1 Când s-a întors Saul de la urmărirea filistenilor, au venit şi i-au spus: „Iată că David este în pustiul En-Ghedi.”

Pustia en-Ghedii Acest capitol ar fi trebuit să înceapă cu v. 29 al capitolului precedent, aşa cum face textul uzual ebraic. En-Ghedi este o oază frumoasă pe ţărmul Mării Moarte, la gura lui Wadi El-Kelb, o vale prăpăstioasă şi întortocheată, care începe cu vreo 8 mile (12,8 km) în pustie, în pustia albă, de calcar, a lui En-Ghedi cam la o înălţime de 1200 picioare (368 m) deasupra nivelului mării. Pe acea mică distanţă, albia văii coboară vreo 2500 de picioare (762 m) până ajunge la nivelul Mării Moarte, la 1305 picioare (398 m) sub nivelul mării. Stâncile abrupte ale pustiei, înalte cam de 2000 de picioare (610 m), se apropie de mare până la 1,5 mile (2,4 km), astfel încât formează o formidabilă fortăreaţă la vest de cetate. În partea de sus a văii, la mai multe sute de picioare deasupra bazei stâncii, frumos izvor de apă caldă din En-Ghedi ţâşneşte de sub o mare piatră, la o temperatură de 830 F. Pe versantul văii sunt multe peşteri atât naturale, cât şi artificiale. În vremurile moderne aşezarea este cunoscută sub numele de 'Ain-Jidi.

2 Saul a luat trei mii de oameni aleşi din tot Israelul şi s-a dus să caute pe David şi pe oamenii lui până pe stâncile ţapilor sălbatici.

Stâncile ţapilor sălbatici. Părţi ale pustiei, la apus de oază, sunt aşa de puternic erodate încât sunt aproape cu neputinţă de trecut. Dar există un drum de la Carmel în Iuda care traversează pustia Maon şi En-Ghedi şi coboară prin Wasi el-Kelb până la această oază. Probabil că Saul a apucat pe acest drum, în dorinţa lui nestrămutată de a-l găsi pe David.

3 A ajuns la nişte stâne de oi, care erau lângă drum; şi acolo era o peşteră în care a intrat să doarmă. David şi oamenii lui erau în fundul peşterii.

Stâne de oi. Peste tot în Palestina, ciobanii folosesc aceste peşteri naturale ca locuri de adăpost pentru oi, pe vreme rea. De obicei, pe lângă aceste peşteri sunt nişte împrejmuiri circulare construite din piatră şi mărăcini, numite ţarcuri, care pe vreme bună feresc oile atât de fiare sălbatice, cât şi de oameni răi.

Ca să doarmă. (engl. cover his feet – să-şi acopere picioarele). Un eufemism pentru evacuarea intestinului (vezi Judecători 3,24,). Venind de afară, Saul n-a putut vedea nimic, dar oamenii din peşteră au putut să vadă clar, pentru că ochii lor erau obişnuiţi cu întunericul.

4 Oamenii lui David i-au zis: „Iată ziua în care Domnul îţi zice: „Dau pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; fă-i ce-ţi va plăcea.” David s-a sculat şi a tăiat încet colţul hainei lui Saul.

Colţul hainei lui Saul. În mod literal, aripa îmbrăcămintei exterioare a lui Saul. Probabil că această haină era tunica exterioară, fără mâneci, largă, ajungând până la glezne, purtată de femeile, precum şi de bărbaţii de rang înalt, ca împăraţi, preoţi etc. Fără îndoială că oamenii lui David au recunoscut pe împărat atât datorită îmbrăcămintei lui, cât şi înfăţişării personale. Deşi nu este dat nici un indiciu despre făgăduinţa divină că lui David îi va fi dat în mâini vrăjmaşul, ceea ce au spus oamenii poate să fi fost adevărat. Probabil că ocazia a venit ca o încercare pentru David pentru a-l ajuta să demonstreze trăsăturile de caracter pe care le dezvoltase. Dacă în această împrejurare David ar fi ucis pe Saul, ar fi dovedit că, cel puţin într-o privinţă, nu era mai bun decât Saul, care, dacă ar fi avut ocazia, ar fi fost bucuros să-l ucidă pe David.

Satana a pus la încercare evlavia lui Iov, susţinând că Iov va blestema pe Dumnezeu dacă nu va mai fi binecuvântat şi dacă va fi supus anumitor privaţiuni. Pentru a face faţă unei astfel de învinuiri, Dumnezeu a îngăduit lui Satana să aducă necazuri asupra lui Iov pentru a dovedi falsitatea declaraţiei adversarului, dar şi neprihănirea slujitorului Său. Ca şi Iov, David a rezistat încercării. A fost atât de aproape de Dumnezeu încât, avându-l pe vrăjmaşul său în mână, nu numai că a refuzat să-l rănească, dar a şi oprit pe oamenii lui să-i facă vreun rău în numele lui.

