1 David a fugit din Naiot, de lângă Rama. S-a dus la Ionatan şi a zis: „Ce-am făcut eu? Care este nelegiuirea mea, care este păcatul meu înaintea tatălui tău, de vrea să-mi ia viaţa?”

David a fugit. Evident la Ghibea, pentru a vorbi cu Ionatan. Cu greu ar fi îndrăznit David să se întoarcă aici în timp ce Saul se afla acolo, dar sub puterea Duhului, Saul a rămas la Rama pentru cea mai mare parte din zi şi noapte (vezi cap. 19,23.24). Întârzierea a dat ocazie lui David să-l găsească pe Ionatan şi să afle de la el despre atitudinea lui Saul. Nici o menţiune nu este făcută despre vizita lui David în acest timp la soţia Samuel El era încrezător că Ionatan avea să păstreze secret planul său, dar nu era prea sigur de Mical (vezi harta de la pag. 556).

Nelegiuirea mea. Cele două cuvinte nelegiuire şi păcat cu greu pot fi considerate sinonime care se repetă. Cuvântul ‘awon tradus nelegiuire se trage din rădăcina ‘awah, a fi cu mintea perversă. ‘Awon cuprinde adesea vina şi pedepsirea păcatului. Cuvântul chatta‘ah, tradus păcat, se trage din rădăcina chata‘, a greşi ţinta. David întreba: care este vina mea şi în ce constă perversitatea în atitudinea mea fie faţă de împărat, fie faţă de împărăţie? N-am lucrat eu pentru Saul, în cele mai dificile condiţii? N-am făcut eu un serviciu îndrăzneţ pentru Israel luptându-mă cu vrăjmaşii lui? N-au fost motivele şi dorinţele mele totdeauna de a aduce succes poporului meu iubit? Unde am greşit ţinta şi n-am împlinit ţelul meu?

2 Ionatan i-a răspuns: „Ferească Dumnezeu! Nu vei muri. Tatăl meu nu face niciun lucru, fie mare, fie mic, fără să-mi dea de ştire; pentru ce mi-ar ascunde el lucrul acesta? Nu este nimic.”

Ferească Dumnezeu. Ebraicul chalilah, folosit ca o exclamaţie de scârbă, un protest. Numele Dumnezeirii nu este în textul ebraic. Redarea departe să fie aşa ceva este de preferat, ca în v. 9. Expresia ferească Dumnezeu este un vechi idiom românesc de protest, care nu traduce în mod literal textul ebraic. Ionatan pare să fie sigur că acţiunile tatălui său se datorează bolii sale mintale. El asigură pe David că Saul nu va face nimic în taină, cum mai fusese cazul când spusese lui Ionatan şi slujitorilor lui despre omorârea lui David (cap. 19,1). Ionatan fusese în măsură să discute atunci cu Saul şi să-l liniştească, de aceea era sigur că exista o soluţie şi acum. Dar, după ce a văzut atitudinea lui Saul la căminul elevilor de la Rama, David nu mai era sigur de acest lucru.

3 David a zis iarăşi, jurând: „Tatăl tău ştie bine că am căpătat trecere înaintea ta şi va fi zis: „Să nu ştie Ionatan, căci s-ar întrista.” Dar viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu este decât un pas între mine şi moarte.”

David a zis jurând. Adică el a afirmat cu jurământ că ştia ce spune. David a atras atenţia lui Ionatan asupra faptului că Saul cunoştea strânsa lor prietenie şi, deşi Ionatan fusese în stare să-l înduplece cândva pe tatăl său, David se temea acum că Saul va continua cu planurile lui rele în secret, fără să discute despre ele cu nimeni, nici chiar cu propriul său fiu. Poate că Ionatan nu văzuse pe tatăl său chiar înainte de experienţa de la Rama şi nu cunoştea schimbarea bruscă în rău a acestuia.

Pas. Ebraicul pésa’. Cuvântul se află numai aici în Vechiul Testament. Folosirea lui în propoziţie este o ilustrare a expresiilor neliterare comparabile cu idiomurile noastre moderne. Astfel de expresii dau colorit naraţiunii şi suport autenticităţii întâmplării.

David avusese câteva ceasuri pentru a-şi reveni din frică şi acum era în stare să gândească limpede şi să facă planuri în consecinţă. El a dovedit calităţi de conducător când a făcut planul de a primi informaţiile necesare ca să poată lua o decizie în privind acţiunile viitoare.

