1 Domnul a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te; te voi trimite la Isai, betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.”

Cât timp? Saul fusese un conducător inspirat. Ca prim conducător al statului sub o nouă formă de administraţie, el avusese asupra poporului Israel atât de mult însufleţit de independenţă o putere aproape hipnotica. Dar el s-a transformat repede într-un despot, crud, tiran şi neiertător. Să ne amintim, totuşi, că deşi împăratul lepădase sfatul lui Dumnezeu şi despărţise naţiunea în mod efectiv de călăuzirea Lui, aceasta nu-l excludea pe Saul de la mântuire ca individ. Nebucadneţar, de pildă, se fălea cu gândul că Marduc, zeul lui, a fost mai tare decât Iehova. Totuşi Duhul Sfânt a făcut apel la el prin Daniel atât de mult încât el a lăudat pe Dumnezeul lui Daniel ca pe Cel Prea Înalt (Dan 4,34-37).

Isai, Betleemitul. Probabil că Samuel cunoştea pe unii dintre oamenii din Betleem din vizitele sale anterioare. Cu toate că, probabil, îl cunoştea pe Isai, el nu-i cunoştea pe ceilalţi membrii ai familiei lui (v. 11,12).

2 Samuel a zis: „Cum să mă duc? Saul are să afle şi mă va ucide.” Şi Domnul a zis: „Să iei cu tine un viţel şi să zici: „Vin să aduc o jertfă Domnului.”

Să iei... un viţel. Era întru totul normal şi potrivit pentru profet să viziteze Betleemul ca să aducă o jertfă. Chivotul era încă la Chiriat-Iearim. Este ştiut că sanctuarul a fost la Nob, cel puţin pentru o perioadă a domniei lui Saul (cap. 21,1-6), dar nu ni se spune dacă primele sărbători au fost ţinute acolo, cum fuseseră la Silo. De la încetarea ducerii de jertfe la Silo, acestea erau aduse în diferite cetăţi de pe cuprinsul ţării (PP 609). La astfel de adunări de jertfe, profetul instruia pe popor cu privire la măreţul plan de mântuire şi îl îndemna să-i trimită pe tineri la diferitele şcoli ale profeţilor pentru ca să ridice nivelul intelectual şi spiritual al naţiunii. În felul acesta împăratul nu avea de ce să pună sub semnul întrebării vizita lui la Betleem. Cât priveşte poporul, aceasta era o lucrare obişnuită de slujire făcută de profet, asemenea unei adunări districtuale de astăzi.

Să zici: Vin să aduc o jertfă. Nu era de interes public ca actul ungerii lui David să fie cunoscut de îndată. N-a fost făcut în acelaşi fel chiar şi ungerea lui Saul? Cei 30 de bătrâni care au răspuns atunci invitaţiei de a lua parte la eveniment, au ştiut ei oare de ce dăduse Samuel lui Saul scaunul de onoare? Ei n-au fost de faţă la discuţia dintre Samuel şi Saul, după sărbătoare (cap. 9,25). Nici ei şi nici chiar slujitorul lui Saul n-au fost martori la ungerea timpurie (cap. 9,27 la 10,1). Nici familia lui Saul n-a aflat de ungere decât în timpul adunării de la Miţpa organizată pentru alegerea unui împărat (cap. 10,20-27). Ungerea lui Saul a fost pentru el o declaraţie a planului lui Dumnezeu pentru viaţa lui. El a fost invitat dar nu obligat să accepte chemarea lui Dumnezeu. O astfel de ungere nu-i dădea lui nici o autorizaţie să iniţieze acţiunea de instalare propriu-zisă, în mod public, ca împărat. Raportul arată în mod clar că, şi după alegerea sa la Miţpa, Saul s-a întors acasă şi a aşteptat ca Domnul să-l conducă în următoarele mişcări.

Singura deosebire dintre ungerea de către Samuel a lui Saul şi călătoria lui la locuinţa lui Isai a fost că, de data aceasta, exista deja un împărat, bănuitor la fiecare mişcare pe care o făcea profetul de când acesta anunţase lepădarea sa de către Domnul. Aceasta sensibilitate a fost, fără îndoială mult mărită prin ezitarea lui Samuel de a se uni cu împăratul în închinare. Între capitolele 15 şi 16 poate să fi existat un considerabil interval de timp.

3 Să pofteşti pe Isai la jertfă; Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci, şi Îmi vei unge pe acela pe care-ţi voi spune să-l ungi.”

Verset ce nu a fost comentat.

