Isaia 30 | Versiunea Dumitru Cornilescu

¹ „Vai – zice Domnul – de copiii răzvrătiți, care iau hotărâri fără Mine, fac legăminte care nu vin din Duhul Meu și îngrămădesc astfel păcat peste păcat!

Vai... de copiii răzvrătiţi. Isaia încă se gândeşte la invazia lui Sanherib, momentul când Rabşache l-a luat în zeflemea pe Ezechia pentru că se încredea în Egipt (2Regi 18,19.21; Isaia 36,4.6). Capitolul de faţă atestă o grupă considerabilă în Iuda care favoriza o alianţă cu Egiptul. În loc de a se îndrepta spre Dumnezeu şi a-şi pune încrederea în El, aceşti oameni fricoşi s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi s-au îndreptat spre păgâni pentru ajutor.

Îngrămădesc astfel păcat peste păcat. Datorită păcatelor lui Iuda li se îngăduise oştirilor asiriene să vină împotriva lui în primul rând. Acum Iuda adăuga la păcatele lui şi pe acela de a merge la Egipt după ajutor împotriva Asiriei.

² Ei se coboară în Egipt fără să Mă întrebe, ca să fugă sub ocrotirea lui faraon și să caute un adăpost sub umbra egiptenilor!

Umbra Egiptenilor. O ţară cu lumină solară aproape perpetuă şi cu puţină umbră. La data aceea Egiptul era slab şi neînstare de a oferi un ajutor eficient împotriva Asiriei. La doar câţiva ani după aceasta Egiptul însuşi a fost invadat de oştirile lui Esarhadon şi Asurbanipal (vezi Vol. II p. 53). Grupa pro-egipteană din Iuda care a trimis la Egipt după ajutor nu a cerut sfat de la Dumnezeu pentru că ştia că lucrează contrar voinţei Sale. Când intrase în Ţara Făgăduinţei, lui Israel i se interzisese să încheie tratate de alianţă cu locuitorii ţării (Exod 23,32.33; Deuteronom 7,2; Judecători 2,2). Când Iosua a încheiat un legământ cu oamenii din Gabaon a făcut lucrul acesta fără să ceară sfat de la Dumnezeu (Iosua 9,14).

³ Dar ocrotirea lui faraon vă va da de rușine, și adăpostul sub umbra Egiptului vă va da de ocară.

De ruşine. Egiptul era o naţiune slabă la data aceasta (vezi comentariul la v. 2). Sanherib îi lua în râs pe oamenii lui Iuda pentru că-şi îndreptau privirile către o naţiune care nu era deloc în stare să îi ajute, declarând că trestia frântă a Egiptului va străpunge mâna oricui se va sprijini pe ea (Isaia 36,6; 2Regi 18,21).

⁴ Căci voievozii lui au și ajuns la Țoan, și trimișii lui au și atins Hanesul.

Ajuns la Ţoan. O cetate pe braţul Tanitic al Nilului, identificată cu satul modern Şan el Hagar, în partea răsăriteană a regiunii deltei. Întrucât Delta Nilului avansează mereu, astfel încât gurile Nilului sunt mult mai departe spre nord decât erau în vremurile biblice, Ţoan probabil era lângă un port la gura fluviului pe timpul lui Moise. Cetatea fusese construită la şapte ani după Hebron (Numeri 13,22). Hicsoşii (vezi comentariul la Geneza 39,1; 45,10) au făcut din aceasta capitala lor, numind-o Avaris. Mai târziu i s-a dat numele de Tanis. La un secol după Isaia, pe vremea lui Ezechiel ea pare să fi fost încă o cetate importantă (Ezechiel 30,14).

Hanesul. Sau Heracleopolis în parte răsăriteană a Deltei sau Heracleopolis pe malul apusean al Nilului la circa 90 de km. spre sud de Memfis.

⁵ Dar toți vor rămâne de rușine din pricina unui popor care nu le va fi de folos, nici nu-i va ajuta, nici nu le va folosi, ci va fi spre rușinea și ocara lor.”

Unui popor. Alianţa egipteană nu a adus decât ruşine. Făgăduinţele ei de ajutor substanţial s-au dovedit chiar mai rău decât inutile, deoarece au atras asupra lui Iuda mânia Asiriei. Tocmai alianţa lui Osea cu Egiptul şi refuzul său de a plăti tribut Asiriei fuseseră lucrurile care, cu doar câţiva ani înainte, îl aduseseră pe Salmanasar împotriva Samariei (2Regi 17,4-6).