4 Ionatan a zis lui David: „Pentru tine voi face tot ce vei vrea.”

Verset ce nu a fost comentat.

5 Şi David i-a răspuns: „Iată că mâine este lună nouă şi ar trebui să şed să mănânc cu împăratul; lasă-mă să mă duc şi să mă ascund în câmpii până în seara zilei a treia.

Lună nouă. Evreii, ca mulţi vecini din jurul lor, aveau un calendar lunar în care, prima zi a fiecărei luni începea cu seara în care apărea luna nouă în creştere. Prima zi a lunii, numită lună nouă, era o zi specială de sărbătoare care includea jertfe (Numeri 28,11-15) şi sunetul de trâmbiţă la aducerea darurilor şi jertfelor (Numeri 10,10). Astfel de sărbători erau, în acea vreme, la nivelul seminţiei sau al poporului întreg, iar David, ca ginere al lui Saul, era de aşteptat să fie prezent. Istorisirea nu numeşte luna anului. Totuşi, având în vedere că mai era o astfel de sărbătoare şi la Betleem numită o jertfă de peste ani (1 Samuel 20,6), este posibil ca aceasta să fi fost o sărbătoare anuală, foarte probabil aceea a anului nou, care cădea în prima zi a lunii a şaptea, Tişri, toamna, aşa cum este şi în calendarul iudaic modern (vezi p. 108). O astfel de adunare fusese autorizată la locul central de întâlnire pentru toate seminţiile (Deuteronom 12,5-16). Pe vremea lui Eli acest loc a fost Silo. Mai târziu, pe vremea împărăţiei, el a fost Ierusalimul. După mutarea chivotului de la Silo, este foarte probabil că fiecare regiune şi-a ţinut adunarea ei. În felul acesta, aceeaşi sărbătoare putea să se fi ţinut la Betleem, cum se ţinea la Ghibea.

6 Dacă tatăl tău va băga de seamă lipsa mea, să-i spui: „David m-a rugat să-l las să se ducă până la Betleem, în cetatea lui, pentru că acolo se aduce pentru toată familia o jertfă de peste an.”

Pentru toată familia. Mai bine pentru tot clanul. Israel era împărţit în 12 seminţii, dar aceste seminţii erau grupate, la rândul lor, în clanuri sau familii (vezi Exod 6,14-30). În seminţiile lui Beniamin şi Iuda, un clan se putea întâlni în Ghibea, iar altul în Betleem.

Unii au pus la îndoială integritatea lui David, care i-a cerut lui Ionatan să-i spună lui Saul despre o vizită pe care avea de gând să o facă acasă, pentru că ei credeau că David nu plănuise câtuşi de puţin să meargă la Betleem. O examinare atentă a contextului nu confirmă controversa. Adesea istorisirile biblice omit multe amănunte care, dacă ar fi fost date, ar fi lămurit tabloul. Scurtul raport prezentat aici lasă impresia că întregul incident a fost o simplă născocire pentru a pune la încercare atitudinea lui Saul. Dar declaraţia lui Ionatan făcută tatălui său (v. 28.29) arată în mod clar că cei doi prieteni discutaseră problema şi că fusese spus mai mult decât este raportat aici. Reiese clar că David a plănuit să-i vadă pe fraţii săi şi că probabil a făcut o scurtă vizită la Betleem (vezi PP 614.655). Dar înainte ca Saul să fi trimis după el, el s-a întors şi s-a ascuns în câmp, aşteptând informaţiile de la Ionatan cu privire la reacţia lui Saul.

7 Şi dacă va zice: „Bine!”, atunci robul tău n-are nimic de temut; dar dacă-l va apuca mânia, să ştii că pieirea mea este lucru hotărât din partea lui.

Verset ce nu a fost comentat.

8 Arată-ţi, dar, dragostea pentru robul tău, căci ai făcut cu robul tău un legământ înaintea Domnului. Şi dacă este vreo nelegiuire în mine, ia-mi tu viaţa, de ce să mă mai duci până la tatăl tău?”

