1 Hiram, împăratul Tirului, a trimis pe slujitorii săi la Solomon; căci auzise că fusese uns împărat în locul tatălui său, şi el iubise totdeauna pe David.

Hiram, împăratul Tirului. În 2 Samuel 5,11 şi 1 Cronici 14,1, Hiram este amintit ca trimiţând lui David, lucrători şi materiale pentru construirea casei sale. Iosif Flavius citează pe Menander din Efes, care a scris în greceşte, o istorie a Tirului, cam pe la 300 î.Hr., din care rezultă că Hiram a fost fiul lui Abidaal şi că a domnit 34 de ani, a murit la vârsta de 53 de ani, fiind urmat de fiul său, Baleazar (Împotriva lui Apion 1. 18). După Iosif Flavius, Templul a fost clădit în al 11-lea (Antichităţi

viii. 3. 1) sau în al 12-lea (Împotriva lui Apion 1. 18) an al lui Hiram. Deoarece punerea temeliilorTemplului a avut loc în al patrulea an al lui Solomon (1 Regi 6,37), domnia lui Hiram trebuia să se fi întins peste cea a lui David, cu vreo şapte sau opt ani.

2 Solomon a trimis vorbă lui Hiram:

Verset ce nu a fost comentat.

3 „Ştii că tatăl meu, David, n-a putut să zidească o Casă Domnului Dumnezeului lui, din pricina războaielor cu care l-au înconjurat vrăjmaşii lui, până ce Domnul i-a pus sub talpa picioarelor lui.

O casă. După ce a făcut o descriere generală a stăpânirii lui Solomon, raportul continuă cu o dare de seamă despre marea întreprindere a domniei lui, zidirea Templului. O dare de seamă paralelă a acestei importante întreprinderi se află în 2 Cronici 2 la 4.

Din pricina războaielor. Nu din cauză că David a fost atât de ocupat cu războaiele din timpul domniei lui, încât nu s-a găsit timp, nici ocazie să zidească Templul, ci pentru că Domnul nu i-a îngăduit să facă lucrul acesta, din cauză că prea mult a fost un om al războiului (1Cronici 22:8).

4 Acum Domnul Dumnezeul meu mi-a dat odihnă din toate părţile; nu mai am nici potrivnic, nici nenorociri!

Odihnă. N-a fost intenţia lui Dumnezeu ca Israel să fie în război continuu împotriva vecinilor lui. În timpul domniei lui David, războiul a fost necesar pentru stabilitatea tronului. Dar Dumnezeu ia făgăduit lui David, un fiu care avea să fie un om al odihnei şi care va aduce peste Israel, pacea şi liniştea în timpul vieţii lui (1 Cronici 22,9). Numele lui Solomon înseamnă paşnic. Solomon a recunoscut faptul că odihna de care se bucura, o primise ca binecuvântare de la Dumnezeu.

5 Iată că am de gând să zidesc o Casă Numelui Domnului Dumnezeului meu, cum a spus Domnul, tatălui meu, David, zicând: „Fiul tău, pe care-l voi pune în locul tău pe scaunul tău de domnie, el va zidi o Casă Numelui Meu.”

Am de gând să zidesc. David a avut de gând să zidească o casă lui Dumnezeu, dar, deoarece nu-i îngăduise să aducă la îndeplinire această nobilă ţintă, el l-a însărcinat pe fiul său cu această răspundere (1Cronici 22,6-16). Solomon a luat asupra sa această răspundere nu numai ca o sarcină din partea tatălui său, ci şi ca un mandat sacru de la Dumnezeu. Ţinta lui David a devenit ţinta lui şi voinţa lui Dumnezeu, voinţa lui. Întâia lui mare lucrare din viaţă a devenit aceea a zidirii Templului Domnului.

Cum a spus Domnul. Când David şi-a propus prima dată să zidească o casă pentru Domnul, Dumnezeu i-a trimis o solie prin Natan, profetul, lămurindu-l pe David că lucrarea aceasta nu va fi întreprinsă de el, ci de fiul său (2 Samuel 7,2-17; 1 Cronici 17,1-15). Dumnezeu vorbeşte oamenilor pe diferite căi, dar adesea este ales un profet drept mijloc de comunicare.