4 Samuel a făcut ce zisese Domnul, şi s-a dus la Betleem. Bătrânii cetăţii au alergat înspăimântaţi înaintea lui şi au zis: „Ce vesteşte venirea ta: ceva bun?”

Ce vesteşte venirea ta: ceva bun? Din descrierea făcută în cap. 9 reiese clar că ceremonia de ungere a lui Saul a avut loc pe înălţime, în legătura cu o sărbătoare cunoscuta mai dinainte. Dar venirea neanunţată a lui Samuel la Betleem, care a adus cu sine un viţel şi i-a adunat pe bătrâni ca să fie prezenţi, a dat naştere, în mod natural unor semne de întrebare. Bătrânii au venit înspăimântaţi, întrebându-se ce lucru teribil se întâmplase. O astfel de reacţie faţă de venirea neaşteptată a unui slujbaş important a fost cu totul naturală şi i-a conferit naraţiunii un caracter autentic.

5 El a răspuns: „Da; vin să aduc o jertfă Domnului. Sfinţiţi-vă şi veniţi cu mine la jertfă.” A sfinţit şi pe Isai cu fiii lui şi i-a poftit la jertfă.

Da. Samuel a liniştit toate temerile lor şi le-a spus sa se sfinţească, adică să treacă prin toată procedura de curăţire ceremonială, care cuprindea scăldarea trupului, spălarea hainelor si abstinenta (Exod 19,10-15; 1 Samuel 21,4-6). Samuel personal a vegheat ca Isai şi cel puţin fiii lui mai mari să fie sfinţiţi (1 Samuel 16,5). Apoi toţi au fost chemaţi la jertfă. Câteva ceasuri trebuie să fi trecut între jertfă şi serbare, pentru că viţelul a trebuit tăiat şi fript înainte de a fi consumate. Samuel a profitat de acest interval pentru a cunoaşte mai bine pe Isai şi familia lui. Faptul că David este adus de la câmp înainte ca ei să se aşeze la mese arată clar că ei nu se adunaseră pentru serbare (v. 11).

6 Când au intrat ei, Samuel, văzând pe Eliab, şi-a zis: „Negreşit, unsul Domnului este aici înaintea Lui.”

Verset ce nu a fost comentat.

7 Şi Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.”

Domnul Se uită la inimă. Inima se referă la intelect, afecţiuni şi voinţă (Psalmul 139; 23; Matei 12,34 etc.). Aceasta este factorul călăuzitor în hotărârea destinului, pentru că aşa cum un om cugetă în inima lui, aşa şi este (Proverbe 23,7; NKJV). Alegerea este mai ales o chestiune a intelectului, dar adesea este puternic influenţată de simţăminte şi emoţii. În limitele timpului de har, Dumnezeu invită pe oameni: Veniţi acum să ne judecăm (Isaia 1,18). El vrea să facem cunoştinţă cu El şi cu planul Lui, pentru că prin privire ajungem să fim schimbaţi (vezi 2 Corinteni 3,18). Dumnezeu adresează intelectului chemarea Samuel Aparenţele exterioare nu descoperă adevăratele motive ale vieţii, fiindcă adesea faptele sunt interpretate greşit. Când Moise a spus copiilor lui Israel: Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima (Deuteronom 6,5), el se gândea la influenţa călăuzitoare adusă pentru a clădi viaţa prin cunoaşterea personală a lui Dumnezeu. Faptul că ucenicii văzuseră pe Dumnezeu prin asocierea intimă cu Isus (Ioan 14,9) i-a întărit în mare măsură să se supună planului Lui pentru ei. David învăţase să-L cunoască pe Dumnezeu în timp ce păzea oile şi, deşi nerecunoscut de fraţii lui, această cunoaştere a făcut posibil Duhului Sfânt să-l conducă pas cu pas.

8 Isai a chemat pe Abinadab şi l-a trecut pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.”

Verset ce nu a fost comentat.

9 Isai a trecut pe Şama; şi Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.”

Verset ce nu a fost comentat.

10 Şi aşa a trecut Isai pe cei şapte fii ai lui pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis lui Isai: „Domnul n-a ales pe niciunul din ei.”

Verset ce nu a fost comentat.

11 Apoi Samuel a zis lui Isai: „Aceştia sunt toţi fiii tăi?” Şi el a răspuns: „A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile.” Atunci Samuel a zis lui Isai: „Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă până nu va veni aici.”

Verset ce nu a fost comentat.

12 Isai a trimis să-l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: „Scoală-te şi unge-l, căci el este!”

Faţa frumoasă. Sau frumos.

