1 David sfârşise de vorbit cu Saul. Şi de atunci sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David, şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el.

David sfârşise. Naraţiunea continuă fără întrerupere. Saul, promiţând răsplătiri atrăgătoare pentru cel care-l răpune pe Goliat (cap. 17,25), îl caută pe David şi se interesează cine este el. Dacă inserăm cap. 16,14-23 între versetele 9 şi 10 ale capitolului 18, cum fac unii comentatori, atunci primul contact al lui Saul cu David ar fi pe frontul de luptă şi motivul pentru tulburarea mintală a lui Saul ar fi cuvintele de laudă primite de David din partea poporului (v. 6,7). Dacă, totuşi, raportul este în ordine cronologică, întrebarea lui Saul (cap. 17,55) ar putea fi explicată presupunând că Saul dăduse atât de puţină atenţie umilului cântăreţ cu lira în răstimpul tulburării lui mintale, încât nu ştia cine era David. În acest caz, cap. 16,21 ar fi privit ca amintind evenimentul de mai târziu. Varianta ultimă pare mai plauzibilă (vezi cele despre cap. 16,21). În orice caz, deoarece David a fost atât un erou militar, cât şi un cântăreţ inspirat, nu este de mirare că Saul nu l-a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său (cap. 18,2). Vezi şi cele despre cap. 17,15.

Sufletul lui Ionatan. Mişcătoarea prietenie dintre David şi Ionatan este un exemplu clasic de îngemănare a inimilor, fiecare recunoscând în celălalt aceleaşi idealuri şi bucurându-se de prietenia acestuia. Ionatan îşi exprimase deja dezaprobarea faţă de atitudinea tatălui său şi de felul lui de a acţiona (cap. 14,29). Pentru el, răspunsurile umile şi spirituale ale lui David la întrebările lui Saul, prin care acesta dădea lui Dumnezeu toată slava pentru realizările sale, au fost ca apa rece şi răcoritoare pentru un călător obosit şi însetat. Probabil că, pentru Ionatan, eroul de la Micmaş, au urmat ceasuri triste de dezamăgire şi decepţie din cauza lipsei de profunzime spirituală. Puţin a înţeles Ionatan că, cu totul necunoscut lui, aceeaşi credinţă în Dumnezeu şi supunere faţă de călăuzirea şi ocrotirea Sa, formau o altă viaţă câteva mile mai la sud.

2 În aceeaşi zi, Saul a oprit pe David şi nu l-a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său.

Saul a oprit. David a ajuns la curtea lui Saul, ca membru permanent al familiei regale. Ar fi dificil de crezut că relatarea din cap. 16,14-23 ar urma acestei acţiuni a lui Saul (vezi cele despre cap. 18,1).

3 Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că-l iubea ca pe sufletul lui.

Legământ. Făcut probabil mai târziu şi raportat aici ca introducere la relatarea prieteniei dintre David şi Ionatan. Legământul prieteniei trebuie să fi fost rezultatul nenumăratelor conversaţii, al expediţiilor dure făcute împreună, al afecţiunii mature. În plăcuta prietenie a acestor două suflete înfocate şi devotate este privilegiul nostru să vedem ceva din simţămintele lui Hristos care, într-o zi, observă în viaţa răscumpăraţilor Lui aceeaşi profunzime spirituală, aceeaşi umilinţă a sufletului, acelaşi spirit calm, aceeaşi ascultare faţă de veşnicele principii ale adevărului care au stăpânit propria Lui inimă când a fost pe pământ. Văzând astfel rodul muncii sufletului Său, va fi mulţumit (Isaia 53,11). Ce bucurie va fi în cer pentru asemănarea în caracter a celor care vor rămâne împreună pentru veşnicie!

4 A scos mantaua pe care o purta, ca s-o dea lui David; şi i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi cingătoarea lui.

Ionatan a scos. Iubirea lui pentru David a fost atât de mare încât el a fost gata să spună aşa cum a spus Ioan Botezătorul secole mai târziu: Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez (Ioan 3,30). El a văzut în David ceea ce visase odată că ar fi putut ajunge el. Toate trăsăturile bune ale celor doi eroi erau cimentate într-o iubire adevărată, iar Ionatan şi-a dat seama de faptul că fericirea constă mai mult în a iubi decât a fi iubit. Hristos ne-a iubit atât de mult încât S-a dezbrăcat, de bună voie, de Sine Însuşi de orice prerogativă divină (Filipeni 2,6-8) ca să poată sădi aluatul adevărului în orice om (Ioan 1,9).