6 Porunceşte acum să se taie pentru mine cedri din Liban. Slujitorii mei vor fi cu ai tăi şi-ţi voi plăti simbria slujitorilor tăi aşa cum o vei hotărî tu; căci ştii că dintre noi nimeni nu se pricepe să taie lemne ca sidonienii.”

Poruncile. Aici este redată într-o formă prescurtată, o parte din solia lui Solomon către Hiram, care este redată mult mai complet în 2 Cronici 2,3-10. Cererea nu era numai pentru lemn de cedru, ci şi lemn de chiparos şi de santal (1 Regi 5,8.10; 2 Cronici 2,8), precum şi pentru un om iscusit în lucrarea aurului, argintului, aramei şi fierului (2 Cronici 2,7). În schimbul lemnului de construcţie, Solomon s-a angajat să-l aprovizioneze pe Hiram cu provizii de grâu, orz, vin şi untdelemn (2 Cronici 2,10; compară cu 1 Regi 5,11). Scopul specific al zidirii Templului este prezentat în amănunte mai complete, în 2 Cronici 2,4-6).

Cedri. Faimosul cedru din Liban era foarte preţuit în antichitate. Tirienii l-au folosit pentru laturile corabiilor lor (Ezechiel 27,5). Împăraţii Asiriei şi ai Babilonului l-au folosit pentru templele şi palatele lor. În Egipt, cedrul din Liban s-a folosit pe scară întinsă. Pădurile Libanului erau proverbiale pentru frumuseţea şi mireasma lor (Psalmul 92,12; Cântarea cântărilor 4,11, 5,15; Isaia 35,2; Ezechiel 31,3-9; Osea 14,6.7), udate de pâraie continuu curgătoare din înălţimile înzăpezite (Cântarea cântărilor 4,15; Ieremia 18,14; Ezechiel 31,4.5.7), în timp ce restul Palestinei putea să fie arid şi uscat. Cedrul modern din Liban este de obicei înalt de 15 până la 25 m şi are forma unui dom. Frunzele cresc în formă de mănunchi, iar ramurile sunt lungi, întinse şi răsucite. Faimoşii cedri au dispărut în mare măsură din munţii Libanului. Copacii, totuşi, se dezvoltă în Munţii Taurus.

Nu se pricepe. Fenicienii, în general, şi sidonienii, în special, sunt adesea amintiţi în literatura antică, pentru priceperea lor mecanică şi artistică. În mod special erau renumiţi pentru lucrarea de tăiere a buştenilor şi transportarea lemnului de construcţie.

7 Când a auzit Hiram cuvintele lui Solomon, a avut o mare bucurie şi a zis: „Binecuvântat să fie astăzi Domnul care a dat lui David un fiu înţelept drept căpetenie a acestui mare popor!”

O mare bucurie. Se pare că a fost o prietenie adevărată între Hiram şi Solomon, care, fără îndoială că se întindea înapoi, spre sincera prietenie dintre Hiram şi David. Răspunsul lui Hiram la cererea lui Solomon este redat mult mai complet în 2 Cronici 2,11-16.

Binecuvântat să fie Domnul. Acesta este un răspuns neobişnuit din partea unui împărat al Tirului. Prin contactele lui cu David şi Solomon, Hiram a auzit de Dumnezeul evreilor. Numele lui Iehova, pe acea vreme, a ajuns să fie onorat de mulţi vecini ai lui Israel, iar principiile Legii Sale şi ale stăpânirii Sale au ajuns să fie înţelese mai bine. Barierele au fost doborâte şi au avut loc convertiri. Totuşi nu există nici o dovadă că Hiram însuşi a devenit un închinător al lui Iehova sau că răspunsul acesta al lui dădea dovadă de o schimbare de bază în credinţa lui religioasă. Cuvintele par mai degrabă să fie acelea de respect faţă de Dumnezeul lui Israel, pe care Hiram Îl recunoaşte acum a fi Cel care a făcut cerurile şi pământul (2Cronici 2:12):

8 Şi Hiram a trimis răspuns lui Solomon: „Am auzit ce ai trimis să mi se spună. Voi face tot ce vei vrea în ce priveşte lemnele de cedru şi lemnele de chiparos.