Unge-l. Pentru ce alege Dumnezeu pe anumiţi oameni să fie reprezentanţii Săi, lăsându-i pe alţii deoparte? Ce diferenţă era între alegerea făcută de El în cazul lui Saul şi aceea a lui David? Fiind atotştiutor, Dumnezeu cunoştea în mod precis calea pe care avea să meargă Saul şi totuşi l-a uns şi i-a făgăduit să fie cu el (cap. 10,7). Împotriva propriilor lor interese şi a voinţei Sale pentru ei, Dumnezeu a răspuns cererii copiilor lui Israel pentru un împărat. Este evident că Saul era cunoscut de popor, un împărat după inima lor, dar nu după a lui Dumnezeu. Ei nu se gândeau la conducere spirituală, ci la putere naţională. După ce a fost ales, Saul a avut handicapuri serioase. Dumnezeu le-a recunoscut, dar l-a avertizat despre pericolele pe care avea să le întâmpine şi i-a sfătuit în mod clar cum să le facă faţă.

Cu David lucrurile stăteau diferit. Nu există dovadă că poporul ajunsese nemulţumit de Saul. Ei erau de fapt foarte mulţumiţi de rezultatele campaniei amalecite. David era cel mai tânăr în casa tatălui său, iar în Orient vârsta atrage după sine respect şi întâietate (Geneza 29,25.26). El era un băietan, fără nici o pretenţie de stimă nici chiar din partea membrilor propriei familii (1 Samuel 17,28). El nu avea statura înaltă a lui Saul, nici fizicul lui Samson. Saul a fost chemat de la plug ca răspuns la cererile urgente ale bătrânilor de a avea un împărat. El avusese puţin timp pentru instruire. David a fost chemat de la oile cele blânde, încă pe când era un băiat, şi a avut mai mult de zece ani la dispoziţie ca să se pregătească pentru sarcinile grele de conducător al celor douăsprezece seminţii.

Ales de tânăr, David s-a bucurat de ocazia unei perioade de instruire şi încercare înainte ca să-şi fi asumat răspunderile înaltei slujbe. Acolo unde caracterul lui David lăsa de dorit în lumina standardului divin, puteau fi făcute schimbări înainte de încoronarea Samuel Tot aşa lucrează Dumnezeu cu fiecare ins pe care îl invită să fie membru al împărăţiei Sale şi în mod deosebit cu cei pe care îi cheamă să ocupe poziţii de răspundere. În mod cu totul neştiut omul este încercat prin întâmplările obişnuite ale vieţii, până când, în cele din urmă, Dumnezeu poate să spună: Ai fost credincios peste puţine lucruri, peste multe te voi pune (Matei 25,23). Până aici David dovedise o vigoare tinerească deplină, un spirit iubitor şi amabil şi o cutezanţă născută din încrederea în puterea divină. El n-a fost corupt de lume, fiind un spirit meditativ care creştea în singurătatea liniştită a dealurilor Betleemului. Acolo, păscând turma ca şi Moise în Madian, el şi-a dezvoltat simţământul răspunderii şi calităţi de conducător care aveau să-l poarte prin viaţă.

13 Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s-a sculat şi s-a dus la Rama.

Cornul. Ebraicul qeren, cornul unui taur, ţap sau berbec. Cuvântul englezesc cornucopia este din qeren prin latinescul cornu.

Duhul Domnului. Duhul Domnului nu este influenţat de oameni. El i-a dat lui Saul o inimă nouă şi i-a arătat cursele din faţa lui. Totuşi acesta a părăsit repede călăuzirea divină. Acum Dumnezeu a propus să-l călăuzească pe David aşa cum, în zadar încercase sa călăuzească pe Saul. Întocmai ca mulţi mari conducători ai lumii, David a crescut într-un mediu umil, dezvoltând în linişte un caracter veritabil sub călăuzirea Duhului Sfânt, care într-o zi l-a calificat pe deplin pentru rolul pe care avea să-l joace în marea controversă dintre bine şi rău. Duhul lui Dumnezeu a venit peste David la ungerea sa, întocmai cum a venit şi asupra lui Hristos la botezul Său (vezi cele despre Matei 3,16).

14 Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul.

