1 În vremea aceea, s-a îmbolnăvit Abiia, fiul lui Ieroboam.

Abiia. Întâmplarea a fost aleasă pentru a dovedi stăruinţa lui Ieroboam în umblarea şi judecăţile care aveau să cadă asupra lui şi a casei lui, drept rezultat. Numele fiului, Abiia, înseamnă Iehova este Tatăl meu şi probabil că este un indiciu că, la naşterea copilului, Ieroboam n-avea intenţia să lepede închinarea la Iehova. Coincidenţa numelui cu acela al fiului lui Roboam, Abiam(v. 31) sau Abia (2Cronici 12:16) este interesantă. Este posibil să fie mai mult decât o coincidenţă, deoarece naşterile celor doi fii se poate să fi avut loc cam în acelaşi timp, când Ieroboam se afla în favoarea lui Solomon.

2 Şi Ieroboam a zis nevestei sale: „Scoală-te, te rog, şi schimbă-ţi hainele, ca să nu se ştie că eşti nevasta lui Ieroboam, şi du-te la Silo. Iată că acolo este Ahia, prorocul; el mi-a spus că voi fi împăratul poporului acestuia.

Silo. Oraşul acesta a fost locul central de închinare, timp de 300 de ani, de pe vremea când a fost aşezat aici chivotul, după cucerire (Iosua 18:1), până la luarea chivotului de către filisteni (1Samuel 4:4,11), în care timp se crede că şi Silo a fost dărâmat (vezi Ieremia 7:12; PK 415, 416). El era totuşi, căminul bătrânului profet Ahia, care îi spusese lui Ieroboam că el avea să fie împărat (1Regi 11.29-31). Silo era în teritoriul lui Israel, la vreo 16 km sud de Sihem. În felul acesta, este evident că în ciuda noii idolatrii, de la Betel şi Dan, Dumnezeu mai privea încă pe Israel ca fiind poporul Lui ales, căruia profeţii Lui trebuiau să-i slujească şi pentru care aceste slujiri erau de primă importanţă. Când Ieroboam a dorit o solie de la Dumnezeu, el ştia că aceasta putea fi obţinută de la profetul Ahia. Deghizată ca o fiică din popor, nevasta lui Ieroboam a fost astfel trimisă să se apropie de profet.

3 Ia cu tine zece pâini, turte şi un vas cu miere şi intră la el: el îţi va spune ce va fi cu copilul.”

Ia cu tine. Umil, dar corespunde cu obiceiul vremii (1Samuel 9:7,8) de a te apropia de un profet cu vreun dar, oricât de neînsemnat. Acesta era un semn de apreciere şi respect. Turte. Cozonaci, probabil de diferite consistenţe şi fragili.

4 Nevasta lui Ieroboam a făcut aşa; s-a sculat, s-a dus la Silo şi a intrat în casa lui Ahia. Ahia nu mai putea să vadă, căci ochii i se întunecaseră de bătrâneţe.

Se întunecaseră. Ebraicul qamu qamu. Acelaşi cuvânt este redat se întunecaseră în 1Samuel 4:15. Chiar profeţii lui Dumnezeu sunt subiecte ale suferinţelor obişnuite ale omului.

5 Domnul spusese lui Ahia: „Nevasta lui Ieroboam are să vină să te întrebe de fiul ei, pentru că este bolnav. Să vorbeşti aşa şi aşa. Ea, când va veni, se va da drept alta.”

Domnul spusese. Nevasta lui Ieroboam a avut intenţia să înşele pe profet, dar Dumnezeu i-a dat lui vedere spirituală. Deplina cunoaştere de către profet a împrejurărilor vizitei a fost pentru Ieroboam o dovadă convingătoare că el primise o solie de la Domnul.

6 Când a auzit Ahia vuietul paşilor ei, în clipa când intra pe uşă, a zis: „Intră nevasta lui Ieroboam; pentru ce vrei să te dai drept alta? Sunt însărcinat să-ţi vestesc lucruri aspre.

Verset ce nu a fost comentat.

7 Du-te şi spune lui Ieroboam: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Te-am ridicat din mijlocul poporului, te-am pus căpetenie peste poporul Meu, Israel,

Spune lui Ieroboam. Mai înainte, Ahia fusese trimis la Ieroboam cu cuvinte îmbucurătoare că el avea să fie împărat şi că, dacă va fi credincios, Domnul va fi cu el şi îi va da o casă sigură (cap. 11:38). Dar Ieroboam n-a ascultat de poruncile Domnului; el a păcătuit grav şi a dus pe Israel la păcat. În momentul în care împăratul dorea un cuvânt de speranţă, Dumnezeu nu putea să-i dea decât o solie de mustrare.