Dacă este. David îşi dădea seama că situaţia lui nu se datora nici unui păcat din partea Samuel Dacă se adăugase o povară de vină la ruşinea de a fi tratat ca vrăjmaş politic şi nenorocirea de a trăi ca fugar, povara ar fi fost aproape copleşitoare. Conştiinţa nevinovăţiei a susţinut pe David în acest ceas al încercării.

O conştiinţă curată poate compensa orice pierdere în această lume. Cei care sunt invidioşi pe cei răi, care îşi îngăduie plăcerile păcatului, să-şi amintească faptul că aceste plăceri sunt plătite prin ceasuri de remuşcare şi scârbă de sine. Mulţi dintre cei care au băut din fântânile poluate ale pământului ar da tot ce au numai să poată schimba trecutul şi să cureţe pata din viaţa lor. Pe de altă parte, cei care pot sta în faţa lui Dumnezeu şi a semenilor cu o conştiinţă liberă de păcat sunt cei mai fericiţi oameni din lume. Ei pot să aibă puţine avantaje materiale, dar posedă o comoară pe care nu poate fi cumpărată cu toate bogăţiile lumii acesteia (vezi 1 Petru 3,13-17).

9 Ionatan i-a zis: „Departe de tine gândul să nu-ţi dau de ştire, dacă voi afla că pieirea ta este lucru hotărât din partea tatălui meu şi ameninţă să te ajungă!”

Pierirea... lucru hotărât. Ionatan simţea în inima lui că David greşea în deducţiile lui privitoare la atitudinea lui Saul. El părea să creadă că, dacă uneori Saul acţiona ca un demon, aceasta se datora numai minţii lui tulburate. El putea să contrazică deschis pe David, dar având în vedere că experienţa afecta pe David în mod personal, el a fost gata să respecte metoda prietenului său de a preciza atitudinea lui Saul. Viitorul urma să descopere adevărul şi, la urma urmelor, nu putea fi nici o pierdere dacă urmau metoda lui David.

În această experienţă se află o învăţătură de valoare. Oamenii nu au aceeaşi moştenire genetică şi aceleaşi condiţii de viaţă şi prin urmare nu privesc la fel problemele vieţii. Fiecare crede că metoda lui, deosebită de a celorlalţi, este cea corectă. Adesea urmările sunt diferenţe de păreri, controverse şi acuzaţii reciproce. Sunt aruncate în toate direcţiile cuvinte usturătoare, care despart familii, prieteni şi chiar pe cei care se iubesc. Egoismul se înalţă, mândria nu cedează, fie că se poate sau nu. Capitolul acesta prezintă un contrast izbitor între felul de a lucra în astfel de situaţii al lui Saul şi al lui Ionatan. Saul, în tirania şi închistarea lui intolerantă, socotea că trebuie să fie cel dintâi şi ceea ce zicea el era corect şi definitiv. Oricine n-ar fi fost de acord trebuia să fie eliminat, indiferent de mijloacele folosite. Totuşi propriul lui fiu a privit viaţa dintr-un unghi cu tot diferit. Pentru ce această deosebire între tată şi fiu, când ambii trăiseră în acelaşi mediu şi primiseră acelaşi tip de educaţie? A luminat oare Dumnezeu o viaţă, iar pe alta, nu? S-a născut oare Saul ca să fie rău, iar fiul, prin contrast, ca să aibă trăsături nobile de caracter? Se cerea poporului să-l accepte pe Saul cu toate excentricităţile lui?

Soluţia la aceste întrebări se află în cuvintele lui Pavel: sunteţi robii aceluia de care ascultaţi (Romani 6,16). Din cauza alegerii făcute, omul încredinţează slujba sa, cugetele sale şi supravegherea vieţii sale fie unuia, fie altuia dintre cei doi stăpâni, doi conducători care reprezintă două standarde de viaţă diametral opuse. Poate că Saul slujise eul tot timpul tinereţii lui. Poate că, în casa tatălui său, el a fost un copil-problemă, un bătăuş în mijlocul celorlalţi, însă, ca şi Iuda, un conducător înnăscut. Dacă aceasta este adevărat, putem înţelege uşor neliniştea tatălui său când Saul se afla departe de casă, în căutarea măgăriţelor. Totuşi, ungerea lui ca împărat reprezintă dovada deplină că Dumnezeu l-a acceptat în ciuda defectelor şi i-a dat o inimă nouă (cap. 10,6.9). Dar el a refuzat să umble în lumina cerului. Pe de altă parte, Ionatan, fiul lui, a ales să urmărească alte interese decât pe cele personale. În prima parte a vieţii, Ionatan, prin supunere plină de rugăciune faţă de providenţa lui Dumnezeu, dezvoltase treptat conduita care îl va caracteriza în viaţă. Felul lui de a vedea lucrurile l-a făcut să accepte bucuros sugestia lui David. S-ar putea ca această experienţă, alături de altele să fi fost în mintea lui David, când, mai târziu, cânta: Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună (Psalmul 133,1).