Duhul Domnului S-a depărtat. Saul lepădase pe Duhul lui Dumnezeu, săvârşind păcatul de neiertat, iar Dumnezeu nu mai avea nimic de făcut pentru el (vezi cele despre cap. 15,35). Duhul Său nu S-a retras în mod arbitrar de la Saul, ci mai degrabă Saul s-a răzvrătit împotriva călăuzirii Sale şi a ieşit în mod deliberat de sub influenţa Samuel Aceasta trebuie să fie înţeles în armonie cu Psalm 139,7 şi cu principiul fundamental al liberului arbitru. Dacă prin Duhul său Cel Sfânt Dumnezeu S-ar fi impus lui Saul împotriva dorinţelor lui, Dumnezeu ar fi făcut din împărat o simplă maşină.

De la Domnul. Uneori, Scripturile prezintă pe Dumnezeu ca făcând ceea ce El nu împiedică în mod evident să fie făcut. Dând lui Satana ocazia de a demonstra principiile sale, de fapt, Dumnezeu Îşi limitează propria putere. Desigur erau limite dincolo de care Satana nu putea să treacă (vezi Iov 1,12; 2,6), dar în cadrul sferei lui limitate el are îngăduinţa divină să acţioneze. În felul acesta, cu toate că acţiunile sale sunt contrare voinţei divine, el nu poate face decât ce îi permite Dumnezeu să facă şi orice fac el şi îngerii lui răi este făcut cu îngăduinţa lui Dumnezeu. De aceea când Dumnezeu a retras Duhul Lui de la Saul (vezi cele despre 1 Samuel 16,13.14), i s-a dat cale liberă lui Satana.

A fost muncit. Iosif Flavius descrie boala astfel: Cât despre Saul, asupra lui veneau unele tulburări ciudate şi demonice şi-i provocau astfel de sufocări încât erau gata să-l lase fără respiraţie (Antiquities, VI. 8.2). Este evident ca s-a declanşat o depresie puternica atunci când a cugetat asupra anunţului făcut de profet că pierduse coroana pentru un om care era mai bun decât el (cap. 15,28). Posedarea intermitentă de către duhul cel rău l-a făcut pe Saul să simtă şi să acţioneze asemenea unui om dement.

15 Slujitorii lui Saul i-au zis: „Iată că un duh rău de la Dumnezeu te munceşte.

Un duh rău de la Domnul. Vezi cele despre v. 14 ca expresie echivalentă.

16 Poruncească numai domnul nostru! Robii tăi sunt înaintea ta. Ei vor căuta un om care să ştie să cânte cu harpa; şi, când duhul rău trimis de Dumnezeu va fi peste tine, el va cânta cu mâna, şi vei fi uşurat.”

Arfa. Mai bine lira. Saul a fost sfătuit să găsească uşurare prin meloterapie. Sunetul lirei lui David şi intonarea de imnuri sublime ofereau lui Saul o uşurare temporară de duhul rău care-l poseda. Când asculta muzica lui David, simţămintele lui rele de auto-compătimire şi invidie îl părăseau pentru un timp numai pentru a se reîntoarce cu putere dublă pe măsura trecerii timpului. Prin continua lepădare a călăuzirii lui Dumnezeu, el a ajuns întocmai ca omul din pilda lui Hristos posedat de demoni (Luca 11,24-26), unde starea de la urmă a unui astfel de suflet se dovedeşte a fi mai rea decât cea de la început.

17 Saul a răspuns slujitorilor săi: „Găsiţi-mi, dar, un om care să cânte bine şi aduceţi-l la mine.”

Găsiţi-mi. După cum s-ar părea, renumele lui David ca muzician şi bărbat viteaz, cu judecată sănătoasă şi cu tact, era deja o realitate înainte de apariţia sa la curte şi de victoria sa asupra lui Goliat. Probabil că David era un tânăr aflat în pragul maturităţii, pentru că ceva mai târziu, pe vremea întâlnirii lui cu Goliat, el este descris atât ca băiat, ebraicul na’ar (tânăr, cap. 17, 33), cât şi ca tânăr, ebraicul ´elem (adolescent, v. 56.58).

18 Unul din slujitori a luat cuvântul şi a zis: „Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, betleemitul, care ştie să cânte; el este şi un om tare şi voinic, un războinic, vorbeşte bine, este frumos la chip, şi Domnul este cu el.”

Fiul lui Işai. În mod evident, reputaţia lui David ca muzician şi om de excepţie caracterizează statornicie (sună judecata), iar tactul său, diplomaţia, se formase înainte de apariţia sa la curte şi înainte de victoria sa asupra lui Goliat. David era probabil un tânăr la limita maturităţii, pentru că puţin mai târziu, el este descris atât ca un băiat (în ebraică na'ar; cap. 17,58), cât şi ca un tânăr (în ebraică 'elem; vezi v. 56).

