1 Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie şi cum ucisese cu sabia pe toţi prorocii.

A spus Izabelei. Ceea ce Ilie a făcut prin puterea lui Dumnezeu a fost o istorisire minunată. Dar ea n-a avut nici un efect asupra Izabelei, în sensul de a atinge inima ei şi de a o face să-şi îndrepte umblările ei cele rele. Auzirea adevărului pur şi simplu împietreşte acolo unde el nu salvează.

2 Izabela a trimis un sol la Ilie, să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.”

Viaţa ta. Aici era un om al lui Dumnezeu care a făcut o faptă curajoasă pentru stăpânul său, iar acum el era ameninţat cu moartea pentru eforturile lui nobile. Nu este lumea aceasta locul unde cei drepţi primesc răsplata lor dreaptă pentru lucrarea îndeplinită în numele Domnului. Una din cele mai evidente tragedii ale vieţii este aceea că cei care fac cel mai mult pentru cauza dreptăţii sunt cei care suferă cel mai mult. Motivul nu poate fi totdeauna înţeles. Dar plin de mângâiere este faptul că Isus, singurul fără păcat, a suferit mai mult decât va fi chemat să sufere vreun copil al acestei planete. Robul nu este mai mare decât stăpânul său.

3 Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo.

Să-şi scape viaţa. După un triumf atât de deplin contra profeţilor lui Baal, şi după o manifestare atât de mare de curaj, s-ar părea că profetul lui Dumnezeu ar fi gata să înfrunte orice încercare a credinţei. Cineva ar putea susţine că Ilie, care a avut o atât de însemnată dovadă a prezenţei şi binecuvântării lui Dumnezeu, nu avea să-şi piardă niciodată curajul. Dar el suferea de reacţia care atât de des urmează după succes. El sperase că măreaţa victorie de pe Carmel avea să risipească vraja Izabelei de deasupra împăratului. Când profetul a fost informat despre rezistenţa încăpăţânată a împărătesei faţă de noul apel la reformă, era mai mult decât putea el să suporte. El a fost nepregătit pentru ura impertinentă, calculată şi hotărâtă a acestei împărătese păcătoase. El nu putea decât să se gândească cum să scape din ghearele atât de înrăite şi nemiloase ale unui astfel de vrăjmaş. Fără să se gândească la consecinţele umblării lui, el a fugit să-şi scape viaţa.

Ilie n-a făcut bine că a părăsit slujba şi sarcina lui. Lucrarea lui încă nu se terminase. Lupta de-abia începuse. Dacă el ar fi rămas plin de curaj şi dacă ar fi trimis înapoi o solie pentru împărăteasă, aducându-i aminte că Dumnezeu, care i-a dat o biruinţă atât de mare asupra profeţilor lui Baal, nu-l va părăsi acum, el ar fi găsit îngeri gata să-i ocrotească viaţa. Judecăţi ale lui Dumnezeu, în formă vădită ar fi căzut asupra Izabelei, care ar fi făcut o impresie teribilă şi o reformă grandioasă s-ar fi abătut asupra ţării (vezi PK 160). Fugind ca să-şi scape viaţa, Ilie a făcut jocul vrăjmaşului. Fuga la Beer-Şeba a contribuit mult la umbrirea biruinţei de pe Carmel.

Beer-Şeba. Cetatea se afla la graniţa de sud a lui Iuda, cam la 152 km de Izreel. Ea aparţinea împărăţiei de sud a lui Iuda, care era pe acea vreme atât de mult asociată cu Israel, încât Ilie nu avea să fie în siguranţă acolo.

4 El s-a dus în pustiu unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr şi dorea să moară, zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.”

Un drum de o zi. Ilie nu s-a oprit în Iudeea. Teama lui l-a dus mai departe. Numai după ce a făcut un drum de o zi, în regiunea sălbatică a sudului, s-a oprit pentru odihnă. Se pare că începând de aici înainte, Ilie a continuat să meargă zi şi noapte, găsind putere în frica ce pusese atât de complet stăpânire pe el. Când s-a aşezat jos, sub un ienupăr, el era complet extenuat.