5 După aceea, inima îi bătea, pentru că tăiase colţul hainei lui Saul.

Inima. Conştiinţa îl acuza. Cei din vechime foloseau cuvântul inimă pentru a descrie sediul intelectului (Proverbe 15,28; 16,9.23; 23,7.12; Matei 12,34; Luca 6,45. Cuvântul conştiinţă nu apare în Vechiul Testament. Cuvântul din Noul Testament vine de la verbul a cunoaşte şi, de aceea, scoate în evidenţă mai mult o facultate a intelectului decât o capacitate a simţămintelor. Oamenii spun că sunt guvernaţi de conştiinţă, când, în realitate, adesea sunt stăpâniţi de simţămintele lor. Conştiinţa este o călăuză sigură numai când este condusă de lumina cerească. Conştiinţa lui Saul era întunecată, ba chiar însemnată cu fierul roşu al geloziei şi invidiei (vezi 1 Timotei 4,2). Conştiinţa lui David fusese educată de cer şi, ca şi conştiinţa lui Pavel, ea a fost în mare măsură curată (Fapte 24,16). Dându-i-se ungerea divină a discernământului spiritual, el se dovedise a fi un conducător adevărat. El nu era dependent de obiceiurile şi tradiţiile vremii, ci poseda o cunoştinţă a ceea ce era divin şi în mod intrinsec (cu adevărat) corect.

6 Şi a zis oamenilor săi: „Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o aşa faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului.”

Verset ce nu a fost comentat.

7 Cu aceste cuvinte, David a oprit pe oamenii săi şi i-a împiedicat să se arunce asupra lui Saul. Apoi Saul s-a sculat să iasă din peşteră şi şi-a văzut înainte de drum.

A oprit pe oamenii săi. Poate că oamenii lui, întocmai ca şi ucenicii mai târziu, priveau înainte la poziţiile de cinste pe care aveau să le ocupe când împărăţia lui David avea să fie întemeiată. Ei ajunseseră să nu mai fie mulţumiţi cu hrana slabă şi cu zilele şi nopţile de veghe şi fugă. Acum, fiindcă Saul era în mâinile lor, au crezut că, în sfârşit cauza este câştigată. Erau nerăbdători să pună capăt îndelungatei lor vegheri. David i-a corectat scuzându-se chiar şi pentru mica libertate pe care şi-o luase tăind o bucată din haina împăratului. Probabil că el le-a spus, aşa cum a spus mai târziu împăratul, că singura cale către adevăratul succes este de a aştepta vremea hotărâtă de Dumnezeu.

Avraam a aşteptat sfatul lui Dumnezeu şi a fost în măsură să-l elibereze pe Lot, un bărbat care s-a încrezut în propria lui înţelepciune. Moise a refuzat onoarea Egiptului. Totuşi, după 40 de ani de încercări, devine proorocul Celui Prea Înalt. Cum altfel poate un om care intră în laboratorul vieţii să se dea pe sine pentru Hristos (vezi DA 297), să facă lucrările lui Dumnezeu?

8 După aceea, David s-a sculat şi a ieşit din peşteră. El a început să strige atunci după Saul: „Împărate, domnul meu!” Saul s-a uitat înapoi, şi David s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat.

S-a plecat cu faţa. Pătrunzătoarea lui pricepere spirituală şi adânca lui iubire de dreptate l-au oprit pe David să urască pe Saul, criticându-l de faţă cu alţii şi atacându-l cu prima ocazie. David nu simţea nevoia unei aşa-numite indignări îndreptăţite faţă de tratamentul pe care l-a primit. Cât priveşte atitudinea lui Saul faţă de el, David a putut să lase aceasta în seama lui Dumnezeu, care face toate lucrurile bine. În sufletul lui era o încredere calmă că Dumnezeu era cu el, iar în inima lui era milă pentru împăratul lui. Nimeni n-ar fi fost mai fericit ca David dacă Saul şi-ar fi răstignit eul şi şi-ar fi umilit inima înaintea Domnului. În sinceritatea sufletului său, probabil că David dorea cu ardoare ca Saul să aibă aceeaşi experienţă de părtăşie cu Dumnezeu pe care o avea el. De aceea, ascultarea lui nu era o formalitate. El s-a plecat cu inima plină de respect faţă de slujba de împărat şi compătimire pentru bărbatul din această slujbă.