Domnul este cu el. Deşi nu era cunoscut faptul că David fusese uns ca împărat, Duhul Sfânt, care pusese stăpânire pe viaţa lui într-un fel deosebit la data ungerii lui (vezi despre v. 13) nu putea fi oprit să-l pregătească cu succes pentru importantele sarcini care-i stăteau în faţă.

19 Saul a trimis nişte oameni la Isai să-i spună: „Trimite-mi pe fiul tău David, care este cu oile.”

Verset ce nu a fost comentat.

20 Isai a luat un măgar, l-a încărcat cu pâine, cu un burduf cu vin şi cu un ied, şi a trimis lui Saul aceste lucruri, prin fiul său David.

Un măgar. Darul lui Isai urmărea să exprime aprobarea faţă de dorinţa împăratului pentru serviciile la curte ale lui David. Netrimiterea unui dar, fără îndoială, că ar fi fost interpretat ca o expresie de rea-voinţă şi de aceea ar fi prejudiciat succesul la curte al lui David.

21 David a ajuns la Saul şi s-a înfăţişat înaintea lui; i-a plăcut mult lui Saul, şi a fost pus să-i poarte armele.

S-a înfăţişat înaintea lui. Declaraţia aceasta nu se referă la poziţia lui în prezenţa lui Saul, ci la faptul că David a intrat în slujba lui (RSV, vezi Geneza 41,16; Daniel 1,19). În providenţa lui Dumnezeu, David a fost adus astfel într-o situaţie în care urma să aibă contact cu bărbaţii aflaţi la conducerea naţiunii – aceştia având posibilitatea să-i aprecieze abilităţile – şi cu problemele guvernării. Probabil că lui Saul i s-a mai îngăduit să rămână pe tron până când seminţele răului din viaţa lui au dat recolta scontată şi până când instruirea preliminară a lui David a fost completă.

I-a plăcut mult. Chiar Saul a ajuns să cinstească şi să respecte atractiva şi naturala personalitate a lui David şi să preţuiască în el acele calităţi pe care le sădise Duhul Sfânt. Saul a recunoscut superioritatea netă a acestui tânăr promiţător, admiţând în mod tacit înţelepciunea alegerii de către Dumnezeu a unui succesor la tron.

Să-i poarte armele. Numirea în această poziţie l-a adus pe David în cea mai strânsă legătură posibilă cu împăratul şi l-a făcut personal răspunzător de securitatea împăratului. Este posibil ca această declaraţie să fie făcută ca anticipare a rolului lui David la curte după victoria asupra lui Goliat (vezi cap. 18,2.5).

22 Saul a trimis vorbă lui Isai, zicând: „Te rog să laşi pe David în slujba mea, căci a căpătat trecere înaintea mea.”

Să laşi pe David. După o perioadă de încercare la curte, Saul transformă într-o însărcinare permanentă ceea ce, la început, s-a intenţionat să fie nimic mai mult decât o numire vremelnică.

A căpătat trecere. Vezi cele despre v. 21. Dumnezeu a privit la inima lui David şi a fost mulţumit că acesta urma să se dovedească a fi acel fel de om pe care El putea să-l folosească în slujba Sa (vezi v. 7). Privind numai la înfăţişarea exterioară şi la fapte, care într-un anumit grad se reoglindeau în inima lui David, Saul a ajuns la aceeaşi concluzie (vezi Proverbe 23,7).

23 Şi când duhul trimis de Dumnezeu venea peste Saul, David lua harpa şi cânta cu mâna lui; Saul răsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat, şi duhul cel rău pleca de la el.

Saul răsufla atunci mai uşor. Saul răsufla. Cuvântul ruah înseamnă a răsufla, a sufla mai ales pe nări. Folosirea acestui verb înseamnă o respiraţie puternică şi forţată ca aceea care însoţeşte adesea relaxarea după o perioadă de tensiune, urmată de o respiraţie normală. Accesele de posedare de către demon suferite de Saul erau, se pare, însoţite de o stare de tensiune nervoasă şi fizică.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-23 PP 637-644

1-4 PP 637

6,7 Ed 266; PP 638

7 COL 72, CT 43,44; PP 323; SC 39; TM 173; 1T 320; 2T 11, 34, 72, 418, 633, 3T 201; 3T 244, 301; 5T 31, 333, 625, 658; 6T 197; 7T 88, 282; 8T 146

8-11 PP 638

10 Ed 266

11-13 MH 148; PP 592

12 CT 44; 6T 197

12.13 PP 641 18 P 644, 741

16-23 PP 643