Dorea să moară. Descurajarea profetului atinge aici nivelul cel mai scăzut. În ceasul biruinţei de pe Muntele Carmel, el fusese exaltat până la cer. Acum, când îşi reaminteşte experienţa făcută cu numai câteva zile mai înainte, duhul lui coboară până la cel mai de jos nivel. El doreşte să moară. Suferinţa lui este o reacţie a simţământului supraîncordat; este acel fel de experienţă care are loc uneori după înălţarea sufletului pe înălţimile gloriei şi ale biruinţei; consecinţa unei mari redeşteptări religioase, când sufletul dă frâu liber descurajărilor şi întristărilor pricinuite de necazurile de fiecare zi. Este bine a aminti că nici unul din această lume nu poate să rămână pentru totdeauna pe vârf de munte. Uneori calea vieţii coboară la vale, unde se află suferinţe şi descurajări care sunt inevitabile fapte ale vieţii. Este uşor să fim fericiţi şi curajoşi când ne aflăm tocmai în vârf, dar nu este aşa de uşor când moralul este scăzut şi când se pare că toată lumea este hotărâtă să te doboare. Atunci este cazul când omul are cel mai mult nevoie să se ţină tare de Dumnezeu, pentru a nu se da loc la îndoială şi disperare. Când eşti jos, priveşte în sus şi urcă din nou pe înălţimi.

5 S-a culcat şi a adormit sub un ienupăr. Şi iată, l-a atins un înger şi i-a zis: „Scoală-te şi mănâncă.”

L-a atins. În timp ce Ilie dormea, l-a atins o mână şi o voce plăcută l-a salutat. Acesta era un înger trimis de Dumnezeu cu o solie de viaţă şi speranţă. În primul era hrană care să împlinească dorinţele trupului său şi să ajute la refacerea curajului în sufletul său. Este minunat cum hrana poate să reînvioreze moralul scăzut al omului şi să readucă puterea şi curajul care pieriseră. Era înţelepciune divină în tratamentul simplu al lui Dumnezeu pentru profetul slăbit şi extenuat.

6 El s-a uitat, şi la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mâncat şi a băut, apoi s-a culcat din nou.

Verset ce nu a fost comentat.

7 Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi a zis: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.”

A doua oară. De data aceasta nevoia lui Ilie era de hrană şi odihnă, şi Dumnezeu l-a aprovizionat cu plăcere cu acestea. Cel care a pregătit această hrană a fost un înger de la Dumnezeu.

Prea lung. Călătoria făcută până acum avea să fie mai scurtă decât aceea care-i stătea în faţă. Dumnezeu n-a prezentat motive profetului, nici nu i-a poruncit să se întoarcă pe urmele paşilor săi. Această călătorie a fost plănuită de Ilie, nu de Domnul, totuşi îngerii lui Dumnezeu n-au părăsit pe profet, ci mai degrabă l-au ajutat pe drumul lui. Deşi Ilie a făcut o greşeală, Domnul nu l-a lepădat, ci a căutat să refacă încrederea lui, ca astfel să fie din nou în stare să continue cu lucrarea lui curajoasă pentru Dumnezeu.

8 El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Horeb.

Până la... Horeb. Domnul lui l-a dus prin pustia unde Israel petrecuse 40 de ani. Călătoria prin pustiul arid n-a fost lungă, dar a fost grea. Era vorba de numai 320 km, dar nu era cazul să se grăbească. Acum el era în siguranţă, în ceea ce priveşte urmărirea, şi şi-a putut lua timp să cugete la cele întâmplate, în timp ce, negrăbit, îşi continua călătoria spre muntele lui Dumnezeu. Pe aceleaşi dealuri accidentate, unde Moise avusese comuniune cu Domnul său, acolo a avut Ilie o comuniune specială cu Dumnezeu.

9 Şi acolo, Ilie a intrat într-o peşteră şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?”

Într-o peşteră. La Muntele Sinai, Moise avusese o întâlnire cu Dumnezeu din crăpătura stâncii (Exod. 33:22) şi s-ar putea să fi fost aceeaşi peşteră în care Ilie şi-a stabilit acum, locuinţa lui.

