe temeiul acesta. Mulţi dintre cei care au cercetat şedinţele spiritiste admit prezenţa unei puteri care nu poate fi pusă pe seama înşelătoriei sau a legilor ştiinţifice cunoscute.

Scripturile prezic o creştere a manifestărilor supranaturale în zilele din urmă (Matei 7,22.23; 2 Tesaloniceni 2,9; Apocalipsa 13,13.14; 16,14). Singura apărare împotriva acestor procedee înşelătoare este de a avea mintea atât de bine întărită cu adevărurile biblice încât ispititorul să fie recunoscut sub falsa lui înfăţişare. O credinţă tare în adevărul despre starea de inconştienţă a celor morţi va anihila orice încercare a vrăjmaşului de a infiltra propaganda lui prin spiritişti şi prin presupuse comunicări din partea celor morţi (GC cap. 34).

Se pare că spiritul informator al femeii s-a desfătat divulgând secretul deghizării lui Saul şi şi-a bătut joc de ciudata cale a împăratului care a ajuns să vină după ajutor la puterea pe care plănuise s-o reducă la tăcere. În prezenţa puterii satanice supranaturale, bravada împăratului, îndreptăţirea de sine şi scuza de orice fel s-au spulberat ca pleava în vânt.

13 Împăratul i-a zis: „Nu te teme de nimic; dar ce vezi?” Femeia a zis lui Saul: „Văd o fiinţă dumnezeiască sculându-se din pământ.”

Fiinţă dumnezeiască (eng. gods). Ebraicul ‘elohim, un titlu folosit de mai bine de 2500 de ori despre adevăratul Dumnezeu (vezi vol. 1, pag. 170.171) şi adesea şi despre zeii falşi (Geneza 35,2; Exod 12,12; 20,3 etc.). Traducerea KJV redă de trei ori cuvântul cu judecători (Exod 21,6; 22,8.9). Probabil că aici aşa ar fi trebui tradus cuvântul, făcând-o astfel pe femeie să spună: Văd judecători sculându-se din pământ. Aceasta ar fi în armonie cu identificarea lui Samuel ca judecător. Deşi femeia foloseşte forma de plural, se pare că Saul a înţeles singularul, pentru că întreabă: Cum e la chip? Pe de altă parte, se poate că ea a folosit cuvântul ‘elohim în sensul mai obişnuit de zei.

14 El i-a zis: „Cum e la chip?” Şi ea a răspuns: „Este un bătrân care se scoală şi este învelit cu o mantie.” Saul a înţeles că era Samuel şi s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat.

Cum e la chip? Întrebările lui Saul şi răspunsurile femeii constituie dovezi că n-a văzut ,el însuşi apariţia. Poate că el a fost despărţit de medium printr-o perdea, sau poate că stătea direct înaintea ei în întunericului miezului de noapte din peşteră. Când ea a descris apariţia, Saul a înţeles că era Samuel.

Ar fi contrar oricărui principiu de dreptate să ne închipuim că autoritatea divină să dea voie unei necromante să cheme pe Samuel din locul lui de odihnă. A crede că Dumnezeu, care a pus necromanţia sub interdicţie (Deuteronom 18,10-12), avea să cedeze cererii unui medium şi să tulbure pe sfântul Său, Samuel, care dormea, ar fi întru totul de neconceput. Dar, după cum Satana a avut puterea să apară în faţa lui Isus în pustie ca un înger de lumină, tot aşa el sau agenţii lui puteau, dacă le era îngăduit, să-l personifice pe Samuel, să-i imite atât vocea, cât şi figura. Diavolul a folosit această ocazie ca să-şi bată joc de Saul prin ironia sorţii lui. Tocmai bărbatul care îi persecutase pe exponenţii acestei practici oculte era acum îngenunchiat înaintea acelei puteri, cerând ajutor.

15 Samuel a zis lui Saul: „Pentru ce m-ai tulburat, chemându-mă?” Saul a răspuns: „Sunt într-o mare strâmtorare: filistenii îmi fac război, şi Dumnezeu S-a depărtat de la mine; nu mi-a răspuns nici prin proroci, nici prin vise. Şi te-am chemat să-mi arăţi ce să fac.”