5 David se ducea şi izbutea oriunde-l trimitea Saul; a fost pus de Saul în fruntea oamenilor de război şi era plăcut întregului popor, chiar şi slujitorilor lui Saul.

Se ducea... oriunde. Ca şi Moise la curtea lui Faraon, David a primit instruire în chestiunile administrative, lucru care avea să-i folosească în anii ce stăteau să vină. El a fost aşezat într-o poziţie din care a putut să vadă viaţa din unghiuri diferite şi i s-a dat puterea spirituală de a face deosebire între bine şi rău. Ca şi Daniel, David şi-a păstrat integritatea într-un mediu pe care nu şi-l alesese el şi nu s-a temut de contaminare. Dumnezeu nu ezită să pună pe oameni chiar în vârtejul egoismului omenesc, pentru că El ştie: cu cât noaptea este mai întunecoasă, cu atât mai strălucitoare va fi lumina lor. David, care fusese un fiu ascultător în casa tatălui său, Isai, s-a dovedit acum vrednic ca ambasador credincios al împăratului.

A fost pus. Saul a respectat promisiunea de a onora pe bărbatul care fusese gata să accepte provocarea pe care n-o acceptaseră proprii săi soldaţi. Deşi ceva mai mult decât un tinerel, David a dat dovadă de un discernământ atât de evident, încât a fost acceptat cu dragă inimă de către toţi. Minunatele lui trăsături de caracter erau vizibile. Aceasta nu înseamnă că el a înlocuit pe Abner, care a rămas căpetenia oştirii.

6 Pe când veneau ei, la întoarcerea lui David de la omorârea filisteanului, femeile au ieşit din toate cetăţile lui Israel înaintea împăratului Saul, cântând şi jucând, în sunetul timpanelor şi lăutelor şi scoţând strigăte de bucurie.

Verset ce nu a fost comentat.

7 Femeile care cântau îşi răspundeau unele altora şi ziceau: „Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii.”

Verset ce nu a fost comentat.

8 Saul s-a mâniat foarte tare şi nu i-a plăcut vorba aceasta. El a zis: „Lui David îi dau zece mii şi mie-mi dau mii! Nu-i mai lipseşte decât împărăţia.”

Nu-i mai lipseşte. Nu este dat nici un interval de timp între anunţarea alegerii de către Dumnezeu a altui om mai bun decât tine (cap. 15,28) ca împărat şi această experienţă a lui David la curtea împăratului. Deşi este probabil că trecuseră mai mulţi ani, Saul cu siguranţă că era continuu atent la semnele de recunoaştere ale bărbatului care avea să-i urmeze la tron (vezi v. 9). De curând el se dovedise incapabil în faţa filistenilor şi dacă n-ar fi fost curajoasa faptă de vitejie a acestui ciobănaş el şi-ar fi putut pierde viaţa. Totuşi, a fost supărat la gândul că acest flăcău, pe care el îl onorase şi îl adusese atât de aproape de el, putea să câştige afecţiunea poporului şi a oştirii. Ce fel de recunoştinţă putea fi aceasta? Din nou Saul a dat frâu liber simţămintelor sale de nemulţumire şi bănuielilor lui rele, până când mintea a fost în cele din urmă tulburată.

9 Şi din ziua aceea, Saul a privit cu ochi răi pe David.

Verset ce nu a fost comentat.

10 A doua zi, duhul cel rău, trimis de Dumnezeu, a apucat pe Saul, care s-a înfuriat în mijlocul casei. David cânta, ca şi în celelalte zile, şi Saul era cu suliţa în mână.

Duhul cel rău. Vezi cap. 16,15.16. Cu toate că îngăduie ispitei să vină, Dumnezeu nu ademeneşte niciodată pe oameni la păcat (Iacov 1,13; comp. cu 1 Corinteni 10,13).

S-a înfuriat. (engl. a profetizat, RSV). Forma verbală care se întâlneşte aici, deşi este adesea folosită despre adevărata profeţie, se poate referi şi la şoptirile profeţilor falşi. Starea de demenţă extatică a lui Saul se datora unui spirit de patimă violentă, probabil în speranţa de a impresiona pe curteni cu sfinţenia lui.

