1 David şi-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decât să fug în ţara filistenilor, pentru ca Saul să înceteze să mă mai caute în tot ţinutul lui Israel; aşa voi scăpa de mâna lui.”

Voi pieri. David n-a înţeles că, în ciuda planurilor ascunse ale lui Saul, Dumnezeu aducea la îndeplinire pe tăcute, voinţa Samuel El a interpretat întâmplările recente ca dovadă a împăcării nesigure cu Saul şi a succesului gradat al planului acestuia de a-l ruina şi nimici. David se bucurase de călăuzirea lui Gad şi Abiatar – prin Urim şi Tumim – dar acum, cuprins de descurajare, n-a mai apelat la ajutorul divin şi a făcut planuri pe propria răspundere.

Nimic mai bine. În ciuda tuturor celor făcute de David compatrioţilor săi, aceştia au arătat doar puţină simpatie pentru el acum, când era în dizgraţia împăratului. Locuitorii din Cheila l-ar fi dat în mâinile lui Saul (cap. 23,1-13). Zefiţii informat de două ori pe Saul despre locul unde se ascundea (cap. 23,19; 26,1), iar Nabal se dovedise atât de ostil, cum fusese şi Doeg (cap. 25,10.11). El întinsese de două ori mâna îndurării peste tiranul invidios şi alienat care, în mod deschis căuta să-i ia viaţa. Chiar de la oamenii care ar fi trebuit să-i arate toată amabilitatea el a primit numai critică şi nerecunoştinţă, iar viaţa lui printre ei fusese un coşmar continuu. Trăind din raţii reduse de mâncare, prin peşteri şi păduri, în pustiuri şi pe crestele munţilor, el fusese tratat ca un proscris.

Nu cu mult timp înainte de aceste incidente (cap. 22,5), Dumnezeu îl îndrumase pe David să se întoarcă din Moab în Iuda. Erau multe de făcut pentru compatrioţii lui, iar David a răspuns bucuros. El a putut trage concluzia că chemarea de a se întoarce în Iuda s-a ivit din nevoia de a proteja pe oamenii de aici de incursiunile popoarelor învecinate. Dar probabil că a fost scopul lui Dumnezeu să demonstreze înaintea întregului Israel tăria de caracter, smerenia şi curajul celui ales să fie împărat – o credinţă care a aşteptat cu răbdare ca Dumnezeu să aducă la îndeplinire voinţa Sa la timp potrivit.

Dumnezeu a lucrat iar şi iar pentru David, iar poporul de rând trebuie să fi început să aprecieze viaţa lui plăcută. Dar, după fiecare eliberare minunată venea o nouă încercare grea. Până la urmă, David a început să simtă zădărnicia pericolului aparent fără sfârşit şi a nesiguranţei. A aproviziona sutele de oameni care îl urmau acum şi a-i ţine uniţi ar fi pus la încercare energiile celor mai pricepuţi bărbaţi. Este adevărat că Abigail şi Ionatan îl încurajaseră de David, dar majoritatea era împotriva lui. Credinţa lui slăbise.

Descurajat, el a căutat, în cele din urmă, refugiu printre vrăjmaşii Domnului. I s-a părut că se afla în siguranţă numai dacă mergea pe un astfel de drum. Împotriva voinţei lui Dumnezeu, David a pus acum piciorul pe un drum spinos, plin de duplicitate şi intrigi. Sacrificând încrederea în Dumnezeu pentru propria lui idee despre siguranţă, David a întinat credinţa pe care Dumnezeu ar fi dorit să o arate toţi slujitorii Lui înaintea oamenilor şi a îngerilor. Cât de cu totul alta ar fi putut să fie istoria lui Israel dacă David ar fi căutat să urmeze sfatul Domnului tot atât de serios înainte de a părăsi Iuda, cum o făcuse şi înainte de a părăsi Moabul (vezi cap. 22,5).

2 Şi David s-a sculat, el şi cei şase sute de oameni care erau împreună cu el, şi au trecut la Achiş, fiul lui Maoc, împăratul Gatului.

Achiş, fiul lui Maoc. Numele de „Achiş” are o provenienţă nesigură. Unii învăţaţi cred că acest Achiş este cel menţionat în 1 Regi 2,39, fiul lui Maaca. Dar Maoc este forma masculină a cuvântului, în timp ce Maaca este cea feminină (1 Regi 15,2; 1 Cronici 2,48; 3,2; 7,15 etc.). Dacă ambele texte se referă la aceeaşi persoană, Achiş din 1 Regi 2,39 ar fi fost foarte bătrân, pentru că incidentul raportat acolo s-a întâmplat la aproape 50 de ani după fuga lui David la Achiş (1 Samuel 21,10). Dar, dacă Achiş, fiul lui Maoc, s-a căsătorit cu o femeie cu numele de Maaca, la fiu se putea referi ca fiind „fiul lui Maaca” şi astfel, nepotul lui Maoc. Este probabil, totuşi, ca Achiş înaintea căruia a simulat David nebunia (1 Samuel 21,12.13) să fie acelaşi împărat la care fuge David acum. Între cele două incidente nu erau mulţi ani. În primul caz, David era singur; acum el era însoţit de sute de susţinători, cu familiile lor. Cel puţin pentru câtva timp, refugiaţii au rămas în Gat. În conformitate cu Targumurile „Gittish”, din titulatura psalmilor 8, 81 şi 84, înseamnă un instrument muzical inventat sau un fel de muzică pe care David a compus-o pentru prima dată în timpul şederii lui la Gat, socotind c㠄gittish” vine de la Gat. David a compus Psalmul 56 când a vizitat pentru prima dat Gatul, conform titlului acestuia, unde se spune: „Făcut când l-au prins filistenii la Gat”.