Samuel a zis. Această propoziţie nu trebuie interpretată ca însemnând că într-adevăr Samuel a fost cel care vorbea. Scriitorul descrie pur şi simplu întâmplările aşa cum au apărut ele, ceea ce este şi normal într-o naraţiune. Biblia mai vorbeşte despre soare că răsare şi apune, şi aşa facem şi noi. Nimeni nu este nici înşelat şi nici încurcat prin faptul că vorbim atât de simplu despre fenomene complexe. În realitate nu soarele răsare şi apune, ci mai degrabă pământul se mişcă. În versetul de faţă contextul şi comparaţia cu alte texte din Scriptură arată clar că o personificare a lui Samuel exprimă spusele atribuite aici profetului decedat (vezi despre v. 12).

Chemându-mă. Vezi v. 11, unde expresia chemare (sculare) apare de două ori. Este clar că cei din vechime, în general, considerau regiunea subterană ca locaş al celor morţi. Dacă doctrina respectată de cei mai mulţi creştini, că cel drept se înalţă la cer după moarte, ar fi fost respectată şi în acea perioadă antică, Samuel ar fi fost chemat să coboare şi spiritul personificat al lui Samuel ar fi spus: De ce m-ai adus jos? Acest singur punct din raport este suficient pentru a nu considera această relatare ca o dovadă în favoarea doctrinei privind starea de conştiinţă a credincioşilor decedaţi.

16 Samuel a zis: „Pentru ce mă întrebi pe mine când Domnul S-a depărtat de tine şi S-a făcut vrăjmaşul tău?

Vrăjmaşul tău. Cuvintele acestea identifică pe autorul lor. Declaraţia făcută aici şi în versetele care urmează, ilustrează înşelăciunea caracteristică a diavolului. Încă de la căderea lui, Satana s-a străduit să redea caracterul lui Dumnezeu în culori false. El Îl prezintă pe Dumnezeu ca pe un tiran răzbunător care aruncă în iad pe cei care nu se tem de El (GC 534). El ademeneşte pe oameni să păcătuiască şi apoi prezintă cazul lor ca fiind cu desăvârşire fără nădejde. El Îl înfăţişează pe Dumnezeu ca nefiind binevoitor să ierte pe păcătos atâta timp cât există cea mai mică scuză de a nu-l primi. În felul acesta, el Îl descrie oamenilor pe Dumnezeu ca vrăjmaş al lor. Concepţia aceasta se află la temelia religiilor păgâne, care învaţă că sacrificiile sunt necesare pentru a îndupleca pe un Dumnezeu mânios. Cât de cu totul contrară este o astfel de doctrină faţă de învăţăturile Scripturii, care Îl înfăţişează pe Dumnezeu ca Unul care îi iubeşte pe toţi şi gata să aducă sacrificiul suprem pentru a mântui pe vinovat (Ioan 3,16; 2 Petru 3,9)!

17 Domnul îţi face aşa cum îţi vestisem din partea Lui; Domnul a rupt împărăţia din mâinile tale şi a dat-o altuia, lui David.

Domnul a rupt împărăţia. Dându-se drept o voce din cer, spiritul a mustrat pe Saul spunându-i că tronul îi va fi dat altuia. Satana a inspirat pe colaboratorii lui Saul să aţâţe animozitatea împăratului împotriva lui David şi apoi a schimbat ura în pelin, anunţând ca fiind împlinit tocmai lucrul pe care Saul se luptase atâta timp să-l împiedice. El auzise că David se afla la filisteni (PP 675) şi probabil acum îşi închipuia pe vrăjmaşii Domnului învingându-l şi dând împărăţia lui David.

18 N-ai ascultat de glasul Domnului şi n-ai făcut pe Amalec să simtă aprinderea mâniei Lui: de aceea îţi face Domnul aşa astăzi.

De aceea îţi face Domnul. Deşi Satana a inspirat gândurile care au provocat neascultarea lui Saul în purtarea faţă de Amalec, el aruncă acum condamnarea asupra împăratului, în numele Domnului. În felul acesta, Dumnezeu a fost prezentat că foloseşte tactica lui Satana. În realitate, Dumnezeu nu devenise vrăjmaşul lui Saul. El a îngăduit doar ca recolta să fie de aceeaşi calitate cu semănatul. Actuala situaţia a lui Saul era rezultatul propriei lui alegeri. Dumnezeu încercase să-l salveze de la dezastru, trimiţându-i repetate avertizări şi sfaturi, dar Saul a continuat să pună judecata lui limitată în opoziţie cu sfatul divin.