David cânta. Ce contrast între aceşti doi bărbaţi! Îndemnat de o furie oarbă, Saul se uita la suliţa lui, cu scopul premeditat de a ucide pe David. David, simţind probabil pericolul şi înţelegând cauza patimii lui Saul, ţinea harpa cu care căuta să uşureze tensiunea psihică a împăratului.

11 Saul a ridicat suliţa, zicându-şi în sine: „Voi pironi pe David de perete.” Dar David s-a ferit de el de două ori.

Verset ce nu a fost comentat.

12 Saul se temea de David, pentru că Domnul era cu David şi Se depărtase de la el.

Saul se temea. Motivul temerii lui Saul faţă de David era convingerea că Dumnezeu Se îndepărtase de el în favoarea lui David. Dar Se îndepărtase oare Domnul, în mod deliberat, de Saul, sau împăratul Îl lepădase pe Tatăl său ceresc? Deoarece a dat omului libertatea de a alege, Dumnezeu nu-l împiedică pe om prin forţă dacă acesta nu-I ascultă sfatul. Adam a lepădat pe Dumnezeu când a cedat sugestiilor vrăjmaşului. Dumnezeu l-a lepădat? Pavel a persecutat în mod deliberat biserica lui Hristos. Dumnezeu l-a lepădat? Dacă este aşa, cum a putut Pavel să afirme mai târziu: Isus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu (1 Timotei 1,15)?

Prin slujirea lui David, Domnul apela la inima împietrită a lui Saul, invitându-l să se întoarcă şi să înţeleagă puterea vindecătoare a lui Dumnezeu în favoarea lui. Cu toate că se descalificase iremediabil ca împărat, Saul mai putea găsi salvare ca individ (vezi cele despre cap. 15,23.35).

13 L-a îndepărtat de lângă el şi l-a pus mai mare peste o mie de oameni. David ieşea şi intra în fruntea poporului;

L-a îndepărtat. Din propriul lui punct de vedere egoist, una dintre cele mai mari greşeli ale vieţii lui Saul a fost atunci când a îndepărtat pe David de la curtea lui şi l-a făcut căpetenie peste o mie. Muzica melodioasă a lui David nu avea să mai uşureze durerea lui Saul. Nimeni altul nu era în stare să-l înalţe pe împărat în faţa publicului aşa cum făcuse David, mergând oriunde-l trimitea Saul (v. 5). Obsedat de dorinţa de a ucide pe David, Saul a ales să refuze în continuare să-şi umilească inima şi să se întoarcă la Tatăl său ceresc.

14 izbutea în tot ce făcea, şi Domnul era cu el.

Izbutea. Sau era plin de succes, după cum forma verbului ebraic lasă să se înţeleagă. Greşelile oamenilor de la putere în tratarea subordonaţilor lor, pot fi foarte uşor folosite de aceştia ca trepte spre succes, dacă acţionează cu înţelepciune. David a acceptat cu toată smerenia să fie retrogradat, deoarece se pare că aşa ceva s-a întâmplat, şi, în rolul lui cel nou, a câştigat admiraţia întregului Israel. N-a învinuit pe nimeni pentru această retrogradare şi nu s-a plâns de tratamentul nedrept. David a rămas acelaşi suflet luminat, cu înclinaţii spirituale, care fusese întotdeauna. Mult iubit de Domnul, el a primit, în ciuda mâniei împăratului, tocmai instruirea de care avea nevoie înainte de a primi răspunderile conducerii. Dumnezeu adaptează disciplina vieţii la nevoile particulare ale fiecărui individ care-şi propune să fie credincios datoriei încredinţate.

15 Saul, văzând că izbutea întotdeauna, se temea de el;

Verset ce nu a fost comentat.

16 dar tot Israelul şi Iuda iubeau pe David, pentru că ieşea şi intra în fruntea lor.

Ieşea şi intra. Sarcinile date lui David au fost de aşa manieră încât l-au ţinut în mod constant în centrul atenţiei publice.