Tot ce vei vrea. Un răspuns mai amabil nu putea fi aşteptat de la nimeni. Hiram şi-a însuşit pe deplin planurile lui Solomon şi a fost de acord să facă tot ceea ce i se cerea. Ceea ce el a făcut, a fost făcut într-un spirit binevoitor şi cu dragă inimă. Lucrările de pe pământ ar fi mult mai uşoare dacă s-ar găsi mai des acelaşi spirit în inimile acelora care au ocazia să răspundă la aprobările cerute.

9 Slujitorii mei le vor coborî din Liban la mare şi le voi trimite pe mare în plute până la locul pe care mi-l vei arăta: acolo, voi pune să le dezlege, şi le vei lua. Ceea ce cer în schimb este să trimiţi merinde casei mele.”

Din Liban. Buştenii probabil erau aduşi la vale, plutind sau lăsaţi să alunece la vale. De acolo erau transportaţi la mare şi îmbinaţi în plute sau pontoane şi transportaţi la Iope (2Cronici 2:16), cam la 64 km de Ierusalim. La clădirea celui de-al doilea Templu, a fost urmată aceeaşi cale (Ezra 3:7).

10 Hiram a dat lui Solomon lemne de cedru şi lemne de chiparos cât a voit.

Hiram a dat lui Solomon. Se pare că a fost un acord formal scris între Solomon şi Hiram (2Cronici 2:11). Solomon a precizat condiţiile contractului şi ele au fost de îndată acceptate de Hiram. Hiram a căzut de acord să dea lemnul de construcţie dorit de Solomon, în armonie cu stipulaţiile asupra cărora s-a căzut de acord. Flavius afirmă că unele copii ale scrisorilor dintre Solomon şi Hiram mai existau încă, pe vremea lui Menander (cam pe la anul 300 î.Hr.) şi puteau fi văzute în arhivele Tirului (Antichităţi, viii. 5. 3).

11 Şi Solomon a dat lui Hiram douăzeci de mii de cori de grâu pentru hrana casei lui şi douăzeci de cori de untdelemn curat; iată ce a dat Solomon în fiecare an lui Hiram.

Solomon a dat lui Hiram. Acordul intervenit între Solomon şi Hiram era reciproc avantajos. Solomon avea nevoie de lemne de construcţie din care avea puţin, iar Hiram avea mult. Hiram avea nevoie de alimente, din care Fenicia producea puţin şi din care Israel putea să aibă surplus. Ambii dădeau din ceea ce aveau şi primeau ceea ce aveau nevoie. Ambii erau fericiţi de acest aranjament care promova atât prosperitate, cât şi pace.

În fiecare zi. Activitatea de construire a lui Solomon a continuat pe o perioadă de mai mulţi ani şi aranjamente au fost făcute, prin care o cantitate specificată de grâu şi untdelemn a fost dată în schimb lui Hiram, în fiecare an pentru aprovizionările continue şi serviciile lucrătorilor tirieni.

12 Domnul a dat înţelepciune lui Solomon, cum îi făgăduise. Între Hiram şi Solomon a fost pace, şi au făcut legământ împreună.

Înţelepciune. Înţelepciunea necesară în toate problemele vieţii, în religie ca şi în afaceri, în guvernare ca şi în agricultură, în cămin ca şi la şcoală. Înţelepciunea promovează mulţumire şi prosperitate, fericire şi evlavie. Adevărata înţelepciune vine de la Dumnezeu şi conduce la Dumnezeu.

13 Împăratul Solomon a luat din tot Israelul oameni de corvoadă, în număr de treizeci de mii.

