1 Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu şi l-au dus din Eben-Ezer la Asdod.

Filistenii. Un studiu atent al Psalm 78,60-64 împreună cu Ieremia 7,12; 26,6.9 arată că Dumnezeu le-a îngăduit filistenilor nu numai să pună în derută poporul lui Israel la Eben-Ezer, ci probabil şi să-i urmărească spre nord-est până la Silo. Filistenii au lăsat parte din oştirea lor să păzească ceea ce luaseră de la Israel, pentru că tabăra lui Israel (1 Samuel 5,1) a fost aceea din care ei au plecat în călătoria lor de întoarcere spre cetăţile câmpiei. Există dovezi arheologice despre nimicirea lui Silo cam pe acea vreme. În orice caz se crede că serviciile de la cortul întâlnirii au încetat când a fost luat chivotul (PP, p. 609).

Ce răspundere înfricoşătoare apăsa asupra umerilor tânărului Samuel, cu Eli decedat şi cu chivotul, tocmai centrul serviciului religios, în mâinile vrăjmaşului! Chiar după întoarcerea chivotului, şapte luni mai târziu, trebuie să fi fost într-adevăr o mare sarcină pentru Samuel, să călătorească din loc în loc să încurajeze poporul şi să împiedice prăbuşirea vieţii religioase a naţiunii care timp de secole fusese obişnuită să creadă despre Silo ca despre chiar centrul vieţii lor comune. Că Domnul n-a lăsat să cadă la pământ nici unul din cuvintele Sale (cap. 3,19) arată că poporul l-a recunoscut ca urmaşul logic după Eli, cu toate că, numai cu 20 de ani mai târziu, Samuel a fost investit în mod formal cu autoritatea de judecător (cap. 7,1-15; vezi PP, p. 590; 4T, p. 517, 518).

2 După ce au pus mâna pe chivotul lui Dumnezeu, filistenii l-au dus în casa lui Dagon şi l-au aşezat lângă Dagon.

Casa lui Dagon. Unul dintre cele mai de seamă temple ale filistenilor; Dagon fiind zeitatea lor principală. Zeii păgânilor n-au socotit niciodată ca potrivnic a se asocia cu alţi zei, şi filistenii poate că s-au simţit favorizaţi omorând divinitatea lui Israel alături de zeii pe care ei îi cunoscuseră timp de ani de zile. Probabil că ei au aşezat chivotul alături de Dagon, plănuind să-i aducă o mare jertfă, cum făcuseră cu ani înainte când a fost luat captiv Samson (Judecători 16,23.24). Atunci ei s-au mândrit cu triumful lor asupra campionului lui Israel; Acum ei voiau să jubileze asupra presupusei capturări a Dumnezeului lui Israel. Unii cred că cuvântul tradus Dagon este înrudit cu cuvântul ebraic dag, care înseamnă peşte, şi că zeul avea forma ca de om de la brâu în sus, şi ca un peşte de la brâu în jos. În Ninive a lui Layard există o descriere a unei lupte dintre asirieni şi locuitorii coastei mării siriene. Relieful arată o figură a cărui jumătate superioară este un om cu barbă, iar jumătatea inferioară, un peşte. Alţii cred că numele Dagon derivă din dagan, care înseamnă cereale, şi de aceea zeitatea filisteană era un zeu al grânelor, reprezentând fertilitatea. Fiinţa lui jumătate om, jumătate peşte n-ar necesita să fie un zeu al mării.

3 A doua zi, asdodienii, care se sculaseră dis-de-dimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pământ, înaintea chivotului Domnului. Au luat pe Dagon şi l-au pus înapoi la locul lui.

Întins. Întins cu faţa la pământ ca în rugăciune (implorare).

4 Şi a doua zi, sculându-se dis-de-dimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pământ, înaintea chivotului Domnului; capul lui Dagon şi cele două mâini ale lui erau tăiate pe prag şi nu-i rămăsese decât trunchiul.

Capul. A doua zi dimineaţa, Dagon a fost nu numai întins la pământ din nou, ci capul lui şi mâinile erau desfăcute de trupul lui şi aruncate pe pragul templului, unde toţi cei care intrau trebuia să calce. Lipsit de simbolurile raţiunii şi activităţii, el zăcea acolo în adevărata lui urâţenie ca un simplu buştean diform.

5 De aceea, până în ziua de azi, preoţii lui Dagon şi toţi cei ce intră în casa lui Dagon, la Asdod, nu calcă pe prag.

Nu calcă pe prag. Preoţii nu aveau să calce pe prag, ci treceau peste el. Se putea gândi Ţefania la aceasta când a zis: În ziua aceea voi pedepsi şi pe toţi cei ce sar peste prag (Ţefania 1,9, RSV)?