Hristos acceptase pe Iuda ca pe unul dintre cei doisprezece. El îl trimisese în misiuni ale îndurării şi mijlocirii. El îl văzuse cum se transforma treptat într-un oponent critic, egoist şi împotrivitor al întregului Său plan. Totuşi Hristos îl iubea şi ar fi fost fericit să-l facă unul dintre conducătorii bisericii Sale (vezi DA 294, 295, 717). În cele din urmă, S-a plecat în faţa lui Iuda cu toată compătimirea sufletului Său şi, spălându-i picioarele, a făcut un apel tăcut să-şi predea inima Aceluia care a venit nu să I se slujească, ci ca El Însuşi să slujească. Pavel se afla în faţa lui Agripa apărându-şi noul fel de viaţă. Şi el avusese multe dovezi ale providenţialei purtări de grijă de care se putea prinde. Conducătorii îi făcuseră multe nedreptăţi, dar el nu se gândea la ele. Inima lui era plină de dragoste pentru împărat, care, în cele din urmă, a exclamat: Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin (Fapte 26,28).

9 David a zis lui Saul: „De ce asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: „David îţi vrea răul”?

Vorbele oamenilor. Observaţi cât de amabil şi de delicat s-a adresat David împăratului. În loc să-l dojenească pe Saul pentru toate faptele sale, David a privit înapoi la influenţa celor care-şi urmăreau propriile interese care-l îndemnau pe împărat să meargă înainte şi-l foloseau pentru interesul lor propriu. Faptul că Saul era influenţat de astfel de limbi, se poate deduce din cap. 22,7. Ca şi Saul, mulţi conducători au în jurul lor o grupă de oameni care sunt cu el numai pentru pâine şi peşte. Siguranţa poziţiei lor depinde de sprijinul pe care îl pot da conducătorului aflat la putere. Dacă ar fi venit o schimbare de administraţie, ei ar fi fost fără sprijin. Partizanii politici ai lui Saul au înlăturat multele dovezi ale purtării de grijă a lui Dumnezeu faţă de David. Ei n-au dat nici o atenţie preţuirii lui Ionatan pentru fiul lui Isai. Cu toate că mulţi erau convinşi de faptele greşite ale lui Saul, din motive personale l-au sprijinit şi au ponegrit numele lui David (vezi Psalmii 55,3; 56,6.6; 57,4 etc.). Faptul că David era dintr-o altă seminţie poate să fi avut un amestec în rapoartele rele care au fost răspândite peste tot.

10 Vezi acum cu ochii tăi că Domnul te dăduse astăzi în mâinile mele în peşteră. Oamenii mei mă îndemnau să te omor; dar te-am cruţat şi am zis: „Nu voi pune mâna pe domnul meu, căci este unsul Domnului.”

Să te omor. Cititorii superficiali ai Scripturilor cred că există un astfel de contrast între filosofia ochi pentru ochi a unor pasaje din Vechiul Testament şi filozofia iubirii propuse în scrierile Noului Testament. Dar aici, cu secole înainte de vremurile Noului Testament, faptele lui David ilustrează acelaşi spirit promovat de Hristos în fericirile de pe munte (Matei 5,11). Oamenii lui David erau gata să iubească pe prietenii lor, dar nutreau ură faţă de vrăjmaşii lor. În mijlocul unor astfel de atitudini, David a dat dovadă de respect faţă de cel mai rău vrăjmaş al lui (vezi Matei 5,43-48).

11 Uite, părintele meu, uite colţul hainei tale în mâna mea. Fiindcă ţi-am tăiat colţul hainei şi nu te-am ucis, să ştii şi să vezi că în purtarea mea nu este nici răutate, nici răzvrătire şi că n-am păcătuit împotriva ta. Totuşi tu îmi întinzi curse ca să-mi iei viaţa.

Uite colţul. Probabil că Saul a dat puţină atenţie cuvintelor lui David despre ridicarea mâinii împotriva unsului Domnului, dar când a văzut colţul hainei lui ridicat în faţa ochilor lui şi a înţeles cât de aproape a fost de moarte, a tremurat înaintea probei materiale a nevinovăţiei lui David. Acesta a fost triumful puterii spirituale asupra puterii fizice.