10 David a zis lui Ionatan: „Cine-mi va da de ştire dacă tatăl tău ţi-ar răspunde cu asprime?”

Verset ce nu a fost comentat.

11 Şi Ionatan a zis lui David: „Vino să ieşim pe câmp.” Şi au ieşit amândoi pe câmp.

Verset ce nu a fost comentat.

12 Ionatan a zis lui David: „Iau martor pe Domnul Dumnezeul lui Israel că voi cerceta de aproape pe tatăl meu mâine sau poimâine; şi de va gândi bine de David,

Verset ce nu a fost comentat.

13 Domnul să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea, dacă nu voi trimite pe nimeni să-ţi dea de ştire! Dacă tatăl meu va găsi cu cale să-ţi facă rău, iarăşi îţi voi da de ştire şi te voi lăsa să pleci, ca să te duci în pace; şi Domnul să fie cu tine, cum a fost cu tatăl meu!

Domnul să fie cu tine. Afară, în câmp, Ionatan s-a legat cu David printr-un jurământ solemn că nu-l va părăsi, indiferent de cursul evenimentelor. Dacă ştirile aveau să fie bune, aşa cum spera Ionatan să fie, el nu avea să-l abandoneze pe David. Pe de altă parte, dacă ştirile aveau să fie rele, el avea să-i aducă la cunoştinţă adevărul şi să se roage pentru binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lui, când fugea să-şi scape viaţa. Ionatan fusese personal convins de prezenţa lui Dumnezeu cu tatăl său, când acesta luase asupra lui răspunderile grele ale împărăţiei. Dar, de când îl întâlnise pe David, înţelesese că Domnul plănuise pentru David un destin măreţ care avea să fie împlinit, indiferent de răutatea lui Saul faţă de el. Prin această atitudine, Ionatan a dovedit o mărinimie adevărată.

14 Dacă voi mai trăi, să te porţi faţă de mine cu o bunătate ca a Domnului; şi dacă voi muri,

Verset ce nu a fost comentat.

15 să nu îţi îndepărtezi niciodată bunătatea faţă de casa mea, nici chiar când Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmaşii lui David de pe faţa pământului.

Faţă de casa mea. Prin naştere, Ionatan era un membru al casei care jurase vrăjmăşie împotriva lui David. Totuşi, el a recunoscut planul lui Dumnezeu de a încredinţa conducerea lui Israel cumnatului său. Ionatan a ales de bună voie să se alipească de casa pe care o indicase Dumnezeu că avea să înlocuiască familia decadentă în care se născuse. În inima lui Ionatan, planul lui Dumnezeu a avut prioritate faţă de legăturile de familie. Aceasta nu din cauza dorinţei de siguranţă personală, ci pentru că a înţeles că, până la urmă, adevărul trebuia să triumfe.

Niciodată. Ebraicul ‘ad-olam, în mod literal, până la o vreme. Lungimea perioadei trebuie să fie hotărâtă de ideea cu care este asociată. În acest caz, lungimea timpului avea să fie determinată de perioada existenţei simultane a celor două case. Cât priveşte dovada faptului că expresia niciodată nu înseamnă în mod necesar fără sfârşit, vezi cele despre Exod. 21,6.

16 Căci Ionatan a făcut legământ cu casa lui David! Domnul să Se răzbune pe vrăjmaşii lui David!”

A făcut legământ. Este greu de tradus textul ebraic al acestui verset. Redarea Septuaginta este: Şi dacă nu, când Domnul îndepărtează prin tăiere pe fiecare din vrăjmaşii lui David de pe faţa pământului, se va întâmpla ca numele lui Ionatan să fie descoperit de casa lui David, atunci fie ca Domnul să descopere pe vrăjmaşii lui David.