8 am rupt împărăţia de la casa lui David şi ţi-am dat-o ţie, şi n-ai fost ca robul Meu David, care a păzit poruncile Mele şi a umblat după Mine din toată inima lui, nefăcând decât ce este drept înaintea Mea.

De la casa lui David. Ieroboam avea în faţa lui exemplul lui Solomon de viaţă încăpăţânată. Într-adevăr, el a primit împărăţia pentru că ea fusese luată de la Roboam, fiul lui Solomon. De aceea, Ieroboam se afla fără scuză înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Israel.

9 Tu ai făcut mai rău decât toţi cei ce au fost înaintea ta: te-ai dus să-ţi faci alţi dumnezei şi chipuri turnate ca să Mă mânii şi M-ai lepădat înapoia ta!

Decât toţi. Vorbirea este tare, dar nu prea tare. Mai fuseseră păcătoşi printre conductorii lui Israel, înainte de vremea lui Ieroboam, dar nici unul nu l-a egalat pe Ieroboam în grosolanele lui nelegiuiri. Ieroboam L-a lepădat pe Dumnezeu care îi dăduse împărăţia, slujind în schimb, idolilor. Avertismentele care-i fuseseră date, el le-a respins cu dispreţ. Moştenirea lui Dumnezeu fusese pusă în mâinile lui ca o dovada a încrederii, dar el n-a reuşit să fie credincios Poporul lui Israel a fost dus în păcat, în mod deliberat, încurajat să întoarcă spatele lui Dumnezeu care i-a scos din Egipt şi le-a dat Ţara Făgăduinţei.

10 De aceea, voi trimite nenorocirea peste casa lui Ieroboam, voi nimici pe oricine este al lui Ieroboam, fie rob, fie slobod în Israel, şi voi mătura casa lui Ieroboam, cum se mătură murdăriile, până va pieri.

Voi nimici. Toţi bărbaţii familiei lui Ieroboam aveau să fie ucişi, astfel încât casa lui avea să piară. Aceasta s-a făcut de către Baeşa (cap. 15:29). Expresia folosită pentru a denota partea bărbătească a fost o exprimare comună a perioadei de pe vremea lui David (1Samuel 25:22,34), prin Baeşa (1Regi 16:11) până la Ahab (1Regi 21:21; 2Regi 9:8) şi este un termen de dispreţ aplicat la astfel de bărbaţi ce sunt condamnaţi la nimicirea desăvârşită.

Fie rob, fie slobod. (Shut up and left, în engleză.) Înţelesul acestei expresii nu este clar, dar ea este folosită în legătură cu termenul dispreţuitor aplicat la astfel de bărbaţi care aveau să fie alungaţi şi stârpiţi (1Regi 21:21; 2Regi 9:8) şi pe timp de calamitate şi adversitate (Deuteronom 32:36; 2Regi 14:26). Expresia pare a fi idiomatică şi i s-au atribuit diferite sensuri, precum: (1) căsătorit şi burlac; (2) rob şi slobod (3) preţios şi fără valoare, (4) minor şi matur.

11 Cel ce va muri în cetate din casa lui Ieroboam va fi mâncat de câini, şi cel ce va muri pe câmp va fi mâncat de păsările cerului. Căci Domnul a vorbit.

Mâncat de câini. Aceeaşi judecată teribilă a fost pronunţată asupra altora care păcătuiseră în mod grosolan (cap. 16:4; 21:24). În cetăţile orientale, câinii erau gunoieri obişnuiţi şi, adesea, prăznuiau la trupurile neînmormântate ale celor morţi.

12 Tu, scoală-te şi du-te acasă. Şi cum îţi vor păşi picioarele în cetate, copilul va muri.

Copilul va muri. Cu greu o solie de mângâiere pentru inima îndurerată a unei mame sau pentru un tată îngrijorat care nădăjduieşte în vindecarea copilului lui. Moartea copilului avea să fie pentru Ieroboam un fel de nenorocire a casei sale, care, dacă el continua în căile lui rele, avea să fie nimicită cu desăvârşire. Poate că moartea acestui fiu putea să atingă în aşa măsură inima împăratului, încât să-i trezească raţiunea şi să îl aducă la Dumnezeu.

13 Tot Israelul îl va plânge şi-l vor îngropa; căci el este singurul din casa lui Ieroboam care va fi pus într-un mormânt, pentru că este singurul din casa lui Ieroboam în care s-a găsit ceva bun înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel.