3 David şi oamenii lui au rămas în Gat, la Achiş; îşi aveau fiecare familia lui, şi David îşi avea cele două neveste: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.

Verset ce nu a fost comentat.

4 Saul, când a aflat că David fugise la Gat, a încetat să-l mai caute.

A încetat să-l mai caute. Fireşte că Saul s-a oprit să invadeze teritorii ostile pentru a-l prinde pe David. O astfel de mişcare ar fi provocat un război pentru care el nu era pregătit. Redactarea textului lasă puţine semne de întrebare că, dacă David ar fi rămas în Iuda, Saul ar fi uitat chiar şi ultima promisiune şi l-ar fi urmărit din nou. Poate că Saul a sperat de data aceasta, ca de altfel şi cu o ocazie anterioară, că David avea să cadă în mâinile filistenilor.

5 David a zis lui Achiş: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, rogu-te să mi se dea într-una din cetăţile ţării un loc unde să pot locui; căci pentru ce să locuiască robul tău cu tine în cetatea împărătească?”

Verset ce nu a fost comentat.

6 Şi chiar în ziua aceea, Achiş i-a dat Ţiclagul. De aceea, Ţiclagul a fost al împăraţilor lui Iuda până în ziua de azi.

Ţiclag. Numele este de origină nesigură. El este amintit prima oară în Iosua 15,31, ca una din cetăţile moştenite ale lui Iuda. Dar când i s-au acordat lui Simeon anumite cetăţi din interiorul hotarelor lui Iuda, Ţiclagul a fost transferat la această seminţie (Iosua 19,1-5). Ţiclagul era situat în partea estică a câmpiilor ţării şi a fost luat de la seminţia lui Simeon de către filisteni pe vremea Judecžtorilor. Probabil că el a fost în partea cunoscută acum ca Tell el-Khuwelfeh, cam la 20 mile sud-vest de Adulam şi 12 mile nord Beer-Şeba. Ţiclagul a fost locul unde au venit mulţi recruţi din seminţiile lui Beniamin, Gad, Manase, Iuda şi altele pentru a se uni cu David (1 Cronici 12). Se spune că cei veniţi din Beniamin erau mari războinici.

7 Timpul cât a locuit David în ţara filistenilor a fost de un an şi patru luni.

Un an. Ebraicul yamin, în mod literal, „zile”. În Levitic 25,29 yamin, „un an întreg” (în mod literal „zile”) este clar egal cu „un an întreg” (shanah, cuvântul obişnuit pentru „an”). În 1 Samuel 1,3, despre Elcana se spune că mergea la Silo „în fiecare an”, în mod literal, „din zile în zile”. În cap. 2,19, acelaşi idiom este tradus „din an în an”.

8 David şi oamenii lui se suiau şi năvăleau asupra gheşuriţilor, ghirziţilor şi amaleciţilor; căci neamurile acestea locuiau din vremuri vechi în ţinutul acela până la Şur şi până în ţara Egiptului.

Se suiau şi năvăleau. Cu toate că David era urmărit ca o fiară de pradă de către Saul şi dispreţuit de concetăţenii lui, el n-a murmurat niciodată în necazul lui. Ţiclagul se învecina cu teritoriul prădătorilor pustiului, care au făcut greutăţi lui Israel chiar de la intrarea lor în Canaan. Domnul poruncise completa nimicire a unor astfel de triburi prădalnice ca amaleciţii (Exod 17,16; Numeri 24,20; Deuteronom 9,1-4; 25-17-19; comp. cu Geneza 15,16). David, ca moştenitor uns al tronului, David s-a socotit răspunzător să aducă la îndeplinire ceea ce Saul nu făcuse. Fără îndoială că David a intenţionat ca în felul acesta să merite loialitatea naţiunii lui.

Geşuriţii. Când a ocupat ţara lui Sihon şi a lui Og (Ioan 12), Israel a ajuns până la hotarul geşuriţilor, aproape de muntele Hermon (Iosua 12,5; 13,11). Este posibil că aceşti geşuriţi migraseră spre nord din Negheb (vezi cele despre Geneza 12,9; Judecžtori 1,9) şi din deşrtul Paran şi că aproape de Filistia locuia un trib înrudit.