Ce faci tu aici, Ilie? Întrebarea trebuie să fi atins pe Ilie în punctul unde-l durea. Dar întrebarea de care el trebuia să ţină seama era preţioasă. La urma urmei, pentru ce se găsea el aici? Cine l-a chemat aici? Era slujba? Ce era acum aici de făcut? De ce nu se găsea el în Israel ca să instruiască şi să încurajeze pe cei care, recent, au întors spatele lui Baal? Era mare nevoie de lucrarea lui, acasă, dar acum Ilie se afla singur într-o ţară străină. Totuşi, aceasta nu era o vreme pentru remuşcări, ci mai degrabă pentru serioasă cercetare a inimii. Când va recâştiga controlul de sine, când va învăţa să aibă curaj în Domnul şi să ia asupra-şi sarcinile Cerului, în felul cerului, Ilie avea sa fie gata să se întoarcă în ţara lui şi să aducă la îndeplinire lucrarea de care el fugise. Erau multe lecţii pe care să le înveţe el. Peştera avea să fie sala lui de clasă, iar Domnul profesorului lui (vezi PK 168).

10 El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!”

Plin de râvnă. Ilie nu putea suporta faptul că el fusese foarte zelos pentru lucrarea Domnului şi, totuşi, oamenii căutau să-i viaţa. Lumea aceasta este ţara vrăjmaşului şi mulţi bărbaţi şi femei sunt în slujba vrăjmaşului. Copiii lui Dumnezeu trebuie să înţeleagă că, în marele conflict, calea lui Satana nu trebuie să fie complet îngrădită, ca să nu fie lupta nedreaptă şi Satana să poată spune că lui nu i s-a dat o ocazie oportună. A fi enervat şi indispus pentru că lucrurile nu sunt după gustul lui cu greu poate fi socotită o atitudine înţeleaptă pentru un sfânt sau o atitudine potrivită pentru un profet.

11 Domnul i-a zis: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.

Domnul a trecut pe lângă. Lucrul de care Ilie avea cel mai mult nevoie era o nouă viziune a puterii lui Dumnezeu şi a propriei lui slăbiciuni. La Sinai s-a întâmplat că Domnul a trecut pe lângă Moise şi S-a descoperit pe Sine ca Domnul, Dumnezeu,... plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie (Exod. 34.6). Aici, de asemenea, Ilie avea să primească o nouă concepţie despre Dumnezeu.

Vânt tare. Când Ilie a ieşit afară din peşteră, o furtună s-a abătut asupra muntelui şi un cutremur a făcut să se clatine pământul. Totul părea zguduit cu cerul cuprins de foc şi pământul convulsionat de forţe care păreau să-l despice. Toate acestea erau în acord cu spiritul zbuciumat al profetului. Ceea ce el trebuia să înveţe era faptul că, oricât de puternice şi emoţionante puteau fi aceste forţe, ele nu reprezentau prin ele însele adevăratul tablou al Duhului lui Dumnezeu. Nu este întotdeauna omul, acela care creează cea mai mare zguduire care aduce la îndeplinire cel mai mult pentru Dumnezeu.

12 Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.

Un susur blând. După vânt, cutremur şi foc, au venit liniştea şi susurul glasului lui Dumnezeu. În cele din urmă, în felul acesta a ales Domnul să se descopere slujitorului Lui.

13 Când l-a auzit Ilie, şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi un glas i-a vorbit, zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?”

Şi-a acoperit faţa. Ilie şi-a acoperit faţa în mod instinctiv, în faţa prezenţei lui Dumnezeu. Duhul lui tulburat s-a liniştit, nerăbdarea lui s-a supus. Suprasolicitatul şi impetuosul profet a devenit blând şi supus, gata să asculte glasul Domnului. În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră. (Isaia 30:15). Nu prin coborârea de foc din cer şi nu prin condamnarea la moarte profeţilor lui Bal, ci printr-o lucrarea paşnică, în care Duhul lui Dumnezeu să înmoaie şi să supună inimile împietrite ale păcătoşilor, avea Ilie să vadă cele mai mari rezultate în slujba lui Dumnezeu. Nu întotdeauna rezultatele cele mai mari sunt asigurate în slujba lui Dumnezeu, prin elocvenţă sau logică sau prin învăţare, ci printr-o lucrare tăcută a Duhului Sfânt.

14 El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa.”

Plin de râvnă. Răspunsul este acelaşi ca mai înainte, dar într-un spirit cu totul deosebit. Profetul este acum calm şi supus. El enunţă faptele, dar nu mai păstrează aceeaşi atitudine faţă de ele. Oamenii pot să-i caute viaţa, însă el este dispus acum să continue cu lucrarea lui pentru Dumnezeu. El era acum un nou Ilie care avea să plece nu ca foc sau furtună, spre a produce zguduiri mari la care mulţimile de oameni să fie martori oculari, ci într-o manieră mult mai liniştită, vorbind indivizilor ici şi colo, spre a produce rezultate care să dureze în inimile şi vieţile oamenilor.