Ceva bun. A îngădui ca acest fiu să moară, fără îndoială că a fost un act de îndurare din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu a văzut ce bunătate era în inima acestui tânăr şi a lucrat cu el în consecinţă. Este ceva original si patetic în această anunţare a morţii ca singură răsplătire posibilă, având în vedere judecăţile care aveau să vină. Sunt vremuri când chiar moartea este o binecuvântare pentru cei credincioşi.

14 Domnul va pune peste Israel un împărat, care va nimici casa lui Ieroboam în ziua aceea. Şi nu se întâmplă oare chiar acum lucrul acesta?

Un împărat. Acela a fost Baeşa care l-a omorât pe Nadab, fiul lui Ieroboam, şi i-a stârpit pe toţi membrii casei lui Ieroboam (cap. 15:28,29).

Chiar acum. Judecata nu avea să aştepte mult timp. Zorile zilei nenorocirii apăruseră deja şi cineva care citea semnele vremurilor putea şti că timpurile erau rele. Ideea este asemănătoare cu cea exprimată de Isus, Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum! (Luca 12:49).

15 Domnul va lovi pe Israel, şi Israel va fi ca trestia clătinată în ape; va smulge pe Israel din această ţară bună, pe care o dăduse părinţilor lor, şi-i va împrăştia dincolo de Râu, pentru că şi-au făcut idoli, mâniind pe Domnul.

Dincolo de Râu. Eufratul. Aici este prezisă viitoarea robie. Totuşi, pronunţarea judecăţii a fost condiţionată şi avea să fie adusă la îndeplinire numai dacă naţiunea nu se pocăia (Iosua 18:7,8).

Idoli. Ebraicul `asherim ‘asherim. Vezi cele despre Exod. 34:13; Deuteronom 7:5; Judecători

6:25. Religiile băştinaşe ale Palestinei erau culte ale fertilităţii, care constau din închinarea la divinităţi masculine şi feminine şi presupuneau cele mai grosolane imoralităţi. Parii erau simboluri ale divinităţilor feminine, cunoscut de obicei drept Astartee. Baalii erau zei masculini şi amândoi erau adesea găsiţi împreună. Astfel, Ghedeon a dărâmat altarul lui Baal şi a tăiat parul care era cu el (Judecători 6:25-30). Poporului lui Dumnezeu i-a fost interzis în mod expres să nu aşeze nici un idol de lemn lângă altarul pe care-l va ridica Domnului. (Deuteronom 16:21) Israel a fost dus în robie pentru că au făcut idoli de ai Astarteei... şi au slujit lui Baal (2Regi 17:16). Manase şi-a atras neplăcerea Domnului pentru că a zidit din nou înălţimile ... şi a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol Astarteei, cum făcuse Ahab, împăratul lui Israel (2Regi 21:3). Iosia a dărâmat altarul de la Betel pe care-l făcuse Ieroboam şi a ars idolul Astarteei (2Regi 23:15).

16 Va părăsi pe Israel, din pricina păcatelor pe care le-a făcut Ieroboam şi în care a târât şi pe Israel.”

Verset ce nu a fost comentat.

17 Nevasta lui Ieroboam s-a sculat şi a plecat. A ajuns la Tirţa; şi cum a atins pragul casei, copilul a murit.

Tirţa. Se pare că Ieroboam şi-a mutat capitala de la Sihem la Tirţa. Tirţa a continuat să fie capitala lui Israel până când Omri a întemeiat Samaria (1Regi 16:23,24).

18 L-au îngropat, şi tot Israelul l-a plâns, după cuvântul Domnului, pe care-l spusese prin robul Său Ahia, prorocul.

L-au îngropat. Amintirea morţii şi îngropării fiului lui Ieroboam, Abiia, marchează încheierea amănunţitului raport despre domnia lui Ieroboam. Au mai fost încă multe alte întâmplări, precum războiul dintre Ieroboam şi Abiam din Iuda (2Cronici 13:2-20), dar scriitorul cărţii Regilor trece peste toate acestea. Din tot materialul care-i sta la dispoziţie, el a ales unul singur, boala şi moartea lui Abiia, pentru a ajunge la învăţătura judecăţii asupra casei lui Ieroboam, care făcuse pe Israel să păcătuiască.

19 Celelalte fapte ale lui Ieroboam, cum a făcut război şi cum a domnit, sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.