⁶ Prorocie asupra unor dobitoace de la miazăzi: printr-un ținut strâmtorat și necăjit, de unde vine leoaica și leul, năpârca și șarpele zburător, își duc ei bogățiile în spinarea măgarilor, și vistieriile, pe cocoașa cămilelor, către un popor care nu le va fi de folos.

Dobitoace de la miazăzi. În această solie solemnă profetul înfăţişează în culori vii călătoria neruşinată a trimişilor, cu măgarii şi cămilele lor purtând daruri, pe drumul lor prin Negev şi pustiul egiptean pentru a căuta ajutor la o naţiune de sub care cândva Dumnezeu îi eliberase. Ţinutul prin care treceau era pustiu, bântuit de fiare sălbatice, năpârci şi şerpi otrăvitori.

⁷ Căci ajutorul Egiptului nu este decât deșertăciune și nimic; de aceea eu numesc lucrul acesta: „Zarvă fără nicio ispravă.”

Zarvă fără nici o ispravă. Poate Rahab [Egipt; vezi comentariul la Psalmi 87,4; comp. Isaia 51,9] cel nelucrător. Egiptul va promite ajutorul, dar de fapt nu va face nimic atunci când ajutorul său va fi necesar.

⁸ „Du-te acum – zice Domnul – de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliță și sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi ca mărturie pe vecie și în veci de veci.

Sapă-le într-o carte. Adevărul pe care Isaia era pe punctul de a-l rosti era plin de o însemnătate care întrecea cu mult ocazia imediată. În aceasta era cuprinsă o învăţătură pentru generaţiile viitoare (vezi 1Corinteni 10,11). Rahab (vezi comentariul la Isaia 30,7), balaurul (vezi Isaia 51,9; vezi comentariul la Iov 9,13) nu reprezenta pe nimeni altul decât Satana, marele amăgitor (Apocalips 12,9). Aceia care L-au părăsit pe Domnul şi s-au dus după ajutor în Egipt se îndreptau de fapt spre Satana, iar făcând aşa ei căutau zadarnic ajutor, deoarece Satana era un vrăjmaş învins, care nu-şi putea scăpa nici măcar propria piele. Solia care trebuia scrisă pe tăbliţa urmează imediat.

Până în ziua de apoi, ca mărturie. Targumurile, versiunea Siriacă şi Vulgata spun ca mărturie.

⁹ Scrie că: „Poporul acesta este un popor răzvrătit, niște copii mincinoși, niște copii care nu vor să asculte Legea Domnului,

Un popor răzvrătit. Israel îl urmase pe Satana în răzvrătirea şi războiul lui împotriva lui Dumnezeu. Ca şi tatăl lor înaintea lor (Ioan 8,44), ei făcuseră din minciună adăpostul lor (vezi comentariul la Isaia 28,15).

¹⁰ care zic văzătorilor: „Să nu vedeți!”, și prorocilor: „Să nu prorociți adevăruri, ci spuneți-ne lucruri măgulitoare, prorociți-ne lucruri închipuite!

Proorociţi-ne lucruri închipuite. Când Satana a fost azvârlit afară din cer unica lui ţintă a fost să înşele lumea (Apocalips 12,9). Practicând înşelăciunea cei din poporul lui Iuda îl urmau pe tatăl lor, diavolul. Eu au ales să-i treacă cu vederea pe profeţii lui Dumnezeu, ale căror solii erau totdeauna rău primite. Atât de mult se abătuseră oamenii aceştia de la adevăr încât erau pe deplin mulţumiţi cu neadevărul şi cereau solii despre care ştiau bine că sunt greşite.

¹¹ Abateți-vă din drum, dați-vă în lături de pe cărare, lăsați-ne în pace cu Sfântul lui Israel!”

Lăsaţi-ne în pace. Ei ştiau că Isaia este un profet adevărat, dar nu doreau să aibă nimic de-a face cu el sau cu Dumnezeu. Simpla idee de sfinţenie trezea înlăuntrul lor sentimente de repulsie şi ură.