15 Domnul i-a zis: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustiu până la Damasc; şi când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei.

Du-te, întoarce-te. Cuvintele acestea învaţă că retragerea lui Ilie din lucrarea lui era greşită,

că misiunea lui nu se terminase şi că Dumnezeu mai avea pentru el o lucrare de făcut.

Să ungi. Vezi cele despre v. 16.

Hazael. Vezi cele despre 2Regi 8:7,8.

16 Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel; şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău.

Fiul lui Nimşi. În realitate, Iehu era nepotul lui Nimşi, fiind fiul lui Iosafat, care era fiul lui Nimşi (2Regi 9:2,14). Dar el este cunoscut de obicei ca fiul lui Nimşi (2Regi 9:20; 2Cronici 22:7). Cuvântul ebraic pentru fiu poate fi folosit spre a desemna pe nepoţi şi chiar descendenţi mai îndepărtaţi.

Elisei, fiul lui Şafat. Nu există nici un raport că profeţii au fost vreodată unşi în sensul literal al cuvântului, cu toate că aici se poate ca aşa să se fi întâmplat. Unii preoţi (Exod. 40:15; Numeri 3:3) şi regi (1Samuel 9:16; 10:1; 16:3, 13; 2Regi 9:3, 6; Psalmul 89:20) au fost unşi când au fost puşi de prima dată deoparte pentru anumite misiuni. Uneori erau unse şi obiecte neînsufleţite, precum articole în legătură cu sanctuarul (Exod. 29:36; 30:26; 40:9; Levitic 8:10, 11; Numeri 7:1) şi chiar şi pietre (Geneza 28,18). Unii sugerează că cuvântul uns trebuie să fie înţeles aici într-un sens mai larg, însemnând pur şi simplu a pune deoparte un individ sau lucru pentru aducerea la îndeplinire a vreunei lucrări pentru Dumnezeu, fără să fie vorba de vreo ungere reală exterioară şi formală (vezi Judecători 9:8): toţi trei, Hazael, Iehu şi Elisei, aveau să slujească la aducerea la îndeplinire a voinţei şi scopului lui Dumnezeu, totuşi fiecare în felul lui. Prin Hazel, împăratul Siriei, Israel a fost în mod continuu puternic apăsat din afară (2 Regi 8,12.29; 10,32; 13,3.7), acest împărat păgân fiind folosit de Domnul ca unealtă a Sa pentru aplicarea pedepsei (PK 254,255; comp. cu Isaia 10,5). Prin Iehu, regatul lui Israel a fost zguduit în interior – el a fost unealta în mâinile Domnului spre a pune capăt casei lui Ahab şi închinării lui Baal (2 Regi 9,24.33; 10,1–28).

17 Şi se va întâmpla că, pe cel ce va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu; şi pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu îl va omorî Elisei.

Sabia lui Hazael. Asupra lui Israel trebuia adusă o lucrare de judecată şi Hazael şi Iehu au fost uneltele alese pentru aducerea la îndeplinire a acestei lucrări.

Îi va omorî Elisei. Lucrarea lui Elisei desigur că nu se afla în aceeaşi categorie cu aceea a lui Hazael şi Iehu. Nu există nici un raport că Elisei ar fi folosit vreodată sabia în mod literal, spre a omorî pe cineva. Poate că lucrarea de ucidere a lui Elisei a fost să fie în sens figurat: De aceea îi voi biciui prin prooroci, îi voi ucide prin cuvintele gurii Mele... (Osea 6,5) sau în sensul în care a fost descrisă lucrarea lui Ieremia: Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti. (Ieremia 1,10). Este cuvântul lui Dumnezeu, care este mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri (Evrei 4:12), acela cu care profeţii fac lucrarea de lovire şi de ucidere. Misiunea lui Elisei n-a fost o lucrare a războiului fizic, ci a celui spiritual (2 Corinteni 10,3-6), vrăjmaşul era păcatul şi ceea ce trebuia extirpat era păcătoşenia, nu oamenii.