Celelalte fapte. Aceasta este o parte dintr-o formulă obişnuită pentru a încheia rapoartele despre domnia împăraţilor. Totdeauna era vorba de alte detalii cu privire la împăraţi decât acelea care fuseseră alese – în cazul lui Ieroboam, cum a făcut război şi cum a domnit. Astfel de detalii puteau fi găsite în analele oficiale – cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel, pentru împăraţii israeliţi.

20 Ieroboam a împărăţit douăzeci şi doi de ani; apoi a adormit cu părinţii săi. Şi în locul lui a împărăţit fiul său Nadab.

Douăzeci şi doi de ani. Cifra aceasta reprezintă anii oficiali ai domniei împăratului. Lungimea adevărată a domniei a fost de numai 21 de ani. În metoda de socotire folosită de împăraţii lui Israel, pe acea vreme, ceea ce mai rămânea din anul calendaristic în timpul căruia împăratului venea la tron, era numit primul an al împăratului, în timp ce prima parte a acelui an fusese atribuită împăratului dinaintea lui, ca ultim an al lui (vezi cele despre cap. 15:28).

În locul lui. Un detaliu cu privire la succesor este cel de încheiere într-o formulă folosită de aici înainte spre a indica raportul despre fiecare împărat (vezi cele despre cap. 11:43).

21 Roboam, fiul lui Solomon, a împărăţit peste Iuda. Avea patruzeci şi unu de ani când s-a făcut împărat şi a împărăţit şaptesprezece ani la Ierusalim, cetatea pe care o alesese Domnul din toate seminţiile lui Israel, ca să-Şi pună Numele în ea. Mama sa se chema Naama, amonita.

A împărăţit peste Iuda. Declaraţia aceasta arată cum sunt prezentate domniile împăraţilor în formula oficială. Raportul despre vizita lui Roboam la Sihem, pentru încoronare şi grăbita lui retragere la Ierusalim, din cauza rebeliunii seminţiilor nordice, fusese deja dat (cap. 12:1-24). După aceea urmează raportul despre împărăţirea lui Ieroboam (cap. 12:25 la 14:20), iar acum urmează raportul despre domnia lui Roboam, după prezentarea oficială. Rapoartele despre împăraţi, atât ai lui Iuda, cât şi ai lui Israel, pentru o perioadă până la apariţia lui Ilie (cap. 17:1) sunt scurte. Mult material suplimentar se află totuşi în 2Cronici 11:1 la 16:14.

În vârstă de patruzeci şi unu de ani. De aceea trebuie că el s-a născut înainte ca tatăl său, Solomon, să fi venit la tron, deoarece Solomon a domnit 40 de ani (cap. 11:42).

Şaptesprezece ani. Aceştia erau ani oficiali, dar în acest caz ei sunt şi ani reali. Sistemul de socotire în Iuda era diferit de cel din Israel (vezi cele despre v. 20). În Iuda, ceea ce rămânea din anul calendaristic în timpul căruia împăratul venea la tron nu era numit primul an. Primul lui an oficial era socotit de la începutul următorului an calendaristic.

Naam, amonita. Este curios că succesiunea a trebuit să treacă la fiul unei soţii mai timpurii decât al aceleia care ,probabil că era prima-regină a lui Solomon, fiica lui Faraon. Referirea la regina mama este obişnuită în analele regale.

22 Iuda a făcut ce este rău înaintea Domnului; şi, prin păcatele pe care le-au săvârşit, I-au stârnit gelozia mai mult decât părinţii lor.

Iuda a făcut ce este rău. Motivul principal în rapoartele cărţii Regilor pare să fie a dezvălui partea pe care fiecare individ a jucat-o în istoria religioasă a împărăţiei. În cazurile unor anumiţi împăraţi, informaţia este că era un domnitor care a făcut rău (2Regi 17:2; 21:2, 20; 23:32, 37; 24:9, 19), dar în cazul lui Roboam raportul afirmă că Iuda a făcut ce este rău. Apostazia din Iuda evident că a fost secerişul seminţei mortale semănate de exemplul cel rău al lui Solomon, sub a cărui idolatrie au crescut tinerii naţiunii. Roboam era slab şi şovăitor şi n-a luat iniţiativa să înfrâneze poporul când păcătuia.

23 Şi-au zidit şi ei înălţimi cu stâlpi închinaţi idolilor şi Astartei pe orice deal înalt şi sub orice copac verde.

Stâlpi închinaţi idolilor. Ebraicul masseboth mas\s\eboth, literal stâlpi. Au fost date porunci repetate de a nimici stâlpii ridicaţi de canaaniţi, precum şi de a tăia şi arde pomii închinaţi idolilor ((Exod. 23:24; 34:13; Deuteronom 7:5; 12:3; vezi la Deuteronom 16:22). Stâlpii ridicaţi de Iacov (Geneza 28,18; 31,13; 35,14) nu erau obiecte de închinare (vezi despre Geneza 28,18).