17 Ionatan a întărit şi mai mult faţă de David dragostea pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul lui.

Verset ce nu a fost comentat.

18 Ionatan i-a zis: „Mâine este luna nouă; se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol.

Verset ce nu a fost comentat.

19 Să te cobori a treia zi până în fundul locului în care te ascunseseşi în ziua când cu întâmplarea aceea şi să rămâi lângă piatra Ezel.

Verset ce nu a fost comentat.

20 Eu voi trage trei săgeţi înspre piatra aceasta, ca şi când aş lovi la ţintă.

Verset ce nu a fost comentat.

21 Şi voi trimite un tânăr şi-i voi zice: „Du-te de găseşte săgeţile!” Dacă-i voi zice: „Iată că săgeţile sunt dincoace de tine, ia-le!”, atunci să vii, căci este pace pentru tine şi n-ai să te temi de nimic, viu este Domnul!

Verset ce nu a fost comentat.

22 Dar dacă voi zice tânărului: „Iată că săgeţile sunt dincolo de tine!”, atunci să pleci, căci Domnul te trimite.

Verset ce nu a fost comentat.

23 Domnul este martor pe vecie pentru cuvântul pe care ni l-am dat unul altuia.”

Martor. Fireşte că Ionatan spera în veşti bune. Dacă avea să fie altfel, el era încrezător că Domnul avea să-Şi aducă la îndeplinire planurile, într-un fel oarecare. El a fost asigurat că, acelaşi Dumnezeu care le dăduse lui şi lui David astfel de ceasuri preţioase împreună, va continua să vegheze asupra amândurora.

24 David s-a ascuns în câmp. A venit luna nouă, şi împăratul a luat loc la ospăţ ca să mănânce.

Verset ce nu a fost comentat.

25 Împăratul a şezut ca de obicei pe scaunul lui lângă perete. Ionatan s-a sculat, şi Abner a şezut lângă Saul; dar locul lui David a rămas gol.

Verset ce nu a fost comentat.

26 Saul n-a zis nimic în ziua aceea; „Căci”, zicea el, „s-a întâmplat: el nu este curat, negreşit nu este curat.”

El nu este curat. Cu toate trăsăturile lui rele, Saul a fost din fire nehotărât. El înţelegea că orice necurăţie ceremonială avea să fie un motiv suficient pentru ca David să nu participe la o astfel de sărbătoare specială (vezi Levitic 15; 1 Samuel 21,3-5 etc.). Totuşi, în acest moment, marea lui grijă nu era forma serviciului, ci locul unde se afla un tânăr care îndrăznise să primească aplauzele poporului, luând-o înaintea împăratului.

27 A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui David era tot gol. Şi Saul a zis fiului său Ionatan: „Pentru ce n-a venit fiul lui Isai la masă nici ieri, nici azi?”

A doua zi. Dacă ar fi fost vorba despre o simplă chestiune de necurăţie, David ar fi putut să se spele şi să fie curat seara, ca în felul acesta să fie prezent a doua zi. Când a descoperit că David nu era prezent, Saul şi-a dat pe faţă adevăratele simţămintele întrebând pe fiul său despre fiul lui Isai. Ura lui faţă de David a fost atât de clară încât cuvintele lui probabil că nu au fost nici pe departe amabile (vezi v. 31). De două ori scăpase David din mâna lui criminală; el era hotărât să nu se mai întâmple la fel.

28 Ionatan a răspuns lui Saul: „David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem.

Mi-a cerut voie să se ducă. Vezi cele despre v. 6.

29 El a zis: „Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, şi fratele meu mi-a spus lucrul acesta; deci dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd fraţii.” Pentru aceea n-a venit la masa împăratului.”

Verset ce nu a fost comentat.

30 Atunci Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan şi i-a zis: „Fiu rău şi neascultător, nu ştiu eu că ţi-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre ruşinea ta şi spre ruşinea mamei tale?

Fiu rău şi neascultător (engl. son of the perverse rebellious woman). Cuvântul woman (femeie) este omis din textul ebraic, dar este în mod clar cerut, pentru că pervers şi răzvrătit sunt la feminin. Prin urmare femeie trebuie să fie subînţeles. S-a sugerat că, lăsând deoparte cuvântul femeie şi punând amândouă calificativele la genul feminin, Saul îngrămădea insultă după insultă, refuzând chiar să pronunţe cuvântul femeie sau mamă, el fiind atât de mânios încât şi-a îngăduit să folosească doar cuvinte descriptive. Una dintre cele mai mari insulte pe care o poate arunca un oriental este de a spune cuvinte injurioase despre mama cuiva.