18 Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi a căror gură nu l-au sărutat.”

Şapte mii. Nu se cade nici pentru profetul lui Dumnezeu să se străduiască să numere pe cei credincioşi din Israel. Ilie s-a exprimat de două ori în sensul că, dintre cei consacraţi ai lui Israel a mai rămas numai el singur (v. 10,14).

L-au sărutat. Adesea idolatrii sărutau mâna ca parte a închinării lor (Iov 31,26.27) sau obiectul ca atare (Osea 13.2). În templele păgâneşti, idolii mai sunt încă sărutaţi.

19 Ilie a plecat de acolo şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, arând. Înaintea lui erau douăsprezece perechi de boi, şi el era cu a douăsprezecea. Ilie s-a apropiat de el şi şi-a aruncat mantaua pe el.

Arând. Elisei aparţinea unei familii oarecum înstărite, cum poate fi indicat de cele 12 perechi de boi. Nu trebuie să presupunem că 12 boi de jug era înjugaţi toţi la acelaşi plug. Elisei avea slugi la ogor cu el, fiecare cu plugul lui, şi probabil că boii erau împărţiţi astfel ca o pereche de boi să ajungă la fiecare plug (vezi PK 218). Elisei a fost chemat direct de la plug, la lucrarea profetică pentru Dumnezeu.

Mantaua. Mantaua făcută din păr de cămilă era haina caracteristică a profetului (vezi Marcu 1:6; DA 102). Aruncarea mantalei lui Ilie peste Elisei însemna chemarea lui.

20 Elisei a părăsit boii, a alergat după Ilie şi a zis: „Lasă-mă să sărut pe tatăl meu şi pe mama mea şi te voi urma.” Ilie i-a răspuns: „Du-te, şi apoi întoarce-te: dar gândeşte-te la ce ţi-am făcut.”

A părăsit boii. Răspunsul a fost imediat. Deşi el mergea în urma boilor şi ara pământul, Dumnezeu a văzut la el calificările care aveau să facă din el un predicator plin de putere pentru cauza dreptăţii.

Să sărut pe tatăl meu. Elisei, recunoscând semnificaţia chemării lui, a cerut doar ca, înainte de plecarea lui, să-i fie îngăduit să sărute pe cei iubiţi ai lui, pentru rămas bun. Du-te. Elisei era încercat, nu refuzat. Avea el să meargă cu Ilie sau avea să aleagă să rămână acasă? El făcea cea mai mare alegere a vieţii lui.

21 După ce s-a depărtat de Ilie, s-a întors şi a luat o pereche de boi pe care i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert carnea şi a dat-o oamenilor s-o mănânce. Apoi s-a sculat, a urmat pe Ilie şi a fost în slujba lui.

O pereche de boi de jug. Elisei a luat perechea de boi cu care el arase, i-a omorât şi a fiert carnea lor la un foc făcut din lemnul plugului, având ca semnificaţie faptul că el niciodată nu va mai avea nevoie de ele. El întorcea spatele trecutului şi intra în slujba lui Dumnezeu.

A fost în slujba lui. Profetul mai vârstnic avea nevoie de un asociat mai tânăr, ca ajutor. De aici înainte, cei doi au fost ca unul singur în lucrarea lor pentru Domnul. Asocierea ne aminteşte de aceea a lui Moise şi Iosua şi a lui Pavel şi Sila. Cei doi bărbaţi aveau personalităţi diferite şi bărbatul mai tânăr şi mai calm avea să fie de mare folos asociatului său, mai în vârstă şi mai impetuos.

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

1–21PK 159–176, 217–220; 1–14 3T 288–292

1 3T 288

1–43T 261

2 PK 159; 3T 289

3 EW 162

3, 4 PK 162

3–93T 289

4 DA 301; Ed 151; PK 160, 228; 3T 290

5–8PK 166

5–93T 291

9 PK 172

9–13PK 168

10–143T 291

11, 12 DA 217; MH 36

13–17PK 169

14 K 189

15 PK 254; 5T 77

16 Ed 151; PK 217

17 PK 254

18 Ev 559; PK 170, 188, 189, 225, 259; 5T 81; 7T 38; 9T 110, 142

19 GW 333; MH 148; PK 218, 219

19–21Ed 58; 5T 82

20, 21 PK 220