24 Au fost chiar şi sodomiţi în ţară. Au făcut de toate urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

Sodomiţi. Ebraicul qadesh qadesh, templu de bărbaţi prostituaţi. Ei îşi aduceau la îndeplinire ocupaţia lor abominabilă sub autorizaţie religioasă. Din cauza unor astfel de practici abominabile a trebuit ca vechii locuitori ai ţării să fie alungaţi, iar acum poporul lui Iuda rivaliza cu ei în păcătoşenie (vezi 1 Regi 15,12; 2 Regi 23,7).

25 În al cincilea an al împărăţirii lui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului.

Şişac. Cunoscut în istoria egipteană ca Şeşonc I. El a fost întemeietorul celei de-a douăzeci şi doua dinastii a Egiptului. El a întreprins faimoasa lui campanie împotriva lui Iuda, în al cincilea an al lui Roboam. Raportul acesta este confirmat în mod remarcabil de renumite inscripţii de la Karnak, care enumeră cuceririle lui Şeşonc şi redă lista cetăţilor capturate în acea campanie (vezi ilustraţia din faţa pag. 48). Printre localităţile care pot fi identificate, multe sunt în interiorul frontierelor lui Israel, mai ales în Câmpia Esdraelon, precum Taanac, Mehio, Bet-Şan, Şunem şi altele. Soca şi Arad sunt singurele cetăţi cunoscute din Iuda ale căror nume au fost citite. Unii cred că pe vremea acestui atac, cetăţile mai sus numite din Israel fuseseră luate şi ţinute de Roboam, cu rezultatul că Ieroboam l-a invitat pe fostul său protector să efectueze o salvare. Este mai probabil că Şeşonc a avut unele nemulţumiri împotriva lui Ieroboam, care se poate să nu fi îndeplinit promisiunile făcute înainte de a deveni împărat peste Israel. Fragmentul unei stele a victoriei, găsite în săpăturile de la Meghido, arată că Şeşonc a tratat ca cucerite, iar nu ca eliberate.

26 A luat vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului, a luat tot. A luat toate scuturile de aur pe care le făcuse Solomon.

Visteriile. Această jefuire a vistieriilor Templului, pe care David şi Solomon le adunaseră cu atâta trudă şi care erau gloria lui Israel, trezea compătimire.

27 Împăratul Roboam a făcut în locul lor nişte scuturi de aramă şi le-a dat în grija căpeteniilor alergătorilor, care păzeau intrarea casei împăratului.

Scuturi de aramă. Informaţia că scuturile de aramă au fost încredinţate căpeteniilor alergătorilor indică faptul că scuturile de aur fuseseră folosite de căpeteniile alergătorilor la ocazii oficiale.

28 Ori de câte ori se ducea împăratul la Casa Domnului, alergătorii le purtau; apoi le aduceau iarăşi în odaia alergătorilor.

Verset ce nu a fost comentat.

29 Celelalte fapte ale lui Roboam şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?

Cartea Cronicilor. Referirea la această sursă a rapoartelor originale despre împăraţii lui Iuda constituie un alt detaliu în formula oficială care încheia darea de seamă despre fiecare împărat. Volumul acesta este de aici înainte mereu citat pe tot parcursul istoriei lui Iuda (vezi 1Regi 15:7, 23; 22:45; 2Regi 8:23; 12:19; 14:18; 15:6, 36; 16:19; etc.).

30 Totdeauna a fost război între Roboam şi Ieroboam.

A fost război. Despre acest război nu s-a păstrat nici o dare de seamă specifică. Referinţe la astfel de detalii ca acesta, de altfel neamintite în legătură cu raportul din cartea Regilor, se întâlnesc adesea în declaraţiile de încheiere despre domnia împăratului.

31 Roboam a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat cu părinţii lui în cetatea lui David. Mama sa se numea Naama, amonita. Şi în locul lui a împărăţit fiul său Abiam.

Roboam a adormit. Vezi cele despre cap. 11:43.

Mama sa se numea. Referirea la mama împăratului s-a făcut în v. 21. Locul obişnuit pentru astfel de menţiuni este în afirmaţia de prezentare a domniei împăratului. Acesta este singurul caz unde se găseşte un astfel de detaliu ca parte a formulei de încheiere a domniei.

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

15, 16 PK 108

16 PK 107

25 PK 94

26, 27 PK 95

31 PK 96