19 Şi chiar Domnul va da pe Israel împreună cu tine în mâinile filistenilor. Mâine, tu şi fiii tăi veţi fi împreună cu mine, şi Domnul va da tabăra lui Israel în mâinile filistenilor.”

În mâinile filistenilor. Pentru că Saul s-a înjosit de bună voie, făcând jocul adversarului, Satana a folosit ocazia să-l mustre şi să-l descurajeze. Lupta fiind iminentă, Satana l-a făcut pe Saul să creadă că este pierdută. În realitate, Domnul putea tot atât de uşor să-l salveze acum pe Israel cum făcuse la Miţpa (cap. 7,19). Dar pe vremea aceea, Israel îşi mărturisise păcatul şi strigase către Domnul. Dacă Saul şi-ar fi mărturisit păcatul, dacă ar fi adunat tot Israelul şi i-ar fi spus despre slăbiciunea lui şi ar fi condus oştirea la o consacrare reînnoită faţă de Domnul, rezultatul luptei ar fi fost foarte diferit. Înfăţişând înaintea împăratului aparenta imposibilitate de a fi iertat şi imensitatea răzvrătirii sale împotriva Domnului, Satana a reuşit pe deplin să-l descurajeze pe Saul şi să-l ducă mai departe spre ruină.

20 Îndată Saul a căzut la pământ cât era de lung, şi cuvintele lui Samuel l-au umplut de groază; nu mai avea nicio putere, căci nu mâncase toată ziua şi toată noaptea.

Îndată. În mod literal, grăbit. Deoarece acţiunea a fost involuntară, sensul este că la scurt timp de la auzirea teribilei solii, el s-a prăbuşit.

Cât era de lung. În mod literal, în toată plinătatea staturii lui. Încordarea fizică şi tulburarea mintală, la care s-au adăugat ulterior ştirile teribile despre iminenţa înfrângerii şi a morţii, l-au slăbit atât de mult, încât trupul lui a cedat.

21 Femeia a venit la Saul şi, văzându-l foarte înspăimântat, i-a zis: „Iată că roaba ta ţi-a ascultat glasul; mi-am pus viaţa în primejdie, ascultând de cuvintele pe care mi le-ai spus.

Verset ce nu a fost comentat.

22 Ascultă acum, şi tu, glasul roabei tale şi lasă-mă să-ţi dau o bucată de pâine, ca să mănânci şi să prinzi putere ca să porneşti la drum.”

Verset ce nu a fost comentat.

23 Dar el n-a vrut, şi a zis: „Nu mănânc nimic!” Slujitorii lui şi femeia au stăruit de el până i-a ascultat. S-a sculat de la pământ şi a şezut pe pat.

Verset ce nu a fost comentat.

24 Femeia avea la ea un viţel gras, pe care l-a tăiat în grabă; a luat făină, a frământat-o şi a copt azime.

Verset ce nu a fost comentat.

25 Le-a pus înaintea lui Saul şi înaintea slujitorilor lui, şi au mâncat. Apoi s-au sculat şi au plecat chiar în noaptea aceea.

Apoi s-au sculat. Întocmai ca Iuda, Saul a plecat în noapte. Lăsat singur, fără îndoială că mediumul a fost la fel de zăpăcit ca şi împăratul. În felul în care a procedat faţă de David, Saul fusese vinovat de duplicitate şi trădare. Ce a ştiut ea, decât că viaţa ei avea să fie preţul pentru întâmplările din acea noapte? Saul fusese prea bolnav ca să-i spună un cuvânt de apreciere pentru serviciile ei. Ea nu avea nici mângâierea rugăciunii şi a credinţei. Era sclava unei puteri care îşi bătea joc de ea cum îşi bătuse joc şi de împărat.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-25 PP 674-681

6-20 PP 683-689

1. 1.2 PP 674

2. 4.5 PP 675 6 PP 683

3. 6.7 PP 676 7 AA 290; Ev. 608

4. 7.8 PP 683 9 GC 556

8-11 PP 679

12 PP 680

13.14 PP 679 15-19 PP 680

PP 681