17 Saul a zis lui David: „Iată, îţi voi da de nevastă pe fiica mea cea mai mare, Merab: numai să-mi slujeşti cu vitejie şi să porţi războaiele Domnului.” Dar Saul îşi zicea: „Nu vreau să-mi pun mâna mea pe el, ci mâna filistenilor să fie asupra lui.”

Să-mi slujeşti cu vitejie. Aici se văd în contrast izbitor două personalităţi distincte, Saul, duplicitar şi viclean, şi David, simplu şi cinstit. Pe Saul nu numai că-l tulbura conştiinţa, dar în taină se temea şi de popor, care-l iubea pe David şi care îşi manifesta credincioşia faţă de el. Invidios pentru fiecare cuvânt de laudă adus tânărului, Saul a recurs la o dublă acţiune – capitalul de bază al omului egoist – linguşire pe faţă şi complotare în ascuns. Se pare că, la început, David nu şi-a dat seama de cursele întinse pentru el. A acceptat atât promovarea cât şi retrogradarea cu acelaşi spirit de umilinţă şi colaborare. Inima lui fiind curată înaintea lui Dumnezeu, el era preocupat numai de îndeplinirea eficientă a sarcinii care îi era dată şi nu-i păsa de pericolul la care se expunea.

Nu vreau să-mi pun mâna mea pe el. Saul încă nu era dispus să ia în mod direct viaţa lui David. El spera să-şi împlinească planul în mod indirect, pentru ca să evite duşmănia poporului.

18 David a răspuns lui Saul: „Cine sunt eu şi ce este viaţa mea, ce este familia tatălui meu în Israel, ca să fiu ginerele împăratului?”

Cine sunt eu? În mod evident, Merab, fiica mai mare a lui Saul- numele ei înseamnă creştere, înmulţire (vezi Isaia 9,6.7) – fusese făgăduită lui David ca parte a recompensei pentru uciderea lui Goliat (1 Samuel 17,25) sau în speranţa de a-l convinge să accepte riscul atacurilor în continuare asupra filistenilor. Ezitarea lui David de a se căsători cu Merab poate să fi apărut din faptul că el nu era în situaţia de a procura zestrea cerută.

19 Venind vremea când Merab, fata lui Saul, avea să fie dată lui David, ea a fost dată de nevastă lui Adriel, din Mehola.

Avea să fie dată. La început iritat de refuzul lui David, Saul n-a putut să-şi ascundă neplăcerea lui crescândă pentru noua căpetenie numită în slujbă; el a dat pe Merab lui Adriel, ajutorul meu este Dumnezeu, presupunând că acest cuvânt este arameic.

Din Mehola. Abel-Mehola, locul de naştere al lui Elisei, era o cetate nu departe de Bet-Şan (1 Regi 4,12; 19,16), probabil la răsărit de Iordan la Tell el Maqlub, o aşezare identificată pe vremuri cu Iabeş-Ghilead (vezi cele despre Judecători 7,22). Duplicitatea lui Saul ar fi trebuit să deschidă ochii lui David, dar deoarece el credea că şi ceilalţi sunt sinceri ca şi el, s-a supus cu blândeţe în faţa anulării de către Saul a primului contract de căsătorie.

20 Mical, fata lui Saul, iubea pe David. Au spus lui Saul, şi lucrul i-a plăcut.

Verset ce nu a fost comentat.

21 El îşi zicea: „I-o voi da ca să-i fie o cursă şi să cadă sub mâna filistenilor.” Şi Saul a zis lui David pentru a doua oară: „Astăzi îmi vei fi ginere.”

Să-i fie o cursă. În complotul pe care-l urzea, Saul s-a gândit să se folosească de Mical, fiica lui, ca să-şi aducă la îndeplinire planul său ticălos de nimicire a lui David. El avea să ceară o astfel de zestre care în orice caz avea să împlinească scopul lui într-un fel şi mai bun dacă ar fi fost posibil dacă i-ar fi dat pe Merab lui David. Saul era foarte bucuros, dar trebuia să acţioneze cu grijă, pentru că David nu trebuia să ştie că Mical se îndrăgostise de el.

Pentru a doua oară. Sau a doua oară (RSV), cu referire la aceea că aceasta era a doua propunere a lui Saul pentru David.

22 Saul a dat slujitorilor săi următoarea poruncă: „Vorbiţi în taină lui David şi spuneţi-i: „Iată că împăratul e binevoitor faţă de tine şi toţi slujitorii lui te iubesc; fii acum ginerele împăratului.”