12 Judece Domnul între mine şi tine şi Domnul să mă răzbune pe tine; dar eu nu voi pune mâna pe tine.

Judece Domnul. Împăratul putea sta de vorbă numai în termenii unei reuşite fizice, iar când David a legat întreaga chestiune de Acela care îl unsese pe Saul, împăratul a ştiut că trebuie să mărturisească că este vinovat. Răspunsul lui Saul a fost de buna voie, cum a fost şi acela al lui Iuda când a înapoiat mita pe care o râvnise atât de mult (Matei 27,3-5). Tot aşa va fi şi în ziua judecăţii. Când nevinovăţia şi jertfa cea veşnică ale lui Hristos vor fi dovedite înaintea oştilor adunate ale tuturor veacurilor, fiecare genunchi se va pleca şi fiecare glas va aclama desăvârşirea caracterului Său (Filipeni 2,10.11).

13 Răul de la cei răi vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna pe tine.

Vechea zicală. David n-a adăugat reversul bunătatea de la cei buni vine, dar Saul a putut probabil, să tragă concluzia. Dacă David ar fi plănuit să-i facă rău lui Saul, el n-ar fi pierdut o astfel de ocazie pe care o avusese cu câteva momente înainte. Este normal ca faptele oamenilor să reflecte simţămintele lor, astfel că dintr-o inimă cu adevărat rea ies fapte rele. Prezentând aceasta ca o dovadă în plus a nevinovăţiei sale, David îl îndemna pe împărat să înţeleagă că fiecare om este răspunzător înaintea lui Dumnezeu de faptele sale. El îl asigura că, fără să ţină seama de prăpastia în care ajunsese, Dumnezeu era în stare şi gata să schimbe natura lui cea rea. Tot ceea ce trebuia el să facă era să aleagă şi să conlucreze cu Dumnezeu.

14 Împotriva cui a pornit împăratul lui Israel? Pe cine urmăreşti tu? Un câine mort, un purice.

Un purice. În mod literal, după un purice. Afirmaţia este o puternică manifestare a smereniei lui David. Compară cu atitudinea femeii din Tir când a cerut ajutor lui Hristos pentru fiica ei (Marcu 7,24-30).

15 Domnul va judeca şi va hotărî între mine şi tine, El va vedea. El îmi va apăra pricina şi El îmi va face dreptate, izbăvindu-mă din mâna ta.”

Verset ce nu a fost comentat.

16 Când a sfârşit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: „Glasul tău este, fiule David?” Şi Saul a ridicat glasul şi a plâns.

Verset ce nu a fost comentat.

17 Şi a zis lui David: „Tu eşti mai bun decât mine; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău.

Mai bun decât mine. Compară pe de o parte respectul lui David pentru Saul, atât ca socru cât şi ca împărat, şi reverenţa lui pentru Saul ca uns al Domnului şi, pe de altă parte, egoismul năvalnic al lui Saul dovedit în încercarea lui de a-l omora pe David folosindu-se de Mical, ura care l-a schimbat în demon şi setea lui nepotolită de sângele unui om care i-a cruţat viaţa. Când căldura mărinimiei lui David a topit ura glacială, buzele încleştate ale lui Saul au fost nevoite sa mărturisească adevărul.

18 Tu îţi arăţi azi bunătatea cu care te porţi faţă de mine, căci Domnul mă dăduse în mâinile tale, şi nu m-ai omorât.

Verset ce nu a fost comentat.

19 Dacă întâlneşte cineva pe vrăjmaşul lui, îl lasă oare să-şi urmeze drumul în linişte? Domnul să-ţi răsplătească pentru ce mi-ai făcut în ziua aceasta!

Domnul să-ţi răsplătească. Ce schimbare clară de ton faţă de critica pe care Saul a făcut-o bărbaţilor din seminţia lui pentru că n-a putut primi rapoarte de la ei despre locul unde se afla David (cap. 22,8)! Atunci împăratul a fost aspru şi sever, dar acum glasul lui era evident blând. Emoţia lui era aşa de mare încât a plâns. Nu-i venea să creadă că fusese salvat la limită. Odată atât de îngâmfat şi acum atât de umilit! Aşa vor fi cei răi în faţa scaunului de judecată al Celui Prea Înalt (vezi GC 668,669).

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-22 PP 661-663

1-6 PP 661

4-6 MH 484

11 PP 736

8-11.16-22 PP 662

20 Acum iată, ştiu că tu vei domni şi că împărăţia lui Israel va rămâne în mâinile tale.

Verset ce nu a fost comentat.

21 Jură-mi, dar, pe Domnul că nu-mi vei nimici sămânţa mea după mine şi că nu-mi vei şterge numele din casa tatălui meu.”

Verset ce nu a fost comentat.

22 David a jurat lui Saul. Apoi Saul a plecat acasă, iar David şi oamenii lui s-au suit în locul întărit.

Verset ce nu a fost comentat.