¹² De aceea așa vorbește Sfântul lui Israel: „Fiindcă lepădați cuvântul acesta și vă încredeți în silnicie și vicleșuguri și vă sprijiniți pe ele,

De aceea. Dumnezeu răspunde la atitudinea exprimată în v. 8-11. Oamenii, adică cei mai mulţi dintre ei, nu voiau să asculte, dar cuvintele lui Isaia vor fi martore împotriva lor în ziua judecăţii.

Silnicie şi vicleşuguri. Sulul 1QTsa de la Marea Moldova zice te vei bucura în loc de vicleşuguri. Oamenii aceştia nelegiuiţi îi asupresc pe cei slabi şi apoi se fălesc cu ceea ce au făcut. Dreptatea şi bunăvoinţa de a asculta de raţiune îi caracterizează pe adevăraţii copii ai lui Dumnezeu. Prin refuzul lor arogant de a lua seama la cuvintele lui Isaia, aceşti ascultători ticăloşi dovediseră justeţea sentinţei pronunţate acum asupra lor.

¹³ de aceea, nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt care, spărgându-se, amenință să cadă, și a cărui prăbușire vine deodată, într-o clipă:

Spărtura unui zid înalt. O plesnitură într-un zid înalt vesteşte o prăbuşire viitoare. Construcţia pe care o zidiseră oamenii aceştia îşi avea temelia pe nisip, şi avea să se prăbuşească negreşit (vezi comentariul la Matei 7,26.27).

¹⁴ îl sfărâmă cum se sfărâmă un vas de pământ, care se sfărâmă fără nicio milă și din ale cărui sfărâmături nu mai rămâne niciun ciob măcar cu care să iei foc din vatră sau să scoți apă din fântână.”

o milă, şi din ale cărui sfărâmături nu mai rămâne nici un ciob măcar, cu care să iei foc din vatră, sau să scoţi apă din fântână."

Un vas de pământ. O dată sfărâmat în bucăţi un vas de pământ nu mai poate fi reparat pentru vreo întrebuinţare practică. Aşa va fi şi cu oamenii neconvertiţi din Ierusalim. Pe aceştia îi aşteaptă o desăvârşită nenorocire.

¹⁵ Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră.” Dar n-ați voit!

În linişte şi odihnă [KJV: În întoarcere şi odihnă]. Unica speranţă a lui Iuda era să se întoarcă de la rău înapoi la Dumnezeu. Făcând aşa el va găsi încredere, odihnă şi pace. Căutând putere la oameni ei găsiseră numai dezamăgire, necaz şi înfrângere, dar încrederea în Dumnezeu urma să le aducă pace, linişte şi tărie.

¹⁶ Ci ați zis: „Nu! Ci vom fugi pe cai!” – De aceea veți și fugi! – „Vom călări pe cai iuți!” – De aceea cei ce vă vor urmări vor fi și mai iuți!

Pe cai. Asiria introdusese cavaleria, iar iudeii se bazau pe un stoc de animale de acestea, pe care ei le credeau necesare pentru a rezista Asiriei. Isaia declară că aceşti cai vor sluji numai pentru a facilita retragerea. În vremurile de demult calul era folosit aproape în exclusivitate în războaie.

¹⁷ O mie vor fugi la amenințarea unuia singur; și, când vă vor amenința cinci, toți veți fugi, până veți rămâne ca un stâlp pe vârful unui munte și ca un steag pe creștetul unui deal.

La ameninţarea unuia. Dumnezeu îi făgăduise poporului Său că dacă ei vor fi credincioşi, cinci din ei vor alunga o sută, iar o sută vor pune pe fugă zece mii (Levitic 26,8). Însă datorită stricăciunii lui Iuda, sensul binecuvântării făgăduite urma să fie inversat. În timpul lui Isaia, Piankhi din Egipt (vezi Vol. II, p. 52, 77) afirma cu aroganţă că cu ajutorul zeului său, Amon, “mulţi vor întoarce spatele la puţini şi unul va fugări o mie. Dar cu o mustrare dispreţuitoare, Isaia afirmă că cei care vor fugi erau forţele Egiptului în care îşi puneau încrederea ticăloşii de iudei.

Ca un stâlp. Iuda urma apoi să rămână singur ca un copac singuratic pe un vârf de munte sau ca o prăjină de steag pe un deal înalt. Toţi trecătorii urmau să vadă rezultatele îngrozitoare ale fărădelegii.

¹⁸ Totuși Domnul așteaptă să Se milostivească de voi și Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toți cei ce nădăjduiesc în El!