A dat slujitorilor săi următoarea poruncă. Luând în mod deliberat pe Merab de la David, Saul a folosit metode ascunse ca să-l informeze că era încă dorit ca ginere. El a aranjat să-l prindă pe David în cursă prin intermediul unei campanii de bârfe de la curte. Probabil că slujitorii înşişi n-au înţeles rolul pe care l-au jucat în acest scenariu.

23 Slujitorii lui Saul au spus aceste lucruri la urechile lui David. Şi David a răspuns: „Credeţi că este uşor să fii ginerele împăratului? Eu sunt un om sărac şi de puţină însemnătate.”

Eu sunt un om sărac. Poate că aici David a dat glas nedumeririi privind dubla acţiune a lui Saul. Totuşi el n-a fost supărat, crezând probabil că hotărârea lui Saul se datora propriei lui sărăcii.

24 Slujitorii lui Saul i-au spus ce răspunsese David.

Verset ce nu a fost comentat.

25 Saul a zis: „Aşa să vorbiţi lui David: „Împăratul nu cere nicio zestre; ci doreşte o sută de prepuţuri de ale filistenilor, ca să-şi răzbune pe vrăjmaşii lui.” Saul avea de gând să facă pe David să cadă în mâinile filistenilor.

Nici o zestre. Interesul lui David fusese trezit cu mult tact, pentru a nu da naştere la nici o suspiciune. De fapt, ideea îi plăcea foarte mult. În felul acesta, el putea să răzbune pe Israel împotriva vechiului lui vrăjmaş şi să câştige mâna tinerei femei care părea să fie mai potrivită chiar decât sora ei mai mare, dar care poate că nu se putea căsători înaintea acesteia (vezi Geneza 29,26). Deoarece părinţii au făcut aranjamente de căsătorie, David n-a bănuit nimic rău în intenţiile lui Saul.

O sută de prepuţuri. Basoreliefurile egiptene zugrăvesc multe din acestea, tăiate de la vrăjmaşii căzuţi; aduse împăratului şi numărate înaintea lui ca dovadă a biruinţei. Propunerea lui Saul a fost astfel în acord cu obiceiul păgân al vremii.

26 Slujitorii lui Saul au spus aceste cuvinte lui David, şi David a primit ce i se ceruse, pentru ca să fie ginerele împăratului. Înainte de vremea hotărâtă,

Înainte de vremea hotărâtă. Mai degrabă înainte ca zilele să fi fost expirate. Această propoziţie aparţine versetului 27.

27 David s-a sculat, a plecat cu oamenii lui şi a ucis două sute de oameni dintre filisteni, le-a adus prepuţurile şi a dat împăratului numărul întreg, ca să fie ginerele împăratului. Atunci Saul i-a dat de nevastă pe fiica sa Mical.

Două sute de oameni. Saul ceruse o sută. Împăratul făcuse atât de mare publicitate, încât acum a fost obligat să îşi ţină promisiunea. În felul acesta, Dumnezeu a îndreptat din nou atenţia lui Saul asupra bărbatului pe care avea plăcerea să-l onoreze.

28 Saul a văzut şi a înţeles că Domnul era cu David; şi fiica sa Mical iubea pe David.

Verset ce nu a fost comentat.

29 Saul s-a temut din ce în ce mai mult de David şi toată viaţa i-a fost vrăjmaş.

I-a fost vrăjmaş. Supărarea cauzată de eşuarea planului lui a mărit ura lui Saul faţă de David. Dar, în loc să se supună lui Dumnezeu, Saul a continuat să se frământe din cauza mândriei rănite. Prestigiul lui David era mai mare ca oricând Acum, stăpânit cu totul de un duh rău, mintea întunecată de gânduri triste a lui Saul a căutat în mod asiduu o nouă cursă pentru vrăjmaşul său, devenit acum ginere.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

PP 649-652

1 Ed 157

1-5 PP 649

6-8 PP 650

13-16 PP 651

17-25.28 PP 652

30 Domnitorii filistenilor ieşeau la luptă; şi ori de câte ori ieşeau, David avea mai multă izbândă decât toţi slujitorii lui Saul, şi numele lui a ajuns foarte vestit.

Verset ce nu a fost comentat.