6 Mâna Domnului a apăsat asupra celor din Asdod şi i-a pustiit; i-a lovit cu bube la şezut, atât în Asdod, cât şi în ţinutul lui.

Bube. Simptomul caracteristic al acestei plăgi era o dureroasă umflătură ca tumoarea.

7 Când au văzut că aşa stau lucrurile, oamenii din Asdod au zis: „Chivotul Dumnezeului lui Israel să nu rămână la noi, căci mâna Lui apasă asupra noastră şi asupra lui Dagon, dumnezeul nostru.”

Verset ce nu a fost comentat.

8 Şi au trimis şi au adunat la ei pe toţi domnitorii filistenilor şi au zis: „Ce să facem cu chivotul Dumnezeului lui Israel?” Domnitorii au răspuns: „Să se ducă la Gat chivotul Dumnezeului lui Israel.” Şi au dus acolo chivotul Dumnezeului lui Israel.

Ce să facem? Răsturnarea lui Dagon în faţa chivotului pare să fi dat naştere în inima domnitorilor filistenilor la un resentiment împotriva Dumnezeului cerurilor şi la o mai mare credincioşie faţă de Dagon. El mai era încă zeitatea care le dăduse biruinţa pe câmpul de luptă şi ei i-au dat cinste încredinţând chivotul ocrotirii lui. Chiar dacă ei au admis că el suferise o înfrângere într-un conflict personal, el era totuşi zeul lor, şi ei au refuzat să se supună ideii de a recunoaşte supremaţia Creatorului tuturor lucrurilor. Cetatea a fost lovită de o epidemie care, după felul general păgân de a raţiona, era lucrarea Divinităţii supreme, de la care vine şi binele, şi răul; de aceea singurul lucru de făcut era de a scăpa de simbolul jignitor al prezenţei lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu, care nu caută la faţa oamenilor, era tot atât de doritor ca filistenii să recunoască darurile providenţei Sale pentru ei după cum era ca şi iudeii să facă la fel (vezi PP, p. 587, 588).

Totuşi, convinşi împotriva voinţei lor, filistenii erau încă de aceeaşi părere. Tot aşa fusese şi cu faraon. Dar nu trebuia să fie aşa. Nebucadneţar n-a lăsat să-l stăpânească mândria, şi, prin repetatele revelaţii ale puterii protectore a lui Dumnezeu, a ajuns în situaţia de a se întoarce de la idolatria lui şi s-a închinat Dumnezeului cerurilor (Daniel 4,24-27.34.35). Întocmai cum Dumnezeu îi arătase lui faraon puterea Lui de a reţine plăgile, El a dovedit acum domnitorilor filistenilor capacitatea Sa de a opri epidemia care bântuia prin ţara lor. Mândria a oprit orice cale de acţiune, alta decât aceea de a scăpa de ceea ce pentru ei era marea cauză a ofensei – chiar lucrul care Dumnezeu a intenţionat să fie pentru ei un mijloc de mântuire.

9 Dar după ce a fost dus acolo, mâna Domnului a apăsat asupra cetăţii, şi a fost o mare groază; a lovit pe oamenii cetăţii de la mic la mare, şi au avut o spuzeală de bube la şezut.

Verset ce nu a fost comentat.

10 Atunci au trimis chivotul lui Dumnezeu la Ecron. Când a intrat chivotul lui Dumnezeu în Ecron, ecroniţii au strigat: „Au adus la noi chivotul Dumnezeului lui Israel ca să ne omoare, pe noi şi poporul nostru.”

Ecroniţii au strigat. Egoismul şi credulitatea filistenilor sunt ilustrate de faptul că fiecare cetate trimitea la rândul ei chivotul unei cetăţi învecinate. În cele din urmă, acesta a ajuns la Ecron, cetatea cea mai nordică din cele cinci cetăţi principale ale Filistiei. Strigătul acestei cetăţi era un strigăt de indignare faţă de ceva ce le-a fost impus fără consimţământul lor. Cuvântul tradus aici strigat derivă de la za'aq, a striga alarma, în timp ce în v. 12 strigătul cetăţii derivă de la shawe'ah, un strigăt după ajutor.

ELLEN G. WHITE COMMENTS

1–12 PP, p. 586 1–4 SR, p. 188

11 Şi au trimis şi au strâns pe toţi domnitorii filistenilor şi au zis: „Trimiteţi înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel; să se întoarcă la locul lui, ca să nu ne omoare, pe noi şi poporul nostru.” Căci în toată cetatea era o groază de moarte, şi mâna lui Dumnezeu apăsa cu putere.

Verset ce nu a fost comentat.

12 Oamenii care nu mureau erau loviţi cu bube la şezut, şi ţipetele cetăţii se înălţau până la cer.

Verset ce nu a fost comentat.