Totuşi. Dumnezeu nu era dornic să aducă asupra copiilor Săi greşiţi pedepsele cu care îi ameninţa şi voia să le acorde în mod îndurător orice posibilitate de pocăinţă şi mântuire.

¹⁹ Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plânge! El Se va îndura de tine, când vei striga; cum va auzi, te va asculta.

Popor al Sionului. Aceste cuvinte mângâietoare adresate locuitorilor Ierusalimului par deosebit de potrivite pentru perioada de nelinişte şi îngrijorare de după căderea Samariei şi captivităţii lui Israel. Locuitorilor Sionului li se dă acum asigurarea că ei nu vor avea de suferit aceeaşi soartă care le revenise vecinilor lor de la miazănoapte. Dumnezeu le va asculta strigătele şi-i va mântui pe ei şi cetatea lor (vezi cap. 37,21-36).

²⁰ Domnul vă va da pâine în necaz, și apă, în strâmtorare. Învățătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învățătorii tăi.

Pâine în necaz [KJV: Pâinea necazului]. Prezicerea aceasta s-a împlinit în timpul invaziei lui Sanherib în Iuda când nu a mai rămas decât Ierusalimul.

Nu se va mai ascunde. Judecăţile care aveau să cadă în curând asupra ţării vor face să pară că Dumnezeu îi părăsise (vezi Psalmi 13,1; 83,1; etc.). În cele din urmă învăţătorii credincioşi ai lui Iuda, Isaia şi cei care lucrau împreună cu el urmau să fie recunoscuţi, iar credinţa lor răsplătită. Ei şi soliile lor urmau să fie îndreptăţiţi când Dumnezeu va scăpa Ierusalimul.

²¹ Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeți pe el!”, când veți voi să vă mai abateți la dreapta sau la stânga.

Vor auzi glasul [KJV: un cuvânt]. Dumnezeu le va acorda călăuzirea Spiritului Său pentru ai conduce drept şi pentru a-i corecta când vor fi pe punctul de a se abate. Cine vrea poate auzi acel susur blând şi subţire (1Regi 19,12) dacă vor asculta.

²² Veți socoti ca spurcate argintul care vă acoperă idolii și aurul cu care sunt poleite chipurile turnate. Ca pe o necurăție le vei arunca și le vei zice: „Afară cu voi de aici!”

Chipurile turnate. Cu râvnă pentru Dumnezeu, Ezechia şi cei evlavioşi din Iuda vor meargă să nimicească chipurile lor turnate şi toate monumentele idolatriei (vezi 2Cronici 31,1). Aceste obiecte de cult vor fi aruncate ca lipsite de valoare. După cum locuitorii stricaţi ai Ierusalimului nu doreau să mai aibă nimic de-a face cu Sfântul lui Israel (Isaia 30,11), rămăşiţa credincioasă nu va dori să mai aibă de-a face cu idolatria.

²³ Atunci El va da ploaie peste sămânța pe care o vei pune în pământ, și pâinea pe care o va da pământul va fi gustoasă și hrănitoare; în același timp, turmele tale vor paște în pășuni întinse.

Va da ploaie. Ploaia după semănarea seminţei era ploaia timpurie (vezi comentariul la Ioel 2,23), care venea toamna (vezi Vol. II, p. 108, 109). Făgăduinţa de aici cuprinde binecuvântări materiale şi spirituale deopotrivă. Naţiunea va primi binecuvântări în coşniţă şi în hambar, în roadele pământului şi cu înmulţirea vitelor şi turmelor lor (Deuteronom 28,3-5; Ioel 2,24-26), iar pe deasupra va avea parte de o revărsare a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu (Ioel 2,28.29; Fapte 2,17.18).

²⁴ Boii și măgarii care ară pământul vor mânca un nutreț sărat, vânturat cu lopata și cu ciurul.

Nutreţ sărat. Literal nutreţ amestecat sau nutreţ umezit, adică muiat şi tocat, probabil un soi de hrană superioară pentru vite. Cele mai modeste animale, boii şi măgarii care ară pământul urmau să aibă hrana cea mai bună. De obicei erau hrănite cu orz amestecat cu fân sau paie, dar atunci (v. 23), zice Isaia, chiar şi modeştii măgari urmau să fie hrăniţi cu cerealele cele mai alese, cereale vânturate, amestecate probabil cu sare şi ierburi alcaline. Ideea este că aceasta va fi dovada celui mai mare belşug. Fiinţele omeneşti o vor duce, aşadar, incomparabil mai bine.