Ghirziţii. Aşezarea lor este cunoscută numai din strânsa lor legătură cu amaleciţii din deşert „până la Şur şi până în ţara Egiptului”.

Amaleciţii. Vezi cele desrpe cap. 15,2.

9 David pustia ţinutul acesta; nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie, le lua oile, boii, măgarii, cămilele, hainele, şi apoi se întorcea şi se ducea la Achiş.

David pustia ţinutul. Triburile deşertului fuseseră vrăjmaşii lui Israel timp de secole şi atacaseră prin incursiuni interminabile localităţile israelite din vecinătatea deşertului. Mai demult, când Saul „a nimicit cu desăvârşire” pe amaleciţi (cap. 15,8), probabil că mulţi dintre ei au dispărut în deşert şi în scurt timp au reapărut spre a-şi continua incursiunile. Beduinii peregrini au un fel misterios de a dispărea brusc, numai pentru a reapărea la timp. Afirmaţia că David „nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie” se referă desigur numai la cei care locuiau în localităţile atacate de el. Singura cale de a aduce pace permanentă în localităţile de la hotarul ale lui Israel era de a alunga aceste triburi atât de departe în pustiu încât să ezite să se mai întoarcă. Ele trăiau din jaful asigurat prin lupta de gherilă şi multe din proviziile şi lucrurile pe care David le-a capturat cu această ocazie fuseseră probabil luate din localităţile israelite.

10 Achiş zicea: „Unde aţi năvălit azi?” Şi David răspundea: „Spre miazăzi de Iuda, spre miazăzi de ierahmeeliţi şi spre miazăzi de cheniţi.”

Spre miazăzi de Iuda. În mod literal, „spre Negheb de Iuda” (vezi cele despre Geneza 12,9). Ţinutul ocupat de aceste triburi se afla în interiorul Neghebului. Astfel că, atunci când David năvălea în „Neghebul lui Iuda”, el nu se lupta împotriva poporului său, ci cu neamuri străine care trecuseră pe teritoriul lui Iuda. În acelaşi timp, declaraţia lui a fost destul de ambiguă pentru a-i îngădui lui Achiş s-o interpreteze altfel.

Ierahmeeliţii. Ierahmeel a fost întâiul născut al lui Herţon, nepotul lui Iuda (1 Cronici 2,9.25). Probabil că el s-a născut după ce Iacov a mers în Egipt, pentru că el nu este amintit printre cele 70 de persoane ale casei lui Iacob care au migrat în Egipt (Geneza 46,12). Nu este sigur dacă acest clan l-a însoţit pe Israel în mişcarea Exodului sau nu. Se pare că ei s-au aşezat în regiunea de la sud de Hebron. Probabil că au trăit ca nomazi şi n-au luat parte la problemele naţionale ale lui Israel.

Cheniţii. Vezi cele despre Geneza 15,19.

11 David nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie ca să vină la Gat; „căci”, se gândea el, „ei ar putea să vorbească împotriva noastră şi să zică: „Aşa a făcut David.” Şi acesta a fost felul lui de purtare în tot timpul cât a locuit în ţara filistenilor.

Ca să vină (engl. „tidings”). Cuvântul acesta a fost adăugat şi evident că ar trebui omis. Sensul este că David n-a luat prizonieri cu el la Ţiclag, ca aceşti robi să nu informeze pe filisteni despre raid.

12 Achiş se încredea în David şi zicea: „S-a făcut urât poporului său, Israel, şi va rămâne în slujba mea pe vecie.”

Achiş se încredea. Duplicitatea lui David a fost o altă greşeală serioasă a lui David, nevrednică de unul care avusese atât de înalte privilegii spirituale. Preţul biruinţei în conflictul cu păcatul este continua veghere şi constanta supunere faţă de voinţa lui dumnezeu. Dar bunătatea lui Dumnezeu n-a părăsit pe David în ceasul descurajării. David a avut o continuitate a scopului şi o dorinţă sinceră de a conlucra total în programul lui Dumnezeu. Această atitudine l-a făcut să-şi recunoască păcatele după descoperirea lor şi să pornească de îndată la îndreptarea greşelilor lor.

David a făcut prima greşeală părăsind Iudeea. La păcatul de a părăsi pe compatrioţii lui fără îngăduinţa divină, el a mai adăugat un al doilea păcat, acela al duplicităţii. Dacă David ar fi rămas în Iudeea, Dumnezeu l-ar fi putut elibera, aşa cum o mai făcuse. Când Israel a mers la Ghilboa spre a rezista atacului filistenilor (cap. 28,4), David ar fi putut fi folosit de Dumnezeu să repurteze o victorie care să-i aducă aclamaţiile întregului popor. În timp ce Saul a făcut o serioasă greşeală căutând să ia viaţa lui David, David comite acum o greşeală aproape fatală, părăsind ţara fără un sfat hotărât din partea lui Dumnezeu.