31 Căci câtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi linişte nici pentru tine, nici pentru împărăţia ta. Şi acum trimite să-l caute şi să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte.”

Nu va fi linişte. Hotărârea lui Saul era de a menţine dinastia lui fără să se întrebe dacă este bine sau rău. Urmând acest curs, împăratul lui Israel proceda ca împăraţii din jur care îşi păstrau tronul prin forţă, luptau şi mureau pentru a menţine dinastia lor. Saul nu era dispusă să recunoască pe Dumnezeu ca suprem conducător al lui Israel.

32 Ionatan a răspuns tatălui său, Saul, şi i-a zis: „Pentru ce să fie omorât? Ce a făcut?”

Verset ce nu a fost comentat.

33 Şi Saul şi-a îndreptat suliţa spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înţeles că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David.

Verset ce nu a fost comentat.

34 S-a sculat de la masă într-o mânie aprinsă şi n-a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi; căci era mâhnit din pricina lui David, pentru că tatăl său îl ocărâse.

Mâhnit din pricina lui David. Experienţa a fost o deziluzie zdrobitoare pentru Ionatan. Ruptura deschisă intervenită între el şi tatăl lui a fost foarte dureroasă. Hotărârea sa de a trage sorţii lui împreună cu fiul lui Isai fusese pusă la încercare, dar el a refuzat să se abată de la ce era drept. Ca şi Moise, care a întors spatele tronului Egiptului, Ionatan a ales să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului (Evrei 11,25). El cunoştea din experienţă adevărul spus mai târziu de Hristos: Cine iubeşte pe tată... mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine (Matei 10,37).

35 A doua zi de dimineaţă, Ionatan s-a dus pe câmp în locul în care se învoise cu David şi era însoţit de un băieţaş.

Un băieţaş. Luând băiatul, arcul şi săgeţile, Ionatan a ascuns scopul ieşirii lui în câmp. Se putea spune despre el că merge la vânătoare sau să tragă la ţintă.

36 El i-a zis: „Dă fuga şi găseşte săgeţile pe care le voi trage.” Băiatul a alergat, şi Ionatan a tras o săgeată care a trecut dincolo de el.

Verset ce nu a fost comentat.

37 Când a ajuns băiatul la locul unde era săgeata pe care o trăsese Ionatan, Ionatan a strigat după el: „Iată că săgeata este dincolo de tine.”

Verset ce nu a fost comentat.

38 I-a strigat iarăşi: „Iute, grăbeşte-te, nu te opri!” Şi băiatul lui Ionatan a strâns săgeţile şi s-a întors la stăpânul lui.

Grăbeşte-te. Compară cu v. 22. Cuvintele acestea au fost adăugate pentru a imprima asupra lui David gravitatea extremă a situaţiei.

39 Băiatul nu ştia nimic: numai Ionatan şi David înţelegeau lucrul acesta.

Verset ce nu a fost comentat.

40 Ionatan a dat băiatului armele şi i-a zis: „Du-te şi du-le în cetate!”

Verset ce nu a fost comentat.

41 După plecarea băiatului, David s-a sculat din partea de miazăzi, apoi s-a aruncat cu faţa la pământ şi s-a închinat de trei ori. Cei doi prieteni s-au îmbrăţişat şi au plâns împreună. David mai ales se prăpădea plângând.

David... se prăpădea plângând. În mod literal, David a intenţionat să devină mare. Exacta însemnătate a acestei propoziţii este nesigură. Septuaginta exprimă ideea de plâns timp îndelungat sau peste măsură. Unii au înţeles cuvintele în mod literal, în sensul că David avea să fie făcut mare sau întărit pentru marea încercare care-i stătea în faţă.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ

PP 654

PP 654

6.7.25-35.41.42 PP 655

42 Şi Ionatan a zis lui David: „Du-te în pace, acum când am jurat amândoi în Numele Domnului, zicând: „Domnul să fie pe vecie între mine şi tine, între sămânţa mea şi sămânţa ta!” David s-a sculat şi a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.

Verset ce nu a fost comentat.