Ciurul. Adică, furca de vânturare (vezi comentariul la Matei 3,12).

²⁵ Pe orice munte înalt și pe orice deal înalt vor izvorî râuri, curgeri de apă, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea.

Curgeri de apă. Isaia vede munţii şi dealurile, de obicei uscate şi pustii, înzestrate cu râuri. Chiar şi locurile cele mai nepromiţătoare vor aduce o recoltă bogată. Profetul anticipează o epocă de aur în care pământul va fi readus la rodnicia şi frumuseţea lui originală, Dumnezeu va face pământul să fie udat de provizii bogate de har ceresc, transformând locurile uscate şi sterpe ale lumii în grădini frumoase şi câmpii înfloritoare (vezi Isaia 35,1.2; 41,17-19; 43,19.20; 44,3.4; 55,1; Ioan 4,10.13.14; 7,37-39).

În ziua. Adică, ziua când Dumnezeu urma să-Şi supună toţi vrăjmaşii (Isaia 66,16; Ieremia 25,33; Zaharia 14,1-3.8.9; etc.; vezi şi p. 30).

Când turnurile vor cădea. Adică, turnurile fortificate ale cetăţilor vrăjmaşului. Compară căderea Babilonului mistic (Ieremia 51,8.29; Apocalips 16,19; 18,21; vezi comentariul la Isaia 13,1-18).

²⁶ Și lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de șapte ori mai mare (ca lumina a șapte zile), când va lega Domnul vânătăile poporului Său și va tămădui rana loviturilor lui.

Lumina soarelui. Isaia descrie o lume în care nu este o perdea la mijloc care să împiedice lumina lunii sau a soarelui (vezi Zaharia 14,6.7; Apocalips 21,23).

De şapte ori. Nu se poate determina dacă aceasta înseamnă o sporire de exact şapte ori în cantitatea de lumină vizibilă, sau dacă de şapte ori înseamnă numai o mare sporire a luminii, sau desăvârşire calitativă mai degrabă decât cantitativă.

²⁷ Iată, Numele Domnului vine din depărtare! Mânia Lui este aprinsă și un pârjol puternic; buzele Lui sunt pline de urgie, și limba Lui este ca un foc mistuitor;

Numele Domnului. Domnul vine ca să apere cauza poporului Său asediat (vezi Apocalips 19,11-21; GC 633, 642, 656; 6T 406). Hristos este Cel care poartă Numele lui Dumnezeu (Exod 23,21).

Pline de urgie. Ceasul urgiei lui Dumnezeu va fi timpul celor şapte plăgi de pe urmă (Apocalips 15,1.7; 16,1). Când Hristos vine iarăşi El îi va ucide pe cei nelegiuiţi cu suflarea buzelor Lui (Isaia 11,4), cu flăcări de foc (Psalmi 50,3; 97,3; 2Petru 3,10).

²⁸ suflarea Lui este ca un șuvoi ieșit din albie, care ajunge până la gât ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii și să pună o zăbală înșelătoare în fălcile popoarelor.

Şivoi ieşit din albie. Urgia lui Hristos este zugrăvită ca avansând cu puterea unui şuvoi, ducând tot ce-i stă în cale (vezi cap. 8,8).

Să ciuruiască neamurile. Grâul trebuie să fie despărţit de pleava lipsită de valoare (vezi comentariul la Matei 3,12; 13,38-40). Pleava fiind arsă, este prefăcută în nimic sau deşertăciune (vezi comentariul la Eclesiastul 1,2), iar de aceea unealta folosită la lucrarea de separare este numită ciurul nimicirii.

O zăbală. Tabloul se schimbă iarăşi, iar neamurile sunt înfăţişate ca aflându-se sub stăpânirea unei puteri care le mână la nimicire împotriva voinţei lor.

²⁹ Voi însă veți cânta ca în noaptea când se prăznuiește sărbătoarea, veți fi cu inima veselă ca cel ce merge în sunetul flautului ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stânca lui Israel.