A luat oameni de corvoadă. Se pare că aceasta a fost prima dată când israeliţii au fost chemaţi să îndeplinească muncă forţată. Samuel a prezis că odată cu venirea împărăţiei, aşa vor sta lucrurile(1Samuel 8:16). David obligase la muncă forţată pe străinii din ţara lui Israel (1Cronici 22:2), dar până atunci, israeliţii scăpaseră de astfel de munci. În legătură cu clădirea Templului, au fost recrutaţi 30.000 de muncitori. Presupunând o populaţie de 1.300.000 de israeliţi maturi (2Samuel 24:9), aceasta ar fi 1 la 43.

14 I-a trimis în Liban, câte zece mii pe lună, cu schimbul; o lună erau în Liban, şi două luni erau acasă. Adoniram era mai mare peste oamenii de corvoadă.

O lună. Acest aranjament de numai o lună de serviciu din trei, trebuie că a făcut acest sistem de muncă forţată mai puţin greu decât ar fi fost cazul, altfel. Acest fel de muncă nu era privit ca slujire de rob, de felul acela la care erau înrolaţi străinii, pentru că Solomon n-a întrebuinţat ca robi de corvoadă pe copiii lui Israel (1Regi. 9:22). Cu toate acestea, aceasta era foarte neplăcută şi a fost una din cauzele principale de nemulţumire de la sfârşitul domniei lui Solomon (1Regi. 12:4).

Adoniram. Unul dintre principalii slujbaşi ai statului (vezi cele despre cap. 4:6).

15 Solomon mai avea şaptezeci de mii de oameni care purtau poverile şi optzeci de mii care tăiau pietrele în munţi,

Purtau poverile. Lucrătorii aceştia nu erau israeliţi, ci străini (2Cronici 2:17,18), din aceia care au fost numiţi de David să pregătească pietre cioplite (1Cronici 22:2). Ei erau robi adevăraţi sau sclavi şi slujeau în mod continuu în astfel de domenii cu muncă grea, ca purtarea de poveri sau cioplirea de pietre.

16 afară de căpeteniile, în număr de trei mii trei sute, puse de Solomon peste lucrări şi însărcinate cu privegherea lucrătorilor.

Căpeteniile. Aici numărul este dat ca fiind de 3.300, dar un text paralel dă 3.600 (2Cronici 2:18). În 1Regi 9,23, se dă numărul căpeteniilor puse de Solomon peste lucrări ca fiind cinci sute cincizeci, în timp ce 2Cronici 8,10 dă numărul căpeteniilor lui Solomon de 250. Se va nota că totalul numărului de căpetenii de toate clasele este în fiecare caz, de 3.850. Se pare că scriitorii cărţii Regilor şi Cronicilor au clasificat în mod diferit căpeteniile. Este chiar posibil să fi fost o reorganizare în care unii au fost promovaţi, şi că un scriitor dă clasificarea aşa cum era înainte, iar celălalt, aşa cum a fost după reorganizare.

17 Împăratul a poruncit să se scoată pietre mari şi măreţe, cioplite pentru temeliile Casei.

Pietre mari. Pietrele acestea erau mari şi cioplite cu grijă. S-a cheltuit multă muncă cu pregătirea şi transportarea lor de la carieră până pe locul Templului din Ierusalim. Se poate că ele au fost folosite nu atât de mult pentru temelia Templului însuşi, cât pentru temelia ariei Templului, de formă pătrată, pe vârful neregulat al Muntelui Moria. În această temelie întinsă se mai pot vedea pietre care până nu demult s-a crezut că datează din epoca lui Solomon, dar cum se ştie că nu sunt mai vechi decât timpul lui Irod. Unele dintre aceste pietre au o lungime de 9,15 m şi o înălţime de 2,25 m.

18 Lucrătorii lui Solomon, ai lui Hiram şi ghibliţii, le-au cioplit şi au pregătit lemnele şi pietrele pentru zidirea Casei.

Ghibliţii. (În engleză, stonesquarers.) Redarea corectă este ghibliţi, ca în nota marginală. Ei erau locuitorii Ghebalului sau Biblos (vezi Ezra 27:9), o cetate de coastă a Feniciei. Se pare că erau lucrători pricepuţi în piatră şi au fost folosiţi în acelaşi fel cum erau folosiţi oricare alţi experţi, pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor care cereau pricepere specială.