Se prăznuieşte sărbătoarea. Sărbătoarea sfântă la care se face aluzie aici este probabil Sărbătoarea Corturilor, toamna după strângerea roadelor (Levitic 23,34.39-43; Neemia 8,14-18). Aceasta era o ocazie de mare bucurie. În vremurile de mai târziu sărbătoarea cuprindea un ritual nocturn în care Templul era iluminat de lămpi puternice înălţate în vârful a doi stâlpi falnici, care îşi revărsau razele până departe peste cetate (vezi DA 463). Sărbătoarea Corturilor era adesea numită sărbătoarea [praznicul] (1Regi 8,2; 2Cronici 7,8.9). Ceremonia luminilor comemora stâlpul de foc care îl călăuzise pe Israel în drumul lor prin pustiu şi arăta înainte către venirea lui Mesia ca Lumină a lumii. Cu ocazia aceasta oamenii îşi făceau plini de fericire călătoria spre Ierusalim cântând imnuri sfinte şi sunând din instrumente de suflat.

Stânca lui Israel. Vezi Deuteronom 32,4; Psalmi 18,2.31.46; etc.; Isaia 2,10; 17,10).

³⁰ Și Domnul va face să răsune glasul Lui măreț, Își va arăta brațul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii și pietrelor de grindină.

Glasul Lui măreţ. Într-un limbaj extrem de figurat Isaia descrie înfrângerea oştilor asiriene (vezi v. 31). Un limbaj similar este folosit în altă parte pentru a descrie evenimente reale de la a doua venire a lui Hristos (Apocalips 16,18-21; 19,15).

³¹ Atunci asirianul va tremura de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua Sa.

Asirianul. Pe timpul lui Isaia, Asiria era cel mai mare vrăjmaş al lui Iuda. Prezicerea făcută aici arată către nimicirea oştirii lui Sanherib (vezi cap. 37,36). Aşa cum Asirianul lovise cu o nuia, aşa va fi lovit şi el cu nuiaua mâniei lui Dumnezeu. La fel, toţi nelegiuiţii vor fi în cele din urmă loviţi cu un toiag de fier (Psalmi 2,9; Apocalips 2,27; 12,5; comp. Isaia 19,15).

³² La fiecare lovitură de nuia hotărâtă pe care i-o va da Domnul, se vor auzi timpanele și harpele, Domnul va lupta împotriva lui cu mâna ridicată.

Lovitură de nuia hotărâtă. Ebraica primei părţi a versetului 32 este obscură. O serie de manuscrise vechi spun fiecare lovitură a toiagului mustrării. Potrivit cu citirea aceasta, fiecare lovitură a judecăţii devine asupra Asiriei va fi salutată cu cântări de biruinţă şi bucurie de către poporul lui Dumnezeu .

³³ Căci de multă vreme este pregătit un rug, gătit și pentru împărat: adânc și lat este făcut, cu foc și lemne din belșug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un șuvoi de pucioasă.

Rug [KJV: Tofet]. Nimicirea oştirii lui Sanherib este amintită încă o dată într-un limbaj extrem de figurat (vezi comentariul la v. 30). Numele Tofet era dat văii lui Hinom de la sud de Ierusalim, unde erau jertfite lui Moloh fiinţe omeneşti, în special copii (vezi comentariul la 2Regi 16,3; 23,10; Ieremia 7,31; comp. Ieremia 19,6.11-13). El a ajuns un simbol pentru focul zilei de pe urmă. Traducerea greacă a ebraicului Ge Hinnom, Valea lui Hinom – Geena – este totdeauna tradusă iad în Noul Testament (vezi comentariul la Matei 5,22). Aici Tofet-ul este descris ca locul unde vrăjmaşii Domnului vor fi mistuiţi de foc (vezi Isaia 33,14; Evrei 12,29; Apocalips 20,9).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2 TM 380

8–13TM 382

10 EW 228, 273; 1T 249, 321; 2T 440; 3T 259; 4T 13, 167, 231; 5T 430, 678

10–13TM 89

11 GC 28

15 MB 101; MYP 97; PK 596; TM 89, 383; SC 71

18 5T 195

18, 19 CH 456

20 PK 723

21 CM 126; FE 188, 526; MB 118; MH 439; ML 42, 88; TM 211; 4T 444; 7T 213; 8T 305

24 1T 229, 334, 414; 6T 56; 7T 153

26 MH 506; 8T 42

28–32PK 366

29, 30 GC 635

30 EW 15, 285

33 SR 428